Itinerar Biblic Ep.0302 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 1:26-2:4

 

Rezumat

* Înălţarea şi făgăduinţa întoarcerii lui Isus.

Dragi ascultători, am văzut în episodul nostru anterior că avem nevoie de putere pentru a răspândi Evanghelia. Aceasta a fost şi făgăduinţa Domnului Isus: “Voi veţi primi o putere”.

De asemenea avem nevoie de călăuzirea Domnului. Deşi avem însărcinarea de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem putere în noi înşine, nici în biserică, dar este putere în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care lucrează printr-o persoană, prin biserică sau printr-un program de radio. Întrebarea este dacă noi Îi îngăduim să lucreze.

Domnul a mai spus în ceea ce ne priveşte “Şi-Mi veţi fi martori…”.

Mărturia noastră este despre Hristos. El este în centrul atenţiei, El este punctul de atracţie. “În Ierusalim” înseamnă pentru noi oraşul natal; “toată Iudea” este echivalentă cu comunitatea în care trăim; Samaria este acea categorie de oameni cu care de obicei nu ne asociem. Deşi nu ne întâlnim cu aceşti oameni şi nu petrecem timp împreună cu ei, noi avem datoria de a le duce Evanghelia. Sigur că nu ne putem împrieteni cu oricine. Ne putem alege prietenii la fel ca oricine. Aceasta este o manifestare a libertăţii pe care o avem. Sunt şi oameni care nu vor să aibă de-a face cu noi. Mulţi oameni nu vor să mă aibă în preajmă; li  s-ar face părul măciucă să mă ştie mereu lângă ei. Indiferent însă de aceste reacţii, noi avem atât privilegiul cât şi responsabilitatea de a propovădui oamenilor din lume Cuvântul lui Dumnezeu.

În cele din urmă, această mărturie pentru Hristos trebuie să ajungă în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. Nu ar trebui să pierdem niciodată din vedere că aceasta este intenţia Domnului. El ne-a spus că dacă Îl iubim vom împlini poruncile Lui. Porunca Lui este personală. Nu putem pasa responsabilitatea asupra bisericii spunând: “Biserica face acest lucru, aşa că nu este nevoie să ne implicăm şi noi.” Cât de mult eşti implicat, dragul meu prieten? Care este mărturia ta pentru Hristos?

Cred că fiecare trebuie să-şi facă o analiză serioasă cu privire la aceste lucruri, pentru că ele nu reprezintă nişte sugestii ale Domnului Isus ci poruncile Sale.

Dar iată că ajungem la momentul în care El este înălţat la ceruri.

Fapte 1:9

v.9  După ce a spus aceste lucruri, pe cînd se uitau ei la El, S’a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

Înălţarea la cer a Domnului Isus Hristos este o minune importantă, semnificativă în lucrarea Domnului. Acest lucru este adevărat în mod special în această epocă a cuceririlor spaţiului cosmic, când ochii oamenilor sunt îndreptaţi spre cer şi se vorbeşte despre călătoriile în spaţiu. Călătoria în spaţiu nu este ceva nou. Domnul Isus S-a lansat în spaţiu fără să aibă nevoie de o bază de lansare sau de vreo rachetă propulsoare.

Un nor L-a ascuns de ochii privitorilor. Ce fel de nor era acesta? Era un nor de apă? Nu. Era un nor al slavei, la fel cu cel care umplea cortul mărturiei. În rugăciunea Sa de Mare Preot, Isus S-a rugat astfel: “Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5).

La naşterea Sa pe acest pământ, Domnul Isus a fost înfăşat în scutece din pânză de in. Când a părăsit acest pământ, El a fost învăluit în nori de slavă. Aşa S-a întors la dreapta Tatălui.

În timp ce apostolii privesc toate acestea, înaintea lor apar doi îngeri. Ei au înfăţişarea a doi bărbaţi şi au un mesaj important de transmis.

v.10  Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd Se suia El, iată că li s’au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,

v.11  şi au zis: ,,Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S’a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaş fel cum L-aţi văzut mergînd la cer.“

Isus glorificat S-a înălţat la cer. Acelaşi Isus, Cel glorificat, Se va întoarce în acelaşi fel şi în acelaşi loc. Versetul din Zaharia 14:4 ne spune: “Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi.” De acolo S-a înălţat şi tot acolo Se va întoarce.

