Itinerar Biblic Ep.0332 – 1 SAMUEL Introducere şi cap. 1

 

– Introducere.

– Rugăciunea Anei.

– Naşterea lui Samuel.

Dragi ascultători, suntem la o nouă schimbare de direcţie în cadrul itinerarului nostru biblic. După ce am văzut ce lucruri minunate a făcut Duhul Sfânt în cadrul Bisericii Primare cred că este timpul să ne întoarcem în Vechiul Testament,  pentru a observa modul în care  s-a implicat atunci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în viaţa oamenilor .

Astfel, în episoadele noastre următoare, vom parcurge relatările ce descriu o nouă etapă în formarea statului Israel.

Cele două cărţi ale lui Samuel, pentru că ele deschid această serie,  în canonul iudaic, sunt considerate o singură carte.

În Vulgata (versiunea în limba latină a Vechiului Testament), acestea sunt primele din cele patru Cărţi ale Împăraţilor. Titlul folosit de noi îl pune pe Samuel în legătură cu aceste două cărţi istorice ceea ce, cred eu este foarte normal. Aceasta nu pentru că el ar fi autorul lor, deşi credem că el a scris o mare porţiune din acest text. Cărţile poartă acest titlu pentru că istoria lui Samuel este prima înregistrată în ele şi pentru că el este cel care i-a uns cu untdelemn şi pe Saul, şi pe David. Prin urmare, Samuel este considerat autorul primelor 25 de capitole din prima carte, până la capitolul care consemnează moartea lui. Se pare că Natan şi Gad au continuat scrierea acestor două cărţi. Aflăm acest lucru din 1 Samuel 10:25 şi 1 Cronici 29:29.

Cărţile 1 şi 2 Samuel prezintă multe trăsături familiare. În ele citim despre apariţia împărăţiei lui Israel. Tot aici se află şi relatarea despre Ana şi despre băiatul ei, Samuel. De asemenea, citim despre confruntarea dintre David şi Goliat şi despre emoţionanta prietenie dintre David şi Ionatan. Aici avem consemnată vizita lui Saul la vrăjitoarea din En-Dor.

Capitolul 7 din 2 Samuel ne prezintă legământul lui Dumnezeu cu David. Acesta este unul din cele mai frumoase capitole din Scriptură.

În sfârşit, tot în acest text ni se vorbeşte despre păcatul lui David cu Batşeba şi despre răzvrătirea fiului său, Absalom.

Dragii mei, în cartea Judecători am văzut că Dumnezeu a folosit oameni lipsiţi de importanţă, fiecare cu câte un defect sau un eşec. Povestea lor este o mare încurajare pentru aceia dintre noi care ne simţim mici şi insignifianţi. Totuşi, în cărţile 1 şi 2 Samuel avem ocazia să întâlnim câteva personalităţi remarcabile: Ana, Eli, Samuel, Saul, Ionatan şi David. Vom face cunoştinţă cu fiecare din ei pe măsură ce vom înainta în studiul acestor cărţi.

În ceea ce priveşte tema acestor cărţi cred că nu mai puţin de trei subiecte sunt demne de a fi considerate teme ale cărţilor 1 şi 2 Samuel.

Rugăciunea este primul dintre ele. 1 Samuel începe cu rugăciune şi 2 Samuel se încheie cu rugăciune. Şi între acestea două găsim multe alte rugăciuni.

O a doua temă este apariţia împărăţiei. În aceste cărţi este consemnată schimbarea formei de guvernământ din Israel, trecerea de la teocraţie la împărăţie. De o mare importanţă este legământul lui Dumnezeu cu David din 2 Samuel 7. Vom mai spune câteva ceva despre împărăţie în câteva momente.

Cea de-a treia temă este creşterea importanţei profetului. Cât timp Israel a fost o teocraţie, Dumnezeu lucra prin preoţi. Când preoţii au eşuat în împlinirea sarcinii lor, după ungerea unui împărat, Dumnezeu i-a lăsat la o parte pe preoţi şi a ridicat profeţi pentru a fi mesagerii Săi. Vom vedea că, pentru poporul Israel, această schimbare a fost spre răul, nu spre binele lui.

Să ne întoarcem la împărăţie, aşa cum promiteam.

Apariţia împărăţiei are o importanţă deosebită. Cărţile 1 şi 2 Samuel prezintă originea acestei împărăţii, care va continua să constituie un subiect important atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Cel dintâi mesaj al Noului Testament a fost mesajul lui Ioan Botezătorul: “Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Împărăţia despre care vorbea el era împărăţia Vechiului Testament, împărăţia care începe în cărţile 1 şi 2 Samuel. Vom vedea că această împărăţie are o bază istorică, o origine pământească şi graniţe geografice. Această împărăţie are un împărat ai cărui supuşi sunt oameni adevăraţi.

