Itinerar Biblic Ep.0385 – 2 Împăraţi Cap. 23:17-25-30

 

Dragi prieteni am văzut în episodul precedent ce poate face un om care se întoarce în mod sincer cu inima către Dumnezeu. Iosia a fost acel om şi el a început trezirea spirituală în Israel.

Ne întoarcem astăzi la capitolul 23 pentru a observa care au fost elementele ce au caracterizat această trezire.

Să revenim deci la versetele 17 şi 18:

2 Împăraţi 23:17-18

v.17  El a zis: ,,Ce este mormîntul acesta pe care-l văd?“ Oamenii din cetate i-au răspuns: ,,Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlineşti tu.“

v.18  Şi el a zis: ,,Lăsaţi-l; nimeni să nu-i mişte oasele!“ Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria.

Acum Iosia face un lucru extraordinar. După ce a curăţit templul şi a restabilit închinarea  la templu,  el instituie din nou sărbătoarea Paştelui. Era o întoarcere totală către Dumnezeu.

2 Împăraţi 23:21-23

v.21  Împăratul a dat următoarea poruncă întregului popor: ,,Prăznuiţi Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului vostru, cum este scris în această carte a legămîntului.“

v.22  Paşte ca acestea nu se prăznuiseră din vremea cînd judecau judecătorii pe Israel şi în tot timpul împăraţilor lui Israel şi împăraţilor lui Iuda.

v.23  Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s’au prăznuit aceste Paşte în cinstea Domnului, la Ierusalim.

Sărbătorirea Paştelor era un lucru minunat. Se pare că această sărbătoare nu mai fusese celebrată de ceva vreme. Poporul trecea pur şi simplu pe lângă ea. Paştele ne vorbeşte despre Hristos. Oamenii L-au uitat pe Hristos.

Apostolul Pavel spune: “… Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). Astăzi noi încercăm să avem religie fără Hristos. Divinitatea lui Hristos este ridiculizată în seminarii şi de la amvon. Valoarea morţii lui Hristos este respinsă şi dispreţuită. Eficienţa sângelui lui Isus Hristos este anulată şi privită ca un lucru rău, chiar şi de unii predicatori de la amvon.

Dragi prieteni, singurul lucru care mai poate salva naţiunea noastră este trezirea spirituală. Poate că veţi întreba: “Este posibilă o astfel de trezire?” Da, eu cred că este posibil. Se simte o adiere prin frunzele copacilor. În secolul al XVI-lea, a fost un adevărat uragan care a venit prin reformatorii Luther, Calvin şi Zwingli. Wycliffe şi John Knox care au apărut în secolele XIV şi XV au fost reformatorii dinaintea Reformei. În secolul al XVII-lea, a avut loc o altă trezire spirituală cunoscută sub numele de mişcarea puritană. În secolul al XVIII-lea, după o perioadă de întuneric spiritual şi deism, a intervenit o altă mişcare de trezire spirituală condusă de Wesley şi Whitfield. În secolul XIX, a avut loc o mare întoarcere la Dumnezeu în Oxford. Drept rezultat, a luat fiinţă mişcarea misionară. Spre sfârşitul secolului, mari treziri spirituale au fost conduse de Moody şi Finney. În secolul XX nu a avut loc nici o trezire spirituală zguduitoare, nici una de mari proporţii. Au avut loc câteva treziri locale. Secolul XX se apropie de sfârşit. Priviţi în jurul vostru! Mulţi oameni cred că dacă ies în stradă şi protestează se va schimba ceva. Dar noi avem nevoie de o convingere puternică, interioară. Este nevoie să recunoaştem răceala şi indiferenţa din sufletele noastre. Când a fost ultima dată când v-aţi mărturisit răceala şi indiferenţa faţă de Domnul? I-aţi spus astăzi că-L iubiţi? El este Mântuitorul nostru.

Exemplul lui Iosia mă încurajează şi pe mine. Aşa cum atunci trezirea spirituală a venit în ceasul cel mai negru al istoriei poporului său, tot aşa poate veni şi în acest ceas întunecat al istoriei noastre.

Dar iată că ajungem acum la o parte tristă a istoriei vieţii lui Iosia. Avusese loc o mare trezire spre sfârşitul împărăţiei lui Iuda.

În curând însă acest popor va fi luat în robie. Dumnezeu a lucrat într-un mod extraordinar pentru a arăta faptul că El poate trimite o trezire spirituală în vremuri grele şi întunecate.

Ce anume a pus punct trezirii din Iuda?

2 Împăraţi 23:29

v.29  Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s’a suit împotriva împăratului Asiriei, la rîul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi Faraon l-a omorît la Meghido, cum l-a văzut.

