Itinerar Biblic Ep.0312 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 10:30-48- 11:30

 

Tema:

* Convertirea lui Corneliu.

* Petru îşi justifică lucrarea;

* Evanghelia în Antiohia

Dragi ascultători, am văzut ce lucruri minunate face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi cred că aţi remarcat că El intervine în viaţa oamenilor pe baza unor criterii arbitrare ci vine oriunde i se permite să intervină.

După ce a afectat în mod radical viaţa apostolului Pavel ca efect al întâlnirii de pe drumul Damascului, am văzut intervenţia pe care Duhul Sfânt o are în viaţa lui Corneliu, sutaşul roman. Dar, cred că este la fel de important să observaţi că Duhul Sfânt nu intervine numai pentru a aduce convertire în sensul în care noi îl recunoaştem, întoarcerea către Dumnezeu. Duhul Sfânt intervine şi în viaţa credincioşilor şi o face pentru ca aduce convertire în viaţa altora. Cred că este un lucru la care ar trebui să meditam mult mai serios. L-am văzut în episodul nostru trecut pe Petru care are şi el parte de o întâlnire mai specială cu Duhul Sfânt înainte de a putea fi folosit pentru convertirea lui Corneliu.

Dragii mei, Dumnezeu trebuie să ne schimbe adesea pe noi, creştinii mai vechi, pentru a-i putea aduce mai apoi pe alţii la El.

Trebuie să fim foarte atenţi şi să ne asigurăm că avem călăuzirea Duhului Sfânt când prezentăm oamenilor Evanghelia.

Să ne întoarcem la capitolul 10 din cartea Faptele Apostolilor, acolo unde  Simon Petru a intrat în casa lui Corneliu. Acum el nu a început  să predice de cum a intrat în casă. Întâi vrea să afle ce se petrece acolo. “De ce m-aţi chemat? De ce i-aţi trimis pe aceşti oameni la mine?” Să vedem deci partea istoriei spusă de Corneliu:

Fapte 10:30-33

v.30  Corneliu a răspuns: ,,Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iatăcă a stătut înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,

v.31  şi a zis: ,,Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.

v.32  Trimete dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lîngă mare; cînd va veni el, îţi va vorbi.“

v.33  Am trimes îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi sîntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.“

Corneliu îi spune: “Nu ştiu exact de ce am trimis să te aducă aici. Ştiu doar că Dumnezeu mi-a spus să trimit pe cineva să-l aducă pe Simon Petru. Tu trebuie să ai un mesaj pentru mine.”

v.34 Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

v.35   ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.

v.36  El a trimes Cuvîntul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.

37  Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începînd din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;

S-ar părea că atât Corneliu, cât şi cei adunaţi acolo, cunoşteau câteva lucruri elementare despre Isus din Nazaret şi despre lucrarea lui Ioan Botezătorul.

v.38  cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

v.39  Noi sîntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorît, atîrnîndu-L pe lemn.

v.40  Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,

Observaţi cu atenţie ce face Simon Petru. El prezintă faptele legate de Isus Hristos presupunând că unele incidente sunt cunoscute deja de cei care-l ascultau. El le spune foarte clar că acest Isus a fost răstignit pe lemn şi a înviat din morţi a treia zi. Dumnezeu  L-a înviat şi El S-a arătat oamenilor. Aceasta este Evanghelia. Nici un cuvânt în minus.

Multe felicitări de Crăciun, cu mesaje foarte frumoase de altfel, nu pomenesc nimic de învierea lui Isus Hristos. Ele vorbesc despre naşterea, despre viaţa, unele chiar despre moartea şi înmormântarea Lui, dar nu şi despre înviere. Dragi prieteni, nu veţi găsi nici o predică din cele consemnate în cartea Faptele Apostolilor care să nu menţioneze învierea lui Isus Hristos. Aceasta este esenţa Evangheliei. Dacă nu este predicată învierea, nu este predicată Evanghelia.

