Itinerar Biblic Ep.0324 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 21:1-29

 

Tema: Pavel ajunge la Ierusalim şi este arestat.

 

Dragi prieteni, am văzut în episodul nostru trecut că Pavel s-a despărţit de credincioşii din Efes şi din Corint pentru a pleca spre Ierusalim. A fost o despărţire emoţionantă, au curs lacrimi şi cred că nu a fost nimic nepotrivit în toată această situaţie.        Deşi pare a fi oarecum un marş al biruinţei, de-a lungul drumului apostolul primeşte tot felul de avertismente. El ştia că în Ierusalim îl aşteaptă multe necazuri.

Capitolul 20 , aşa cum am văzut s-a încheiat la Milet cu întâlnirea dintre Pavel şi bătrânii bisericii din Efes. După aceea, Pavel se îmbarcă pentru călătoria de întoarcere la Ierusalim. Să vedem deci ce se întâmplă în continuare în viaţa acestui om plin de credinţă. Să nu uităm că suntem la capitolul 21 din cartea Faptele Apostolilor.

Fapte 21:1-2

v.1 După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă, şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi deacolo la Patara.

v.2  Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, şi am plecat.

Urmăriţi pe hartă drumul acestor oameni?  Pavel a călătorit pe apă de la Milet spre sudul coastei Asiei Mici până la Patara. Acolo au luat altă corabie. În continuare se îndreaptă spre Tir, de-a lungul ţărmului, la nord de Cezarea. De fapt, era coasta Israelului din Fenicia antică. Astăzi acest teritoriu aparţine Libanului.

v.3  Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stînga, şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.

Ei au zărit doar Ciprul în depărtare dar nu s-au oprit acolo, continuându-şi drumul spre Tir. Acesta era un mare centru comercial cunoscut din cele mai vechi timpuri.

v.4  Acolo am găsit pe ucenici, şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.

Acesta este versetul folosit de acei învăţători ai Bibliei care susţin că Pavel a făcut o greşeală când a venit la Ierusalim. Aici vedem că aceşti oameni îi vorbeau lui Pavel prin Duhul Sfânt. Dacă înţeleg bine acest verset, pot spune că Duhul lui Dumnezeu nu se va contrazice. Eu cred că El spune aici acelaşi lucru pe care-l spusese şi înainte. Pavel nu trebuie să se suie la Ierusalim decât dacă este pregătit de sacrificiu. Apostolul spune de mai multe ori că este gata de acest sacrificiu. El acceptă cu bucurie să-şi dea viaţa pentru Domnul Isus. Aşa cred că ar trebui să fie înţeles acest verset.

Sunt mai multe motivele pentru care eu nu cred că Pavel a ieşit din voia lui Dumnezeu atunci când s-a dus la Ierusalim. El avea un motiv sentimental pentru care dorea să ajungă acolo, de altfel un motiv bun. Pavel aducea darurile creştinilor neevrei pentru sfinţii din Ierusalim care erau în nevoie. Dorinţa lui era aceea de a aduce darurile cu mâinile lui pentru că prin mâna lui venise cândva suferinţa în biserica din Ierusalim. El se simţea responsabil într-o oarecare măsură pentru situaţia dificilă în care se aflau în acel moment sfinţii din Ierusalim. Pavel nu vroia să trimită vreun reprezentant; vroia să fie el însuşi prezent acolo.

Un alt motiv care mă determină să cred că Pavel nu a ieşit din voia lui Dumnezeu îl constituie scrierile lui ulterioare. Când Pavel se afla în închisoare, în Roma, biserica din Filipi şi-a manifestat afecţiunea şi i-a trimis mesaje prin care credincioşii îl asigurau pe apostol că sunt alături de el. Iată însă ce le-a scris Pavel: “Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei” (Filipeni. 1:12). Tocmai pentru că ceea ce i s-a întâmplat lui Pavel nu a împiedicat răspândirea Evangheliei, eu nu cred că el a fost în afara voii lui Dumnezeu.

Mai mult, când Domnul i-a apărut lui Anania şi i-a spus să se ducă la Pavel după convertirea acestuia, El i-a spus lui Anania: “…Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:15-16). Până în acest moment al studiului nostru din cartea Faptele Apostolilor, Pavel nu a apărut încă înaintea regilor şi a împăraţilor. Dar ştim că este voia lui Dumnezeu să se întâmple astfel. În capitolele următoare vom vedea că apostolul va apărea înaintea împăraţilor. El va depune mărturie înaintea lui Agripa. Este probabil ca el să fi apărut şi înaintea lui Nero la Roma. Ştim sigur că el a ajuns cu mesajul său la inimile celor din casa Cezarului pentru că le trimite salutări în Epistola către Filipeni (4:22), care a fost scrisă în timp ce el era întemniţat în Roma.

