Itinerar Biblic Ep.0348 – 2 Samuel cap. 5:10-6:22

 

Tema:

– David îşi întăreşte poziţia ca împărat

 

            Dragi ascultători, ne întoarcem la David care, iată, începe să-şi consolideze poziţia ca împărat al lui Israel. Acum, după ce duşmanii lui au fost îndepărtaţi unul câte unul, David este preocupat să închege o împărăţie puternică care să inspire respectul celor din jur.

În ceea ce-i priveşte pe duşmanii lui David, cred că putem spune că s-a împlinit ceea ce spune Scriptura cu privire la răzbunare şi dreptate. Probabil vă aduceţi aminte de  cuvintele : „Răzbunarea este a Mea, zice Domnul!”  David a cunoscut şi aplicat acest cuvânt şi iată, n-a trebuit să facă nimic, nici să lupte cu ei, nici măcar să se ţină de intrigi. Dumnezeu a folosit oamenii răi pentru oamenii răi, şi cred că la fel se întâmplă şi astăzi.

Dar să ne întoarcem la David pentru că iată cum este descrisă această perioadă din viaţa lui. Să nu uităm că ne aflăm la cea de a doua carte a lui Samuel, capitolul 5:

2 Samuel 5:10-12

v.10  David ajungea tot mai mare, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el.

v.11  Hiram, împăratul Tirului, a trimes soli lui David, şi lemn de cedru şi tîmplari şi cioplitori de piatră, cari au zidit o casă lui David.

v.12  David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel, şi că-i ridica împăraţia din pricina poporului Său Israel.

David a ajuns tot mai mare şi Dumnezeu era cu el. Hiram, împăratul Tirului, a recunoscut faptul că David era un om cu totul remarcabil şi a făcut un aranjament cu David prin care el îi punea la dispoziţie materiale şi oameni pentru construirea unui palat.

David însă avea şi o familie mare.

v.13  David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s’au născut iarăş fii şi fiice.

Aceasta este pur şi simplu o relatare a faptelor lui David. Nu înseamnă că Dumnezeu era de acord cu ele. Vom vedea mai târziu că Dumnezeu dezaprobă în mod clar poligamia. În cazul fiului său, Solomon, aceasta a dus la dezbinarea împărăţiei şi, într-un final, la robia babiloniană. De ce? David şi Solomon erau împăraţi şi erau în poziţii de conducere. Acţiunile lor au fost greşite. Cine spune că au fost greşite? Dumnezeu. Acesta este universul Lui şi El face regulile. Chiar dacă nouă nu ne plac, legile şi regulile lui Dumnezeu sunt întotdeauna bune. Dumnezeu ne-a creat şi a stabilit şi reguli şi norme care să aducă neamului omenesc fericire şi binecuvântare.

v.14  Iată numele celor ce i s’au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,

v.15  Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,

v.16  Elişama, Eliada, şi Elifelet.

Nu ştiu nimic despre primii doi fii menţionaţi aici, dar ştiu câte ceva despre următorii doi: Natan şi Solomon. Din Natan se trage Maria, mama lui Isus. Din Solomon se trage Iosif, soţul Mariei. Domnul Isus Hristos a primit moştenirea sângelui şi dreptul legal la tronul lui David prin Natan şi Solomon. Acesta este motivul pentru care ne este dată această informaţie.

David însă nu a scăpat de războaie:

v.17  Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s’au suit toţi să-l caute. David, căruia i s’a dat de ştire, s’a pogorît în cetăţuie.

v.18  Filistenii au venit, şi s’au răspîndit în valea Refaim.

Vă aduceţi aminte că pe vremea când David fugea de Saul şi se ascundea de el în ţara filistenilor, Achiş cel puţin, îl considera pe David omul lor. Acum, când David a revenit la poporul său şi a ajuns împărat, filistenii vor să-i vină de hac.

v.19  David a întrebat pe Domnul: ,,Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mînile mele?“ Şi Domnul a zis lui David: ,,Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mînile tale.“

v.20  David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: ,,Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape cari se rup.“ De aceea s’a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii).

v.21  Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat.

