Itinerar Biblic Ep.0309 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 8:5-40

 

Tema: Convertirea eunucului etiopian (fiul lui Ham)

Dragi ascultători, am văzut în episodul nostru de data trecută că după o perioadă de puritate şi exemplul de trăire creştină, Biserica Primară a început să fie şi ea afectată de natura umană neconvertită. Acestea sunt problemele cu care Biserica se confruntă în interior. În acelaşi timp, din afara ei, încep prigoanele împotriva Bisericii. Cel care conduce această prigoană este nimeni altul decât Saul din Tars, care mai târziu va deveni misionarul neamurilor.

Dacă am vorbit despre prigoana împotriva Bisericii, trebuie să spunem că aceasta a determinat şi începerea campaniilor misionare. Cei care plecau din Ierusalim de teama acţiunilor întreprinse de Saul, duceau cu ei Evanghelia vesteau lucrurile întâmplate în Ierusalim.

Unul dintre cei care aveau o binecuvântată lucrare era Filip. El era  cel de-al doilea diacon pe care Dumnezeu l-a folosit în chip minunat. Să vedem cum îl foloseşte Duhul Sfânt pe Filip şi cred eu, vom putea învăţa ceva despre călăuzirea Duhului Sfânt.

Începem cu versetul 5 din capitolul 8:

Fapte 8:5

v.5  Filip s’a coborît în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos.

Domnul Isus le spusese ucenicilor că vor fi martorii Lui în Ierusalim, Iudeea şi Samaria. Acum Cuvântul ajunge în Samaria iar cel care îl duce acolo este Filip.

v.6  Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit şi au văzut semnele, pe cari le făcea.

După cum ne aducem aminte, Ştefan a avut darul de a face minuni şi semne. Iată că Filip avea acelaşi dar. Acum  nu chiar oricine avea acest dar – îl aveau numai cei din poziţii de conducere, cei care duceau Cuvântul lui Dumnezeu în lume.

Să ştiţi că, dealtfel, a venit şi ziua în care aceste daruri ale semnelor şi minunilor au dispărut. Aceasta s-a întâmplat în vremea apostolilor. La momentul în care era definitivat şi stabilit canonul Sfintei Scripturi, scrisoarea de recomandare a unui adevărat om al lui Dumnezeu era învăţătura corectă, nu darul de a face minuni.

v.7  Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.

v.8  Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.

Evanghelia a ajuns deci în Samaria. După cum vă aduceţi aminte, Domnul Isus începuse şi el o trezire în Samaria. Poate tocmai de aceea Filip este primit bine în Samaria, unde Evanghelia aduce multă bucurie.

Dar datorită faptului că Biserica începe să crească într-un ritm rapid, se alătură ei şi oameni care de fapt nu sunt credincioşi. Deşi sunt necredincioşi, ei fac o mărturisire de credinţă. Îl vom cunoaşte pe unul dintre aceştia imediat.

v.9  În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.

El zicea că este un om însemnat lucru care se întâmplă şi astăzi. Dacă cineva susţine că este vindecător, că poate vindeca oamenii prin credinţă, se consideră un om însemnat, credeţi-mă! Puteţi spune că aceşti vindecători sunt oameni smeriţi. Dar, smerenia, dragii mei, nu se manifestă în cadrul unor servicii religioase în timpul cărora o persoană afirmă că vindecă oameni şi lasă să se înţeleagă că el este singurul posesor al acestui dar în mulţimea aceea. Aceasta înseamnă a zice că eşti un om însemnat, aşa cum a făcut Simon vrăjitorul.

v.10  Toţi, dela mic pînă la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: ,,Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte ,mare`.

v.11  Îl ascultau cu luare aminte, pentrucă multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.

Aceşti oameni îl socoteau pe Simon vrăjitorul un fel de zeu. Mulţi oameni sunt vrăjiţi şi în prezent.

Dragi prieteni, nu vă lăsaţi vrăjiţi de nici un om, de nici o putere. Chiar dacă un om propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu vă uitaţi la om. Uitaţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu şi verificaţi dacă ceea ce vă spune este corect. Priviţi la Dumnezeu, întoarceţi-vă la Domnul! Când ne uităm la om Îl pierdem din vedere pe Domnul Isus Hristos. Aşa s-a întâmplat în Samaria.

v.12  Dar cînd au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei.

Filip a predicat Evanghelia în Samaria, şi mulţi bărbaţi şi femei au crezut. Simon a venit în contact cu Filip şi se pare că şi-a mărturisit credinţa în timpul lucrării acestuia.

v.13  Chiar Simon a crezut; şi dupăce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari cari se făceau.

