Itinerar Biblic Ep.0368 – 1 ÎMPĂRAŢI Capitolul 18:1-40

 

Tema: Ilie împotriva profeţilor lui Baal

 

Iată dragi ascultători că am ajuns la  unul din cele mai spectaculoase capitole ale Bibliei. Vă amintiţi de Ilie. Îl prezentam în episodul trecut ca o figură foarte pitorească, caracterizat mai degrabă de o anumită duritate. El este însă folosit de Dumnezeu într-un mod extraordinar. De această dată Ilie îi provoacă pe profeţii lui Baal la o confruntare pentru a vedea cine este adevăratul Dumnezeu. Profeţii lui Baal, în număr de 450, constituie un adversar pe măsura acestui om extraordinar care este Ilie!

Să vedem deci ce ne arată Cuvântul lui Dumnezeu în acest capitol 18 din prima carte a regilor.

1 Împărați 18:1-2

v.1     Au trecut multe zile, şi cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ,,Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pămîntului.“

v.2     Şi Ilie s’a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.

Dragii mei Dumnezeu îl foloseşte pe Ilie. Acest om poate acum să pornească la acţiune cu îndrăzneală. El a învăţat că nu este nimic în el însuşi şi că Dumnezeu este totul. Ilie este pregătit pentru întâlnirea cu Ahab care va avea loc în curând.

v.3  Şi Ahab a trimes să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. – Obadia se temea mult de Domnul.

v.4  De aceea cînd a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i-a ascuns cîte cincizeci într’o peştere, şi i-a hrănit cu pîne şi cu apă. –

v.5  Ahab a zis lui Obadia: ,,Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pîrîurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catîrilor, şi să n’avem nevoie să omorîm vitele.“

v.6  Şi-au împărţit ţara s’o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.

Foametea luase proporţii. Cea mai mare parte a vegetaţiei se uscase şi animalele nu mai aveau ce să pască. Aşa se face că Ahab şi Obadia au pornit să cutreiere ţara pentru a vedea dacă vor mai găsi păşune pentru vite. Ahab a pornit într-o direcţie şi Obadia în alta. Obadia era guvernatorul palatului lui Ahab. El era un om cu temere de Dumnezeu. De aceea ascunsese o sută de profeţi ai lui Dumnezeu de furia Izabelei.

v.7  Pe cînd era Obadia pe drum, iată că l-a întîlnit Ilie. Obadia, cunoscîndu-l, a căzut cu faţa la pamînt, şi a zis: ,,Tu eşti, domnul meu Ilie?“

v.8  El i-a răspuns: ,,Eu sînt; du-te şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie!“

În timp ce căuta păşune pentru vite, Obadia s-a întâlnit cu Ilie. Ilie i-a spus lui Obadia să transmită împăratului mesajul: “Ilie este aici!” Câtă nevoie avem şi noi astăzi de un glas ca al lui Ilie. Eu cred că el se întoarce în zilele din urmă, după ce biserica va fi părăsit acest pământ. Atunci pământul va avea nevoie de un glas puternic şi îl va avea în Ilie.

v.9  Şi Obadia a zis: ,,Ce păcat am săvîrşit eu, ca să dai pe robul tău în mînile lui Ahab, ca să mă omoare?

v.10  Viu este Domnul, că n’a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimes stăpînul meu să te caute; şi cînd se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit.

v.11  Şi acum zici: ,Du-te, şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie`!

v.12  Şi apoi, cînd voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m’aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuş robul tău se teme de Domnul din tinereţa lui.

v.13  Nu s’a spus oare domnului meu ce am făcut cînd a ucis Izabela pe proorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de prooroci ai Domnului, cîte cincizeci într-o peşteră şi i-am hrănit cu pîne şi cu apă?

Obadia nu vrea să transmită mesajul lui Ilie pentru că se teme că Ilie va dispărea înainte ca Ahab să-l vadă. Obadia se teme pentru viaţa lui şi îi spune foarte clar lui Ilie că nu vrea să facă ce i-a cerut acesta.

v.14  Şi acum tu zici: ,Du-te şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie`! El mă va ucide.“

v.15  Dar Ilie a zis: ,,Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sînt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.“

v.16  Obadia, ducîndu-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s’a dus înaintea lui Ilie.