La puţin timp după aceea, filistenii s-au întors. Din nou, Dumnezeu i-a dat în mâna lui David. În timpul domniei lui David nu a fost pace între filisteni şi poporul Israel.

Să trecem acum la capitolul 6 care deschide  o serie a unor  evenimente foarte importante din viaţa lui David. Unul este aducerea chivotului lui Dumnezeu la Ierusalim  şi este relatată în capitolul 6. Un alt asemenea eveniment este  hotărârea inimii lui David de a ridica o casă pentru Dumnezeu relatat în capitolul 7..Mai sunt şi altele, dar cred că acestea două sunt deosebite.

Revenind la chivotul legământului trebuie să ne amintim faptul că el semnifica prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său şi haideţi să revedem puţin cum erau dispuse lucrurile în cortul mărturiei, la început, şi apoi în Templu.

În curtea exterioară se aflau altarul arderii de tot şi ligheanul de aramă. Aici se făcea ispăşire pentru păcat. Apoi mai era Locul Sfânt unde se găseau trei articole care vorbeau despre închinarea şi persoana lui Hristos: sfeşnicul de aur, altarul de aur şi masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului. Mai departe, în Sfânta sfintelor se afla chivotul şi capacul ispăşirii (sau scaunul îndurării, cum este în engleză şi în alte trad. rom.). Acolo Se întâlnea Dumnezeu cu poporul Său. Chivotul este probabil cea mai bună imagine a lui Hristos pe care o avem în Vechiul Testament. Este, de fapt, singura imagine oferită de Dumnezeu.

Eu nu mă dau în vânt după imaginea lui Hristos aşa cum a fost redată de picturile artiştilor, mai ales ale celor din Evul Mediu. Nimeni nu ştie cum arăta Domnul Isus. Unii spun că era alb, alţii că era negru, în timp ce alţii spun că avea o piele închisă la culoare. Poate că avea un ten mai închis la culoare, dar nu ştim cu certitudine acest lucru pentru că nu ni se spune. Există totuşi o imagine a Sa în cortul mărturiei, în special în chivot, care era doar o cutie de dimensiuni precise făcută din lemn de salcâm, acoperit cu aur în interior şi în exterior. Chivotul care simboliza prezenţa lui Dumnezeu a devenit un obstacol pentru Israel din cauza faptului că ei începuseră să-l privească într-un mod superstiţios. Ei credeau că acea cutie avea în sine vreun merit, când nu era deloc aşa. Era doar un simbol, o imagine a Domnului Isus Hristos. Era făcut din aur – simbolizând dumnezeirea Lui – şi din lemn – care vorbeşte despre umanitatea Sa. Nu erau două cutii, ci doar una singură. Era o cutie de aur şi de lemn. La fel, Domnul Isus Hristos este şi om, şi Dumnezeu. Este pe deplin om aşa cum este pe deplin Dumnezeu.

Vă amintiţi că, în vremea lui Samuel, filistenii au capturat chivotul şi au devenit foarte superstiţioşi în privinţa lui. Ei l-au trimis înapoi poporului Israel într-un car şi l-au lăsat pe câmpul lui Abinadab. A stat acolo vreme de 17 ani. Când David a pus stăpânire pe Ierusalim, a vrut să mute chivotul aici pentru că el credea că acesta este locul potrivit pentru chivot. Se pare că Dumnezeu alesese acest loc. Unul din lucrurile pe care le auzise împăratul era acesta: “De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El…” (Deuteronom 16:16). După ce a ocupat Ierusalim, David şi-a stabilit capitala aici. Chivotul se afla la Chiriat Iearim, la o distanţă de aprox. 13 km la vest de Ierusalim.

