Itinerar Biblic Ep.0288 – JUDECĂTORII Cap. 6:1-22

 

Dragi ascultători abordăm astăzi o secţiune mai lungă care conţine relatarea unei a patra perioade de apostazie, dar şi portretul unui judecător mai special – Ghedeon.

În capitolul 6 aflăm cum este chemat pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Din capitolul 7 aflăm în ce mod, cu totul extraordinar, a fost el folosit de Dumnezeu. El este unul din cei mai interesanţi judecători, deşi nu cel mai remarcabil. De fapt, nici unul dintre judecători nu a fost o mare personalitate.

Dar înainte de a intra în miezul lucrurilor, aş dori să mai zăbovim puţin asupra contextului acestor evenimente.

Aceste relatări despre judecătorii lui Israel au fost trecute cu vederea sau considerate ca fiind lipsite de importanţă vreme de mulţi ani de zile. Mulţi spuneau că aceste evenimente nu au avut loc de fapt pentru că nu sunt menţionate de istoria laică şi că nu a existat nici o situaţie din trecut în care să poată fi potrivite. Dar toate acestea s-au schimbat datorită arheologilor şi eforturilor unor cercetători meticuloşi.

Acum ştim că în acel moment al istoriei Egiptul era foarte slăbit. Cândva una din marile puteri ale lumii, acum era vlăguit din cauza faraonilor care îl conduseseră şi care fuseseră oameni fără putere.

De asemenea, existau probleme şi conflicte interne. Drept rezultat, această mare naţiune îşi pierdea treptat controlul asupra coloniilor sale. Triburile nomade din estul şi din nordul Mării Moarte începeau să facă presiuni din cauza secetei din ţara lor. Ei se luptau cu această secetă de câţiva ani. Aşadar, aceste triburi nomade ale deşertului au început să înainteze înspre teritoriul lui Israel. Madianiţii şi amaleciţii erau printre beduinii din deşert care au venit în ţară.

Acesta este de fapt momentul în care începe Istoria lui Ghedeon .

Aşa cum ne-am obişnuit deja, totul începe cu păcatul lui Israel. În ciuda faptului că văzuseră modul în care Dumnezeu intervenise în viaţa lor, pedeapsa şi apoi izbăvirea care adusă de Domnul, poporul încă mai păcătuieşte. Ca urmare a păcatului lor, ajung din nou pe mâna păgânilor:

Judecători 6:

v.1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mînile lui Madian, timp de şapte ani.

v.2  Mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stînci întărite.

Madianiţii şi amaleciţii se deplasau ca un trib nomad dezorganizat. Ei erau prădători – prădau recoltele şi proviziile altora. În general, îşi luau cu ei familiile. De fapt, luau cu ei tot ce aveau şi îşi ridicau corturile unde poposeau în drumul lor. În acest incident nu ni se dă nici un număr dar nimeni nu ar fi putut să-i numere, într-atât erau de dezorganizaţi. Totuşi, prin numărul lor mare ei i-au copleşit pe locuitorii ţării. Copiii lui Israel au fugit din casele lor şi au trăit în peşteri şi grote, în munţi. Astăzi există în Israel multe dovezi ale traiului lor în peşteri, în special în vremea judecătorilor.

Povestea se repetă iar: Israel a păcătuit şi cercul a început să se învârtească.

Dumnezeu binecuvântase poporul Israel sub conducerea Deborei. Când au păcătuit, Dumnezeu i-a dat pe israeliţi în mâna madianiţilor. Copiii lui Israel au început să strige după ajutor.

v.5  Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s’o pustiască.

Madianiţii au venit să-i atace şi să-i izgonească pe copiii lui Israel. Invadatorii erau ca nişte lăcuste care s-au abătut asupra ţării. Ei erau fără număr, ceea ce înseamnă că nu au putut fi număraţi. Madianiţii au văzut că Israel avea recolte bune, iar ei aveau nevoie de hrană pentru ei şi pentru animalele lor.

