Itinerar Biblic Ep.0350 – 2 SAMUEL Capitolele 8-10

 

Dragi ascultători, ne întoarcem la David. Am văzut cum răspunde Dumnezeu la iniţiativa lui de a zidi o casă pentru chivotul Domnului.

Acum, după ce David şi-a stabilit capitala la Ierusalim şi a adus şi chivotul lui Dumnezeu aici, el îşi consolidează împărăţia şi îl aduce la el pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan. De asemenea, David câştigă alte victorii împotriva duşmanilor lui Israel şi lărgeşte graniţele ţării. Cam aceasta era starea în care se afla David la vremea descrisă de următoarele trei capitole din cartea a doua lui Samuel. Este vorba de capitolele 8,9 şi 10.

Să începem cu capitolul 8.

2 Samuel 8:1

v.1  După aceea, David a bătut pe Filisteni şi i-a smerit, şi a luat din mîna Filistenilor cîrmuirea capitalei lor.

“După aceea” înseamnă după ce Dumnezeu a făcut legământul cu David. David are o poziţie din ce în ce mai puternică şi aflăm chiar că a obţinut o victorie asupra filistenilor. Aceştia erau duşmanii permanenţi şi înverşunaţi ai israeliţilor. David îi alungă nu numai din Israel, ci şi din propriile graniţe. Filistenii ocupau o zonă destul de mare a ţării, mai ales în partea de sud.

Înfrângerea împăratului din Ţoba este însoţită de următoarele precizări:

v.4  David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n’a păstrat cai decît pentru o sută de cară.

Hadadezer, împăratul din Ţoba, avea o împărăţie care se întindea până la râul Eufrat. Ni se spune că David a luat o mie de care (conform Septuagintei) de la împăratul Ţoba. De asemenea, el a tăiat vinele cailor, păstrând numai câţiva cai. De ce a procedat aşa?

În cartea Deuteronom este scrisă o regulă lăsată de Dumnezeu conform căreia împăraţilor nu le era îngăduit să înmulţească nici caii, nici numărul nevestelor. Deşi David a avut mai multe soţii (Solomon a înmulţit şi caii), se pare că încearcă să respecte instrucţiunile lui Dumnezeu în această privinţă.

Acest capitol este bogat în detalii. Dacă vă place să exploraţi zone noi şi ţări noi, vă va face plăcere să studiaţi acest capitol şi să trasaţi pe hartă diferitele locuri în care a ajuns David. El a extins graniţele poporului Israel astfel: spre sud, în ţara filistenilor; spre est, în ţara Moabiţilor. El a pus bazele unor cetăţi întărite sau garnizoane în Siria şi Edom. Astfel, aflăm că Siria, Moab-ul, Ammon-ul, filistenii şi amaleciţii au devenit supuşii lui David şi se pare că   i-au plătit tribut.

v.13  La întoarcerea dela biruinţa lui asupra Sirienilor, David şi-a făcut iarăş un nume, bătînd în Valea Sării optsprezece mii de Edomiţi.

v.14  A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.

David şi-a lărgit împărăţia, i-a extins graniţele spre sud-est, spre sud-vest şi acum şi spre nord. Nu avem de ce să spunem că graniţele s-au lărgit şi spre vest pentru că la vest se afla Marea Mediterană.

v.15  David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

David era cunoscut şi renumit pentru judecata lui dreaptă. Împărăţia se extinsese foarte mult. David adusese împărăţia lui Israel la apogeu şi făcuse din Israel o putere pe măsura celorlalte împărăţii ale vremii sale.

Capitolul 9 din cartea 2 Samuel conţine una din cele mai frumoase istorisiri din Scriptură. Avem astfel ocazia să vedem ce om deosebit era David. Vă mai spuneam eu că noi ne amintim de obicei numai de păcatul lui David, ceea ce probabil că este firesc. Să presupunem că aş avea un ecran mare şi alb în faţa mea. Pe acest ecran apare o pată minusculă neagră. Ce impresionează la acest ecran? În tot albul acela, bineînţeles că sare în ochi pata neagră, chiar dacă este atât de mică. Sau, să spunem că mergeţi cu maşina pe autostradă şi vă apare în faţă o turmă de oi. Toate, în afară de una, sunt albe. Care este oaia pe care o vedeţi cu adevărat? Cea neagră, desigur. Aşa este şi cu viaţa lui David. Noi ne concentrăm întotdeauna asupra marelui său păcat. Este adevărat, a fost un păcat serios. Problema este că acordăm prea puţină atenţie vieţii nobile şi victoriilor lui David. Cineva a spus: “Este atât de mult bine în tot ce este mai rău în noi, şi atât de mult rău în tot ce este mai bun în noi, încât cei mai mulţi dintre noi nu ar trebui să vorbim despre ceilalţi.” Poate că este nevoie de o nouă evaluare a perspectivei din care îl privim pe David. Putem întâlni multe experienţe luminoase în viaţa lui David, de la momentul uciderii uriaşului Goliat cu praştia, până la înţelepciunea omului matur care a scris aceste cuvinte: “Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.”

