Itinerar Biblic Ep.0334 – 1 SAMUEL Capitolul 3, 4

 

Tema:

  • Chemarea lui Samuel
  • Judecata lui Dumnezeu asupra lui Eli şi a fiilor lui este împlinită

Dragi ascultători, am văzut ce minunate sunt lucrările lui Dumnezeu, dar în aceeaşi măsură cât de importantă este solicitarea lui Dumnezeu pentru trăirea unei vieţi în ascultare de El.

Episodul nostru trecut s-a încheiat cu profeţia pe care Dumnezeu o transmite casei lui Eli, ai cărui fii îl dezonorau pe Dumnezeu.

Dragii mei, avem tendinţa de multe ori de a abuza de binecuvântările pe care le primim şi să uităm să-l respectăm şi să-l iubim pe cel ce ne face parte de ele. Cred că ar trebuie să luăm aminte la lecţia ce le este dată de Dumnezeu celor doi.

Iată că astăzi mergem mai departe şi vom descoperi noi lucruri din viaţa lui Samuel care, în ciuda influenţei celor doi fii ai lui Eli îşi păstrează curăţia şi respectul faţă de Dumnezeu. Prima parte a episodului nostru se ocupă de chemarea lui Samuel în slujba Domnului.

De obicei, chemarea lui Samuel de către Dumnezeu este un subiect rezervat copiilor la Şcoala duminicală. Dar ar fi bine să fim şi noi atenţi la ceea ce se întâmplă cu această ocazie. Mai mult decât doar o poveste frumoasă, acest eveniment marchează una din marile perioade de tranziţie din istoria Scripturii: trecerea de la teocraţie la monarhie, de la preot ca şi conducător al poporului, la împărat.

Cred că este interesant să observăm că există patru chemări adresate lui Samuel: prima şi a doua au fost chemări la mântuire (v. 7); ultimele două au fost chemări la slujire (v. 10).

Aşa cum “Alice în Ţara Minunilor” scrisă, chipurile, de Lewis Carroll pentru Alice Liddell (fetiţa unui prieten) era o incriminare filozofică a ordinii sociale din vremea aceea, tot la fel, povestea chemării lui Samuel este mult mai mult decât o istorioară încântătoare pentru copii. Ea este punctul de pornire al unei schimbări drastice în forma de guvernământ.

Perioada conducerii asigurate prin intermediul judecătorilor s-a încheiat, iar Dumnezeu nu va mai lucra prin preoţi. El va ridica acum un preot-profet. Samuel va sluji Domnului, dar funcţia sa va fi aceea de profet. El este cel care va turna untdelemnul cu care vor fi unşi ambii împăraţi: şi Saul, şi David.

Dumnezeu nu va vorbi niciodată direct unui împărat. El va vorbi împăraţilor prin mijlocirea unui profet. Samuel va fi un astfel de profet. Să vedem deci ce cuprinde capitolul 3 din prima carte a lui Samuel.

1 Samuel 3:1

v.1 Tînărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvîntul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese.

O altă traducere spune în loc de “tânărul Samuel”, “băiatul Samuel”.

Istoricul Josephus spune că Samuel avea 12 ani când s-au întâmplat toate acestea. Probabil că era un adolescent. Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli, aşa că nu putea fi un copil prea mic.

Dumnezeu încetase să Se descoperea oamenilor în vremea aceea. El începea să lucreze din nou când l-a chemat pe Samuel să fie profet. Aşa cum spuneam, Dumnezeu trece de la folosirea judecătorului şi a preotului la folosirea unui profet pentru conducerea poporului Său. Profetul devine purtătorul de cuvânt pentru împărat înaintea lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu înaintea împăratului.

v.2  Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi, şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,

v.3  iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.

Era datoria preoţilor să se îngrijească de candela din Templul Domnului. Ei puneau ulei în ea şi aveau grijă să ardă mereu.

Eli era bătrân, vederea îi slăbise şi candela era cât pe-aci să se stingă. Dar iată că Domnul cheamă un alt slujitor.

v.4  Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: ,,Iată-mă!“

v.5  Şi a alergat la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m’ai chemat“. Eli a răspuns. ,,Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă“. Şi s’a dus şi s’a culcat.