Forma de guvernământ aleasă de Dumnezeu este împărăţia condusă de un împărat.

Totuşi, schimbarea formei de guvernământ nu ar rezolva problemele pe care le avem noi astăzi. Nu forma este rea, dragii mei,  ci oamenii implicaţi în ea. Dar împărăţia este idealul lui Dumnezeu şi El intenţionează să-L aşeze într-o zi pe împăratul Lui pe tronul acestui pământ. Când Domnul Isus Hristos, Prinţul Păcii va conduce această lume, domnia Lui nu se va asemăna deloc cu ceea ce fac oamenii astăzi. Nu va fi nevoie nici de programe pentru combaterea sărăciei, nici de programe ecologice, nici de reforme morale. În loc de acestea, pacea şi neprihănirea vor acoperi pământul.

Împărăţia de o mie de ani care urmează să vină este prefigurată în aceste două cărţi în câteva aspecte; iar în întemeierea împărăţiei lui Israel observăm trei lucruri de care are nevoie lumea noastră:

  • un împărat cu putere, dar care îşi exercită această putere în neprihănire;
  • un împărat care va guverna bizuindu-se total pe Dumnezeu;
  • un împărat care va guverna în totală ascultare de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos, Domn al domnilor şi Rege al regilor, este Cel de care are nevoie lumea de astăzi.

Daţi-mi voie acum să prezint o posibilă schiţă a acestor cărţi:

Astfel, mai întâi avem o primă parte în care ne este prezentat:

  1. Samuel, profetul lui Dumnezeu. Această parte include primele opt capitole unde sunt relatate următoarele evenimente:
  • Naşterea lui Samuel
  • Chemarea lui Samuel
  • Ultimul judecător şi primul profet
  • Dumnezeu îi judecă pe filisteni din cauza chivotului; chivotul revine la Betşemeş – Cap. 5-6
  • Samuel conduce trezirea spirituală (renunţarea la idoli şi întoarcerea la Iehova); biruinţa de la Eben-ezer – Cap. 7
  • Israel Îl respinge pe Dumnezeu şi cere un împărat; Samuel avertizează poporul dar promite un împărat – Cap. 8
  1. Cea de a doua parte ni-l prezintă pe Saul, omul lui Satan . Această secţiune se întinde de la capitolul 9 până la 15.

Ca subdiviziuni aici avem:

  1. Saul ales ca împărat – Cap. 9
  2. Saul uns ca împărat – Cap. 10
  3. Domnia lui Saul – Cap. 11-12
  4. Victoria lui Saul asupra amoniţilor – Cap. 11
  5. Transferul autorităţii de la Samuel la Saul – Cap. 12
  6. Răzvrătirea lui Saul împotriva lui Dumnezeu – Cap. 13
  7. Ionatan răspunzător de victoria asupra filistenilor; Saul îşi asumă meritul pentru aceasta – Cap. 14
  8. Răzvrătirea şi neascultarea sfidătoare ale lui Saul cu privire la Agag – Cap. 15
  • Cea de a treia secţiune ne face cunoştinţă cu David, omul lui Dumnezeu; Începând cu capitolul 16, evenimentele se vor derula de obicei în jurul persoanei lui David.

Astfel vom afla despre :

  • Ungerea lui David –cap.16
  • Uciderea lui Goliat – cap.17
  •  Legământul dintre Ioanatan şi David – cap. 18
  •  Saul încearcă din nou să-l ucidă pe David – Cap. 19
  •  Ionatan îl ajută pe David să scape – Cap. 20
  •  David îşi adună oamenii; Saul ucide preoţii lui Dumnezeu – Cap. 22
  •  David se luptă cu filistenii; Saul îl urmăreşte pe David

Istoria continuă cu acest conflict dintre Saul şi David, până în momentul în care, aşa cum o să aflăm din capitolul 31 al primei cărţi a lui Samuel, Sau şi Ionatan mor în luptă.

Cam aceasta ar fi schiţa acestei prime părţi a cărţilor ce poartă numele lui Samuel.

Dar să începem parcurgerea textului primei cărţi a lui Samuel şi vom începe, bineînţeles cu primul capitol.

Această primă carte a lui Samuel începe cu strigătul de ajutor înălţat către Dumnezeu de către o femeie evlavioasă. În timp ce poporul cerea un împărat, Ana cerea un fiu. Dumnezeu ridică un tron pe strigătul deznădăjduit al unei femei. Când o femeie îşi ocupă locul său înălţat, Dumnezeu îi ridică un scaun de domnie.

