Itinerar Biblic Ep.0351 – 2 SAMUEL Capitolul 11:1-12

 

Dragi prieteni, iată-ne ajunşi la cea de-a doua parte a cărţii 2 Samuel, secţiune pe care am intitulat-o “Necazurile lui David”.

În prima secţiune am vorbit despre “Biruinţele lui David” şi aşa cum am văzut, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, David a devenit unul din cei mai mari împăraţi ai lumii.

Cu toate acestea, păcatul relatat în acest capitol îl pune pe David sub judecata lui Dumnezeu. De aici încolo, David va avea necazuri. Viaţa lui din acest moment până la sfârşit va fi o înlănţuire de suferinţe.

Acest păcat îi determină pe duşmanii lui Dumnezeu să spună cu satisfacţie: “Acesta este omul după inima lui Dumnezeu?”

Dragii mei păcatul lui David iese în evidenţă ca o boabă de afine într-un castron cu frişcă. Din cauza aceasta nu vom vedea măreţia acestui om dar vă rog  amintiţi-vă că păcatul a fost excepţia în viaţa lui David, nu regula.

Un al lucru pe care trebuie să-l trecem în cadrul aspectelor pozitive, este acela că Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, nu trece cu vederea păcatul lui David; ea nu desconsideră importanţa acestui fapt. Dumnezeu nu spune că acesta nu este un păcat. Dumnezeu spune pe nume faptei lui David şi David va fi pedepsit pentru păcatul său.

Dar să vedem ce cuprinde textul bibliei în acest capitol 11 din cea de a doua carte a lui Samuel:

2 Samuel 11:1

v.1    În anul următor, pe vremea cînd porneau împăraţii la război, David a trimes pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.

Este menţionat în deschiderea capitolului faptul că era vremea în care împăraţii mergeau la război, era sezonul luptelor. Cu alte cuvinte, în vremea aceea naţiunile aveau “un sezon deschis” pentru război, aşa cum există astăzi sezon deschis la vânătoare. Ştiţi că sunt anumite perioade în care ai voie să împuşti unele animale şi altele nu.

Dar… nu este oare acest lucru adevărat despre confruntările armate de astăzi? De exemplu, în anotimpul ploios din Vietnam, războiul a luat o pauză pentru că soldaţii erau înfundaţi în mlaştini şi ploile interminabile nu permiteau avioanelor să aterizeze. Luptele au fost reluate după încheierea sezonului ploios.

Poate că modul de abordare a războiului pe vremea lui David era mult mai modern decât credem noi. Din nefericire, în cele două războaie mondiale ale secolului nostru, cele mai mari suferinţe au fost provocate de vremea dificilă din timpul iernii, nu de inamic. În ciuda condiţiilor neprielnice, luptele au continuat şi nu a fost bine deloc.

Pe timpul lui David, cel puţin, exista un sezon anume pentru război. Poate că oamenii din vechime erau mai civilizaţi decât credem noi. Ei măcar recunoşteau un timp în care se puteau bucura de pace.

Oricum, cert este că David a trimis oştirea, sub comanda lui Ioab, să lupte împotriva amoniţilor. De această dată însă,  el nu a plecat cu ei la luptă. Împăratul a rămas la Ierusalim. Această decizie parcă nu se potriveşte cu David, cel puţin cu cel pe care îl cunoaştem noi.

Dar de ce a rămas el la Ierusalim? Eu am doar o sugestie în această privinţă. După ce a fost construit palatul, David a descoperit că se simte foarte bine acolo. Era ceva total diferit de peşterile în care trăise el ani de zile. Palatul era luxos şi confortabil.

De asemenea, David iubea Muntele Sion şi îi plăcea să fie aproape de acest loc.

Dragii mei, prosperitatea este unul din lucrurile care i-au prins în capcană pe atât de mulţi oameni! David a rămas în Ierusalim şi aceasta a fost prima lui greşeală. Ar fi trebuit să plece cu oamenii săi la luptă.

Dar să mergem mai departe:

v.2  Într’o după amiază spre seară, David s’a sculat de pe pat; şi pe cînd se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.

