Itinerar Biblic Ep.0374 – 2 Împ. 5:9-10

 

Tema: Minunile lui Elisei.

 

Dragi ascultători, ne întoarcem la unul din personajele pe care l-am întâlnit în episodul nostru trecut. Este vorba despre Naaman generalul unei puternice armate. În ciuda puterii şi influenţei pe care o avea acest om într-o bună zi s-a găsit contaminat de lepră. Pe vremea aceea  o astfel de boală nu avea vindecare decât prin intervenţia lui Dumnezeu. Era deci condamnat la izolare, la suferinţă îndelungată şi în cele din urmă la moarte sigură.

Mă opresc pentru moment, dragi ascultători, pentru că nu pot să remarc asemănarea ce există între efectele acestei boli şi păcatul din viaţa noastră. De fapt, lepra chiar este folosită în Sfânt Scriptură ca un simbol pentru păcat şi efectele lui distructive. În aceeaşi manieră, dragii mei, păcatul ne izolează, în primul rând de Dumnezeu şi apoi chiar de cei dragi şi apropiaţi. Apoi, efectele lui nu sunt întotdeauna imediate. El erodează încet, încet viaţa noastră până când aduce moartea spirituală.

Vedeţi, dragi prieteni, de ce este necesară intervenţia lui Dumnezeu? Nimic altceva nu poate îndepărta efectele păcatului din viaţa noastră.

Dar să ne întoarcem la Naaman. Deznădăjduit fiind, el aude de la o fetiţă evreică, o fetiţă ce fusese adusă roabă într-una din incursiunile împotriva Israelului, care îi spune că în Israel este un om al lui Dumnezeu care ar putea aduce vindecarea.

În prima parte, Naaman se duce la împărat crezând că acesta putea să aducă vindecarea. Dar… împăratul intră în panică. El nu putea face aşa ceva. El era un om politic şi nu omul lui Dumnezeu. Imediat se gândeşte că aceasta era o cursă prin care Siria căuta un motiv de a invada Israelul. Cât de departe era el de Dumnezeu.

Dar, acolo se afla şi Elisei. Elisei, fără să-l vadă pe Naaman, îl trimite să se scalde de şapte ori în apa Iordanului. Dragii mei, un asemenea tratament îl ofensează pe Naaman. De ce oare?

Naaman venea dintr-o ţară care învinsese deja Israelul iar Elisei este cu totul lipsit de  politeţe. El se aştepta să fie primiţi cu toate onorurile iar, Elisei nici nu l-a primit, nici măcar nu s-a dus până la uşă pentru a-l primi.

Toţi s-ar fi aşteptat ca profetul să-şi plece capul înaintea acestei mari căpetenii a oştirii Siriei dar Elisei nu a făcut altceva decât să-şi trimită slujitorul să-i spună lui Naaman să se spele de şapte ori în apele Iordanului. Credeţi că Naaman îi va urma sfatul?

Ei bine dragi ascultători, urmăriţi reacţia lui Naaman pentru că ea este adesea reacţia multora dintre noi când suntem chemaţi la pocăinţă. Textul pe care îl citim se găseşte în capitolul 5 al celei de a doua cărţi a Împăraţilor şi este vorba de versetul 11.

2 Împăraţi 5:11

v.11  Naaman s’a mîniat, şi a plecat, zicînd: ,,Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuş, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mîna pe locul rănii, şi va vindeca lepra.

Naaman s-a supărat pentru că el era un om foarte mândru. El nu mai fusese tratat aşa niciodată dar Domnul nu-i va vindeca numai lepra, ci şi mândria.

Când Dumnezeu vă mântuieşte, El înlătură din viaţa voastră lucrurile nepotrivite. Mândria este unul din lucrurile pe care Dumnezeu le urăşte.

Auzim vorbindu-se foarte mult despre faptul că Dumnezeu este dragoste. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că Dumnezeu urăşte unele lucruri. Este, de fapt important, dragii mei, să ştiţi că nu puteţi iubi binele fără să urâţi răul. Dacă vă iubiţi copiii, veţi urî câinele turbat care intră în curte şi sare să-i muşte. Aţi fi gata să-l omorâţi pentru aceasta.

