Itinerar Biblic Ep.0342 – 1 SAMUEL Cap. 23, 24 şi 25:1-24

 

Tema:

*  Dumnezeu îl ocroteşte şi îi poartă de grijă lui David în exil

 

Dragi ascultători, itinerarul nostru coincide cu cel al lui David care continuă să fugă şi să se ascundă însoţit de şase sute de bărbaţi. Numai prietenul său Ionatan mai ia legătura cu David şi “îi întăreşte încrederea în Dumnezeu”.

Dar să vedem ce ne spune capitolul 23 din prima carte a lui Samuel:

1 Samuel 23:1-5

v.1  Au venit şi au spus lui David: ,,Iată că Filistenii au început lupta împotriva Cheilei, şi au jăfuit ariile.“

v.2  David a întrebat pe Domnul, şi a zis: ,,Să mă duc, şi să bat pe Filistenii aceştia?“ Şi Domnul i-a răspuns: ,,Du-te, bate pe Filisteni, şi izbăveşte Cheila.“

v.3  Dar oamenii lui David i-au zis: ,,Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda; ce va fi cînd vom merge la Cheila, împotriva oştilor Filistenilor?“

v.4  David a întrebat iarăş pe Domnul. Şi Domnul i-a răspuns: ,,Scoală-te şi pogoară-te la Cheila, căci dau pe Filisteni în mînile tale.“

v.5  David s’a dus dar cu oamenii lui la Cheila, şi s’a bătut împotriva Filistenilor; le-a luat vitele, şi le-a pricinuit o mare înfrîngere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.

Filistenii, inamicul etern al lui Israel pe vremea aceea, îi jefuiau pe locuitorii din Cheila de recolta lor de grâne. Observaţi că David caută să afle care este voia lui Dumnezeu înainte de a încerca să elibereze Cheila. David se străduieşte să-i protejeze pe aceşti oameni, poporul său, deşi continuă să fugă de Saul.

La aflarea veştii că David şi oamenii săi se află într-o cetate înconjurată de ziduri, Saul se grăbeşte să vină cu armata sa pentru a-l captura pe David. Din nou, David Îl întrebă pe Domnul ce trebuie să facă. Domnul îl avertizează asupra pericolului şi îi spune să fugă pentru că locuitorii din Cheila nu-l vor proteja înaintea lui Saul, în ciuda faptului că el îi eliberase.

v.13  Atunci David s’a sculat cu oamenii lui în număr de aproape şase sute de inşi; au ieşit din Cheila, şi s’au dus unde au putut. Saul, aflînd că David a scăpat din Cheila, s’a oprit din mers.

Oamenii lui David s-au împrăştiat – ei nu au pornit la drum ca un grup organizat.

v.14  David a locuit în pustie, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustia Zif. Saul îl căuta… mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mînile lui.

v.15  David, văzînd că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stătut în pustia Zif, în pădure.

v.16  Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s’a sculat şi s’a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu,

Remarcaţi cât de credincios îi este Ionatan prietenului său David şi ce cuvinte de încurajare foloseşte.

v.17  şi i-a zis: ,,Nu te teme de nimic, căci mîna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta.“

v.18  Au făcut iarăş amîndoi legămînt înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s’a dus acasă.

Pe scurt, Ionatan îi spune lui David că Saul ştie ce se va întâmpla dar se împotriveşte cu toată tăria. Sigur că Saul acţionează astfel împotriva voii lui Dumnezeu. Răzvrătirea lui faţă de Dumnezeu este totală. Ionatan însă este gata să împlinească voia lui Dumnezeu. Faptele lui Ionatan ne dovedesc că el era un om mare, un om deosebit.

Nu ştiu la cine vă gândiţi când auziţi de Ionata, dar mie unul el îmi aminteşte de Ioan Botezătorul care a spus despre Domnul Isus Hristos: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3:30). Cred că la fel face şi Ionatan în ce-l priveşte pe David.

v.19   Zifiţii s’au suit la Saul la Ghibea, şi au zis: ,,Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustie?

Saul este pornit să-l prindă pe David şi este ajutat de zifiţi care îi promit să-l dea pe David pe mâna lui.

v.26  Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mîna pe ei,

Saul îl înconjurase pe David în acest moment şi este sigur că l-ar fi prins dacă nu ar fi fost chemat acasă pentru a lupta împotriva filistenilor. Sincronizarea perfectă este opera lui Dumnezeu care salvează încă o dată viaţa lui David.

