Itinerar Biblic Ep.0357 – 2 SAMUEL Capitolul 23, 24

 

Dragi ascultători, am ajuns la ultimele capitole din cartea a doua a lui Samuel. David, oarecum eroul acestei cărţi se apropie şi el de firescu-i sfârşit. În capitolul 23, penultimul al cărţii, găsim consemnate ultimele cuvinte ale acestui mare om al lui Dumnezeu după cum îl descrie şi Scriptura.

2 Samuel 23:1

v.1  Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvîntul lui David, fiul lui Isai, cuvîntul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvîntul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvîntul cîntăreţului plăcut al lui Israel.

După cum ne aducem aminte, David a fost fiul lui Isai. Isai a fost un fermier, un om simplu – lui David nu i-a fost niciodată ruşine de originea sa. Dumnezeu l-a înălţat pe David “sus de tot”. El l-a aşezat printre oamenii mari ai lumii. David a fost unsul Dumnezeului lui Iacov. Dumnezeul care l-a luat pe vicleanul Iacov şi a făcut din el Israel , un prinţ cu Dumnezeu, acelaşi Dumnezeu l-a luat pe David şi l-a pus pe tronul lui Israel. Este acelaşi Dumnezeu care ne-a mântuit pe noi, dragi prieteni. El este un Dumnezeu bun, drept şi iubitor!

De asemenea, David a fost cântăreţul – sau psalmistul – plăcut al lui Israel. El a fost un muzician complet: compunea muzică, o interpreta şi îi plăcea foarte mult să asculte muzică. Şi eu iubesc muzica, aşa cum o iubea David, dar nu am nici cel mai mic talent pentru a o reda. Dar ştiu să apreciez muzica bună. Nu pot să spun că îmi place muzica acestor ultime generaţii – de fapt, nici nu cred că se poate numi muzică – şi regret că aceasta a pătruns şi în biserică. Muzica bună, muzica înălţătoare, care face sufletul să vibreze a adus întotdeauna ceva frumos în închinarea omului înaintea Dumnezeului său şi cred că din acest punct de vedere muzica nu are vârstă.

Dar iată de unde veneau aceste cuvinte ale lui David:

v.2  Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvîntul Lui este pe limba mea.

Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui David şi aşa a scris el Psalmii pe care îi citim şi noi astăzi. Petru ne spune că aşa a fost scris Vechiul Testament. “Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21).

v.3  Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stînca lui Israel mi-a zis: ,,Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, celce împărăţeşte în frică de Dumnezeu,

Este evident că deciziile luate de autorităţi în ţara noastră nu sunt luate “cu frică de Dumnezeu”. Deciziile guvernamentale sunt luate cu frică de votanţi, nu de Dumnezeu. Nu se prea străduieşte nimeni să facă pe placul lui Dumnezeu la nivelul conducerii acestui stat.        Cineva se plângea mai deunăzi că a votat nu ştiu ce senator tocmai pentru că promisese că se va ocupa de un anume proiect. Acum această persoană şi-a pierdut locul de muncă tocmai pentru că acel proiect nu a fost votat. Dar acesta este lucru obişnuit: oamenii politici promit orice pentru a fi aleşi. Ce se întâmplă după ce sunt aleşi, aceasta este deja o altă poveste.

Avem nevoie de oameni care să conducă această ţară cu teamă de Dumnezeu. Atâta vreme cât nu avem astfel de oameni la conducere, vom avea corupţie la cel mai înalt nivel.

v.4  este ca lumina dimineţii, cînd răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, cari fac să încolţească din pămînt verdeaţa.

Aceasta este una din cele mai impresionante afirmaţii făcute de David. În capitolul 7 al acestei cărţi, despre care am spus că este unul din cele mai importante capitole ale Bibliei, Dumnezeu face un legământ cu David.

