Itinerar Biblic Ep.0259 – DEUTERONOM cap. 4:28-5:15

 

Rezumat:

  • Repetarea celor zece porunci.
  • Respectul pentru Dumnezeu.

             Dragi ascultători, ne întoarcem al capitolul 4 al cărţii Deuteronom, acolo unde Moise anunţă poporul evreu care va fi viitorul lui în cele două variante, ascultare de Dumnezeu şi neascultarea de El.

Vedeţi, dragi prieteni, pentru fiecare dintre noi sunt valabile aceste două coordonate în ceea ce priveşte viitorul nostru. O coordonată este cea a neascultării de Dumnezeu şi poate cel mai important aspect aici este cel referitor la  ceea ce se întâmplă cu noi nu doar aici pe pământ ci şi dincolo de viaţa aceasta terestră.

O a doua coordonată este aceea a unei vieţi în ascultare de Dumnezeu. Nimeni nu poate descrie şi nici măcar evalua adevărata valoare a acestei vieţi trăite în ascultare de Dumnezeu pentru că binecuvântările Lui sunt atât de minunate şi variate.

În ceea ce priveşte poporul evreu el a avut perioade de ascultare de Dumnezeu şi a fost binecuvântat în mod extraordinar, dar a avut şi lungi şi numeroase perioade de neascultare ceea ce a dus, în cele din urmă, la mari dificultăţi pentru acest popor.

Moise îi anunţă în acest pasaj ce se va întâmpla cu poporul în cazul neascultării. Dar chiar şi în această situaţie, le spune Moise, dacă ei se vor întoarce cu faţa către Dumnezeu El le va da iertarea.

Iată ce afirmă Moise în versetul 30 din capitolul 4 al cărţi Deuteronom:

v.30  Şi după ce ţi se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe

urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui;

Interesant este că Moise face deja referire la lucruri ce, spunem noi, aparţin mai mult vremurilor Noului Testament. Iată el vorbeşte despre “strâmtoare”,  “zile de pe urmă” termeni care par desprinşi din cartea Apocalipsa. Dar în toate acestea, cred eu, elementul cheie aici este întoarcerea la Domnul.

Aceasta este condiţia pe care o pune Domnul. Dacă cineva se întoarce către Dumnezeu şi va asculta de glasul Lui, atunci El va întrerupe judecata şi va aduce binecuvântare.

Dragii mei ascultători, Dumnezeu face la fel şi astăzi. Pentru  oricine care renunţă la căile lui ce-l duc departe de Dumnezeu, şi doreşte ascultarea de Domnul, există această promisiune a iertării şi reabilitării.

De ce? Iată ce spune Moise!

v.31  căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va

părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l-a încheiat prin jurămînt cu

părinţii tăi.

Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare. Dragul meu, Dumnezeu este plin de îndurare şi pentru tine. El îţi face şi ţie aceeaşi promisiune. Nu te va părăsi şi nici nu te va nimici.

Moise continuă să le ofere evidenţe ale milei şi îndurării lui Dumnezeu:

v.33  A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu?

v.34  A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mînă tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi subt ochii voştri?

Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri înaintea părinţilor lor şi chiar şi înaintea lor. Dumnezeu le aduce aminte aceste lucruri pentru că ele au fost experienţe de care numai  poporul lor a avut parte. Nici un alt popor nu a beneficiat de  tratamentul şi experienţele pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţia lor.

Dar, încă o dată, motivul pentru toate acestea nu a fost a ascultarea sau bunătatea poporului ci dragostea  Domnului pentru popor:

v.37  El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămînţa lor după ei; El însuş te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare.

Dragii mei şi pe noi ne iubeşte Dumnezeu. Dovada incontestabilă a acestei iubiri este Domnul Isus, trimis în lume pentru noi, răstignit pentru noi. Acesta este harul lui Dumnezeu. Adică este un dar pe care niciunul dintre noi nu-l merita. Este singurul Dumnezeu acela care în ciuda lipsei meritelor noastre a ales să ne facă acesta ofertă a iertării şi răscumpărării. De acum responsabilitatea este a noastră. Ce facem noi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu?

Capitolul 4 are o concluzie interesantă:

v.44  Aceasta este legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel.

v.45  Iată învăţăturile, legile şi poruncile pe cari le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieşirea lor din Egipt.

După trecerea în revistă a tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul călătoriei lor prin deşert, Dumnezeu le aduce acum înainte termenii legământului în baza căruia ei au primit toate acele minunate binecuvântări.

Să vedem cum sunt reluate cele zece porunci şi prezentate poporului. Capitolul 5, primul verset, este începutul acestei repetări:

v.1 Moise a chemat pe tot Israelul, şi i-a zis: ,,Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe cari vi

le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le, şi împliniţi-le cu scumpătate.

Acest verset cuprinde patru paşi importanţi pe care noi trebuie să-i facem în raport cu Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, este necesară auzirea. Apoi, urmează  învăţarea. Al treilea este preţuirea. Dumnezeu ne spune că acest Cuvânt al Său este important pentru vieţile noastre Noi trebuie să-l preţuim. Nu se poate altfel. David vorbeşte la un moment dat despre a strânge Cuvântul în inima, asemenea unei comori de mare preţ.

