Itinerar Biblic Ep.0310 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 9

 

Tema: Convertirea lui Saul din Tars (fiul lui Sem)

 

Iată dragi ascultători că am ajuns la cel de al 9-lea capitol. Acest capitol ne vorbeşte despre o altă convertire remarcabilă. Dacă vă aduceţi aminte am spus că sunt redate trei convertiri remarcabile în această carte a Faptelor Apostolilor.  Convertirea eunucului etiopian a avut loc într-un car; iar convertirea lui Saul din Tars a avut loc în praful drumului. Probabil că el mergea călare pe un măgar când se îndrepta spre Damasc şi a fost răsturnat de pe el când a avut viziunea.

Când vom ajunge cu studiul nostru la Epistola către Filipeni, vom examina aspectele teologice, psihologice şi filozofice ale convertirii lui Saul din Tars. Aici ne ocupăm doar de ceea ce s-a întâmplat efectiv pe drumul Damascului.

Să vedem deci ce s-a întâmplat cu Saul din Tars.

Fapte 9:1-2

v.1  Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S’a dus la marele preot,

v.2  şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblînd pe Calea credinţei, atît bărbaţi cît şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

Când a izbucnit persecuţia în Ierusalim, Biserica a început să se întâlnească pe ascuns. Apostolii au rămas în Ierusalim, dar mulţi credincioşi au fost împrăştiaţi în toate părţile. Pe Filip l-am văzut în Samaria şi în cetăţile de pe ţărmul Mediteranei. Această situaţie a urmat după uciderea cu pietre a lui Ştefan.

Ceilalţi conducători religioşi din Ierusalim au fost satisfăcuţi de faptul că i-au alungat pe creştini din Ierusalim. Ei erau gata să lase lucrurile să rămână aşa cum erau în acel moment. Dar nu şi Saul din Tars! El era cel care sufla ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului.  Îl ura pe Isus Hristos. Eu nu cred că Domnul Isus Hristos a avut vreodată un duşman mai mare decât Saul din Tars. El s-a dus la marele preot şi i-a spus: “Am auzit că un grup de creştini a plecat spre Damasc. Vreau să mă duc după ei!” Adevărul este că el avea de gând să-i urmărească şi să-i prindă, oriunde s-ar fi dus aceştia. Scopul lui era exterminarea creştinismului.

v.3   Pe drum, cînd s’a apropiat de Damasc, de odată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.

v.4  El a căzut la pămînt, şi a auzit un glas, care-i zicea: ,,Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti?“

Pavel va relata acest incident încă de două ori numai în această carte a Faptelor. De fapt, el nu a obosit niciodată să vorbească despre convertirea lui. În Epistola către Filipeni, el abordează esenţa acestei teme şi spune ce s-a întâmplat cu adevărat cu el. Aici, în Faptele Apostolilor, ne sunt arătate faptele exterioare. Pavel le va relua când îşi va prezenta mărturia înaintea lui Agripa.

v.5  ,,Cine eşti Tu, Doamne?“ a răspuns el. Şi Domnul a zis: ,,Eu sînt Isus, pe care-L prigoneşti. ,,Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într’un ţepuş.“

Observaţi ignoranţa lui Saul! El era probabil cel mai strălucitor personaj al acelui moment. Era absolventul Universităţii din Tars, cea mai mare universitatea grecească din acea vreme. Era student la şcoala lui Gamaliel, un mare învăţat evreu. Era instruit în toate detaliile religiei iudaice. Dar nu Îl cunoştea pe Domnul Isus Hristos. “Cine eşti Tu, Doamne!”

Dragi prieteni, a-L cunoaşte pe El înseamnă a avea viaţă. Saul nu-L cunoştea pe Isus Hristos!

v.6  Tremurînd şi plin de frică, el a zis: ,,Doamne, ce vrei să fac?“ ,,Scoală-te,“ i-a zis Domnul, ,,intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.“

Saul a căzut cu faţa în praful drumului spre Damasc. Aceasta este o convertire remarcabilă. Saul îşi demonstrează imediat întoarcerea la Dumnezeu. Acest om care Îl ura pe Domnul Isus, care ar fi făcut orice pentru înlăturarea definitivă a celor care-L urmau pe Isus, acest om I se adresează acum cu apelativul: “Doamne!” Mai mult, el întreabă: “Doamne, ce vrei să fac?” Este gata să facă tot ce i-ar cere Domnul. Dragii mei, acest om a fost schimbat total.  Vă aduceţi aminte că Domnul Isus spusese că „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Putem spune cu siguranţă ce s-a întâmplat cu acest om. Dar ce se întâmpla cu cei ce-l însoţeau pe Pavel?

v.7  Oamenii cari-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.