Legământul davidic, pe care urma să fie întemeiată Împărăţia lui Hristos, îi oferea lui David făgăduinţa posterităţii pentru casa lui, autoritatea tronului împărătesc şi o împărăţie pe pământ care va dăinui veşnic. Dumnezeu a făgăduit că Mesia va veni din familia lui David. El este Cel promis Evei în grădina Edenului. Este Cel promis lui Avraam, Isaac şi Iacov. Este Cel despre care au vorbit Moise şi Iosua. Legământul lui Dumnezeu cu David se referă la El.

v.5  Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuş El a făcut cu mine un legămînt vecinic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mîntuirea şi bucuria mea?

Cu alte cuvinte, David spune: “Casa mea nu este vrednică de toate acestea. Noi nu am primit nimic pentru meritul nostru. Nimic din toate acestea nu a venit pentru că aş fi avut eu vreun merit.” Dacă David ar fi avut vreun merit deosebit, Dumnezeu nu ar fi făcut nici un legământ cu el. Şi nici noi nu am fi fost mântuiţi, dacă mântuirea ar fi posibilă numai pe baza unor merite speciale. Dumnezeu a făcut totuşi un legământ cu David, dar şi cu noi. Legământul făcut cu noi îşi găseşte expresia în versetul din Ioan 3:16, care spune: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Eu mă bazez pe acest lucru. Dumnezeu a făcut acest legământ. Eu nu i-am cerut să promită nimic. Şi El nu a făcut acest legământ pentru că noi am fi mai deosebiţi. Dumnezeu nu a aşteptat ca noi să facem vreo sugestie. Acest legământ a fost făcut acum mai bine de 1900 de ani. Dumnezeu a spus: “Acceptaţi sau refuzaţi!” Eu     l-am acceptat şi mă bizui pe el. David a spus că legământul făcut de Dumnezeu cu el era “veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare”. Dragi prieteni, vă puteţi bizui pe Dumnezeu! David putea spune: “Aceasta este mântuirea mea!”  Ei bine, legământul lui Dumnezeu cu mine este mântuirea mea. Eu asta îmi doresc. Şi aceasta ar trebui să fie dorinţa inimii fiecărui credincios.

În continuare avem un fel de catalog al oamenilor viteji care l-au însoţit pe David.

v.8  Iată numele vitejilor cari erau în slujba lui David. Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învîrtit suliţa peste opt sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr’o dată.

Aceşti bărbaţi au venit la David în timp ce el era în exil. Când era urmărit de Saul, David era un om în afara legii, fiind vânat ca şi când ar fi fost un nelegiuit. Din această cauză, el a fost nevoit să se ascundă în peşteri şi grote. În această perioadă au venit la el cei care erau în nevoi. Aceşti oameni fuseseră persecutaţi şi pedepsiţi de Saul, aşa că au fugit la David. Au mai venit la el şi cei datori care nu-şi puteau achita datoriile, şi cei nemulţumiţi, şi cei cu sufletul amărât.

La fel vin oamenii la Hristos astăzi. Ei sunt nefericiţi. Mulţi tineri rebeli îmi scriu pentru a-mi împărtăşi experienţa lor cu Domnul. Ei povestesc cât de nefericiţi erau înainte şi cum au venit la Hristos cu povara păcatelor lor. Domnul le-a luat această povară de pe umeri şi acum au inima uşoară. Sunteţi nemulţumiţi de viaţă? Dacă trăiţi o viaţă împlinită şi totul este în ordine, atunci nu am nici un mesaj pentru voi. Dar dacă sunteţi nemulţumiţi, în adâncul sufletului, dacă vreţi să fiţi mântuiţi şi să aveţi părtăşie cu Dumnezeu, veniţi la Hristos. El va îndepărta sentimentul de vinovăţie şi vă va linişti sufletul. Abia apoi veţi putea fi mulţumiţi de viaţa voastră.

Cei care au venit la David erau oameni deosebiţi şi remarcabili în multe privinţe. Faptele lor de vitejie erau cu totul ieşite din comun. Să vedem câteva dintre ele:

v.11  După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strînseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pămînt sămănată cu linte; şi poporul fugea dinaintea Filistenilor.

v.12  Şama s’a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe Filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.