În capitolul 24 îl găsim pe David fugind în continuare de Saul. El este urmărit, hăituit de Saul şi este nevoit să se ascundă. Această perioadă de încercare din viaţa lui David l-a schimbat profund transformându-l pe tânărul păstor într-un bărbat aspru care a devenit omul lui Dumnezeu capabil să conducă poporul Său.

1 Samuel 24:1-2

v.1 Cînd s’a întors Saul de la urmărirea Filistenilor, au venit şi i-au spus: ,,Iată că David este în pustia En-Ghedi.“

v.2  Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul, şi s’a dus să caute pe David şi pe oamenii lui pînă pe stîncile ţapilor sălbatici.

David a ales un loc cu un teren foarte dificil pentru a se ascunde. Saul îl urmărea pe David cu o oştire de trei mii de oameni, în timp ce David avea numai şase sute de oameni. Armata lui Saul copleşea numeric micul grup al lui David, dar acesta a compensat diferenţa prin strategie. David cunoştea foarte bine zona şi oamenii lui erau încercaţi şi viteji.

v.3  A ajuns la nişte stîne de oi, cari erau lîngă drum; şi acolo era o peşteră, în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau… în fundul peşterii.

Saul a intrat chiar în peştera în care se ascundea David şi s-a întins să doarmă. Oamenii lui Saul erau de strajă în afara, nu în interiorul peşterii. Ei l-au lăsat pe împărat singur pentru a se odihni cum trebuie. Acum imaginaţi-vă situaţia în care se aflau: David, oamenii lui şi Saul erau în interiorul peşterii; oamenii lui Saul erau afară.

v.4  Oamenii lui David i-au zis: ,,Iată ziua în care Domnul îţi zice: ,Dau pe vrăjmaşul tău în mînile tale; fă-i ce-ţi va plăcea.“ David s’a sculat, şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.

David a înaintat cu grijă spre împăratul care dormea şi i-a tăiat uşor o bucată din partea de jos a hainei.

v.5  După aceea, inima îi bătea, pentrucă tăiase colţul hainei lui Saul.

Imediat după aceea David şi-a regretat gestul pentru că acesta avea să fie un lucru de ruşine pentru Saul. Imaginaţi-vă ce însemna pentru Saul să se ridice şi să vadă că haina lui era mai scurtă într-o parte!

v.6  Şi a zis oamenilor săi: ,,Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul Domnului.“

David respecta poziţia sau funcţia împăratului, chiar dacă nu ar fi avut de ce să-l respecte pe omul care o deţinea. În paranteză fie spus, eu cred că preşedintele ţării nu ar trebui să fie subiect de benzi desenate sau de caricaturi. Sigur că într-o ţară democratică el poate fi criticat pentru acţiunile sale. Dar nu cred că este bine să fie ridiculizat, aşa cum fac unii caricaturişti. Este o părere personală, dar nu ar strica să avem mai mult respect pentru funcţia cea mai înaltă în stat.

Revenind la David şi Saul, este interesant de remarcat faptul că, deşi este urmărit de Saul, David nu vrea să pună mâna pe el. De ce? Pentru că Saul este unsul lui Dumnezeu. David Îl va lăsa pe Dumnezeu să Se ocupe de împărat. Numai de am fi şi noi de acord cu acest gând şi L-am lăsa pe Dumnezeu să Se ocupe de duşmanii noştri!

De regulă, noi vrem să le venim singuri de fac, dar Dumnezeu poate face mult mai mult. În Romani 12:19 este scris: “Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” Când vrem să ne ocupăm singuri de astfel de situaţii nu mai umblăm prin credinţă. Nu ne mai încredem în Dumnezeu. De fapt, noi spunem: “Doamne, nu credem că vei rezolva această situaţie aşa cum vrem noi, aşa că o vom face singuri.” Spre deosebire de noi, David l-a lăsat pe Saul în seama lui Dumnezeu. Conştiinţa sa îi spune că a greşit când a tăiat haina lui Saul punându-l pe împărat într-o situaţie ridicolă.

v.7  Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, şi i-a împedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s’a sculat să iasă din peşteră, şi şi-a văzut înainte de drum.

Printre oamenii lui David se numărau şi unii cărora nu le păsa deloc de Saul şi care l-ar fi ucis într-o clipă, dar David nu a îngăduit acest lucru.

v.8  După aceea, David s’a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: ,,Împărate, domnul meu!“ Saul s’a suit înapoi, şi David s’a plecat cu faţa la pămînt şi s’a închinat.

