Itinerar Biblic Ep.0261 – DEUTERONOM Cap. 6:14- 8:20

 

Rezumat

  • Experienţele trecutului pot fi garanţia binecuvântărilor viitoare.

             Dragi ascultători, continuăm şi astăzi incursiunea noastră în cartea Deuteronom, acolo unde Dumnezeu  pregăteşte noua generaţie să intre în ţara pe care a promis-o părinţilor lor.

Am văzut până acum liniile generale ale legii pe care Dumnezeu dat-o părinţilor acestei generaţii, lege pe care ei au încălcat-o şi din această cauză au pierit.

Tocmai de aceea Dumnezeu le îndreaptă privirile către ceea ce au făcut părinţii lor şi îi invită să nu repete aceeaşi greşeală. Iată ce găsim în versetul 16 al capitolul 6:

           Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa.

De fapt, acest verset nu este numai istorie, ci este şi unul din cuvintele pe care Domnul Isus le foloseşte atunci când este ispitit de Satan. Nici nu este de mirare deci că Diavolul a atacat această carte cu atâta înverşunare.

Dumnezeu le îndreaptă ochii acestor oameni către ceea ce au făcut părinţii lor pentru ca ei să înveţe lecţia. Dacă voiau să stăpânească ţara şi să se bucure de ea, tot ce aveau de făcut era să asculte de Dumnezeu.

Moise se alătură şi el cuvintelor lui Dumnezeu şi subliniază nevoia ascultării:

v.22  Domnul a făcut, subt ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregei lui case;

v.23  şi ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da.

v.24  Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi.

v.25  Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.“

Vedeţi, Dumnezeu este Cel care i-a scos din robie şi i-a adus până la graniţa cu această ţară. Scopul Lui era să le dea în stăpânire ţara. Este exact ceea ce se întâmplă cu noi, cu mântuirea noastră.

Dumnezeu ne aduce în trupul lui Hristos, într-un loc al binecuvântărilor, într-o relaţie cu El şi, în cele din urmă, ne aduce în cerurile Sale.  Mântuirea noastră nu a ajuns încă la faza ei finală. Domnul Isus a venit în această lume şi a purtat păcatele noastre pe crucea de la Golgota pentru ca noi să scăpăm de pedeapsa pentru păcate. Cu alte cuvinte El   ne-a scos în afara zonei de pedeapsă. Dar pentru că acum suntem scoşi, urmează o etapă în care vom fi introduşi în acel minunat ţinut al binecuvântărilor veşnice. Din pricina aceasta noi putem spune fără să greşim câteva lucruri:

Am fost salvaţi. Aceasta înseamnă că noi avem deja viaţa veşnică. Noi suntem deja aduşi înaintea lui Dumnezeu prin neprihănirea şi meritele Domnului Isus Hristos.

1 Ioan 5:11  Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său.

1 Ioan 5:12  Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.

Dar, în ceea ce priveşte mântuirea, salvarea noastră mai este şi un alt aspect al ei. Deci, odată noi putem spune că  am fost, conform afirmaţiei Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, în acelaşi timp, putem spune că noi suntem mântuiţi, implicând aici un proces al mântuirii. Iată ce spune Pavel în Epistola adresată Filipenilor.

v.12   Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

v.13  Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

Adică, dragii mei, Dumnezeu încă mai lucrează în viaţa mea, modelând, corectând, călăuzind, pentru a săpa în mine caracterul Domnului Isus Hristos.

În acelaşi timp, noi putem vorbi despre mântuire la timpul viitor. Adică, voi fi mântuit şi aceasta se referă la încheierea acestui proces. Iată ce spune acelaşi apostol Ioan, în cea de a treia sa epistolă:

“Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.”1Ioan 3:2

Îmi amintesc cuvintele unei doamne care s-a întâlnit cu Mântuitorul ei şi în cadrul unei mărturii ea a spus atât de frumos:

“ Fiecare credincios ar trebuie să poarte pe spate un semn care să spună: Aceasta nu este tot ce poate să facă harul lui Dumnezeu!