În sfârşit, aşa cum am mai spus, în 2 Timotei 4:7 Pavel scrie: “… mi-am isprăvit alergarea…”. Aceste rânduri au fost scrise la sfârşitul vieţii lui. Mie mi se pare că el nu ar fi vorbit aşa dacă ar fi ieşit din voia lui Dumnezeu. Trebuie să mărturisesc că eu am avut momente, în lucrarea mea, când am ieşit din voia lui Dumnezeu. Nu am făcut-o intenţionat, ci din ignoranţă şi pentru că eram un om încăpăţânat. Domnul ne lasă libertatea alegerii. Depinde de noi cum decidem să acţionăm. Dar nu cred că Pavel ar fi scris la sfârşitul vieţii sale că şi-a isprăvit alergarea şi că a luptat lupta cea bună, dacă nu ar fi fost în voia lui Dumnezeu.

Am acordat mai mult timp acestui subiect pentru că există păreri contradictorii în această privinţă. Am câţiva prieteni care slujesc Domnului şi care nu sunt de acord cu mine pe această temă. Eu îi iubesc pe aceşti fraţi în Domnul, dar glumesc cu ei uneori şi le spun că mă rog ca să poată vedea şi ei lumina într-o zi. Aşa cum mi-a spus unul din ei: “Când vom ajunge în prezenţa Domnului, vom fi toţi de acord.”

v.5  Dar cînd s’au împlinit zilele, am plecat, şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, şi ne-am rugat.

Iată încă un lucru minunat: Pavel şi toţi cei care erau cu el au îngenuncheat acolo şi   s-au rugat.

Dragul meu prieten, cea mai bună poziţie în care puteţi fi când vă rugaţi este pe genunchi. Tot la fel de adevărat este că vă puteţi ruga în orice poziţie, oriunde v-aţi afla. Pentru că sunt nevoit să merg mult cu maşina, eu m-am obişnuit să mă rog în maşină. Pe unele sectoare de drum chiar trebuie să te rogi. Dar cea mai potrivită poziţie atunci când venim în prezenţa Dumnezeului atotputernic este îngenuncherea.

v.6  Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alţii, şi noi ne-am suit în corabie iar ei s’au întors acasă.

v.7  După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor, şi am stat la ei o zi.

M-am întrebat adesea de ce Pavel nu rămas mai mult timp acolo. Observaţi primirea călduroasă de care s-a bucurat din partea credincioşilor peste tot pe unde a trecut în această călătorie. Este posibil ca, până la sfârşitul primului secol, în Imperiul roman să fi existat deja milioane de credincioşi.

v.8     A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.

Pavel călătoreşte de-a lungul ţărmului şi are astfel ocazia să treacă prin mai multe localităţi.  Cum pe vremea lui Pavel nu existau autobuze, sunt sigur că el a parcurs acelaşi drum pe jos şi ce lucrare a avut în tot acest timp!

Gândiţi-vă la toţi credincioşii pe care i-a întâlnit pe drum şi la câte prilejuri i-au fost oferite pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu!

v.9  El avea patru fete fecioare cari prooroceau.

Filip era evanghelist. Literal, cuvântul înseamnă “cel care anunţă veşti bune”. Versetul 9 ne arată că femeile aveau un loc important în biserică. Cele despre care este vorba aici aveau darul profeţiei. Noul Testament nu fusese scris încă, aşa că era nevoie de darul profeţiei în Biserica primară.

v.10  Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s’a pogorît din Iudea,

v.11  şi a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mînile, şi a zis: ,,Iată ce zice Duhul Sfînt: ,Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta, şi-l vor da în mînile Neamurilor.`

Duhul Sfânt îi dezvăluie lui Pavel ce se va întâmpla când va ajunge la Ierusalim. Este ca şi cum i-ar fi spus: “Pavel, uite ce vei avea de înfruntat. Eşti dispus să suferi toate aceste lucruri?” Dumnezeu nu vrea ca Pavel să simtă că a fost prins într-o cursă, fără voia lui. Pavel ştie foarte bine ce-l aşteaptă şi totuşi merge înainte. De fapt, acest profet nu-i spune nimic nou. Am văzut în capitolul 20 că Pavel ştia că în Ierusalim îl aşteaptă lanţuri şi necazuri.

v.12  Cînd am auzit lucrul acesta, atît noi cît şi cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

v.13  Atunci Pavel a răspuns: ,Ce faceţi de plîngeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu sînt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.“