Observaţi încă o dată că, deşi este posibil ca David să nu-l mai fi respectat pe Saul ca persoană, el respecta funcţia pe care o deţine acesta.

v.9  David a zis lui Saul: ,,De ce asculţi tu de vorbele oamenilor cari zic: ,David îţi vrea răul?`

v.10  Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mînile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat, şi am zis: ,Nu voi pune mîna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.`

David îi demonstrează lui Saul că nu vroia să-i ia viaţa. Lui Saul i se spusese, pe nedrept, că David căuta să-l omoare. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Probabil că David a fost înţeles greşit, intenţiile lui au fost răstălmăcite cu şi fără voie, atât de prieteni, cât şi de duşmani. Acest act de îndurare prin care David cruţă viaţa lui Saul ar fi trebuit să demonstreze clar că David nu avea de gând să-l omoare pe împărat.

Pe măsură ce David îi explică lui Saul cum stau lucrurile, acesta începe să plângă.

v.16  Cînd a sfîrşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: ,,Glasul tău este, fiule David?“ Şi Saul a ridicat glasul şi a plîns.

v.17  Şi a zis lui David: ,,Tu eşti mai bun decît mine; căci tu mi-ai făcut… bine, iar eu ţi-am făcut rău.

Observaţi acum uimitoarea afirmaţie a lui Saul.

v.20  Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămînea în mînile tale.

Aceasta este o mărturisire extraordinară ţinând seama că vine din partea lui Saul. Saul înţelege că tot ce a spus David este adevărat şi este mişcat de faptul că viaţa i-a fost cruţată. Apoi Saul recunoaşte faptul că va veni ziua în care David va fi împărat în Israel.

v.21  Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămînţa mea după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.“

v.22  David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s’au suit în locul întărit.

După această discuţie, Saul se întoarce acasă, dar David şi oamenii lui se duc în fortăreaţa lor. David tot nu are încredere în Saul. Astfel, el înaintează tot mai mult în pustie pentru a se ascunde, ştiind că va veni ziua în care Saul va veni iar după el.

Dragii mei, ca părere personală aş putea să spun că potrivit evidenţelor pe care le avem,  Saul era posedat de demon în acea vreme. Biblia ne spune că un duh rău venise asupra lui. Duhul acesta, deşi identificat ca fiind unul ce venea de la Dumnezeu, cred eu, era mai degrabă îngăduit de Dumnezeu. Duhul acesta întuneca raţiunea lui Saul şi nu-i îngăduia să ia decizii corecte nici în ceea ce-l privea şi nici în ceea ce privea ţara.

Iată dragii mei cum ne putem înşela şi cum o întreagă naţiune poate suferi. Atunci când nu ne lăsăm călăuziţi de Dumnezeu, vrem sau nu vrem ne punem la dispoziţia altor forţe care nu ne vor binele nici aici pe pământ nici cel veşnic. Să medităm mai mult asupra acestui fapt.

Dar să mai înaintăm puţin şi să pătrundem şi în capitolul 25, pentru că de aici aflăm despre un eveniment ce marchează întoarcerea unei alte importante file din istoria Israelului.

1 Samuel 25:1

v.1  Samuel a murit. Tot Israelul s’a adunat şi l-a plîns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s’a sculat şi s’a pogorît în pustia… Paran.

Evenimentul despre care vă vorbeam este moartea lui Samuel. Scriptura nu se spune foarte multe despre acest incident. Ni se spune doar că “tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns”.

Dragii mei Samuel a fost un mare om al lui Dumnezeu, nu încape nici o îndoială. A fost un personaj cu totul remarcabil. El a fost puntea de legătură dintre judecători şi împăraţi. Samuel a fost ultimul judecător şi primul profet. Sigur că au mai fost profeţi şi înaintea lui Samuel, dar el a fost reprezentantul unei funcţii care a continuat să existe pe toată perioada Vechiului Testament şi în Noul Testament.

Samuel a exercitat în timpul vieţii lui o forţă a binelui şi probabil că l-a împiedicat pe Saul să-şi reverse întreaga înverşunare asupra lui David.

Samuel a fost un fel de tampon între Saul şi David. După moartea lui Samuel, David  s-a ascuns şi mai adânc în pustie, ajungând la o distanţă mult mai mare decât cea la care s-a aflat vreodată Ilie de Izabela.