Eli a crezut că Samuel visează şi l-a trimis înapoi în pat.

v.6  Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s’a sculat, s’a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m’ai chemat.“ Eli a răspuns: ,,Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă“.

Trebuie să reţinem faptul că primele două chemări ale lui Dumnezeu au fost chemări pentru mântuirea lui Samuel.

v.7  Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.

Observaţi ce ne spune prima parte a capitolului: “Samuel nu-l cunoştea pe Domnul. Dumnezeu îl chema la mântuire. Care este vârsta responsabilităţii? Oricare ar fi aceasta, Samuel o atinsese. Dumnezeu îl va socoti răspunzător de acum înainte.

În cartea Numeri citim că un tânăr trebuia să aibă 20 de ani pentru a putea merge la război. Leviţii nu intrau în serviciu decât după vârsta de 25 de ani, iar preoţii începeau să slujească la 30 de ani. Când a început rătăcirea în pustie a israeliţilor din cauza necredinţei lor, numai celor sub vârsta de 25 de ani li s-a îngăduit să trăiască şi să intre ulterior în Ţara promisă. Nu ştiu cu exactitate câţi ani avea Samuel, dar putem fi siguri că nu era un copil de câţiva ani. Este vârsta de 20 de ani cea la care începe responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu? Nu ştiu. Pur şi simplu presupun că ar putea fi o vârstă mai mare decât cea la care ne gândim noi.

De asemenea, referitor la acest pasaj a fost pusă adesea şi întrebarea: “Oare Dumnezeu l-ar fi chemat pe Samuel şi a cincea, şi a şasea, şi a şaptea oară?” Eu cred din toată inima că există o vreme sau un timp anume pentru a fi mântuit. Va veni o zi în care omul nu se va mai putea întoarce la Dumnezeu.

După ce Hermann Goering, celebrul nazist, a fost închis, în timpul procesului şi înainte de executarea sentinţei, preotul închisorii a venit să stea de vorbă cu el. Preotul i-a explicat nevoia de a se pregăti pentru întâlnirea cu Dumnezeu. În timpul discuţiei, Goering a ridiculizat anumite adevăruri biblice şi a refuzat să accepte faptul că Hristos a murit pentru oamenii păcătoşi. Aceasta era o negare conştientă a puterii sângelui lui Hristos. ”Moartea este moarte” a fost ideea conţinută în ultimele lui cuvinte. Când preotul i-a vorbit despre speranţa întâlnirii cu fiica sa în ceruri, deţinutul a răspuns: “Ea crede în felul ei, eu în al meu”. Preotul era foarte descurajat când a părăsit celula lui. În mai puţin de o oră, Goering s-a sinucis. Dumnezeu îl chemase pe acest om, dar el refuzase să răspundă.

Dumnezeu  poate să ne cheme de multe ori, dar se pare că vine o zi când inima omului este atât de împietrită încât nu mai poate fi luată o decizie pentru Domnul. Proverbe 29:1 spune: “Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată şi fără leac.”

Eu nu cred că putem comite astăzi un păcat de neiertat, adică un păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Îşi retrage Dumnezeu harul? Nu, El nu ar face niciodată acest lucru. Dar omul poate să se împotrivească şi să se răzvrătească atât de tare încât conştiinţa lui să nu mai reacţioneze. Oamenii precum Cain, Balaam, Samson, Core şi Ahab au ajuns  să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu. Despre Felix, dregătorul roman în faţa căruia a apărut Pavel ni se spune următorul lucru: “Dar pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: “De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej te voi chema” (Fapte 24:25). Împăratul Agripa i-a spus lui Pavel: “Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Fapte 26:28).

Hristos a salvat un tâlhar pentru ca omul să nu dispere niciodată şi a salvat numai unul pentru ca omul să nu se îngâmfe (vezi Luca 23:39-43).

Să ne întoarcem la Samuel:

v.8  Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s’a sculat, s’a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m’ai chemat“. Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil,

v.9  şi a zis lui Samuel: ,,Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: ,Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.“ Şi Samuel s’a dus să se culce la locul lui.

v.10  Domnul a venit, S’a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: ,,Samuele, Samuele!“ Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă“.