Dragi prieteni, David avea o dragoste şi o pasiune pentru Dumnezeu care sunt rar întâlnite astăzi. Nu sunt de acord cu cei care nu fac altceva decât să-l critice pe David. Eu unul îmi doresc doar să am şi eu aceeaşi pasiune şi aceeaşi dragoste pentru Dumnezeu de care a fost plină inima lui David. Ascultaţi ce spune el în Psalmul 9:1: “Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.”

David şi-a exprimat dragostea care izbucnea din profunzimea inimii sale într-un mod extraordinar de frumos. În Psalmul 108, el declară: “Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!” Iar în Psalmul 103 citim bine cunoscutele cuvinte: “Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Ce dragoste, ce pasiune pentru Dumnezeu în inima acestui om! De aceea dorea atât de mult să aducă chivotul la Ierusalim. Aşa cum vom vedea în acest capitol, el a încercat să facă acest lucru într-un mod nepotrivit.

Chivotul este menţionat de 15 ori în primele 17 versete. După ce veţi citi acest fragment (şi sper din toată inima că îl veţi citi cu atenţie), veţi vedea că subiectul este chivotul lui Dumnezeu. Putem trage concluzia că era un subiect important şi pentru David, şi pentru Dumnezeu.

Cel puţin 11 psalmi au fost scrişi pe marginea acestui mare eveniment al aducerii chivotului la Ierusalim. Putem fi siguri de un lucru: David nu avea nici un fel de superstiţie cu privire la chivot. El ştia unde era Domnul şi era sigur că nu putea să-L găsească în cutia aceea. În primul verset din Psalmul 123, David spune: “La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuieşti în ceruri.” David ştia unde Se află Dumnezeu, dar mai ştia şi că El putea fi abordat prin intermediul chivotului care era un mijlocitor între Dumnezeu şi om.

Am făcut o introducere mai lungă pentru că acesta este un capitol important. Să citim primele trei versete pentru a vedea ce vrea David să facă:

2 Samuel 6:1-3

v.1  David a strîns iarăş pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.

v.2  Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit dela Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului.

v.3  Au pus chivotul lui Dumnezeu într’un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cîrmuiau carul cel nou.

Ei bine, de data aceasta am putea spune că David greşeşte aici.

Dumnezeu dăduse instrucţiuni foarte clare cu privire la mutarea cortului şi al tuturor lucrurilor din el, dar David nu a respectat aceste instrucţiuni. Poate că va spune cineva: “Nici filistenii nu le-au respectat şi nu li s-a întâmplat nimic!” Ei nu au păţit nimic pentru că nu ştiau nimic. Lumina creează responsabilitate. Dacă oamenii au lumina Evangheliei, ei sunt răspunzători dacă o refuză. Nu mă voi contrazice cu voi în privinţa păgânilor din Africa, dar aş spune că există păgâni în oraşul meu şi al vostru care pot auzi Evanghelia şi care sunt răspunzători pentru refuzul de a-L primi pe Domnul Isus.

Dragii mei, uneori sunt ispitit să folosesc cuvinte mai puţin tăioase cu privire la mântuire. Însă nu pot să prezint adevărul cu privire la mântuire altfel decât este el. Şi este următorul: dacă nu-L primiţi pe Domnul Isus Hristos, sunteţi pierduţi şi condamnaţi la o veşnicie despărţiţi de Dumnezeu, la iadul veşnic.

Aceasta este învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu dragii mei. Poate că nu vă place. Dar, vedeţi, acesta este universul pe care Dumnezeu l-a creat şi El este acela care a pus aceste legi în interiorul lui. Este regimul în are funcţionează şi într-o bună zi, Dumnezeu va interveni în mod final asupra Lui, rezolvând problema binelui şi a răului odată pentru totdeauna.

