Itinerar Biblic Ep.0316 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 15:12

 

Tema: Consiliul de la Ierusalim

Dragi ascultători cu ajutorul Duhului Sfânt şi a Scripturii am călătorit şi noi alături de Barnaba şi Pavel în prima lor călătorie misionară. Acum, după încheierea acesteia, când bisericile înfiinţate de ei în Galatia sunt formate din neevrei, biserica se confruntă cu prima sa mare criză.

În Iudeea, mulţi dintre convertiţii evrei sunt farisei care nu au nici cea mai mică intenţie de a renunţa la sistemul mozaic. Ei susţin că neevreii trebuie să aibă acces în biserică numai prin sistemul mozaic. De fapt, ei credeau că neevreii nici nu sunt mântuiţi dacă nu sunt circumcişi.

Vestea despre această controversă ajunge şi la biserica din Ierusalim. Apostolii sunt nevoiţi să găsească un răspuns la această problemă. Ei trebuie să răspundă întrebării: ce trebuie să facă biserica?

Drept urmare, în Ierusalim se întruneşte cel dintâi consiliu al bisericii cu scopul de a rezolva această chestiune.

De-a lungul istoriei au mai avut loc astfel de consilii ale bisericii pentru lămurirea unor teme importante, printre acestea numărându-se şi validitatea şi infailibilitatea Scripturii. Un alt consiliu a decis asupra divinităţii lui Hristos şi a faptului că El este şi Dumnezeu, şi om. Au mai existat multe consilii importante atunci când au apărut divergenţe în biserică. Unii sunt de părere că am avea şi noi astăzi nevoie de un astfel de consiliu. Sigur că avem. Problema este că nu s-ar ajunge la nici un acord din cauză că prea multe biserici s-au depărtat prea mult de persoana lui Hristos. Un consiliu care nu se poate întruni în jurul persoanei lui Hristos nu este de fapt un consiliu al bisericii având în vedere că Domnul Isus Hristos este însuşi centrul, esenţa bisericii creştine. Problema nu constă în vreun ritual, vreo ceremonie sau în calitatea de membru al unei denominaţiuni anume. Importantă este doar relaţia personală cu Isus Hristos a fiecărui credincios.

Din păcate, oameni care nu au părtăşie cu El, care nu sunt nici măcar aproape de El, vor să se certe cu privire la ritualuri. Ei merg duminica la biserică ţinând sub braţ o Biblie mare, cântă cu ardoare în timpul serviciului religios, fără ca a doua zi să mai aibă vreo legătură cu Domnul Isus.

Dragi prieteni, Domnul Isus ar trebui să ocupe locul central al vieţii noastre. Ar trebui să ne gândim la El în mod constant. N-ar trebui să treacă nici un apus de soare fără să ne gândim la Cel care l-a creat. Domnul Isus ar trebui să fie prezent în tot ce ni se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi.

Să revenim la consiliul din Ierusalim. Aici se adunase un grup impresionant. Aceşti bărbaţi se strânseseră laolaltă pentru a decide asupra unui subiect deosebit de important: lege sau har; lege sau libertate. Să vedem ce descoperim în capitolul 15 al cărţii Faptele Apostolilor:

Fapte 15:1

v.1  Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi.“

Aceasta este esenţa problemei. Întrebarea nu era dacă trebuia să fii circumcis sau nu, nici dacă trebuie să mănânci sau nu carne. Întrebarea era: trebuie făcut vreunul din aceste lucruri pentru a fi mântuit? Să mergem mai departe pentru a aprofunda problema.

v.2  Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.

Originalul spune aici că a avut loc “nu puţină discuţie” între ei. A fost o dispută cu adevărat aprinsă! Trebuie să înţelegem faptul că însăşi Evanghelia este pusă în discuţie la acest consiliu. Epistola către Galateni ne oferă explicaţii complete cu privire la acest consiliu.

Cuvântul “evanghelie” este folosit în două sensuri în Noul Testament.

În primul rând, este vorba despre faptele evangheliei. Acestea sunt esenţiale. Pavel ne prezintă aceste fapte în primele cinci versete din 1 Corinteni 15. Este vorba despre moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus Hristos. “Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” Acestea sunt faptele evangheliei, legate de persoana lui Isus Hristos. Să trecem mai departe, la versetele 15-17 din acelaşi capitol: “Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu ; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat.”

