Itinerar Biblic Ep.0294 – JUDECĂTORI Cap. 16:1- 17:13

 

Rezumat

  • Samson şi Dalila.
  • Răzbunarea lui Samson.

Dragi ascultători, ne întoarcem la istoria celui care a rămas atât de adânc întipărit în memoria generaţiilor ca întruchipare a forţei, dar şi a naivităţii.

Am văzut deja ce se întâmpla cu acest Samson. Încă de la naştere el a fost închinat Domnului, închinare ce presupunea un anumit comportament din partea lui. Din câte am văzut până acum, Samson a cam uitat de misiunea lui de a elibera poporul şi a trecut la o vendetă personală împotriva filistenilor.

În acelaşi timp, am văzut cum  încălca legământul nazireatului  şi se îndreaptă în felul acesta către momentul în care Duhul Sfânt îl va părăsi.

Dar să urmărim mai departe istoria acestui om şi cu ceea ce găsim în  capitolul 16 al cărţii judecători. Conflictul cu filistenii este din ce în ce mai accentuat şi ei căutau să-l prindă cu orice preţ.

v.1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.

v.2  S’a spus oamenilor din Gaza: ,,Samson a venit aici“. Şi l-au înconjurat, şi au pîndit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: ,,Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî“.

Ce mai personaj! Bărbaţii cetăţii l-au încuiat şi au aşteptat dimineaţa pentru a-l prinde.

v.3  Samson a rămas culcat pînă la miezul nopţii. Pela miezul nopţii, s’a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amîndoi stîlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vîrful muntelui din faţa Hebronului.

Samson s-a trezit la miezul nopţii şi a găsit porţile cetăţii încuiate. Şi ce a făcut? A luat porţile, cu tot cu stâlpii lor, le-a pus pe umeri şi le-a cărat în spate până în vârful dealului din faţa Hebronului. Era o distanţă de aprox. 65 km. Fapta lui seamănă tot cu o farsă a unor elevi de liceu. Acest Samson nu avea de gând să se maturizeze! El fusese chemat să elibereze poporul Israel cu puterea lui uimitoare, dar el se mulţumeşte să o folosească în propriul avantaj.

Dar iată şi începutul dramei lui Samson.

v.4 După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.

Aceasta este povestea lui Samson. Aceasta este căderea lui Samson. Acesta este marele eşec al vieţii lui. Acesta este punctul slab al vieţii sale – “a iubit o femeie”. Nimeni nu cade brusc în păcat, ci treptat.

Unul din cele mai mari păcate care îl distrug pe om în ziua de astăzi este sexul în afara căsătoriei. Acesta a fost păcatul lui Samson: el “a iubit o femeie… Ea se numea Dalila.” După câte ştim, el nu a încercat niciodată  s-o ia de soţie.

v.5  Domnitorii Filistenilor s’au suit la ea, şi i-au zis: ,,Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare cîte o mie o sută de sicli de argint.

v.6  Dalila a zis lui Samson: ,,Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit“.

v.7  Samson i-a zis: ,,Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om“.

Puteţi fi siguri că pe Dalila o interesa mai mult argintul decât persoana lui Samson. Încă o dată, conducătorii filistenilor au găsit o cale de a ajunge la Samson.

Observaţi că la început o amăgeşte. El îi dă răspunsuri greşite. Samson a rupt funiile fără nici un efort. Dar puterea lui rămâne un mister.

v.10  Dalila a zis lui Samson: ,,Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat“.

v.11  El i-a zis: ,,Dacă aş fi legat cu funii noi, cari să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om“.

Încă o dată, Samson se joacă cu ea; glumeşte cu Dalila. El îi îngăduie să-l lege cu funii noi. Apoi, când ea a strigat: “Filistenii sunt asupra ta, Samson!”, el a rupt funiile ca şi când ar fi fost un fir de aţă. Acum Dalila este cu adevărat exasperată. Ea se supără pe iubitul ei.

v.13  Dalila a zis lui Samson: ,,Pînă acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat“. El i-a zis: ,,N’ai decît să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţăsăturii“.

v.14  Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pămînt. Apoi i-a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!“ Şi el s’a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pămînt cu urzeală cu tot.

