Itinerar Biblic Ep.0345 – 1 SAMUEL Cap. 29, 30 şi 31

 

Tema:

  • Viaţa lui David printre filisteni.
  • Războiul cu Amleciţii.
  • Moartea lui Saul şi Ionatan.

Dragi ascultători, după cum vă aduceţi aminte, am văzut în capitolul 27, că David era cuprins de descurajare şi deznădejde. Din cauza hotărârii lui Saul de a-l ucide, David a fost nevoit să fugă din ţara lui Israel. Dumnezeu nu îi spusese lui David să plece, aşa cum nici lui Avraam nu-i ceruse să plece. Aceasta a fost o slăbire a credinţei în viaţa celor doi oameni ai lui Dumnezeu. Deci David a ieşit din ţara lui Israel şi s-a mutat în ţara filistenilor.

Filistenii erau în mod clar duşmanii poporului său. David a trăit mai mult timp printre ei şi a ajuns prieten bun cu împăratul din Gat, unul din domnitorii filistenilor. Dar a izbucnit războiul între filisteni şi israeliţi. David se afla într-o situaţie delicată. Pentru că era prieten cu unul din domnii filistenilor, el s-a simţit îndemnat să fie aliatul acestuia. Dar Dumnezeu a intervenit şi l-a împiedicat pe David să-şi atace propriul popor. Aceasta a fost scăparea lui. Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu, David ar fi făcut un lucru pe care l-ar fi regretat toată viaţa.

Dragul meu prieten creştin, noi nu ne dăm seama de câte ori a intervenit Dumnezeu în viaţa noastră. Noi trecem adesea peste graniţele pe care le-a stabilit Dumnezeu şi ajungem în locuri în care nu avem ce căuta. Mai mult, nu facem ce ar trebui să facem. Când judecăm greşit o situaţie, Dumnezeu intervine cu blândeţe pentru a ne împiedica să facem un păcat pe care îl vom regreta tot restul vieţii. Sunt sigur că, dacă priviţi în urmă la viaţa voastră, veţi găsi astfel de exemple. Este şi ceea ce s-a întâmplat cu David.

Dar mai bine să vedem ce ne prezintă capitolul 29 din prima carte a lui Samuel.

1 Samuel 29:1, 2

v.1  Filistenii îşi strînseseră toate oştile la Afec, şi Israel tăbărîse la fîntîna lui Izreel.

v.2  Domnii Filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş.

Când a izbucnit războiul, David şi oamenii lui mergeau împreună cu filistenii. Toţi domnii filistenilor îl cunoşteau pe David. Când l-au văzut mergând alături de ei nu au fost deloc încântaţi. Şi aveau dreptate. Dacă aţi vedea un duşman venind brusc de partea voastră, v-aţi asigura mai întâi că nu vă va ataca pe la spate. Acest lucru se întâmplă şi astăzi printre fraţii creştini. Când o persoană până mai ieri ostilă devine brusc prietenoasă, vă întrebaţi dacă nu cumva are un motiv ascuns.

v.3  Domnii Filistenilor au zis: ,,Ce caută Evreii aceştia aici?“ Şi Achiş a răspuns domnitorilor Filistenilor: ,,Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine, şi n’am găsit nici cel mai mic lucru de care să-l învinuiesc, dela venirea lui şi pînă în ziua de azi.“

Achiş, unul din domnitorii filistenilor, nu-l putea învinui de nimic pe David pentru că el fusese loial. Nu încercase niciodată să-i submineze autoritatea – David nu era un astfel de om. Una din tragediile care se întâmplă astăzi printre creştini este aceasta: sunt mulţi cei care încearcă să strice reputaţia fraţilor lor şi să le slăbească autoritatea.

v.4  Dar domnitorii Filistenilor s’au mîniat pe Achiş, şi i-au zis: ,,Trimete înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat; să nu se pogoare cu noi pe cîmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpînului său, decît cu capetele oamenilor noştri?