Isus Hristos a murit, a fost îngropat, a înviat a treia zi din morţi. Acestea sunt datele istorice. Relaţia voastră cu un Mântuitor înviat vă determină destinul veşnic. El a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, şi a fost înviat din morţi pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4:25).

v.41  nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mîncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.

v.42  Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rînduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.

v.43  Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.“

Vă amintiţi că am vorbit despre slăbiciunile şi greşelile lui Petru. Eu mă bucur să descopăr că Petru era un om obişnuit, la fel ca un altul pe care-l cunosc eu foarte bine.   V-aţi dat seama, de mine este vorba.

Dar lucrul cel mai important, dragii mei,  este că Petru a predicat Evanghelia. Iar  Evanghelia este aceasta: Isus Hristos a murit, a înviat şi cine crede în El va primi iertarea păcatelor. Dacă nu spunem oamenilor acest mesaj, nu le spunem Evanghelia. Dacă spunem oamenilor Evanghelia avem asigurată participarea, sprijinul Duhului Sfânt.

v.44 Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S’a pogorît Duhul Sfînt peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul.

v.45  Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s’a vărsat şi peste Neamuri.

v.46  Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:

v.47  ,,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, cari au primit Duhul Sfînt ca şi noi?“

v.48  Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei.

Acest incident a fost marcat ca Rusaliile Neamurilor. Petru era uimit de faptul că Neamurile primeau Duhul Sfânt. Revărsarea Duhului Sfânt era demonstrată prin vorbirea lor în limbi. Limbile erau o dovadă pentru Simon Petru şi toţi cei care erau cu el, dovadă prin care li se arăta acestora că Dumnezeu îi mântuieşte pe neevrei şi le dă şi lor Duhul Sfânt. Mai târziu, Petru va relata această întâmplare ca dovadă că aceşti neevrei au crezut în Domnul Isus Hristos şi că Dumnezeu dădea şi Neamurilor pocăinţa în vederea răscumpărării lor (vezi Fapte 11:17-18). În Fapte 15:7-11, Petru se referă din nou la acest incident, afirmând că acesta dovedeşte că Duhul Sfânt a fost dat Neamurilor şi că neevreii sunt mântuiţi prin harul Domnului Isus Hristos, la fel ca evreii. Nouă ne este greu să ne dăm seama astăzi de marea barieră care exista atunci între evrei şi neevrei. Evreii din vremea aceea pur şi simplu nu credeau că neevreii puteau fi mânuiţi, în ciuda faptului că Domnul le spusese că aşa va fi. Apoi toţi cei din casa lui Corneliu sunt botezaţi în apă.

Vă aduc aminte că în cartea Faptele Apostolilor sunt consemnate trei convertiri reprezentative. Famenul etiopian era un fiu al lui Ham. Saul din Tars era un fiu al lui Sem. Corneliu era un fiu al lui Iafet. În fiecare caz, Duhul Sfânt a lucrat folosind un om al lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Cred că Duhul lui Dumnezeu procedează la fel şi în zilele noastre. Poate că oameni pe care El vrea să-i folosească nu mai răspund la fel.

Dar să trecem acum la capitolul următor, capitolul 11.

Petru povesteşte din nou evenimentele legate de convertirea Neamurilor în casa lui Corneliu de această data în faţa Bisericii din Ierusalim. Vestea că Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu nu pare să fi adus prea multă bucurie în Biserica din Ierusalim. Cei de aici îi cer lui Petru explicaţii pentru purtarea lui, aşa că el se vede nevoit să-şi justifice lucrarea. Acest lucru este cu adevărat dificil pentru el dacă ţinem seama de faptul că însuşi Petru era într-o atitudine defensivă.