Iată dragii mei, încheierea unei părţi a lucrării Domnului Isus pe acest pământ. Am spus a unei părţi pentru că mai este o parte, mai este o revenire a Sa.

De acum ucenici, erau nevoiţi să se descurce oarecum singuri:

v.12 Atunci ei s’au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lîngă Ierusalim, departe cît un drum în ziua Sabatului.

“Cât un drum în ziua Sabatului” era mai puţin de 2 km şi aceasta însemna că era aproape. De aceea îşi aşezau tabăra foarte aproape de Templu în zilele de sărbătoare când atât de mulţi oameni veneau la Ierusalim. Muntele Măslinilor era probabil acoperit cu adăposturi ale oamenilor veniţi special pentru sărbătoare la Ierusalim. Numărul acestora atingea câteva sute de mii. Ei îşi făceau tabăra acolo pentru că aveau nevoie să se afle la o distanţă de Templu cât un drum în ziua Sabatului.

v.13  Cînd au ajuns acasă, s’au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.

v.14  Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Mă bucur că Maria, mama lui Isus, era acolo. Reputaţia ei a fost restabilită acum. În aceste momente era clar că Isus este Fiul lui Dumnezeu, născut din fecioară, aşa cum spusese ea.

Atitudinea apostolilor şi a celorlalţi credincioşi era una de unitate, rugăciune şi aşteptare.

Este imposibil să refacem astăzi şi să repetăm acea perioadă. Amintiţi-vă că este vorba de o capsulă a timpului între înălţarea Sa la cer şi venirea Duhului Sfânt. Noi nu trăim în acel interval de timp, nu-l putem reconstitui. Noi nu aşteptăm venirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt S-a pogorât pe pământ acum peste 1 900 de ani.

Iată acum cum se completează numărului ucenicilor.

v.15  În zilele acelea, Petru s’a sculat în mijlocul fraţilor, -numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, -şi a zis:

v.16  ,,Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfînt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.

v.17  El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.

v.18  Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s’au vărsat toate măruntaiele.

Simon Petru vorbeşte din nou. Observaţi că aceasta se întâmplă înainte de venirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Acest om are nevoie de umplerea Duhului Sfânt la fel ca mine şi ca tine.

Petru ne oferă o imagine foarte vie despre Iuda.

Dacă vă derutează aparenta discrepanţă dintre acest fragment şi cel din Matei 27:5, citatul următor din Dicţionarul Biblic al lui Unger vă va fi de ajutor:

(Citez) “La prima vedere, am putea spune că între aceste două fragmente (Matei 27:5 şi Fapte 1:16-25) este o uşoară discrepanţă. În Matei se afirmă că: ‘Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.’ În capitolul 1 din Fapte ne este dată o altă versiune. Aici ni se spune că: (1) În loc să arunce banii în Templu, el a cumpărat un teren cu ei. (2) În loc să se spânzure, ‘a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.’ (3) Din acest motiv, şi nu pentru că preoţii l-au cumpărat cu preţul sângelui, acest ogor a fost numit ‘Acheldama’. Se pare că Iuda s-a spânzurat, probabil cu brâul său, care ori s-a rupt, ori s-a desfăcut, aruncându-l astfel la pământ, pe rocile colţuroase de dedesubt. În felul acesta s-a rănit aşa cum ne spune fragmentul din Fapte. Aparenta discrepanţă referitoare la ce s-a făcut cu banii poate fi explicată în felul următor: ‘Era împotriva legii să duci în trezoreria templului bani câştigaţi în chip nelegiuit pentru a cumpăra lucruri sacre. În asemenea cazuri, legea iudaică prevedea că banii trebuie înapoiaţi donatorului. Dacă el insista să dea acei bani, trebuia sfătuit să-i cheltuiască pentru binele obştesc. Printr-o lege inventată, banii tot ai lui Iuda erau consideraţi şi folosiţi de el pentru cumpărarea bine-cunoscutei Ţarine a olarului’ (Edersheim, Viaţa lui Isus).(Am încheiat citatul)”

v.19  Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît ogorul acela a fost numit în limba lor: ,Acheldama`, adică: ,Ogorul sîngelui.` –

v.20  În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ,Locuinţa lui să rămînă pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!` Şi: ,Slujba lui s’o ia altul!`

Mulţi se întreabă ce s-a întâmplat cu adevărat aici. Trebuia Simon Petru să organizeze alegeri pentru a găsi un om care să ia locul lui Iuda? Eu nu cred.

v.21  Trebuie deci ca, dintre ceice ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,

v.22  cu începere dela botezul lui Ioan pînă în ziua cînd S’a înălţat El dela noi, să fie rînduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.