Aşa au judecat filistenii situaţia, nu fără logică. Poate că David dorea să se împace cu Saul şi ce dovadă mai bună ar fi fost decât aceea de a se întoarce împotriva filistenilor în timpul luptei cu Israel? Această faptă ar fi dus în mod sigur la împăcarea cu Saul. Aceşti oameni nu-l cunoşteau pe David, aşa că nu-i putem învinui pentru poziţia pe care au adoptat-o.

v.5  Nu este acesta David pentru care cîntau jucînd: ,Saul şi-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?“

Aceşti domnitori ai filistenilor auziseră câte ceva despre David; ei ştiau că putea fi un inamic redutabil. Aşa că poziţia lor era una raţională şi logică. Totuşi, Achiş avea încredere deplină în David.

v.6   Achiş a chemat pe David, şi i-a zis: ,,Viu este Domnul că eşti un om curat la suflet, şi-mi place să te văd mergînd şi venind cu mine în tabără, căci n’am găsit nimic rău în tine, dela venirea ta la mine pînă în ziua de azi; dar nu eşti pe placul domnitorilor.

v.7  Întoarce-te dar şi mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor Filistenilor.“

Achiş este în minoritate. Ceilalţi domnitori nu-l vor pe David cu ei, deşi Achiş are încredere în el. Pentru a nu apărea disensiuni între ei, Achiş îl roagă pe David să plece împreună cu oamenii lui. Aceasta este intervenţia Dumnezeului atotputernic. Astfel David este împiedicat să lupte împotriva poporului său.

v.8  David a zis lui Achiş: ,,Dar ce am făcut, şi cei ai găsit în robul tău, de cînd sînt la tine pînă în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?“

Deşi împăratul Saul era duşmanul lui Saul în vremea aceea, David nu s-ar fi întors niciodată împotriva propriului popor. Totuşi, lipsa lui de credinţă care l-a determinat să iasă din ţara lui, l-a făcut să iasă şi din voia lui Dumnezeu. Astfel a fost deschisă calea pe care a intrat păcatul în viaţa lui. Când un copil al lui Dumnezeu iese din voia Domnului el nu îşi pierde mântuirea, dar va avea necazuri.

Odată a venit la mine un bărbat care dorea să-mi vorbească. Era încă tânăr dar ieşise din voia lui Dumnezeu. S-a căsătorit cu o fată nemântuită. Din acea zi şi până în ziua în care a venit la mine viaţa lui fusese un chin. El nu vedea altă soluţie decât divorţul. I-am spus că nu trebuie să divorţeze; s-o lase să plece, dacă ea aşa vrea, dar nu este nevoie să divorţeze. Apoi am adăugat: “Îndură totul până la capăt pentru că aşa se întâmplă când nesocoteşti voia lui Dumnezeu.”

Copilul lui Dumnezeu nu-şi pierde mântuirea când iese din voia Domnului, dar se poate să primească lucruri pe care să-şi dorească să nu le fi avut niciodată. David ieşise din voia lui Dumnezeu şi era cât pe-aci să facă un păcat îngrozitor când Dumnezeu a intervenit şi l-a oprit.

v.11  David şi oamenii lui s’au sculat de noapte de tot, ca să plece dimineaţa, şi să se întoarcă în ţara Filistenilor. Şi Filistenii s’au suit la Izreel.

Izreel este la nord. Dacă aveţi o hartă bună, ar fi bine să vă uitaţi pe ea şi să vă faceţi o idee despre geografia acestui loc. Veţi înţelege mult mai bine ce s-a întâmplat. Izreel se află în apropiere de Valea Esdraelon. De fapt, face parte din ea. Acesta este locul în care ne spune Scriptura că va avea loc marea confruntare de la Armaghedon. Astăzi aceasta este o vale foarte fertilă.

În timp ce filistenii urcă la Izreel, David şi oamenii lui se îndreaptă spre Ţiclag. Aşa cum vom vedea, nu au avut parte de o primire prea călduroasă.

În timp ce David şi oamenii lui erau plecaţi, duşmanii de la sud, amaleciţii, invadaseră Ţiclagul şi-l nimiciseră. Dacă vă uitaţi pe hartă, veţi vedea că Ţiclag este la sud de Beerşeba, în ţara filistenilor. Continuăm cu capitolul 30:

1 Samuel 30:1-3

v.1 Cînd a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, Amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul,

v.2  după ce luaseră prinşi pe femei şi pe tot cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorîseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.

v.3  David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luate prinse.