Simon crede, este botezat şi se împrieteneşte cu Filip. Ar fi uşor de crezut, pentru oricine, că el era cu adevărat un copil al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el nu este convertit. Vom vedea că mai sunt şi alţii care și-au mărturisit credinţa fără ca să fie însă născuţi din nou. Ei au înţeles cu mintea ce se întâmpla şi s-au luat după mulţime, fără să fie mântuiţi. Deşi au fost botezaţi cu apă, nu au fost botezaţi de Duhul Sfânt în Biserica lui Isus Hristos.

Şi astăzi sunt mulţi oameni în aceeaşi situaţie. Am primit multe scrisori de la oameni care spun că, de când au început să studieze Biblia împreună cu acest program de radio,   şi-au examinat cu atenţie credinţa. Mulţi au ajuns să-şi dea seama că s-au luat pur şi simplu după altcineva, dar că nu fuseseră născuţi din nou. Pavel spune: “Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă” (2 Corinteni 13:5).

Este un lucru bun să vă cercetaţi pe voi înşivă pentru a vedea dacă sunteţi în credinţă.

Acest Simon avea toate accesoriile exterioare. A mărturisit credinţa sa în Isus şi a fost botezat în urma acestei mărturisiri. Dar nu era o credinţă autentică aşa cum o să vedem puţin mai târziu. Oricum, ceea ce se întâmpla în Samaria a stârnit atenţia ucenicilor.

v.14 Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit că Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru şi pe Ioan.

v.15  Aceştia au venit la Samariteni, şi s’au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfînt.

v.16  Căci nu Se pogorîse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.

Când au auzit apostolii că avea loc o puternică mişcare a Duhului Sfânt în Samaria, i-au trimis pe Petru şi Ioan să vadă despre ce este vorba. Apostolii au găsit acolo un grup mare de credincioşi care nu erau născuţi din nou. Ei nu fuseseră botezaţi de către Duhul Sfânt în Biserică, adică în trupul lui Hristos. Aceşti oameni nu erau mântuiţi, ci pur şi simplu doar trecuseră printr-o ceremonie fără nici o semnificaţie interioară.

Dragul meu prieten, botezul cu apă sau trecerea printr-o altă ceremonie nu vă va face creştini. Lui Simon i-a plăcut ideea că ar putea face minuni şi semne miraculoase, aşa cum vedea în jurul său.

v.17  Atunci Petru şi Ioan au pus mînile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfînt.

Poate că Filip nu spusese toate datele şi condiţiile Evangheliei. Sau poate că ei nu le acceptaseră pe toate. Oricum ar fi fost, acum ei sunt aduşi în poziţia de parteneri ai apostolilor. Acum credincioşii samariteni cred Evanghelia şi cred în Domnul Isus Hristos.     Şi iată că abia acum Duhul Sfânt intră în ei. Eu sunt convins că acest lucru trebuie considerat în succesiunea istorică. Sarcina încredinţată apostolilor era aceea de a prezenta Evanghelia în orice zonă în care ea nu fusese încă auzită. În ziua Cincizecimii, Evanghelia a fost vestită oamenilor în Ierusalim. Petru şi Ioan trebuie s-o aducă oamenilor din Samaria şi Iudeea. Pavel urmează să fie apostolul neevreilor. Isus dăduse această poruncă. Noi o vedem împlinită acum în Samaria.

v.18  Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le-a dat bani,

v.19  şi a zis: ,,Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, să primească Duhul Sfînt.“

Simon a vrut să plătească pentru acest dar. De ce? Pentru că acest om este un escroc religios. El vrea să folosească acest dar pentru un foarte gras profit personal.

Foarte mulţi oameni folosesc şi astăzi acest procedeu. Ei pretind că la adunările organizate de ei au loc tot felul de miracole şi spun cu umilinţă că ei nu au nici o legătură cu ele. Dacă acest lucru este adevărat, de ce îngăduie ei continuarea acestui fel de înşelăciune? “El vrăjea”, se spune despre Simon.

De atunci încoace, dragii mei,  în lume au existat şi continuă să existe foarte mulţi escroci religioşi gata să vrăjească mulţimile.

Persecuţia din afară nu a adus nici un prejudiciu Bisericii. I-a împrăştiat pe credincioşi şi a lucrat la înaintarea Evangheliei. Rănile au fost provocate din interior, de către cei care susţineau că sunt credincioşi, când de fapt nu erau. Biserica este rănită întotdeauna din interior.