Dar să ne întoarcem la David. El doreşte să aducă chivotul Domnului la Ierusalim dar procedează greşit. Chivotul avea inele la cele patru colţuri. Prin aceste inele erau trecuţi nişte drugi şi chivotul era purtat astfel pe umeri de leviţi. În timpul marşului prin pustie, Chehatiţii au purtat chivotul pe umeri în felul acesta. David pur şi simplu nu a respectat instrucţiunile lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, aşa doreşte Dumnezeu să se întâmple şi cu răspândirea Evangheliei în vremea noastră. Uneori mă întreb de ce nu foloseşte El un instrument mult mai bun decât sunt eu sau de ce nu scrie Evanghelia pe cer. Dar Isus Hristos trebuie să fie purtat prin întreaga lume pe umerii celor care sunt ai Săi. Acesta este procedeul lui Dumnezeu. aşa dorea El să fie purtat chivotul în vremea lui David. Numai că David a greşit. El va da de necaz, aşa cum oamenii lui Dumnezeu de azi dau de necaz când fac un lucru greşit.

v.5  David şi toată casa lui Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere şi cu ţimbale.

David era muzician. El credea în muzică şi plănuia să aducă chivotul la Ierusalim cu multă, foarte multă muzică.

v.6 Cînd au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentrucă erau să-l răstoarne boii.

v.7  Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu.

Ei bine aceasta este o situaţie foarte gravă. Chivotul era în acel car, iar boii clătinau carul. Când Uza a încercat să ţină cu mâna de chivot pentru a-l aşeza mai bine, Domnul l-a lovit şi el a murit. Unii vor spune că a fost o pedeapsă foarte mare pentru o greşeală minoră. Moartea lui Uza l-a afectat atât de mult pe David, încât a lăsat chivotul în casa lui Obed-Edom din Gat. David era supărat pe Dumnezeu pentru că-l lovise pe Uza cu moartea. Dumnezeu era supărat pe David pentru că încercase să mute chivotul într-un mod nepotrivit cu instrucţiunile Sale.

v.6  Cînd au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentrucă erau să-l răstoarne boii.

v.7  Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu.

v.8  David s’a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupîndu-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza).

Bine ar fi dacă şi noi ne-am teme de Domnul. Psalmul 111 ne spune, în versetul 10, că frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Prea puţini recunosc astăzi acest lucru. Dumnezeu va judeca. Este adevărat că Dumnezeu este dragostea, dar asta nu e tot. Dacă păcătuieşti, dacă Îi întorci spatele lui Dumnezeu, eşti pierdut. Nu există altă soluţie decât să te întorci la Domnul. În Ioan 14:6, Isus spune: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Isus Hristos a spus aceste cuvinte şi ele sunt adevărul. Ar trebui să ne temem de El şi să ascultăm de El. David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a întrebat: “Cum să intre chivotul Domnului la mine?”

v.10  N’a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

v.11  Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom şi toată casa lui.

v.12  Au venit şi au spus împăratului David: ,,Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.“ Atunci David a pornit, şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.

El era hotărât să aducă chivotul în cetatea lui David. Şi-a învăţat lecţia? Cum îl va aduce acum? Pe umerii preotului.

v.13  Cînd ceice duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.

v.14  David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire.

Ştiu că mulţi vor ridica din sprâncene citind că David a dansat, dar Dumnezeu este Cel care a pus acest fragment în Cuvântul Său. David dansa de unul singur. Dansul lui nu avea nici un fel de implicaţii sexuale. Cam orice stil de dans din vremea noastră (şi nu contează cât de mult încercaţi să acoperiţi acest lucru cu rafinamente şi motivaţii culturale) este un dans senzual.  Dansul lui David era unul de închinare. Dacă ar exista astăzi un dans prin care să te poţi închina lui Dumnezeu, eu aş fi pentru el, dar nu cred că se poate. Eu nu văd în jurul meu oameni îndrăgostiţi de Dumnezeu aşa cum a fost David. El se bucura înaintea lui Dumnezeu. Mi-aş dori să văd mai mulţi oameni bucurându-se şi lăudându-L pe Dumnezeu. Sunt îngrijorat când văd credincioşi cu feţe serioase şi grave. Lui Dumnezeu nu-i place aşa ceva. Noi ar trebui să venim în prezenţa Lui cu bucurie. David aşa a făcut, puteţi fi siguri de acest lucru.

v.15  Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trîmbiţe.

v.16  Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzînd pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei.