Vă puteţi închipui situaţia în care se aflau David şi cei şase sute de oameni care-l urmau. Ei se întorceau la Ţiclag, cetatea care devenise casa lor, locul unde erau aşteptaţi de familiile lor. Dar nu au găsit decât rămăşiţele unei cetăţi incendiate. David şi oamenii lui au fost cuprinşi de deznădejde. Ei nu se puteau gândi decât la faptul că soţiile şi copiii lor fuseseră ucişi.

v.4  Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul, şi au plîns pînă n’au mai putut plînge.

v.5  Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.

Aceasta a fost o mare lovitură pentru David. Printre cei dispăruţi se număra şi soţia sa, Abigail. Vă amintiţi că Abigail fusese măritată cu un bărbat foarte bogat pe nume Nabal (care însemna “nebun”). După moartea acestuia, David o luase de soţie. Ea a fost partea bună a vieţii lui David, singura femeie care a fost o binecuvântare pentru el.

v.6  David a fost în mare strîmtroare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărîţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s’a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

David era în mare necaz, dar nu numai din cauza pierderii celor dragi, ci şi pentru că poporul vorbea să-l ucidă cu pietre. El era conducătorul şi oamenii îl învinuiau pentru că plecaseră din Ţiclag împreună cu filistenii. David făcuse o mare greşeală.

Mulţi oameni se gândesc la David doar în ipostaza unui tinerel care îl ucide cu praştia pe uriaşul Goliat. De asemenea, ei îşi amintesc partea întunecată a existenţei sale şi de păcatul comis cu Batşeba. Ei nu-şi dau seama că David era o fiinţă omenească obişnuită, la fel ca mine şi ca tine. El a făcut multe greşeli, aşa cum şi noi greşim de multe ori. David a greşit atunci când a plecat din Israel pentru a trăi în ţara filistenilor. Acum oamenii lui sunt gata să-l omoare cu pietre, “pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui”. Se pare că ei nu plângeau şi pentru soţiile lor. Ştiţi de ce? Ei credeau că soţiile lor au fost ucise, dar că fiii şi fiicele lor sunt încă în viaţă. Conform vechii zicale, David era între ciocan şi nicovală. Era într-adevăr într-o situaţie foarte dificilă. Şi el îi pierduse pe cei dragi. Oamenii lui, apăsaţi de durerea pierderii familiilor lor, sunt gata să-l omoare cu pietre. “Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.” Ce frumoasă afirmaţie!

Dragi prieteni, există momente în viaţa fiecăruia dintre noi în care circumstanţele nu vor aduce nici bucurie, nici fericire. Există momente în care vom fi în situaţii deosebit de grele, aşa cum s-a întâmplat cu David. Privim în jur şi nu vedem nici o cale de ieşire. Ce ar trebui să facem? Să ne descurajăm? Să renunţăm? Să spunem că am terminat cu toate? Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, ne vom îmbărbăta în Domnul nostru. Vom veni la El în astfel de momente. Uneori, Dumnezeu ne aduce în astfel de situaţii pentru ca noi să venim la El. Dumnezeu vrea să fie cât se poate de real pentru noi. În astfel de momente a scris David psalmii care ne încurajează pe noi atât de mult astăzi. Când se abat necazurile asupra noastră este de ajuns să răsfoim cartea Psalmilor pentru a găsi cuvinte de încurajare. David spune de multe ori că Domnul este bun. El descoperise că lucrul acesta este adevărat cu privire la Dumnezeu.

v.7 El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: ,,Adu-mi efodul!“ Abiatar a adus efodul la David.

Efodul era o componentă a veşmintelor preoţeşti care era legată de rugăciune. Era pus peste hainele pe care le purtau preoţii în mod obişnuit. Efodul îl diferenţia pe marele preot de restul preoţilor. El purta efodul când intra înaintea altarului de aur al rugăciunii. Acest obiect de îmbrăcăminte avea câte o piatră. Pe fiecare din aceste două pietre erau scrise numele a şase seminţii ale lui Israel. Cu alte cuvinte, marele preot venea la altarul rugăciunii purtând Israelul pe umerii săi. Aceasta este o imagine a lui Hristos, Marele nostru Preot, care ne poartă pe umerii Lui.

