Itinerar Biblic Ep.0313 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 12

 

Tema:

* Moartea lui Iacov;

* Arestarea lui Petru.

* Moartea lui Irod.

 

Dragi ascultători suntem acum la capitolul 12 din cartea Faptele Apostolilor. În acest capitol vedem cum persecuţia creştinilor loveşte prin Irod Agripa I. Iacov este ucis şi Petru este întemniţat – dar este eliberat în chip miraculos. În cele din urmă Irod moare prin judecata lui Dumnezeu.

În tot timpul acesta, în ciuda persecuţiei, biserica se dezvoltă şi Cuvântul lui Dumnezeu se răspândeşte.

Dar, mai întâi iată unul din evenimentele mai dureroase din viaţa Bisericii Primare – moartea lui Iacov:

Fapte 12:1-2

v.1  Cam pe aceeaş vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să-i chinuiască;

v.2  şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

Împăratul Irod este Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare (care a încercat să-L omoare pe Domnul Isus la naştere). Nu a existat nicicând o familie mai pornită împotriva lui Dumnezeu. După câte ştim noi, nici măcar un singur membru al acestei familii nu s-a întors cu adevărat la Dumnezeu.

Până în acest moment, persecuţia împotriva bisericii a fost întreţinută în cea mai mare parte de conducătorii religioşi, de saduchei în special. Acum ea atinge cercurile guvernamentale. Persecuţia trece de la sfera religioasă la cea politică. Poate că Irod a făcut acest lucru pentru a căpăta trecere înaintea unor grupări influente. Ştim că a pus mâna pe unii din Biserică pentru ca să-i chinuiască. El a organizat o persecuţie atroce împotriva Bisericii.

În mijlocul acestei persecuţii, este atins unul din fruntaşii Bisericii – Iacov. Acest fapt este redat atât de direct şi de concis: “a ucis cu sabia pe Iacov”. El devine astfel un alt martir al Bisericii. De fapt, Iacov, este cel de-al doilea martir al cărui nume îl cunoaştem. Eu cred că mai fuseseră şi alţii – mulţi la număr – care muriseră până în acel moment pentru Domnul Isus Hristos dar despre Ştefan şi Iacov ne sunt oferite mai multe detalii.

v.3  Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimilor. –

Iacov este ucis, dar Petru scapă în chip miraculos din această încercare. Avem aici un exemplu al voii suverane a lui Dumnezeu în acţiune, în Biserică. Sunt sigur că mulţi s-au întrebat: “De ce a fost ucis Iacov şi lui Petru i s-a îngăduit să trăiască? De ce a făcut Dumnezeu aşa ceva?” Şi astăzi se pune aceeaşi întrebare. Răspunsul constă în faptul că aceasta este voia suverană a lui Dumnezeu. El lucrează şi astăzi la fel în bisericile contemporane. În timpul activităţii mele am avut ocazia să văd cum Domnul i-a luat la El pe unii membri minunaţi ai bisericii. Pe alţii, i-a lăsat în viaţă. De ce a făcut acest lucru? Dacă m-aţi fi întrebat pe mine atunci, din punctul meu de vedere, ca pastor, eu aş fi spus că a luat pe cine nu trebuia şi a lăsat pe cine nu trebuia! Dar viaţa şi moartea sunt în mâinile unui Dumnezeu suveran. Când noi ne răzvrătim împotriva deciziilor Sale nu ne facem nici un bine. Acesta este Universul Lui, nu al nostru. Este Biserica lui Dumnezeu, nu a noastră. Mâna unui Dumnezeu suveran acţionează în Biserică.

Se pare că Iacov era unul din capii Bisericii din Ierusalim. Dumnezeu îi îngăduie lui Irod să-l ucidă. Şi Petru se număra printre conducătorii Bisericii. Dumnezeu îl păstrează în viaţă.

v.4  După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.

Iudeii din Ierusalim celebrau Paştele iudaic la acea dată, nu Paştele creştin. Cu această ocazie paza lui Petru este întărită. El este păzit de patru cete de câte patru soldaţi. Nu-i aşa că vă gândiţi că Irod bănuia că cineva ar putea încerca să-l scape pe Simon Petru? Însă poporul Domnului are alte arme.

v.5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

Credincioşii se rugau cu toată inima ca Petru să fie eliberat. Ei nu veneau cu o listă pe care o recitau fără simţire înaintea lui Dumnezeu. Oamenii aceia se dedicau rugăciunii cu toată inima.

v.6  În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.