La fel s-a întâmplat cu Domnul Isus. El a fost trădat de unul dintre ucenicii Săi. Poporul Său L-a trădat dându-L pe mâinile romanilor, iar romanii L-au răstignit. Şi astăzi El este trădat în Biserică.

Este la fel ca în cazul calului de lemn adus de greci în Troia. Cetatea aceasta era impenetrabilă, era invulnerabilă până când a fost adus calul de lemn în interiorul zidurilor ei. Diavolul a început cu persecuţia asupra Bisericii, cu atacuri din afară. Dar a văzut că metoda nu dă rezultatele scontate. Ba dimpotrivă, a dus la răspândirea Evangheliei. Apoi a decis să-şi înceapă lucrarea din interior. De aici el poate provoca stricăciuni. Foarte mulţi slujitori ai Bisericii ar putea să confirme acest lucru!

v.20  Dar Petru i-a zis: ,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s’ar putea căpăta cu bani!

v.21  Tu n’ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care ştim că acest om nu era întors la Dumnezeu. Simon Petru declară că inima lui nu era dreaptă înaintea lui Dumnezeu. El nu era născut din nou. Pe acest om îl interesau numai banii.

v.22  Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gîndul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;

v.23  căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.“

Nu se putea face o afirmaţie mai dură decât aceasta!

v.24  Simon a răspuns: ,,Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întîmple nimic din ce aţi zis.“

Observaţi că Simon nu cere să fie mântuit. El nu cere ca ei să se roage pentru mântuirea lui, ci doar ca nici unul din aceste lucruri rele să nu i se întâmple. Nu ştim dacă acest om s-a întors vreodată cu adevărat la Dumnezeu.

Poate că a făcut-o, dar aici avem o lecţie cu privire modul în care oamenii ar trebuie să se apropie de Domnul Isus.

v.25  După ce au mărturisit despre Cuvîntul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s’au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.

Evanghelia şi-a început călătoria până la marginile pământului. Startul a fost dat în Ierusalim. Apostolii erau acolo şi au fost puse bazele unei adunări de credincioşi. În curând centrul se va muta la Antiohia. Apoi, la Efes. Mai târziu se va muta la Alexandria şi, în cele din urmă, la Roma. Eu nu cred că astăzi există un centru anume al Bisericii. Biserica se întinde până la marginile pământului.

Unul din mijloacele cele mai bune pentru răspândirea Evangheliei până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului este radioul. Prin aceste mijloace tehnice, Biserica poate face tot ce nu a fost împlinit din secolul I când Evanghelia a ajuns până la marginile lumii cunoscute la acea vreme. Oricum, convertirile din Biserica tuturor timpurilor sunt semne ale intervenţiei Duhului Sfânt în această lume.

În capitolele 8, 9, 10 găsim consemnate trei convertiri remarcabile care au loc în Biserica Primară. Eu cred că acestea au fost alese şi înregistrate aici pentru un anumit motiv. Capitolul 8 ne relatează convertirea unui eunuc etiopian, un fiu al lui Ham. Capitolul 9 consemnează convertirea lui Saul din Tars, un fiu al lui Sem. Capitolul 10 ne redă convertirea lui Corneliu, centurionul roman, un fiu al lui Iafet. Poate vă amintiţi că omenirea este împărţită în aceste trei categorii. Aceasta a fost împărţirea etnologică şi geografică de după Potop. Ham, Sem şi Iafet au fost fiii lui Noe. Descoperim astfel că Evanghelia ajunge la reprezentanţi ai acestor trei diviziuni ale rasei umane.

Din aceste trei convertiri veţi observa că este nevoie de trei factori înainte de a fi vorba de o convertire. Toţi cei trei factori sunt evidenţi în aceste trei exemple. Primul dintre ei este:

  1. Lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt l-a dus pe Filip în Samaria unde avea loc o mare mişcare a Duhului lui Dumnezeu. Apoi Duhul lui Dumnezeu l-a îndemnat să meargă spre Gaza. Mai departe, Duhul lucrează în inima etiopianului. Duhul lui Dumnezeu a mers înainte pentru a pregăti inima celui care urmează a se converti, dar şi mesagerul care va duce Evanghelia. Această călăuzire a Duhului Sfânt este absolut esenţială. Mi-e teamă că foarte mare parte din lucrarea personală este făcută la întâmplare, fără călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Ar trebui să ne rugăm foarte clar şi precis înainte de a vorbi cu cineva. Ar trebui să vorbim cu Domnul despre o persoană înainte de a vorbi cu acea persoană despre Domnul. Şi nu avem nevoie numai de călăuzirea Duhului Sfânt. Avem nevoie ca Duhul lui Dumnezeu să meargă înaintea noastră şi să pregătească totul pentru noi şi apoi să ne cheme acolo unde este El. Noi trebuie să dorim să mergem acolo unde este Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este prima condiţie esenţială într-o convertire. Vedem că acest lucru este adevărat şi în cazul etiopianului, şi în convertirea lui Saul, şi în cea a lui Corneliu.