În alt loc ni se spune că ei nu au auzit. Este cumva o contradicţie? Nu. Ei au auzit un glas, dar asta a fost tot. Nu înţelegeau ce se spunea. Nu înţelegeau ce se întâmplă. Şi nici nu vedeau pe nimeni pentru că nu aveau pe cine să vadă. Oamenii aceştia au rămas înmărmuriţi. Vom dezvolta acest incident cu mai multe detalii în capitolele 22 şi 26 ale acestei cărţi.

v.8  Saul s’a sculat dela pămînt; şi măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mîni, şi l-au dus în Damasc.

v.9  Trei zile n’a văzut, şi n’a mîncat, nici n’a băut nimic.

Acest om a fost orbit de lumina din cer pe care o văzuse. El era pur şi simplu uluit de ceea ce i se întâmpla. Unii oameni sar în sus de bucurie când se întorc la Dumnezeu. Unii strigă de bucurie. Dar nu şi Saul din Tars. Nu a existat nicicând un om mai nedumerit decât el. Dacă l-am fi întâlnit în acele trei zile în Damasc şi dacă l-am fi întrebat ce s-a întâmplat cu el, răspunsul lui ar fi fost: “Nu ştiu!” Dar va afla curând.

v.10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într’o vedenie: ,,Anania!“ ,,Iată-mă Doamne,“ a răspuns el.

v.11  Şi Domnul i-a zis: ,,Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă ,Dreaptă,` şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;

v.12  şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrînd la el, şi punîndu-şi mînile peste el, ca să-şi capete iarăş vederea.“

Saul din Tars, tânărul strălucitor, se află în întuneric şi confuzie. În timpul acesta Duhul lui Dumnezeu vine la altă persoană, Anania şi îl trimite pe Anania la Saul din Tars.

v.13  ,,Doamne,“ a răspuns Anania, ,,am auzit dela mulţi despre toate relele, pe cari le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;

v.14  ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi cari cheamă Numele Tău.

v.15  Dar Domnul i-a zis: ,,Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;

v.16  şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.“

Acum, traducerea literală a acestui fragment redă astfel versetul 15: “Mergi, pentru că acesta Îmi este un vas ales ca să poarte Numele Meu înaintea Neamurilor…”.

Dumnezeu expune aici două motive pentru chemarea lui Saul. El era vasul ales de Dumnezeu pentru două lucruri.

În primul rând, el trebuia să poarte Numele lui Isus.

Observaţi că el nu este chemat să fie martor, aşa cum a fost în cazul ucenicilor. Deşi este posibil ca Pavel să-L fi văzut pe Isus răstignit pe cruce, el nu a umblat cu Domnul în timpul lucrării Sale pe pământ. De fapt, Pavel nu a ştiut nimic despre El până în ziua aceea pe drumul Damascului. Acum i se spune că trebuie să poarte Numele lui Isus înaintea Neamurilor. Este acelaşi Nume pe care trebuie să-L purtăm noi astăzi: Numele lui Isus.

Pavel urma să poarte acest Nume înaintea a trei categorii diferite: Neamurile, împăraţii şi copiii lui Israel. Neamurile sunt primul grup trecut pe listă. Pavel va fi marele apostol al Neamurilor. Apoi el va fi apostol şi înaintea împăraţilor – poate chiar şi înaintea lui Nero, şi apoi înaintea poporului Israel. Primul loc în care merge Pavel atunci când intră într-o cetate este sinagoga. Sinagoga va fi trambulina prin care el va ajunge în mijlocul comunităţii, prin care va cunoaşte viaţa cetăţii. De acolo, el îi va aborda şi pe neevrei. Dar evreii sunt cei la care merge în primul rând.

În al doilea rând, sau al doilea motiv pentru care Dumnezeu îl alege pe Saul, este acela că Domnul îi va arăta lui Saul ce mult va suferi pentru Numele Lui. El a fost ales să sufere pentru Isus Hristos. Eu cred că nici un alt om nu a suferit mai mult pentru Domnul Isus Hristos decât apostolul Pavel. Nici unul dintre noi nu ar trebui să spună vreodată: “Eu sufăr mai mult decât toţi oamenii de pe acest pământ. De ce îngăduie Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva?” Poate că suferim sau credem că suferim mai mult decât în realitate, dar nu putem spune că este mai rău decât ce a avut Pavel de îndurat pentru Domnul.