Este adevărat că Dumnezeu îl iubeşte pe om. Dar tot El declară, într-un limbaj lipsit de echivoc, că urăşte mândria din inima omului. Fragmentul din Proverbe 6:16-19 enumeră şapte lucruri pe care le urăşte Dumnezeu. Primele de pe listă sunt: “ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat”. Vedeţi care este primul lucru din lista celor pe care le urăşte Dumnezeu? O privire trufaşă! Dumnezeu spune că urăşte mândria la fel de mult cum urăşte uciderea. Apostolul Iacov spune: “Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: ‘Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.’” (Iacov 4:6). Un alt verset din Proverbe întăreşte acest lucru: “Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16:18). Sau: “Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi” (Proverbe 11:2). În sfârşit, Proverbe 29:23 spune: “Mândria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”

De ce urăşte Dumnezeu mândria? Definiţia mândriei este: o părere excesiv de bună despre propria persoană. Este o satisfacţie nu tocmai rezonabilă cu privire la propriile realizări şi la propria poziţie. Pavel a spus acelaşi lucru în felul următor: “Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3). Mândria este preţuirea excesivă a propriei persoane. Înseamnă a cere mai mult decât meriţi. Aţi auzit vreodată expresia: “Aş dori să-l cumpăr pe omul acesta pe cât merită şi să-l vând pe cât crede el că merită”?

Mândria este diferenţa dintre ceea ce sunteţi şi ceea ce credeţi voi că sunteţi. Mândria a fost cea care l-a adus pe Satan acolo unde este acum. Mândria a fost păcatul lui. Tot mândria a fost şi păcatul lui Edom. Dumnezeu a spus despre Edom: “Dar chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul” (Obadia 4).

Mândria omului se pune în calea planului lui Dumnezeu… când aceşti doi factori se întâlnesc, apar fricţiuni. Nu există nici un compromis. Confruntarea este directă şi inevitabilă.

Vedeţi voi, planul de mântuire al lui Dumnezeu este răspunsul suprem pentru mândria omului. Dumnezeu îl coboară pe om. Dumnezeu nu ia nimic de la om.

După ce L-a întâlnit pe Domnul Isus, Pavel a putut spune: “Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos” (Filipeni 3:7). Pavel a renunţat la religie, a renunţat la tot ce fusese înainte; le-a socotit pe toate ca o pierdere.

Hristos şi mândria sunt doi termeni incompatibili. Nu poţi să fii mândru şi în acelaşi timp să spui că te încrezi în Hristos ca Mântuitor personal. Dacă crezi în El, dragul meu prieten, vei renunţa la mândria ta, altfel ea te desparte de Dumnezeu.

Povestea lui Naaman este exemplul cel mai bun al omului dezbrăcat de mândria sa. El era un mare personaj, să fim siguri de acest lucru. Dumnezeu a enumerat lucrurile care făceau din el un om cu un caracter şi cu abilităţi deosebite. Dar era lepros. Era un om păcătos. Dumnezeu nu l-a vindecat numai de lepră, ci şi de mândria sa. Atitudinea lui Elisei a fost o insultă pentru Naaman. Naaman a crezut că Elisei va veni la el, va chema Numele Domnului, Dumnezeului său, va atinge rana leprei şi îl va vindeca. Aceasta este religia. Este ca şi cum Naaman ar fi spus: “Dacă m-aş aşeza la coadă după cei care aşteaptă să fie vindecaţi şi dacă el ar pune mâna pe mine şi s-ar ruga, m-aş vindeca. Dacă ar turna puţin untdelemn peste mine, ar fi grozav.”

Aceasta este doar religie, dragi prieteni. Dacă Dumnezeu vindecă pe cineva, o face prin credinţă. El trânteşte la pământ mândria voastră. Nu este nevoie să mergeţi la un om ca să fiţi vindecaţi; veniţi la Dumnezeu, Marele Doctor.

Dar, cum vă spuneam, este atât de dificil pentru noi adesea să înţelegem aceste lucruri. Ni se pare că este prea simplu, este dezonorant pentru inteligenţa noastră pentru ceea ce am putea noi face. Uităm că mântuirea este pentru slava lui Dumnezeu şi nu a noastră.

Pavel le spune la un moment dat următoarele lucruri Efesenilor: ” Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.   Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”  Vedeţi care este problema?

Să ne întoarcem la Naaman:

2 Împăraţi 5:12

v.12  Nu sînt oare rîurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decît toate apele lui Israel? N’aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?“ Şi s’a întors şi a plecat plin de mînie.

Aici sunt de acord cu Naaman. Iordanul este un râu mâlos. Nu este nici pe departe la fel de frumos ca acele râuri din Liban. Sunt de acord cu Naaman: “De ce să mă scald într-o apă plină de noroi când pot să mă spăl într-o apă limpede şi curată?”

Acest fragment are o aplicaţie practică şi pentru noi.

