Itinerar Biblic Ep.0315 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 14

 

Tema: Pavel duce Evanghelia în Galatia.

 

            Dragi prieteni am văzut ce lucruri minunate se întâmplă atunci când omul este supus Duhului Sfânt. Participarea la cel mai mare şi important proiect, mântuirea oamenilor, este un act de mare onoare de care Dumnezeu ne face parte. Ceea ce se aşteaptă însă de la noi este ascultarea. Este lucrul pe care l-am văzut la cei doi, Pavel şi Barnaba.

Ascultători de Duhul Sfânt ei au început să colinde lumea pentru a le spune oamenilor ce făcuse Dumnezeu pentru ei. Străbătând o parte a Europei, ai ajung până în Asia Mică şi intră în interiorul acestui continent puternic afectat de păgânism.

Cred, dragi ascultători că şi noi trebuie să luam aminte la credincioşia acestor oameni. Având parte de opoziţie din partea oamenilor, din partea autorităţilor şi din partea forţelor întunericului, ei nu se dau bătuţi ci merg înainte, fără să renunţe la împlinirea acestei nobile chemări.

Să ne întoarcem deci la Pavel şi Barnaba  care au ajuns, aşa cum aflăm în capitolul 14, în Galatia. Aşa cum menţionam şi în episodul nostru anterior, Galatia se afla cam pe unde se întinde Turcia de astăzi.

Aici Pavel şi Barnaba se confruntă cu un păgânism foarte puternic. Personal, cred că această zonă a Galatiei a fost una dintre cele mai dificile zone de lucru dintre toate zonele străbătute de ei pentru propovăduirea evangheliei. Citiţi numai Epistola adresată Galatenilor şi vă veţi convinge de acest lucru. Este o epistolă scrisă cu o asprime pe care nu o regăsim în nici o altă epistolă scrisă de Pavel. Cred că Pavel a scris în această manieră pentru că Galateni se îndreptau într-o direcţie cu totul greşită. În mod constant ei ieşeau în afara căii pe care ar fi trebuit s-o urmeze. Dar nu numai scrisorile indică acest lucru ci şi faptul că el vizitat aceste biserici mai mult decât pe celelalte.

Daţi-mi voie să vă introduc puţin în mediul acesta al galatenilor.  Oamenii după care această zonă şi-a primit numele erau cei din tribul Gauls, un trib de celţi asemenea celor care au populat Franţa. În secolul 4 înainte de Hristos, aceştia au invadat Roma şi au prădat-o. Mai târziu ei atacă Grecia şi capturează cetatea Delhi în 280 î.Hr.  La invitaţia regelui Nikomedes I , regele Bitiniei, celţii au traversat Asia Mică pentru a-l ajuta în războiul civil în care acesta era implicat. Dar, războinici fiind, se pare că Asia Mică le convenea mult mai mult aşa că s-au stabilit în această zonă. În 186 î.Hr. au devenit supuşi ai Romei şi au devenit o provincie. Graniţele lor au fost într-o permanentă schimbare şi   şi-au păstrat limba şi obiceiurile pentru mulţi ani, mult mai mult decât au făcut-o naţiuni oarecum mai evoluate. Bisericile pe care Pavel le plantează în această primă călătorie misionară a sa, sunt incluse în zona Galatiei şi acesta este numele pe care Pavel îl va da în mod obişnuit Bisericilor din această zonă.

Oamenii se distingeau prin faptul că deşi aveau trăsături orientale erau blonzi în cea mai mare parte. Aceşti Celţi ai Galatiei aveau cam acelaşi temperament pe care îl au restul europenilor proveniţi din Insulele Britanice. Iată cum i-a descris Cezar pe aceştia: „ Infirmitatea Galilor este aceea că sunt schimbători,  iubitori ai schimbărilor  şi nu se poate avea încredere în ei.” Un alt scriitor al vremii i-a descris în felul următor: „ Deschişi, impetuoşi,  impresionabili, foarte inteligenţi, exteriorizaţi, dar neobişnuit de schimbători, roade ale unei vanităţi excesive.” Cred că această sumă de calităţi care, iată, gravitează în jurul inconsecvenţei lor, este o explicaţie a scrisorii aspre scrisă de Pavel. Oamenii aceia aveau nevoie de asemenea cuvinte.

Dragii mei, nu ştiu dacă nu cumva ne regăsim şi noi în aceste descrieri. Părere mea este că nu ni se putea face un tablou care ne reprezinte mai fidel decât acesta. Inteligenţi, deschişi, dar lipsiţi de consecvenţă, schimbători, cred că avem nevoie să citim cu multă atenţie epistola adresată Galatenilor pentru că ni se potriveşte.

