Itinerar Biblic Ep.0369 – 1 Împărați 18:41 – 19:21

 

Tema:

* Rugăciunea lui Ilie pentru ploaie.

* Întâlnirea lui Ilie cu Dumnezeu.

* Ilie se apropie de sfârşitul misiunii sale.

Dragi ascultători, drumeţia noastră prin paginile Sfintei Scripturi continuă şi odată cu ea, observarea vieţii lui Ilie, un mare om al lui Dumnezeu.

Am văzut în episodul trecut, maniera în care Ilie l-a prezentat pe Dumnezeul adevărat lui Israel.

Vă aduceţi aminte de competiţia dintre Ilie şi preoţii lui Baal, sau mai bine spus ai Izabelelei, pentru că ea şi Ahab ia făcut preoţi.

De fapt, competiţia nu era a oamenilor, dragii mei, ci este a lui Dumnezeu. El îşi arăta din nou puterea şi Satan a constatat, încă o dată, cât de slab este.

Ilie a dat atunci nu doar dovadă de curaj, dar a dat dovadă de o credinţă ieşită din comun, o credinţă bazată pe cunoaşterea lui Dumnezeu.

După ce preoţii lui Baal au epuizat toate ritualurile lor fără să primească un răspuns, nici nu aveau cum, Ilie a făcut orice intervenţie umană aproape imposibilă. Ridicând altarul cu cele douăsprezece pietre, a aşezat pe el carnea şi lemnele pentru jertfă. Apoi, i-a pus pe cei ce asistau să arunce apa deasupra altarului.

Dragii mei, Ilie nu umbla cu şiretlicuri. El ştia bine în cine se încrede şi ştia bine a cui onoare este în joc.

Spre deosebire de preoţii lui Baal, Ilie nu  a spus decât o rugăciune dar o rugăciune pe care Dumnezeu a ascultat-o. Semnul ascultării a fost focul care a mistuit totul de pe altar, în ciuda apei care se afla acolo.

În faţa unui asemenea semn, poporul s-a întors către Domnul şi i-au omorât pe loc pe cei 450 de preoţi ai lui Baal.

Acum, poate că cineva se gândeşte că de un asemenea semn are nevoie pentru a crede. Dragul meu ascultător, ai un semn şi mai mare decât acesta. Dumnezeu l-a înviat pe Domnul Isus Hristos după ce El a murit pe cruce pentru noi. Vrei o dovadă că este viu? Fă numai o rugăciune sinceră prin care să-i ceri să vină în inima ta şi o să vezi ce o  să se întâmple. El este viu! Este viu şi vrea o relaţie vie cu cei ce-L caută din toată inima. Dar dacă nu eşti pregătit să-ţi încredinţezi viaţa Domnului, cred că nici un foc şi nici un alt semna nu te va ajuta.

După întoarcerea poporului la Dumnezeu au venit şi ploaia, şi binecuvântarea în Israel. Vă aduceţi aminte că la cuvântul lui Ilie ploaia încetase să mai cadă în Israel.

Să ne întoarcem deci la acest moment în care poporul se întoarce cu faţa către Dumnezeu iar Dumnezeu răspunde căutării lor. Suntem deci încă la capitolul 18 din prima carte a Împăraţilor: 1 Împarati 18:42-45

v.42  Ahab s’a suit să mănînce şi să bea. Dar Ilie s’a suit pe vîrful Carmelului, şi plecîndu-se la pămînt, s’a aşezat cu faţa între genunchi,

v.43  şi a zis slujitorului său: ,,Suie-te şi uită-te înspre mare.“ Slujitorul s’a suit, s’a uitat, şi a zis: ,,Nu este nimic!“ Ilie a zis de şapte ori: ,,Du-te iarăş.“

v.44  A şaptea oară, slujitorul a zis: ,,Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.“ Ilie a zis: ,,Suie-te, şi spune lui Ahab: ,Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.“

v.45  Peste cîteva clipe, cerul s’a înegrit de nori, a început vîntul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s’a suit în car, şi a plecat la Izreel.

Ilie a fost un om extraordinar! Pentru ca poporul să înţeleagă că seceta nu a fost un accident al naturii, ci o măsură disciplinară, s-a sfârşit în acelaşi fel în care începuse: prin porunca omului lui Dumnezeu, Ilie.

Ilie a spus că va veni ploaia, dar, la început, nu se vedea nimic altceva decât cer albastru şi apă albastră. Când slujitorul lui s-a uitat pentru a şaptea oară, a văzut un nor de mărimea unei mâini omeneşti. Norul a crescut rapid în dimensiuni până când cerul s-a întunecat şi a izbucnit o ploaie puternică peste pământul crăpat de secetă.

v.46  Şi mîna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab pînă la intrarea în Izreel.

