Itinerar Biblic Ep.0317 – FAPTELE APOSTOLILOR cap. 15:13-41

 

Tema: Consiliul de la Ierusalim. Cuvântarea lui Iacov

 

Dragi prieteni, învăţătura Bisericii nu este deloc simplă şi mereu a fost supusă la interpretări şi opinii care nu au fost niciodată în intenţia Domnului Isus ale cărui învăţături constituie scheletul teologic al oricărei doctrine a bisericii. Sau cel puţin aşa ar trebuie să fie.

În ciuda faptului că învăţăturile Domnului sunt clare, scurte, iată la nici 100 de ani la momentul în care ele au fost rostite, Biserica se confrunta deja cu dileme serioase.

Dacă mai avem în vedere şi că Duhul Sfânt este cel care informează teologia noastră, Cel care ne comunică din ce este al lui Dumnezeu, aşa cum spune Domnul Isus, cred că trebuie să ne întrebăm din ce motive se ajunge la asemenea situaţii. Răspunsurile nu sunt prea multe şi nici prea complicate. Sumarul ar fi simplu, dar trist: neascultare.

Din pricina neascultării, a insensibilităţii faţă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu oamenii au ajuns destul de repede să uite învăţătura pe care Domnul Isus le-a dat-o cu privire la mântuire. Pentru că Duhul Sfânt nu stătea să poarte dispute teologice cu asemenea oameni, neamurile se întorceau în mare număr la Dumnezeu şi erau mântuiţi. Acum, acest lucru nu prea se înscria în teologia celor care veneau din mediul iudaic şi au convocat imediat un Consiliu la Ierusalim. Considerau că este o problemă ce trebuie rezolvată.

Dragii mei, cât de puţin ne-am schimbat. Când Duhul Sfânt face ceva ce nu se înscrie în teologia noastră facem repede un comitet care să rezolve problema.

La acest consiliu au fost invitaţi cei care au văzut în mod direct intervenţia Duhului Sfânt. Petru, Pavel, Barnaba. Ei văzuseră ce făcea Duhul Sfânt şi cum erau oamenii mântuiţi. Ei depun mărturie pentru lucruri la care au fost mai mult decât martori, erau lucruri ce li se întâmplaseră chiar lor.

Îmi închipui că, după ce a vorbit Petru şi după ce Barnaba şi Pavel şi-au încheiat raportul, s-a făcut linişte pentru că nimeni nu mai avea nimic de spus. Până şi iudaizatorii au fost reduşi la tăcere de cele auzite despre lucrurile care se întâmplaseră printre neevrei.

După Pavel şi Barnaba, cel care a luat cuvântul a fost Iacov, care mai târziu devine conducătorul Bisericii din Ierusalim.

Când a luat cuvântul, Iacov a cerut celor de faţă să asculte cu atenţie. Ceea ce avea de spus era foarte important. Aceasta înseamnă că şi noi ar trebuie să fim foarte atenţi la mesajul lui. Probabil că ne-ar face bine să petrecem mai mult timp ascultând ce are Dumnezeu de spus decât vorbind. Să ascultăm aşadar!

Fapte 15:13-14

v.13  Cînd au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Fraţilor, ascultaţi-mă!

v.14  Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.

Iacov este de acord cu Petru. Ei prezintă planul lui Dumnezeu pentru vremea prezentă. Mântuieşte Dumnezeu întreaga lume? Nu. Aduce Dumnezeu Împărăţia Lui pe pământ? Nu. Atunci ce face Dumnezeu astăzi? El a căută să ia din mijlocul naţiunilor un popor pentru Numele Lui. Din cartea Apocalipsa aflăm că înaintea tronului lui Dumnezeu se vor afla oameni din fiecare popor, din fiecare neam, din fiecare limbă, din fiecare seminţie. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se răspândească în toată lumea. Va stârni împotrivire şi va apărea chiar şi apostazia, dar Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă în toată lumea pentru că Dumnezeu cheamă un popor pentru Numele Său.