Aceste versete conţin cea de-a treia şi cea de-a patra chemare a lui Samuel, care sunt chemările la slujire.

v.11 Atunci Domnul a zis lui Samuel: ,,Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.

v.12  În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.

Când Dumnezeu spune ceva, acel lucru este ca şi făcut. În Vechiul Testament avem ceea ce se cheamă “timpul profetic”. Este un timp trecut al verbelor dar vorbeşte despre viitor. Dumnezeu vorbeşte despre lucruri care nu s-au întâmplat ca şi când ele ar fi avut deja loc. Dacă Dumnezeu spune că se va întâmpla un lucru, aşa va fi. Dumnezeu îi vorbeşte lui Samuel şi îi spune că va acţiona împotriva casei lui Eli. Este de fapt o repetare a ceea ce anunţase şi cu o altă ocazie.

Tânărul Samuel este loial faţă de Eli până la sfârşit. El nu a încercat să-i submineze autoritatea. Samuel s-a dus la Eli şi i-a povestit tot ce îi spusese Dumnezeu. Acesta este şi sfatul meu: dacă slujiţi lui Dumnezeu sub conducerea unui alt om, fiţi loiali faţă de acesta.  Nu-mi spuneţi că puteţi fi loiali faţă de Hristos şi neloiali faţă de omul lui Dumnezeu care vă este superior în lucrare. Cât de mare este astăzi nevoia de loialitate!

Samuel era loial faţă de Eli. Citiţi vă rog continuarea pasajului şi veţi observa că el îi spune tot ceea ce-i spusese Dumnezeu.

Aş vrea acum să privim la ultimele versete ale capitolului pentru că ele descriu starea în care se afla poporul în acea vreme şi ce începea Dumnezeu să facă:

v.19  Samuel creştea, Domnul era cu el, şi n’a lăsat să cadă la pămînt niciunul… din cuvintele sale.

v.20  Tot Israelul, dela Dan pînă la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului.

v.21  Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvîntul Domnului.

Cum S-a descoperit Dumnezeu? Prin Cuvântul Său. Astăzi Dumnezeu Se descoperă tot prin Cuvântul Său. El luminează paginile Scripturii prin Duhul Sfânt. Aşa ajungem şi noi să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a avea viaţa veşnică.

Dragii mei observaţi afirmaţia din versetul 19: “ Domnul… n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale.”

Să nu credeţi că acum este altfel. Nici acum nu există vreun cuvânt al lui Dumnezeu care nu se împlineşte. Dacă El a promis mântuire celor care cred, ea le este dată. Dacă El a promis o zi a judecăţii, ea va veni cu siguranţă. Faţă de aceste lucruri nu ne putem nici unul din noi eschiva.

O să vedem cum se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu cu privire la fii lui Eli. În ciuda avertismentelor Domnului, ei nu au avut nici o intenţie de a se pocăi. Nu! Au continuat în păcatul lor şi probabil râdeau de Samuel că lua prea în serios orice lucru.

Mă întreb dacă nu cumva şi astăzi cei mai mulţi au aceeaşi atitudine. Consideră că prea luăm în serios lucrurile acestea. Dar oare nu sunt ele cât se poate de serioase? Sunt! Şi ar fi bine, dragul meu ascultător să le consideri şi tu la fel!

Dar să trecem mai departe la capitolul 4 care ne arată tocmai împlinirea cuvintelor Domnului despre care vorbeam. Contextul în care are loc această judecată a casei lui Eli este războiul cu filistenii.

Acum, presupun că trecuseră ceva ani de la chemarea lui Samuel, pentru că deja el era recunoscut ca judecător în  Israel.

Fără să ceară însă sfatul lui Samuel, Israel a pornit la luptă împotriva filistenilor. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea israeliţilor. Pierzând, ei s-au gândit la un mijloc de a atrage victoria de partea lor. Astfel, ei au adus chivotul legământului în mijlocul luptei, gândindu-se că prezenţa acestuia le va aduce victoria.