Martin Luther a folosit epistola către Galateni  în Reforma pe care a iniţiat-o pentru că se adresează unor oameni ca şi noi. Iată de ce cred, că ar trebuie să dăm mare atenţie secţiunii care urmează. Capitolul 14:

v.1  În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut.

Dacă veţi urmări călătoria lor pe o hartă, se poate observa cu uşurinţă că Pavel şi Barnaba au traversat insula Cipru şi apoi au navigat către Perga în Pamfilia.  Apoi au continuat călătoria în  Antiohia, Iconia, Listra şi Derbe. Toate acestea sunt cetăţi din zona Galatiei. Deci, apostolii se aflau acum chiar în inima Asiei Mici.

Dar, aşa cum spuneam, nu a fost deloc uşor pentru ei:

v.2  Dar Iudeii cari n’au crezut, au întărîtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.

v.3  Totuş au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvîntul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mînile lor.

v.4  Mulţimea din cetate s’a desbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii.

 

Din câte se pare, Pavel şi Barnaba au creat oarecare diviziune în cetate. Să ne aducem aminte că ambii erau evrei. De fiecare dată când ajungeau într-o cetate se duceau la sinagogă şi vorbeau în primul rând iudeilor.

v.5 Neamurile şi Iudeii, în învoire cu mai marii lor, s’au pus în mişcare, că să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.

v.6  Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.

v.7  Şi au propovăduit Evanghelia acolo.

Pentru că nu au reuşit să vorbească oamenilor din Iconia, Pavel şi Barnaba se îndreaptă către Listra şi Derbe. Din câte cunoaştem ei s-au întors în Iconia, deci se pare că erau câţi-va credincioşi acolo.

Oricum, acum se mută în altă cetate:

v.8  În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.

v.9  El şedea jos şi asculta pe Pavel cînd vorbea. Pavel s’a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,

v.10  a zis cu glas tare: ,,Scoală-te drept în picioare.“ Şi el s’a sculat dintr’o săritură, şi a început să umble.

Aşa cum am văzut, Pavel şi Barnaba aveau darul apostoliei, şi minunile pe care le făceau confirmă acest fapt. Ei au ajuns în aceste locuri fără să aibă Noul Testament în mâinile lor. Cum îşi puteau deci demonstra adevărul cuvintelor pe care le spuneau? Care era autoritatea lor? Cum puteau ei demonstra că ceea ce propovăduiau ei este mesajul lui Dumnezeu? Ei bine, tocmai aceste semne demonstrau că mesajul adus de ei era mesaj de la Dumnezeu şi nu era cuvintele lor, ci cuvintele pe care Dumnezeu le transmitea.

Astăzi, noi avem întreaga Scriptură şi ea conţine tot ceea ce vrea Dumnezeu să comunice omului. Numai dacă omul ar asculta, ce bine ar fi.

Am întâlnit oameni care cunosc foarte bine conţinutul Scripturii. Mai mult, nici nu pun sub semnul întrebării relatările de acolo, adevărurile ei. Dar credeţi că numai aceasta îi mântuieşte? Dacă staţi cu ei de vorbă vor începe să vă povestească despre persoane pe care ei le cunosc, persoane ce se cred credincioşi dar care nu trăiesc la nivelul la care ar trebuie s-o facă.  Ei bine, unor asemenea persoane ar trebuie să le spuneţi că în primul secol, pentru că nu exista Biblia, oamenii trebuia să stea cu ochii pe apostoli. Acum, avem Biblia. Biblia este cea care ne spune ce să facem, nu oamenii. Dacă oamenii reuşesc să trăiască la nivelul prezentat de ea, este onorarea lui Dumnezeu. Dacă nu, fiecare va da singur socoteală de aceasta. Nimeni nu va da socoteală pentru ei.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii din Listra, aceştia priveau la Pavel şi Barnaba.

v.11  La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: ,,Zeii s’au pogorît la noi în chip omenesc.“

Omul acela avea o credinţă veritabilă şi iată, este vindecat. Atunci când Pavel îi spune să se ridice, el sare în picioare şi începe să umble. Acum, aduceţi-vă aminte că oamenii din acea zonă erau păgâni. Atunci când au văzut ce au făcut Pavel şi Barnaba au început să strige şi să li se închine considerând că zeii lor coborâseră în formă umană în mijlocul lor. Aveau ochii aţintiţi asupra lui Pavel şi Barnaba şi erau încântaţi de ceea ce vedeau.

v.12   Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentrucă mînuia cuvîntul.

v.13  Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.