Seminţia lui Manase, din care făcea parte Ghedeon, locuia în zona de şes din care făcea parte şi câmpia Esdraelonului (locul unde va avea loc bătălia de la Armaghedon). Deşi ei ocupaseră acel teritoriu, când au venit nomazii în zonă, israeliţii din seminţia lui Manase au fugit spre munţi. Ei s-au mutat în peşterile şi văgăunile de acolo. Nu au avut încotro. Şi-au văzut recoltele luate de invadatori. Aceasta este perioada istorică în care este încadrată istoria lui Ghedeon.

v.7   Cînd copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,

v.8   Domnul a trimes copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu v’am scos din Egipt, Eu v’am scos din casa robiei.

v.9  V’am scăpat din mîna Egiptenilor şi din mîna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v’am dat vouă ţara lor.

v.10  V’am zis: ,Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n’aţi ascultat glasul Meu.“

Iată cum Israel începe din nou să se vaite şi să se plângă. Dar Dumnezeu este plin de îndurare şi de bunătate. A venit un profet şi le-a spus de ce ajunseseră în acea situaţie. Ei au strigat din nou către Dumnezeu şi Domnul, în îndurarea Sa, le-a trimis un alt judecător.

În această conjunctură, Dumnezeu îi apare lui Ghedeon într-o situaţie stânjenitoare. Iată ce ni se spune aici:

v.11 Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S’a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grîu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.

Ghedeon nu ne este prezentat ca fiind un erou sau un om cu totul deosebit.     Ce face el aici? Bătea grâu în teasc. Teascul este cheia acestei situaţii. Pe vremea aceea, teascul era pus întotdeauna la baza dealului pentru că strugurii erau aduşi acolo din via de pe deal. Astfel, ei cărau strugurii la vale pentru că aşa era cel mai uşor. Spre deosebire de teasc, aria de treierat era întotdeauna la înălţime, în vârful dealului pentru ca vântul să poată vântura bine grâul îndepărtând neghina. Noi îl găsim pe Ghedeon la poalele dealului, vânturând grâul. Acela era locul în care ar fi trebuit să aducă strugurii, nu grâul. Sigur că treaba mergea prost şi Ghedeon era nemulţumit. De ce nu merge pe deal? Îi este frică de madianiţi. El nu vrea să fie văzut treierând grâul. Numai că unde se afla el nu bătea vântul, nu era nici un curent de aer. Aşa că el arunca grâul în aer, dar neghina nu era suflată deloc. Ba încă i se prindea lui haine, îi intra în gură şi îl făcea să simtă groaznic. În tot acest timp se mustră pentru că este laş şi nu are curajul să se ducă sus, pe deal. Sunt convins că se uita cu jind în sus gândindu-se la cât de bine ar fi acolo. Ghedeon era în mijlocul unei experienţe neplăcute. Dar Dumnezeu îl va folosi pe acest om şi vom vedea şi de ce.

În acele momente i-a apărut îngerul Domnului, despre care mulţi cred că nu era nimeni altcineva decât Hristos pre-întrupat.

v.12  Îngerul Domnului i S’a arătat, şi i-a zis: ,,Domnul este cu tine, viteazule!“

Să nu-mi spuneţi, prieteni, că nu există umor în Biblie. Nu credeţi că este o dovadă de umor că Ghedeon este numit aici războinic viteaz?

Dumnezeu are un minunat simţ al umorului.

Biblia este o carte serioasă care se ocupă de un neam de oameni păcătoşi şi vorbeşte despre mântuirea pe care a pregătit-o Dumnezeu oamenilor. Ea ni-L arată pe Dumnezeul înălţat şi glorios. Dar Dumnezeu are şi simţul umorului. Dacă nu reuşiţi să surprindeţi acest aspect în Biblie, nu o veţi găsi la fel de interesantă.

