Itinerar Biblic Ep.0358 – 1 Împăraţi Introducere şi cap.1

 

Dragi ascultători, continuăm seria cărţilor istorice cu cea a regilor sau a Împăraţilor, după cum mai este numită.

De asemenea, prima şi a doua  carte a Împăraţilor este cea de a doua serie din rândul celor trei care sunt alcătuite în forma aceasta. Este vorba de cărţile lui Samuel, apoi aceasta a împăraţilor şi cartea Cronicilor.

La început, toate aceste cărţi duble, să le spunem aşa, erau cărţi organizate sub un singur titlu, respectiv, cartea lui Samuel, Cartea Regilor şi Cartea Cronicilor.

Cei care s-au gândit să le dividă au fost traducătorii Septuagintei, versiunea greacă a Vechiului Testament, din dorinţa, au spus ei, de a ajuta cititorul.

Cu toate că scriitorul uman al acestei cărţi nu este cunoscut cu certitudine, se poate spune că aceste cărţi au fost scrise pe vremea când primul Templu încă exista la Ierusalim. Cel puţin aceasta este ceea ce deducem din 1 Împăraţi 8:8. Versetul este o descriere a chivotului din interiorul templului. Iată cum sună el:

v.8  Se dăduse drugilor o aşa lungime încît capetele lor se vedeau din Locul sfînt dinaintea Locului prea sfînt, dar nu se vedeau deafară. Ei au fost acolo pînă în ziua de azi.

Acum, este totuşi un scriitor care este considerat a fi autorul uman al acestei colecţii de date despre împăraţii lui Israel – Ieremia.

În schimb, cercetătorii mai moderni consideră că este vorba de o lucrare comună la care şi-au adus contribuţia mai mulţi profeţi. Eu cred că trebuie să fim mai puţin preocupaţi de autorul uman al cărţii şi să acceptăm că este vorba despre ceva mai mult decât un tratat de istorie a Israelului, fiind vorba de planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

De fapt, tema celor două cărţi, se găseşte în expresia care apare nu mai puţin de nouă ori în prima carte a Împăraţilor: “ ca şi tatăl său David!”. Cu alte cuvinte, ceea ce urmărim, este linia lui David şi fiecare rege este măsurat după standardul stabilit de David. Sincer, este un standard uman şi nu putem spune că a fost unul din cele mai înalte standarde de pe pământ. Dar, ceea ce descoperim, cu destulă tristeţe, este că un rege, după altul, eşuează în atingerea chiar şi a acestui standard. Vom observa, dealtfel, că această secţiune este una amară şi sordidă. Este o secţiune istorică şi prezintă declinul şi în cele din urmă căderea împărăţiei. Mai întâi împărăţia este divizată şi apoi distrusă.

Există, de asemenea, versete cheie care sumarizează întreaga temă a acestor două cărţi. Primele versete cheie descriu declinul şi căderea regatului de nord.

Iată ce spun versetele 22-23 din capitolul 17 al celei de a doua cărţi a Împăraţilor:

      22  Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe cari le făcuse Ieroboam; nu s’au abătut dela ele,

23  pînă ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas pînă în ziua de azi.

Un al verset cheie, descrie căderea  regatului din sud:

  • Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorît la Ribla, în ţara Hamatului.

Acesta este versetul 21 din capitolul 25 al aceleaşi a doua carte a Împăraţilor. Continuarea lui este aceea că Iuda a fost şi ea scoasă în cele din urmă din ţara ei şi dusă pe meleagurile pribegiei.

În prima carte a Împăraţilor, avem redate circumstanţele în care s-a divizat Împărăţia lui Israel, iar în cea de a doua carte este redată căderea celor două regate rezultate în urma divizării.

Dacă le considerăm pe cele două ca formând o carte unitară, putem spune că totul începe cu regele David şi se încheie cu regele Babilonului.

Dragii mei, acestea sunt cărţile care descriu conducerea omului peste regatul lui Dumnezeu – rezultatul? Negativ, fireşte!