Eu cred că alegerile pentru desemnarea unui succesor pentru Iuda Iscarioteanul au fost conduse de Petru fără prezenţa şi călăuzirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu fusese dat încă. Matia era un om bun, fără îndoială. El îndeplinea cerinţele pentru poziţia de apostol, ceea ce înseamna să trebuia să-L fi văzut pe Hristos cel înviat.

v.23    Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.

v.24  Apoi au făcut următoarea rugăciune: ,Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,

v.25  ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.`

v.26  Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Eu nu văd în această tragere la sorţi nici călăuzirea Duhului Sfânt, nici pe a lui Dumnezeu. A fost Matia cu adevărat cel care a luat locul lui Iuda? Eu nu cred că a fost. Eu cred că Domnul Isus Hristos a numit pe cineva să fie apostol în locul lui Iuda încă din timpul vieţii Sale pe pământ. Nu mai aflăm nimic despre Matia, nu ştim nimic despre lucrarea lui. Eu cred că Duhul Sfânt l-a ignorat pe Matia. Convingerea mea este că omul pe care l-a ales Domnul a fost Pavel. Ascultaţi ce spune Pavel când le scrie credincioşilor galateni: “Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi.” Pavel spune că a fost ales de Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Hristos. Cum a făcut Domnul acest lucru? Prin Duhul Sfânt pe care L-a trimis în lume. Lucrarea lui Pavel justifică alegerea lui în locul lui Iuda. Îmi dau seama că, în marea lor majoritate, comentatorii Bibliei nu vor fi de acord cu mine, dar am spus că aceasta este părerea mea.

Este remarcabil şi subliniez din nou faptul că acest prim capitol din Faptele Apostolilor aduce laolaltă mesajele finale ale Evangheliilor. Matei încheie cu Învierea, Marcu prin relatarea Înălţării la cer, Luca prin redarea făgăduinţei Duhului Sfânt, iar Ioan cu făgăduinţa celei de-a doua veniri. Primul capitol din Fapte le menţionează pe toate. Cele patru Evanghelii sunt canalizate într-o singură direcţie, spre Faptele Apostolilor, iar cartea Faptelor este puntea dintre Evanghelii şi Epistole.

Să trecem acum la capitolul 2 al cărţii şi trebui să spun de la bun început că este unul capitol extraordinar. Este o relatare a modului în care Duhul Sfânt îşi face simţită puterea în mijlocul Bisericii.

Vom vedea mai întâi cum este descrisă coborârea Duhului Sfânt:

Fapte 2:1

v.1  În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.

Ziua Cincizecimii, sărbătoarea respectivă avea loc la cincizeci de zile după sărbătoarea primelor roade. Poate vă amintiţi din studiul nostru asupra cărţii Leviticul că sărbătoarea primelor roade ne vorbeşte despre învierea lui Isus Hristos. Hristos este cea dintâi roadă. Apostolul Pavel spune: “… Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:23).

Paştele ne vorbeşte despre moartea lui Isus Hristos, aşa cum aflăm din                       1 Corinteni 5:7: “căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit”. De vreme ce Paştele a fost împlinit în moartea lui Hristos şi sărbătoarea primelor roade a fost împlinită în învierea lui Hristos, noi credem că sărbătoarea Cincizecimii reprezintă ceva, adică este împlinirea unui lucru. Împlinirea ei constă în naşterea Bisericii, este ziua în care a luat fiinţă Biserica.

