Itinerar Biblic Ep.0373 – 2 ÎMPĂRAŢI Capitolele 3, 4 şi 5:8

 

Dragi ascultători continuăm astăzi călătoria noastră în paginile Sfintei Scripturi cu capitolele 3,4 şi 5 din cea de a doua carte a Împăraţilor.

În timpul acesta pe tronul Israelului domnea un nou rege:

v.1 Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani.

Ioram era fiul lui Ahab şi al Izabelei şi succesorul fratelui său Ahazia, care a murit fără să lase urmaşi.

2 Împăraţi 3:2-3

v.2  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe cari-i făcuse tatăl său;

v.3  dar s’a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s’a abătut dela ele.

Ioram nu a păcătuit la fel de rău ca tatăl său, Ahab, dar “s-a dedat la păcatele lui Ieroboam”, adică a acceptat închinarea la viţelul de aur.

v.4  Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu lîna lor.

v.5  La moartea lui Ahab, împăratul Moabului s’a răsculat împotriva împăratului lui Israel.

Moab era supus Israelului şi plătea tribut. La moartea lui Ahab, Moab a încercat să se elibereze şi a refuzat să mai plătească tribut. Drept urmare, Ioram şi-a adunat trupele şi a încheiat un pact cu Iosafat. Ei şi-au unit forţele pentru a readuce Moabul în poziţia de supunere faţă de Israel. Când nu au mai găsit apă pentru trupele lor, campania lor a fost întreruptă, ba chiar s-au văzut în pericol de a fi înfrânţi de moabiţi.

Împăratul Iosafat, om temător de Dumnezeu, a venit cu ideea chemării unui profet al lui Dumnezeu care să le spună ce trebuie să facă. (Mai bine ar fi fost dacă ar fi încercat să afle voia lui Dumnezeu înainte de a încheia această alianţă cu împăratul lui Israel.)

Răspunsul lui Elisei, pentru că el este profetul chemat,  este interesant şi ne spune ceva despre dispreţul lui faţă de Ioram.

2 Împăraţi 3:13-14

v.13  Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Ce am eu a face cu tine? Du-te la proorocii tatălui tău şi la proorocii mamei tale.“ Şi împăratul lui Israel i-a zis: ,,Nu! căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mînile Moabului!“

v.14  Elisei a zis: ,,Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sînt, că, dacă n’aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de loc în seamă, şi nici nu m’aş uita la tine.

Dar Dumnezeu făgăduieşte totuşi biruinţa: oştile vor primi apă şi vor supune total Moabul. Observaţi însă modul remarcabil în care împlineşte Domnul acest scop.

v.16  Şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lîngă groapă!

Gropile vor fi recipientele în care va fi colectată apa.

2 Împăraţi 3:20

v.20  Şi dimineaţa, în clipa cînd se aducea jertfa, iată că a venit apa de pe drumul Edomului, şi s’a umplut ţara de apă.

Trupele moabite care se adunaseră pentru a-şi apăra ţara de Israel privesc cum înaintează duşmanii lor.

v.22  S’au sculat disdedimineaţă, şi cînd a strălucit soarele peste ape, Moabiţii au văzut în faţa lor apele roşi ca sîngele.

v.23  Ei au zis: ,,Este sînge! Împăraţii au scos sabia între ei, s’au tăiat unii pe alţii; acum, la pradă, Moabiţi!“

Gândindu-se că împăraţii confederaţiei au pierdut lupta şi că trupele s-au nimicit între ele, moabiţii uită de război şi încep să alerge în toate direcţiile, încercând să-şi ia partea lor din pradă. Astfel, Israel este pus într-o situaţie evident avantajoasă.

v.26  Împăratul Moabului, văzînd că fusese înfrînt în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni, cari scoteau sabia, să-şi croiască drum pînă la împăratului Edomului; dar n’au putut.

v.27  A luat atunci pe fiul său întîi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mînie a cuprins pe Israel, care s’a depărtat de împăratul Moabului, şi s’a întors în ţară.

Moabiţii foloseau jertfele umane pe scară largă. Fără îndoială, această jertfă a fost adusă dumnezeului lor, Chemoş, cu speranţa că, dacă i-l oferea pe fiul său, el îi va salva de duşmanii lor. Acesta a fost un semnal de victorie pentru Israel şi trebuie să-i fi impresionat pe israeliţi care s-au gândit la puterea şi îndurarea Domnului Dumnezeului lui Israel.