Psalmi 119:11  Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

În cele din urmă, trebuie să împlinim Cuvântul Domnului.

Nu este suficient ca acest Cuvânt să fie undeva depozitat ci el trebuie împlinit, transpus în faptă.

Cred că şi Dvs. Aţi auzit oameni care spun că religia lor constă în împlinirea celor 10 porunci. Dacă ar fi să le daţi însă un examen aţi vedea ce numesc ei de fapt zece porunci. Nici nu este vorba despre zece porunci ci menţionează numai pe acelea care, cred ei îi fac să se simtă  bine, pioşi, oameni ai lui Dumnezeu.

De fapt, dragii mei, Legea este un fel de fir de plumb, asemenea celui folosit de zidar pentru a stabili verticalitatea zidului. Legea este oglinda  inimii. Este asemenea farurilor unei maşini care se deplasează în întuneric şi care oferă perspectiva drumului.

Dumnezeu ne arată foarte clar că El nu-i izbăveşte pe oameni prin păstrarea unui anumit cod moral.  Nu este nimic greşit, pe de altă parte cu codul moral, el chiar trebuie să existe, problema este la noi.

Iată ce spune apostolul Pavel în epistola adresată Galatenilor, la capitolul 2:

v.16  Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentrucă nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Deci, nimeni nu este răscumpărat prin intermediul Legii şi aceasta pentru că nimeni nu poate răspunde în întregime solicitărilor Legii.

Sau iată ce spune, tot în această epistolă dar de această dată la capitolul 3, versetul 19:

v.19  Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa“, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.

Întrebarea ridicată de Pavel este una foarte logică. În cele din urmă, dacă nu poate aduce mântuirea, la ce foloseşte ea, care este scopul ei?

Răspunsul este că această Lege a fost dată tocmai pentru a arăta lumii incapacitatea acesteia de a se ridica la statura morală şi spirituală pe care o solicită natura Sfântă a lui Dumnezeu. Ea ne arată, dragi prieteni câtă nevoie avem de un mântuitor. Ea este cea care ne îndrumă, este cea care ne duce la această concluzie:

v.24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

v.25  După ce a venit credinţa, nu mai sîntem supt îndrumătorul acesta.

Odată cu venirea Domnului Isus şi odată cu răscumpărarea făcută de El prin jertfa de cruce, rolul temporar al legii se încheie. De acum Domnul Isus este Mântuitorul şi Lege pentru fiecare om. De acum fiecare om este judecat pentru poziţia pe care o are faţă de Fiul lui Dumnezeu. Crede, sau nu crede în El? De acum aceasta este judecata.

Dar să ne întoarcem acum la versetele 2 şi 3 din Deuteronom.

v.2  Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb.

v.3  Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, cari suntem toţi vii astăzi aici.

Dumnezeu nu le-a dat Legea  pe când se aflau în Egipt. Legea nu fost dată până ce ei nu au ieşit în deşertul Horeb-ului, la Muntele Sinai şi aceasta pentru că Legea era dată numai poporului evreu.

v.4  Domnul v’a vorbit faţă în faţă pe munte, din  mijlocul focului.

v.5  Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvîntul Domnului; căci vă era frică de foc, şi nu v’aţi suit pe munte. El a zis:

v.6 ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

Este foarte important aici ca poporul să ştie cine este Cel care le dă această Lege şi în virtutea căror evenimente. Dumnezeul care le dădea Legea este Cel care a intervenit în viaţa lor şi care a adus o modificare radicală a acesteia.

Dragii mei, Dumnezeul care vă solicită ascultarea este Cel care poate face o modificare radicală în viaţa voastră. Credinţa voastră însă este necesară pentru aceasta.

Dar să vedem care este prima precizare a acestei Legi de la muntele Sinai:

v.7  Să n’ai alţi dumnezei afară de Mine.

Primul păcat al omului, dragii mei nu a fost ateismul, lipsa oricărei credinţe. Primul păcat a fost politeismul, credinţa în mai mulţi Dumnezei. Omul se închina la mai mulţi zei.

De exemplu, Turnul Babel, era un zigurat, un turn. Se pare că asemenea turnuri erau folosite ca pe vârfurile lor să fie aduse jertfe Soarelui.

Iată, dragii mei, că prima poruncă nu amendează necredinţa ci diluarea ei, inconsecvenţa ei.

A doua lege:

v.8  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt.

v.9   Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;

v.10  şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

Sunt numai două categorii de oameni în această lume. Cei care îl urăsc pe Dumnezeu şi cei care îl iubesc pe El.  Atunci când El interzice confecţionarea unor chipuri cioplite, pictate, reproduceri de orice fel, cu scopul de a le oferi semnificaţie spirituală, este deja o abordare în detaliu a unui din cele două sentimente: ură, sau dragoste.

Mai târziu, Dumnezeu va spune:

iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Domnul Isus va întări apoi valoarea acestei porunci spunând că este cea dintâi poruncă.