Eli, marele preot, a crezut că Ana băuse când a văzut-o rugându-se înaintea templului din Şilo. Când descoperă adevărata ei dorinţă, cea de a avea un copil, Eli o binecuvântează. Ana îl naşte pe Samuel şi îl aduce la Eli împlinindu-şi astfel jurământul făcut. Dar iată ce spune Scriptura:

1 Samuel 1:1-2

v.1  Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.

v.2  El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n’avea.

             Facem cunoştinţă cu Elcana care avea două neveste. Poate că vă gândiţi că Dumnezeu era de acord cu acest lucru. Nu, dragi prieteni, nu este aşa. Pe măsură ce veţi citi aceste rânduri veţi vedea că Dumnezeu nu era de acord cu faptul că Elcana avea două neveste. Simplul fapt că unele fapte sunt consemnate în Scriptură nu înseamnă că Dumnezeu nu le sancţionează. El prezintă pur şi simplu date istorice, personaje, evenimente. De exemplu, minciuna lui Satan este înregistrată în Scriptură, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu o aprobă. Dumnezeu Şi-a arătat dezaprobarea când Avraam a luat-o pe roaba Agar ca  să-i fie cea de-a doua nevastă. De fapt, roadele acestui fapt se arată şi astăzi. Urmaşii lui Ismael, fiul său cu Agar, sunt arabii. Şi ştiţi foarte bine ce relaţii încordate sunt şi astăzi între evrei şi arabi. Din cauză că Elcana avea două neveste, în familia lui erau multe dispute. Aceasta este o dovadă a faptului că Dumnezeu nu-i binecuvânta la momentul acela.

v.3  Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine… înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

Acest verset m-a deranjat multă vreme. De ce trebuia să ne spună Samuel că fiii lui Eli erau la casa Domnului? Vom afla mai târziu de ce. A merge la casa Domnului pentru închinare nu era deloc ce v-aţi putea voi închipui. De fapt, era chiar periculos să mergi acolo din cauza celor doi fi ai lui Eli care erau “fii ai lui Belial” sau fii ai diavolului, dacă vreţi.

Unele biserici sunt şi astăzi locurile cele mai periculoase în care vă puteţi afla. Am auzit mulţi oameni spunând: “Ce minunat trebuie să fi fost acolo când Isus era în odaia de sus cu ucenicii Lui!” Oare? Ştiţi cine mai era în odaia de sus? Satan! Deşi nu fusese invitat, era prezent acolo. Biblia ne spune că Satan a intrat în Iuda. Odaia de sus era locul cel mai periculos din Ierusalim în care se putea afla cineva în noaptea aceea. Închinarea înaintea lui Dumnezeu prezenta anumite dificultăţi în vremea premergătoare naşterii lui Samuel. Răul era prezent acolo în persoana fiilor lui Eli.

Este interesant că acest fapt este redat aici, în acest punct al relatării din 1 Samuel.

v.4  În ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.

v.5  Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

Elcana îi dădea mai mult Anei decât celeilalte soţii şi copiilor ei. De ce? Pentru că o iubea pe Ana.

v.6  Protivnica ei o înţepa dese ori, ca s’o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.

Cine era adversara Anei? Penina, cea de-a doua nevastă a lui Elcana. Cele două nu se înţelegeau bine, aşa că atmosfera din casa lor nu era tocmai plăcută. Cine v-a spus că Dumnezeu aprobă bigamia? În această familie erau probleme. Şi să nu vă închipuiţi că exista vreun consilier la care să meargă pentru ajutor. Probabil că Ana era una din fiinţele cele mai nefericite din lume în acele momente. Ea a venit la Dumnezeu în rugăciune.

v.7  Şi în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.

v.8  Elcana, bărbatul ei, îi zicea: ,,Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?“

v.9   Ana s’a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.

v.10  Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!

v.11  Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce… aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici…… nu va trece peste capul lui.“

Expresia “cu sufletul amărât” descrie marea ei deznădejde din cauză că nu putea avea copii. Astfel, ea se ruga pentru un fiu, promiţându-I lui Dumnezeu două lucruri: (1) el va fi preot în slujba leviţilor pentru toate zilele vieţii sale;

(2) ea îl va face Nazireu, ceea ce înseamnă că va fi pus deoparte pentru a-I sluji Domnului.

            Dar iată ce credea Eli despre Ana. Cât de uşor ne putem înşela uneori:

v.12  Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

v.13  Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,

Eli era mare preot şi a văzut-o pe femeia aceasta îndurerată venind să se roage la templu. El i-a privit gura, i-a văzut buzele mişcând-se, dar nu putea auzi nici un sunet. Şi nici nu-i putea citi de pe buze. Reacţia lui este un indiciu despre starea de fapt din zilele acelea. Fiii lui Eli obişnuiau să bea şi să petreacă acolo. Eli ştia acest lucru dar închidea ochii – era un tată indulgent.

