Itinerar Biblic Ep.0311 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 10

 

Tema: Convertirea lui Corneliu, centurionul roman (fiul lui Iafet)

 

Dragi ascultători ne întoarcem la palpitantele întâmplări din cartea ce descrie Faptele Duhului Sfânt prin intermediul apostolilor şi a Bisericii Primare.

Capitolul 10, capitolul în care am ajuns în cadrul itinerarului nostru, ne prezintă alte aspecte din lucrarea lui Simon Petru. Mai târziu, Petru va ieşi de pe scena acestei cărţi, locul său fiind luat de apostolul Pavel. Deşi Pavel este apostolul Neamurilor, Petru a deschis uşa pentru Neamuri atunci când a intrat în casa lui Corneliu şi a propovăduit casei sale mântuirea prin Hristos. Dar să observăm mai îndeaproape acest episod.

v.1 În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ,,Italiana“.

Amintiţi-vă că Pavel fusese în Cezareea (Fapte 9:30) şi probabil că şi unii dintre ceilalţi apostoli au predicat Evanghelia de-a lungul coastei. Tel Aviv este de fapt o parte din vechiul Iope. Dacă mergi de-a lungul coastei, de la Iope, următorul loc de o mărime importantă este Cezareea, care era de fapt o cetate romană. Era locul unde locuia Pilat. Guvernatorul şi cei care conduceau ţara locuiau acolo. Tot acolo era plasată şi ceata de ostaşi condusă de Corneliu. “Italiana” era o cohortă de soldaţi romani recrutaţi în Italia.

v.2  Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.

Corneliu era un om cucernic. Aceasta înseamnă că închinarea sa era îndreptată în direcţia potrivită. El a recunoscut dependenţa sa de ceea ce este dumnezeiesc. Vă rog să reţineţi că până şi un păgân poate avea o convingere şi un devotament adânc faţă de zeităţile lor. Noi ne dorim astăzi o convingere mai puternică şi un devotament mai profund din partea creştinilor.

Centurionul roman era un om cucernic care se temea de Dumnezeu. El nu era un prozelit iudeu în adevăratul sens al cuvântului. Dar poate că se îndrepta spre iudaism sau gravita în jurul lui. Astăzi am spune că el era omul care locuia în apropierea bisericii, chiar venea la biserică la marile sărbători, în ocazii speciale, fără să fie însă creştin. Aşa ar arăta un Corneliu al zilelor noastre. El se temea de Dumnezeu.

Se mai spune de asemenea despre el că “… făcea multe milostenii norodului” – aceasta înseamnă că făcea multe daruri oamenilor nevoiaşi din rândurile iudeilor. Vedeţi,  poporul Israel a pus întotdeauna un mare accent pe dărnicie. Dumnezeu i-a învăţat în Vechiul Testament că trebuie să fie darnici cu aproapele lor. Noi vorbim despre zeciuială dar este limpede că în sistemul mozaic evreii dădeau de fapt trei zecimi. Ei dădeau pentru bunul mers al guvernării (la început era vorba de o teocraţie), pentru întreţinerea templului şi o zecime din ceea ce produceau. Prin urmare, ei erau un popor generos.

Este interesant faptul că multe din organizaţiile de caritate existente astăzi au fost înfiinţate de evrei. Nu există nici un alt popor în lume, care să dea cu atâta generozitate aşa cum o face comunitatea evreiască pentru sprijinirea şi ajutorarea naţiunii Israel. Ei sunt un popor generos.

Corneliu se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Acest centurion îşi aducea nevoile înaintea lui Dumnezeu. El avea nevoie să aibă mai mult lumină. Vroia să aibă această lumină. Probabil că nu ştia prea multe despre rugăciune, dar se ruga.

v.3  Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într’o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: ,,Cornelie!“

Acest centurion era ofiţer în armata romană – un ofiţer de carieră şi un om influent. El avea o influenţă puternică şi în casa lui, aşa cum vom vedea ceva mai încolo. Era un om bun după toate aparenţele. În zilele noastre, el ar trece drept un bun creştin, un om remarcabil. Dar el nu era creştin. Nu auzise încă Evanghelia.

Acesta este exemplul unui om care trăia conform cu lumina pe care o avea. În Ioan 1:9 se spune următorul lucru despre Isus: “Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venit în lume.” Centurionul roman nu-L întâlnise pe Isus Hristos, nici nu fusese în prezenţa Lui. Cu toate acestea, el trăia după lumina pe care o avea. În Romani 1:19-20, Pavel se referă la cei care nu trăiesc după lumina pe care o au: “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Acesta este răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea repetată: “Ce se întâmplă cu păgânul care este un om ‘bun’, care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, dar nu a avut niciodată această ocazie? E şi el pierdut?” Răspunsul este: Dumnezeu va face să ajungă lumina la o astfel de persoană. Dumnezeu va lucra pentru ca omul acela să audă Evanghelia. Cum avea Dumnezeu să procedeze în cazul lui Corneliu? Cum avea să aducă Evanghelia la acest centurion roman? Barierele păreau insurmontabile. La acea dată (de fapt, în primii opt ani) biserica era alcătuită în exclusivitate din evrei.