Iosia ar fi trebuit să rămână acasă şi să nu se amestece în aşa ceva. Nu-l privea deloc această luptă, dar el tot s-a dus. Ce s-a întâmplat? Iosia a fost ucis la Meghido. (Meghido, în marea Vale a Esdraelonului, este locul în care va avea loc marea bătălie de la Armaghedon, din vremea cea din urmă.)

Iosia a fost un mare om al lui Dumnezeu, dar aceasta nu l-a împiedicat să comită o mare nesăbuinţă. El a intrat într-o luptă care nu-l privea deloc.

2 Împăraţi 23:30

v.30  Slujitorii lui l-au luat mort într’un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormîntul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, şi l-au făcut împărat în locul tatălui său.

De acum urmează un şir întreg de împăraţi care readuc naţiunea la idolatria dinainte de Iosia.

v.31  Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.

v.32  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui.

Ne-am aştepta ca Ioahaz să urmeze exemplul tatălui său şi să facă ce este bine înaintea Domnului, dar nu a fost aşa. Ioahaz a fost un împărat rău. Nici nu a apucat să domnească decât trei luni. Faraonului nu i-a plăcut felul cum conducea Ioahaz împărăţia, aşa că l-a înlăturat de la tron şi l-a trimis în Egipt unde a şi murit.

v.34  Şi Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt şi a murit acolo.

v.37  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi.

Ioiachin a fost tot fiul lui Iosia şi a domnit vreme de 11 ani. Dar şi el a fost un împărat rău. Mergem din rău în mai rău. Ioahaz a fost rău, dar Ioiachin a fost şi mai rău.

În acea vreme, puterea Babilonului creştea tot mai mult în răsărit, pe râul Eufrat. Babilonul înlocuieşte Asiria. De fapt, a învins Asiria. Babilonul va învinge şi Egiptul şi va deveni prima mare putere mondială, aşa cum vom vedea din cartea Daniel. Acum ar trebui să citim cartea lui Ieremia pentru că el a fost profet în această perioadă. El este cel care l-a chemat pe Israel să se întoarcă la Dumnezeu, avertizând poporul că dacă nu se va întoarce la Dumnezeu va fi luat în robie şi va fi dus în Babilon. Cuvintele lui Ieremia aduceau un mesaj incredibil pentru Israel pentru că la vremea aceea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, nu era un duşman periculos. Profeţii falşi spuneau poporului că Dumnezeu pur şi simplu nu ar fi acceptat ca poporul Său să nu mai trăiască în ţara lui. Ierusalimul era cetatea lui Dumnezeu; aici se afla Templul Său cel sfânt; şi ei erau poporul Lui ales. Dar, aşa cum vom vedea, judecata lui Dumnezeu a venit asupra acestui popor. Cât despre Templu, acesta a fost distrus, demonstrând poporului Său că Dumnezeu nu avea neapărată nevoie de el.

Să trecem şi la ultimele două capitole ale acestei a doua cărţi a regilor pentru a urmări modul în care profeţia lui Dumnezeu cu privire la robia Iudei se va împlini.

2 Împăraţi 24:2-3

v.2  Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le-a trimes împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvîntul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi proorocii.

v.3  Lucrul acesta s’a întîmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvîrşite de Manase,

Aşa cum am văzut, Manase fusese un om rău. Dacă slava lui Dumnezeu nu s-a depărtat în timpul domniei sale, după el nu s-a mai întâmplat nimic mai rău decât faptele sale care să ducă la îndepărtarea slavei. Poporul va fi dus în captivitate pentru că nu oamenii nu se depărtaseră de păcatele lui Manase.

v.4  şi din pricina sîngelui nevinovat pe care-l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n’a vrut să-l ierte.

Deşi este adevărat că Dumnezeu va ierta toate păcatele, pentru aceasta este nevoie ca omul păcătos să vină la El şi să se pocăiască sincer. Unele păcate nu vor fi iertate. Deşi Hristos a murit pentru toate păcatele omenirii, păcatele celor care nu vin cu pocăinţă înaintea Domnului nu vor fi iertate.

Dragi prieteni, El este Singura Persoană care vă poate ierta păcatele. Domnul Isus a murit pentru voi şi a purtat pedeapsa pentru păcatele voastre. Cine altcineva ar putea să vă ierte păcatele? Isus este calea, adevărul şi viaţa.

Dar să ne întoarcem la tronul lui Iuda pentru că are loc o nouă schimbare:

v.5  Celelalte fapte ale lui Ioiachim, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

v.6  Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

Numele fiului seamănă atât de mult cu cel al tatălui încât nu este greu să le încurcăm.

v.7  Împăratul Egiptului n’a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, dela pîrîul Egiptului pînă la rîul Eufratului.

Aceasta este ţara pe care o făgăduise Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor săi. De ce acum această zonă era controlată de Babilon, şi nu de Israel?

v.8     Ioiachin avea optsprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.

v.9     El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.