Iată că am citit acest mesaj de trei ori până acum: “Iată că a venit Ilie!” Având asigurarea lui Ilie că se va întâlni cu Ahab, Obadia se duce la împărat. Ce i-a spus acest om împăratului? “Iată că Ilie a venit!”

Dragi prieteni, va veni ziua când acest mesaj va fi auzit din nou. Acum însă, Ahab este cel care lansează o provocare pentru Ilie.

v.17  Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ,,Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?“

v.18  Ilie a răspuns: ,,Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.

Ilie îi spune lui Ahab: “Nu sunt eu acela care îl nenoroceşte pe Israel – tu eşti acela!” Mesajul lui Ilie nu poate fi înţeles greşit. Nu sunt vorbe cu două înţelesuri. Ilie spune lucrurilor pe nume.

Ahab dă vina pe Ilie pentru problema cu care se confrunta ţara. El îl acuză pe Ilie că a produs agitaţie. Cuvântul lui Dumnezeu va produce întotdeauna agitaţie. Interesant este că şoarecii vor alerga întotdeauna spre un colţ întunecat atunci când este aprinsă lumina.

Şi dacă Ahab îl provoacă pe Ilie prin acuzaţiile pe care i le aduce, Ilie trece şi el în ofensivă şi lansează o provocare foarte interesantă:

v.19  Strînge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănîncă la masa Izabelei“.

De fapt, întrecerea era între Domnul Dumnezeu şi Satan, între închinarea la Dumnezeul cel viu şi închinarea la Baal. În aparenţă, era o confruntare între Ahab şi Izabela, împreună cu cei 450 de profeţi, pe de o parte şi Ilie, pe de alta. Totuşi, să nu uităm că Ilie făcea cât o armată întreagă.

v.20   Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strîns pe prooroci la muntele Carmel.

v.21  Atunci Ilie s’a apropiat de tot poporul, şi a zis: ,,Pînă cînd vreţi să şchiopătaţi de amîndouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!“ Poporul nu i-a răspuns nimic.

Poporul lui Israel s-a adunat la Carmel. Urmează o întrecere serioasă. Ilie ştia ce e în inima oamenilor din popor. Ei pretindeau că se închină Dumnezeului cel viu şi adevărat, dar de fapt tot lui Baal i se închinau. Poporul nu i-a răspuns lui Ilie pentru că oamenii ştiau că sunt vinovaţi de păcat. Acest mod de viaţă făţarnic, această prefăcătorie este şi astăzi prezentă şi vă asigur că Dumnezeu nu-Şi poate găsi plăcerea în aşa ceva. Standardul dublu al multor creştini i-a îndepărtat pe mulţi de biserică. Iată de ce, dragii mei prieteni creştini, trebuie să fim foarte atenţi cu modul nostru de viaţă şi cât se poate de exigenţi cu noi înşine.

Dar să mergem mai departe:

v.22  Şi Ilie a zis poporului: ,,Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe cînd prooroci ai lui Baal sînt patru sute cincizeci.

Ilie avea ceea ce eu numesc “complexul lui Ilie” – unii dintre noi avem şi astăzi acest complex. Mi s-a întâmplat de multe ori şi încă mi se întâmplă, să simt că sunt ultimul rămas pe câmpul de luptă. Mi se pare că sunt ultimul apărător al principilor curate şi adevărate alte creştinismului. După scurt timp însă Dumnezeu are grijă să mă umilească şi aflu că mai sunt şi alţii chiar mai înfocaţi decât mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Îmi doresc să fiu mult mai încrezător în Dumnezeu în ceea ce priveşte oamenii pe care îi foloseşte. În orice caz în asemenea situaţii mă simt eliberat de complexul de care vă vorbeam şi îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Nu cred însă că este bună o reacţie inversă şi anume aceea de a nu deranja pe nimeni. L-am auzit pe un predicator prezentând un mesaj într-un colţ al ţării pentru ca, peste un timp, să meargă în celălalt capăt al ţării şi să spună cu totul altceva. Ceva nu este în regulă atunci când nu poţi prezenta peste tot acelaşi mesaj. Ori mesajul este de vină, ori omul care-l prezintă.