Dragi prieteni, dacă Hristos nu a înviat din morţi, nu există nici o evanghelie. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că: “… Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20). Faptele Evangheliei sunt moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos.

Cel de-al doilea sens în care este folosit cuvântul evanghelie se referă la interpretarea faptelor. Această interpretare este adevărul de bază în Epistola către Galateni. Aceasta era esenţa problemei cu ocazia primul consiliu de la Ierusalim.

Deci evanghelia atârnă şi de acest fapt afirmat de Pavel în Galateni 3:22: “Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.” Ce trebuie să facă un om pentru a fi mântuit? Nimic mai mult, nimic mai puţin decât să creadă. În Galateni 2:15-16, Pavel spune: “Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Este important să înţelegem acest lucru.

Iudaizatorii acelei vremi erau diferiţi de teologii liberali de zi. Aceştia din urmă neagă faptele Evangheliei; ei neagă învierea fizică a lui Hristos. Unii merg chiar mai departe şi spun că Isus Hristos nu este decât un mit, că nu a trăit niciodată pe pământ. Deşi cei mai mulţi liberali nu riscă o astfel de aserţiune, ei neagă faptul că Isus a murit pentru păcatele noastre.

Iudaizatorii din primul secol nu negau faptele Evangheliei – erau prea mulţi martori în jur. Pavel spune că peste cinci sute de oameni L-au văzut pe Isus Hristos cel înviat.

Dragi prieteni, dacă aduceţi cinci sute de martori într-o sală de judecată, este clar că veţi câştiga orice proces. Şi apostolii erau martorii lui Hristos cel înviat. Ei puteau depune mărturie în această privinţă. Faptele Evangheliei nu erau puse la îndoială de către iudaizatori.

Neînţelegerea se ivise asupra interpretării acestor fapte. Ce a făcut Hristos pentru voi pe cruce? Este lucrarea lui Hristos suficientă pentru a vă mântui? Este nevoie să treceţi printr-un ritual anume pentru a fi mântuiţi? Este obligatoriu să respectaţi Legea? Acestea au fost întrebările puse atunci.

Să revenim la capitolul 15 din Faptele Apostolilor şi să-i însoţim pe Barnaba şi Pavel la Ierusalim.

v.3  După ce au fost petrecuţi de Biserică pînă afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.

v.4  Cînd au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.

Pavel şi Barnaba prezintă un fel de raport bisericii din Ierusalim, la fel cum au făcut şi înaintea bisericii din Antiohia. Ei spun: “Am predicat Evanghelia şi, ca urmare, bărbaţi şi femei din Galatia au crezut în Hristos. Ei nu ştiu nimic despre Legea lui Moise. Au crezut în Hristos şi au fost mântuiţi.”

v.5  Atunci unii din partida Fariseilor, cari crezuseră, s’au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.

Ei vroiau să adauge ceva la Evanghelie. Dragi prieteni, când adăugaţi ceva la Evanghelie, ceea ce rezultă este o religie. Nu mai aveţi Evanghelia lui Isus Hristos, ci aveţi o religie. De Hristos vă puteţi apropia numai prin credinţă. Toţi trebuie să venim la El prin credinţă. Nu există o altă cale. Isus a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dumnezeu pune o singură întrebare lumii pierdute: “Ce veţi face cu Fiul Meu care a murit pentru voi?”

Dragii mei, Dumnezeu nu vine la noi cu o lecţie uşurică de Şcoală duminicală, spunându-ne: “Vreau să fii un copil bun. Vreau să te duci la biserică şi să treci prin cutare sau cutare ritual.” Acest fel de învăţătură este valabil numai pentru o religie insipidă. Nu vine de la Dumnezeu. Dumnezeu spune: “Fiul Meu a murit pentru voi. Voi ce veţi face cu El?” Răspunsul la această întrebare vă va determina destinul veşnic. Acesta este subiectul discutat la consiliul de la Ierusalim.

v.6   Apostolii şi presbiterii s’au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.

Apostolii şi bătrânii bisericii s-au strâns laolaltă pentru a cerceta problema. Disputa a fost aprinsă, discuţiile s-au purtat în contradictoriu. Trebuie luată o decizie şi Simon Petru este primul care îşi exprimă părerea.

v.7   După ce s’a făcut multă vorbă, s’a sculat Petru şi le-a zis: ,,Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă.