Avem acum ocazia să descoperim latura plină de bunătate a caracterului lui David.

Capitolul 9 prezintă povestea lui Mefiboşet. El este fiul lui Ionatan şi nepotul lui Saul. Este important să ne amintim acum câte ceva despre Saul. El fusese duşmanul înverşunat şi nemilos al lui David. La moartea lui Saul, David a început să-şi adune forţele.

Conform obiceiurilor orientale ale vremii, noul împărat îi ucidea pe toţi pretendenţii la tron ai dinastiei precedente. Orice pretendent era executat. Astfel, noul împărat era ferit de orice ameninţări. Conform normelor vremii, David ar fi fost îndreptăţit să-i condamne la moarte pe toţi descendenţii lui Saul. După ce Saul şi Ionatan au fost ucişi în aceeaşi luptă, un fiu al lui Ionatan a fost ascuns de teama de a nu fi găsit de David şi ucis. Numele acestui băiat era Mefiboşet.

David şi-ar fi consolidat şi mai bine domnia dacă l-ar fi executat şi pe acest fiu al lui Ionatan, înlăturând astfel şi cel din urmă pericol.

2 Samuel 9:1-4

v.1 David a zis: ,,A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?“

v.2  Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: ,,Tu eşti Ţiba?“ Şi el a răspuns: ,,Robul tău, da!“

v.3  Împăratul a zis: ,,Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?“ Şi Ţiba a răspuns împăratului: ,,Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare“.

v.4  Împăratul a zis: ,,Unde este?“ Şi Ţiba a răspuns împăratului: ,,Este în casa lui Machir fiul lui Amiel, la Lodebar“.

Ţiba, un slujitor al lui Saul, a dezvăluit ascunzătoarea lui Mefiboşet. Ar fi fost uşor pentru David să-l omoare pe fiul lui Ionatan.

v.5  Împăratul David l-a trimes să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.

v.6  Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pămînt, şi s’a închinat. David a zis: ,,Mefiboşet!“ Şi el a răspuns: ,,Iată robul tău!“

Când este adus înaintea lui David, Mefiboşet cade cu faţa la pământ înaintea lui, în aşteptarea execuţiei. Însă David îi vorbeşte cu blândeţe şi îl cheamă pe nume.

v.7  David i-a zis: ,,Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pămînturile tatălui tău Saul, şi vei mînca totdeauna la masa mea“.

David îl linişteşte imediat şi îi explică motivele pentru care a trimis după el. Împăratul îi redă moştenirea şi îi oferă un loc permanent la masa lui, cinstindu-l astfel ca pe unul din proprii săi fii.

v.8  El s’a închinat, şi a zis: ,,Cine este robul tău, ca să te uiţi la un cîne mort ca mine?“

Observaţi ce reacţie a avut Mefiboşet la toate acestea. Dacă ar fi fost un alt împărat pe tron, Mefiboşet ar fi fost omorât. Povestea ar fi fost cu totul alta. Dându-şi seama de acest lucru, el se consideră “un câine mort”. Dar David nu îl numeşte astfel. El îi spune: “Nu eşti un câine mort. Tu eşti Mefiboşet, fiul lui Ionatan. Îţi voi arăta bunătatea mea.”

v.9  Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul, şi i-a zis: ,,Dau fiului stăpînului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.

v.10  Tu să lucrezi pămînturile pentru el, tu, fiii tăi, şi robii tăi, şi să strîngi rodurile, ca fiul stăpînului tău să aibă pîne de mîncare; şi Mefiboşet, fiul stăpînului tău, va mînca totdeauna la masa mea“. Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi.

Iată o familie şi o gospodărie cu mulţi membri! Proprietăţile şi pământurile lui Saul revin în stăpânirea lui Mefiboşet, aşa cum se cuvenea. Acesta era dreptul lui şi David are grijă ca Mefiboşet să-şi reintre în drepturi.

v.11  El a zis împăratului: ,,Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său“. Şi Mefiboşet a mîncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.

v.12  Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi ceice locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet.

v.13  Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mînca totdeauna la masa împăratului. El era olog de amîndouă picioarele.

Gestul lui David faţă de Mefiboşet a fost extraordinar de frumos.

Dar acest fragment ne oferă şi alte lecţii încărcate de adevăr spiritual care nu trebuie trecute cu vederea. În primul rând:

Un copil al lui Dumnezeu recunoaşte că este un olog înaintea lui Dumnezeu.

