Itinerar Biblic Ep.0295 – Judecatori Cap.18 – Cap.21

 

Rezumat

  • Idolatria seminţiei lui Dan.
  • Stricăciunea lui Beniamin.
  • Războiul civil din Israel.

Dragi ascultători, am avut ocazia până acum să observăm modul, cu totul special, în care Dumnezeu s-a ocupat de poporul evreu încă din primele faze ale existenţei lui.

Tot ce solicita Dumnezeu de la acest popor era ascultarea şi recunoaşterea Lui ca unic Dumnezeu, viu şi adevărat. Au fost nenumărate avertismentele pe care Dumnezeu le-a dat poporului cu privire la închinarea practicată de celelalte popoare, închinare străină sub toate aspectele de Dumnezeul cel adevărat.

În ciuda acestor avertismente, poporul cade tot mai des în apostazie şi se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu.

După episodul în care Dumnezeu le dă o nouă lecţie a ceea ce poate face Duhul Său cel Sfânt, lecţie venită prin intermediul lui Samson, am văzut cum este cultivată închinarea la idoli, tocmai de cei care ar fi trebuit să-i îndrepte pe oameni către Dumnezeu. Este vorba despre Mica şi levitul care a fost angajat preot al altarului său idolatru.

Dar fenomenul idolatriei nu a fost unul izolat ci încet, încet, a cuprins familie după familie seminţie după seminţie.

Dragii mei, daţi-mi voie să atrag încă o dată atenţia asupra acestui fenomen. Păcatul nu vine ca un accident în viaţa omului. El pătrunde puţin câte puţin şi aceasta pe fondul ignorării semnalelor transmise de Duhul Sfânt. La un moment dat omul nici nu mai este sensibil la ceea ce spune Duhul Sfânt, pentru că este, de acum, prea lumesc pentru a distinge lucrurile duhovniceşti.

Cam aceasta era situaţia şi cu seminţia lui Dan.

Să ne aducem aminte că Daniţilor le fusese repartizat un teritoriu care era ocupat de puternicii filisteni. La un moment dat, ei au ajuns la concluzia că aveau nevoie de mai mult spaţiu de locuit. Pe vremea aceea nu era nici un împărat în Israel care să vegheze asupra tuturor triburilor. Era o perioadă de confuzie totală, nimeni nu conducea acest popor.

Aşa este descrisă situaţia în capitolul 18 al cărţii judecători:

v.1  În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia Daniţilor îşi căuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nici o moştenire în mijlocul semintiilor lui Israel.

Vă amintiţi din cartea lui Iosua că nici una dintre seminţii nu a luat în stăpânire tot ţinutul care îi fusese alocat. Acest lucru era adevărat şi pentru seminţia lui Dan din nord. Daniţii aveau o problemă serioasă de rezolvat. Astfel, ei au decis să pornească spre ţinutul deluros să vadă ce fel de oameni trăiesc acolo.

v.2  Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe cari i-au trimes din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s’o cerceteze. Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.“ Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.

Aceşti bărbaţi au pornit să caute un teritoriu pe care seminţia lui Dan l-ar fi putut lua în stăpânire pentru a-şi lărgi graniţele. În timpul călătoriei lor au ajuns şi la casa lui Mica.

v.3  Cînd erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tînărului Levit, s’au apropiat şi i-au zis: ,,Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?“

Vă aduceţi aminte de Mica şi de preotul angajat de el. Levitul acesta a făcut un compromis. Menirea lui era cu totul alta decât aceea de a sluji unei persoane cu înclinaţii idolatre.

De fapt,  chiar şi perioada în care trăim este o perioadă a compromisului, a corupţiei şi a confuziei, iar acestea toate sunt semnele apostaziei în orice vreme. Noi suntem astăzi într-o astfel de stare. Biserica s-a compromis. Este într-o stare de confuzie şi corupţie.

Problema, dragii mei, constă în faptul că biserica nu se întoarce la autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos care este revelat în acest Cuvânt. Fără o asemenea întoarcere este cu neputinţă să avem parte de binecuvântările unei adevărate închinări.

v.5  Ei i-au zis: ,,Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.“

v.6  Şi preotul le-a răspuns: ,,Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este subt privirea Domnului.“

Dragii  mei, poate vă par pioase cuvintele acestui levit, dar pentru mine seamănă mai mult a vorbărie linguşitoare a unui predicator tocmit care spune ce vor oamenii să audă.