Duhul Sfânt a început o lucrare în ziua Cincizecimii. “Pe când se împlinea ziua Cincizecimii” nu înseamnă că era ora 12 la prânz sau 7 dimineaţa sau 2 după-amiaza. Această exprimare se referă la faptul că sărbătoarea Cincizecimii, pe care Israel o celebra de generaţii, se împlinise.

v.2  Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Acum aş dori să vă atrag atenţia asupra unui lucru foarte important. Când a venit Duhul Sfânt, nu era vizibil. Totuşi, El Şi-a făcut marcată prezenţa în două moduri. Această prezenţă s-a simţit prin două dintre căile de intrare a informaţiei în om: prin poarta urechii şi prin poarta ochilor. Adică, prin auz şi văz. Noi auzim şi vedem. Duhul Sfânt a folosit ambele căi de acces. Prin poarta urechii ei au auzit un sunet din cer ca vâjâitul unui vânt puternic. Acest sunet a umplut întreaga casă în care stăteau aceşti oameni.

Observaţi că nu era un vânt, ci era un sunet ca acela al unui vânt. Nu era la fel ca sunetul unui vânt care trece printre ramurile unui copac. A fost ceva ca sunetul unei tornade şi părerea mea este că tot Ierusalimul l-a auzit. Fapte 2:3

v.3  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s’au aşezat cîte una pe fiecare din ei.

Încă o dată, vă rog să luaţi aminte la un lucru. Limbile erau ca de foc. Nu erau de foc , dar arătau ca şi când ar fi fost de foc. O traducere mai potrivită a acestui verset ar fi următoarea: “Şi li s-au arătat limbi despărţite, ca de foc, şi s-au aşezat peste fiecare dintre ei.” Acest semnal era direcţionat spre poarta ochilor.

Astfel, dragii mei, în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a venit asupra celor credincioşi, botezându-i în trupul lui Hristos, prezenţa Lui s-a făcut simţită asupra urechilor şi ochilor oamenilor.

Acest lucru nu trebuie confundat cu botezul cu foc. Botezul cu foc este judecata care va veni. În cartea Apocalipsa citim despre mânia lui Dumnezeu care se arată din cer, foc din cer. Acesta este un botez cu foc. Dacă oamenii nu vor avea botezul Duhului Sfânt vor avea botezul cu foc – judecata. Botezul cu foc este pentru cei care L-au respins pe Isus Hristos.

v.4  Şi toţi s’au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Acest verset ne spune că toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Cineva ar putea să-mi atragă atenţia asupra faptului că am spus că ei erau botezaţi de Duhul Sfânt. Da, erau. Domnul Isus le spusese că vor fi. “Pe când se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, ‘pe care’, le-a zis El, ‘aţi auzit-o de la Mine.’ Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” (Fapte 1:4, 5).

Simplul fapt că erau umpluţi cu Duhul Sfânt arată că toate celelalte lucrări ale Duhului Sfânt în cei credincioşi în vremea aceasta fuseseră făcute. Ele au avut loc în ordinea următoare:

Întâi, ei au fost născuţi din nou. Omul trebuie să se nască din nou. “Isus i-a răspuns: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.’” (Ioan 3:5).

În al doilea rând, ei erau locuiţi de Duhul Sfânt. “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:9).

În al treilea rând, ei au fost pecetluiţi de Duhul Sfânt într-o relaţie veşnică cu Dumnezeu. “Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efeseni 1:13-14). Şi în al loc: “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30). Este posibil să-L întristăm pe Duhul Sfânt, dar nu-L putem alunga. El îl pecetluieşte pe cel credincios pentru ziua răscumpărării. Nu ni se spune nicăieri să cerem pecetluirea Duhului Sfânt. Este ceva ce face Dumnezeu după ce am crezut. Credinţa în Isus Hristos ne dă pecetluirea Duhului Sfânt pentru ziua răscumpărării.

În al patrulea rând, ei au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Acest lucru a fost prevestit de Ioan Botezătorul (Luca 3:16) şi repetat de Domnul Isus: “Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” . Botezul a avut loc şi astfel cei credincioşi au fost aşezaţi în trupul lui Hristos.

Astfel a fost marcat începutul Bisericii. De atunci şi până în zilele noastre, fiecare credincios în Domnul Isus Hristos este aşezat în trupul lui Hristos prin botezul Duhului Sfânt. “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”                       (1 Corinteni 12:13).

Dragii mei, să nu uităm lucrul acesta!