Itinerar Biblic Ep.0371 – 1 Împ. Cap. 22:15 – 2 Împ. Cap. 1:18

 

Tema: Războiul cu Asiria.

 

Dragi prieteni vă invit să continuăm călătoria noastră în paginile Vechiului Testament, acolo unde Dumnezeu are noi lecţii pentru noi oamenii.

Duhul lui Dumnezeu ne-a condus în episodul nostru trecut  prin acele circumstanţe care au dus la alianţa dintre Iosafat, regele lui Iuda şi Ahab, regele Regatului de nord al Israelului.

Vă spuneam încă de atunci că a fost o greşeală a lui Iosafat. El era unul din regii buni ai lui Iuda, unul din cei care luptau pentru o reformă spirituală în mijlocul poporului. El era unul folosit de Dumnezeu, credincios lui Dumnezeu, dar de această dată se aliază cu o persoană nepotrivită.

Ceea ce este totuşi de apreciat la el în circumstanţele date, şi vă aduceţi aminte, era vorba de un război cu Asiria, este dorinţa lui de a afla voia lui Dumnezeu.

De fapt acesta este momentul în care am întrerupt călătoria noastră prin capitolul 22 al primei cărţi a împăraţilor. Este ultimul capitol din această carte, dar el cuprinde aspecte interesante şi pline de învăţăminte.

Îmboldit de Iosafat, Ahab este şi el de acord să consulte voia lui Dumnezeu cu privire la acest război. Acum apare însă o problemă.

Ahab era un rege idolatru. Religia era o problemă, mai degrabă politică pentru el. Oamenii cu care se înconjurase şi care jucau rolul de profeţi, erau departe de a avea o relaţie şi o comunicare veritabilă cu Dumnezeu. Deci, răspunsul pe care îl dădeau aceşti oameni, era un răspuns pe care să se poată conta? În cele din urmă aşa cum am văzut, ei răspundeau ceea ce voia împăratul să audă.

Ahab, a fost mulţumit de ceea ce îi proroceau aceşti proroci profesionişti. Însă Iosafat, omul obişnuit cu profeţia veritabilă nu este deloc satisfăcut de răspunsul pe care aceşti oameni îl dau.

Dragii mei, iată o primă lecţie. Adesea trecem prin diverse stări în care căutăm călăuzire, răspuns de la Dumnezeu. Mergem uneori la oameni de la care aşteptăm să vină răspunsul Domnului. Vedeţi ce se petrece aici. Cel care nu era obişnuit să aibă el însuşi o relaţie cu Domnul se mulţumeşte repede cu un surogat cu un înlocuitor. Cel care era obişnuit să aibă o părtăşie cu Dumnezeu, îşi dă seama că ceva nu este în regulă.

Dragii mei, nu vă mulţumiţi cu surogate. Rugaţi-vă voi înşivă pentru aflarea voii lui Dumnezeu. Citiţi voi înşivă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat că Dumnezeu îi foloseşte pe unii din cei ce-I sunt credincioşi să comunice altora voia Lui. Dar pe cei ce caută cu sinceritate îi va asigura şi îi va convinge de acurateţea informaţiei căpătate şi pe cale directă.

Cert este că Iosafat a cerut şi părerea unui alt profet.

Astfel intră în scenă Mica. El este un profet adevărat al Domnului. El nu purta un mesaj al lui ci pe al Domnului. Tocmai de aceea Ahab îl ţinea închis.

Dragii mei se prea poate să plătiţi scump neprihănirea şi integritatea.  Mica şi mulţi alţii au făcut-o. Cred însă că merită mult mai mult să plăteşti aici pe pământ pentru o vreme decât să accepţi compromisul şi să plăteşti o veşnicie.

Deşi sfătuit să accepte cuvintele frumoase, dat mincinoase spuse de ceilalţi profeţi, Mica nu acceptă aşa ceva.

Să ne întoarcem deci la capitolul 22, versetul 15, acolo unde găsim cuvintele lui Mica.