Ilie a spus poporului Israel: “Eu sunt singurul om care I-a rămas devotat lui Dumnezeu.” El greşea pentru că mai erau şapte mii de oameni care se ascundeau în ţinutul deluros şi care nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal. Ilie nu ştia nimic despre existenţa acestora. Dacă ar fi existat radio în vremea aceea şi Ilie ar fi lucrat la radio, aceşti oameni nu ar fi sunat şi nu ar fi trimis nici o scrisoare. Poate că este rău că nu l-au încurajat cu nimic pe Ilie, dar aşa au stat lucrurile.

Dar Ilie îşi continuă mesajul către popor şi provocarea adresată profeţilor lui Baal.

v.23  Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc.

v.24  Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ,,Bine!“

Cu alte cuvinte, Ilie a spus: “Haideţi să gustăm şi să vedem dacă Domnul este bun sau nu. Dacă Baal este Dumnezeu, să ne închinăm lui. Dacă nu este, atunci să scăpăm de el. Dacă Domnul este Dumnezeul cel viu, vrem să ştim acest lucru.” Dragul meu prieten, Dumnezeu doreşte să-L cunoaşteţi. Chiar dacă aveţi îndoieli, dacă sunteţi sinceri şi vreţi cu adevărat să-L cunoaşteţi, El vi Se va descoperi – pentru că Dumnezeu vrea   să-L cunoaşteţi. Credinţa nu înseamnă a bâjbâi în întuneric; credinţa noastră se bizuie pe fapte. Mântuirea voastră depinde de credinţa voastră în aceste fapte  şi în Isus Hristos.

Fiţi atenţi la ce se va întâmpla în continuare în acest capitol din 1 Împăraţi. Asistăm la una din cele mai dramatice scene din Scriptură. 1 Împarati 18:25-28

v.25  Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întîi, căci sînteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.“

v.26  Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă pînă la amează, zicînd: ,,Baale, auzi-ne!“ Dar nu s’a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.

v.27  La amează, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gîndeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.“

v.28  Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, pînă ce a curs sînge pe ei.

Profeţii lui Baal dau un adevărat spectacol. Ilie stă acolo şi îi priveşte, la început cu o doză bună de cinism. Ei încep să-l cheme pe Baal. Nu se întâmplă nimic. Apoi sar pe altar, dar nici asta nu-i ajută prea mult. După care devin fanatici şi aproape isterici. Într-un final, încep să se taie şi ţâşneşte sângele. Ilie le spune: “Ştiţi ceva? Poate că a plecat în vacanţă şi trebuie să aşteptaţi până se întoarce. Sau poate că îşi face siesta de după-amiază şi trebuie să strigaţi ca să vă audă şi să se trezească.” Ilie se simte foarte bine în timpul acestui spectacol. Poporul Israel priveşte la tot ce se întâmplă.

Se spune că Martin Luther este autorul acestei afirmaţii: “Un singur om împreună cu Dumnezeu formează o majoritate”. El cunoştea din proprie experienţă acurateţea unei astfel de afirmaţii. Şi Ilie învăţase nemijlocit această lecţie în timpul petrecut singur în pustie. Sub domnia lui Ahab şi a Izabelei Israel se afla sub o apostazie aproape totală. Ilie era singurul de partea lui Dumnezeu. Este adevărat că mai erau şi acei şapte mii de oameni care nu se închinaseră lui Baal, dar care se retrăseseră în munţi. Nici unul nu l-a încurajat pe Ilie. Nici nu a ştiut de existenţa lor până nu i-a spus Dumnezeu acest lucru. Ilie a luat poziţie împotriva închinării la viţelul de aur. Putem spune şi că el a protestat faţă de multe lucruri care nu erau în ordine şi a refuzat să facă vreun compromis cu profeţii lui Baal. Când ei s-au opus autorităţii Cuvântului Domnului, el li s-a opus.