Acum Samson începe să dea semne de slăbiciune. Dragi prieteni, acesta este începutul sfârşitului acestui om. El se apropie de adevăr acum când vorbeşte despre părul lui. Dar el o amăgeşte şi de data aceasta şi când Dalila strigă: “Filistenii sunt asupra ta, Samson!”, el se ridică şi smulge cuiul din pământ cu urzeală cu tot.

v.15  Ea i-a zis: ,,Cum poţi spune: ,Te iubesc!` cînd inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.“

v.16  Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s’a umplut de o nelinişte de moarte,

v.17  şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: ,,Briciul n’a trecut peste capul meu, pentrucă sînt închinat Domnului din pîntecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m’ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om“.

De data aceasta, Dalila îi spune lui Samson că dacă ar iubi-o cu adevărat, i-ar spune secretul puterii sale. Samson îi spune că este un nazireu. Părul lung este o emblemă a acestui jurământ. Puterea lui nu era în păr, ci în Duhul lui Dumnezeu care venea asupra lui.

Dalila vede cât de puţină minte are Samson dacă s-a lăsat înduplecat să-i spună ei tot acest secret.

v.18 Dalila, văzînd că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimes să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: ,,Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui“. Şi domnitorii Filistenilor s’au suit la ea, şi au adus argintul în mîni.

v.19  Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemînd un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

v.20  Atunci ea a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!“ Şi el s’a trezit din somn, şi a zis: ,,Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura“. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

Când Samson a adormit, Dalila l-a pus pe un filistean să-i radă părul. Apoi Dalila a strigat pentru a patra oară: “Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Acesta este momentul tragic al vieţii lui Samson. El s-a trezit din somn gândindu-se că va face la fel ca totdeauna şi va scăpa. Dar “nu ştia că Domnul se depărtase de el.”

Dragi prieteni, puterea lui Samson nu stătea în părul lui, ci în Duhul Domnului care era peste el.

Puterea noastră spirituală nu stă în ritualuri şi ceremonii. Puterea celui credincios este totdeauna în Duhul lui Dumnezeu.

Samson, chemat să fie judecător pentru poporul său, chemat să izbăvească poporul din mâna filistenilor, este un bărbat cu puternice dorinţe trupeşti. Domnul S-a depărtat de el în cele din urmă. Samson nu a adunat nici o oştire în tot timpul  în care ar fi putut să facă acest lucru . Nu a câştigat nici o bătălie. Nu i-a adunat pe bărbaţii lui Israel în jurul lui. Sexul a adus nimicirea acestui om care fusese ales de Dumnezeu! Ascultaţi unde l-a dus actul său necugetat:

v.21  Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învîrtea la rîşniţă în temniţă.

v.22   Dar părul capului lui a început iarăş să crească, dupăce fusese ras.

v.23  Şi domnitorii Filistenilor s’au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.“

Acum am ajuns la sfârşitul tragic al acestui om. După ce l-au capturat pe Samson, filistenii i-au scos ochii şi l-au silit să facă munca unui animal de povară în închisoare.

Dragi mei, poate nu suntem asemenea lui Samson în ceea ce priveşte puterea neobişnuită, dar poate ne asemănăm mai mult cu el în privinţa slăbiciunilor noastre.

Dragi ascultători, doresc să fiu cât se poate de clar aici. Păcatul nu vine ca un accident   în viaţa omului. El se instalează încet, încet, izgonind Duhul lui Dumnezeu din noi. Odată ce Duhul Sfânt este izgonit ajungem să râşnim la moara lui Satan dragii mei. Dumnezeu doreşte să ne facă prinţi ai cerului, copii ai lui, iar Satan ne face animale de povară. Ce mare diferenţă! Dar cât de trist şi adevărat este că mulţi renunţă cu atâta uşurinţă la ceea ce oferă Dumnezeu pentru plăceri trecătoare ale acestei lumi.

Să ne întoarcem la Samson. Cât a stat în închisoare, părul a început să-i crească şi el s-a pocăit de păcatele sale.

Dar, pe de altă parte, filistenii au atribuit victoria lor asupra lui Samson zeului lor Dagon. Şi bineînţeles că au dat un ospăţ pentru a sărbători această biruinţă.

v.25  În bucuria inimii lor, au zis: ,,Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!“ Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stîlpi.

v.26  Şi Samson a zis tînărului care-l ţinea de mînă: ,,Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe cari se reazimă casa, şi să mă razim de ei.“

v.27  Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, cari priveau la Samson, cum juca.

Pentru a întregi această sărbătoare, filistenii l-au adus pe Samson din închisoare şi şi-au bătut joc de el. Aproape trei mii de oameni priveau cum Samson era chinuit de filisteni.