Ilie îi spusese lui Ahab să se grăbească spre casă pentru că pârâul va creşte şi nu-l va mai putea trece. Dar iată că Ilie începe să alerge. De ce? Pentru că este un om la fel de pasionat ca noi. Este o fiinţă omenească, la urma urmei, la fel ca oricare dintre noi. Vom vedea în continuare cât de uman este.

1 Împărați 19:1-3

v.1  Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii.

v.2  Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mîne, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“

v.3  Ilie, cînd a văzut lucrul acesta, s’a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.

Izabela i-a trimis lui Ilie un mesaj de ameninţare. Apariţia sa în public pentru apărarea poporului său de o falsă închinare a avut ca efect epuizarea resurselor fizice şi emoţionale ale lui Ilie. El a făcut un lucru neobişnuit când a auzit că Izabela l-a ameninţat cu moartea.

Dragii mei, asemenea lui  Simon Petru care, atunci când şi-a luat ochii de la Domnul, a început să se cufunde în apă şi asemenea nouă adeseori,  Ilie şi-a pierdut curajul. A început să fugă. Astfel fugând, a ajuns la Beer-Şeba care este în sud. Acela este un drum în deşert dar oricine ajungea la Beer-Şeba se putea considera salvat de orice conducător din nordul împărăţiei. Dar Ilie, deşi a ajuns aici, şi-a lăsat slujitorul în Beer-Şeba şi a continuat să meargă încă o zi.

v.4  El s’a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut subt un ienuper, şi dorea să moară, zicînd: ,,Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sînt mai bun decît părinţii mei.“

Trebuie să recunoaşteţi că s-a produs o schimbare faţă de omul care stătuse pe Muntele Carmel şi îi învinsese pe profeţii lui Baal. Acum îl vedem ascunzându-se sub un ienuper, la celălalt capăt al ţării, îngrozit de o femeie.

Ahab nu încercase nici să-l aresteze, nici să-l distrugă, dar Izabela îl ura pe Ilie şi nu avea de gând să-l lase să trăiască.

Trebuie să remarcăm, dragi ascultători, faptul că Ilie trecuse printr-o experienţă zguduitoare pe Muntele Carmel, înaintea altarului lui Dumnezeu, când s-a pogorât foc din cer. Apoi a avut loc execuţia profeţilor lui Baal. După aceea a venit acea ploaie puternică – o mare biruinţă pentru Ilie. Când Ahab s-a întors acasă şi i-a spus Izabelei ce se întâmplase, aceasta i-a trimis lui Ilie mesajul următor: “Vreau să ştii că te voi prinde şi te voi ucide!” Fără îndoială că Izabela este o femeie rea care avea de gând să-şi împlinească promisiunea, dar lucrul care parcă ne uimeşte este atitudinea lui Ilie. Ilie şi-a luat privirea de la Domnul şi a fugit dincolo de orice semn de civilizaţie. A trecut de Beer-Şeba şi a mers mai departe. Într-un final, s-a gândit că acolo nu mai poate fi ajuns.

Ca să fiu sincer, când mi-l imaginez târându-se sub acel ienuper, mi-e ruşine de el. Sunt convins că s-ar găsi creştini foarte evlavioşi care să-i ţină lui Ilie o predică despre cum să fie vesel şi optimist şi să zâmbească în starea în care se află. Ei i-ar spune că versetul din Romani 8:28 este încă în Biblie. Eu vă asigur că nu l-aţi fi putut face pe Ilie să zâmbească în timp ce el se ascundea sub acel ienuper.

Poate că vă simţiţi îndemnaţi să-l criticaţi pe Ilie, să spuneţi că a greşit, să-l acuzaţi că nu se încrede în Dumnezeu. Ştiu că unii ar spune că el este o ruşine pentru Domnul. Ce s-a întâmplat cu profetul nostru? Este acesta omul care i-a făcut de ruşine pe profeţii lui Baal? Este el cel care a spus: “Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El!”? Ce boală l-a lovit? Care este diagnosticul? Care este etiologia bolii?

Îngăduiţi-mi să sugerez câteva lucruri. Comportarea lui Ilie, dragi prieteni avea o cauză de ordin fizic. El este istovit din cauză că muncise prea mult. Era extenuat în urma unui efort extraordinar. După experienţa de pe Muntele Carmel era natural ca Ilie să aibă o cădere. El ţinuse piept, pentru Dumnezeu, unei împotriviri extraordinar de mare.