Aceşti creştini evrei încă mai mergeau la templu şi respectau multe obiceiuri şi tradiţii evreieşti. Ei puteau face acest lucru sub har pentru că se încredeau în Isus Hristos. Apoi Evanghelia a ajuns în Samaria. Evreii din Ierusalim au fost surprinşi, dar au recunoscut mâna lui Dumnezeu în aceasta. Cum va deschide Dumnezeu uşa Evangheliei pentru Neamuri? Pavel urma să fie marele apostol al Neamurilor, dar în acel moment el se afla în deşertul Arabiei unde era pregătit de Domnul pentru lucrarea aceasta. Simon Petru este cel care va deschide uşa Evangheliei pentru Neamuri. Dumnezeu l-a folosit pe cel care era probabil persoana habotnică cea mai plină de prejudecăţi, cel mai mare extremist al momentului acela. Este evident că Duhul Sfânt a direcţionat fiecare mişcare în lucrarea de răspândire a Evangheliei printre neevrei. Dragi prieteni, orice lucrare creştină autentică este îndrumată de Duhul Sfânt. Dacă nu se face sub călăuzirea Duhului Sfânt, nu are nici o valoare şi nu va avea rezultate. Duhul Sfânt trebuia să lucreze în inima neevreului, aşa cum tot Duhul Sfânt trebuia să lucreze şi în inima evreului. Duhul Sfânt a călăuzit şi îndrumat aducerea Evangheliei în rândurile neevreilor.

v.4  Corneliu s’a uitat ţintă la el, s’a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s’au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

Un înger al lui Dumnezeu îi apare lui Corneliu într-o viziune. El nu visa în acel moment; viziunea i-a fost dată în timp ce se ruga.

Acum aş dori să observaţi că există lucruri care contează într-adevăr înaintea lui Dumnezeu. Sunt lucruri care nu ne pot obţine mântuirea, dar pe care Dumnezeu le vede şi le apreciază.

Rugăciunile lui Corneliu şi milostenia lui s-au suit spre aducere-aminte înaintea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a adus Evanghelia la el.

Dragii mei oriunde s-ar afla un om care Îl caută pe Dumnezeu aşa cum a făcut-o Corneliu, el va auzi Evanghelia harului lui Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu se va îngriji de acest lucru.

v.5  Trimete acum nişte oameni la Iope, şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.

v.6  El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.“

Îngerul îi spune unde îl va găsi pe Petru. Nu are nevoie de o adresă mai exactă. Mirosul de la tăbăcărie îi va conduce spre locul potrivit!

v.7  Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari-i slujeau în tot timpul;

v.8  şi, dupăce le-a istorisit totul, i-a trimes la Iope.

Aceşti oameni au găsit casa tăbăcarului fără nici un fel de probleme. Cât ei sunt încă pe drum, Dumnezeu îl pregăteşte pe Simon Petru.

v.9  A doua zi, cînd erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s’a suit să se roage pe acoperişul casei, pela ceasul al şaselea.

Este absolut necesar ca Dumnezeu să-l pregătească pe Simon Petru. Petru nu avea aceeaşi lărgime a orizontului intelectual ca Pavel. Deşi nu avusese parte de instruirea, de educaţia aleasă din cazul lui Pavel, Dumnezeu îl putea folosi pe Simon Petru într-un mod diferit. Este o mare greşeală să credem că toţi trebuie turnaţi după acelaşi tipar pentru a fi folosiţi de Dumnezeu.

v.10  L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într’o răpire sufletească.

v.11  A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborîndu-se şi slobozindu-se în jos pe pămînt.

v.12  În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare de pe pămînt şi păsările cerului.

Observaţi că sunt menţionate patrupedele, reptilele pământului şi păsările. Alte manuscrise adaugă şi fiarele sălbatice.

v.13    Şi un glas i-a zis: ,,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.“

v.14  ,,Nicidecum, Doamne“, a răspuns Petru. ,,Căci niciodată n’am mîncat ceva spurcat sau necurat.“

În timp ce Petru se întreabă ce înseamnă toate acestea, i se adresează o voce. Nu este interesant că i se adresează cu “Doamne”, când el nu ascultă ce îi spune Domnul să facă?

Aş dori să înţelegeţi ceva aici. Momentul acesta venea după ziua Cincizecimii. El trăia în vremea harului în care nu contează deloc dacă mâncăm sau nu carne. Totuşi, Petru respectă în continuare sistemul mozaic şi nici nu mănâncă nimic necurat. Este sincer şi cinstit în privinţa aceasta. Unii vor spune că Petru ar fi trebuit să fie mai deschis la minte şi să mănânce orice. Vedeţi dar că Domnul îl învaţă că nu mai este sub legea mozaică şi că este liber să mănânce orice. Marea problemă astăzi este că unii oameni decid să nu mănânce carne şi apoi încearcă să-i oblige pe toţi să facă la fel.

