Itinerar Biblic Ep.0275 – IOSUA Cap. 1:12- 2:24

 

Rezumat

– Seminţiile lui Ruben, Manase şi Gad sunt chemate pentru cucerirea ţării

– Iscoadele în Ierihon.

Dragi ascultători, ne întoarcem astăzi în cartea Iosua, pentru a relua istoria intrării poporului evreu în ţara pe care Dumnezeu le-a promis că le-o va da.

Am văzut deja că Moise este înlocuit de Iosua, pentru conducerea poporului şi încă de la început Dumnezeu îl asigură că El îi va fi aproape, că-l va proteja şi călăuzi.

De acum, Iosua ia în serios responsabilitate pe care i-o încredinţase Dumnezeu şi organizează poporul pentru intrarea în stăpânirea ţării.

O problemă pe care trebuie să o rezolve, este participarea celor două seminţii şi jumătate,  rămase dincolo de Iordan, la cucerirea ţării:

v.12  Iosua a zis Rubeniţilor, Gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase:

Aceste două seminţii şi jumătate nu au trecut râul pentru a se stabili aici, pe ţărmul estic al Iordanului. Această abatere a lor este consemnată foarte devreme în istoria lor. Moise era încă în viaţă când ei au ajuns pe malul estic al Iordanului şi când au făcut cererea despre care citim în Numeri 32:1-5:

“Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad aveau o mare mulţime de vite şi au văzut că ţara lui Iaezer şi ţara Galaadului erau un loc bun pentru vite. Atunci fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au venit la Moise, la preotul Eleazar şi la mai mari adunării şi le-au zis: “Dacă am căpătat trecere înaintea ta, să se dea ţara aceasta în stăpânirea robilor tăi şi să nu ne treci peste Iordan.”

Aceasta a fost cererea făcută de cele două seminţii şi jumătate. Ei au cerut pământ pe malul nepotrivit al râului Iordan.

Iosua îi solicită acum să respecte promisiunea pe care au făcut-o înaintea Domnului:

v.13  ,,Aduceţi-vă aminte ce v’a poruncit Moise, robul Domnului, cînd a zis: ,Domnul, Dumnezeul vostru, v’a dat odihnă, şi v’a dat ţara aceasta.

v.14  Nevestele voastre, pruncii voştri şi vitele voastre să rămînă în ţara pe care v’a  dat-o Moise dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici, să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, şi să-i ajutaţi,

v.15  pînă ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi pînă ce vor fi şi ei în stăpînirea ţării pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să stăpîniţi ţara care este moşia voastră, şi pe care v’a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.“

Iosua le aminteşte că Moise le îngăduise să locuiască pe malul estic al râului Iordan cu condiţia ca oştirea lor să ajute celelalte seminţii la cucerirea pământului lor de partea cealaltă a râului. Seminţiile separate au fost de acord să facă acest lucru.

v.16 Ei au răspuns lui Iosua, şi au zis: ,,Vom face tot ce ne-ai poruncit, şi ne vom duce ori unde ne vei trimete.

v.17  Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise!

v.18  Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale, şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te!“

Poate că vă întrebaţi: “La urma urmei, ce este rău în a locui pe malul de răsărit al râului Iordan? Chiar este esenţială trecerea râului? Nu era şi malul estic al râului Iordan o parte din Ţara promisă?” Aceste întrebări sunt îndreptăţite şi pentru a răspunde la ele este nevoie de o cercetare atentă a pasajelor din Scriptură care se referă la trecerea râului Iordan. Şi aşa vom face în curând.

Trecerea râului Iordan este un simbol pentru moartea şi învierea lui Isus Hristos. În nici un caz nu este vorba despre moartea noastră fizică. Noi cântăm o cântare care spune: “Pe malul furtunos al Iordanului eu stau…” În primul rând, acesta nu este un râu furtunos; în al doilea rând, noi nu stăm pe aceste maluri furtunoase. Hristos şi numai El a fost ţintuit pe cruce şi a purtat singur povara şi furtunile judecăţii pentru păcat. Când furtunile judecăţii s-au abătut asupra Lui, ele au venit asupra noastră. Râul Iordan vorbeşte despre sfinţire; iar moartea lui Hristos a avut loc pentru sfinţirea noastră.

