Itinerar Biblic Ep.0377 – 2 ÎMPĂRAŢI Cap. 9:20- 10:36

 

Tema: Judecata celor răi.

Dragi ascultători cred că este deja un lucru cunoscut că planurile lui Dumnezeu sunt planuri care se împlinesc chiar dacă noi oamenii ne opunem sau le ignorăm. Este şi cazul profeţiilor pe care Dumnezeu le făcuse prin Ilie.

Iată că Ilie era acum luat de Dumnezeu de pe pământ, Elisei îi ţinea locul, şi poate că mulţi uitaseră ceea ce spusese Dumnezeu. Au uitat oamenii, dar nu Dumnezeu. Dumnezeu nu este rob al timpului şi uitării şi de aceea ceea ce spune El se împlineşte. Acum, planul lui Dumnezeu ajunsese la scadenţă. El începe să se împlinească şi am văzut în episodul trecut o primă parte a acestor evenimente. Să ne întoarcem deci la capitolul 9 din cea de a doua carte a împăraţilor şi să vedem continuarea.

Ioram, care era în Izreel, nu ştia că Dumnezeu îl înlăturase de la domnie şi îl unsese pe Iehu împărat peste Israel. Împăratul lui Iuda, Ahazia, se afla tot acolo, în vizită la Ioram. Străjerul anunţă că se apropie un grup de călăreţi. Ioram trimite un sol în întâmpinarea lor, cu întrebarea: “Este pace?” Cu alte cuvinte: “Aduceţi veşti bune sau rele?” În loc să-i răspundă la întrebare, Iehu îi spune să treacă în rândurile călăreţilor care îl urmau. Cel care stătea de strajă îi comunică lui Ioram ce s-a întâmplat.

2 Împăraţi 9:20

v.20  Caraula a dat de ştire, şi a zis: ,,S’a dus pînă la ei, şi nu se întoarce. Şi alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimşi, căci mînă ca un nebun.“

Solii trimişi la Iehu nu se mai întorc să spună ce se întâmplă pentru că Iehu venea cu gândul clar de a-l ucide pe împărat. Ioram şi Ahazia încalecă şi ies în întâmpinarea lui Iehu.

2 Împăraţi 9:22

v.22  Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: ,,Pace, Iehu?“ Iehu a răspuns: ,,Ce, pace! Cîtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela, şi mulţimea vrăjitoriilor ei!“

Este clar că nici un supus loial nu ar îndrăzni să facă o asemenea afirmaţie despre regina mamă. Ioram îşi dă seama imediat că Iehu conduce o revoltă.

2 Împăraţi 9:23-24

v.23  Ioram a sucit frînele şi a fugit, zicînd lui Ahazia: ,,Vînzare, Ahazia!“

v.24  Dar Iehu a pus mîna pe arc, şi a lovit pe Ioram între umeri. Săgeta a ieşit prin inimă, şi Ioram a căzut în car.

În timp ce Ioram încerca să scape, Iehu trage cu arcul şi îl nimereşte pe Ioram drept în inimă.

Iehu venise la Izreel cu scopul de a-l ucide pe Ioram. Ahazia era acolo în vizită la Ioram. El se însurase cu fiica lui Ahab şi a Izabelei, aşa că se înrudise cu cine nu trebuia. Oricum, am putea spune că Ahazia s-a aflat într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit!

2 Împăraţi 9:28

v.28  Slujitorii lui l-au dus într’un car la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormîntul lui, cu părinţii lui, în cetatea lui David.

Oamenii lui Iehu îl urmăresc şi îl rănesc de moarte pe Ahazia.

2 Împăraţi 9:29-30

v.29  Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.

v.30  Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprîncenele, şi-a împodobit capul, şi se uita pe fereastră.

Am ajuns, în sfârşit, la momentul uciderii Izabelei, regina mamă, cum s-ar spune, o fiinţă cu adevărat înspăimântătoare în răutatea ei. Ea provenea dintr-o familie împărătească; era fiica lui Etbaal, împăratul Sidonului. Probabil că a fost una din cele mai frumoase femei ale vremii sale. Probabil că  Izabela în vremea tinereţii ar putea sta alături de alte femei frumoase şi celebre ale istoriei, precum Elena din Troia sau Cleopatra .Căsătoria ei cu Ahab a fost evenimentul social al anului. Cei mai de vază oameni din ambele împărăţii au fost de faţă la ceremonie. Împăraţi, înalţi dregători, oameni respectaţi, oameni importanţi.

Dar şi oamenii obişnuiţi din ambele împărăţii au sărbătorit cu această ocazie. Ar trebui să adăugăm şi faptul că demonii iadului au participat la această festivitate. Ei râdeau cu poftă şi Diavolul se bucura nespus. Cu toate acestea, la porţile cerului era doliu. În loc de veselie, aici se vărsau lacrimi. Aceasta era perspectiva cerului asupra acestei nunţi. Lumea însă vedea altfel lucrurile, ca de obicei. De ce este lumea optimistă, iar cerul pesimist?