Dragul meu prieten, dacă trăieşti sub har, nu contează dacă mănânci sau nu carne. Aceasta este treaba ta. Poate că dacă mănânci un anumit fel de mâncare vei avea indigestie, dar te asigur că relaţia ta personală cu Domnul nu va avea de suferit!

v.15  Şi glasul i-a zis iarăş a doua oară: ,,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.“

Nu numi întinat ce a curăţit Dumnezeu! Poţi mânca orice pentru că aşa a spus Dumnezeu.

v.16  Lucrul acesta s’a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăş la cer.

Petru rămâne singur şi se întreabă ce înseamnă toate aceste lucruri.

v.17  Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,

v.18  şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.

v.19 Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: ,,Iată că te caută trei oameni;

v.20  scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimes.“

v.21  Petru deci s’a pogorît, şi a zis oamenilor acelora: ,,Eu sînt acela, pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?“

v.22  Ei au răspuns: ,,Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr’un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe cari i le vei spune.“

Simon Petru trebuie să plece la Cezareea. Micul grup trimis în delegaţie de Corneliu îi explică rostul vizitei lor. Apoi îl invită pe Simon Petru să vină cu ei la casa lui Corneliu.

v.23  Petru deci i-a chemat înlăuntru, şi i-a găzduit.

v.24  A doua zi, s’a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe cari-i chemase.

v.25  Cînd era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s’a aruncat la picioarele lui, şi i s’a închinat.

Vedem aici că acest om avea o influenţă destul de mare asupra familiei şi prietenilor săi. Corneliu i-a adunat laolaltă pentru această ocazie. De asemenea, putem trage concluzia că el este un păgân, pentru că fiind instruit de înger să trimită după Simon Petru, el este convins că acesta este o persoană foarte importantă; prin urmare cade cu faţa la pământ şi se închină înaintea lui.

Observaţi reacţia lui Simon Petru la acest gest. Petru nu ar fi lăsat pe nimeni să se plece înaintea lui şi să-i sărute picioarele.

v.26  Dar Petru l-a ridicat, şi a zis: ,,Scoală-te, şi eu sînt om!“

Petru l-a ridicat pe acest om în picioare şi i-a spus: “Şi eu sunt tot un om”. Îmi place foarte mult cum a făcut acest lucru.

v.27  Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.

v.28  ,,Ştiţi“, le-a zis el, ,,că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.

Petru a intrat în casă. Acesta a fost un pas mare pentru el! Era pentru prima oară când Petru intra în casa unui neevreu. El este încă vag nedumerit cu privire la scopul pentru care l-a trimis Dumnezeu acolo.

El încalcă prima regulă a omileticii când îşi începe mesajul cu o scuză. Cuvintele lui nu sunt prietenoase. Ba chiar sunt o insultă la adresa gazdelor sale. În esenţă, el a spus: “Dacă vreţi să ştiţi ce părere am avut despre acest lucru, să ştiţi că nu am vrut să vin. Nu am mai călcat în casa unui neevreu niciodată. Nu am fost niciodată într-un loc necurat!” Dar nu se opreşte aici, ci adaugă: “Deşi nu am intrat niciodată într-o casă necurată, Dumnezeu mi-a spus să nu numesc pe nimeni necurat. Toţi suntem păcătoşi şi avem nevoie de mântuire.” Cum v-aţi simţi, în calitate de gazdă, dacă ar veni cineva la voi în casă şi ar spune: “Vin în casa ta pe care o consider murdară!”? Nu aţi avea o reacţie prea prietenoasă, nu-i aşa? Şi totuşi, aceasta este esenţa cuvintelor lui Petru din mesajul său introductiv.

Dar pentru că Dumnezeu i-a arătat că nimic nu este necurat sau curat, el îşi continuă mesajul.

v.29  Deaceea am venit fără cîrtire cînd m’aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gînd aţi trimes după mine?“

Acest lucru mă uimeşte. De ce ar pune Simon Petru această întrebare? De ce nu a început să le vorbească imediat despre Isus Hristos? Duhul lui Dumnezeu este în control aici şi îl împiedică pe Petru să se grăbească.

Aceasta ar trebui să fie o lecţie importantă şi pentru noi. Prea adesea noi suntem mai curând aspri şi chiar cruzi în intervenţiile noastre înaintea celor necredincioşi. Pentru că ni se pare că este greu să-l mărturisim pe Hristos altora, în general, atunci când o facem suntem foarte nepricepuţi. Suntem atât de neciopliţi şi atât de duri încât cel mai adesea îi jignim pe oameni.

Avem nevoie de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu dragii mei. Eu cred că cea mai bună metodă de evanghelizare este evanghelizarea prin rugăciune şi prin relaţii personale cultivate cu gingăşie şi sensibilitate faţă de celălalt. Vreau să spun că ar trebui să începem prin a ne ruga pentru o persoană. Apoi va veni ziua în care va trebui să adăugaţi acţiune la rugăciunea voastră. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă călăuzească. Ştiu că El o va face. Dacă v-aţi rugat pentru o persoană dragă, pentru un prieten sau pentru un străin, nu vă duceţi la ei bazându-vă pe puterile firii. Dacă veţi proceda astfel, veţi avea parte de eşec. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă călăuzească.