1 Împarati 22:15

v.15  Cînd a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: ,,Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad, sau să ne lăsăm?“ El a răspuns: ,,Suie-te, căci vei izbîndi, şi Domnul îl va da în mînile împăratului.“

Observaţi ce îi spune Mica împăratului. Pentru el, aceasta era o scenă plină de umor, aşa că ia parte şi el la veselia generală. El era sarcastic aşa cum ar fi fost şi Ilie. Aceşti doi oameni semănau foarte mult. Mica îi spune împăratului: “Du-te şi luptă; Domnul va da cetatea în mâinile împăratului.” Dar împăratul şi-a dat seama că este luat peste picior.

v.16  Şi împăratul i-a zis: ,,De cîteori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decît adevărul în Numele Domnului?“

Împăratul îi spune lui Mica: “Ştiu că nu vorbeşti serios pentru că nu ai fost niciodată de acord cu profeţii mincinoşi.” Brusc, Mica devine foarte grav şi solemn.

v.17  Mica a răspuns: ,,Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi cari n’au păstor. Şi Domnul zice: ,Oamenii aceştia n’au stăpîn; să se întoarcă fiecare acasă în pace.“

v.18  Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Nu ţi-am spus că el nu prooroceşte nimic bun despre mine, ci prooroceşte numai rău?“

Împăratul lui Israel îi spune lui Iosafat: “Ţi-am spus eu? Ţi-am spus că nu va spune decât lucruri rele despre mine!”

Apoi Mica adaugă: “Nu am terminat încă. Mai am de spus ceva ce trebuie să auzi.” Şi urmează o parabolă. Am putea spune că este o parabolă prin reducere la absurd. Este o parabolă ilogică, o parabolă prin contrast. (Nu veţi mai găsi aşa ceva până la pildele spuse de Luca. Gândiţi-vă, de exemplu, la pilda judecătorului nedrept. Dumnezeu nu este un judecător nedrept.)

Dar fiţi numai atenţi la ceea ce spune Mica aici:

v.19  Şi Mica a zis: ,,Ascultă dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Lui de domnie, şi toată oştirea cerurilor stînd lîngă El, la dreapta şi la stînga Lui.

v.20  Şi Domnul a zis: ,Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?` Şi au răspuns unul într’un fel, altul într’altul.

Nu este ridicol? Vi-L puteţi imagina pe Dumnezeu convocând o şedinţă a comitetului director al unei biserici pentru a-i întreba ce ar trebui să facă El într-un astfel de caz? Dumnezeu ştie deja ce va face şi nu are nevoie de nici un sfat.

v.21  Şi un duh a venit şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: ,Eu îl voi amăgi.`

v.22  Domnul i-a zis: ,Cum?` ,Voi ieşi`, a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!“

Încercaţi să vă imaginaţi acest lucru! Dumnezeu să spună: “Ce deştept eşti, micuţule! Cum de nu Mi-a venit Mie ideea aceasta!”

v.22  Domnul i-a zis: ,Cum?` ,Voi ieşi`, a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!“

v.23  Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a hotărît lucruri rele împotriva ta.“

Acesta era modul cel mai blând în care putea vorbi Mica despre acei profeţi mincinoşi.

v.24  Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: ,,Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?“

v.25  Mica a răspuns: ,,Vei vedea în ziua cînd vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.“

v.26  Împăratul lui Israel a zis: ,,Ia pe Mica, du-l la Amon, mai marele cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului,

v.27  şi să le spui: ,Aşa vorbeşte împăratul: ,Puneţi pe omul acesta la închisoare,              şi  hrăniţi-l cu pînea şi cu apa întristării, pînă cînd mă voi întoarce în pace.“

Zedechia, care era un profet fals, l-a lovit pe Mica peste obraz. Aceasta era o insultă foarte gravă. Era un răspuns la ceea ce el considera a fi insulta lui Mica, şi anume aceea că va veni ziua în care profeţii falşi se vor ascunde de frică. Acea vreme va veni după moartea lui Ahab şi înfrângerea lui Israel. Atunci va şti şi Zedechia care este adevărul.

v.28  Şi Mica a zis: ,,Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n’a vorbit prin mine.“ Apoi a mai zis: ,,Auziţi, popoare, toate.“

Mica îi spune lui Ahab că nu se va întoarce biruitor din lupta aceea. Dacă s-ar întoarce, aceasta ar însemna că Domnul nu a vorbit prin el. Apoi Mica a spus: “Având în vedere faptul că nu te vei întoarce biruitor, Ahab, vreau ca poporul să ştie că am spus adevărul.”