În cartea Judecători vom afla că cele două seminţii şi jumătate au făcut o mare greşeală prin rămânerea lor de partea nepotrivită a Iordanului. Când Hristos a trecut Marea Galileii şi a ajuns în ţinutul gadarenilor, El i-a găsit pe evrei îngrijind porcii. Traseul lor a fost greşit chiar de la primul pas, când au decis să rămână de această parte a râului Iordan.

Mulţi creştini sunt azi îngrijitori de porci şi se simt nemulţumiţi şi supăraţi din această cauză. Ei ar trebui să intre în odihna pe care Domnul a pus-o la dispoziţia lor prin moartea şi învierea Sa.

Dar să mergem mai departe şi la capitolul 2 al cărţii Iosua.

În acest capitol ne este prezentată o femeie, un personaj vag misterios. Este vorba despre o prostituată pe nume Rahav. Remarcabil este faptul că, în Noul Testament, ea este trecută în rând cu acele personaje cunoscute drept eroi ai credinţei.

 “Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă” (Evrei 11:31).

Eu nu mă gândesc la capitolul 11 din Evrei ca la o listă de eroi ai credinţei pentru că astfel accentul este pus pe omenesc. Eu prefer să pun accentul pe credinţă. Oamenii enumeraţi aici demonstrează ce a făcut credinţa în toate timpurile, în toate circumstanţele vieţii lor. Pentru că aceasta înseamnă că la acelaşi lucru ne putem aştepta şi noi astăzi de la credinţă, văzând că suntem înconjuraţi de un nor atât de mare de martori.

Un alt lucru uimitor este acela că Rahav este prezentă în genealogia lui Hristos!

Noul Testament începe cu această genealogie şi nu apucăm să citim decât cinci versete şi dăm de numele acestei femei. Cum a ajuns ea în genealogia lui Hristos?      A ajuns acolo prin credinţă.

Aşa cum vă puteţi da seama, capitolul care ne stă înainte ne face cunoştinţă cu o femeie cu totul deosebită.

Acum, Iosua îşi aduce aminte ce făcuseră ei cu patruzeci de ani în urmă, atunci când au ajuns în faţa graniţelor ţării pe care le-o oferea Domnul. Acelaşi lucru îl face şi el – trimite iscoade.

v.1    Iosua, fiul lui Nun, a trimes în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicîndu-le: ,,Duceţi-vă de cercetaţi ţara, şi mai ales Ierihonul.“ Cei doi oameni au plecat, şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s’au culcat acolo.

Observaţi că acum sunt trimise două iscoade ca să cerceteze ţara şi Ierihonul. Poate că vă gândiţi că aceasta este o nouă greşeală. Înainte, iscoadele fuseseră trimise pentru a vedea dacă ţara poate fi cucerită de israeliţi. Acum iscoadele sunt trimise nu pentru a vedea dacă pot cuceri ţara, ci pentru a găsi calea cea mai bună de intrare. Scopul este cu totul altul.

Rahav, o locuitoare a Ierihonului şi iată ce face ea:

v.2  S’a dat de ştire împăratului din Ierihon, şi i-au spus: ,,Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici, astă noapte, ca să iscodească ţara.“

v.3  Împăratul Ierihonului a trimes la Rahav să-i spună: ,,Scoate afară pe bărbaţii cari au venit la tine, şi cari au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara.“

v.4  Femeia a luat pe cei doi bărbaţi, şi i-a ascuns; şi a zis: ,,Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sînt;

v.5  şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s’au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi, şi-i veţi ajunge.“

v.6  Ea îi suise pe acoperiş, şi-i ascunsese subt nişte mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiş.

v.7  Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, şi după ce au ieşit ei, s’a închis poarta.