Isus Hristos are simţul umorului. Într-o zi, El le-a spus fariseilor: “Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Matei 23:24). Dacă nu credeţi că această imagine este amuzantă, data viitoare când aveţi ocazia să vedeţi o cămilă, priviţi-o cu mare atenţie. Cămila are mai multe proeminenţe decât majoritatea automobilelor noastre. Am călărit o cămilă în Egipt şi aşa am descoperit că acest animal are şi coarne. De asemenea, cămila are cel mai mare măr al lui Adam din lume. Cămilele au pernuţe la genunchi, copite mari, şi unele au doar o cocoaşă, în timp ce altele au două. Oricare ar fi unghiul din care priveşti, vezi o proeminenţă. Vă puteţi imagina cum ar arăta aceşti conducători religioşi încercând să înghite o cămilă? Dumnezeu are simţul umorului.

Unul din modurile cele mai amuzante în care îl putea chema Dumnezeu pe Ghedeon era acesta de războinic viteaz, când Ghedeon de fapt era un laş. Eu cred că atunci când a auzit aceste cuvinte, Ghedeon s-a uitat în spatele lui, să vadă dacă mai era altcineva acolo pentru că lui sigur nu i se potrivea apelativul. Apoi s-a întors la înger şi a spus: “Cine? Eu? Îmi spui mie “războinic viteaz”, când eu nu sunt decât un laş? Dacă aş fi fost un războinic viteaz acum aş fi fost sus, pe deal, şi aş fi vânturat acolo grâul, nu aici, jos, la teascul pentru struguri. Nu sunt nimic altceva decât un laş!” Domnul vrea într-adevăr să-l încurajeze, dar titlul dat de El acestui om era o dovadă de umor.

Dumnezeu îl cheamă pe acest bărbat şi îi încredinţează sarcina de a elibera poporul Israel. Aşa cum vom vedea, omul ales de Dumnezeu suferea de un complex de inferioritate.

v.13  Ghedeon I-a zis: ,,Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentruce ni s’au întîmplat toate aceste lucruri? Şi unde sînt toate minunile acelea pe cari ni le istorisesc părinţii noştri cînd spun: ,Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?` Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mînile lui Madian!“

Acum, îngerul Domnul nu a spus că El era cu Israel în acele momente; El a spus că este cu Ghedeon. Domnul nu era cu Israel din cauza păcatului poporului. Dar Ghedeon nu poate crede că Dumnezeu este cu el. El vrea să ştie unde sunt toate acele minuni despre care vorbeau înaintaşii lui. El credea că Domnul abandonase poporul lui. Dar se înşela: Dumnezeu nu-i abandonase pe copiii lui Israel, ci Israel Îl abandonase pe Dumnezeu.

Acest om se află într-o stare proastă din punct de vedere spiritual şi psihic. De fapt, pe lângă faptul că avea un complex de inferioritate, el era sceptic, cinic, slab şi laş. Acesta este portretul lui Ghedeon.

Ce impresie greşită ne este lăsată astăzi, când el este descris ca un cavaler în armură strălucitoare, un Sir Lancelot sau Sir Galahad (cavaleri ai mesei rotunde). De ce se întâmplă astfel, când el nu a fost decât un Don Quijote în luptă cu o moară de vânt? Deşi am putea spune că era unul din cei mai mari laşi, acesta este omul pe care Dumnezeu l-a ales.

v.14  Domnul S’a uitat la el, şi a zis: ,,Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mîna lui Madian; oare nu te trimet Eu?“

Aceasta este chemarea şi sarcina încredinţată lui Ghedeon. Este o sarcină pentru care este nevoie de curaj. Totuşi este interesant de remarcat faptul că nici măcar în acest moment Ghedeon nu-L crede pe Dumnezeu. Iată ce spune el:

v.15  Ghedeon I-a zis: ,,Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sînt cel mai mic din casa tatălui meu.“