Dar să ne întoarcem la David. Aşa cum a spus odată cineva, oamenii mari nu sunt înţeleşi de semenii lor. Acest lucru este foarte adevărat cu privire la David. El a fost un om mare înţeles greşit de semenii lui. Pentru că lumea nu-l cunoaşte pe David, îl judecă greşit. Când este menţionat numele lui David, oamenii se gândesc imediat la păcatele lui, la crimă şi adulter. Unii chiar întreabă: “Cum este posibil ca Scriptură să spună despre David că a fost un om după inima lui Dumnezeu când a făcut asemenea păcate?” Vom avea ocazia să răspundem la această întrebare. Dar în loc să punem sub semnul întrebării alegerea lui Dumnezeu, ar trebui să cercetăm caracterul lui David. Vom descoperi că numai oamenii mici la suflet îl vor critica pe David. El este unul din personajele cele mai de seamă ale Scripturii. Dacă ajungeţi să-l cunoaşteţi, îl veţi iubi. Nu cunosc nici un alt om cu o asemenea nobleţe a caracterului.

Este drept că David a avut o carieră pestriţă. El s-a născut la Betleem, era fiul lui Isai din seminţia lui Iuda. A crescut ca păstor printre şapte fraţi mai mari şi mult mai arătoşi decât el. Când a venit Samuel, David a fost trecut cu vederea de tatăl lui. Dar a venit o zi în care viaţa lui s-a schimbat radical. Dumnezeu nu l-a trecut cu vederea. El îi cunoştea inima.

Vedeţi, dragii mei, Dumnezeu nu se uită la înfăţişarea omului. El cunoştea foarte bine inima lui David. Samuel l-a uns pe David ca împărat al lui Israel după Saul. La scurt timp, David l-a ucis pe uriaşul Goliat. Ca muzician, el este numit “dulcele psalmist al lui Israel”. De sub pana lui au ieşit cele mai frumoase versuri scrise vreodată în vreo limbă a acestui pământ. Dacă aveţi îndoieli, citiţi Psalmul 23 şi spuneţi dacă poate fi comparat cu ceva.

David s-a căsătorit apoi cu prinţesa Mical, fiica lui Saul. Ionatan, fiul lui Saul, l-a iubit mult pe David. Nici un om nu a avut vreodată un prieten ca Ionatan. David a ajuns un fugar, un proscris, fiind nevoit să se ascundă în peşteri şi locuri întărite din munţi, împreună cu un mic grup de bărbaţi loiali. Asemenea lui Hamlet, David a pretins la un moment dat că este nebun pentru a scăpa cu viaţă. În sfârşit, el a ajuns împăratul lui Iuda şi apoi al întregului popor Israel. Vom vedea că propriul fiu a condus o mişcare de rebeliune împotriva lui şi David a fost forţat din nou să fugă. A trăit clipa în care fiul său, Solomon, a fost uns împărat.

În lumina acestor evenimente, cred eu să în loc să ne gândim la David şi Batşeba şi să vedem păcatul lui David, mai bine ne-am opri asupra altor lucruri.

Dar să lăsăm pentru moment deoparte uciderea lui Goliat şi realizările eroice ale lui David sau prietenia loială a lui Ionatan. Aş dori să ne oprim puţin la o poveste simplă de viaţă cum este cea descrisă în acest capitol. Aici ne este descoperit sufletul lui David, în profunzimea lui. Este o relatare despre David şi Abigail care ne descoperă faptul că David era un om ca noi toţi.

v.2  În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre, şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.

v.3  Numele acestui om era Nabal, şi nevasta lui se chema Abigail; era o femee cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.

S-ar părea că nu toţi urmaşii lui Caleb au fost oameni reuşiţi, aşa cum vedem din exemplul lui Nabal. Acest nume înseamnă “nebun”. Nu ştiu cum a căpătat acest nume, dar este sigur că modul lui de viaţă îl confirma. Dar nu ne naştem toţi aşa? Scriptura spune că “Omul are minte de nebun şi s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!” (Iov 11:12). Gândiţi-vă puţin la viaţa voastră. Aţi făcut vreodată un lucru nesăbuit? Cred că toţi am făcut lucruri nebuneşti pe care am prefera să nu ni le amintim.

În orice caz, Nabal era un nebun, dar în acelaşi timp era şi un om bogat. El nu avea nici onoare, nici cinste. Era un om sălbatic şi beţiv. Dar avea o soţie inteligentă şi frumoasă. Aceasta este o combinaţie rară dar plăcută. Întrebarea este: cum a reuşit un astfel de om să aibă drept soţie o astfel de bijuterie? Un comentator a intitulat această poveste a lui Nabal şi Abigail “Frumoasa şi bestia”. Eu sunt convins că părinţii lor au încheiat această căsătorie. Părinţii fetei au fost impresionaţi de bogăţia lui Nabal. Acesta a fost un caz de frumuseţe vândută pentru aur – trafic cu sufletul omenesc. Poate că vă gândiţi că acesta este un lucru îngrozitor. Dar să ştiţi că se mai întâmplă şi astăzi.