Pe vremea aceea, acoperişul era locul în care oamenii îşi petreceau serile. Casele de atunci nu aveau prispă sau terasă în spatele casei. Chiar şi astăzi oraşul este foarte compact, iar acoperişurile plate continuă să fie locul de întâlnire al familiei. David s-a dus pe acoperiş şi a început să umble de colo-colo cu un oarecare neastâmpăr. Poate că avea multe probleme la care trebuia să se gândească. Oamenii lui se aflau pe câmpul de luptă; poate că David era mustrat de conştiinţa sa pentru faptul că nu plecase cu ei.

Cum se plimba el aşa, iată că vede o femeie care se îmbăia pe acoperişul casei sale. Deşi acesta a fost păcatul lui David – Dumnezeu pe el l-a socotit vinovat – se pare că a avut şi Batşeba contribuţia ei. Ar fi putut să se poarte cu mai multă modestie.

Cu riscul de a-i deranja pe mulţi, vreau să spun că trăim într-o vreme în care îmbrăcămintea femeilor a devenit o mare ispită pentru bărbaţi. Mă întreb câte femei, chiar şi creştine, îşi dau seama ce fac când poartă anumite haine. Am participat la servicii religioase în diferite biserici în care solista corului te ridica prin vocea ei până la porţile cerului, pentru ca după ce termina de cântat şi se aşeza să te coboare până la porţile iadului.

Părerea mea este că Batşeba a avut partea ei de vină. Ce căuta să facă baie în public? Spun “public” pentru că este clar că David putea s-o vadă de pe acoperişul palatului. Mă întreb dacă nu cumva ea s-a gândit că există şansa ca el s-o vadă şi făcea intenţionat baie pe acoperiş.

v.3  David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: ,,Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.“

Vedem de aici că Urie era, de fapt, străin. Nu era israelit.

v.4  Şi David a trimes nişte oameni s’o aducă. Ea a venit la el, şi el s’a culcat cu ea. După ce s’a curăţit de necurăţia ei, ea s’a întors acasă.

Aceasta este povestea urâtă şi reală, spusă într-un limbaj simplu şi clar, astfel încât să nu existe nici un dubiu. Dacă David ar fi fost pe câmpul de luptă cu ostaşii lui, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dacă Batşeba ar fi făcut baie în casă, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nu putem învinui numai complexul de împrejurări care a favorizat acest păcat. În cele din urmă aici este vorba de natura coruptă a omului şi cred că trebuie să ţinem cont de acest lucru. Păcatul însă apare cu primele consecinţe:

v.5  Femeia a rămas însărcinată şi a trimes vorbă lui David, zicînd: ,,Sînt însărcinată.“

David are acum o problemă foarte serioasă. Ce va face?

Soţul Batşebei, Urie Hetitul este unul din vitejii credincioşi lui David. Ce se va întâmpla acum?

v.6  Atunci David a trimes următoarea poruncă lui Ioab: ,,Trimete-mi pe Urie, Hetitul.“ Şi Ioab a trimes pe Urie la David.

v.7  Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului, şi despre mersul războiului.

David a pretins că l-a adus pe Urie acasă pentru a afla veşti despre mersul războiului.

v.8  Apoi David a zis lui Urie: ,,Pogoară-te acasă, şi spală-ţi picioarele.“ Urie a ieşit din casa împărătească, şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.

David încearcă să facă totul pentru a se absolvi de vină iar mijloacele lui nu sunt deloc cinstite. Însă, dragii mei, uneori slujitorii de rând sunt mai domni decât împăraţii:

v.9  Dar Urie s’a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpînului său, şi nu s’a pogorît acasă la el.

Urie a dormit la poarta casei împărăteşti. Era vreme de război şi omul acesta nu considera că trebuie să se ducă la el acasă. David a fost surprins. El a simţit acest gest şi ca un reproş la adresa luxului de care se bucura el în palat.

v.10  Au dat de ştire lui David despre aceasta, şi i-au spus: ,,Urie nu s’a pogorît la el casă.“ Şi David a zis lui Urie: ,,Nu vii tu oare din călătorie? Pentruce nu te-ai pogorît acasă?“

David încearcă să-l trimită pe Urie acasă la el, la nevasta lui, pentru ca el însuşi să nu poată fi învinuit pentru sarcina Batşebei.