Vă amintiţi pilda cu oaia rătăcită? Ce a făcut păstorul? A pus oaia pe umeri şi a adus-o înapoi. Nu ştiu cine sunteţi sau unde vă aflaţi în aceste momente, dar ştiu că Domnul este gata să vină şi să vă ia, să vă pună pe umeri şi să vă aducă înapoi în turma sa. “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25).

v.8  Şi David a întrebat pe Domnul: ,,Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?“ Domnul i-a răspuns: ,,Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.“

Cu efodul, veşmântul rugăciunii, David vine înaintea lui Dumnezeu pentru a cere călăuzire. El s-a adresat Marelui Preot, Cel care era Păstorul lui. David L-a întrebat pe Domnul ce trebuie să facă şi Domnul l-a încurajat şi l-a îndemnat să-l urmărească pe duşman.

v.9  Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni cari erau cu el. Au ajuns la pîrîul Besor, unde s’au oprit cei ce rămîneau la coadă.

v.10  David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s’au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pîrîul Besor.

Toate proviziile fuseseră luate şi eşti oameni erau extenuaţi. Două sute dintre ei nu puteau face acest drum pentru că străbătuseră până atunci o distanţă dublă.

v.11  Pe cîmp au dat peste un om Egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănînce pîne şi să bea apă,

Pe drumul lor spre tabăra duşmanilor, ei au dat peste un egiptean. El era bolnav şi i-a spus lui David că era slujitorul unuia din conducătorii amaleciţilor. Când s-a îmbolnăvit, a fost lăsat să moară. David vrea să ştie unde sunt aceştia. Egipteanul îi spune că îi va dezvălui locul, dacă David îi promite că nu-l va preda din nou stăpânului său. David îl asigură că nu va fi dat înapoi stăpânului lui. Egipteanul îi spune lui David ce s-a întâmplat la Ţiclag şi apoi îi conduce la amaleciţi.

David conduce un atac surpriză asupra amaleciţilor care sărbătoreau victoria şi se înfruptau din prada luată din Ţiclag.

v.16  El i-a slujit astfel de călăuză. Şi Amaleciţii erau risipiţi pe tot ţinutul, mîncînd, bînd şi jucînd, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara Filistenilor şi din ţara lui Iuda.

v.17  David i-a bătut din zorii zilei pînă a doua zi seara, şi n’a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, cari au încălecat pe cămile şi au fugit.

Doar patru sute de tineri au avut mijloace de transport care să le permită să fugă de David şi de oamenii lui. După încheierea luptei, David s-a întors la Ţiclag cu soţiile, copiii şi toată prada luată de amaleciţi din cetate.

Între oamenii lui David s-a iscat o discuţie cu privire la dreptul celor două sute de oameni care nu au participat la această luptă de a lua ceva din pradă. David instituie cu această ocazie un principiu care arată cât de drept era el şi care face din el omul pe care Dumnezeu îl poate folosi. Cei două sute de oameni care nu participaseră la această luptă aveau să primească părţi egale din pradă. David se poartă cu toţi cu dreptate.

Iată-ne ajunşi la ultimul capitol al cărţii 1 Samuel. Filistenii luptă împotriva lui Israel. Datorită intervenţiei lui Dumnezeu, David nu este implicat în această luptă. Filistenii nu avuseseră încredere în el şi îl trimiseseră înapoi la Ţiclag. Ajunşi acolo, David şi oamenii lui găsesc cetatea arsă şi prădată, iar familiile lor duse în captivitate. În timp ce David îi urmăreşte pe amaleciţi, Israel fuge din faţa filistenilor. Israeliţii sunt înfrânţi în această luptă pentru că au ieşit din voia lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut, când filisteni au venit împotriva lui Saul şi el I-a cerut sfatul lui Dumnezeu, Domnul a rămas tăcut. Acesta este motivul pentru care Saul a apelat la vrăjitoarea din En-Dor. Din cauza răzvrătirii şi a păcatului său, Dumnezeu nu-i răspunde lui Saul şi nici nu-l ocroteşte acum. 1 Samuel 31:1