În Romani 3:15-16 ni se spune: “au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor”. Aceasta este starea clinică a omenirii din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Picioarele noastre ne-au făcut să rătăcim drumul. “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6). Autorul cărţii Proverbe spune: “Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte” (Proverbe 16:25). Picioarele noastre ne fac să dăm de necaz. Este interesantă legătura dintre picioare şi suflet pe care o prezintă Scriptura. Sper că înţelegeţi că nu vorbesc despre talpa piciorului.

Ţinând seama de faptul că David a avut un om olog la masa lui vreme îndelungată, ascultaţi ce spune el în Psalmul 56:13: “Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.” Apoi, în Psalmul 73:2, David spune: “Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!” David ştia ce înseamnă să ai picioare slabe! În Psalmul 116:8 găsim următoarea afirmaţie: “Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi şi picioarele de cădere.” Dragi prieteni, toţi suntem, de fapt, ologi înaintea lui Dumnezeu.

Filozofia modernă şi umanismul prezintă o altă imagine a omului. Am auzit cândva un teolog liberal spunând că Hristos a venit pe pământ pentru a dezvălui splendorile sufletului omenesc! Care splendori? Dumnezeu spune: “Inima omului este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Din inima omului vin gândurile rele, acesta fiind locaşul multor porniri rele. Nu vă puteţi aştepta la nimic bun din partea naturii omeneşti.

Apostolul Pavel a spus: “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18). Pavel nu avea deloc încredere în carne, în firea pământească. Legea îl osândeşte pe om. În Ioan 14:6, Isus spune foarte clar: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.”  Când venim la Dumnezeu pe această cale, El ne primeşte.

O a doua lecţie spirituală conţinută în acest fragment:

David şi-a manifestat bunătatea faţă de Mefiboşet de dragul lui Ionatan.

Iată un alt aspect extraordinar al acestui incident. David nu-l cunoştea pe băiat. El făcut toate acestea pentru Ionatan, pe care îl iubise din toată inima. Când îl privea pe Mefiboşet, David nu vedea un băiat olog; îl vedea pe Ionatan. El făcuse un legământ cu Ionatan. Bunătatea, îndurarea, favoarea faţă de o persoană neajutorată erau acordate de dragul altcuiva.

Am văzut cât de mult a însemnat Ionatan pentru David. Când a aflat vestea morţii lui, David a spus: “Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale! Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată; mai presus de dragostea femeiască” (2 Samuel 1:25.26). Dumnezeu ne-a mântuit pe mine şi pe tine tot de dragul Altuia – al Domnului Isus Hristos.

În primul capitol din Efeseni, Pavel ne spune că am fost înfiaţi în Isus Hristos. Când Îl primim pe El ca Mântuitor personal, noi suntem primiţi prin El înaintea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne vede în Hristos, ne primeşte şi ne mântuieşte.

Dar să ne întoarcem la David şi Mefiboşet:

             David nu a spus nimic despre starea fizică a lui Mefiboşet.

Nu găsim nici un loc în care David să fi spus ceva sau să fi făcut vreo aluzie la adresa picioarelor paralizate ale lui Mefiboşet. El nu a spus niciodată: “Ce păcat că eşti olog!” Dimpotrivă, l-a tratat ca pe un prinţ. Fiul lui Ionatan stătea la masa împăratului şi avea picioarele acoperite cu o cuvertură de in.

Dragi prieteni, şi noi trebuie să ştim că  Dumnezeu dă uitării păcatul nostru pentru că este spălat prin sângele Domnului Isus Hristos. Aceasta este singura modalitate prin care ne poate ierta Dumnezeu păcatele. Autorul cărţii Evrei redă astfel cuvintele Domnului: “Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor” (Evrei 10:17).

O altă învăţătură pe care o descoperim aici:

           Mefiboşet nu a spus nimic despre picioarele lui paralizate.

Despre ce credeţi că vorbeau David şi Mefiboşet când stăteau de vorbă la masă? Ei vorbeau despre o altă persoană. Ştiţi despre cine? Despre Ionatan. David îl iubise pe Ionatan. La fel şi Mefiboşet, care era fiul lui Ionatan. Aşa că era firesc ca Ionatan să fie subiectul lor de conversaţie.

Despre ce ar trebui să vorbim noi? Unii creştin îşi găsesc plăcerea în a vorbi despre vremurile vechi când trăiau în păcat. Ar fi bine dacă, atunci când ne întâlnim, am vorbit despre Altul. Domnul Isus Hristos ar trebui să fie principalul nostru subiect de conversaţie.

Dar mai este un aspect demn de remarcat aici:

           Nici alţii nu au spus nimic despre picioarele paralizate ale lui Mefiboşet.