Un specialist a spus cândva că cel mai amar cuvânt dintr-o limbă este cuvântul “singur”. Ilie era singur dragii mei. El nu a căutat aprobarea opiniei publice. Nu era om politic şi nu încerca să obţină adeziunea mulţimii. Pe Ilie îl interesa mai mult să fie pe placul lui Dumnezeu decât să fie aplaudat de public. El nu era un clovn dintr-o paradă, ci mai degrabă, un nebun pentru Dumnezeu. Era o voce unică în pustia lumii. Ilie purta un război necontenit împotriva lui Satan şi a oştirilor sale. El era singur împotriva profeţilor lui Baal. Ilie a ales Muntele Carmel pentru această demonstraţie în numele adevăratului Dumnezeu.

Muntele Carmel, locul confruntării, dă înspre golful Haifa şi spre albastra Mare Mediterană. Este o formaţiune lungă; departe, spre est, se află Meghido în Valea Esdralon. În acest loc aparte se înălţa în acele zile silueta singuratică şi maiestuoasă a lui Ilie. Cred că la câteva minute de la spectacolul oferit de profeţii lui Baal, Ilie era deja plictisit. Apoi a apărut un zâmbet ironice şi a rostit acele cuvinte încărcate de sarcasm. El i-a ridiculizat pe aceşti profeţi. Într-un final, el i-a dat la o parte cu dispreţ.

v.29  Cînd a trecut ameaza, au aiurat, pînă în clipa cînd se aducea jertfa de seară. Dar nu s’a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.

v.30  Ilie a zis atunci întregului popor: ,,Apropiaţi-vă de mine“! Tot poporul s’a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărîmat.

În continuare, Ilie trebuie să se bizuie numai pe Dumnezeu. Altarul Domnului fusese distrus şi Ilie pierde ceva timp ridicându-l din nou. Acesta este un gest dramatic, dragi prieteni.

Ce anume a dus la dezbinarea din ţara noastră? Recunosc că există mai multe explicaţii, dar depărtarea de Dumnezeu este un motiv esenţial pentru dezbinarea actuală din ţara noastră. A fost o vreme când ţara era unită, unitate care se baza pe faptul că există un Dumnezeu viu şi că suntem răspunzători înaintea Lui (şi acest lucru este scris şi în constituţia noastră). A fost o vreme când naţiunea aceasta a crezut că Biblia este autoritatea supremă. Cine a dezbinat această ţară? Cei care au început să taie din Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa s-a ajuns la dezbinare. Este o ipocrizie să spunem: “Să fim împreună!” La ce să fim împreună? Nu puteţi fi împreună pentru nimic.

Ştiţi cum vine acest lucru. Este asemena poveştii cu omul care mergea prin jungla din Africa şi a întâlnit un elefant. Elefantul i-a spus: “Unde mergi?” Omul a răspuns: “Nu merg nicăieri.” Elefantul a replicat: “Nici eu nu merg nicăieri. Hai să mergem împreună.” Dragii mei, numai aşa puteţi fi împreună cu majoritatea, cu lumea de astăzi: numai dacă nu sunteţi de acord cu nimic. Dacă aveţi această atitudine, sunteţi împreună.

Dragi prieteni, nu puteţi fi împreună cu cineva dacă nu aveţi nimic în comun care să vă lege.

Să ne întoarcem la Ilie. El se îndreaptă către altar. Altarul era locul care simboliza unitatea de care vorbeam. Altarul era însă distrus. Ilie l-a refăcut.

v.31  A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: ,,Israel îţi va fi numele“,

v.32  şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămînţă.

v.33  A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: ,,Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.“ Şi au făcut aşa.

Observaţi că Israel era o singură naţiune. Nu era Israel şi Iuda sau Samaria şi Ierusalim, ci toate cele douăsprezece seminţii ca o singură naţiune, Israel. Deci Ilie a ridicat un altar în numele Domnului. Apoi a făcut un şanţ în jurul altarului, a pus lemnele în ordine şi a tăiat boul în bucăţi. În final, a poruncit să se umple patru vedre cu apă şi să se verse pe arderea de tot şi pe lemne. Era o distanţă mare până la apă dar Ilie nu se grăbea. Nu avea motive. El ştia ce face sau, mai bine spus, ştia în cine se încrede.

v.34  Apoi a zis: ,,Mai faceţi lucrul acesta odată.“ Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: ,,Mai faceţi-l şi a treia oară.“ Şi l-au făcut şi a treia oară.

v.35  Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.