Poate că vi se pare că apărarea unei bucăţi de pământ semănată cu linte nu vi se pare a fi un lucru prea important. Dar Israel avea nevoie de hrană. Filistenii obişnuiau să aştepte până când se coceau grânele şi erau gata de semănat pentru ca să vină şi să devasteze întreaga recoltă. În anul acela, toţi au fugit la venirea filistenilor, cu excepţia unuia singur. El a rămas pe loc, şi-a scos sabia şi a apărat bucata de pământ semănată cu linte. Un singur om împotriva oştirii filistenilor! “Şi Domnul a dat o mare izbăvire!”

v.13 Trei dintre cei treizeci de căpetenii s’au pogorît pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, cînd o ceată de Filisteni tăbărîse în valea… Refaim.

v.14   David era atunci în cetăţuie, şi o strajă a Filistenilor era la Betleem.

v.15  David a avut o dorinţă, şi a zis: ,,Cine-mi va da să beau apă din fîntîna de la poarta Betleemului?“

David a crescut în Betleem. El se gândea la apa proaspătă şi curată din fântâna de la poarta Betleemului. Eu înţeleg foarte bine acest sentiment. Am crescut la ţară şi tatăl meu a construit casa şi a săpat fântâna din curte. Era apă de izvor. Cu ceva timp în urmă m-am întors în acele locuri. Abia aşteptam să ajung acolo şi să beau apă din acea fântână. Cum am ajuns, m-am aşezat în genunchi şi mi-am apropiat gura de robinet şi am început să beau apă. Ce bună era! Am crescut cu această apă şi în acele momente îmi trezea multe amintiri din copilărie. Iată că şi David ar fi dorit să bea apă din fântâna Betleemului. El nu a poruncit nimănui să-i aducă apă de acolo, dar trei dintre oamenii săi au străpuns liniile inamice ale filistenilor şi au adus apă pentru David. Aşa erau vitejii lui David.

Domnul Isus a dat o poruncă ucenicilor, poruncă pe care o aflăm şi noi din Matei 28:19-20. Şi nouă ne porunceşte Domnul să mergem în toată lumea şi să predicăm Evanghelia. Mă gândesc la toţi acei oameni din trecut care au străpuns liniile inamice pentru a duce Evanghelia la cei care aveau nevoie de ea. Mă gândesc la primii misionari din toate colţurile lumii, la dificultăţile începutului cu care au avut de luptat toţi cei ajunşi prima dată  într-un loc neatins de Evanghelie. De la apostolul Pavel încoace, mii de misionari au dus Cuvântul lui Dumnezeu în toate colţurile acestei lumi. Aceştia sunt vitejii Domnului Isus Hristos, urmaşul lui David.

Iată un alt exemplu:

v.20  Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S’a pogorît în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într’o zi cînd căzuse zăpadă.

v.21  A omorît pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mînă; s’a pogorît împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mîna Egipteanului, şi l-a omorît cu ea.

v.22  Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi a fost vestit printre cei trei viteji.

Acest viteaz a omorât un leu. Nu era uşor să omori un leu, dar el a reuşit s-o facă, şi încă în timpul iernii, când căzuse zăpada. Cunosc multe persoane care n-ar veni nici măcar până la biserică dacă a plouat puţin. Aceşti oameni nu s-ar fi înţeles prea bine cu Benaia! El era gata să aibă orice fel de confruntare, indiferent cât de potrivnică era vremea.

Dar iată că printre aceşti viteji se numără unul pe care cred că-l cunoaştem bine.

v.39  Urie, Hetitul. De toţi: treizeci şi şapte.

Urie, Hetitul, a fost unul din vitejii lui David. Pe acest om, David l-a trimis în prima linie a luptei pentru a fi ucis. Aceasta este pata de pe blazonul lui David dragii mei. Ea a rămas acolo.

Nu l-a fel se întâmplă cu noi dacă venim cu pocăinţă la Domnul Isus Hristos. El iartă păcatele noastre şi ne curăţeşte de fărădelege.