Ea a spus împăratului o minciună sfruntată pentru a-i proteja pe aceşti oameni. Astfel ea şi-a pus în pericol propria viaţă. De ce şi-a pus ea viaţa în primejdie în felul acesta? Nu era obligată s-o facă. De ce a minţit faţă de poporul ei şi a ales să-i ascundă pe duşmani?

Înainte de a răspunde la această întrebare, aş dori să ne gândim la alta. Este posibil să tratăm cu îngăduinţă, să aprobăm fapta lui Rahav? Scriptura spune foarte clar că noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm de autorităţi, de cei puşi să conducă ţara în care trăim. Rahav sigur nu a făcut acest lucru. Şi nici nu cred că putem spune despre ea că era un copil al lui Dumnezeu decât de la un moment ulterior acestei experienţe. Aceasta ar fi o posibilă explicaţie. Dar mai există una pe care o consider plină de semnificaţii pentru noi, cei din secolul XX.

Un credincios trebuie să se supună autorităţilor şi celor puşi să conducă peste el. Creştinul ar trebui să fie cetăţeanul cu cel mai mare respect faţă de legi din ţară. Dar atunci când ţările statului vin în contradicţiei cu voia revelată a lui Dumnezeu, creştinul nu are de ales: el trebuie să asculte porunca Domnului.

Aceasta a fost experienţa prin care au trecut Petru şi Ioan atunci când autorităţile încercau să-i aducă la tăcere pentru ca ei să nu mai mărturisească despre Isus. Ei au răspuns: “Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4:19, 20). Credinciosul trebuie să se supună mai întâi Cuvântului Domnului şi apoi cuvântului omului. Aceasta ar trebui să fie atitudinea copilului lui Dumnezeu.

Acum o vom lăsa pe Rahav să răspundă la prima întrebare: de ce a minţit pentru a-i ajuta pe duşmani?

v.8  Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s’a suit la ei pe acoperiş,

v.9  şi le-a zis: ,,Ştiu că Domnul v’a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.

Ea ne ajută să vedem care era modul de gândire al canaaniţilor la acea vreme. Umbla vorba că o mare oştire de oameni se apropie de ţara lor cu intenţia de a o cuceri. Populaţia este cuprinsă de frică şi de agitaţie. Acesta este raportul pe care-l prezintă Rahav iscoadelor. Părerea mea este că ea avea posibilitatea să audă toate bârfele şi zvonurile aşa că şi-a dat seama că poporul ei este îngrozit de vestea că Israel avansează.

v.10  Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire.

Fiţi atenţi puţin! “Am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii.”

Când se întâmplase aceasta? Cu patruzeci de ani înainte ca Israel să ajungă la râul Iordan! În timpul celor patruzeci de ani scurşi între aceste două repere Dumnezeu oferise poporului din Canaan prilejul de a se întoarce la El. Cum putem şti acest lucru? Dumnezeu i-a spus lui Avraam că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină vreme de 400 de ani, după care se vor întoarce aici (în a patra generaţie) – “căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful” (Geneza 15:16). Aceasta s-a întâmplat cu 420 de ani înainte de acest moment din capitolul 2 al cărţii Iosua. Cu alte cuvinte, Dumnezeu dăduse canaaniţilor 420 de ani pentru a se decide să se întoarcă la El.

Criticii Bibliei spun că Dumnezeul Vechiului Testament era crud, nemilos, barbar chiar. După părerea mea, un interval de 420 de ani pentru a te decide dacă te pocăieşti sau nu este suficient de lung! Dar Dumnezeu a mai prelungit acest interval cu 40 de ani şi a făcut în aşa fel încât locuitorii Canaanului să afle cum S-a revelat El prin eliberarea poporului Său din Egipt. Dumnezeu nu a distrus un popor care nu auzise de El. Domnul Dumnezeu a acordat acestui popor un răgaz suficient de mare şi destul de multe prilejuri de a se întoarce la El. Aşa că celor care au acest punct de vedere le-aş pune următoarea întrebare: “Cât timp ar mai fi trebuit Dumnezeu să aştepte?”