Oamenii au adus apa o dată. Ilie le-a spus să mai aducă apă încă o dată şi încă o dată. Eu cred că Ilie avea un zâmbet şiret pe chip în acele momente. De ce? Pentru că ştia că numai Dumnezeu poate face imposibilul. O cantitate mică de apă nu ar fi împiedicat focul să se dezlănţuie. Aşa că Ilie a turnat apă din belşug peste tot ce era acolo. El ar fi putut aduce apă pe acel altar timp de douăzeci şi patru de ore ştiind că focul oricum va veni. Ilie învăţase să depindă de Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru.

Cred că în timp ce stătea pe marginea pârâului pe care-l vedea secând pe zi ce trece, Ilie a învăţat că nu este nimic altceva decât un curs de apă, un canal prin care se poate revărsa apa. De asemenea, el privea la vasul de făină gol şi îi cânta un imn de laudă Domnului. Dumnezeu i-a hrănit pe Ilie, pe văduvă şi pe fiul acesteia pe toată durata secetei. Apoi a descoperit că el nu este nimic altceva decât un trup mort. Ilie a învăţat că dacă este să se facă ceva, Dumnezeu este acela care face lucrul respectiv. Astfel, Ilie putea să zâmbească în timp ce se turna apă pe altar şi să spună: “Doamne, dacă nu faci Tu acest lucru, nu se va face.” Eu cred că Ilie avea simţul umorului. Ştiu că Dumnezeu îl are dar cred că îl avea şi Ilie. 1 Împarati 18:36

v.36  În clipa cînd se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s’a apropiat şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sînt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.

Dragi prieteni, aş dori să recunoaştem toţi acest fapt: dacă nu face Dumnezeu un lucru, nu se va face. Înţelegeţi rugăciunea lui Ilie? Aceasta este una din marile rugăciuni ale Scripturii, chiar dacă este foarte scurtă. El a spus: “Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel!”

Observaţi, vă rog, că Ilie a folosit numele de Israel, nu pe cel de Iacov. De ce Israel? Israel era numele dat unei întregi naţiuni, nu unei grupări de douăsprezece seminţii. Ilie a continuat: “Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut la cuvântul Tău.”

Dragi prieteni, cred că şi noi trebuie să ne asigurăm că ceea ce facem este după voia lui Dumnezeu. Nu faceţi un lucru pentru că aşa vreţi voi, pentru ca abia apoi să cereţi binecuvântarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu lucrează în acest fel. Trebuie să mergeţi pe calea Lui dacă vreţi să aveţi parte de binecuvântarea Domnului. Noi nu avem dreptul să cerem nimic de la Dumnezeu. El nu este un comis-voiajor care să ne dea tot ce vrem noi. Şi nici nu va veni la porunca vreunuia dintre noi. Să avem grijă ca, atunci când ne rugăm, să cerem lucruri după voia lui Dumnezeu. 1 Împarati 18:37

v.37  Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentruca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!“

Ilie se roagă pentru slava lui Dumnezeu. Aceasta pune în mişcare braţul Domnului. Ştiţi ce s-a întâmplat? 1 Împarati 18:38-40

v.38  Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pămîntul, şi a supt şi apa care era în şanţ.

v.39  Cînd a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pămînt, şi au zis: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“

v.40  ,,Puneţi mîna pe proorocii lui Baal“, le-a zis Ilie: ,,niciunul să nu scape!“ Şi au pus mîna pe ei. Ilie i-a pogorît la pîrîul Chison şi i-a junghiat acolo.

A fost ceva cam brutal, nu-i aşa? Dar cu siguranţă au fost înlăturate apostazia şi erezia.

Dragi prieteni, Ilie a lansat o provocare pe măsura lui Dumnezeu dar şi pe măsura credinţei lui. A fost o provocare care a avut drept consecinţă întoarcerea poporului la Dumnezeu. Dragii mei, Dumnezeu nu s-a schimbat. El este acelaşi, gata să răspundă marilor provocări. Întrebarea este: Avem noi credinţă pe măsură?