Nu cred că aceasta a fost momentul în care Petru a vorbit pentru prima dată. Dacă ar fi fost tăcut în tot timpul acestor dezbateri furtunoase, această atitudine nu s-ar fi potrivit deloc cu temperamentul său. Eu cred că el mai intervenise şi înainte de acest moment. Dar acum intenţionează să tragă concluziile. Nu este o decizie nouă pentru el. Petru spusese acelaşi lucru cu ocazia convertirii lui Corneliu. Amintiţi-vă că el însuşi fusese surprins de adevărul acestei idei. I se spusese să se ducă în casa unui neevreu şi să-i predice Evanghelia fără să vorbească despre Lege. Oamenii aceia erau necircumcişi, nu respectau Legea mozaică şi mâncau carne de porc – şi totuşi, au fost mântuiţi!

Consiliul era gata să-l asculte pe Simon Petru datorită faptului că el erau un evreu între evrei. El însuşi spusese că nu a mâncat niciodată ceva necurat, şi nici nu i-ar fi trecut prin gând să intre în casa unui neevreu. El respecta Legea mozaică atât de mult cât era posibil acest lucru pentru o fiinţă omenească. Aşa că dacă Petru s-a ridicat să vorbească, toţi ascultau cu atenţie.

Acum el depune mărturie asupra faptului că neevreii au auzit Evanghelia din gura lui şi au crezut. Şi chiar au fost mântuiţi? Da, au fost mântuiţi prin har. Petru însuşi a trebuit să înveţe că mântuirea nu este decisă prin obiceiul de a mânca sau a nu mânca un anumit fel de carne. Mântuirea nu depinde de respectarea sabatului, a zilei de duminică sau a oricărei alte zile. Mântuirea este dată prin har, prin credinţă. Suntem liberi să alegem ce vrem să facem cu privire la toate celelalte lucruri menţionate aici.

v.8  Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfînt ca şi nouă.

v.9  N’a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă.

Spune Petru cumva că Dumnezeu le-a curăţit inimile prin faptul că ei au respectat Legea? Nu! Prin ţinerea vreunei ceremonii anume? Nu! Prin apartenenţa la vreo biserică? Nu! Prin credinţă. Petru a spus: “Am intrat în casa lui Corneliu. Le-am prezentat celor de faţă faptele Evangheliei. Ei au crezut şi au fost mântuiţi – Duhul Sfânt a venit asupra lor aşa cum a venit asupra noastră în Ierusalim.”

Dragul meu prieten, aceasta este şi va fi întotdeauna singura cale spre mântuire. Mântuirea vine prin credinţă. Nu trebuie să faceţi nimic pentru a vă merita mântuirea. Isus Hristos a făcut totul pentru voi acum aproape două mii de ani. Tot ce vă cere Dumnezeu să faceţi este să-L primiţi pe Fiul Său care a murit pentru voi.

v.10  Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

Simon Petru recunoaşte aici un lucru extraordinar. El spune că nici ei, nici părinţii lor nu au putut respecta cerinţele Legii. Am spus acest lucru de multe ori, şi îl voi mai spune de şi mai multe ori: Dumnezeu nu a mântuit pe nimeni, niciodată, prin respectarea Legii lui Moise. Ştiţi de ce? Nu a existat nici o persoană care să fi reuşit s-o respecte întru totul. Dumnezeu îl mântuieşte pe om numai pe baza credinţei în moartea şi învierea Domnului Isus Hristos.

Înainte de Hristos, oamenii îi aduceau jertfe lui Dumnezeu. Ei aduceau aceste jertfe prin credinţă. Abel a înţeles că mielul nu va înlătura păcatul. El a înţeles că acest miel îl prefigura pe Cel despre care Dumnezeu îi vorbise mamei sale. Dumnezeu a spus că sămânţa femeii va veni şi va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Abel a crezut acest lucru. El L-a crezut pe Dumnezeu. Şi a fost mântuit prin credinţă.