Pentru că Dumnezeu vede inima omului, iar omul nu are decât o perspectivă limitată asupra lucrurilor.

Izabela, dragi ascultători, este un personaj de marcă al istoriei. Era o femeie capabilă, puternică, dominatoare, cu o mare influenţă. Această influenţă rea s-a făcut simţită în trei împărăţii şi s-a extins mult timp după moartea ei. Ea a făcut să se reverse un râu de otravă în istorie. Scriptura nu o mai menţionează deloc până la sfârşit, în cartea Apocalipsa.

Numele ei este sugestiv – înseamnă “necăsătorită”. Aceasta este o sugestie vagă cu privire la caracterul ei anormal şi pervertit. Probabil că era o femeie rece, dar frumoasă şi ispititoare. Bărbaţi puternici cedau farmecelor ei. Nimeni nu-i rezista, nici măcar Ahab. Ea l-a dominat tot timpul şi a condus în locul lui împărăţia din nord.

Izabela a introdus în Israel închinarea la zeul Baal. Ea a adus din afară 450 de profeţi ai lui Baal şi 400 de profeţi ai Astarteei. Izabela era o femeie nemiloasă, violentă, lacomă şi feroce. Ea i-a omorât pe profeţii lui Dumnezeu. Oamenii lui Dumnezeu au fost nevoiţi să se ascundă de ea. Ea a aranjat căsătoria fiicei sale cu un bărbat din casa lui David. În timpul lungii sale domnii ca soţie a lui Ahab, voia ei era voinţa supremă în stat. Nimeni nu îndrăznea să i se opună. Nimeni, cu excepţia lui Ilie. Izabela este dacă vreţi o Lady Macbeth a lui Shakespeare sau Clitemnestra tragediei greceşti. Crimele ei nu se pot număra. Mult sânge a curs din cauza influenţei sale malefice. Nimeni nu putea face nimic împotriva ei. Pentru o vreme, se părea că până şi Dumnezeu Se ascunsese, fără să mai intervină în vreun fel.

În final, Izabela a comis crima cea mai gravă. Ea a aranjat moartea lui Nabot pentru ca Ahab să poată pună stăpânire pe via lui. A fost o crimă premeditată, atent orchestrată. Cerul nu mai putea rămâne impasibil. Răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la limită şi El îl trimite pe Ilie să anunţe judecata Sa împotriva Izabelei şi a lui Ahab.

Dar, a venit şi vremea judecăţii. Mai întâi a fost ucis Ahab şi câinii i-au lins sângele aşa cum a spus profetul. Acum este rândul Izabelei. Ea este aruncată pe fereastră, călcată în picioare, pentru ca apoi câinii să o mănânce astfel încât să nu mai rămână din trupul ei îndeajuns de mult pentru o înmormântare decentă.

Trecuseră 14 ani de la moartea lui Ahab şi este sigur că Izabela nu credea că o va mai ajunge judecata lui Dumnezeu. Ea L-a sfidat pe Dumnezeu. A rămas în Izreel gândindu-se probabil că moartea lui Ahab a fost o coincidenţă. A fost convinsă că ei nu i se va întâmpla nimic. Dar există o lege veşnică a lui Dumnezeu care nu va fi clintită niciodată. Ştiţi cum sună ea?  “Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Sau: “Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Este drept că episodul acesta este unul sordid. Este o scenă de groază, înfiorătoare, sângeroasă, respingătoare dar vedeţi totul se petrecea conform cuvintelor spuse de Dumnezeu prin Ilie.

Probabil că ea stătea în palatul ei luxos uitând de acele cuvinte. Iată  însă că vine un car dinspre nord. Era Iehu care conducea acel car cu o mare furie. Tocmai ucisese doi împăraţi – împăratul lui Iuda şi împăratul lui Israel, Ioram, fiul ei. Ce face Izabela? Ea îşi aranjează părul, se face frumoasă şi se uită pe fereastră. Această împărăteasă mândră tot mai crede că îl poate seduce pe cel care încearcă să o atace. Dar ea are acum un nepot de 23 de ani. Nu mai este o femeie tânără. Nici un fel de farduri, de creme sau de loţiuni nu o mai pot face pe această împărăteasă să fie atrăgătoare. Privind spre Iehu de la o fereastră de sus, ea începe prin a-l linguşi. Ascultaţi ce cuvinte îi spune:

2 Împăraţi 9:31

v.31  Pe cînd intra Iehu pe poartă, ea a zis: ‘Pace, noule Zimri, ucigaşul stăpînului său?“

Cu alte cuvinte, ea spunea: “Nu putem să ne întâlnim şi să stăm de vorbă? Vină să mă vezi cândva.”