Cei cinci bărbaţi, care au vrut să ştie dacă Dumnezeu era cu ei au plecat şi au crezut că levitul le spusese un lucru grozav. Priviţi numai ce hotărâţi erau ei:

v.9  ,,Haidem“, au răspuns ei, ,,să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpînire pe ţara aceasta.

v.10  Cînd veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat-o în mînile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pămînt.“

v.11  Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.

Iscoadele aduc înapoi un raport favorabil care sugerează că daniţii pot lua în stăpânire cetatea Lais. În grabă este formată o ceată de şase sute de bărbaţi care îşi iau cu ei familiile şi bunurile. În drum spre Lais, ei se opresc la casa lui Mica şi îl jefuiesc de idolii şi de preotul său. Apoi daniţii cuceresc Laisul, îl ard, îl refac şi locuiesc în el. Ei dau aceste cetăţi numele Dan. Probabil veţi spune că s-a întâmplat ceea ce le spusese preotul şi deci, era voia lui Dumnezeu. Se prea poate. Dumnezeu foloseşte uneori şi oameni necredincioşi pentru a-şi anunţa voia. Dar cu siguranţă Dumnezeu nu a binecuvântat ceea ce au făcut ei:

v.30  Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, pînă pe vremea robirii ţării.

v.31  Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cît a fost casa lui Dumnezeu la Silo.

Aici avem imaginea adevăratei apostazii, dragi prieteni! Cine este Ionatan? El este nepotul lui Moise!

Atât de mult se îndepărtaseră aceşti oameni de Dumnezeu. Amintiţi-vă ce spusese Dumnezeu prin Moise: “Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul” (Exod 20:3, 4).  Şi iată-l acum pe nepotul lui Moise, un preot cu un idol (sau chip cioplit)! Ce tragedie!

În tinereţe, în timpul studiilor mele la seminar, am fost şocat când am aflat câteva lucruri care se întâmplau în Biserică. Pentru că nu fusesem crescut în biserică, pentru mine aceasta reprezenta o lume nouă şi o viaţă nouă. Am fost puternic impresionat să văd viaţa şi lucrarea unor oameni care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu. Mai apoi însă, pe măsură ce am început să cunosc şi membrii ai familiilor acestor oameni, am  rămas cu un gust amar aflând de modul de viaţă al unora dintre ei.

Dragi prieteni, apostazia este un lucru îngrozitor. Şi problemele unei naţiuni încep cu apostazia religioasă. Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. În acest capitol îl vedem pe nepotul lui Moise slujind ca preot în faţa chipului cioplit al lui Mica! O mare tragedie!

Următoarea etapă în declinul unui popor este stricăciunea morală.

Aceasta este ilustrată cât se poate de plastic în episodul îngrozitor care încheie cartea Judecătorii. Centrul atenţiei, de această dată, este seminţia lui Beniamin. Această seminţie a ajuns la o imoralitate crasă a cărei consecinţă a fost un război civil.

Totul a început cu bărbaţii din Beniamin care au abuzat de concubina unui levit şi au ucis-o. Celelalte seminţii încearcă să nimicească seminţia lui Beniamin. Această perioadă se încheie cu o depravare totală la nivel naţional, într-o mare confuzie. Cartea se încheie cu această concluzie: “Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (21:25).

Dar să vedem care este derularea acestei istorii. Suntem acum în capitolul 19:

v.1 Pe vremea cînd nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.

v.2  Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.

Aceste două versete ne oferă o imagine a vieţii copiilor lui Israel din vremea aceea şi, în acelaşi timp, ilustrează foarte bine capitolele 1-3 din Romani. Vă puteţi imagina un levit căsătorindu-se cu o astfel de femeie? Ei bine, acesta aşa a făcut. Aduceţi-vă aminte care era menirea leviţilor, care erau poruncile lui Dumnezeu pentru ei. Unii dintre ei însă au uitat cu desăvârşire ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei.