Acum gândiţi-vă pentru câteva momente la poziţia pe care o avea Ghedeon în mintea lui. El spune: “Sigur nu-mi ceri mie să fac acest lucru! Întâi de toate, eu sunt israelit şi poporul nostru este acum sub jugul madianiţilor!” A fost destul de rău în robia egipteană, dar acum, sub apăsarea acestor nomazi ai deşertului era şi mai rău! “Suntem în robie. Ne ascundem şi uite că eu chiar acum treier grâul la poalele dealului. Şi Tu vii şi mă chemi pe mine!? Seminţia lui Manase (unul din fiii lui Iosif) nu s-a remarcat prin nimic; nu am avut bărbaţi impresionanţi. În sânul acestei seminţii, familia mea nu este prea cunoscută. Nu suntem oameni care ies în evidenţă. Iar în familia mea, eu sunt cel mai tânăr. Ai făcut o mare greşeală când m-ai chemat pe mine pentru că ai pus ochii pe cea mai mică pietricică de pe această plajă.” În mod sincer, acest om era convins că era ultimul bărbat din Israel pe care Dumnezeu l-ar fi putut folosi. Ştiţi că avea dreptate? El era ultimul bărbat din Israel care putea fi chemat de Dumnezeu.

Dragi prieteni, problema noastră astăzi este aceea că suntem prea puternici pentru ca Dumnezeu să ne poată folosi. Mulţi dintre noi suntem prea capabil pentru ca Dumnezeu să ne folosească. Aţi observat că Dumnezeu foloseşte numai oameni cu diferite slăbiciuni? Fragmentul următor din 1 Corinteni 1:26-27 ne confirmă acest lucru: “De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.” Dumnezeu i-a folosit pe toţi aceşti judecători, dar nu pentru că erau puternici şi strălucitori. Vă simţiţi încurajaţi ştiind acest lucru, prieteni?

Ştiţi de ce nu ne foloseşte Dumnezeu pe cei mai mulţi dintre noi? Suntem prea puternici. Cei mai mulţi dintre noi avem prea mult talent pentru ca Dumnezeu să ne poată folosi. Facem ce vrem şi ne urmăm propria cale. În această lume există foarte mulţi oameni capabili şi talentaţi pe care Dumnezeu nu-i foloseşte. Ştiţi de ce? Ei sunt prea puternici pentru ca El să-i poată folosi. Pavel spune următorul lucru: “Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”    (1 Cor. 1:28-29). Ceva nu este în regulă cu lucrătorul creştin care se laudă. Dumnezeu nu foloseşte firea pământească. Dumnezeu dispreţuieşte orice lucru pe care îl face un predicator în firea sa slabă şi cu care mai apoi se laudă. Dumnezeu nu poate folosi aşa ceva. El vrea vase slabe şi acesta este singurul fel de vase pe care-l va folosi. Domnul are această regulă pentru ca nici un om să nu se slăvească pe sine însuşi în prezenţa Lui. Când Dumnezeu Se pregăteşte să facă ceva, El alege cele mai slabe unelte pentru a arăta clar că El lucrează şi duce la îndeplinire acea lucrare, nu braţul slab al cărnii. Aceasta este metoda lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la Moise care nu era decât un prunc în coşul de nuiele. Pe tronul Egiptului stătea Ramses II – cel mai puternic dintre faraoni. El este cel care a clădit marile oraşe egiptene. Puneţi-i pe aceştia doi unul lângă altul – copilaşul neajutorat şi faraonul plin de putere pe tronul său – şi spuneţi pe cine aţi alege? Sigur l-aţi alege pe faraon pentru că el este cel care are puterea. Dar Dumnezeu l-a ales pe micuţul din coşul cu nuiele pentru a demonstra că El foloseşte lucrurile slabe ale lumii pentru a-i nedumeri pe înţelepţi.