Vă amintiţi că am spus că, într-o convertire, este nevoie de lucrarea Duhului Sfânt care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu printr-un om al lui Dumnezeu. Este acest lucru adevărat în cazul convertirii lui Saul din Tars?

Înainte de a pleca de pe pământ, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că nu îi va lăsa orfani. El a făgăduit că va trimite Duhul Său cel Sfânt. Şi iată ce va face Duhul: “El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14-15). Când Domnul nostru cel Înviat i-a apărut lui Saul, Duhul lui Dumnezeu i-a deschis ochii duhovniceşti şi i-a închis ochii trupeşti astfel încât el să-L poată vedea pe Domnul Isus. Aşa că Duhul Sfânt era la lucru în mod clar.

Dar ce putem spune despre Cuvântul lui Dumnezeu? Cum a fost folosit în convertirea lui Pavel? Saul din Tars era fariseu. El ştia foarte multe despre Cuvântul lui Dumnezeu. Am putea spune chiar că era saturat cu acest Cuvânt. Dacă citim epistolele lui ne putem da seama că Pavel cunoştea foarte bine scrierile Vechiului Testament. Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu au operat şi în cazul convertirii lui Saul.

Sunt convins că Dumnezeu foloseşte de asemenea  un om ca instrument al Său în convertirea oricărei fiinţe omeneşti, chiar dacă cel folosit de Domnul nu este prezent în momentul convertirii. De aceea este bine să nu încetăm cu mijlocirea pe lângă Domnul Isus Hristos.

Să revenim la Saul din Tars pe care l-am părăsit în Damasc. Este încă orb, este singur şi se roagă. Tânărul inteligent şi remarcabil care era el atunci se află acum într-o confuzie totală de la întâlnirea personală cu Domnul Isus. Duhul lui Dumnezeu îi apare lui Anania şi îl trimite în ajutorul lui Saul.

Fapte 9:17

v.17  Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mînile peste Saul, şi a zis: ,,Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S’a arătat pe drumul pe care veneai, m’a trimes ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfînt.“

Ce schimbare! El este tot Saul din Tars, dar acum a devenit fratele Saul. El nu mai este duşmanul creştinilor; este un frate.

Orice persoană care Îl iubeşte pe Domnul Isus Hristos este frate sau soră cu toţi ceilalţi credincioşi. Din nefericire, mă văd nevoit să adaug că fraţii nu se poartă întotdeauna ca fraţii.

În ce-l priveşte pe Saul , el este pe cale să-şi recapete vederea şi să fie umplut cu Duhul Sfânt. Acum, umplerea aceasta este una specială pentru slujire. Aceasta este experienţa care se descoperă în viaţa fiecărui credincios. Saul a fost botezat cu Duhul Sfânt pe drumul Damascului. Dar nu a fost umplut cu Duhul Sfânt decât după ce Anania a venit la el. Astfel, Saul va deveni un martor al lui Isus Hristos. El îşi va recăpăta vederea fizică dar va dobândi şi una spirituală.

v.18  Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăş vederea. Apoi s’a sculat, şi a fost botezat.

Acum el este botezat cu apă ca semn şi ca pecete a convertirii sale. Apa nu avea nici o legătură cu mântuirea lui. Saul fusese botezat de către Duhul Sfânt, adică fusese mântuit pe drumul Damascului. Când Anania şi-a pus mâinile peste el, Saul a fost umplut cu Duhul Sfânt pentru slujire. Şi acum el este botezat cu apă.

v.19  După ce a mîncat, a prins iarăş putere. Saul a rămas cîteva zile cu ucenicii, cari erau în Damasc.

v.20  Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Ascultaţi la acest verset. Saul din Tars a început imediat să-L mărturisească pe Hristos. De ce? Pentru că era plin de Duhul Sfânt. El a început să propovăduiască în sinagogi că “Isus este Fiul lui Dumnezeu”.