Pentru ca oamenii să beneficieze de binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să existe armonie între tronul ceresc şi cel pământean.

Cele două cărţi ale împăraţilor sunt o continuare a naraţiunii din cele două cărţi ale lui Samuel. Aceste patru cărţi, pot fi considerate ca un întreg, devreme ce ele urmăresc istoria naţiunii Israelului de la cea mai extraordinară perioadă a ei şi până la decăderea acesteia.

Lecţia morală a acestei secţiuni este aceea că omul nu este capabil să conducă de unul singur această lume.

Dacă este să facem  un cuprins al celor două cărţi atunci ar arăta cum în felul următor:

Mai întâi avem relatată moartea lui David, relatare care se întinde în primele trei capitole.

Începând cu capitolul 3 şi până la capitolul 11 este descrisă perioada de glorie a împărăţiei lui Israel sub domnia lui Solomon.

După această perioadă de glorie, urmează declinul. Începând cu capitolul 12 din prima carte a Împăraţilor şi până la capitolul 16 din cea de a doua carte a Împăraţilor vom vedea mai întâi cum se împarte ţara în cele două regate, de nord şi de sud, apoi, instabilitatea ce va duce la slăbirea ţării.

Începând cu capitolul 17 din a doua cartea a Împăraţilor vom afla amănunte despre consecinţa firească a situaţiei de până atunci, respectiv, robia Asiriană.

Declinul şi captivitatea lui Iuda de către Imperiul Babilonean este redat începând cu capitolul 18 şi până la finalul cărţii, capitolul 25.

Dar să începem cu începutul. Primul capitol al primei cărţi a Împăraţilor. Nu este un început foarte fericit, deoarece avem aici o notă foarte sumbră:

v.1     Împăratul David era bătrîn, înaintat în vîrstă; îl acopereau cu haine, şi nu se putea încălzi.

David este de acum un om în vârstă. Este dificil să ni-l imaginăm într-o asemenea postură. Mereu ne vine în minte imaginea unui băieţel bălai cu o praştie în mână şi cu toiagul de păstor în cealaltă.

Dar iată că David este bătrân, fără putere şi cam tot ceea ce îl făcuse un erou altădată dispăruse acum.

Adonia, unul din fii săi, se foloseşte de această stare a lui David şi încearcă să ajungă pe tronul Israelului.  Desigur, acesta nu era şi planul lui Dumnezeu. Însă Adonia declanşează o serie întreagă de intrigi, care, dealtfel, caracterizează într-o anume măsură domnia lui David. El a creat şi întreţinut această atmosferă şi iată că se întoarce împotriva lui.

Dar să vedem mai îndeaproape cine este Adonia.

v.5  Adonia, fiul Haghitei, s’a sumeţit pînă acolo în cît a zis: ,,Eu voi fi împărat!“ Şi şi-a pregătit care şi călăreţi, şi cincizeci de oameni cari alergau înaintea lui.

v.6  Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicînd: ,,Pentru ce faci aşa?“ Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.

Adonia era cel de a-l patrulea fiu al David care i s-a născut la Hebron. Mama lui se numea Haghita sau petrecere şi nu avem alte date cu privire la ea.

Acum, relatarea spune că Adonia s-a sumeţit. Acesta este un termen interesant pentru că Scriptura conţine un verset care vorbeşte tocmai de opusul unei astfel de atitudini:

Luca 14:11:  Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat.“

Acestea sunt cuvintele Domnului Isus. Observaţi, vă rog, ce spune el cu privire la înălţare. „Oricine se înalţă va fi smerit!” şi acest principiu se va aplica şi în ceea ce priveşte viaţa lui Adonia.

Scriptura ne spune destul de multe despre Adonia. Mai întâi aflăm că era un tânăr foarte mândru cu o părere foarte bună despre el. Tânărul acesta era foarte îngâmfat şi parcă putem distinge în comportamentul lui ceva din cel al fratelui său, rebelul Absalom.