Al doilea factor este:

  1. Cuvântul lui Dumnezeu. “Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Cuvântul lui Dumnezeu este cel de-al doilea factor esenţial. Duhul Sfânt va descoperi lucrurile lui Hristos unei persoane. Duhul lui Dumnezeu foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu. Dar trebuie să existe şi un instrument omenesc.

Cel de-al treilea factor:

  1. Omul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu foloseşte un om al lui Dumnezeu care transmite Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca cineva să devină copil al lui Dumnezeu, un om născut din nou. Vom vedea acest lucru în relatarea convertirii eunucului etiopian.

Samaria este un ţinut care se întinde la nord de Ierusalim. Lui Filip i se spune să meargă spre sud. Ceea ce noi cunoaştem sub numele de fâşia Gaza se află la sud, de-a lungul Mediteranei. Aceasta era o rută comercială spre Egipt şi Etiopia. Probabil că Filip a trecut prin Ierusalim pentru a ajunge până acolo.

Filip vorbise mulţimilor în Samaria, dar iată că acum el este trimis în deşert.

Fapte 8:27-28

v.27  Filip s’a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,

v.28  se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.

Iată că acest bărbat din Etiopia controla toate averile împărătesei. De fapt, el era casierul general. Era un înalt funcţionar al acelor zile.

Deşi era cetăţean etiopian, el venise la Ierusalim pentru a se închina. Aceasta este o indicaţie a faptului că el aderase la iudaism. Tocmai fusese la Ierusalim, centrul religios al iudaismului. Deşi iudaismul era religia dată de Dumnezeu, eunucul etiopian părăsea acum Ierusalimul fără să fie lămurit asupra unor aspecte. Citea din profetul Isaia, dar nu înţelegea ce citea.

Fapte 8:29

v.29  Duhul a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!“

Duhul Sfânt este cel care conduce – aşa cum şi trebuie să fie – în orice întoarcere la Dumnezeu. Filip este omul lui Dumnezeu pe care îl foloseşte Duhul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu era deja în acel car, pentru că etiopianul citea din cartea profetului Isaia.

v.30  Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: ,,Înţelegi tu ce citeşti?“

v.31  Famenul a răspuns: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?“ Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.

v.32  Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: ,,El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;

v.33  în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pămînt.“

De unde citea etiopianul? Veţi recunoaşte fragmentul din capitolul 53 al cărţii profetului Isaia. El citea versetele 7 şi 8. Este clar că el citea deja de mai mult timp. Aşa că este evident că citise şi versetele precedente.

v.34  Famenul a zis lui Filip: ,,Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?“

Ce minunat punct de plecare! Când Duhul Sfânt este Cel care călăuzeşte, deschiderea este extraordinară! El va face astfel ca lucrurile privitoare la Hristos să fie clare oricui.

v.35  Atunci Filip a luat cuvîntul, a început dela Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.

Duhul lui Dumnezeu va folosi Cuvântul lui Dumnezeu.

v.36  Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ,,Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?“

v.37  Filip a zis: ,,Dacă crezi din toată inima, se poate.“ Famenul a răspuns: ,,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.“

Amintiţi-vă că Filip avusese o experienţă cu Simon vrăjitorul, în Samaria. El nu are de gând să îngăduie o reeditare a acelei experienţe. Când etiopianul cere să fie botezat, Filip se asigură că acesta este sigur de ceea ce crede în inima lui.

v.38  A poruncit să stea carul, s’au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

v.39  Cînd au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,

Dar ce s-a întâmplat cu Filip?

v.40  Filip se afla la Azot, de unde s’a dus pînă la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

Azot este Aşdod, care se află situat în fâşia Gaza. Pentru a ajunge în Cezareea, el trebuia să treacă prin Iope. Acolo se află Tel Aviv-ul de astăzi. Filip a pornit la drum şi a predicat Evanghelia de-a lungul coastei până în Cezareea. Evanghelia ajunsese în Iudeea şi Samaria şi acum trecea dincolo de aceste ţinuturi. Eunucul o dusese până în Etiopia.  Dragii mei ce lucruri minunate se întâmplă atunci când Duhul lui Dumnezeu intervine. Nu cred că trebuie să ne dorim vreodată mai puţin. Dumnezeu cu siguranţă nu doreşte.