Israel a pornit la luptă. Ei au ascultat pe profeţii falşi. Ce s-a întâmplat? Au pierdut lupta. Şi s-a dovedit că Ahab a fost un înşelător de la început până la sfârşit. Singurul om din luptă care avea haine împărăteşti era Iosafat, pentru că Ahab se deghizase. Astfel, Iosafat era o ţintă sigură. Am putea spune că Ahab i-a întins o cursă lui Iosafat pentru ca acesta să fie ucis în luptă. Acesta oricum nu era războiul lui Iosafat, şi el abia a scăpat cu viaţă din el.

v.31  Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă celor treizeci şi două de căpetenii ale carălor lui: ,,Să nu vă luptaţi nici cu cei mici nici cu cei mari, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.“

v.32  Cînd au zărit căpeteniile carălor pe Iosafat, au zis: ,,Negreşit, acesta este împăratul lui Israel.“ Şi s’au apropiat de el să-l lovească. Iosafat a scos un ţipăt.

v.33  Căpeteniile carălor, văzînd că nu este împăratul lui Israel, s’au depărtat de el.

Bietul Iosafat a fost la un pas de a-şi pierde viaţa în bătălie din cauza înşelătoriei lui Ahab.

v.34  Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei. Împăratul a zis cărăuşului său: ,,Întoarce, şi scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt greu rănit.“

v.35  Lupta a fost din ce în ce mai crîncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în faţa Sirienilor, şi seara a murit. Sîngele a curs din rană în lăuntrul carului.

Ahab nu a fost rănit de un soldat care a tras intenţionat în el. Nu împăratul a fost ţinta; soldatul nu a tras în Ahab intenţionat, şi totuşi săgeata aceea l-a găsit pe împăratul lui Israel. Aţi putea spune că aceasta a fost prima rachetă teleghidată.

Îmi imaginez că soldatul acela era un om obişnuit şi că a tras şi el cu ultima săgeată pe care o mai avea. A scos săgeata, a pus-o în arc şi a tras absolut la întâmplare, fără să ştie încotro se va duce. Moartea lui Ahab ar putea fi considerată ca accidentală, dar în cartea lui Dumnezeu, ea a fost providenţială: săgeata a avut o ţintă precisă.

Dumnezeu foloseşte şi astăzi aceste arme primitive – arcul şi săgeata – aşa cum putem citi în Psalmul 64:7: “Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată, iată-i loviţi!” Mulţi cred şi astăzi că au scăpat de mâna lui Dumnezeu. Vreau să vă spun că Dumnezeu are o săgeată cu numele vostru pe ea. Va veni ziua când această săgeată vă va ajunge din urmă. Indiferent cât aţi încerca voi să vă ascundeţi şi să vă deghizaţi, săgeata aceea vă va găsi. Aşa s-a întâmplat şi cu Ahab.

v.37  căci a murit împăratul.“ S’au întors la Samaria, şi împăratul a fost îngropat la Samaria.

v.38  Cînd au spălat carul în iazul Samariei, cînii au lins sîngele lui Ahab, şi curvele s’au scăldat în el, după cuvîntul pe care-l spusese Domnul.

S-a împlinit ceea ce fusese prezis de Ilie: Ahab a murit şi sângele lui a fost lins de câini chiar în locul în care murise Nabot. Sigur că Ahab a încercat să stea cât mai departe de acel loc, dar carul lui a fost dus în via lui Nabot şi acolo a fost spălat de sânge. Câinii erau prin preajmă, gata să lingă sângele. Profeţia a fost împlinită în cele mai mici detalii.