Multor oameni le displace ideea de a veni la Crucea lui Hristos. Este un loc umilitor şi ruşinos. Oamenii nu vor să vină la cruce. Mai degrabă, ei ar fi gata să facă un lucru măreţ. La fel a fost şi cu Naaman. El era un om mândru. Naaman spunea că râurile Damascului sunt mai bune, şi aşa era. El a fost dezgustat de lipsa de politeţe şi de impertinenţa profetului de a-i cere să se scalde în Iordan.

Dragi prieteni, cu riscul de a deveni plictisitor trebui să vă spune din nou că va fi nevoie să veniţi la crucea lui Hristos. Nu puteţi veni la Isus plin de mândrie. Nu puteţi spune că aveţi pe ce vă bizui când veniţi la El. Când veniţi la Isus, Îi spuneţi că tot ce doriţi este ca El să vă spele păcatele, prin sângele Său.

Tot ce aveţi de făcut este să acceptaţi lucrarea Lui pe Cruce.

2 Împăraţi 5:13

v.13  Dar slujitorii lui s’au apropiat să-i vorbească, şi au zis: ,,Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atît mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ,,Scaldă-te, şi vei fi curat.“

În timp ce Naaman se lăsa cuprins de furie, slujitorii lui au căutat să-l facă să înţeleagă sfatul lui Elisei. “Dacă profetul ţi-ar fi cerut un lucru greu, l-ai fi făcut.” Câţi oameni nu vor astăzi să facă un lucru greu şi măreţ pentru a-şi obţine mântuirea? Nu trebuie să faceţi nimic. Domnul Isus a făcut deja totul pentru noi. Tot ce avem de făcut este să acceptăm oferta Sa. Noi venim la Dumnezeu ca nişte cerşetori. Nu avem nimic de dat în schimb. Şi Naaman ar fi trebuit să vină la fel.

2 Împăraţi 5:14

v.14  S’a pogorît atunci şi s’a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvîntul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s’a făcut iarăş cum este carnea unui copilaş, şi s’a curăţit.

Naaman s-a cufundat în apă de şapte ori, conform instrucţiunilor date de Elisei. Aş da orice să fi fost acolo şi să fi văzut acest lucru. Probabil că după fiecare cufundare el se uita să vadă cum i se mai prezintă pielea şi poate că de fiecare dată el a spus: “Este ridicol! Nu mă curăţ deloc! Nu scap de lepră!” După care se mai cufunda o dată.

După cele şapte cufundări, el a ieşit din apă curăţit.

Dragii mei, iată încă o lecţie pentru noi. Atunci când ascultăm de Dumnezeu, El aşteaptă o ascultare până la capăt. După o astfel de ascultare primim binecuvântarea. Aduceţi-vă aminte de marii oameni ai Scripturii. Au fost binecuvântări pe care nu le-au primit de la Dumnezeu până nu au învăţat această ascultare până la capăt.

Despre Domnul Isus se spune că a fost ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce. Dacă El a demonstrat o asemenea ascultare cu cât mai mult trebuie şi noi să ne îndreptăm către un asemenea standard.

2 Împăraţi 5:15-19

v.15  Naaman s’a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Cînd a ajuns, s’a înfăţişat înaintea lui, şi a zis: ,,Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pămîntul, decît în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.“

v.16  Elisei a răspuns: ,,Viu este Domnul, al cărui slujitor sînt, că nu voi primi.“ Naaman a stăruit de el să primească, dar el n’a vrut.

v.17  Atunci Naaman a zis: ,,Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pămînt cît pot duce doi catîri; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.

v.18  Iată totuş ce rog pe Domnul să ierte robului tău: cînd stăpînul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijineşte pe mîna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, cînd mă voi închina în casa lui Rimon!“

v.19  Elisei i-a zis ,,Du-te în pace.“

Profund recunoscător pentru vindecarea sa, Naaman stăruie pe lângă Elisei să primească darurile bogate pe care le adusese din Siria. Dar Elisei nu acceptă o plată pentru ceea ce făcuse Dumnezeu. Ce spuneţi de aceasta?

Am auzit despre mulţi slujitori ai lui Dumnezeu care spun că ei nu sunt decât slujitorii lui Dumnezeu, ei nu fac decât să execute ceea ce spune El, iar pe de altă parte aşteaptă beneficii ca într-o adevărată afacere. Ei bine şi cineva din anturajul lui Elisei privea lucrurile sub această formă.

Elisei avea un slujitor pe nume Ghehazi. Acestuia nu i-a plăcut deloc să vadă cum dispare toată acea recompensă bogată, aşa că îşi pune în gând să ia ceva pentru el. El se duce după Naaman.