2 Împăraţi 9:32-33

v.32  El a ridicat faţa spre fereastră, şi a zis: ,,Cine este pentru mine? Cine?“ Şi doi sau trei dregători s’au uitat la el, apropiindu-se de fereastră.

v.33  El a zis: ,,Aruncaţi-o jos!“ Ei au aruncat-o jos, şi i-a ţîşnit sîngele pe zid şi pe cai. Iehu a călcat-o în picioare.

Iehu este impasibil la cuvintele Izabelei. Nu are nici un pic de milă sau de îndurare. Izabela cu toată cruzimea ei nu reuşea să-l îngrozească pe Iehu. Şi nici nu-l atrăgea deloc. Iehu n-avea nici măcar respect pentru Izabela.

Ordinul pe care-l dă este scurt: “Aruncaţi-o jos!” Cei care erau lângă ea au aruncat-o şi a căzut şi a crăpat ca un pepene copt.

Aceasta este o imagine înfiorătoare, dragii mei, fără precedent. Un comentator al Bibliei spunea că aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istorie. De obicei, o regină mamă este tratată întotdeauna cu un mare respect dar Izabela a fost tratată cu cel mai mare dispreţ. Incidentul acesta este unic în acest sens. De fapt versetul următor ne arată clar opinia lui Iehu cu privire la Izabela:

2 Împăraţi 9:34

v.34  Apoi a intrat, a mîncat şi a băut, şi a zis: ,,Duceţi-vă de vedeţi pe blestemata aceea, şi îngropaţi-o, căci este fată de împărat.“

Cum putea Iehu să se bucure de mâncare după o astfel de faptă? El era un soldat brutal, fără nici un fel de maniere sau de sentimente frumoase. El era mânat doar de o ambiţie foarte mare. Nu se dădea în lături de la nici un fel de nelegiuire. Era depravat şi plin de vicii.

2 Împăraţi 9:35-37

v.35  S’au dus s’o îngroape; dar n’au găsit din ea decît ţeasta capului, picioarele şi palmele mînilor.“

v.36  S’au întors şi au spus lui Iehu, care a zis: ,,Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tişbitul: ,,Cînii vor mînca în ogorul din Izreel carnea Izabelei;

v.37  şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încît nu se va mai putea zice: ,,Aceasta este Izabela!“

Câinii devoraseră deja trupul Izabelei când a trimis Iehu slujitori s-o îngroape.

Dragi prieteni, pot să vă asigur că  nu au fost râsete în cer cu această ocazie. Nu au fost nici lacrimi. Probabil că în cer s-a spus ceva de genul: “Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor săi, din mâna ei” Am citat din Apocalipsa 19:2.

Moartea brutală a Izabelei demonstrează din nou adevărul exprimat în Galateni 6:7 – “Nu vă înşelaţi: ‘Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’ Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”

Capitolul 10 continuă judecata asupra casei lui Ahab prin acţiunile ucigaşe ale lui Iehu.

2 Împăraţi 10:1-3

v.1  În Samaria erau şaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori, şi le-a trimes la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrînilor, şi îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:

v.2  ,,Acum, cînd veţi primi scrisoarea aceasta, -fiindcă aveţi cu voi pe fiii stăpînului vostru, carăle şi caii, o cetate întărită şi arme, –

v.3  vedeţi care din fiii stăpînului vostru este cel mai bun şi mai vrednic, puneţi-l pe scaunul de domnie al tatălui său, şi luptaţi pentru casa stăpînului vostru!“

Iehu le acordă fiilor lui Ahab privilegiul de a lupta pentru tronul lui Israel. Nici unul din cei şaptezeci de fii nu este dispus să lupte cu Iehu.

Pentru a se salva pe ei înşişi, bătrânii lui Israel îşi demonstrează devotamentul pentru Iehu omorându-i pe cei şaptezeci de fii ai lui Ahab. De fapt nu sunt singurele crime făcute de Iehu sau în numele lui:

2 Împăraţi 10:11-14

v.11   Şi Iehu a lovit pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toţi mai

marii lui, pe prietenii şi pe preoţii lui, şi n’a lăsat să scape nici unul.

v.12  Apoi s’a sculat, şi a plecat la Samaria. Cînd a ajuns la coliba de întîlnire a unor ciobani, pe drum,

v.13  Iehu a dat peste fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda, şi a zis: ,,Cine sînteţi voi?“ Ei au răspuns: ,,Sîntem fraţii lui Ahazia, şi ne pogorîm să urăm de bine fiilor împăratului şi fiilor împărătesei.“

v.14  Iehu a zis: ,,Prindeţi-i de vii.“ Şi i-au prins de vii, şi i-au tăiat în număr de patruzeci şi doi, la fîntîna colibei de întîlnire. Iehu n’a lăsat să scape niciunul.