Dragi prieteni omul seceră ceea ce a semănat. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Nu puteţi evita consecinţele păcatului. Dumnezeu are grijă de acest lucru. El domneşte în continuare.

Acum revenim fugar asupra domniei lui Iosafat şi aflăm că el a făcut o greşeală foarte mare.

v.43  El a umblat în toată calea tatălui său Asa, şi nu s’a abătut deloc dela ea, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului. Numai că înălţimile n’au fost îndepărtate: poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.

Acesta era un compromis pe care Dumnezeu nu putea şi avea să-l binecuvânteze în viaţa lui Iosafat. Este clar că el era un om al compromisului, dar este considerat un împărat bun pentru că I-a slujit lui Dumnezeu în viaţa lui personală.

Însă Iosafat a mai făcut o greşeală:

v.44  Iosafat a trăit în pace cu împăratul lui Israel.

Iosafat nu ar fi trebuit să facă acest lucru. Vom vedea în 2 Cronici că profetul Iehu s-a întâlnit cu Iosafat după ce acesta s-a întors din vizita făcută lui Ahab. Iată o relatarea a acestei întâlniri: “Iehu, fiul proorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: ‘Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine. Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii, şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.’” (2 Cronici 19:2-3).

Idolii, care erau un lucru rău înaintea Domnului, fuseseră înlăturaţi, dar înălţimile, unde se aduceau jertfe lui Baal, nu fuseseră desfiinţate. Iosafat făcuse un compromis.

v.48  Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s’au dus, căci corăbiile s’au sfărîmat la Eţion-Gheber.

v.49  Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, a zis lui Iosafat: ,,Vrei ca slujitorii mei să meargă împreună cu ai tăi pe corăbii?“ Dar Iosafat n’a voit.

Fiul lui Ahab care venise la tron în împărăţia din nord dorea ca Iosafat să i se alăture într-o afacere – de data aceasta este o misiune de pace – dar Iosafat nu mai vrea să facă alt compromis. El îşi învăţase lecţia. Aşa că răspunsul lui a fost: “Nu, mulţumesc. Nu mă interesează deloc un astfel de aranjament.”

v.50  Iosafat a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi, în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioram.

Iosafat a murit şi a fost urmat la tron de fiul său, Ioram.

v.51  Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al şaptesprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doi ani peste Israel.

v.52  El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale, şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

v.53  A slujit lui Baal şi s’a închinat înaintea lui, şi a mîniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse şi tatăl său.

Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria. El a domnit vreme de doi ani şi a călcat pe urmele lui Ahab şi ale Izabelei. Acesta este momentul  din care începe deja relatarea celei de a doua cărţi a Împăraţilor. Istoria domniei lui Ahazia în Israel este începută în cartea 1 Împăraţi şi încheiată în 2 Împăraţi.

Dacă ar fi să semnalăm schimbări majore pe care le vom observa în această a doua carte a împăraţilor, una foarte importantă este aceea că Împăratul şi profetul iau locul preotului în calitate de instrumente ale lui Dumnezeu prin care El îşi comunică mesajele pentru popor.

Dar iată ce aflăm din acest prim capitol din 2 Împăraţi. Aflăm, în primul rând  că Ahazia, fiul lui Ahab şi al Izabelei, a căzut prin zăbrelele odăii lui şi s-a rănit destul de serios.

2 Împarati 1:1-2

v.1  Moab s’a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.

v.2  Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria, şi s’a îmbolnăvit. A trimes nişte soli, şi le-a zis: ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.“

Eu aş fi înclinat să spun că Ahazia a căzut pentru că era beat. Dar este numai o presupunere. În orice caz, în loc să vină la Dumnezeu pentru ajutor, Ahazia a apelat la Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, sub influenţa Izabelei. Această cerere a lui Ahazia a fost o provocare directă pentru Domnul Dumnezeul lui Israel. El a vrut să ştie dacă îşi va reveni după accidentul pe care-l avusese.

v.3  Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tişbitul: ,,Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei, şi spune-le: ,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?

v.4  De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.“ Şi Ilie a plecat.