De asemenea, Dumnezeu l-a ales pe Ilie. Ilie nu a fost un om al slăbiciunii, dar a trebuit să devină slab. Dumnezeu l-a trecut pe acest om printr-o serie de încercări. El l-a trecut prin şcoala deşertului şi l-a obligat să asculte susurul blând şi liniştit al glasului lui Dumnezeu. Şi lui Ilie nu-i prea plăceau vocile blânde şi liniştite. El era un om căruia îi plăceau cercurile de foc, fanfarele, artificiile, mult zgomot şi multă larmă, dar Dumnezeu a trebuit să-l înveţe că El alege lucrurile slabe în ochii lumii. După ce a apărut la curtea lui Ahab şi Izabela, el le-a spus că nu va ploua vreme de câţiva ani. Apoi Dumnezeu l-a trimis la pârâul Cherit. Acolo, când a văzut că pârâul seacă, s-a gândit că viaţa lui nu însemna nimic mai mult decât un pârâu secat. Mai târziu, el s-a uitat într-un vas de făină gol şi a cântat laudă Domnului. Atunci Dumnezeu i-a hrănit pe el şi pe văduvă cu făina din acel vas gol. De ce? Pentru că Dumnezeu foloseşte lucrurile slabe ale lumii.

Dar gândiţi-vă şi la Simon Petru. Cine l-ar fi ales pe el? Toţi ştiau că este alunecos ca apa, dar Domnul i-a spus: “Tu vei fi o stâncă. Te voi face statornic ca o stâncă.” Îmi imaginez că toţi au râs când Domnul a spus acest lucru. Chiar Petru a spus la un moment dat: “Pleacă de la Mine pentru că sunt un om păcătos!” Cu alte cuvinte, el spune: “De ce nu renunţi la mine şi nu Te duci să găseşti pe altcineva?” Dar Domnul Isus i-a spus: “Nu te teme, căci tu vei fi pescar de oameni!” De fapt, Domnul îi spune lui Petru: “Tu eşti cel pe care l-am ales. Tu vei predica cea dintâi predică în ziua Cincizecimii şi vei aduce la Mine trei mii de oameni. Voi demonstra tuturor că Eu pot folosi lucrurile cele mai slabe ale lumii.” Dumnezeu procedează întotdeauna aşa, dragi prieteni. Cineva a spus că Nero era pe tron când Pavel a fost decapitat. La prima vedere, s-ar părea că Pavel a pierdut şi Nero a câştigat. Dar istoria a arătat deja cine a avut dreptate. Oamenii îşi numesc copiii Pavel sau Paul şi pun câinilor numele de Nero. Interesant, nu-i aşa? Dumnezeu alege lucrurile slabe ale lumii.

Aţi făcut vreodată comparaţie între pruncul din Betleem şi Cezar August care dădea un decret de impozitare şi toată lumea civilizată de atunci plătea acel impozit? Pe care dintre ei l-aţi fi ales? Eu recunosc că aş fi fost de partea celui care adună taxele pentru că în mâinile lui pare să fie puterea. Dar Dumnezeu era cu pruncul din Betleem, care era Fiul Său. Dumnezeu alege întotdeauna astfel.

Deşi Ghedeon este un individ de o mare slăbiciune, Dumnezeu îi spune că este omul care va elibera poporul Israel. Da, Dumnezeu îl va folosi pe Ghedeon, dar mai întâi trebuie să-l pregătească. Ghedeon a trebuit să-şi învingă teama şi să înveţe să fie curajos. El avea nevoie de credinţă care să-i întărească genunchii tremurători şi să-l ajute să fie răbdător. Aş dori să remarcaţi câteva din lecţiile prin care a trecut. Lui îi era frică, aşa că Dumnezeu i-a dat prima lecţie.

O să vedem data viitoare aceste lecţii minunate. Aş dori însă să reţinem că Dumnezeu ne cheamă la lucru pentru El şi ne cheamă aşa cum suntem. El ne cheamă şi pentru că vrea să formeze în noi un caracter ca cel al Domnului Isus.

Să fim deci gata să ne lăsăm prelucraţi de Duhul Său cel Sfânt.