Itinerar Biblic Ep.0253 – Evanghelia după Ioan cap. 119:17- 20:2

 

Rezumat

  • Răstignirea lui Isus.
  • Înmormântarea lui Isus.
  • Învierea lui Isus.

 Dragi prieteni, ne întoarcem la acele momente, pe de o parte triste, pe de altă parte îmbucurătoare, ale răstignirii Domnului  Isus. Am spus triste pentru că avem aici o imagine completă a decăderii umane, a cruzimii şi corupţiei noastre.

Am spus, îmbucurătoare, pentru că atunci ne-a fost oferită unica posibilitate pentru răscumpărarea, regenerarea şi izbăvirea rasei umane din acea condiţie degradată.

Dragii mei, fără jertfa Domnului Isus, izbăvirea noastră este imposibilă. Nimic altceva nu ne poate izbăvi, nu ne poate scăpa de păcatul care degradează umanitatea.

În acelaşi timp, nu trebuie să dăm dovadă doar de un pragmatism cinic, ci trebui să medităm profund la ceea ce a făcut Domnul Isus. El Dumnezeu, coborât din slava cerului pentru noi, a suportat păcatul nostru, luându-l asupra Lui. Nu trebuie să trecem prea uşor peste aceste aspecte.

Dar să ne întoarcem la Evanghelia după Ioan, capitolul 19 şi să vedem cum  s-au desfăşurat evenimentele.

Versetele 17 şi 18:

v.17  Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii“, care în evreieşte se

cheamă ,,Golgota.“

v.18  Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc.

Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească. Astfel sunt împlinite cele spuse de Psalmul 94:20-21: “Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii? Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osândesc sânge nevinovat.”

Ioan nu ne înfăţişează scena răstignirii. El menţionează locul şi ne dă numai câteva detalii.

Poate că vă amintiţi că jertfa de ispăşire era dusă în afara taberei într-un loc curat (vezi Levitic 4:12). Aşa cum Domnul Isus a împlinit profeţia referitoare la El Însuşi, El împlineşte şi tipurile din Vechiul Testament.

Jertfa noastră de ispăşire, Domnul Isus Hristos, a fost dus în afara cetăţii.

Autorul Epistolei către Evrei subliniază faptul că Domnul a suferit în afara porţilor cetăţii (vezi Evrei 13:12).

v.19  Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: ,,Isus

din Nazaret, Împăratul Iudeilor.“

Poate că aţi observat că nu am încercat să armonizez celelalte Evanghelii cu Evanghelia după Ioan. Fiecare este diferită, are particularităţile şi scopul ei bine determinat. Trebuie să le puneţi alături şi să le folosiţi pe toate patru dacă vreţi să aveţi o imagine completă asupra celor scrise despre Cruce.

v.20   Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit

Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.

v.21  Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor`. Ci scrie că El a zis: ,Eu sînt Împăratul Iudeilor.“

v.22  ,,Ce am scris, am scris“, a răspuns Pilat.

Inscripţia a fost scrisă în ebraică, limba religiei; în greacă, limba culturii şi a educaţiei; în latină, limba legii şi ordinii. Astfel, aceste cuvinte au fost scrise pentru întreaga lume astfel ca toată lumea să ştie că Isus a murit pentru omenire. Aceasta este Vestea Bună care trebuie predicată lumii. Aceasta este nădejdea lumii.

v.23  Ostaşii, dupăce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi,

cîte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n’avea nici o cusătură,

ci era dintr-o singură ţesătură de sus pînă jos.

v.24  Şi au zis între ei: ,,Să n’o sfîşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.“ Aceasta s’a

întîmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele

între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.“ Iată ce au făcut ostaşii.

“După ce au răstignit pe Isus…” Nici unul din evanghelişti nu descrie moartea lui Hristos. Sunt lucruri despre Cruce şi despre răstignire care ne sunt încă tăinuite. Dumnezeu a acoperit cu un văl multe detalii. Întunericul a acoperit totul pentru ca oamenii să nu vadă nimic. În primul rând, Dumnezeu nu are de gând să ne ofere detalii morbide pentru a satisface curiozitatea noastră. În al doilea rând, în acele momente, pe Cruce se efectua o tranzacţie între Tatăl şi Fiul. Aceasta avea ca subiect păcatele lumii. Noi nu putem înţelege ce s-a întâmplat atunci. Singurul lucru pe care-l putem face este să acceptăm prin credinţă că noi putem avea iertare prin moartea lui Hristos pe Cruce. Acesta este singura cale prin care noi putem străpunge întunericul, dragi prieteni.