La masa împăratului mâncau mulţi oameni. Într-o bună zi, ei l-au văzut pe David aducându-l pe acest băiat olog la masă. În loc să bârfească, ei au ascultat cuvintele împăratului. Ei l-au auzit pe David lăudându-l pe Mefiboşet. Nu aveau timp de discuţii meschine. Inimile lor au fost cuprinse de dragoste pentru acest băiat.

Dragii mei, Scriptura are o descriere cu totul specială în ceea ce priveşte dragostea. Dragostea acoperă totul şi îndură totul. Dragostea nu va pieri niciodată spune Pavel în           1 Corinteni 13:7, 8.

După câte îmi eu dau seama, David nu l-a putut face pe acest băiat să meargă.

Dragii mei dacă vedeţi că nu puteţi umbla într-un mod plăcut lui Dumnezeu, veniţi la Domnul Isus Hristos. Iată ce i-a spus El tânărului paralizat pe care prietenii l-au coborât prin acoperişul casei: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Matei 9:2-5).

Apostolul Pavel ne pune înainte următorul îndemn: “Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii cu dragoste” (Efeseni 4:1-2). Dacă vă poticniţi în umblarea voastră, veniţi la Hristos pentru ajutor.

Dumnezeu trimite chiar astăzi o invitaţie în toate colţurile lumii, pe străzile oraşului vostru. El spune: “Veniţi la masa mântuirii, aşa cum sunteţi, şi eu vă voi hrăni.” Sau: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Tot Isus spune: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea” (Ioan 7:37).

            Dar, David nu a avut parte numai de asemenea evenimente fericite. El nu era înconjurat numai de prieteni. Încă mai avea şi duşmani. Erau unii care nu avea prea mare încredere în el:

2 Samuel 10:

v.1  După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.

v.2  David a zis: ,,Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine“. Şi David a trimes pe slujitorii săi să-l mîngîie pentru moartea tatălui său. Cînd au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,

v.3  căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpînului lor Hanun: ,,Crezi că David îţi trimete oameni să te mîngîie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s’o nimicească îşi trimete el slujitorii la tine?“

Aceşti oameni nu avea nici un pic de încredere în David. Ei au crezut că el avea intenţia de a-i ataca. Gestul său prietenesc a fost înţeles greşit.

v.4  Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate, şi le-a tăiat hainele pe jumătate pînă la coapse. Apoi le-a dat drumul.

Dragi prieteni, aceasta era o insultă! Nu cred că ar fi putut exista o umilinţă mai mare pentru ambasadorii lui David. Unii comentatori cred că aceasta a fost provocarea la război a lui Hanun, când David dorise doar să facă un gest de prietenie, bunăvoinţă şi pace.

v.5  David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimes nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: ,,Rămîneţi la Ierihon pînă vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.“

v.6  Fiii lui Amon, văzînd că se făcuseră urîţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri dela Sirienii din Bet-Rehob şi dela Sirienii din Ţoba, o mie de oameni dela împăratul din Maaca, şi douăsprezece mii de oameni dela oamenii din Tob.

Amoniţii înţeleg că au devenit duşmanii lui David şi se pregătesc pentru război. Ei angajează mercenari din Siria, la un preţ considerabil de mare, aşa cum vom vedea din capitolul 19 al cărţii 1 Cronici.

v.7  La auzul acestei veşti, David a trimes împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.

v.8  Fiii lui Amon au ieşit, şi s’au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; Sirienii din Ţoba şi din Rehob, şi oamenii din Tob şi din Maaca, erau deoparte în cîmpie.

v.9  Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva Sirienilor;

v.10  şi a pus subt porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.

Israeliţii erau deja veterani în ale războiului. Ioab îşi aruncă forţele cele mai importante între mercenarii sirieni care se apropiau tot mai mult şi armata amoniţilor, pentru a împiedica unirea lor.

v.18  Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.

v.19  Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzîndu-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel, şi i s’au supus. Şi Sirienii n’au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.

Aceasta a fost o victorie extraordinară pentru Israel. Astfel este întărită poziţia lui David de mare conducător al vremii sale.

Dragii mei, iată că David ne este prezentat în diferite ipostaze şi cred că aţi remarcat că ceea ce se întâmplă în viaţa lui este cât se poate de normal. Pe de o parte are prieteni, dar şi duşmani, are bucurii, dar şi întristări.

Ceea ce îl face însă remarcabil, este încrederea lui în Dumnezeu şi relaţia pe care o are cu Domnul.

Cred că este o bună lecţie pentru noi. Cred că este o încurajare. Cuvântul Domnului ne asigură că Dumnezeu doreşte să aibă aceeaşi relaţie specială cu fiecare din noi.

Pe tine ce te opreşte dragul meu ascultător?