Astăzi, foarte mulţi oameni, susţin că ei nu se închină deloc la idoli.  Cu toate acestea Pavel, ne spune în Epistola adresată Efesenilor la capitolul 5, versetul 5, că şi lăcomia este o închinare la idoli.  Orice te acaparează, orice intervine între tine şi Dumnezeu, orice altceva ce solicită devotamentul tău datorat lui Dumnezeu, este idolatrie.

Pentru unii oameni, cecul lor este idolul, pentru alţii distracţia, pentru alţii multe alte lucruri.

Dragul meu ascultător, este ceva ce te ţine departe de Dumnezeu? Atunci acela este idolul din viaţa ta. Poate este televizorul, sau poate altceva. Poate nu ţi se pare ceva extrem de dăunător, dar să ştii, te ţine departe Dumnezeu şi te privează de cele mai mari binecuvântări.

Să mergem mai departe:

v.11  Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

Vă aduceţi aminte de cuvintele apostolul Pavel care spun că toţi oamenii au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu? Ei bine el mai adaugă acolo:

v.14  gura le este plină de blestem şi de amărăciune;

Este suficient să ieşi în stradă, să umbli prin piaţă şi vei constata cât de reale sunt aceste cuvinte. Sunt atâtea cuvinte urâte în jurul nostru, atâtea violenţe verbale ce demonstrează starea lumii în care trăim, iar Dumnezeu urăşte aceste lucruri.

Numele lui Dumnezeu este adesea folosit pentru a înjura, pentru a blestema. Alţii îl folosesc pentru a se distra pe seama Lui. Dumnezeu interzice asemenea lucruri.

Alţii iau martor numele lui Dumnezeu pentru lucruri de nimic. Dragii mei toate acestea înseamnă dezgolirea numelui lui Dumnezeu de slava şi cinstea ce-l caracterizează pe cel ce-l poartă. Numele lui Dumnezeu reflectă personalitate Lui Dumnezeu şi atributele Lui şi de aceea orice utilizare lipsită de reverenţa cuvenită îl dezonorează. Să fim atenţi deci cu privire la aceste lucruri.

Primele trei porunci au avut o notă negativă. Ce de a treia însă are o notă pozitivă:

v.12  Ţine ziua de odihnă, ca s’o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.

v.13  Şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci toate treburile.

v.14  Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.

v.15  Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mînă tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.

Din nou un aspect  demn de remarcat aici este că majoritatea acestor legi sunt reluate în Noul Testament, cu excepţia acesteia. De ce oare? Pentru că Sabatul nu a fost dat Bisericii. Biserica s-a întâlnit de la bun început în prima zi a săptămânii, ziua în care Domnul Isus a înviat din morţi.

Ziua de Sabat a fost un element specific legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul evreu. Sabatul a fost dat Israelului.

Este interesant de observat că în Exod, capitolul 20, acolo unde este dată legea pentru prima dată, poporului i se spune să onoreze Sabatul  pentru că în şase zile a creat Dumnezeu cerurile şi pământul. Aici în Deuteronom, Sabatul este strict legat de relaţia dintre Dumnezeu şi copii lui Israel. De ce trebuia să ţină Israelul Sabatul? Pentru că ei au fost robi în Egipt şi Dumnezeu i-a scos de acolo prin puterea Sa.

Toate aceste porunci stipulează datoriile omului faţă de Dumnezeu.

De acum vor urma reglementări referitoare la relaţiile din oameni. Înainte de a trece la aceste reglementări, doresc să semnalez, încă o dată cât de importantă este o raportare corectă faţă de Dumnezeu.

Sunt foarte mulţi oameni care se concentrează asupra poruncilor referitoare la relaţiile umane, la obligaţiile pe care le are omul faţă de semenii lui, şi se consideră oameni morali, oameni fără păcate. Prea puţini sunt cei care iau în considerare aceste cerinţe pe care Dumnezeu le are cu privire la modul în care trebuie să ne raportăm Lui.

De fapt o viaţă creştină normală este una care ţine seamă de ambele coordonate. Ba mai mult, dimensiunea orizontală a vieţii creştine, cea a relaţiilor dintre oameni este influenţată în mod decisiv de relaţia noastră cu Dumnezeu. Din această relaţie cu Dumnezeu primim noi resursele pentru relaţia cu semenii noştri.

Dacă ceea ce se petrece pe plan social este aşa cum este şi cei mai mulţi nu sunt mulţumiţi deloc de această stare, este aşa pentru că relaţia cu Dumnezeu, respectul pe care omul i-L datorează, nu se încadrează nici pe departe cu ceea ce solicită Dumnezeu.

Iată, dragii mei, un bun moment de evaluare. Cum îl percepem noi pe Dumnezeu? Recunoaştem noi că El este Dumnezeu? Recunoaştem noi că El merită respectul şi ascultarea noastră?

Cred că trebuie să dăm un răspuns la toate aceste întrebări, înainte de orice altceva pentru că de aici decurg toate trăirile şi experienţele noastre.

Mai mult, Dumnezeu va răsplăti cu binecuvântări pentru toţi aceia care caută o relaţie cu El. Fi şi tu unul dintre ei, dragul meu ascultător!