Cum putea Simon Petru să doarmă între doi soldaţi? Amintiţi-vă că el a adormit şi în grădina Ghetsimani. Aş putea spune chiar că Petru nu avea probleme cu insomnia. Nu-i era greu deloc să adoarmă. S-ar părea chiar că putea dormi în orice loc şi la orice oră.

Ce mare trebuie să fi fost încrederea lui în Dumnezeu, dacă putea dormi între aceşti doi soldaţi! În orice caz, credinţa lui Petru era un probată şi nici de această dată nu dă greş.

v.7  Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: ,,Scoală-te, iute!“ Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni.

v.8  Apoi îngerul i-a zis: ,,Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.“ Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.“

v.9  Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.

Îngerul i-a spus să facă un lucru de bun-simţ, adică să se îmbrace. Nu era nimic alarmant, ci doar o indicaţie absolut comună. Petru credea că visează; ar fi fost în stare să iasă de acolo fără încălţări în picioare!

v.10  După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s’a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într’o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el.

Ei aveau cu siguranţă destul de multe gărzi pentru a-l ţine pe Petru în închisoare. Eu sunt convins că ei chiar se aşteptau la aşa ceva. Domnul Isus dispăruse din mormânt. Acesta era un motiv de ruşine pentru ei şi nu aveau de gând să mai îngăduie să se întâmple ceva asemănător. Aşa că ei au întărit paza la mai mult decât dublul efectivului obişnuit. Dar ce poate sta împotriva rugăciunii oamenilor neprihăniţi.

Amintiţi-vă că Biserica din Ierusalim se roagă pentru Simon Petru în timp ce se întâmplă toate acestea. Imediat ce Petru este în afara oricărui pericol, îngerul dispare şi îl lasă singur. Îngerul a fost trimis de Domnul Isus. Este clar că rugăciunile credincioşilor au primit răspuns.

v.11  Cînd şi-a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m’a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.“

Petru recunoaşte imediat faptul că Dumnezeu l-a eliberat.

v.12  După ce şi-a dat bine seama de cele întîmplate, s’a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau.

În acea vreme – şi pentru încă 150 de ani – biserica nu avea o clădire specială. Astăzi, când noi vorbim despre biserică ne gândim de obicei la o clădire. Spunem că biserica “cutare” se află la intersecţia străzilor cutare şi cutare. De fapt, aceea nu este biserica, ci numai clădirea în care se adună biserica. Biserica este trupul celor credincioşi. La început, biserica nu se întâlnea într-o clădire publică pentru că nu avea aşa ceva. Credincioşii se întâlneau în case.

Se pare că Maria, mama lui Ioan Marcu era o femeie cu dare de mână şi avea o casă destul de mare pentru ca să se poată aduna credincioşii în ea. Acolo erau adunaţi ei şi se rugau pentru Petru, când acesta a apărut la uşă.

v.13  A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.

“A venit să vadă cine e” este de fapt “a venit să asculte”. Ea a venit să asculte la uşă, ca să afle cine este. Erau zilele persecuţiei şi era important să ştii cine îţi bate la uşă. Apropo, numele Roda înseamnă “trandafir”.

v.14  A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.

Ea a uitat că mai trebuie să şi deschidă uşa. Era atât de emoţionată încât l-a lăsat la uşă în timp ce ea s-a grăbit să intre să spună şi celorlalţi ce se întâmpla.

v.15  ,,Eşti nebună!“ i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: ,,Este îngerul lui.“

Când le spune că Petru este la uşă, ei o cred nebună. “Nu”, spune ea, “Petru este la poartă.” “L-ai văzut tu?” “Nu, nu am deschis poarta, dar l-am auzit şi îi cunosc vocea.” “O, atunci este duhul lui.” Cuvântul tradus prin înger este pneuma care înseamnă duh, spirit mai degrabă, decât înger. Ei nu spun că Petru are un înger păzitor, ci pur şi simplu cred că acela este duhul lui. Cu alte cuvinte, ei cred că Petru este mort, că a fost ucis de Irod.

Este interesant de remarcat faptul că, în timp ce biserica se roagă pentru eliberarea lui Simon Petru, el este eliberat; dar când acest lucru se întâmplă cu adevărat, lor le vine greu să creadă. Ei cred că Petru a fost ucis şi că a apărut duhul lui.

Pentru mine, este o mângâiere să aflu că biserica primară, cu toată puterea ei spirituală, nu a crezut că au primit răspuns la rugăciunile lor cu această ocazie. Ei nu au crezut că Simon Petru a fost cu adevărat eliberat. Nu este acest lucru adevărat şi pentru noi astăzi? Când primim un răspuns la rugăciunea noastră, ne bucurăm şi vorbim ca şi când suntem luaţi prin surprindere. Şi chiar suntem surprinşi – ca să fim sinceri – ceea ce înseamnă cu nu ne aşteptam să primim un răspuns. Şi totuşi, Dumnezeu a auzit şi a răspuns la rugăciunea noastră. Cât de bun este El!