Mical nu văzuse nici un om îndrăgostit de Dumnezeu în felul acesta şi l-a dispreţuit pe David pentru purtarea sa. Amintiţi-vă că Mical era soţia lui David. Atitudinea aceasta spune ceva foarte grav despre relaţia ei cu David.

v.17  După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus… înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţămire.

Arderile de tot vorbesc despre persoana lui Hristos. Jertfa de mulţumire (de pace, în alte trad.) vorbeşte despre pacea pe care a făcut-o El prin sângele vărsat pe cruce şi despre relaţia minunată dintre Dumnezeu şi David.

Să lăsăm deoparte comentariile de tot felul despre dansul lui David şi despre moartea lui Uza. Avem în Cuvântul lui Dumnezeu relatarea acestor fapte. Să le luăm aşa cum sunt scrise. Lucrul cel mai important este să vedem care este lecţia pe care o putem învăţa noi de aici. Ce puteţi spune despre relaţia voastră cu Dumnezeu?

Dumnezeu merită dragostea şi adoraţia noastră! Lucrul cel mai important pe care ar trebui să-l vedem în acest capitol este relaţia lui David cu Dumnezeu. Avem aici exemplul unui om îndrăgostit de Dumnezeu. El are o relaţie potrivită cu El şi este plin de entuziasm pentru că-I poate sluji. O, de-am avea şi noi aceeaşi bucurie a Domnului în viaţa noastră!

v.20  David s’a întors să-şi binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte, şi a zis: ,,Cu cîtă cinste s’a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s’ar descoperi un om… de nimic!“

David “s-a descoperit” în sensul că şi-a scos veşmintele împărăteşti care îl deosebeau de restul oamenilor. El a pătruns în mijlocul oamenilor, s-a amestecat cu mulţimea şi I-a mulţumit lui Dumnezeu, plin de bucurie pentru faptul că chivotul Domnului ajunsese la Ierusalim. Lui Mical nu i-a plăcut deloc acest lucru. Ei îi plăceau demnitatea şi reverenţa în închinare.

Eu mă tem de oamenii super-evlavioşi care vorbesc la nesfârşit despre dedicare şi pietate. Fiţi atenţi la oamenii aceştia, prieteni! Sunt periculoşi. Mă tem de ei la fel ca David. El însă era un exemplu de urmat în ce priveşte dragostea lui pentru Dumnezeu.

v.21  David a răspuns Micalei: ,,Înaintea Domnului, care m’a ales mai pe sus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.

David spune: “Pentru că Dumnezeu m-a ales, mă voi bucura!” Cât îmi doresc ca oamenii să se simtă mai bine când vin la biserică. Dacă ar fi mai bucuroşi le-ar face mai multă plăcere să participe la serviciile de închinare.

v.22  Vreau să mă arăt şi mai de nimic de cît de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuş voi fi în cinste la slujnicele de cari vorbeşti.“

Când spune “vreau să mă arăt şi mai de nimic”, David vrea să arate că se va coborî până la nivelul celui mai umil adorator al lui Dumnezeu. Nu-l deranjează nerespectarea etichetei când este vorba de închinarea înaintea lui Dumnezeu.

Din cauza atitudinii ei, David a înlăturat-o pe Mical. Adică, s-a înstrăinat de ea şi ea nu a avut deloc copii. Este clar că Mical nu împărtăşea cu David aceeaşi dragoste şi acelaşi entuziasm pentru Dumnezeu.

Dragii mei, Dumnezeu merită tot devotamentul şi entuziasmul nostru. De foarte multe ori noi facem din el doar un personaj de poveste, sau o ideologie care nu afectează deloc sentimentele noastre.

Pentru David, Dumnezeu era viu, interacţiona, se bucura era viaţă. Ce este El pentru noi dragii mei?