Cât de adevărat! Nici măcar nu putem bănui încă care este dimensiunea finală la care ne va aduce harul lui Dumnezeu. Dar, cea mai minunată garanţie este că atunci când se va arăta El, vom fi ca El.

Să trecem acum şi la capitolul 7 al  cărţii Deuteronom. Dumnezeu are ceva de spus şi în ceea ce priveşte atitudinea pe care trebuie s-o adopte Israelul faţă de popoarele deja existente în ţara pe care le-o va da Domnul.

Iată ce spune Dumnezeu:

v.1 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpînire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Cananiţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decît tine;

v.2 cînd Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mîni, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvîrşire, să nu închei legămînt cu ele, şi să n’ai milă de ele.

Trebuie să recunoaştem că limbajul acesta este unul foarte dur. Să amintim că Dumnezeu  dăduse deja porunca referitoare la crimă. Dar, trebuie să fim consecvenţi în a ne aduce aminte că Dumnezeu se referea atunci la crima deliberată generată de animozităţi personale. Ceea ce avem aici este o poruncă clară dată în vedea înlăturării acelor popoare idolatre din ţara pe care Dumnezeu o dădu-se poporului evreu.

De fapt Dumnezeu mai spune şi următoarele lucruri:

v.3  Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi;

v.4  căci ar abate dela Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S’ar aprinde de mînie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.

Vedeţi deci, care este motivaţia unei asemenea acţiuni. Popoarele care locuiau în ţară la vremea aceea, erau contaminate cu tot felul de boli ca urmare a păcatelor lor. Normele lor morale erau departe de cele prezentate de Dumnezeu. Cu nici un chip Israelul nu putea coabita cu aceste popoare.

Un alt aspect pe care cei ce judecă Cuvântul lui Dumnezeu îl uită este acela ca ţara era promisă Israelului cu mult timp înainte ca aceste popoare să se fi dezvoltat în perimetrul ei. Atunci când Dumnezeu promite ceva, pentru El, lucrul acela este ca şi împlinit. Deci, din puntul de vedere al lui Dumnezeu ţara era a Israelului iar acele popoare o ocupau în mod ilegal.

Dragii mei, problema păcatului este una foarte serioasă pentru Dumnezeu. Dacă noi mai cochetăm cu păcatul, Dumnezeu este foarte categoric în eradicarea lui. Cu toată dragostea ce o poartă Israelului, Dumnezeu este foarte clar în condiţiile pe care le pune Israelului în ceea ce priveşte ascultarea.

Şi iată şi o altă motivaţie pentru care poporul trebuie să dea ascultare Domnului:

v.6  Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău   te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.

v.7  Nu doar pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S’a alipit Domnul de voi şi v’a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele.

Dragii mei, Israelul nu l-a impresionat pe Dumnezeu prin mărimea lui. Era unul din cele mai mici popoare. Altul era motivul pentru care Dumnezeu i-a ales:

v.8  Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v’a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v’a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.

Ca să înţeleagă lucrul acesta Dumnezeu îl repetă:

v.9  Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.

Dar care este răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu?

v.10  Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i perde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată.

v.11  De aceea păzeşte poruncile, legile şi rînduielile pe cari ţi le dau azi, şi împlineşte-le.

Răspunsul este ascultarea, iar pe aceia care răspund iubirii lui prin ascultare, El îi răsplăteşte:

v.12  Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţinea faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care S’a jurat părinţilor tăi.

v.13  El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; va binecuvînta rodul trupului tău şi rodul pămîntului tău, grîul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.

Ascultaţi numai despre ce binecuvântări vorbeşte Dumnezeu.

v.14  Vei fi binecuvîntat mai mult decît toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale.

v.15  Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc.