Să vedem deci ce spune Petru cu privire la lucrarea printre neamuri:

Fapte 11:1-3

v.1 Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu.

v.2  Şi cînd s’a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,

v.3  şi ziceau: ,,Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mîncat cu ei.“

Ce vedem aici? Îndoială şi dezbinare. Trebuie să înţelegem, dragi ascultători,  faptul că, pentru evrei, fapta lui Simon Petru reprezenta ceva îngrozitor. De fapt, dacă am fi stat de vorbă cu el cu o lună înainte de a se întâmpla toate acestea, sigur ar fi spus şi el la fel. El chiar se scuză arătând că nu a vrut să facă acest lucru. El subliniază faptul că Duhul lui Dumnezeu a fost Cel care l-a împins să facă toate acestea.

v.4  Petru a început să le spună pe rînd cele întîmplate. El a zis:

v.5  ,,Eram în cetatea Iope; şi, pe cînd mă rugam, am căzut într’o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit pînă la mine.

v.6  Cînd m’am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pămînt, fiarele, tîrîtoarele şi păsările cerului.

Ascultaţi cu atenţie! El încă este uimit de porunca lui Dumnezeu.

v.7   Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.`

v.8  Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n’a intrat vreodată în gura mea.`

v.9  Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.`

v.10  Lucrul acesta s’a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăş în cer.

Toate au fost retrase brusc din faţa lui şi au fost ridicate la cer.

v.11  Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram.

v.12  Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m’au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.

v.13  El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stînd înaintea lui, şi zicîndu-i: ,Trimete la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,

v.14  care-ţi va spune cuvinte prin cari vei fi mîntuit tu şi toată casa ta.`

v.15  Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfînt S’a pogorît peste ei ca şi peste noi la început.

Acum Simon Petru ne spune ce i-a trecut prin minte.

v.16  Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.`

v.17  Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaş dar, ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?“

Scopul limbilor era acela de a-i dovedi lui Simon Petru că Duhul Sfânt “S-a pogorât” cu adevărat peste ei. Cum altfel ar fi ştiut el că ei fuseseră botezaţi de Duhul Sfânt fiind astfel aşezaţi în trupul celor credincioşi?

v.18  Dupăce au auzit aceste lucruri, s’au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.“

Chiar şi iudeii cei mai porniţi împotriva lui Petru au fost nevoiţi să tacă. Nu mai aveau ce să spună pentru că era evident că lucrarea aceasta era de la Dumnezeu. Aşa că I-au dat slavă lui Dumnezeu. Aceasta a fost o zi mare – fusese deschisă uşa pentru Neamuri! Vedem acum că totul este pregătit pentru înaintarea Evangheliei până la marginile pământului.

v.19  Ceice se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor.

v.20  Totuş printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.

Grecii menţionaţi aici erau iudei care vorbeau limba greacă şi respectau obiceiurile greceşti. Până în acest moment Evanghelia a fost predicată numai iudeilor.

v.21  Mîna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s’au întors la Domnul.

v.22  Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimes pe Barnaba pînă la Antiohia.

În Antiohia are loc o mare mişcare a Duhului lui Dumnezeu despre care aude şi Biserica din Ierusalim. Ca urmare, Biserica din Ierusalim îl trimite pe Barnaba la Antiohia.

v.23  Cînd a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s’a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămînă cu inimă hotărîtă alipiţi de Domnul.

v.24  Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s’a adaos la Domnul.

Este minunat ce se spune despre Barnaba. El era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Dragi prieteni, aşa ar trebui să fie orice creştin.

Barnaba a devenit pastorul bisericii din Antiohia. El a început să predice şi să-i înveţe pe oameni.  Congregaţia a crescut pentru că mulţi erau adăugaţi la Domnul, cum spune versetul 24. Când a văzut că biserica se dezvoltă, Barnaba şi-a dat seama că va avea nevoie de un asistent. Şi a ştiut de unde poate lua unul bun.

v.25  Barnaba s’a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;

v.26  şi, cînd l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întîiaş dată, ucenicilor li s’a dat numele de creştini în Antiohia.