Şi Adonia va conduce o rebeliune împotriva tatălui său.

Din câte observăm, David nu este o persoană care aplica disciplina în cadrul familiei. Familia lui, din pricina aceasta este un dezorganizată, iar Adonia ştie să folosească această situaţie.

Pe de altă parte, unii din oamenii lui David îl încurajează pe acest tânăr rebel:

v.7  El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.

Ioab, care îi fusese loial lui David pentru mulţi ani, se alătură lui Adonia.  Cred că putem înţelege oarecum poziţia lui. Fiind unul din mai marii statului îşi poate da bine seama cum stau lucrurile şi îl vede pe bătrânul David pierzând din ce în ce mai mult controlul. În aceste circumstanţe se gândeşte şi el l-a viitor şi vrea să se asigure că va fi de partea câştigătoare. Aşa că nefiind nici un altul care să facă vreo mişcare pentru ocuparea tronului cu excepţia lui Adonia, se alătură acestuia.

De cealaltă parte, Adonia este şi el foarte mulţumit de sprijinul lui Ioab. Ioab era un om cu o mare influenţă, fusese mâna dreaptă a lui David de la bun început. Nu cred că Ioab ar fi îngăduit ca cineva să se atingă de David, dar el se gândea că Adonia ar fi fost un succesor firesc la tronul Israelului.

Interesant este că Ioab nu s-a gândit la Solomon ca la un posibil candidat pentru tronul Israelului. Poate că nici David nu se gândea foarte serios la Solomon. După cum ştim, cel pe care el îl vedea ca succesor al său era Absalom ori, iată Adonia este asemenea lui Absalom.

Dar iată-l pe Adonia făcând paşi concreţi pentru împlinirea planului său.

v.9  Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lîngă piatra lui Zohelet, care este, lîngă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.

Intenţia lui Adonia era ca la acest banchet să se anunţe ca şi rege al Israelului. După cum vedeţi învăţase bine de la fratele său Absalom. Şi acesta dăduse o mare masă la Hebron şi în timpul ei s-a auto-proclamat rege.

Acum, acţiunea lui nu era întru totul nelegitimă. După dreptul întâiului născut el avea anumite drepturi pentru a reclama tronul. Din Scriptură aflăm că el era mai în vârstă decât Solomon şi în conformitate cu legile de atunci, cel care era mai în vârstă avea dreptul la tron. Primul se pare era Absalom, iar următorul era Adonia.

Acum, din cursul evenimentelor prezentate se pare că anumite intrigi erau destul de cunoscute şi Solomon era totuşi privit în anumite cercuri ca succesor al lui David. Spun aceasta pentru că el nu este invitat la banchetul de proclamare al lui Adonia. Iată ce aflăm din versetul 10:

v.10  Dar n’a poftit pe proorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.

Adonia ştia că Natan va fi de partea Bat-Şebei. Natan a fost consilierul spiritual al lui David, dacă putem spune aşa, pe toată perioada în care el suferea din pricina păcatului său. Cred că o anumită legătură se formase între ei şi Natan îi era credincios lui David. După cum vă aduceţi aminte, Bat-Şeba era mama lui David. La ea se duce Natan imediat ce descoperă maşinaţiile lui Adonia. Dragii mei, Natan era omul lui Dumnezeu dar nu era deloc străin de ce se întâmpla în jurul lui.

Am auzit pe unii susţinând că politica nu este pentru creştini. Eu cred că dacă este vorba să faci ceea ce trebuie, ceea ce este corect şi poţi, în felul acesta să arăţi ce aşteaptă Dumnezeu de la oameni, atunci politica este şi pentru creştini. De fapt este, cred eu un principiu care se poate extinde şi în cazul altor slujbe.

Dar să ne întoarcem la Natan.

v.11  Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: ,,N’ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s’a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?