Când Ana s-a rugat cu o astfel de ardoare, in inimă, Eli a crezut că este beată. Ştiţi de ce? Alţi oameni beţi veniseră la casa Domnului. Acest loc de închinare nu era locul cel mai bun în care puteai veni pentru aşa ceva în vremea aceea.

v.14  şi i-a zis: ,,Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.“

v.15  Ana a răspuns: ,,Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n’am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

Astăzi nu întâlnim prea mulţi oameni care să se roage la fel ca Ana. Ar crede cineva că sunteţi beat când vă rugaţi? Nuu! Rugăciunile noastre au o ţinută foarte demnă. Numai că nici nu mai sunt la fel ascultate.

Pentru că nu dorea ca Eli să-şi facă o impresie greşită, Ana a spus:

v.16  Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m’a făcut să vorbesc pînă acum.“

v.17  Eli a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!“

v.18  Ea a zis: ,,Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!“ Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n’a mai fost aceeaş.

Eli şi-a dat seama de greşeala pe care o făcuse şi a rostit o binecuvântare profetică. “Faţa ei n-a mai fost aceeaşi” indică faptul că ea avea încrederea că Dumnezeu îi auzise rugăciunea şi îi va răspunde.

v.20  Cînd i s’au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci“ a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut.“

Numele Samuel înseamnă “Dumnezeu a ascultat” (sau “cerut lui Dumnezeu”).

Am spus la început că această carte începe cu strigătul de ajutor înălţat de o femeie către Dumnezeu.

În timp ce poporul Îi cerea lui Dumnezeu un împărat, această femeie cerea un copil.

Ce deosebire faţă de societatea noastră contemporană. Numărul avorturilor creşte mereu. Ana îşi doreşte cu disperare un copil. Astăzi multe femei nu-şi doresc copiii. Sigur că există cazuri în care avortul este indicat pentru a salva viaţa mamei, dar acest lucru trebuie stabilit numai în urma unor consultaţii de specialitate. Oricum, problema noastră astăzi este că oamenii vor să păcătuiască dar nu vor să suporte consecinţele păcatelor lor. Eu cred că omul care a păcătuit trebuie să suporte roadele păcatului său. Dacă este conceput un copil, el trebuie să se nască. El va fi responsabilitatea celor care l-au adus pe lume.

Oamenii încearcă din greu să scape de roadele păcatelor lor. Este nevoie să înţelegem acest principiu: “Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Noi trăim astăzi în vremea avorturilor. Ana îşi dorea cu disperare un copil şi, când l-a avut, l-a dedicat Domnului. Pornind de la strigătul ei de ajutor, Dumnezeu a ridicat o împărăţie. Ce omagiu extraordinar!

v.24  Cînd l-a înţercat, l-a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L-a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.

v.25  Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.

v.26  Ana a zis: ,,Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.

v.27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.

v.28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.“ Şi s’au închinat acolo înaintea Domnului.

Când Ana a adus jertfe Domnului, şi-a împlinit jurământul făcut înaintea Lui. Ea a spus: “L-am făgăduit pe micuţul acesta Domnului şi iată că l-am adus!” Decizia ei de a-l da pe Samuel pentru a-I sluji Domnului este irevocabilă.

Iată dragii mei ce lecţie avem aici. Pe de o parte avem o lecţie extraordinară cu privire la rugăciune, iar pe de altă parte avem o lecţie cu privire la credincioşie şi consecvenţă.

În ceea ce priveşte rugăciunea, iată ni se arată din nou că ea nu este o formulă pe care o spui dintr-un simţ al datoriei. Nu este nici o incantaţie mistică care provoacă cine ştie ce mişcări în domeniile spirituale. Rugăciunea înseamnă conversaţie sinceră şi simplă cu Dumnezeul de care nimic nu este ascuns.

Referindu-ne la credincioşia de care dă dovadă Ana, cred eu şi noi ar trebui să ne punem foarte serios întrebarea cu privire la modul în care răspundem binecuvântărilor ce ni le dă Dumnezeu.

Ana nu a întors spatele lui Dumnezeu odată ce a văzut că  Dumnezeu a răspuns, aşa cum facem noi adesea. Să nu credeţi că i-a fost uşor. Îşi dorise atât de mult fiul acesta, dar mai presus de aceasta, ea îşi dorea să fie ascultătoare de Dumnezeu. Şi, după cum vom vedea în continuare, Dumnezeu a răspuns credincioşiei ei.

La fel va face şi cu noi, dragi ascultători!