Capitolul 4 ne prezintă cinci minuni făcute de Elisei. Deşi există asemănări între minunile făcute de Elisei şi cele făcute de Ilie, minunile lui Elisei sunt mult mai ample.

2 Împăraţi 4:1

v.1    O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei: ,,Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.“

Se pare că Elisei îl cunoscuse pe soţul acestei femei. Ea îi aminteşte că soţul ei a fost credincios Dumnezeului cel viu. La moartea sa, el a lăsat în urmă o datorie neachitată iar acum creditorul vine să-şi recupereze datoria.

Dacă cel care împrumuta bani de la altcineva nu avea o proprietate personală ca garanţie, el şi urmaşii lui constituiau garanţia. Prin urmare, creditorul îi putea lua pe fiii văduvei în contul datoriei, în mod legal.

v.2  Elisei i-a zis: ,,Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?“ Ea a răspuns: ,,Roaba ta n’are acasă decît un vas cu untdelemn.

Elisei îşi asumă responsabilitatea de a ajuta această familie. Legea mozaică prevede faptul că văduvele şi copiii rămaşi fără tată trebuie ajutaţi.

v.3  Şi el a zis: ,,Du-te de cere vase de afară dela toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.

v.4  Cînd te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase, şi pune deoparte pe cele pline.“

v.5  Atunci ea a plecat dela el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.

Ei au avut astfel un adevărat puţ de ulei în casă.

v.6  Cînd s’au umplut vasele, ea a zis fiului său: ,,Mai dă-mi un vas.“ Dar el i-a răspuns: ,,Nu mai este niciun vas.“ Şi n’a mai curs untdelemn.

v.7  Ea s’a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: ,,Du-te de vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămînea, vei trăi tu şi fiii tăi.“

Aceasta este o minune de mai mare amploare decât cea făcută de Ilie în casa văduvei din Sarepta. Vă aduceţi aminte că în cazul acelei minuni, făina şi uleiul nu au scăzut dar nici nu s-au înmulţit. De data aceasta este mai mult de atât. Uleiul este înmulţit încât umple toate vasele pe care femeia le avea.

Această femeie de treabă a pregătit o cameră în casa ei pentru a-l găzdui pe Elisei de fiecare dată când el trecea prin cetatea ei.

v.9  Ea a zis bărbatului ei: ,,Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfînt al lui Dumnezeu.

v.10  Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo cînd va veni la noi.

De atunci încoace au existat întotdeauna mulţi credincioşi care au avut în casa lor o aşa-numită “cameră a profetului”.

Am călătorit destul de mult prin ţară  fiind invitat să vorbesc în diferite locuri şi am întâlnit peste tot creştini minunaţi care au o cameră în care predicatorii şi misionarii se simt ca acasă. Nici nu vă imaginaţi ce înseamnă acest lucru pentru oamenii lui Dumnezeu.

Elisei a fost recunoscător pentru această casă care îi era mereu deschisă. Într-o bună zi s-a gândit să găsească un mod de a o răsplăti pe această femeie pentru bunătatea ei. Elisei îl cheamă pe slujitorul său, Ghehazi:

2 Împăraţi 4:14-17

v.14  Şi el a zis: ,,Ce să fac pentru ea?“ Ghehazi a răspuns: ,,Ea n’are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.“

v.15  Şi el a zis: ,,Cheamă-o!“ Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.

v.16  Elisei i-a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.“ Şi ea a zis: ,,Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!

v.17  Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.

Peste câţiva ani, fiul Sunamitei a murit. Elisei îl readuce la viaţă folosind aceeaşi metodă pe care o folosise Ilie (vezi 1 Împăraţi 17); adică, a venit în contact direct cu copilul mort aducându-l la viaţă. Marele principiu de aici este că atunci când suntem morţi în păcatele şi în fărădelegile noastre, contactul personal cu Domnul Isus Hristos ne aduce viaţa. În El avem viaţa. El este viaţa.

Cea de-a patra minune din acest capitol este legată de mâncarea pentru fiii proorocilor, care erau de fapt studenţi în teologie. Acest incident are loc într-o vreme de foamete. Unul din tineri s-a dus să adune legume şi fructe sălbatice. S-a făcut o ciorbă din tot ce s-a putut găsi.

2 Împăraţi 4:40-41

v.40  Au dat oamenilor acelora să mănînce. Dar, cum au mîncat din ciorba aceea, au strigat: ,,Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!“ Şi n’au putut să mănînce.

v.41  Elisei a zis: ,,Luaţi făină.“ A aruncat făină în oală, şi a zis: ,,Dă oamenilor acestora să mănînce.“ Şi nu mai era nimic vătămător în oală.