Acesta este motivul. Ei au continuat să păcătuiască şi să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că Dumnezeu le dăduse ţara în stăpânire cu o condiţie: ascultarea de Domnul. Mai erau ei proprietarii acestei ţări? Da, pentru că Dumnezeu le dăduse ţara printr-un legământ necondiţionat. Dar ocuparea ţării de către ei era condiţionată, şi poporul lui Dumnezeu nu a îndeplinit condiţia pusă de El.

v.10  În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s’au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată.

v.11  Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii pe cînd o împresurau slujitorii lui.

v.12  Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s’a dus la împăratul Babilonului, cu mamă-sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui.

Împăratul şi oamenii de vază ai împărăţiei au fost duşi în captivitate în primul grup luat în robie. Acest lucru s-a întâmplat în jurul anului 650 î.Hr.

v.13  A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.

v.14  A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n’a mai rămas decît poporul sărac al ţării.

v.15  A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării,

Aceasta este o istorie tristă şi sordidă.

2 Împăraţi 24:17-19

v.17  Şi împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.

v.18  Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.

v.19  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.

Zedechia era unchiul lui Ioiachin. El nu a fost cu nimic mai bun decât majoritatea predecesorilor săi. Ne-am aştepta ca robia să aibă un rol pozitiv şi să-l facă mai serios şi mai responsabil. Dar nu a fost aşa. Necazurile pot avea două feluri de efecte asupra unei persoane. Ele fie ne îmblânzesc inima, fie ne împietresc. Fie ne vor apropia de Dumnezeu, fie ne vor depărta. Nu puteţi rămâne aceiaşi după ce aţi trecut prin suferinţe şi încercări. Soarele înmoaie ceara dar întăreşte lutul. Acelaşi soare înmoaie un lucru şi îl întăreşte pe celălalt.

v.20  Şi lucrul acesta s’a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s’a răsculat împotriva împăratului Babilonului.

Profeţii falşi spuseseră şi de această dată că Dumnezeu era de partea lor. Numai că Dumnezeu nu mai era de partea lui Israel pentru că acest popor se depărtase de Dumnezeu.

Dragi prieteni, trebuie să fiţi foarte atenţi când spuneţi: “Fac acest lucru pentru că este voia lui Dumnezeu să-l fac. El mi-a descoperit acest lucru.” I-am auzit pe mulţi spunând aceste cuvinte pentru ca acţiunea lor ulterioară să descopere că nu fusese deloc voia lui Dumnezeu ca ei să facă lucrul respectiv. Am auzit şi mulţi misionari spunând la întoarcerea acasă: “Am făcut o greşeală când am plecat în misiune.” Eu ripostam: “Dar ai spus că făceai voia lui Dumnezeu. Erai sigur că este voia lui Dumnezeu să pleci acolo.” Replica era aceeaşi: “Aşa am crezut.”

Ar fi bine să ne asigurăm, să fim deplin convinşi că Dumnezeu este cel care ne spune să facem un anumit lucru, înainte de a face primul pas în realizarea lui. Ar trebui să ne asigurăm întotdeauna nu că Dumnezeu este de partea noastră, ci că noi suntem de partea Lui.

Aceasta era problema lui Iuda. Oamenii se îndepărtaseră de Dumnezeu şi totuşi credeau că sunt poporul Lui şi că El îi va ocroti.

În capitolul 25 asistăm la deportarea finală a lui Iuda. Împăratul Babilonului, Nebucadneţar, a venit de trei ori împotriva Ierusalimului. El a început prin a trimite în captivitate casa regală, nobilimea, meşterii din diverse meserii, dar nu a distrus cetatea decât după a treia incursiune.

Nebucadneţar a fost cel care l-a pus pe Zedechia pe tronul lui Iuda. După câţiva ani, Zedechia se răscoală. Vom asista la ultima incursiune a lui Nebucadneţar şi la sfârşitul împărăţiei lui Iuda.

2 Împăraţi 25:1-2

v.1  În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărît înaintea lui, şi a ridicat întărituri de jur împrejur.

v.2  Cetatea a fost împresurată pînă la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.

Precizia datei indică importanţa deosebită a acestui asediu. Acesta era începutul sfârşitului pentru Ierusalim.

v.3  În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, şi nu era pîne pentru poporul ţării.

Intensitatea suferinţei este descrisă în Plângerile lui Ieremia.

v.4  Atunci s’a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lîngă grădina împăratului, pe cînd Haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în cîmpie.

v.5  Dar oştirea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi l-a ajuns în cîmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s’a risipit dela el.

v.6  Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s’a rostit o hotărîre împotriva lui.

Duşmanii au pătruns în cetate; împăratul a încercat să fugă împreună cu trupele sale. Dar au fost prinşi. Profetul Ieremia a prevestit căderea Ierusalimului; şi, pentru că a spus adevărul, a fost socotit trădător.

v.7  Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.