Vă spuneam că Pavel va deveni curând  liderul echipei, cel care de obicei lua cuvântul. Din pricina aceasta oamenii din Listra l-au crezut ca fiind întruchiparea zeului Mercur. Imediat oamenii aceia se grăbesc să le aducă jertfe şi să li se închine. Oameni schimbători!

Dar nu vi se pare o imagine cunoscută? Nu procedăm noi la fel? Astăzi idolul nostru este un jucător de fotbal. Mâine un actor, un cântăreţ. Apoi îi uităm şi cine ştie cine le ia locul în inima noastră. Aşa erau şi oamenii din Listra.

v.14  Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat:

v.15  ,,Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi sîntem oameni de aceeaş fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi dela aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele.

v.16  El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,

Pavel şi Barnaba nu sunt numai uimiţi de ce se întâmplă, de oamenii aceştia care îi venerau dar sunt şocaţi de-a dreptul. Ei se grăbesc înspre ei strigând: „ Suntem oameni ca şi voi!”

Vă aduceţi poate aminte că Petru a spus acelaşi lucru în casa lui Corneliu când acesta s-a închinat înaintea lui.

Nici unul dintre noi nu ar trebuie să se închine înaintea vreunui om. Creştinul nu  trebuie să fie slugarnic, servil. Din păcate, se întâlnesc asemenea cazuri. Este trist când se întâmplă. Atunci când eşti cu adevărat credincios lui Dumnezeu nu ai nevoie de o asemenea atitudine. Numai Lui ne închinăm. Dar acesta nu înseamnă că pe ceilalţi nu-i respectăm.

Este însă o diferenţă între respect şi servilism.

v.17  măcar că, drept vorbind, nu s’a lăsat fără mărturie, întrucît v’a făcut bine, v’a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v’a dat hrană din belşug, şi v’a umplut inimile de bucurie.“

v.18  Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.

Pavel încearcă să îndrepte privirile acestor oameni către Dumnezeu, Cel care este Creatorul tuturor lucrurilor. El încearcă să-i întoarcă dinspre zeii lor păgânii către singurul şi adevăratul Dumnezeu.

v.19  Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, cari au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.

Uimitor! Vă spuneam că sunt oameni schimbători. Acum sunt gata să-i venereze pe Pavel şi Barnaba, iar în clipa următoare îi omoară cu pietre.

Pe Pavel cel puţin l-au crezut mort şi l-au scos din cetate. Ce credeţi era mort? Eu unul cred că era.

Iată ce scrie mai târziu Pavel în 2Corinteni 12:2-4:

 v.2  Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

v.3  Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie),

v.4  a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

Cine era acest om? Pavel. Iată ce spune el mai departe:

v.7  Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.

Eu unul dragii mei nu cred că mulţimea a crezut că este mort. Chiar era mort! Dar cred că Hristos care a înviat întâi din morţi, l-a înviat şi pe Pavel şi aşa va face într-o bună zi cu toţi cei ce sunt ai lui.

Dar poate că vă întrebaţi de ce a îngăduit Dumnezeu ca aceşti oameni să-l lovească cu pietre pe Pavel? Chiar Pavel spune în epistola către Galateni 6:7:

7  Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.“ Ce samănă omul, aceea va şi secera.

Vă aduceţi aminte de Ştefan? Pavel secera acum ceea ce semănase. El fusese omul din umbră care probabil ordonase omorârea cu pietre a lui Ştefan. Iată că sosise  rândul lui.

Poate că unii spun, că Pavel era acum un credincios. Da! Era. Dar, el semănase deja! Şi acum era timpul recoltei.

Dragii mei, aceasta este o lege naturală. Dumnezeu nu este asemenea omului. El nu poate încălca ceea ce El a stabilit.

Noi oamenii facem adesea legi pe care apoi le încălcăm găsind tot felul de scuze.

Ei bine, Dumnezeu este altfel. Dacă El a dat o lege, El nu trece peste ea. El găseşte mijloace de a compensa, dar legea rămâne. Este exact ceea ce se petrece cu Pavel. Pavel a ştiut foarte bine lucrul acesta şi nici nu s-a supărat pe Dumnezeu.

Dumnezeu se atinge de Pavel şi acesta nu suferă prea mult:

v.20  Cînd l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s’a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.