Adonia făcuse totul fără ca David să afle ceva. Acum este rândul lui Natan să facă ceva.

v.13  Du-te, intră la împăratul David, şi spune-i: ,Împărate, domnul meu, n’ai jurat tu roabei tale, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?` ,Pentruce dar împărăteşte Adonia?`

Iată ce descoperim aici. Cândva, David făcuse o promisiune cu privire la Solomon. Tot ce se poate ca David să nu fi avut niciodată intenţia de a da curs acelei promisiuni. Dar Bat-Şeba a ştiu întotdeauna să obţină ceea ce a dorit. David îl va desemna pe Solomon ca succesor al său.

v.15  Bat-Şeba s’a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrîn; şi Abişag, Sunamita, îi slujea.

v.16  Bat-Şeba s’a plecat şi s’a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: ,,Ce vrei?“

Se pare că David n-a mai întâlnit-o pe Bat-Şeba pentru ceva timp.

v.17  Ea i-a răspuns: ,,Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicînd: ,Solomon, fiul tău, va împăraţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie.`

v.18   Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!

v.19  El a junghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar, şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l-a poftit.

v.20  Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.

Acum, din moment ce David nu a făcut nici o mişcare pentru numirea unui succesor, se pare că şi poporul presupunea că lucrurile vor decurge firesc şi Adonia va fi alesul. Poate că era totuşi un om cu anumite capacităţi şi mai ales, poate că era ceea ce poporul ar fi dorit.

În orice caz, Bat-Şeba ştie să pună problema:

v.21  Şi cînd împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întîmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.“

v.22  Pe cînd încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit proorocul Natan.

v.23  Au dat de ştire împăratului, şi au zis: ,,Iată că a venit proorocul Natan!“ El a intrat înaintea împăratului, şi s’a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt.

v.24  Şi Natan a zis: ,,Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: ,Adonia va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?`

Bat-Şeba şi Natan doreau să afle dacă nu cumva David îl numise pe Adonia succesor. Acum este rândul lui David să-şi facă cunoscute intenţiile:

v.28  Împăratul David a răspuns: ,,Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.“ Ea a intrat, şi s’a înfăţişat înaintea împăratului.

v.29  Şi împăratul a jurat, şi a zis: ,,Viu este Domnul, care m’a izbăvit din toate necazurile,

v.30  că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu,` -aşa voi face azi.“

Observaţi modul în care vorbeşte David despre Solomon. El nu spune „Fiul nostru!” ci „Fiul tău!”. Se pare că Solomon nu era unul din fii lui favoriţi. Şi poate că este de înţeles când ne gândim la temperamentele lor destul de diferite. Solomon era un om al păcii, un pacifist. David era un războinic, un om sângeros. Poate că Adonia era mult mai aproape de felul de a fi al lui David.

Dar, Bat –Şeba a ştiu să-şi prezinte cauza:

v.31  Bat-Şeba s’a plecat cu faţa la pămînt, şi s’a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: ,,Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David“!

v.32  Împăratul David a zis: ,,Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.“ Ei au intrat şi s’au înfăţişat înaintea împăratului.

v.33  Şi împăratul le-a zis: ,,Luaţi cu voi pe slujitorii stăpînului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catîrul meu, şi pogorîţi-l la Ghihon.

Catârul era animalul pe care călărea regele în timp de pace pe când calul era folosit pe timp de război. În cartea Apocalipsa veţi citi despre patru cai care reprezintă vremurile de încercare şi război. Domnul Isus, care a intrat în Ierusalim călare pe un catâr, va veni la sfârşitul vremurilor călare pe un cal alb ceea ce ne vorbeşte, cred eu despre războiul sau lupta finală împotriva rebeliuni de pe pământ. Scriptura spună şi care este rezultatul acestei lupte: „Orice genunchi se va pleca!”