Elisei a neutralizat otrava din ciorbă şi toţi au putut mânca fără să păţească nimic.

Iată acum o nouă minune făcută de Elisei, minune ce prefigurează una din minunile Domnului Isus. Este vorba de hrănirea unui număr important de oameni.

În încercarea de a respecta cerinţele Legii mozaice, un om  a adus primele roade ale secerişului său la fiii proorocilor pentru că Ieroboam alungase preoţii leviţi din ţară. Pentru că nu adusese o cantitate prea mare, slujitorul lui Elisei nu-şi imagina că poate chema o sută de oameni pentru a-i hrăni pe toţi!

v.43  Slujitorul său a răspuns: ,,Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?“ Dar Elisei a zis: ,,Dă oamenilor să mănînce; căci aşa vorbeşte Domnul: ,Vor mînca, şi va mai rămînea.“

v.44  Atunci le-a pus pînile înainte; şi au mîncat şi le-a mai şi rămas, după cuvîntul Domnului.

Domnul Isus Hristos a hrănit mulţimi de patru sau cinci mii de oameni cu doar câteva pâini şi câţiva peşti.

Dar iată că s-a sfârşit şi capitolul 4. Aşa cum spuneam la începutul episodului, o să începem astăzi şi studiul capitolului 5 care este unul din cele mai interesante capitole din viaţa profetului Elisei.

Descoperim aici că Elisei era probabil la fel de aspru ca Ilie şi că avea un dezvoltat simţ al umorului.

V-am mai spus şi cu alte ocazii că eu cred că Domnul Dumnezeu are simţul umorului şi că foloseşte în slujba Sa oameni cu simţul umorului. Nu putem să nu zâmbim când citim acest incident, deşi este vorba despre un om aflat într-o situaţie destul de disperată. Dar despre ce este vorba?

2 Împăraţi 5:1

v.1   Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpînului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.

Acest prim verset ne oferă câteva date care ne permit să ne facem o imagine despre Naaman. El era comandantul oştirii sirienilor. Deşi era păgân, Naaman era un om de onoare. Faptul că se spune: “prin el izbăvise Domnul pe sirieni” este deosebit de important. Cred că veţi fi de acord cu faptul că acesta a fost un om pe care Dumnezeu l-a folosit.

Vreau să spun dragii mei  că Dumnezeu foloseşte uneori oameni care nu sunt creştini. Poate că vi se pare ciudat acest lucru, dar nu este nevoie să avansaţi prea mult în Cuvântul lui Dumnezeu ca să vedeţi că acest lucru este adevărat. Dumnezeu S-a folosit de oameni precum faraonul Egiptului, Nebucadneţar, Cirus sau Alexandru cel Mare.

În capitolul 5 vedem că Dumnezeu l-a folosit şi pe Naaman. Un alt lucru care ni se spune despre el este  că Naaman era un om tare şi viteaz, un om de valoare. Lucrurile acestea nu sunt dispreţuite de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune despre Naaman că “prin el izbăvise Domnul pe sirieni.” Deşi ni se spun toate aceste lucruri bune şi frumoase despre el, versetul se încheie într-o notă tristă: “el era lepros”.

Există şi astăzi mulţi oameni despre care se pot spune lucruri bune şi frumoase, deşi nu sunt creştini. Sunt oameni extraordinari care au făcut lucruri foarte bune. Dar aceeaşi concluzie urmează: toţi sunt păcătoşi. “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Nu contează cât de drăguţi sunt oamenii; înaintea lui Dumnezeu toţi sunt păcătoşi.

În popoarele păgâne leproşii nu erau excluşi din mijlocul comunităţii. Dumnezeu îi dăduse lui Israel o lege cu privire la îndepărtarea leproşilor de tabără pentru a preveni răspândirea bolii. Astăzi leproşii sunt trimişi în colonii şi sunt separaţi de comunitate. Dumnezeu a lăsat aceste instrucţiuni în cartea Sa cu secole înainte ca lumea păgână să ajungă la aceeaşi concluzie.

Acest lucru ar trebui să vă dea de gândit, dragi prieteni. Numai atunci când am ajuns în aşa-numita epocă civilizată au ajuns oamenii să-i despartă pe leproşi de restul comunităţii.

În Scriptură, lepra este un simbol pentru păcat. Unul din motive este acela că lepra era o boală incurabilă prin mijloace omeneşti. Numai Dumnezeu poate vindeca păcatul şi îl poate salva pe cel păcătos.