Nu credeţi că este vorba despre o minune aici? Un om care a fost lovit cu pietre până la moarte, se ridică apoi şi pleacă pe picioarele lui în cetate. Mai mult, a doua zi îşi continuă călătoria în cetatea următoare. Este un miracol şi este unul pe care numai Dumnezeu putea să-l facă.

v.21  După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s’au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,

v.22  întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Iată aici şi o altă explicaţie pentru suferinţa lui Pavel.  După ceea ce i se întâmplă, Pavel merge prin aceste cetăţi şi îi întăreşte pe ucenicii care treceau şi ei prin suferinţe din pricina lui Hristos. Pavel putea vorbi acum din experienţă. El ştia foarte bine ce înseamnă suferinţa pentru Domnul. De acum putea să-i întărească pe acei ucenici.

Urmăriţi vă rog  ce călătorie lungă fac Pavel şi Barnaba. Pentru zilele de atunci cred că este un record demn de Cartea Recordurilor. Şi toate acestea nu pentru faima lor ci  pentru slava lui Dumnezeu:

Un alt lucru pe care îl fac cei doi este să organizeze Biserica:

v.23  Au rînduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s’au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mîna Domnului, în care crezuseră.

Vă rog să observaţi cu câtă seriozitate era privit acest lucru. Aici nu era vorba despre funcţii pe care le cerea organizarea bisericii. Era vorba despre responsabilitate spirituală şi tocmai de aici şi responsabilitatea cu care era făcut acest lucru. Observaţi câtă rugăciune şi post erau implicate aici.

Slujitorii Bisericii nu erau aleşi după diplomă ci după alte criterii. Pavel scrie în două rânduri despre profilul slujitorului Bisericii, ce îl făcea să se califice pentru această slujire.

Iată cum îl descrie el pe cel ce slujeşte biserica în cartea 1 Timotei 3:

v.1 Adevărat este cuvîntul acesta: ,,Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.“

v.2  Dar trebuie ca episcopul (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.

v.3  Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani;

v.4  să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.

v.5  Căci dacă cineva nu ştie să-şi cîrmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?

v.6  Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.

v.7  Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.

v.8  Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:

v.9  ci să păstreze taina credinţei într’un cuget curat.

v.10  Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi.

Dragii mei, cred că este un text pe care cei din biserică ar trebui să-l cunoască şi să-l aplice.

Dar să ne întoarcem la călătoria lui Pavel:

v.24  Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,

v.25  au vestit Cuvîntul în Perga, şi s’au pogorît la Atalia.

v.26  De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea, pe care o săvîrşiseră.

v.27  După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.

v.28  Şi au rămas destul de multă vreme acolo cu ucenicii.

După ce pleacă din Derbe, trec prin Pisidia, Pamfilia, predică din nou în Perga şi apoi prin Atalia, se întorc la Antiohia. Aici prezintă Bisericii care i-a trimis un raport despre ceea ce se întâmplase în călătoria lor.

Ei au arătat cum a deschid Dumnezeu uşa pentru ca Neamurile să primească Evanghelia. Era o mişcare nouă pe care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu o iniţiase şi o controla.

La început, bisericile erau alcătuire numai din evrei. De acum însă, Duhul Sfânt lărgea graniţele ei le neamuri care nu ştiuseră nimic despre Dumnezeu mai înainte. În Asia Mică cel puţin, Bisericile era în întregime formate din cei pe care evreii îi considerau neamuri adică păgâni. Ei nu mai erau însă păgâni. De acum erau creştini, urmaşi ai Domnului Isus Hristos.

Dragii mei ce minunate învăţături descoperim în Cuvântul lui Dumnezeu. Iată din nou dovada dragostei lui Dumnezeu care nu caută la faţa omului, la naţionalitatea lui ci caută la inima lui. Pentru Dumnezeu au contat toţi acei oameni, aşa ignoranţi cum erau ei. Pentru că erau preţioşi în ochii Lui, Dumnezeu îi inspiră pe mesagerii Lui, îi întăreşte încât să îndure batjocură, bătăi, moarte, totul pentru ca acei pierduţi să primească mântuirea.

Nu simţiţi aceeaşi dragoste, dragii mei? Sunteţi preţioşi pentru Dumnezeu dragi ascultători. Pentru voi Dumnezeu pregăteşte oameni, fonduri, binecuvântează eforturi, pentru ca mesajul dragostei sale să ajungă în casele voastre. Răspundeţi acestor dovezi de dragoste! Căutaţi-l aşa cum şi El vă caută! Şi mai mult, El vă face onoarea de fi mesageri ai acestei iubiri pentru ceilalţi!

Acceptaţi această onoare!