Dar să nu credeţi că David nu a mai comis şi alte păcate. Iată ce aflăm din ultimul capitol al cărţii, capitolul 24.

David decide să facă numărătoarea poporului. Până acum ar fi trebui să înveţe să se încreadă în Dumnezeu mai mult decât în numere, dar nu îmi dau seama din ce motive, David păcătuieşte în acest fel. Dumnezeu îl pedepseşte pe David dar îi îngăduie să-şi aleagă pedeapsa. Ceea ce-l diferenţiată din nou pe David de mulţi dintre noi este faptul că el se lasă în seama îndurării lui Dumnezeu.

Acum, ştiu că mulţi ar spune că acesta nu este un păcat. Scriptura spune totuşi că numărătoarea poporului a fost un alt păcat în viaţa lui David. Înaintea lui Dumnezeu, această decizie a lui David a fost la fel de rea ca şi celelalte păcate ale lui. Când ai încălcat o parte din Lege, eşti vinovat de încălcarea întregii Legi. Acţiunea lui David a dat la iveală o lipsă de încredere în Dumnezeu. Capitolul 24:

2 Samuel 24:1-2:

v.1   Domnul S’a aprins de mînie din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd: ,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda“.

v.2  Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: ,,Străbate toate seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.“

La început, Dumnezeu l-a îndemnat pe David să numere poporul. Dumnezeu a vrut ca David să se simtă astfel încurajat şi întărit ştiind că este sprijinit un mare număr de oameni.

Dragul meu prieten, credinţa nu este un salt în gol. Nu este un joc de noroc şi nici măcar un “sper ca aşa va fi”. Credinţa este un lucru sigur. Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem un lucru care nu este adevărat. Credinţa se bizuie pe o stâncă, pe o temelie sigură. Isus Hristos este temelia. Credinţa nu este un salt în gol.

Există momente în viaţa fiecăruia dintre noi când trebuie să trăim şi să înaintăm prin credinţă şi să recunoaştem că nu putem trăi numai prin eforturile noastre personale. În aceste momente nu ne bizuim numai pe resursele noastre. Din păcate, biserica de astăzi nu se încrede în Dumnezeu. Drept rezultat, la întâlnirile între congregaţii, biruinţele spirituale nici nu sunt menţionate. Lucrurile menţionate sunt: câţi bani avem în vistierie, câte persoane am botezat anul acesta şi câţi membri noi am primit. Dacă cifrele arată bine, considerăm că am repurtat o mare victorie spirituală. Când, de fapt, acesta ar putea fi lucrul cel mai rău care se putea întâmpla în viaţa unei biserici.

David păcătuieşte prin această numărătoare a poporului. De ce? Acum el este un împărat bătrân. El ştie că Dumnezeu l-a aşezat pe o temelie şi mai ştie şi că îşi poate învinge duşmanii. Nu are nevoie să-şi numere poporul. Cred că unul din lucrurile cele mai rele într-o adunare de creştini este să aibă în rândurile ei pe cineva care numără şi socoteşte mereu câte ceva, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre victoria spirituală care ar trebui să aibă loc. Dar iată că David face numărătoarea poporului Israel.

v.10  David a simţit cum îi bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: ,,Am săvîrşit un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un… nebun!“

v.11  A doua zi, cînd s’a sculat David, cuvîntul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui David:

v.12  ,,Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.“

v.13  Gad s’a dus la David, şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicînd: ,,Vrei şapte ani de foamete în ţara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, cari te vor urmări, sau să bîntuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege, şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.“

Dumnezeu îi dă lui David posibilitatea de a-şi alege pedeapsa. Răspunsul lui David este remarcabil. Aici el ni se descoperă ca un om care a învăţat să se încreadă în Dumnezeu. Vreau să repet acest lucru: deşi David a avut câteva eşecuri şi au existat momente în care nu s-a încrezut în Dumnezeu, el avea o credinţă de neclintit în Domnul. În ciuda acestor eşecuri, David a avut întotdeauna încredere în Dumnezeu, aşa cum se observă şi din răspunsul dat lui Gad.