Dar iată cum intră David în mijlocul acestei istorii:

v.4  David a aflat în pustie că Nabal îşi tunde oile.

v.5 A trimes la el zece tineri, cărora le-a zis: ,,Suiţi-vă la Carmel, şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu,

David protejase proprietatea lui Nabal. El avea o întreagă oştire cu el, aşa că l-ar fi putut jefui pe Nabal de oile lui, dar nu a procedat aşa. Dimpotrivă, i-a împiedicat pe hoţi şi pe tâlhari să atace oile lui Nabal. David a făcut multe în ajutorul lui Nabal. Acum, când oamenii lui au nevoie de hrană, David îi trimite pe aceşti tineri să-i ceară ajutorul lui Nabal.

v.9  Cînd au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut.

v.10  Nabal a răspuns slujitorilor lui David: ,,Cine este David, şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sînt mulţi slujitori cari fug de la stăpîni.

Nabal vrea să spună că David l-a trădat pe Saul şi nu i-a fost loial.

v.11  Şi să-mi iau eu pînea, apa, şi vitele mele, pe cari le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni cari sînt de nu ştiu unde?“

v.12  Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s’au întors, şi au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.

David se înfurie la auzul acestor cuvinte.

v.13  Atunci David a zis oamenilor săi: ,,Fiecare din voi să-şi încingă sabia“! Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia, şi aproape patru sute de inşi s’au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalîcuri.

Un om din casa lui Nabal a aflat toate acestea şi i-a spus totul lui Abigail.

v.14  Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: ,,Iată că David a trimes din pustie nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpînul nostru, şi el s’a purtat rău cu ei.

Când a auzit Abigail ce se întâmplase între soţul ei şi tinerii lui David, şi-a dat seama ce va face David. Aşa că a adunat mai multe bucate.

v.18  Abigail a luat îndată două sute de pîni, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grîu prăjit, o sută de turte de stafide, şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari,

v.19  şi a zis slujitorilor săi: ,,Luaţi-o înaintea mea, şi eu voi veni după voi. N’a spus nimic bărbatului ei Nabal.

v.20  Ea a încălecat pe un măgar, a pogorît muntele pe un drum tufos, şi iată că David şi oamenii lui se pogorau în faţa ei, aşa că i-a întîlnit. –

Abigail s-a grăbit să-l întâmpine pe David cu mâncare înainte ca acesta să ajungă la Nabal. Ea ştia că David l-ar fi ucis pe Nabal.

v.21  David zisese: ,În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s’a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.

Intenţia lui David era aceea de a-i ucide pe toţi cei din casa lui Nabal.

v.23  Cînd a zărit Abigail pe David, s’a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pămînt înaintea lui David, şi s’a închinat pînă la pămînt.

v.24  Apoi, aruncîndu-se la picioarele lui, a zis: ,,Eu sînt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi, şi ascultă cuvintele roabei tale.

David a coborât dealul în viteză, plin de mânie, spunând probabil în sinea lui: “Îl voi prinde! Îi arăt eu lui! Nu permit nimănui să se poarte astfel cu mine!” Dar iată că priveşte înaintea lui pe drum şi vede o femeie călare pe un măgăruş. El priveşte la toată mâncarea adusă de ea şi se gândeşte la faptul că oamenii lui sunt flămânzi. El îşi opreşte ceata de oameni înaintea acestei femei frumoase. Pentru prima dată, David, unsul Domnului, este faţă în faţă cu o femeie nobilă la suflet care îi vrea binele. Ea se pleacă înaintea lui David. Ea atinge ţărâna drumului cu faţa şi îi spune lui David să se răzbune pe ea pentru că ea este soţia lui Nabal. Ea este înţeleaptă în tot ceea ce face pentru că David nu va face nici un rău unei femei frumoase care i se adresează în acest fel. Apoi ea îşi cere scuze pentru soţul ei care este un nebun şi o brută.

Daţi-mi voie să prelungesc intriga acestei povestiri şi să revenim asupra ei în episodul viitor. Până atunci însă aş sori să medităm asupra  modului în care afectăm viaţa celor din jur. Am văzut deja cum o femeie înţeleaptă îşi salvează familia. Prin înţelepciunea pe care Dumnezeu ne-o promite, noi putem aduce salvarea în multe suflete.