Naaman a avut multe calităţi, dar era totuşi un păcătos. El a încercat să acopere lepra dar nu a putut s-o vindece. Mulţi oameni încearcă astăzi să-şi acopere păcatul. Ei au nevoie însă de curăţire şi numai Hristos poate spăla păcatele omului. Iată un lucru pe care nu ar trebui să-l uite nimeni.

2 Împăraţi 5:2

v.2  Şi Sirienii ieşiseră în cete la o luptă, şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman.

Acesta este unul din acele personaje fără nume din Biblie. Ea era o fetiţă din ţara lui Israel, o persoană deosebită în ciuda vârstei fragede. Pentru mine, ea este la fel de importantă ca Estera sau Rut, ca Batşeba, Sara, Rebeca sau Rahela. Această fetiţă era în slujba nevestei lui Naaman.

v.3  Şi ea a zis stăpînei sale: ,,Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!“

Fetiţa evreică nu era în poziţia de a da ordine, dar într-o zi a suspinat adânc şi a spus: “De s-ar duce stăpânul meu la profetul din Samaria, acesta l-ar vindeca!” Elisei avea o reputaţie aleasă. Probabil că nevasta lui Naaman a auzit aceste cuvinte şi i le-a transmis soţului ei.

v.4  Naaman s’a dus şi a spus stăpînului său: ,,Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.“

Împăratul Siriei s-a bucurat să afle că se putea face ceva pentru acest om de valoare. Imediat, el a trimis împăratului lui Israel o scrisoare cu instrucţiuni însoţită de o răsplată bogată.

v.5  Şi împăratul Siriei a zis: ,,Du-te la Samaria, şi voi trimete o scrisoare împăratului lui Israel.“ A plecat, luînd cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur, şi zece haine de schimb.

v.6  A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: ,,Acum, cînd vei primi scrisoarea aceasta, vei ştii că îţi trimet pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.“

v.7  După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele, şi a zis: ,,Oare sînt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.“

Această scrisoare de la împăratul din Siria care cerea ca Naaman, căpetenia oştirii lui să fie vindecat de lepră, l-a deranjat teribil pe împăratul lui Israel. El a exclamat: “Eu nu sunt Dumnezeu. Nu pot să-l vindec!” Mesajul fusese trimis la cine nu trebuia. Împăratul lui Israel a citit mesajul care ar fi trebuit să ajungă la Elisei.

Eu am fost întotdeauna de părere că oricine pretinde că are darul vindecării comite o blasfemie. Împăratul lui Israel a spus: “Eu nu susţin că aş putea vindeca pe cineva!” Nici Elisei nu a pretins că este un vindecător, dar el era în legătură cu Marele Doctor. Cu toate acestea, împăratul lui Israel a ajuns la concluzia că împăratul Siriei căuta motiv de ceartă cu el. Altfel de ce l-ar fi trimis pe căpitanul oştirii cu o asemenea cerere?

v.8  Cînd a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfîşiat hainele, a trimes să spună împăratului: ,,Pentruce ţi-ai sfîşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un prooroc în Israel.“

Elisei a spus: “Trimite-l pe Naaman la mine!”

Elisei îşi cunoştea bine statul. El nu era vindecător dar ştia foarte bine că Dumnezeul căruia îi slujea poate să de a vindecare. Mai ştia, de asemenea că la Dumnezeu nimic nu este întâmplător. Dumnezeu avea un plan cu Naaman şi nu întâmplător îl trimisese Dumnezeu la el.

Iată un lucru la care trebuie să luăm aminte dragii mei.

Adesea avem de a face cu oameni pe care mai degrabă i-am ocoli, n-am întreţine nici o discuţie cu ei. Dumnezeu îi trimite însă în calea noastră şi suntem adesea siliţi să ne lovim de ei să le zâmbim, să le strângem mâna, deşi, cum spuneam, nu prea simţim nevoie de a face aşa ceva.

Dragi prieteni, nu este o întâmplare. Nu este un joc al sorţii. Dumnezeu are ceva în plan pentru noi şi pentru ei. Noi ne grăbim adesea să judecăm singuri problemele şi să tragem concluziile. Poate că Dumnezeu vrea ca prin atitudinea noastră să-i atragă pe acei oameni la El.

Ce-ar fi dacă am deveni tot mai primitori şi să spunem şi noi asemenea lui Elisei:

Trimite-l pe Naaman la mine!

Cred că Domnului i-ar face plăcere.