Amintiţi-vă că aceste rânduri sunt scrise de doctorul Luca. Nici el, nici ceilalţi însoţitori ai apostolului nu doreau să-l vadă ducându-se la Ierusalim. Duhul lui Dumnezeu îi descoperă lui Pavel faptul că va fi legat. Dar apostolul este gata nu numai să fie legat, dar să şi moară pentru Isus în Ierusalim. El le cere credincioşilor să nu plângă şi să nu-i frângă inima. Este emoţionant să vedem ce mare era grija credincioşilor pentru apostolul Pavel şi cât de mult îl iubeau.

v.14  Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n’am mai stăruit, şi am zis: ,Facă-se voia Domnului!`

Şi cred că voia lui Dumnezeu a fost împlinită.

v.15  După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, şi ne-am suit la Ierusalim.

v.16  Cîţiva ucenici din Cezarea au venit şi ei cu noi, şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu.

v.17  Cînd am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-am primit cu bucurie.

Când Pavel a ajuns la Ierusalim, credincioşii de acolo l-au primit cu mare bucurie.

v.18  A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi presbiterii s’au adunat acolo.

Ce primire extraordinară din partea Bisericii din Ierusalim! Apostolul Pavel este un veteran deja. În urma lucrării sale de slujire a Domnului Isus Hristos trupul său poartă semnele rănilor Domnului.

v.19  Dupăce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.

v.20  Cînd l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, şi toţi sînt plini de rîvnă pentru Lege.

v.21  Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.

Iudeii au răstălmăcit întrucâtva ceea ce făcea Pavel de fapt. Apostolul nu-i învăţa pe oamenii aşa cum pretindeau ei.

Ajungem acum la un alt fragment asupra căruia renumiţi cercetători ai Bibliei nu reuşesc să cadă de acord. A fost Pavel în voia lui Dumnezeu atunci când a făcut o juruinţă iudaică la Ierusalim, ştiind că aceasta implica o jertfă?

Credincioşii din Ierusalim vorbesc despre miile de evrei convertiţi la creştinism. Aceşti evrei care îşi găsiseră împlinirea în Isus Hristos nu renunţaseră la Legea mozaică. Cu toate acestea, ei nu puteau cere neevreilor să respecte această Lege. Pe de altă parte, neevreii nu puteau cere evreilor să renunţe la practicile Legii, cu condiţia ca ei să nu se încreadă în ele pentru mântuirea lor. Cei care insistă asupra ideii că harul lui Dumnezeu nu i-a obligat pe neevrei să respecte Legea mozaică uită că acelaşi har îi permite unui evreu să continue în respectarea normelor acestei Legi dacă el crede că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru el.

De exemplu, ştim că Petru nu mâncase niciodată vreun aliment care era interzis de Legea lui Moise până la momentul în care l-a vizitat pe Pavel în Antiohia. De asemenea, credincioşii evrei aveau oroare de carnea sau orice altă mâncare care fusese oferită idolilor. Conştiinţa neevreilor creştini nu era cu nimic deranjată de aceste lucruri. Totuşi, dacă mâncarea cărnii oferite idolilor deranja conştiinţa unui frate evreu şi îl făcea să se poticnească, acest lucru era rău. Pavel spune foarte clar că nu carnea este cea care ne face plăcuţi înaintea Domnului. “Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm.” (1 Corinteni 8:8).

Tot Pavel a scris şi despre faptul că, dacă cineva a fost crescut cu anumite obiceiuri, harul lui Dumnezeu îi îngăduie să le respecte în continuare, după ce L-a primit pe Isus ca Mântuitor personal. “Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile. Dacă cineva a fost chemat pe când era tăiat împrejur, să rămână tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe când era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare să rămâne în chemarea pe care o avea când a fost chemat.” (1 Corinteni 7:17-20).

Pavel aplică acest principiu la câştigarea oamenilor pentru Hristos. “Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1 Corinteni 9:19-23).

Eu nu cred că trebuie să-l criticăm pe apostolul Pavel pentru ce face în Ierusalim. Harul îi îngăduia lui Pavel să facă o juruinţă după obiceiul iudaic pentru a-i câştiga pe iudei. Dacă nu ar fi fost evreu, ar fi fost o problemă pentru că ar fi adoptat un obicei străin.