De aceea sunt şi eu atât de dornic să propovăduiesc Cuvântul Domnului. Chiar în clipa aceasta, oameni din toate colţurile pământului, oameni de diferite rase şi naţionalităţi au posibilitatea să asculte învăţături biblice la radio. Transmitem programe din staţii de pe tot cuprinsul globului.         Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că putem folosi acest mijloc în lucrarea de răspândire a Cuvântului Său. Ce face Dumnezeu prin acest Cuvânt? Cheamă un popor pentru Numele Lui. Nu toţi cei care-L aud cred în Cuvântul lui Dumnezeu. Şi nici nu acceptă toţi vestea bună a lui Isus Hristos. Subliniaţi şi voi în Biblia voastră versetul 14: “Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.” Eu Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit prilejul de a vorbi oamenilor despre mântuirea în Domnul Isus Hristos şi de a-i învăţa din Cuvântul lui Dumnezeu.

v.15  Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:

Credeţi că această epocă nouă contravine învăţăturilor Vechiului Testament? Ei bine, nu este aşa. Cuvintele profeţilor sunt în concordanţă cu toate acestea.

Iacov citează un profet (Amos 9:11, 12). “După aceea” este, în textul profetului, “În vremea aceea”. Ce înseamnă aceasta? După care aceea? După ce Dumnezeu a ales un popor pentru Numele Său. Astăzi, Dumnezeu cheamă indivizi pentru Numele Său. Ei devin o parte a trupului celor credincioşi care este biserica Sa. Va veni şi ziua în care Dumnezeu va lua biserica Sa din această lume – va avea loc ceea ce noi numim răpire. Este următorul eveniment pe agenda de lucru a lui Dumnezeu. După aceea, adică după ce biserica Lui va fi părăsit acest pământ:

v.16  ,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou:

 

Cortul lui David este prăbuşit; nu încape nici o îndoială în această privinţă. Nu mai este nimeni din casa lui David. Singurul care poate spune că este urmaşul lui David este la dreapta lui Dumnezeu în aceste momente. Dar Dumnezeu va reclădi cortul lui David. El Îl va trimite înapoi pe Isus. Dumnezeu Îi spune Fiului său: “Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: ‘Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?’” (Evrei 1:13). Dumnezeu îi aduce pe toţi duşmanii lui Isus în această poziţie de supunere. Va veni o zi în care se va pune capăt răzvrătirii. Până în ziua în care Dumnezeu Îl va trimite pe Isus pe pământ din nou, Duhul lui Dumnezeu spune: “Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!”

Planul lui Dumnezeu este trasat clar. Acum El cheamă un popor, din lume, pentru Numele Lui.  Cel de-al doilea pas va fi acela de a restaura casa lui David. Aceasta înseamnă că va readuce domnia descendenţei lui David în Israel.

v.17  pentruca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu,

Astăzi Dumnezeu cheamă un popor pentru Numele Său dintre Neamuri. În ziua aceea, va avea loc o mare întoarcere la Dumnezeu. Aceasta se va întâmpla după ce biserica va fi părăsit deja această lume. Aceştia sunt cei care vor intra în Împărăţie. “Rămăşiţa de oameni” Îl va căuta pe Domnul şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Domnului se vor întoarce la El. Acesta va fi al treilea pas în planul lui Dumnezeu.

v.18  zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.`

Iacov a făcut un rezumat al tuturor acestor lucruri. El înţelegea faptul că există un program clar pe care Dumnezeu îl urmează pas cu pas. Acum Iacov este gata să spună decizia pe care a luat-o.

v.19  De aceea, eu sînt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri cari se întorc la Dumnezeu;

v.20  ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sînge.

Decizia la care a ajuns este aceea că neevrei care s-au întors la Dumnezeu nu trebuie să fie obligaţi să se conformeze sistemului mozaic de legi. Totuşi, ei le vor cere neevreilor să facă unele lucruri din politeţe. Le vor cere să se ferească de pângăririle idolilor. Motivul pentru care este menţionat acest lucru anume apare din nou în 1 Corinteni unde este vorba de carnea oferită idolilor. În lumea păgână a acelei vremi oamenii se închinau la idoli. Într-o cetate precum Corintul, oamenii îşi aduceau cele mai bune animale ca jerfă idolilor la care se închinau. Erau chiar foarte deştepţi când procedau astfel. Zeii, care erau “spirituali”, luau partea spirituală a animalului. Apoi, oamenii luau carnea şi o vindeau în pieţele de carne de pe lângă templele păgâne. Acela era locul de unde se cumpăra carnea cea mai bună în vremea aceea.

Neevreii nu erau ofensaţi de acest obicei. Ei îşi cumpăraseră întotdeauna carnea din aceste pieţe şi pentru ei aceasta nu era o problemă de conştiinţă. Totuşi, pentru un creştin evreu, acesta era un lucru de neacceptat. Ei fuseseră învăţaţi să nu mănânce nici un produs care fusese oferit idolilor. Ideea aici este că un creştin neevreu care invita la masă un creştin evreu nu trebuia să-i ofere să mănânce astfel de carne. Această cerere nu îi obliga pe neevrei să se supună Legii mozaice. Era o cerere care îi îndemna să nu facă un lucru ofensator pentru fraţii lor evrei.