Dragi prieteni, trebuie mai întâi să ştiţi cine este Hristos înainte de a crede în ceea ce a făcut. El a murit pentru păcatele voastre. Şi acest lucru a fost posibil pentru că El este Fiul lui Dumnezeu. Eu nu aş putea muri pentru păcatele voastre, şi nici voi nu aţi putea muri pentru ale mele. Nici o fiinţă omenească nu poate muri pentru răscumpărarea altei fiinţe omeneşti. Numai Isus Hristos a putut face acest lucru pentru că El este Fiul lui Dumnezeu. Aşadar, Saul din Tars a început să predice că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ştiţi.

v.21  Toţi ceice-l ascultau, rămîneau uimiţi, şi ziceau: ,,Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre ceice chemau Numele acesta? Şi n’a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?“

v.22  Totuş Saul se întărea din ce în ce mai mult, şi făcea de ruşine pe Iudeii, cari locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.

Hristos înseamnă Mesia. Saul îi încurca pe iudei când le demonstra că Isus este Mesia. Saul din Tars a fost o personalitate remarcabilă din mai multe puncte de vedere. El este cel care a suferit cel mai mult pentru Hristos; tot el este pe primul loc printre misionarii din toate timpurile. De asemenea, eu cred că avea şi un coeficient de inteligenţă foarte ridicat. El reuşea să-i contracareze pe toţi cei care îl atacau la nivel intelectual.

v.23  După cîtva timp, Iudeii s’au sfătuit să-l omoare;

v.24  şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.

v.25  Dar într’o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborît prin zid, dîndu-l jos într’o coşniţă.

Când iudeii nu puteau câştiga prin forţa argumentelor, ei recurgeau la o altă tactică, aceea de a-l elimina pe adversar.

Sunt sigur că această coborâre în coş peste zid a fost o experienţă palpitantă. Cu toate acestea, nu citim nicăieri în Noul Testament că Pavel a mers de-a lungul şi de-a latul Imperiului Roman vorbind despre scăparea sa peste zidul cetăţii, într-un coş de nuiele. Aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru mulţi oameni care ţin atât de mult să vorbească despre aspecte senzaţionale. Acest om a avut o experienţă extraordinară, dar a considerat că avea ceva mai important de prezentat oamenilor.

Nu ar trebui să îngăduim niciodată ca experienţa noastră să se interpună în calea prezentării Persoanei lui Hristos. Nu ar trebui să îngăduim niciodată ca persoana noastră să fie mai presus de Persoana lui Hristos. Am auzit adesea rugăciunea următoare: “Ascunde predicatorul în spatele Crucii”. Nu, dragi prieteni, nu de asta este nevoie. Mai degrabă, ar trebui să ne rugăm astfel: “Ajută-ne să-L prezentăm pe Hristos în aşa fel încât Duhul lui Dumnezeu să poată lua lucrurile lui Hristos şi să ni le dezvăluie! Ajută-l pe predicator să ni-L prezinte pe Hristos!” Aceasta a fost metoda lui Pavel.

După aceste experienţe Pavel se duce tocmai acolo unde începuse prigoana:

v.26  Cînd a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.

Ucenicii au crezut că aceasta este o înşelăciune din partea lui Saul, că el încercase să se infiltreze printre ei. Să nu uităm că ucenicii lui Isus aveau de-a face cu o persecuţie şi că auziseră probabil de cazul lui Simon vrăjitorul şi de tactica acestuia în Samaria.

v.27  Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.

Bunul Barnaba! Numele lui înseamnă “fiul mângâierii”. El vine şi îl îmbrăţişează pe Saul. Ce binecuvântare a fost pentru Saul! Ce mare nevoie este şi astăzi de oameni care să-i îmbrăţişeze pe noii creştini şi să le îndrume primii paşi pe calea credinţei!

v.28  De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim,

Pavel este primit în adunarea din Ierusalim şi se alătură forţelor bisericii din acest oraș.

v.29  şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii cari vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.

Aceşti evrei care vorbeau greceşte erau evrei crescuţi în afara Israelului, sub influenţa culturii greceşti. Mărturia lui Saul din Tars a fost atât de puternică încât oponenţii lui au ajuns la concluzia că singura cale de a scăpa de el era eliminarea lui fizică.

v.30  Cînd au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezarea, şi l-au pornit la Tars.

Pavel merge în oraşul său natal. Probabil că s-a dus la el acasă pentru a le spune părinţilor lui, fraţilor şi surorilor lui, precum şi altor rude, ce s-a întâmplat cu el. Nu ştim nimic despre familia lui. El nu a vorbit niciodată despre familia lui, cu o singură excepţie. În Romani 16 el menţionează ceva despre unele persoane cu care avea legături de rudenie.

v.31  Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea.