Cred că un păcat pe care îl comit cei care sunt implicaţi în mod direct în slujirea Domnului, nu îl constituie banii, deşi mulţi aşa cred, ci lenea. Sunt convins că unii oameni  nu vor ajunge vreodată sub ienuper. Ştiţi de ce? Pentru că sunt prea leneşi.

Deşi au existat şapte mii de oameni care nu s-au închinat lui Baal, nici unul nu a ajuns sub ienuper. Ei se ascundeau în peşterile din dealuri. Ei nu ar fi putut suporta aerul rarefiat al înălţimilor Muntelui Carmel. Şi nici nu au văzut focul pogorându-se din cer. Ilie a fost singur pe Muntele Carmel. El era un risipitor al propriei energii.

Sunt sigur că astăzi s-ar găsi un aşa-zis sfânt care să-i şoptească la ureche: “Faci prea multe! Ia-o mai uşor!”

Nu cred, dragi prieteni că Ilie ar fi fugit de Izabela dacă nu ar fi fost extenuat. Dar cred, în aceeaşi măsură, că avem nevoie astăzi de oameni care să muncească pentru Dumnezeu. Îi aud pe mulţi vorbind despre faptul că şi-au dedicat viaţa Domnului, dar care sunt leneşi şi nepăsători faţă de lucrarea Domnului. Aşa ceva nu se putea spune despre Ilie. El stătea sub ienuper din cauza extenuării, dragi ascultători.

Mai există şi un factor psihologic implicat în această situaţie. Aceasta este ziua unei tensiuni extreme, ziua frustrării şi a pierderii controlului, o zi a depresiei nervoase.

Poate că l-aţi înţeles greşit pe Ilie. El era aspru şi dur. Era un om necruţător. Dar acest exterior sever ascundea un suflet sensibil. El era condus de sentimente şi emoţii, trecând astfel de la exaltare la deprimare. Poate că suferea, aşa cum spun psihologii, de psihoză maniaco-depresivă.

Aţi observat că Dumnezeu a pus piei de viţei de mare în jurul tuturor lucrurilor frumoase din cortul întâlnirii? O piele de viţel de mare era exteriorul pentru ceva fin şi frumos. Aşa era şi exteriorul lui Ilie. Acum el Îi cere lui Dumnezeu să-i ia viaţa. Este clar că Ilie este într-o stare foarte gravă.

v.5  S’a culcat şi a adormit subt un ienuper. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: ,,Scoală-te şi mănîncă.“

v.6  El s’a uitat, şi la căpătîiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mîncat şi a băut, apoi s’a culcat din nou.

v.7  Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins, şi a zis: ,,Scoală-te şi mănîncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.“

Ilie avea nevoie de odihnă. Domnul ştia acest lucru şi i-a dat somnul de care avea nevoie. Ilie a dormit ca un prunc. De asemenea, Ilie avea nevoie de hrană; nu cred că mâncase prea bine sau prea regulat în ultima vreme. Când s-a trezit, a găsit pâine proaspăt coaptă. Ştiţi cine a copt pâinea? Eu cred că pâinea aceasta a fost coaptă de Cel care a pregătit micul dejun pentru ucenici pe ţărmul Mării Galileii, după înviere. Domnul este Cel care l-a mângâiat pe Ilie, Cel care l-a hrănit şi l-a ajutat să doarmă. L-a hrănit şi a doua oară şi i-a spus: “Această călătorie este prea lungă pentru tine.”  Ei bine aceasta era o lecţie pe care Ilie o învăţase deja.

Dragul meu prieten, aceasta poate fi o zi foarte fericită pentru tine. Poate crezi că ai tot ce-ţi trebuie pentru bătălia vieţii tale. Dar eu vreau să-ţi spun că drumul este prea lung pentru tine. Vei avea nevoie de un Mântuitor. Vei avea nevoie de un ajutor. Ilie a avut nevoie de El.

v.8  El s’a sculat, a mîncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mîncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Întărit de hrana pe care i-o pregătise Dumnezeu, Ilie a continuat să fugă. El a mers până la Muntele Horeb, locul în care fusese dată Legea prin Moise.

v.9  Şi acolo, Ilie a intrat într’o peşteră, şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvîntul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Ce faci tu aici, Ilie?“

v.10  El a răspuns: ,,Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!“

Domnul Se ocupă de Ilie acum. El este extenuat şi are nevoie de ajutor psihologic. Am fost întrebat dacă eu cred în ajutorul oferit de psiholog.