v.14  David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într’o mare strîmtoare! Oh! mai bine să cădem în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!“

Dumnezeu i-a oferit lui David posibilitatea de a alege din trei pedepse. El nu a ales nici una din ele, dar I-a spus Domnului că nu dorea să cadă în mâinile oamenilor. Aceasta este şi rugăciunea mea “Doamne, nu mă pune niciodată în situaţia de a depinde de oameni!” Din fericire, Dumnezeu nu m-a pus niciodată în poziţia de a face pe placul unui om pentru bunul mers al lucrării. Îmi pare rău pentru cei care sunt nevoiţi să perie pe cineva pentru ca lucrarea lor să poată continua. Dumnezeu să se îndure de ei! David nu a vrut să fie la mâna unui om. În schimb, era dispus să cadă în mâinile lui Dumnezeu pentru că ştia cum să se încreadă în El. Domnul a ales să trimită o ciumă peste Israel. David ştia că va fi bine dacă se va lăsa în grija lui Dumnezeu. La fel ar trebui să simţim şi noi atunci când ne pedepseşte Dumnezeu.

Dragi prieteni, Dumnezeu îi disciplinează pe cei pe care-i iubeşte. Din experienţa mea vă pot spune că pedeapsa lui Dumnezeu care ne disciplinează nu este lipsită de duioşie, de încurajare şi de binecuvântare.

Tot  Dumnezeu ne poate şterge lacrimile şi ne poate vindeca inima rănită. Medicii pământeşti vă pot opera dacă aţi fost victima unui accident rutier, de exemplu. Dar numai Dumnezeu poate să vă pună din nou pe picioare în urma accidentelor emoţionale. Cât de multă nevoie avem de Dumnezeu în fiecare zi a vieţii noastre!

Iată-ne ajunşi la partea finală a acestei cărţi. David vrea să construiască un templu pentru Domnul Dumnezeu.

v.18   În ziua aceea, Gad a venit la David, şi i-a zis: ,,Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.“

Observaţi că Aravna era iebusit, nu israelit.

v.19    David s’a suit, după cuvîntul lui Gad, cum poruncise Domnul.

v.20  Aravna s’a uitat, şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptîndu-se spre el; şi Aravna a ieşit, şi s’a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pămînt.

v.21  Aravna a zis: ,,Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?“ Şi David a răspuns: ,,Ca să cumpăr dela tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentruca să înceteze urgia aceasta de peste popor.“

David explică motivul pentru care vrea să cumpere aria respectivă.

v.22  Aravna a zis lui David: ,,Să ia domnul meu, împăratul, aria, şi să aducă în ea jertfele cari-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carăle cu uneltele lor vor ţinea loc de lemne.“

v.23  Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!“

v.24  Dar împăratul a zis lui Aravna: ,,Nu! vreau s’o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic.“ Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de argint.

De ar învăţa poporul lui Dumnezeu de astăzi să urmeze exemplul lui David! Unii sunt de părere că nu ar trebui să menţionăm banii în lucrarea lui Dumnezeu din prezent. Recunosc că se pune un accent mult prea mare pe bani astăzi, dar gândiţi-vă puţin la gestul lui David. Aravna a vrut să-i dea lui David în dar aria de treierat. David i-a spus: “Nu se poate să-mi dai această arie fără plată. Voi plăti pentru ea.” De ce? David a continuat: “Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.”

Decizia lui David ar trebui să ne îndemne şi pe noi să ne cercetăm inima. Oare nu cumva îi dăm lui Dumnezeu ceea ce nu ne costă nimic? Dumnezeu să ne ierte dacă suntem zgârciţi cu El! Fie ca să avem şi noi aceeaşi disponibilitate de a dărui pentru Dumnezeu cum a avut David – un om după voia lui Dumnezeu.

Sper că am învăţat câte ceva din viaţa lui David. Dragii mei fie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să poată produce în fiecare dintre noi transformarea de care avem nevoie pentru a fi cu adevărat oameni plăcuţi lui Dumnezeu.