În ceea ce-l priveşte pe Solomon, el călărea acum pe catârul regelui.

v.38  Atunci preotul Ţadoc s’a pogorît împreună cu proorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu Cheretiţii şi Peletiţii; au pus pe Solomon călare pe cătîrul împăratului David, şi l-au dus la Ghihon.

v.39  Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort, şi a uns pe Solomon. Au sunat din trîmbiţă, şi tot poporul a zis: ,,Trăiască împăratul Solomon!“

De acum, dubiile erau risipite. Deja era făcută cunoscută dorinţa împăratului. Solomon era succesorul. Poporul cred că era mai degrabă mulţumit că se întâmpla ceva. Oricum bucuria poporului ajunge şi la banchetul lui Adonia:

v.40  Tot poporul s’a suit după el, şi poporul cînta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pămîntul de strigătele lor.

v.41  Zvonul acesta a ajuns pînă la Adonia şi la toţi cei poftiţi cari erau cu el, tocmai în clipa cînd sfîrşeau de mîncat. Ioab, auzind sunetul trîmbiţei, a zis: ,,Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?“

Adonia cere lămuriri, lămuriri care nu-l vor bucura:

v.42  Pe cînd vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: ,,Apropie-te, că eşti un om viteaz, şi aduci veşti bune.“

v.43  ,,Da“, a răspuns Ionatan lui Adonia, ,,domnul nostru împăratul David a făcut împărat pe Solomon.

v.44  A trimes cu el pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe Cheretiţi şi Peletiţi, şi l-au pus călare pe catîrul împăratului.

v.45  Preotul Ţadoc şi proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s’au suit veselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit.

v.46  Solomon s’a şi aşezat pe scaunul de domnie al împăratului.

v.47  Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: ,Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decît numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul tău de domnie!“ Şi împăratul s’a închinat pe patul său.

v.48  Iată ce a zis şi împăratul: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care  mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie, şi mi-a îngăduit să-l văd!“

Cei prezenţi acolo îşi dau imediat seama de situaţia în care se aflau. Dacă mai rămâneau lângă Adonia vor fi în curând consideraţi drept trădători.

Acum, Adonia apare într-o postură care ne arată clar că nu era potrivit pentru un rege.

v.49  Toţi cei poftiţi de Adonia s’au umplut de spaimă; s’au sculat şi au plecat care încotro.

v.50  Adonia s’a temut de Solomon; s’a sculat şi el, a plecat, şi s’a apucat de coarnele altarului.

v.51  Au venit şi au spus lui Solomon: ,,Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon, şi s’a apucat de coarnele altarului, zicînd: ,Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!“

Dar, dimpotrivă, Solomon arată încă de acum ce fel de rege va fi – un rege al păcii şi înţelepciunii.

v.52  Solomon a zis: ,,Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pămînt; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.“

v.53  Şi împăratul Solomon a trimes nişte oameni, cari l-au pogorît de pe altar. El a venit şi s’a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: ,,Du-te acasă.“

Adonia nu este pedepsit pentru fapta lui. Solomon arăta încă de pe acum în ce fel va conduce poporul.

O să vedem peste câteva capitole modul în care se va impune Solomon ca rege în Israel iar înţelepciunea lui, scrierile lui l-au introdus în istoria oamenilor remarcabili ai acestei lumi.

Dragii mei, trebui să ştim că şi Domnul Isus este unul care va conduce lumea pe care a izbăvit-o cu înţelepciune şi pace. Pentru a benefica însă de ele trebuie să ne manifestăm mai întâi credinţa noastră în sacrificiul său pentru noi.

Solomon, deşi a fost un om deosebit, nu este lipsit de păcate. Domnul nostru Isus însă este fără păcat.

Solomon, deşi un om paşnic, n-a murit pentru izbăvirea nimănui. Domnul nostru Isus Hristos a făcut-o pentru fiecare dintre noi, indiferent de culoarea pielii, stare socială sau păcat. El este Domnul incontestabil al acestui pământ. Fie ca inimile noastre să înveţe tot ceea ce Duhul Sfânt ne va arăta şi în următoarele lecţii şi fie ca acestea să ducă la transformarea noastră.