Ţinând cont de toate acestea, putem înţelege corect modul lui Pavel de a acţiona.

v.22  Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.

v.23  Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, cari au făcut o juruinţă.

v.24  Ia-i cu tine, curăţeşte-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din celece au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rînduială, şi păzeşti Legea.

v.25  Cu privire la Neamurile, cari au crezut, noi am hotărît şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate şi de curvie.“

v.26  Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s’a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrşitul zilelor curăţirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Ce avea Pavel de făcut? El sosise la Ierusalim şi avusese parte de o primire foarte călduroasă din parte Bisericii. El le adusese darul din partea bisericilor Neamurilor. Ei îl ascultaseră vorbindu-le despre felul în care lucrase Dumnezeu în viaţa neevreilor şi cum îi mântuise şi pe aceştia. Acum ei îi spun lui Pavel că există în Ierusalim mii de evrei care cred în Hristos şi care L-au primit ca Mântuitor personal. Nici unul dintre ei nu vrea să fie dezbinare în biserică. Există o singură Biserică a lui Isus Hristos, nu una a iudeilor şi una a Neamurilor. Un evreu care-L primeşte pe Isus Hristos nu încetează să mai fie evreu. Aşa că ei îi spun lui Pavel: “Tu eşti evreu, aceasta este educaţia ta şi ştim că vrei să-i câştigi pe evrei pentru Hristos!” Pavel răspunde: “Sigur că da!” Atunci ei continuă: “De vreme ce eşti evreu, nu va fi nici o problemă să mergi cu aceşti patru bărbaţi evrei care au făcut o juruinţă. Ei şi-au ras capetele şi trebuie să se ducă acum în templu. Nu vrei să mergi şi tu cu ei?” Pavel acceptă.

Apostolul Pavel nu a făcut această juruinţă pentru că i s-a poruncit s-o facă, ci pentru că dorinţa lui era să-i câştige pe aceşti oameni.

Dragul meu prieten, nu eşti obligat să faci vreun jurământ. Dar dacă doreşti acest lucru, poţi să-l faci. Dacă acest jurământ implică raderea capului sau, dimpotrivă, îţi laşi părul să crească, acestea sunt aspecte fără importanţă înaintea Domnului. Fiind sub har, ai dreptul să faci aceste lucruri. Sub har fiind, poţi face un jurământ, dacă vrei, cu condiţia să înţelegi că nu eşti mântuit prin ce faci, eşti mântuit prin harul lui Dumnezeu.

v.27  Către sfîrşitul celor şapte zile, Iudeii din Asia, cînd au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au pus mînile pe el,

v.28  şi au început să strige: ,,Bărbaţi Israeliţi, daţi ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia; ba, încă a vîrît şi pe nişte Greci în Templu, şi a spurcat acest locaş sfînt.“

Aşa cum se întâmplă în general, această mişcare a maselor porneşte de la presupuneri false şi dezinformare.

v.29  În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.

Aici avem deosebirea de care trebuie să ţinem seama. Pavel, evreu fiind şi crescut în această tradiţie, se ducea la templu când se afla în Ierusalim. Trofim nu era evreu. Se pare că el fusese convertit la creştinism datorită lucrării lui Pavel. La momentul acesta, era şi el în Ierusalim cu Pavel dar nu simţea dorinţa să intre în templu sau să participe la acele ritualuri. El nu fusese crescut în această tradiţie şi nu-i spuneau nimic. Fiind sub har, dacă ar fi vrut, ar fi putut participa la ele. Aceasta este libertatea pe care o avem sub har. Sigur că Pavel ştia foarte bine că jurământul făcut nu avea nici o legătură cu mântuirea lui. Atât evreii, cât şi neevreii sunt mântuiţi numai şi numai prin harul lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Probabil că jurământul lui Pavel implica postul şi mâncarea numai anumitor feluri. Aceasta făcea parte din tradiţia sa. Am călătorit mult şi am avut ocazia să întâlnesc mulţi creştini care credeau că trebuie să mănânce numai anumite alimente şi încercau să mă convingă şi pe mine să le adopt regimul. Atâta vreme cât nu este vorba de o problemă de sănătate, ceea ce mâncaţi sau ce nu mâncaţi nu vă va face plăcuţi înaintea Domnului. Ceea ce contează înaintea Lui este relaţia voastră personală cu El. Numai de ar învăţa poporul lui Dumnezeu acest lucru!

Dragi ascultători, acesta este începutul problemelor pentru Pavel. El era pregătit pentru ele. O să vedem în episoadele noastre viitoare cum vor decurge acestea acţiuni. Aş dori însă să reţinem încă o dată dorinţa lui Pavel de a trăi după voia lui Dumnezeu. Dorinţa aceasta era atât de puternică încât nimic nu l-a oprit niciodată în fi acolo unde Dumnezeu îl voia. Chiar dacă circumstanţele îi erau potrivnice, el ştia că răsplata veşnică este cu mult mai mare. Să învăţăm şi noi din exemplul lui.