Cât de minunat ar fi fost dacă Israelul l-ar fi crezut pe Dumnezeu. Dar ei nu l-au ascultat, aşa cum fac mulţi dintre noi astăzi

În ceea ce priveşte cucerirea ţării, Dumnezeu îi încurajează:

v.16  Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n’arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.

v.17  Poate că vei zice în inima ta: ,,Neamurile acestea sînt mai mari la număr decît mine; cum voi putea să le izgonesc?“

v.18  Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt;

v.19  adu-ţi aminte de marile încercări pe cari ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mîna tare şi de braţul întins, cu cari te-a scos Domnul, Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de cari te temi.

v.20  Domnul, Dumnezeul tău, va trimete chiar şi vespii bondăreşti împotriva lor pînă la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine.

v.21  Să nu te înspăimînţi de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat.

v.22  Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele cîmpului împotriva ta.

Citind aceste rânduri, suntem parcă tentaţi să spunem că Dumnezeu avea ceva cu popoarele care ocupau ţara. Este drept că Dumnezeu pedepseşte păcatul, dar în nici un caz nu putem spune că Dumnezeu nu a avut răbdare cu ei.

În Geneza capitolul 15, versetul 16, din ceea ce Dumnezeu îi spune lui Avraam, aflăm că stricăciunea Amoriţilor nu ajunsese încă la apogeu. Au trecut peste 430 de ani, timp în care Dumnezeu a avut răbdare cu ei. Abia acum, Dumnezeu intervine şi pedepseşte stricăciunea lor.

Dragii mei, Dumnezeu este foarte serios în tratarea păcatului. Nu cred că noi avem imaginea  a ceea ce simte Dumnezeu când este vorba despre păcat, dar din reacţia pe care o are cred că trebuie să înţelegem cât de afectat este. Ba mai mult, cred că avem aici şi reacţia pe care trebuie să o avem:

v.25  Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

v.26   Să nu aduci nici un lucru urîcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvîrşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el ,să-ţi fie scîrbă de el, căci este un lucru blestemat.

Domnul spune că trebuie să ne fie scârbă de tot ceea ce El dezaprobă, dragii mei. Nu ştiu de ce dar noi avem parcă o reacţie inversă. Ceea ce Dumnezeu dezaprobă, noi aprobăm şi găsim chiar plăcere în acele lucruri. Este nevoie de transformare dragii mei şi numai Duhul lui Dumnezeu prin Cuvântul Său o va face în noi.

Iată că ne deplasăm destul de repede şi suntem deja la capitolul 8 al cărţii. Chiar şi în acest capitol, Dumnezeu le aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat în trecut, tocmai pentru a încuraja ascultarea în prezent.

v.1 Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe cari vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi, şi să intraţi în stăpînirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri.

v.2  Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.

Dar nu numai trebuie să-şi aducă aminte de trecut. Dumnezeu vrea ca şi noi să ne aducem aminte de trecutul nostru. Iată ce spune apostolul Pavel cu privire la aceste lucruri:

v.6  Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos.

Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a condus şi ne-a binecuvântat până acum. Nu este adevărat şi pentru tine, dragul meu ascultător? Dacă ai ajuns până la acest moment al vieţii nu este pentru că Dumnezeu ţi-a purtat de grijă?

Dar vedeţi, trecutul este sursă de speranţă pentru viitor. Dacă Dumnezeu ne-a purtat de grijă până acum, El  o va face şi în viitor.

De ce credeţi că Dumnezeu i-a testat pe evrei în deşert? Tocmai pentru a le arăta ce este în inima lor. Şi are acelaşi motiv pentru noi, atunci când trecem prin încercări. Credeţi că este nevoie de aşa ceva? Ascultaţi numai la ceea ce se petrece în jurul nostru, ascultaţi-vă pe voi înşivă şi veţi vedea cât de multe este nevoie ca Dumnezeu să ne umilească, să ne aducă la starea în care recunoaştem că El este atotputernic şi nu noi.

Iată acum un alt verset pe care Domnul Isus l-a folosit atunci când a fost ispitit:

v.3   Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu

n’o cunoşteai şi nici părinţii tăi n’o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte

numai cu pîne, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.

Cuvântul lui Dumnezeu este hrana pentru sufletul nostru. El este acela care asigură creşterea noastră spirituală. Dacă poporul evreu nu a ajuns la maturitate a fost şi pentru că primeau cuvintele Domnului. Ei le respingeau. Ce facem noi, dragi prieteni? Sunt cuvintele lui Dumnezeu importante pentru noi? Trebuie să fie.