De asemenea, li se cerea să se ferească de curvie. Trebuie să explicăm din nou care este mediul în care trăiau aceşti oameni atunci, ca să înţelegem de ce era formulată această cerinţă. Adulterul era un lucru atât de obişnuit printre neevrei în vremea aceea, încât conştiinţa lor era de-a dreptul amorţită. De fapt, adulterul făcea parte din ritualul religios. Neevreii care deveniseră creştini erau avertizaţi să se ferească de curvie.

De asemenea, consiliul de la Ierusalim le cerea creştinilor neevrei să se ferească de animale sugrumate şi de sânge, ştiind că toate acestea ar fi fost pietre de poticnire pentru fraţii lor evrei.

v.21  Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, cari-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.“

Cred că acesta ar fi momentul potrivit pentru un rezumat al spuselor lui Iacov. El potriveşte Biserica în programul profeţilor, deşi Biserica nu este subiect de profeţie. În prezent, Dumnezeu alege un popor pentru Numele Său dintre Neamuri. Apoi va urma programul profeţilor.

  1. “După aceea” înseamnă după ce Biserica va fi luată din lume. “Mă voi întoarce” se referă la cea de-a doua venire a lui Hristos descrisă în capitolul 19 din Apocalipsa.
  2. El va ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui (v. 16).
  3. Când Hristos va reveni pe pământ, va exista o cale prin care rămăşiţa de oameni să-L caute pe Domnul (v. 17).
  4. Atunci toate Neamurile vor fi în Împărăţie (“în ziua aceea” – Amos 9:11).

Contrastul important este între “din mijlocul Neamurilor” (v. 14) şi “toate Neamurile” (v. 17).

Iată acum cum este anunţată decizia Consiliului.

v.22  Atunci apostolii şi presbiterii1 şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo cîţiva dintre ei, şi să-i trimeată la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.

v.23  Şi au scris astfel prin ei: ,,Apostolii, presbiterii (Sau: bătrîni.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, cari sînt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!

Aici sunt menţionate câteva nume noi. Sila va fi partenerul lui Pavel în următoarea călătorie. Observaţi dragostea demonstrată în această scrisoare. Ei scriau neevreilor care se întorseseră la Dumnezeu şi li se adresau cu cuvintele: “fraţii dintre Neamuri”.

v.24  Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v’au turburat prin vorbirile lor, şi v’au zdruncinat sufletele, zicînd să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;

Aceşti oameni plecaţi dintre ei, iudaizatorii, nu aveau nici o autoritate din partea Bisericii din Ierusalim. De fapt, putem spune că nici o persoană care încearcă să-l determine pe un credincios să respecte Legea lui Moise nu face acest lucru sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.

v.25  noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gînd, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimetem la voi, împreună cu prea iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,

Nu vi se pare că expresia aceasta este deosebit de frumoasă?

v.26  oamenii aceştia, cari şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Biserica trimite oameni care au fost încercaţi, oameni care şi-au pus viaţa în joc. Dragul meu prieten, cât de mult ai suferit pentru Domnul? Ce preţ aţi avut de plătit pentru că L-aţi urmat pe El?

v.27  Am trimes dar pe Iuda şi pe Sila, cari vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.

Dacă consiliul i-ar fi trimis numai pe Barnaba şi Pavel, oamenii ar fi putut spune: “Sigur că aceştia doi s-ar întoarce cu un astfel de raport.” Astfel, sunt trimişi şi Iuda şi Sila pentru a confirma faptul că aceasta a fost decizia consiliului.

v.28  Căci s’a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă, să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decît ceeace trebuie,

Duhul Sfânt era Cel care îi călăuzea în această problemă.

v.29  adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.“

Asta este tot ce au de spus. Credincioşilor neevrei nu li se cere să împlinească cerinţele sistemului de legi mozaic, dar trebuie să fie atenţi faţă de cei care le respectă, mai ales când este vorba de carnea oferită idolilor. Şi, desigur, ei trebuie să se ferească de desfrânare.

v.30  Ei deci, şi-au luat rămas bun dela Biserică, şi s’au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.

v.31  După ce au citit-o, fraţii s’au bucurat de îmbărbătarea, pe care le-o aducea.