“Petru însă bătea mereu.” El a continuat să bată la uşă. Această insistenţă chiar se potrivea cu firea lui, nu-i aşa? Nimeni nu deschide poarta pentru că nimeni nu cred că rugăciunea le-a fost ascultată. Aşa că se contrazic încercând să stabilească dacă era vorba de Petru sau de duhul lui. Numai că Petru vrea să intre şi este gata să dea poarta jos.

v.16  Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi cînd l-au văzut.

v.17  Petru le-a făcut semn cu mîna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: ,,Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.“ Apoi a ieşit, şi s’a dus într’alt loc.

Pur şi simplu nu puteau să-şi creadă ochilor. Nu le venea să creadă că primiseră răspuns la rugăciunea lor.

v.18  Cînd s’a făcut ziuă, ostaşii au fost într’o mare fierbere, ca să ştie ce s’a făcut Petru.

Când au descoperit soldaţii ce s-a întâmplat şi când şi-au dat seama că Petru dispăruse, cred că au adunat jumătate din armată. Probabil că au cercetat toate casele. Poate că au pus soldaţi de strajă în jurul cetăţii, ca să fie siguri că Petru nu poate scăpa. Într-adevăr, a fost o mare agitaţie.

v.19  Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În urmă s’a pogorît din Iudea la Cezarea, ca să rămînă acolo.

Irod este un personaj sângeros cu inima împietrită. El nu are nici un respect pentru viaţa omului. Prin execuţia gărzilor el spune lumii întregi că nu crede că evadarea lui Petru a fost o acţiune pusă la cale de Dumnezeu Însuşi. El îi consideră pe aceşti oameni vinovaţi. El îi execută pe toţi soldaţii care îl păziseră pe Petru. Apoi se duce la Cezareea, cetate de pe malul Mediteranei. Lui Pilat îi plăcea foarte mult acest loc şi mulţi alţi guvernatori romani au locuit aici. Deci Irod se duce la Cezareea pentru o mică vacanţă.

Acum vom vedea că Dumnezeu îl socoteşte pe Irod răspunzător pentru lumina pe care i-o dăduse.

v.20 Irod era foarte mîniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într’un gînd la el; şi după ce au cîştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentrucă ţara lor se hrănea din ţara împăratului.

Tirul şi Sidonul făceau afaceri cu Irod şi când acesta era nemulţumit, afacerile mergeau prost în cele două cetăţi. Ei au venit la Irod pentru a rezolva situaţia.

v.21  Într’o zi anumită, Irod s’a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea.

Irod era un încrezut care se umfla de mândrie. Era şi un vorbitor priceput. El întruchipa acel tip de politician care ar fi ales indiferent pentru ce partid ar candida.

Irod este un anticrist în miniatură. Ioan ne spune: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18). Lumea îl aclamă pe Irod ca şi cum ar fi o zeitate.

v.22  Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!“

Prieteni, Dumnezeu nu va împărţi slava Sa cu nimeni. “Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor” (Isaia 42:8). Irod refuză să-I dea slavă lui Dumnezeu pentru minunea scăpării lui Petru din închisoare. Iar acum este dispus să-i lase pe oameni să-l divinizeze. Dumnezeu îl judecă. El este un Dumnezeu gelos pe slava Lui. Ce lecţie avem aici!

v.23  Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.

Mulţi s-ar aştepta ca biserica să dispară în urma atâtor persecuţii şi necazuri.

v.24  Însă Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.

După cum vedeţi persecuţia nu a afectat deloc creşterea bisericii dimpotrivă, a determinat extinderea ei. Dar mai apar şi mici incidente:

v.25  Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s’au întors din Ierusalim, luînd cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.

Ioan Marcu se întoarce la Antiohia cu Barnaba şi Saul. Amintiţi-vă că ei veniseră la Ierusalim cu ajutoare pentru biserica de aici.

Dragi ascultători, am ajuns la sfârşitul celei de-a doua secţiuni a cărţii Faptele Apostolilor. Evanghelia a ajuns în Iudeea şi Samaria. Începând cu următorul capitol vom urmări înaintarea Evangheliei până la marginile pământului. Noi suntem încă în această mişcare astăzi. Nădejdea mea este că şi eu, şi voi suntem implicaţi în această lucrare de răspândire a Evangheliei.