v.11  Urie a răspuns lui David: ,,Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sînt tăbărîţi în cîmp, şi eu să intru în casă să mănînc şi să beau şi să mă culc cu nevastă-mea! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.“

Dragi prieteni, Urie era un om deosebit. El era loial faţă de poporul Israel, chiar dacă nu făcea parte din acest popor. De aceea, păcatul lui David este şi mai mare. Urie i-a spus lui David: “Comandantul şi oştirea mea sunt pe câmpul de luptă. Ei sunt în pericol chiar acum. Cum aş putea eu să mă bucur de lux şi confort în timp ce ei luptă cu duşmanul?” Mai găsiţi astăzi o asemenea conştiinţă? Cam greu!

v.12  David a zis lui Urie: ,,Mai rămîi şi astăzi aici, şi mîne îţi voi da drumul.“ Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.

v.13  David l-a poftit să mănînce şi să bea cu el, şi l-a îmbătat; şi seara. Urie a ieşit şi s’a culcat cu slujitorii stăpînului său, dar nu s’a pogorît acasă.

Acum David încearcă altceva pentru a-l determina pe Urie să se ducă acasă: îi dă să bea până îl îmbată. Dar Urie tot nu se duce acasă.

v.14   A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab, şi a trimes-o prin Urie.

v.15  În scrisoarea aceasta scria: ,,Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei, şi trageţi-vă înapoi dela el, ca să fie lovit şi să moară.“

După mine, aceasta este partea cea mai gravă a păcatului lui David. El a plănuit în amănunt moartea lui Urie. Nu se poate găsi nici o scuză pentru acest fapt.

După cum vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează faptele lui David aşa cum sunt. Dumnezeu nu a ascuns nimic, ci a făcut cunoscute toate detaliile. Acestea sunt faptele: David este vinovat.

v.16  Ioab, împresurînd cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.

v.17  Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s’au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, Hetitul.

Vă înspăimântă aceste cuvinte, nu-i aşa?

v.18    Ioab a trimes un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.

v.19  Şi a dat solului următoarea poruncă: ,,Cînd vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,

v.20  poate că se va mînia şi va zice: ,Pentruce v’aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vîrful zidului?

Ioab a anticipat reacţia lui David şi i-a spus mesagerului ce să răspundă. El încerca astfel să ascundă adevărata semnificaţie a mesajului de cel care avea să-l transmită.

v.21  Cine a omorît pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vîrful zidului o piatră de moară, şi n’a murit el la Tebeţ? Pentruce v-aţi apropiat de zid?` Atunci să-i spui: ,A murit şi robul tău Urie, Hetitul.“

v.22  Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.

v.23  Solul a zis lui David: ,,Oamenii aceia au fost mai tari decît noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în cîmp, şi i-am dat înapoi noastră în cîmp, şi i-am dat înapoi pînă la intrarea porţii,

v.24  dar arcaşii au tras de pe vîrful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, Hetitul.“

v.25  David a zis solului: ,,Iată ce să spui lui Ioab: ,Nu te munci pentru întîmplarea aceasta, căci sabia doboară cînd pe unul, cînd pe altul; bate cetatea cu putere, dărîmă-o. Şi tu, îmbărbătează-l!“

Ce vorbire fals pioasă din partea lui David! Nu vă e ruşine de el? Este un păcătos adevărat, care a făcut un lucru groaznic. Vom vedea că Dumnezeu îl va pedepsi.

v.26  Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise, şi a plîns pe bărbatul ei.

v.27  După ce au trecut zilele de jale, David a trimes s’o ia, şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă, şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n’a plăcut Domnului.

“Fapta lui David n-a plăcut Domnului” – nu uitaţi acest lucru! David nu a scăpat nepedepsit pentru păcatul lui. Până în acest moment al vieţii sale, David a avut parte de multe biruinţe. Dar de acum încolo, viaţa lui va fi plină de necazuri.

Dragi prieteni, un creştin poate păcătui. Cineva m-a întrebat: “Poate un creştin să se îmbete?” Eu i-am răspuns că da, acest lucru este posibil. Persoana respectivă a părut şocată, dar a întrebat: “Şi poate scăpa ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic?” Ei bine, aici e problema.