Dar, vedeţi, ceea ce este extraordinar la Dumnezeu este faptul că El este întotdeauna gata să ierte. Şi Samson, în ciuda faptului că neascultarea l-a adus în această stare, este iertat de Dumnezeu.

v.28  Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!“

v.29  Şi Samson a îmbrăţişat amîndoi stîlpii dela mijloc pe cari se sprijinea casa, şi s’a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stînga.

v.30  Samson a zis: ,,Să mor împreună cu Filistenii!“ S’a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe cari i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decît cei pe cari-i omorîse în timpul vieţii.

v.31  Fraţii lui şi toată casa tatălui său s’au pogorît, şi l-au luat. Cînd s’au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormîntul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.

Samson a fost un om al eşecului dragii mei. El a început să izbăvească pe Israel, dar a eşuat. El a preferat să se joace cu păcatul până când Duhul lui Dumnezeu s-a depărtat de el. Trei versete semnificative ne spun povestea lui Samson:

  • Secretul succesului lui SamsonJudecători 13:5
  • Secretul puterii lui SamsonJudecători 13:25
  • Secretul eşecului lui SamsonJudecători 16:20

Observaţi, vă rog, paralela dintre viaţa lui Samson şi cea a lui Isus. Deşi există asemănări, Domnul Isus a  Hristos a dus o viaţă de ascultare  şi a murit în ascultare, pe când Samson s-a îndepărtat de Dumnezeu din pricina neascultării Sale. Să vedem câteva asemănări mai întâi:

v.1. Naşterea lor a fost vestită de un înger.

v.2. Amândoi au fost puşi deoparte pentru Dumnezeu încă din pântecele mamei lor.

v.3. Amândoi au fost nazirei.

v.4. Amândoi s-au mişcat prin puterea Duhului Sfânt.

v.5. Amândoi au fost respinşi de poporul lor.

v.6. Amândoi şi-au nimicit (sau îşi vor nimici) duşmanii.

Dar sunt, aşa cum spuneam, şi deosebiri între Samson şi Domnul Isus.

  1. Samson a trăit o viaţă plină de păcat; viaţa lui Isus a fost fără pată şi fără păcat.
  2. În faţa morţii, Samson s-a rugat: “Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”

Isus S-a rugat: “Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

  1. În moarte, braţele lui Samson erau întinse cu mânie; braţele lui Isus erau întinse din dragoste.
  2. Samson a murit. Isus Hristos trăieşte!

Aceasta este o mare diferenţă dragii mei. Samson a murit, aşa cum a trăit, în răzbunare, dar Domnul Isus este viu şi continuă să iubească.

Dragul meu ascultător şi pe tine te iubeşte Domnul Isus. Soluţia pentru această viaţă nu este permanenta răzbunare, ci dragostea adevărată.

Intrăm acum într-o altă secţiune a cărţii Judecători. În capitolele cuprinse între  17-21 este prezentată filozofia istoriei menţionată la începutul acestei cărţi.

Am văzut pe tot parcursul cărţii Judecătorii cum ciclul istoriei s-a repetat de nenumărate ori în viaţa poporului Israel. Totul începe cu Israel în poziţia binecuvântării în care ei slujesc lui Dumnezeu. Apoi urmează depărtarea de Dumnezeu. Israeliţii fac ce este rău înaintea Domnului; îşi urmează propria cale. Ca urmare, sunt vânduţi ca sclavi. În lanţurile robiei, sub jugul apăsător al duşmanului, ei îşi înalţă glasurile către Domnul Dumnezeu şi Îi cer să-i izbăvească. Apoi se întorc la Dumnezeu şi se pocăiesc. Atunci Dumnezeu ridică judecători pentru a-i elibera. Israel revine la poziţia binecuvântării şi redevine un popor care-I slujeşte lui Dumnezeu. Dar tocmai când totul pare să fie în ordine, ei cad din nou în păcat şi se depărtează iar de Dumnezeu. În toată această perioadă, Israel a trecut prin şapte apostazii. Astfel avem o imagine a filozofiei istoriei. Fiecare naţiune ajunge la prăbuşire urmând următorii paşi:

  • apostazie religioasă;
  • stricăciune morală;
  • anarhie politică.

Deteriorarea vieţii spirituale, dragii mei, începe în templu, trece în case pentru a ajunge în final la nivelul statului. Aceasta este calea pe care o parcurge orice naţiune care decade.