Dumnezeu este acelaşi şi în vremea Noului Testament. El a spus foarte clar că toţi cei care nu-L primesc pe Isus Hristos vor ajunge în iad. Vă şochează să auziţi acest lucru pentru că faceţi parte dintr-o societate “civilizată” care nu crede în existenţa iadului? Când va veni judecata, sunt sigur că se vor găsi persoane înduioşate şi îndurătoare care să spună: “Ar fi trebuit să le dea mai mult timp!” Mai mult timp? Dragi prieteni, au trecut deja 1900 de ani. Dumnezeu este răbdător şi este încet la mânie. El este un Dumnezeu îndurător. Cât timp să ne mai lase? El a dat lumii nenumărate prilejuri de a se întoarce la Hristos.

Rahav a spus: “am auzit”. Observaţi reacţia:

v.11  De cînd am auzit lucrul acesta, ni s’a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt.

Nu numai că au auzit aceste lucruri, dar au şi ştiut că sunt adevărate. În ciuda acestui fapt, ei tot nu s-au întors la Dumnezeu.

Mulţi oameni cred astăzi că Isus Hristos a murit, a fost îngropat şi a înviat, şi totuşi nu sunt mântuiţi. Ce anume vă mântuieşte? Credinţa în El ca Mântuitor personal. Relaţia personală cu Isus Hristos vă mântuieşte.

Dar Rahav a mai spus şi altceva.

v.12  Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaş bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare

v.13  că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, şi pe toţi ai lor, şi că ne veţi scăpa dela moarte.“

v.14  Bărbaţii aceia i-au răspuns: ,,Sîntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă; şi cînd Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.“

Ea nu s-a mulţumit doar să creadă, ci a şi acţionat conform cu încrederea pe care o avea. Acesta este motivul pentru care şi-a pus viaţa în primejdie pentru a-i proteja pe spionii duşmani. Ea a auzit, a crezut şi a acţionat în conformitate cu ce a crezut.

Aceasta este mântuirea, dragi prieteni. Când auziţi Evanghelia, vestea bună despre ce a făcut Hristos pentru voi, nu vă opriţi la a crede că acesta a fost un fapt istoric. Trebuie să aveţi o încredere personală şi să-L primiţi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

Aşadar, această femeie a avut încredere în faptul că Dumnezeu le va da israeliţilor ţara aceea. Ea s-a întors la Dumnezeul cel viu şi adevărat. “Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă” (Evrei 11:31).

Iscoadele promit să cruţe viaţa familiei ei, a tuturor celor care se vor afla cu ea în casă la momentul atacului asupra Ierihonului.

v.18  La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărmiziu la fereastra prin care ne-ai pogorît, şi strînge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi, şi pe toată familia tatălui tău.

Dacă împăratul Ierihonului s-ar fi întors la Dumnezeu, el ar fi fost salvat. De fapt, întreaga cetate ar fi fost cruţată dacă locuitorii ei s-ar fi întors la Dumnezeu.

Să citim acum ultimele versete ale acestui capitol, în care iscoadele îşi prezintă raportul înaintea lui Iosua.

v.23  Cei doi oameni s’au întors, s’au pogorît din munte, şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întîmplase.

v.24  Ei au zis lui Iosua: ,,Cu adevărat, Domnul a dat toată ţara în mînile noastre, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră.“

Observaţi că raportul iscoadelor de acum este cu totul diferit de cel al celor care au cercetat ţara cu 40 de ani în urmă. Acum nu se mai pune problema dacă pot sau nu să intre în ţară. Ei vor intra şi o vor cuceri. “Toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră” este concluzia pe care o prezintă ei în urma informaţiilor date de Rahav.

Dragii mei, planul lui Dumnezeu şi modul în care El alege oamenii pentru a-i folosi este numai de El cunoscut.

Tot ce putem noi face este să ascultăm prin credinţă de El. Binecuvântările nu vor întârzia să apară.