Omul din lume poate scăpa nepedepsit pentru că Dumnezeu nu-i pedepseşte pe copiii Diavolului. Dar are cu siguranţă grijă de copiii Lui. Eu vă pot asigura, din proprie experienţă, că nu puteţi scăpa fără nici o pedeapsă după ce aţi păcătuit. David nu a scăpat basma curată. Fapta lui nu a fost pe placul Domnului. Şi când un lucru nu este pe placul Domnului, El va lua măsuri.

David crede că a scăpat cu faţa curată. Totuşi, mai ştie cineva de păcatul lui.

Comandantul oştirii, Ioab, ştie ce s-a întâmplat. Cei care au adus-o pe Batşeba la palat ştiu ce s-a întâmplat. Nimeni altcineva nu mai ştie acest lucru. Buzele acestor câţiva oameni erau pecetluite. Nici unul dintre ei nu ar fi îndrăznit să vorbească. Totuşi, atunci când se adunau toţi la curte, înaintea tronului împăratului, probabil că David se întreba dacă cei două sute de oameni prezenţi acolo ştiau ceva. După o vreme însă, probabil că David s-a relaxat şi a zis în sinea lui: “Nu ştie nimeni. Am scăpat!”

Dragi prieteni, chiar dacă acest lucru era cunoscut sau nu în Ierusalim, păcatul lui David nu era un secret pentru Dumnezeu. Toate păcatele noastre sunt cunoscute de Dumnezeu.

Nu putem ascunde nimic de El. Cineva a spus: “Păcatul tăinuit pe pământ este un scandal public în cer.” Dumnezeu ştie tot ce facem şi la momentul oportun intervine. Iată cum a făcut-o în cazul lui David. Odată cu aceasta trecem la capitolul 12:

Primul verset al capitolului 12 ne face cunoştinţă cu Natan, unul din oamenii merituoşi ai Scripturii. Ar fi de ajuns ca David să ridice doar sceptrul şi, fără un cuvânt, să-l condamne pe Natan la moarte pentru îndrăzneala lui.

2 Samuel 12:1

v.1  Domnul a trimes pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: ,,Într’o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.

Natan începe prin a-i spune lui David o istorioară. Este o poveste în care David se va vedea clar ca într-o oglindă. Cuvântul lui Dumnezeu este o oglindă în care ne vedem aşa cum suntem. Natan va pune o oglindă în faţa lui David, astfel încât împăratul să se vadă foarte bine aşa cum este în realitate. Probabil că afacerile statului treceau printr-o perioadă de stagnare atunci când a venit Natan la împărat. Şi pentru că Natan era profetul lui Dumnezeu, David îl întreabă: “Ai să-mi spui ceva de la Domnul?” El avea ceva de spus. Natan îi spune o poveste despre un om bogat şi unul sărac. O poveste tipică între omul dintr-o vilă luxoasă şi cel din mahala.

v.2  Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.

v.3  Săracul n’avea nimic decît o mieluşa, pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mînca din aceeaş bucată de pîne cu el, bea din acelaş pahar cu el, dormea la sînul lui, şi o privea ca pe fata lui.

Povestea dintre cel bogat şi cel sărac este arhicunoscută. Bogatul avea multe oi, multe animale. Săracul avea doar o mieluşea. Era un animal de casă, iubit foarte mult de întreaga familie. Omul o hrănea cu  tot ce mânca şi el, astfel că mieluşeaua era foarte probabil un animal gras şi bine îngrijit. Asta este tot ce avea acest  om sărac. Ce contrast!

Era un conflict permanent între bogat şi sărac din cauza acestui animal. Eu nu cred că cea mai mare problemă astăzi este creată de conflictul inter-rasial, ci de cel dintre cei săraci şi cei bogaţi.

v.4  A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s’a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prînz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.“

Vă este cunoscută povestea, nu-i aşa? Săracul nu avea nimic în afară de acea mieluşea, iar bogatul avea totul – doar că era foarte zgârcit.