Dragii mei aceasta era o dovadă a superstiţiei păgâne conform căreia ar exista vreun merit într-un obiect. Ce s-a întâmplat însă ar trebui să dea de gândit tuturor acelora care cred că îl pot manipula pe Dumnezeu. Chiivotul a fost capturat, fiii lui Eli au fost ucişi, iar Eli a murit la aflarea veştilor.

Dragii mei, acest capitol este cu adevărat întunecat. Avem ocazia să vedem starea spirituală a poporului Israel în acele momente. Dumnezeu va împlini ceea ce a spus că se va întâmpla cu casa lui Eli. Dar să vedem ce spune Scriptura în capitolul 4:

1 Samuel 4:1-3

v.1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea Filistenilor, ca să lupte împotriva lor. Au tăbărît lîngă Eben-Ezer, şi Filistenii tăbărîseră la Afec.

v.2  Filistenii s’au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel, şi lupta a început. Israel a fost bătut de Filisteni, cari au omorît pe cîmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.

v.3  Poporul s’a întors în tabără, şi bătrînii lui Israel au zis: ,,Pentruce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de Filisteni? Haidem să luăm dela Silo chivotul legămîntului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru, şi să ne izbăvească din mîna vrăjmaşilor noştri.

Această secţiune a Scripturii ne descoperă superstiţia căreia îi dădea crezare poporului Israel şi depărtarea acestuia de Dumnezeu. Vedem cât de suficienţi şi de egoişti ajunseseră israeliţii. Fără nici cea mai mică intenţie de a căuta călăuzirea lui Dumnezeu, ei pornesc la luptă împotriva filistenilor. Şi ce se întâmplă? Sunt înfrânţi. Ce lipseşte oare? Ei se gândesc că poate ar fi trebuit să ia chivotul cu ei în luptă. Ei ştiau ce se întâmplase în trecut – chivotul fusese purtat în apele Iordanului, apele se despărţiseră pentru ca poporul să treacă – aşa că israeliţii au luat chivotul cu ei când au pornit la luptă. Ei au crezut că simpla prezenţă a chivotului le va aduce biruinţa.

Astfel ne facem o idee despre superstiţiile şi păgânismul acestui popor care credea că un obiect poate avea o asemenea putere. Obiectul nu avea nici o putere pentru că Dumnezeu nu era în el. Puterea le putea fi dată numai de prezenţa şi de Persoana lui Dumnezeu.

În lucrarea care se desfăşoară astăzi în biserici, mulţi oameni sunt la fel de superstiţioşi. Ei cred că Dumnezeu poate fi cuprins într-o cutie. Ei spun: “Uitaţi-vă la metoda aceasta. Este foarte bună şi avantajoasă. Sigur vom avea succes cu ea. Această metodă ne va rezolva problema. “ Mulţi oameni se îndreaptă astăzi în această direcţie. Dar această abordare nu este deloc spirituală. Este doar o superstiţie. Meritul este numai al lui Hristos. Succesul nostru este determinat de relaţia noastră cu El. Suntem cu El sau nu? Acesta este singurul lucru care contează.

v.4  Poporul a trimes la Silo, de unde au adus chivotul legămîntului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legămîntului lui Dumnezeu.

v.5  Cînd a intrat chivotul legămîntului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s’a cutremurat pămîntul.

Israel porneşte la luptă. Ei trimit veste la Şilo să le fie adus chivotul legământului. Fiindcă Hofni şi Fineas sunt preoţi corupţi vor face tot ce li se cere. La intrarea chivotului în tabără israeliţii au o izbucnire de bucurie. Ei cred că au un mare succes spiritual, dar ceea ce se întâmplă aici este simplă închinare la idoli. Ei slăvesc o cutie, nu pe Dumnezeu. Să fim şi noi atenţi cu ritualurile şi ceremoniile din biserica noastră. Slăvim o biserică, un om, o metodă? Sau Îl slăvim şi ne închinăm înaintea Dumnezeului Preaînalt?

v.6  Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de Filisteni, şi au zis: ,Ce înseamnă strigătele acestea cari răsună în tabăra Evreilor`? Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.

v.7  Filistenii s’au temut, pentrucă au crezut că Dumnezeu venise în tabără. ,Vai de noi!` au zis ei, ,căci n’a fost aşa ceva pînă acum.

v.8  Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mîna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie.