Aceasta a fost una din ultimele misiuni ale lui Ilie. El a ieşit în întâmpinarea solilor lui Ahazia şi le-a spus: “Nu este oare Dumnezeu în Israel, de vă duceţi la dumnezeul Ecronului?” Apoi le spune ce se va întâmpla cu Ahazia: el nu-şi va reveni de pe urma accidentului, ci va muri. Solii s-au întors şi i-au spus împăratului mesajul lui Ilie.

v.7  Ahazia le-a zis: ,,Ce înfăţişare avea omul acela care s’a suit înaintea voastră şi v’a spus aceste cuvinte?“

v.8  Ei au răspuns: ,,Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.“ Şi Ahazia a zis: ,,Este Ilie, Tişbitul.“

Acest fragment ne pune la dispoziţie o descriere interesantă a înfăţişării lui Ilie.

v.9  A trimes la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s’a suit la Ilie, care şedea pe vîrful muntelui, şi i-a zis: ,,Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ,Pogoară-te!“

v.10  Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: ,,Dacă sînt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!“ Şi s’a pogorît foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.

Amintiţi-vă că împăratul Ahazia era fiul Izabelei, femeia care încercase să-l ucidă pe Ilie. S-ar părea că el încă era căutat pentru a fi ucis.

Ilie a fost un om extraordinar, dragii mei. Pur şi simplu însă nu se putea potrivi cu compromisurile vieţii de la curte din vremea aceea.

Se vorbeşte mult astăzi despre faptul că trebuie să învăţăm să comunicăm şi să ne înţelegem unii cu alţii. Aş dori să vă spun că aceasta nu este tocmai metoda lui Dumnezeu. Compromisul bisericii şi al conducătorilor ei a determinat lumea nemântuită să nu asculte de biserică.  De fapt, lumea nu ascultă deloc de biserică. Oamenii trec pe lângă biserică fără să-i acorde nici cea mai mică atenţie. De ce? Lumea nu va asculta decât atunci când biserica va predica numai Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul neviciat de învăţăturile şi modelele acestei lumi. Numai atunci va exista comunicare reală cu lumea din afara bisericii.

Ilie a reuşit să comunice. El s-a făcut auzit. Oamenii ascultau de el.

Împăratul Ahazia a mai trimis un grup de cincizeci de oameni, însoţiţi de căpetenia lor, poruncindu-i lui Ilie să se coboare de pe munte. De coborât s-a coborât numai foc din cer care i-a mistuit şi pe aceşti cincizeci de oameni şi pe căpetenia lor. 2 Împarati 1:13

v.13  Ahazia a trimes din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s’a suit; şi, la sosire, şi-a plecat genunchii înaintea lui Ilie, şi i-a zis, rugîndu-l: ,,Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!

Acest om cere îndurare şi Dumnezeu Se va îndura de el.

v.15  Îngerul Domnului a zis lui Ilie: ,,Pogoară-te împreună cu el, n’ai nicio frică de el.“ Ilie s’a sculat şi s’a pogorît cu el la împăratul.

v.16  El i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă ai trimes soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n’ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvînt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.“

Ilie a repetat cu îndrăzneală decizia lui Dumnezeu.

v.17  Ahazia a murit, după cuvîntul Domnului, rostit prin Ilie. Şi în locul lui, a început să domnească Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; căci n’avea fiu.

v.18  Celelalte fapte ale lui Ahazia, şi ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Astfel se sfârşeşte linia genealogică a lui Omri şi Ahab aceşti oameni plini de răutate.

Dragii mei noi am avut, iată exemple de oameni care au slujit lui Dumnezeu şi alţii care s-au împotrivit lui. Soarta ambelor categorii ne-a fost prezentată. Daţi-mi voi să închei repetând faimoasele cuvinte ale lui Iosua:

„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi!”