În ceea ce-l priveşte pe acest om,  femeia  l-a părăsit şi s-a întors la casa tatălui ei. Acest levit s-a dus după ea, a fost primit cu căldură de tatăl ei şi a stat acolo câteva zile. După aceea, levitul şi concubina lui au plecat şi au luat-o către nord. Au poposit pentru o noapte în Ghibea, o cetate a lui Beniamin. Un bătrân din muntele lui Efraim, care locuia doar pentru o vreme în Ghibea, s-a oferit să-i găzduiască. În noaptea aceea, în timp ce ei stăteau în casă cu gazda lor, câţiva bărbaţi din cetate l-au cerut pe bărbatul levit (aşa cum se făcea în Sodoma înainte de nimicirea acesteia) pentru satisfacerea homosexualităţii lor.

Crezând că aceasta ar însemna moartea pentru el, levitul le-a dat-o pe femeia care era cu el, în locul lui. Ei au abuzat de ea toată noaptea şi până la urmă i-au provocat moartea prin viol.

Această faptă oribilă, dragii mei,  ne face să ne gândim că aşa ceva se mai întâmplă şi în zilele noastre – din nefericire, destul de des, dar noi ne considerăm totuşi popoare creştine.

De fapt, asemănarea cu societatea prezentă este izbitoare în această secţiune a Scripturii.

Levitul a fost distrus de această crimă. Reacţia lui denotă nivelul îngrozitor de moralitate la care ajunseseră în perioada aceea copiii poporului lui Israel. El a luat femeia, a tăiat-o în bucăţi şi a trimis câte o bucată fiecărei seminţii a lui Israel cu un mesaj despre cele întâmplate!

Reacţia lui Israel la această faptă oribilă este consemnată în ultimele două capitole ale cărţii.

Doresc să precizez însă, înainte de vedea ce se întâmplă mai departe că după apostazia religioasă a urmat stricăciunea morală, iar următorul pas spre decăderea lui Israel (şi a oricărei alte naţiuni) este anarhia politică.

Când seminţiile lui Israel au primit o bucată din trupul ciopârţit al acelei femei împreună cu mesajul despre cele întâmplate în Ghibea, israeliţii s-au aprins de mânie împotriva seminţiei lui Beniamin. Ei au fost convinşi că trebuie aplicată legea.

În această privinţă, ei nu s-au afundat atât de jos ca noi astăzi cu filozofia conform căreia încălcarea legii poate fi permisă şi că ar trebuie să avem cât mai puţină lege!

Israeliţii i-au oferit lui Beniamin prilejul de a-i preda pe vinovaţi, dar în loc de aceasta, beniamiţii au declarat război celorlalte unsprezece seminţii! Ca urmare, aceste seminţii s-au adunat şi au pornit război împotriva lui Beniamin.

Judecători 20:

v.12 Seminţiile lui Israel au trimes nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să-i spună: ,,Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s’a făcut între voi?

v.13  Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să-i omorîm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel.“ Dar Beniamiţii n’au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.

v.14  Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s’au strîns la Ghibea, ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.

v.15  Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi fost de douăzeci şi şase de mii de oameni, cari scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibea, cari alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.

S-ar părea că seminţia lui Beniamin avea o armată impresionantă. Ni se oferă câteva detalii interesante aici:

v.16  În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi cari nu se slujeau de mîna dreaptă; toţi aceştia, aruncînd o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.

Am auzit odată pe cineva vorbind cincisprezece minute despre faptul că David nu putea fi atât de precis încât să-l lovească pe Goliat direct în frunte. Gândiţi-vă la ce spune acest verset! Oamenii aceia erau la fel de precişi atunci pe cât suntem noi astăzi cu rachetele noastre. Dacă duşmanul ajungea în raza de acţiune a praştiei, acel pas îi era fatal. Aceşti bărbaţi stângaci puteau despica un fir de păr cu lovitura lor!

În această confruntare a pierit un număr foarte mare de bărbaţi beniamiţi. De fapt, seminţia lui Beniamin a fost distrusă aproape complet.

v.44  Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.

v.45  Din ceice au dat dosul ca să fugă spre pustie la stînca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit pînă la Ghideom, şi au ucis din ei două mii.

v.46  Întreg numărul Beniamiţilor cari au perit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cincii de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.

Oamenii din seminţia lui Beniamin au fost judecaţi din cauza imoralităţii lor crase. Ce tragedie că a fost nevoie ca atât de mulţi oameni să moară! Aceasta era seminţia favorită.

Beniamin a fost fiul cel mai tânăr al lui Iacov, fiul lui favorit. El a fost cel pentru care Iuda a fost gata să-şi dea viaţa. El avea un ţinut lângă cel al lui Iuda.