Această a şaptea perioadă de apostazie a început în seminţia lui Dan din dorinţa lor de a-şi lărgi graniţele. A fost o altă cădere în idolatrie. Toate acestea îşi au punctul de plecare în casa lui Mica şi a mamei lui care l-a răsfăţat. Preotul tocmit de Mica pentru a se îngriji de idolii lui i-a sfătuit pe bărbaţii din seminţia lui Dan să ducă la îndeplinire un plan egoist. Acestea au fost vorbele dulci ale unui preot tocmit. Dar iată istoria:

Judecători 17:

v.1  Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

v.2  El a zis mamei sale: ,,Cei o mie o sută de sicli de argint, cari ţi s’au luat, şi pentru cari ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mînile mele, eu îl luasem.“ Şi mamă-sa a zis: ,,Binecuvîntat să fie fiul meu de Domnul!“

Mica este exemplul unui copil răsfăţat. El este băiatul mamei. El ştia că mama lui punea bani deoparte şi s-a decis să-i fure. Mama lui a rostit un blestem împotriva hoţului, fără să ştie cine este acesta. Mica mărturiseşte că el este hoţul. În loc să-i aplice o pedeapsă, mama lui îl felicită. “Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”

v.3  El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint; şi mamă-sa a zis: ,,Închin cu mîna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi.“

Când Mica i-a înapoiat banii mamei sale, ea i-a spus că a dedicat acei bani Domnului pentru a face un chip turnat şi un chip cioplit. Vedeţi dar cât de adânc implicaţi în idolatrie erau aceşti oameni! Aşa că ea îi dă practic înapoi fiului ei banii furaţi de el.

Ştiţi că mulţi creştini dau dovadă astăzi de aceea inconsecvenţă. Mama lui Mica dedicase banii Domnului dar a sfârşit prin a-i folosi pentru un idol!

Multe grupuri de creştini strâng daruri în bani şi spun că sunt pentru Domnul, pentru ca apoi să-i folosească pentru plăcerile lor.

v.5  Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

v.6  În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

Mica avea o casă a dumnezeilor de fapt, nu o casă a lui Dumnezeu. El avea mai mulţi Dumnezei şi avea şi un loc special pentru ei.

Mama lui a furnizat argintul pentru idoli şi Mica a pregătit un altar pentru ei. El a făcut şi un efod, şi terafimi, ca să completeze altarul. Peste toate acestea, el l-a mai şi consacrat ca preot pe unul din fiii săi. Oamenii ajunseseră la momentul în care “fiecare făcea ce era drept în ochii lui”.

v.7 Era un tînăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era Levit, şi locuia pentru o vreme acolo.

v.8  Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmîndu-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica.

v.9  Mica i-a zis: ,,De unde vii?“ El i-a răspuns: ,,Eu sînt Levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.“

v.10  Mica i-a zis: ,,Rămîi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de cari vei avea nevoie, şi mijloace de trai.“

Probabil că pe Mica îl deranja faptul că îl pusese pe fiul său preot. Aşa că, atunci când preotul voiajor i-a ieşti în cale, Mica l-a angajat. Acest levit din Betleemul lui Iuda a devenit preotul lui particular, preotul familiei într-o casă plină de idoli.

v.11  Şi Levitul a intrat la el. S’a hotărît astfel să rămînă la omul acesta, care a privit pe tînăr ca pe unul din fiii lui.

v.12  Mica a sfinţit pe Levit, şi tînărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.

v.13  Şi Mica a zis: ,,Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul acesta.“

Acest capitol ne descoperă prăpastia spirituală în care căzuse poporul Israel. Avem aici un om care crede că dacă are ca preot un levit, asta este tot ce-i trebuie. Cât de tragic este un asemenea mod de gândire. Şi totuşi, Mica se aştepta să fie binecuvântat de Dumnezeu. Şi câţi nu sunt şi astăzi la fel!

Sunt atâţia oameni care sunt convinşi că dacă practică un ritual au rezolvat problema relaţiei cu Dumnezeu. Dar nu este aşa dragii mei. Dumnezeu doreşte o relaţie deosebită cu noi, o prietenie în care El să-şi demonstreze dragostea şi grija faţă de noi, pregătindu-ne pentru marele  moment al trecerii în veşnicia pregătită pentru noi.

Suntem noi conştienţi de aceasta? Cuvântul Său aceasta încearcă să facă.