Barnaba s-a dus să-l caute pe Saul pentru a-l aduce cu el la Antiohia. Am senzaţia că Saul a avut ceva reţineri în a veni.

La Antiohia li s-a spus pentru prima dată “creştini” credincioşilor în Domnul Isus Hristos. Eu nu cred că acesta era un termen menit să ridiculizeze. Pur şi simplu însemna că acei oameni Îl urmau pe Hristos. Aşa că numele de creştin este un nume minunat.

v.27  În vremea aceea, s’au pogorît nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.

v.28  Unul din ei, numit Agab, s’a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.

v.29  Ucenicii au hotărît să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, cari locuiau în Iudea,

v.30  ceeace au şi făcut; şi au trimes acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrîni.) prin mîna lui Barnaba şi a lui Saul.

Incidentul prezentat aici este înregistrat şi de istoria laică. A fost o foamete generală, dar efectul s-a simţit în mod special la Ierusalim unde biserica fusese prigonită, decimată, lovită. Credincioşii se luptau cu mari nevoi în timpul acela. Este minunat să vedem la lucru acest duh al fraternităţii, legătura dragostei care ţinea biserica la un loc. Ceilalţi credincioşi au trimis ajutoare Bisericii în necaz din Ierusalim.

Ne amintim acum că Saul fusese unul din cei care contribuiseră la distrugerea Bisericii din Ierusalim prin prigonirea neobosită a credincioşilor. Iar acum vedem că un Saul cu totul schimbat aduce ajutoare pentru aceeaşi Biserică. Acesta este creştinismul adevărat, dragi prieteni. Aşa ar trebui să fim şi noi azi.

Nu ştiu în ce măsură ceea ce se întâmplă astăzi în Bisericile  creştine seamănă cu ceea ce se întâmpla în Biserica Primară, dar din ceea ce eu cunosc, pot să afirm că suntem destul de departe.

Dragii mei, am avut în aceste două capitole, lecţii deosebite despre ceea ce face Duhul Sfânt în Biserică. Noi avem astăzi tot felul de strategii, metode, buget şi tot ce am fost noi în stare să gândim pentru extinderea Bisericii. Ceea ce ne lipseşte însă este şi ceea ce este cel mai important. Sprijinul Duhului Sfânt. Şi nu El a fost cel care a ales să nu intervină ci noi am fost cei care l-am respins prin neascultare.

Dragi ascultători, Pavel le spune Efesenilor următoarele cuvinte:

Efeseni 4:30  „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Deci, ce putem înţelege destul de uşor de aici este că atitudinea noastră faţă de Duhul Sfânt poate constitui un motiv de a-l întrista. Mă gândesc acum că un motiv de a-l întrista este tratarea Lui nu ca o persoană, cum este, ci ca pe o forţă impersonală, bună numai să ne ajute în planurile noastre.

Să nu uităm, dragii mei că Duhul Sfânt este Dumnezeu şi nimeni dintre noi nu poate să-l manipuleze pe Dumnezeu dezbrăcându-l de slava şi autoritatea Sa săvârşind în felul acesta un grav act idolatru.

Iată de ce, cred eu, este atât de important să privim viaţa creştină în complexitatea ei şi nu pe fracţiuni, specializându-ne în direcţii distincte. Domnul îi folosea pe oamenii Săi care dovedeau credincioşie şi ascultare. Să ştiţi că El nu şi-a schimbat standardele şi nici nu o s-o facă pentru noi.

Problema este însă, că noi suntem cei ce vom pierde dacă nu înţelegem şi nu aplicăm ceea ce Duhul lui Dumnezeu ne descoperă cu atâta generozitate.

Deci, ce pot spune decât că sensibilitatea faţă de Duhul Sfânt nu poate să aducă decât binecuvântare în viaţa noastră. Să n-o pierdem.