Ascultaţi acum, ce a făcut Dumnezeu pentru poporul evreu vreme de 40 de ani:

v.4  Haina nu ţi s’a învechit pe tine, şi nici nu ţi s’au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani.

Gândiţi-vă puţin la această situaţie! Cum ar fi să ai un costum de haine pe care să-l porţi 40 de ani. Desigur, poate că nu a ar mai fi tocmai în ton cu moda, dar să nu se rupă, să nu se uzeze timp de 40 de ani…

Ei bine, cu hainele este cum este dar, o altă minune este cea legată de faptul că se deplasau pe distanţe foarte lungi şi cu toate acestea picioarele nu li s-au umflat.

Un medic, spunea că în Orient, unde şi el a lucrat ca misionar, regimul alimentar era foarte dezechilibrat. Din cauza aceasta, trupul nu primea toate vitaminele de care avea nevoie,  şi de obicei, se îmbolnăveau de o boală numită “Beri-Beri”. Primul simptom al acestei boli este umflarea picioarelor.

Acum, dacă avem în vedere hrana pe care au avut-o evreii în pustie cred că acest fapt este un miracol. Să nu uităm că ei nu au avut o alimentaţie care să conţină legume proaspete, sau fructe, principalele surse de vitamine, ci tot ce au avut era mana. Ori, Dumnezeu a făcut în aşa fel încât acea mana să conţină toate vitaminele necesare organismului pentru a rezista acelui regim de deşert.

Dragii mei, cred că am putea extinde puţin sensul acestui verset şi să ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu care este mana pentru sufletele noastre. Aşa cum mana acoperea tot ceea ce avea nevoie organismul, în aceeaşi manieră, Cuvântul lui Dumnezeu poate acoperi tot ceea ce are nevoie sufletul nostru.

O altă afirmaţie foarte frumoasă găsim în versetul 5:

v.5  Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.

Acesta este genul de relaţie pe care Dumnezeu l-a avut cu Israelul şi cu noi. El este un tată care doreşte ce este mai bun pentru copilul Lui. El ştie că ascultarea aduce binecuvântarea şi Dumnezeu doreşte să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi.

v.6  Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El.

v.7  Căci Domnul, Dumnezeul tău, are să te ducă într’o ţară bună, ţară cu pîraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, cari ţîsnesc din văi şi munţi;

v.8  ţară cu grîu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere;

v.9  ţară unde vei mînca pîne din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei petre sînt de fer, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă.

Iată o promisiune valabilă numai pentru Israel. Lor le era promisă această ţară bogată. Pentru noi este valabilă promisiunea Noului Ierusalim, oraşul în care neprihăniţii se vor întâlni cu Domnul lor.

Însă un lucru este valabil şi pentru poporul evreu şi pentru noi:

v.17  Vezi să nu zici în inima ta: ,,Tăria mea şi puterea mînii mele mi-au cîştigat aceste bogăţii.“

v.18  Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le cîştigi, ca să întărească legămîntul încheiat cu părinţii voştri prin jurămînt, cum face astăzi.

Nici unul dintre noi nu poate să spună că el este autorul principal al binecuvântărilor. Este numai harul lui Dumnezeu care aduce toate binecuvântările.

Deşi Dumnezeu îi avertizează foarte serios cu privire la aceste lucruri, istoria ne arată că el l-au uitat pe Dumnezeu:

v.19  Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărît azi că veţi peri.

v.20  Veţi peri ca şi neamurile pe cari le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentrucă nu veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.

Dragii mei, sunt minunate lecţii spirituale în acest capitol. Dumnezeu vrea ca noi toţi să învăţăm din istoria acestui popor şi să nu repetăm greşelile lor. Avem nevoie de discernământ, avem nevoie de ascultare, avem nevoie de hrana care vine din Cuvântul Său. Să nu o neglijăm. Ceea ce auziţi pe calea undelor radio, confruntaţi cu Scriptura, cercetaţi acest cuvânt şi Duhul Sfânt ne va da fiecăruia hrana potrivită.