Deci Simon Petru spune: “Să spunem adevărul – de ce să nu recunoaştem că nu putem respecta Legea!” Nu există dovadă mai mare de ipocrizie decât aceea de a susţine că trăieşti la un înalt nivel spiritual, că respecţi tot ce a spus Isus în Predica de pe Munte şi tot ce spune Legea. Nu are nici un rost să pretinzi aşa ceva.

Aş dori să vă pot privi în ochi şi să vă întreb pe fiecare în parte: “De ce nu recunoşti că eşti un păcătos pierdut? De ce nu mărturiseşti faptul că nu poţi fi pe placul lui Dumnezeu pentru că nu ai puterea de a atinge acest ţel? De ce nu vii la Dumnezeu ca un păcătos ce eşti pentru a-L primi pe Isus ca Mântuitor personal? El te va primi!” Isus a spus: “… pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Aşa am venit şi eu la Domnul. Toţi oamenii mântuiţi pe care-i cunosc au venit la Domnul pe aceeaşi cale. Şi Saul din Tars, şi famenul etiopian au venit la Hristos în acelaşi fel: prin credinţă.

v.11  Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.“

Simon Petru exprimă atât de frumos acest adevăr! Evreii trebuie să fie mântuiţi la fel cum sunt mântuiţi şi neevreii. Sunt aproape sigur că Simon Petru nu mânca nici atunci carne de porc, dar el vrea să spună: “Eu nu sunt mântuit pentru că nu mănânc carne de porc; sunt mântuit pentru că am crezut în Isus Hristos.” Petru a fost mântuit prin harul lui Dumnezeu.

v.12  Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, cari au istorisit toate semnele şi minunile, pe cari le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.

Şi ce multe au avut ei de spus! Aş fi vrut să fiu prezent la acel consiliu din Ierusalim.   Mi-ar fi plăcut să-i pot asculta pe aceşti doi bărbaţi vorbind despre experienţele lor în ţinutul galatenilor.

Următorul bărbat care ia cuvântul este Iacov. Aş dori să mă opresc puţin aici şi să spun că acesta nu este Iacov, fratele lui Ioan, care murise deja ca martir (Fapte 12:2). Persistă un semn de întrebare cu privire la identitatea acestui Iacov. Ştim că el a devenit conducătorul bisericii din Ierusalim. El a fost deja menţionat în această calitate de către Petru, în Fapte 12:17. Poate că este vorba despre Iacov, fiul lui Alfeu, unul din cei doisprezece (Matei 10:3). Totuşi, tradiţia bisericii rămasă de la părinţii bisericii primare îl identifică pe acest bărbat ca fiind Iacov, fratele Domnului (Matei 13:55), cel care a scris Epistola lui Iacov.

Aş dori să mai facă o remarcă: cred că modul cel mai potrivit de a studia Faptele Apostolilor este de a însoţi acest demers de studiul Epistolelor. De exemplu, am menţionat deja Epistola către Galateni. Este bine să reveniţi asupra acestei Epistole când citiţi capitolele 13 şi 14 din Faptele Apostolilor. Acum, când ne ocupăm de capitolul 15, ar fi bine să citim şi Epistola lui Iacov.

Iacov va rezuma în expunerea sa modul de gândire al consiliului de la Ierusalim şi va prezenta programul lui Dumnezeu pentru viitor.

Să nu uităm faptul că aceşti oameni erau în acele momente în zorii unei noi dispensaţii. Biserica era încă în faza de pruncie, după naşterea sa în Ziua Cincizecimii. Unii oameni nu înţeleg nici acum că noi trăim în vremea harului, în vremea bisericii. Aşa că ar fi bine să nu ne pripim cu critica în ce priveşte poziţia acestor primi creştini.

Noi o să studiem cuvântarea lui Iacov în Episodul viitor având şi timpul necesar să studiem epistola acestuia. Doresc însă să reamintesc cât de important este să cunoaştem şi să recunoaştem lucrările pe care Domnul Isus Hristos le-a făcut pentru noi. Este locul din care trebuie să pornim ori de câte ori vine vorba de mântuire.

Să nu trecem deci  prea repede peste aceste elemente atât de importante. Experienţa mântuirii începe şi se încheie cu Isus Hristos.

În acelaşi timp cred că  în acest capitol sunt învăţături care ar putea revoluţiona teologia şi practica multor biserici. Dar aceasta nu se întâmplă până când indivizii nu sunt revoluţionaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.