Dragi prieteni, eu cred că există situaţii când cineva are nevoie de o vizită la psiholog. Totuşi, cei mai mulţi dintre noi ne-am putea rezolva cu uşurinţă problemele dacă le-am aduce înaintea Domnului Isus Hristos şi dacă am rezolva cea mai critică dintre probleme, păcatul din viaţa noastră. Nu este nevoie să mergem de colo-colo şi să spunem tuturor ce probleme şi ce necazuri avem, dacă am vorbi cu Domnul despre toate acestea. Ar trebui să-i spunem Domnului totul.

Vedem că Ilie are nevoie de o întâlnire directă cu Domnul şi ea nu-i este refuzată.

v.11  Domnul i-a zis: ,,Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!“ Şi iată că Domnul a trecut pe lîngă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vînt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărîma stîncile. Domnul nu era în vîntul acela. Şi după vînt, a venit un cutremur de pămînt. Domnul nu era în cutremurul de pămînt.

Întâi s-a pornit un vânt puternic care a despicat muntele şi a sfărâmat stâncile. Cât de mult îi plăcea lui Ilie un astfel de vânt, o astfel de furtună! Apoi muntele s-a cutremurat sub picioarele lui. Ilie era genul de om căruia îi plac astfel de lucruri.

v.12  Şi după cutremurul de pămînt, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blînd şi supţire.

După cutremur, a venit focul. La urma urmei, el era omul care adusese foc din cer pe Muntele Carmel. Şi asta îi plăcea.

Dar staţi puţin! Dumnezeu nu era nici în vântul cel puternic, nici în cutremur,  nici în foc. După foc, a venit un susur blând şi subţire. Lui Ilie nu îi plăceau glasuri blânde şi subţiri. Sunt sigur că el nici nu avea un astfel de glas. Dar a trebuit să înveţe că Dumnezeu Se mişcă într-un mod liniştit şi tăcut. Dumnezeu îl învaţă pe Ilie o lecţie importantă. Lupta nu a fost câştigat pe Muntele Carmel prin focul care s-a coborât din cer. Dumnezeu face minuni într-un mod misterios şi lipsit de ostentaţie. Dumnezeu acţionează în linişte. El foloseşte lucruri mărunte pentru a împlini planurile Sale. Aşa cum a spus cineva: “Uşile mari sunt deschise cu ajutorul unor balamale mici.” Dumnezeu foloseşte lucruri mici pentru a deschide uşi mari. Aceasta este lecţia pe care a trebuit s-o înveţe Ilie.

v.13  Cînd l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stătut la gura peşterii.

v.14  El a răspuns: ,,Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.“

Mulţi dintre noi se pot identifica astăzi cu Ilie. În familie, în comunitate, suntem înconjuraţi de necredincioşi şi avem impresia că noi suntem singurele persoane de pe pământ care mai sunt credincioase Domnului Isus Hristos.

v.15  Domnul i-a zis: ,,Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie pînă la Damasc; şi cînd vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

v.16  Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău.

v.17  Şi se va întîmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei.

Dumnezeu îi spune lui Ilie: “Du-te înapoi în nord! Mai am de lucru pentru tine acolo!” El urma să-l ungă pe Hazael împărat peste Siria şi pe Iehu împărat peste Israel. Apoi Dumnezeu îi vorbeşte lui Ilie despre succesorul său, Elisei.

v.18  Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat.“

În sfârşit, Dumnezeu îi spune lui Ilie despre rămăşiţa de şapte mii de oameni care nu i s-au închinat lui Baal.

Dumnezeu are întotdeauna o rămăşiţă, dragi prieteni. A avut în zilele lui Ilie şi are şi astăzi. Am fost destul de dur cu această rămăşiţă în comentariul meu. Adevărul este că aceşti oameni i-au fost credincioşi Domnului Dumnezeu şi nu au acceptat închinarea la Baal, chiar dacă au stat ascunşi şi nu au venit alături de Ilie.

Acum Dumnezeu Se pregăteşte să-l ia pe Ilie acasă şi îl pregăteşte pe Elisei pentru a-i lua locul lui Ilie.

v.19 Ilie a plecat de acolo, şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arînd. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s’a apropiat de el, şi şi-a aruncat mantaua pe el.

v.20  Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie, şi a zis: ,,Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea, şi te voi urma.“ Ilie i-a răspuns: ,,Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gîndeşte-te la ce ţi-am făcut.“

v.21  După ce s’a depărtat de Ilie, s’a întors şi a luat o păreche de boi pe cari i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s’o mănînce. Apoi s’a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui.

Elisei devine acum învăţăcelul lui Ilie. El este pregătit pentru a prelua această lucrare de la Ilie, aşa cum vom vedea în fragmentele ce vor urma în episoadele noastre viitoare.