Din nefericire, imoralitatea gravă a preluat controlul şi a asmuţit o seminţie împotriva alteia, o clasă împotriva alteia. Ce s-a întâmplat apoi? S-a ajuns la anarhie politică. Mai întâi a existat apostazia religioasă în templu, apoi stricăciunea morală în familie, iar în final, anarhia politică în stat. Aceştia sunt paşii prin care trece orice naţiune în calea spre prăbuşire.

Capitolul final din cartea Judecătorii redă jalea lui Israel pentru seminţia pierdută şi planul făcut de popor pentru viitorul acesteia.

Nimicirea lui Beniamin a ridicat o nouă problemă înaintea lui Israel. Fusese distrusă aproape întreaga seminţie şi celelalte seminţii juraseră că nu-şi vor da fetele de soţie celor rămaşi din Beniamin. Cum avea să se păstreze seminţia lui Beniamin? Înainte de război, israeliţii făcuseră un alt jurământ. Prin acesta ei spuneau că oricine nu va veni la Miţpa şi va refuza să lupte va fi pedepsit cu moartea. Ei au aflat că bărbaţii din Iabes din Galaad nu au răspuns chemării la luptă. A fost dată porunca prin care cei douăsprezece mii din Israel urmau să-i omoare pe toţi bărbaţii din Iabes, pe toate femeile căsătorite, şi să aducă fecioarele în tabăra de la Şilo. Aceste fecioare au fost date de soţii celor patru sute de beniamiţi. S-a găsit o soluţie şi pentru ceilalţi beniamiţi, pentru ca şi ei să aibă neveste şi să-şi reconstruiască cetăţile distruse în război.

Această perioadă se încheie într-o stare de depravare profundă la nivel naţional şi o mare confuzie. Versetul final rezumă istoria sordidă a cărţii Judecătorii:

Judecători 21:

v.25  Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.

Conducătorii popoarelor acestui secol ar avea de învăţat şi ar face bine să studieze cartea Judecătorii.

Unde şi cum au început necazurile noastre? Pentru că problemele noastre sunt în primul rând spirituale, ele îşi au originea în biserică. Biserica a ajuns într-o stare de apostazie. Apoi problemele noastre s-au centrat în familie, acasă, cu  prăpastia dintre generaţii şi acum cu pericolele generate de consumul de alcool şi droguri.

Acum problemele şi-au mutat centrul în cercurile politice şi ajungem la anarhie. Oamenii spun: “Dacă am putea schimba cutare lucru, sau dacă am avea la conducere cutare partid, totul ar fi bine.” Această părere este total lipsită de sens. Noi avem nevoie să revenim la o temelie spirituală. De aici ne-am abătut şi aici au început problemele noastre. Am văzut în cartea Judecătorii cum cercul istoriei se mişcă în continuare, respectând aceleaşi etape. Ca să fiu sincer, pe mine mă surprinde atitudinea multor creştini care aşteaptă tot timpul ca alţii să fie plini de entuziasm pentru în loc să se gândească că ei sunt  primii care are nevoie de o reaprindere a entuziasmului faţă de ceea ce înseamnă adevărata credincioşie.

Am văzut în această carte a judecătorilor că Dumnezeu poate folosi oameni simpli pentru a salva o naţiune. De ce nu ar face-o şi cu noi. Întrebarea este, dragii mei, suntem noi pregătiţi pentru aceasta?

Bănuiesc că mulţi dintre cei care aţi ascultat toate aceste episoade, aţi dat aprobator din cap la lucrurile pe care le-aţi auzit şi v-aţi gândit cât adevăr este. Acum, vă cer un lucru. Aprobaţi-mă şi când vă spun că Dumnezeu poate face ceea ce clasa politică, ceea ce specialişti în economie nu pot face – schimbarea ţării. Şi aceasta, dragii mei, Dumnezeu vrea să o facă prin fiecare dintre noi. Ceea ce ne cere El este   să-i dăm inima noastră. El nu ne vrea mai religioşi, El ne vrea mai vii pentru Sine.

Suntem noi gata de acest sacrificiu? Pentru noi, pentru copii noştrii, pentru toţi aceia pe care Dumnezeu îi are în planul Său de mântuire?

Trebuie să fim!