2 Împăraţi 5:21-23

v.21  Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, cînd l-a văzut alergînd după el, s’a dat jos din car ca să-i iasă înainte, şi a zis: ,,Este bine totul?“

v.22  El a răspuns: ,,Totul este bine. Stăpînul meu mă trimite să-ţi spun: ,,Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii proorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.“

v.23  Naaman a zis: ,,Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.“ A stăruit de el, şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi.

De ce a luat Ghehazi aceste lucruri de la Naaman? Din lăcomie.

2 Împăraţi 5:24-25

v.24  Ajungînd la deal, Ghehazi le-a luat din mînile lor, şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora cari au plecat.

v.25  După aceea s’a dus şi s’a înfăţişat înaintea stăpînului său. Elisei i-a zis: ,,De unde vii, Ghehazi?“ El a răspuns: ,,Robul tău nu s’a dus nicăieri.“

Ghehazi i-a lăsat pe slujitori să care darurile până la dealul unde se afla casa lui. Apoi i-a trimis pe slujitori înapoi la Naaman şi a dus el darurile în casă, în aşa fel încât Elisei să nu le vadă. După ce a pus bine darurile, Ghehazi se grăbeşte să-şi reia treaba şi se poartă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

2 Împăraţi 5:26-27

v.26  Dar Elisei i-a zis: ,,Oare n’a fost duhul meu cu tine, cînd a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?

v.27  Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămînţa ta pentru totdeauna.“ Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.

Marele păcat al lui Naaman a fost mândria. Marele păcat al lui Ghehazi a fost lăcomia. Dragi prieteni, lăcomia este lepra sufletului.   Alături de mândrie şi ea distruge sufletul. Vedeţi, aşa cum vă spuneam sunt lucruri cărora le dăm loc în viaţa noastră şi care fără zgomot, fără veste ocupă mintea, inima şi apoi întreaga noastră fiinţă.

Nu ştiu, aş vrea să înţelegeţi! Nu este nevoie să acceptaţi în mod deliberat asemenea lucruri. Ele vin! Ele vin şi dacă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu nu umple inimile şi minţile voastre o vor face aceste dorinţe păcătoase.

Domnul Isus zugrăvea foarte plastic aceste lucruri:

v.23  Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

v.24  Duhul necurat, cînd iese afară dintr’un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n’o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`

v.25  Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.

v.26  Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.“

Cuvintele acestea sunt consemnate de Luca în capitolul 11 al Evangheliei sale.

Domnul este foarte clar aici şi de fapt sunt lucruri verificate şi uşor observabile. Nu aţi văzut că atunci când un om este rob al unui viciu, de obicei nu este numai unul singur? Apare un întreg lanţ de vicii care îl aduc în cele din urmă la distrugere.

Dragi prieteni, poate consideraţi că numai cei cu astfel de probleme au nevoie de vindecarea lui Hristos. Vă gândiţi că nu aveţi probleme cu băutura, sau cu adulterul sau cu alte aspecte din acestea mai… grave, spunem noi! Dar ce spuneţi de mândrie, despre o stare de automulţumire care aduce indiferenţă faţă de Dumnezeu şi jertfa Fiului Său?

Vedeţi, inamicul lui Dumnezeu şi inamicul neprihănirii, Satan, aşteaptă orice clipă pentru ne prinde descoperiţi.

Singurul mod în care putem răspunde într-o situaţie ca cea descrisă mai sus este să ne umplem minţile şi inimile cu Domnul Isus Hristos. Iată de ce este atât de important să comunicăm cu El prin citirea zilnică a Cuvântului Său şi prin rugăciune.

Dragi prieteni, nu vorbesc aici despre o formulă magică ci vorbesc despre faptul că atunci când citim şi ne rugăm cu dorinţa şi recunoaşterea sinceră a intervenţiei Duhului Sfânt, El este acela care foloseşte Cuvântul Său pentru a transforma vieţile noastre.

Deci, noi toţi avem nevoie de curăţire, vindecare, de prezenţa permanentă şi nemijlocită a lui Dumnezeu în vieţile noastre. Pentru aceasta nu avem nevoie de o religie ci de o relaţie dragi prieteni.

Fie ca Dumnezeu să găsească inimile noastre deschise şi pregătite să primească binecuvântările prezenţei sale.

În episoadele noastre viitoare vom vedea cum foloseşte Dumnezeu un om a cărui inimă este cu totul predată lui. Să învăţăm de el!