Biserica a continuat să se dezvolte. Evanghelia s-a răspândit în Iudeea, Galileea şi Samaria. Şi foarte curând se va îndrepta spre cele mai îndepărtate colţuri ale pământului.

v.32   Pe cînd cerceta Petru pe toţi sfinţii, s’a pogorît şi la ceice locuiau în Lida.

v.33   Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.

v.34  ,,Enea,“ i-a zis Petru, ,,Isus Hristos te vindecă; scoală-te, şi fă-ţi patul.“ Şi Enea s’a sculat îndată.

v.35  Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut, şi s’au întors la Domnul.

v.36 În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tîlmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.

Această femeie era implicată într-un fel de asistenţă socială. Ea avea darul de a coase şi a croi haine. Acum veţi spune: “Cum adică? Şi acest dar de a coase este unul din darurile Duhului Sfânt?” Da, în cazul acestei femei aşa a fost. Mulţi oameni caută astăzi să aibă daruri mult mai spectaculoase, cum ar fi vorbirea în limbi. Poate îmi veţi îngădui să vă recomand căutarea unui dar mult mai practic. Aş putea spune foarte sincer şi deschis: “Dragă soră, învaţă să coşi!”

Croitoria era darul acestei femei pe nume Dorca. Mă îndoiesc că ea lua cuvântul la întâlniri misionare sau că preda la un curs biblic pentru femei. Nu cred că a avut o astfel de ocazie pentru că s-a numărat printre cei dintâi sfinţi. Dar ea a făcut lucruri minunate pentru alţii.

v.37  În vremea aceea, s’a îmbolnăvit, şi a murit. Dupăce au scăldat-o, au pus-o într’o odaie de sus.

Observaţi cum se pregăteau creştinii pentru înmormântare în vremea aceea.

v.38  Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, cînd au auzit că Petru este acolo, au trimes doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii pînă la noi.

Ei au trimis vorbă de la Iope la Lida să spună lui Petru că o femeie minunată din biserica din Iopa tocmai murise. S-ar părea că ei credeau că Petru ar putea s-o învie din morţi. Cel puţin ei i-au cerut să vină până acolo.

v.39  Petru s’a sculat, şi a plecat împreună cu ei. Cînd a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plîngînd, şi i-au arătat hainele şi cămăşile, pe cari le făcea Dorca, pe cînd era cu ele.

Observaţi că văduvele sunt cele care au condus această “paradă de modă”. Ele i-au arătat lui Petru hainele pe care le făcuse Dorca. De ce au făcut văduvele acest lucru? Pentru că erau sărace. Ele nu ar fi avut ce îmbrăca dacă Dorca nu ar fi cusut acele haine pentru ele. Aceasta fusese lucrarea ei de slujire. Acesta era darul ei de la Duhul Sfânt.

v.40  Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s’a rugat; apoi, s’a întors spre trup, şi a zis: ,,Tabita, scoală-te!“ Ea a deschis ochii, şi, cînd a văzut pe Petru, a stătut în capul oaselor.

v.41  El i-a dat mîna, şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve, şi le-a pus-o înainte vie.

v.42  Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.

v.43  Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.

Avem aici un exemplu de exercitare a darului de a face semne şi minuni. În cartea Faptele Apostolilor, care este cartea istoriei bisericii, avem lucrarea lui Simon Petru, un apostol, şi lucrarea lui Pavel, un alt apostol. Simon Petru a fost un slujitor al lui Dumnezeu pentru Neamuri. Textul Scripturii ne arată că fiecare dintre ei a înviat o persoană din morţi. Este foarte posibil ca ei să mai fi înviat şi alte persoane, dar în Noul Testament sunt consemnate numai aceste cazuri pentru a demonstra că apostolii au avut acest dar. Ei puteau face minuni. Puteau vindeca oameni bolnavi şi puteau învia morţi. Acestea erau trăsăturile caracteristice ale unui apostol. Erau daruri apostolice.

Dragii mei nu vreau să spun că acele daruri sunt irepetabile, dar cred că accentul cade pe altceva în toate aceste întâmplări din viaţa Bisericii Primare. Cred că ceea ce avem aici este o intervenţie specială a Duhului Sfânt în viaţa oamenilor, intervenţie care îi motivează pe cei ce au parte de ea să-L mărturisească pe Domnul Isus ca fiind Hristosul.

Întrebarea este acum, voi aţi avut parte de o asemenea intervenţie? Care au fost consecinţele ei? Ce mărturisiţi voi acum? Fie ca mărturia noastră să fie ca cea a ucenicilor și anume, Hristos e Domnul!