Acest om a fost înşelat de profeţi falşi dar nu a vrut să-l asculte pe omul lui Dumnezeu. Acum iată-l dus în captivitate după ce i-au fost scoşi ochii.

2 Împăraţi 25:9

v.9  A ars Casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor cari aveau vreo însemnătate oarecare.

Nebucadneţar a ars cetatea din cauza răscoalei lui Iuda. El a nimicit Ierusalimul astfel încât, atunci când Neemia a venit la Ierusalim după şaptezeci de ani de captivitate şi a văzut cum arăta, totul părea fără nădejde. El a reuşit să-i adune pe oameni, deşi cel mai mare obstacol pe care l-a avut de trecut a fost descurajarea lor. Oştile lui Nebucadneţar au devastat cetatea. Profeţii falşi au insistat asupra faptului că Dumnezeu nu va îngădui distrugerea Ierusalimului. Într-adevăr, ei au fost profeţi falşi.

Există şi astăzi oameni care dau ţării un mesaj fals. Ei spun că americanii provin din cele zece seminţii aşa-zis pierdute ale lui Israel şi că Dumnezeu este de partea noastră şi nu ne va părăsi.

Dragi prieteni, Dumnezeu nu are nevoie de noi. De unde o fi venit ideea aceasta? Dumnezeu Şi-a trimis poporul ales în robie. Această lecţie tristă pentru poporul Său trebuie luată în seamă şi de noi, cei care trăim la acest sfârşit de secol XX.

2 Împăraţi 25:10-12

v.10  Toată oştirea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.

v.11  Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe ceice mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului, şi pe cealaltă mulţime.

v.12  Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pămînt cîţiva din cei mai săraci din ţară.

Au fost lăsaţi în ţară cei care nu le erau de nici un folos învingătorilor. De asemenea, ei doreau ca pământul să fie lucrat în continuare pentru ca să poată cere tribut.

v.13  Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi au dus arama în Babilon.

v.14  Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba.

Oastea lui Nebucadneţar chiar a golit casa Domnului. Templul a fost curăţat de toate lucrurile de valoare înainte de a fi nimicit prin foc. Toate aceste lucruri preţioase au fost duse în Babilon. Când vom studia cartea Daniel vom vedea că aceste vase au fost depozitate undeva şi au fost scoase la iveală când Belşaţar a dat un mare ospăţ. Ierusalimul a fost jefuit şi ars, fiind transformat într-o ruină.

Ierusalimul a fost distrus de 27 de ori. De fiecare dată, oraşul a fost construit din ruine. Dealul pe care se află Ierusalimul de astăzi conţine rămăşiţele cetăţilor succesive din trecut. Agenţiile de turism ne invită să mergem la Ierusalim şi să mergem pe urmele Domnului Isus, să păşim pe unde a păşit El. Ei bine, nu veţi păşi pe urmele Lui. Cetatea din vremea Domnului Isus este îngropată sub tone de resturi. În unele locuri, ar trebui să priviţi la o adâncime de şase metri sau chiar dublu pentru a putea vedea pe unde a trecut Isus în timpul vieţii Sale pe pământ.

2 Împăraţi 25:24

v.24  Ghedalia le-a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le-a zis: ,,Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor Haldeilor; rămîneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi veţi duce-o bine.“

Nebucadneţar l-a pus pe Ghedalia dregător peste cei care rămăseseră în ţară. Ei ar fi trebuit să asculte de el – şi de profetul Ieremia – care îi îndemnase să se stabilească în ţară şi să accepte această formă de guvernare. În loc să accepte această stare de lucruri, ei l-au asasinat pe Ghedalia.

v.25  Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, şi au lovit de moarte pe Ghedalia, ca şi pe Iudeii şi Haldeii cari erau cu el la Miţpa.

v.26  Atunci tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, şi căpeteniile oştilor, s’au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de Haldei.

Un mare număr dintre ei au plecat în Egipt şi au devenit colonişti acolo. Ieremia a mers cu ei, deşi nu de bunăvoie, ci forţat.

v.27  În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintîi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă,

v.28  i-a vorbit cu bunătate, şi a pus scaunul lui de domnie mai pesus de scaunul de domnie al împăraţilor cari erau cu el la Babilon.

v.29  I-a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mîncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui.

v.30  Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.

Evil-Merodac dă un ordin de amnistiere după ce urcă pe tronul Babilonului. Deşi la curtea lui se mai aflau şi alţi împăraţi, lui Ioiachin îi este acordată o poziţie mai înaltă decât celorlalţi. Este interesant faptul că perioada împăraţilor se încheie cu acest gest de bunătate făcut faţă de ultimul descendent al lui David care a îmbătrânit într-o temniţă babiloniană.