După ce se ocupase de urmaşii lui Ahab, Iehu se afla în drum spre Samaria pentru a ocupa tronul lui Iuda, când s-a întâlnit cu fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda. Cu această ocazie, Iehu a mai ucis patruzeci şi doi de oameni, toţi fii sau nepoţi ai împăratului lui Iuda. Este interesant de remarcat totuşi că unul din ei a scăpat şi el era un descendent al casei lui Saul.

2 Împăraţi 10:15

v.15    Plecînd de acolo, a întîlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate, şi i-a zis: ,,Inima ta este tot aşa de curată, cum este inima mea faţă de a ta?“ Şi Ionadab a răspuns: ,,Este.“ ,,Dacă este,“ a zis Iehu, ,,dă-mi mîna.“ Ionadab i-a dat mîna. Şi Iehu l-a suit la el în car,

Tot pe drumul spre Samaria, Iehu s-a întâlnit cu Ionadab, fiul lui Recab. Întrebarea pe care i-a pus-o a fost: “Eşti prieten sau duşman?” Ionadab era fondatorul sectei foarte stricte a recabiţilor pe care o menţionează Ieremia. Fără îndoială, era un om cu o mare influenţă. Se pare că el a aprobat politica anti-Ahab a lui Iehu şi i-a acordat sprijinul suindu-se în carul lui astfel încât să fie văzuţi împreună.

2 Împăraţi 10:18-19

v.18  Apoi a strîns tot poporul, şi le-a zis: ,,Ahab a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.

v.19  Acum chemaţi la mine pe toţi proorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.“ Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toţi slujitorii lui Baal.

Următoarea acţiune a lui Iehu a fost aceea de a aduna la un loc toţi profeţii lui Baal printr-o declaraţie falsă conform căreia el dorea să aducă o jertfă lui Baal. Iehu nu avea nici o intenţie să se închine înaintea lui Baal. Când i-a avut pe toţi profeţii la un loc, i-a ucis. Ei au căzut în capcana întinsă de Iehu.

Dar, deşi i-a nimicit pe profeţii lui Baal, Iehu nu s-a întors la profeţii lui Dumnezeu. Iată ce aflăm din versetul 29.

2 Împăraţi 10:29

v.29   Dar nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n’a părăsit viţeii de aur din Betel şi Dan.

Iehu a revenit la închinarea înaintea viţelului de aur instituită de Ieroboam. El nu s-a închinat înaintea lui Baal sau a zeilor sidoniţilor, dar s-a închinat la viţelul de aur.

Iehu nu s-a întors la Dumnezeu. Totuşi, pentru că a avut râvnă pentru Dumnezeu, El i-a dat o răsplată pământească: adică, a extins la patru generaţii domnia casei sale.

2 Împăraţi 10:30

v.30  Domnul a zis lui Iehu: ,,Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea, şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi pînă la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.“

Este adevărat că Iehu a fost un om crud şi brutal, dar iată că Dumnezeu îl laudă pentru că a împlinit ce spusese El despre casa lui Ahab.

Părerea mea şi nu cred că este în conflict cu Scriptura, este că, de obicei, conducătorii reflectă prin atitudinea lor starea naţiunii. În aceeaşi măsură cred naţiunea este influenţată de conducătorii pe care îi are – mă refer la dimensiunea spirituală aici. Este şi cazul lui Iehu. Pentru că el nu a ascultat de Dumnezeu, nici naţiunea nu a făcut-o şi judecata lui Dumnezeu vine din nou asupra Israelului;

2 Împăraţi 10: 31-32

v.31  Totuş Iehu n’a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; şi nu s’a abătut de la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

v.32   Pe vremea aceea, Domnul a început să taie cîte o bucată din ţinutul lui Israel; şi Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.

Ce se întâmplă aici? Împărăţia de nord se apropie de momentul luării în captivitate. Urmează un declin care va duce la dezastru. Copiii lui Israel vor fi duşi în captivitate, în Asiria.

Capitolul se încheie cu moartea lui Iehu care a domnit peste Israel vreme de 28 de ani.

Dragi ascultători vreau să închei cu o observaţie. Ea se adresează în primul rând celor ce sunt copii ai lui Dumnezeu şi mai ales acelora care sunt implicaţi în mod activ în extinderea Împărăţiei Cerurilor. Ceea ce cred că trebuie să învăţăm din viaţa lui Iehu este că se prea poate ca Dumnezeu să ne folosească pentru împlinirea planurilor Sale. Şi poate că suntem foarte eficienţi în ceea ce facem. Aceasta nu înseamnă însă, dragi prieteni că putem neglija părtăşia şi relaţia cu El. Aceasta este foarte importantă pentru creşterea noastră spirituală care este pregătirea noastră pentru Împărăţia Cerurilor. Să nu o neglijăm.