Filistenii au înţeles că chivotul legământului ajunsese în tabăra lui Israel. Ei încep să se teamă pentru că spun: “Dumnezeu a venit în tabără!” Pentru ei, chivotul este un idol. Aceasta ne arată filistenii erau şi superstiţioşi, şi ignoranţi. Deşi auziseră de puterea Lui, este sigur că nu-L cunoşteau pe Dumnezeul cel viu şi adevărat.

Are loc o luptă între filisteni şi israeliţi care se încheie cu victoria filistenilor. Israeliţii cad pradă unui mare măcel, chivotul este capturat, fiii lui Eli, Hofni şi Fineas, sunt ucişi.

v.12  Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceaş zi cu hainele sfîşiate, şi cu capul acoperit cu ţărînă.

v.13  Cînd a ajuns, Eli, aştepta, stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.

În ciuda greşelilor sale, bătrânul Eli era mare preot şi era sincer preocupat de lucrurile lui Dumnezeu. În ceea ce-i priveşte pe copii săi însă, nu erau mai buni decât filistenii. Erau ignoranţi în cea ce-l privea pe Dumnezeu.

Dragii mei trebuie să fim foarte atenţi când este vorba de relaţia noastră cu Dumnezeu. Nu trebuie să uităm, nici măcar pentru o clipă, că noi nu avem de a face cu un Dumnezeu primitiv, pe care îl poţi păcăli cu nişte practici ieftine. El este un Dumnezeu viu, care doreşte o relaţie vie cu cei ce sunt ai săi.

Să ne întoarcem la bătrânul Eli:

v.14  Eli, auzind aceste strigăte, a zis: ,,Ce însemnează zarva aceasta?“ Şi îndată omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.

v.15  Şi Eli era în vîrstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.

v.16  Omul a zis lui Eli: ,,Vin de pe cîmpul de bătaie, şi din cîmpul de bătaie am fugit astăzi“. Eli a zis: ,,Ce s’a întîmplat, fiule?“

Când au ajuns în cetate veştile despre înfrângerea israeliţilor,  toţi oamenii au început să strige. Eli, bătrân şi orb, întreabă despre ce este vorba.

v.17  Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: ,,Israel a fugit dinaintea Filistenilor, şi poporul a suferit o mare înfrîngere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, şi chivotul Domnului a fost luat.“

v.18  Abea a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lîngă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrîn şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.

Omul acesta reuşeşte să-şi păstreze firea la aflare veştii că fiii lui au murit. Dar când aude că filistenii au capturat chivotul legământului, Eli cade pe spate şi moare. Poate că a avut un atac de inimă. Deşi Eli a fost un tată slab şi indulgent, eu cred că el era omul lui Dumnezeu.

Moartea lui Eli îl aduce pe Samuel în poziţia de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu.

Interesantă este exprimarea norei lui Eli atunci când aude că soţul ei este mort.

v.19  Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, şi sta să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s’a înconvoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii.

v.20  Cînd trăgea să moară, femeile cari erau lîngă ea i-au zis: ,,Nu te teme, căci ai născut un fiu!“ Dar ea n’a răspuns şi n’a luat seama la ce i se spunea.

v.21  A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicînd: ,,S’a dus slava din Israel!“ Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei.

v.22  Ea a zis: ,,S’a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.“

Acesta este modul în care priveau copii lui Eli lucrurile. Ei nu îşi puneau problema că Dumnezeu este alungat prin neascultare. Ei se gândeau că atâta vreme cât chivotul era acolo şi jertfele sunt aduse la cortul întâlnirii, atunci Dumnezeu este acolo.

Dragii mei, poate că şi noi ne gândim adesea că din moment ce avem biserici frumoase, slujbe înălţătoare, Dumnezeu este mulţumit. Ei bine, Dumnezeu a luat chivotul din mijlocul lui Israel ca ei să înţeleagă. Dacă nouă nu ne-au fost luate bisericile este numai pentru că El are îndurare faţă de noi.

Să ne trezim dragi prieteni şi să trăim după voia lui Dumnezeu. Nu va fi decât spre binele nostru şi slava lui Dumnezeu.