Acum, nu prea obişnuiesc să vorbesc despre politică, dar aş dori să vă spun doar un principiu al lumii păcatului de astăzi. Partidele politice spun că deţin soluţiile pentru problemele lumii pentru că vor să-şi vadă candidaţii aleşi. Eu nu prea  am încredere în oameni. Eu nu cred că există vreun politician care să se şi ocupe cu adevărat de problemele celor săraci. Nu s-a întâmplat niciodată şi nici nu cred că se va întâmpla acum. Să nu ne lăsăm înşelaţi în această privinţă! Toate taxele şi impozitele îi lovesc pe cei săraci, nu pe cei bogaţi. Aşa că statul îi ia mieluşeaua celui sărac. Dar să ne întoarcem mai bine la istoria noastră:

v.5  David s’a aprins foarte tare de mînie împotriva omului acestuia, şi a zis lui Natan: ,,,Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.

David credea că Natan îi aducea la cunoştinţă un caz real din împărăţia sa şi îi cerea lui să judece şi să ia o decizie. David ştia ce e bine şi ce e rău şi avea simţul dreptăţii.

În acelaşi timp, avea şi un temperament mai vulcanic. După ce a ascultat povestea lui Natan, probabil că a sărit în picioare şi a strigat: “Unde este acest om? Îl vom aresta şi-l vom pedepsi cu moartea!”

Dragii mei este interesant cât de uşor vedem păcatul în viaţa altei persoane, fără să-l vedem pe cel din viaţa noastră. Aceasta era problema lui David.

v.6  Şi să dea înapoi patru miei, pentrucă a săvîrşit fapta aceasta, şi n’a avut milă.“

David vorbeşte ca un predicator, nu-i aşa? Este uşor să predici altcuiva, să-i spui ce a greşit, să-i analizezi greşeala şi să-i spui ce trebuie să facă.

Cei mai mulţi dintre noi suntem psihologi amatori care îi pun pe canapeaua criticii lor pe cei din jur pentru a le da o lecţie bună.

David spune: “Oricine ar fi acel om, ne vom asigura că va plăti pentru ce a făcut.” Ei bine, acum vine elementul surpriză pentru David:

v.7  Şi Natan a zis lui David: ,,Tu eşti omul acesta!“ Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu te-am uns împărat peste Israel, şi te-am scăpat din mîna lui Saul;

v.8   te-am făcut stăpîn pe casa stăpînului tău, am pus la sînul tău nevestele stăpînului tău, şi  ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atîta, aş mai fi adăugat.

Credeţi-mă, a fost nevoie de un mare curaj din partea lui Natan pentru a spune acest lucru. Cred că el este cel mai curajos om din Biblie. Nu cred că există un altul care să se poată compara cu el.

Natan spune: “David, tu eşti vinovatul.” Ce va face David? Ceva neobişnuit, vă asigur de acest lucru.

Un comentator biblic a zugrăvit situaţia în felul următor: “Cine altcineva a mai făcut aşa ceva, înaintea sau după vremea lui David?

Maria, regina Scoţiei, ar fi spus că ea este mai presus de lege; Carol I ar fi abandonat-o pe Batşeba; Iacob al II-lea ar fi tocmit martori care să declare ce reputaţie proastă avea Batşeba; Mohamed ar fi dat la iveală o revelaţie care să autorizeze ambele nelegiuiri; Carol al II-lea ar fi abrogat în public cea de-a şaptea poruncă; regina Elizabeta l-ar fi suspendat pe Natan din funcţie.”

Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat acum câteva decenii, ducele de Winsdor ar fi renunţat la tron pentru Batşeba.

Ei bine, David nu a avut nici una din reacţiile la care ne-am fi aşteptat. Răspunsul lui ne arată măreţia caracterului său.

Dumnezeu i-ar fi dat lui David tot ce ar fi dorit inima lui. Dar David tânjea după ceva ce nu-i aparţinea. Noua moralitate de astăzi susţine că acesta nu e un păcat. Dumnezeu continuă să spună că acesta este un păcat. Mai mult, omul lui Dumnezeu nu va scăpa nepedepsit, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Dragii mei, ne vom opri aici şi vom vedea data viitoare ceea cel-a făcut pe Dumnezeu să spună despre David, “Un om după inima mea!” în ciuda acestui păcat. Este vorba de pocăinţă şi cred că toţi avem nevoie de ea.