Evanghelia aduce mângâiere şi încurajare; Legea aduce osânda. Legea condamnă. Ea este o oglindă. Când mă uit în ea, sunt nevoit să spun: “Ce urât eşti! Eşti lipsit de slava lui Dumnezeu!” Dar Evanghelia spune: “Vino la Dumnezeu! El vrea să te primească. Dumnezeu te va mântui prin harul Său!” Evanghelia aduce mângâiere.

v.32  Iuda şi Sila, cari şi ei erau prooroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe cuvinte.

v.33  După cîtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de cari fuseseră trimeşi.

v.34  Totuş Sila a găsit cu cale să rămînă acolo.

Este evident faptul că Pavel şi Sila se înţelegeau bine. Probabil că lui Sila îi făcea plăcere să lucreze împreună cu Pavel. Sila a rămas cu biserica din Antiohia. Poate că el a fost cuprins de entuziasm când a văzut felul în care lucra Dumnezeu printre aceşti neevrei.

v.35  Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvîntul Domnului.

Pavel şi Barnaba erau, de fapt, păstorii bisericii de acolo. Dar ei nu erau oamenii care să lenevească prea mult. Iată-i gata de o nouă călătorie misionară:

v.36  După cîteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: ,,Să ne întoarcem, şi să mergem pela fraţii din toate cetăţile, în cari am vestit Cuvîntul Domnului, ca să vedem ce mai fac.“

Pavel era preocupat de bisericile nou-formate, de credincioşii din locurile prin care trecuse. Ştiind cât de capricioşi sunt galatenii, s-a gândit că ar fi bine să viziteze aceste biserici.

v.37  Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;

Ştim că Barnaba era un om generos şi binevoitor. El este dispus să-i acorde încă o şansă lui Ioan Marcu. Dar aş dori să observaţi că dă dovadă de încăpăţânare în luarea acestei decizii. Să nu pierdem din vedere faptul că şi Pavel, şi Barnaba erau oameni ca noi. Nici unul din ei nu a vrut să se clintească şi să renunţe la poziţia adoptată în această chestiune.

v.38  dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela, cari îi părăsise din Pamfilia, şi nu-i însoţise în lucrarea lor.

Pavel era şi el foarte hotărât. Barnaba vrea să-l ia pe Ioan Marcu, dar Pavel nu acceptă acest lucru. Eu mă bucur că a avut loc această altercaţie pentru că astfel am avut ocazia să văd că şi ei erau oameni obişnuiţi. Mai mult, am putut vedea că este normal să existe divergenţe de opinii între membrii bisericii, fără ca acestea să ducă la dezmembrarea ei. Pavel şi Barnaba nu au despărţit în două Biserica din Antiohia. Pur şi simplu nu au fost de acord asupra unei probleme anume.

v.39  Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu, şi a plecat cu corabia la Cipru.

Nu mai aflăm nimic despre Barnaba după această relatare. El a plecat în Cipru unde a avut o activitate bogată şi o lucrare roditoare. Barnaba se trăgea din Cipru; aceasta era casa lui. El îşi dorea să ducă Evanghelia celor de acasă. Tradiţia spune că a avut o lucrare extraordinară acolo şi că din Cipru a pornit lucrarea şi spre Africa de Nord.

Acesta este momentul în care Barnaba dispare de pe paginile Scripturii. Biblia nu ne oferă informaţii despre lucrarea lui. De aici încolo îl vom urmări pe apostolul Pavel.

v.40  Pavel şi-a ales pe Sila, şi a plecat, dupăce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.

v.41  El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.

Biserica are acum două mari proiecte misionare. Barnaba o ia într-o direcţie, iar Pavel în alta. Aceasta este metoda lui Dumnezeu. El îi va folosi pe amândoi. Pavel îl are cum pe Sila cu el şi fraţii îi încredinţează pe amândoi harului lui Dumnezeu.

Dragii mei, aceasta este încheierea unui important capitol din cartea Faptele Apostolilor dar şi din viaţa Bisericii. A fost o problemă importantă, nu era una administrativă ca altă dată, ci una teologică. Călăuziţi de Duhul Sfânt au rezolvat cu bine această problemă.

O de-am învăţa şi noi să fim mult mai sensibil la nevoile oamenilor din  jurul nostru şi cu siguranţă Duhul Sfânt ne va învăţa şi pe noi cum să facem încât Biserica să nu vină cu un jug ci cu un sprijin.

Să învăţăm deci de la ei şi de la Duhul Sfânt.