Confruntarea este în defavoarea lui Israel încă de la început. 1 Samuel 31:2-3

Acesta este începutul sfârşitului pentru Saul. Mai întâi el este lovit în luptă de un arcaş. Se pare că era cineva care nu-l recunoscuse pe împărat. Oricum, a ţintit foarte bine. Este tragic însă că şi Ionatan a murit în această luptă. Este ceva remarcabil pentru că, într-o altă luptă împotriva filistenilor, Ionatan ucisese 250 de oameni dintr-o dată. Acum însă Israel era în inferioritate numerică şi tactică. Aceasta ar fi putut fi lupta în care David şi Ionatan s-ar fi aflat în tabere opuse. Dar Dumnezeu nu a îngăduit să se întâmple aşa ceva.

Aşadar, Saul este rănit.

1 Samuel 31:4

v.4  Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: ,,Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.“ Cel ce-i ducea armele n’a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia, şi s’a aruncat în ea.

Când a văzut Saul că era rănit de moarte, s-a gândit că duşmanul îl va prinde şi îl va tortura. Cred că avea dreptate să se teamă de aşa ceva. Aşa cum am văzut, Saul era un om mândru şi egoist şi nu credea că aşa trebuie să fie sfârşitul său. Cel care îi purta armele nu a avut curajul să-l omoare pe împărat atunci când acesta i-a cerut să-l străpungă cu sabia. Aşa că Saul a luat o sabie şi s-a aruncat în ea. S-ar părea că Saul s-a sinucis. Dar oare aşa a fost? A fost cu adevărat o sinucidere?

v.5  Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu-l mort, s’a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

v.6  Astfel au perit în acelaş timp şi în aceeaş zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce-i purta armele, şi toţi oamenii lui.

v.7  Cei din Israel, cari erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzînd că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s’au aşezat în ele.

v.8  A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.

v.9  Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimes să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.

Când citim că armele lui Saul au fost luate şi trimise în ţară ne dăm seama de ce, dacă David ar fi luptat cu armele lui Saul împotriva lui Goliat, împăratul şi-ar fi asumat meritul pentru victorie. Dacă vă amintiţi, când Ionatan câştiga o victorie, Saul suna din trâmbiţă în ţară şi îşi însuşea meritul pentru biruinţă.

v.10  Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atîrnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.

v.11  Cînd au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul,

v.12  toţi vitejii s’au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s’au întors la Iabes, unde le-au ars;

v.13  le-au luat oasele, şi le-au îngropat subt stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.

Astfel se încheie cartea 1 Samuel. Veţi spune: “Până la urmă, nu este nici un mister în ce priveşte moartea lui Saul.” Dar nu am terminat cu această istorie. Ea este reluată în 2 Samuel. Vom afla că Saul i-a cruţat pe amaleciţi şi Samuel l-a mustrat pentru acest lucru. El  i-a spus lui Saul: “Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” Dumnezeu dorea ascultare, iar inima lui Saul nu s-a plecat niciodată înaintea Dumnezeului atotputernic. Saul i-a cruţat pe amaleciţi, dar vom vedea că  s-ar putea ca amaleciţii să-l fi ucis pe Saul. Ştiu că veţi spune: “Dar am văzut deja că filistenii l-au omorât pe Saul. Un arcaş a tras în el şi l-a rănit mortal. El i-a cerut celui care-i purta armele să-l străpungă cu sabia, dar acesta nu a vrut. Atunci s-a aruncat singur în sabia sa. Nu aşa s-a întâmplat? Totul este clar.” Nu cred că este foarte clar. Cea de-a doua carte a lui Samuel ne va oferi mai multe informaţii asupra acestui caz.

Vom aştepta însă episodul viitor pentru rezolvarea acestei dileme. Până atunci însă să nu uităm că Dumnezeu aşteaptă credincioşie.