În ceea ce priveşte Cămaşa Domnului Hristos ea era cămaşa unui om de la ţară, dar era o ţesătură foarte bună. Cineva o făcuse pentru El. Soldaţii au tras la sorţi pentru cămaşa Lui, la piciorul Crucii. Deşi aceşti romani nici măcar nu bănuiau, ei împlineau profeţia Scripturii, care spune: “Ei îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea” (Psalmul 22:18).

v.25  Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui

Clopa, şi Maria Magdalina.

v.26  Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!“

v.27  Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!“ Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă.

Isus i se adresează Mariei cu apelativul “femeie”, la fel ca în capitolul 2 cu ocazia nunţii din Cana. Ceasul Lui a sosit acum. El va muri, dar va învia şi va fi glorificat. Relaţia lui Isus cu mama Sa avea să sufere modificări. Pentru ea, ca şi pentru noi, El trebuie să fie Hristos cel slăvit. Învierea Lui Îi va reabilita numele pentru totdeauna. Reputaţia ei va fi restabilită. Dar şi ea trebuie să vină la Hristos prin credinţă, la fel ca orice alt credincios. În timp ce Isus Se pregăteşte să moară pentru păcatele omenirii, El nu uită de ea. Ştim că Maria se va ruga alături de ucenici în odaia de sus după învierea lui Isus (vezi Fapte 1:14), după care nu mai auzim nimic despre ea. În anii pe care i-a mai avut de trăit, Maria a locuit în casa lui Ioan, care s-a îngrijit de ea aşa cum îi ceruse Domnul.

v.28  După aceea, Isus, care ştia că acum totul s’a sfîrşit, ca să împlinească  ‚

Scriptura, a zis: ,,Mi-e sete.“

v.29   Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într’o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură.

v.30  Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S’a isprăvit!“ Apoi şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul.

 

Ioan subliniază faptul că Scriptura este împlinită. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în mod special la răstignire. Printre acestea se numără Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16. În timp ce Hristos atârna pe Cruce, au fost împlinite 28 de profeţii. “Mi-e sete” este împlinirea profeţiei din Psalmul 69:21.

            “S-a sfârşit!” Ce s-a sfârşit? Răscumpărarea mea şi a ta fusese încheiată. Isus I-a spus Tatălui: “am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4).

v.31 De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua

Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să

zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce.

v.32  Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El.

v.33  Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor;

v.34  ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă.

v.35  Faptul acesta este adeverit de celce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.

v.36  Aceste lucruri s’au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.“

v.37  Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.“

Prima profeţie menţionată de Ioan s-a împlinit. Scriptura spune: “Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme” (Psalmul 34:20). Cea de-a doua încă nu a fost împlinită: “… îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu…” (Zaharia 12:10). Isus a fost străpuns! Această parte a profeţiei s-a împlinit. Dar Zaharia spune că El va veni din nou. Atunci, oamenii vor privi la Cel pe care L-au străpuns şi vor plânge pentru el.

Dragii mei, noi ne bazăm pe anumite fapte concrete ale Evangheliei. Ce este Evanghelia? Pavel ne oferă următoarea definiţie: “V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3-4). Acestea sunt datele centrale ale Evangheliei. Mântuirea noastră se bazează pe relaţia cu noastră cu aceste fapte şi cu persoana lui Isus Hristos. Voi ce puteţi spune, dragi prieteni? Vă încredeţi în Domnul Isus? Aveţi credinţă în ceea ce a făcut El pentru voi când a murit în locul vostru pe Cruce? Credeţi că moartea Lui este substituţionară şi răscumpărătoare? Ar trebui să credeţi aceste lucruri.

Dar să vedem acum ce s-a întâmplat cu trupul Domnului Isus.

v.38  După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de

frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce.

Pilat   i-a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.

v.39  Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.

v.40  Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape.

Cei doi bărbaţi care iau trupul lui Isus sunt oameni importanţi. Iosif din Arimatea  este un om bogat, iar Nicodim este un învăţător de seamă, cel care a venit la Isus noaptea. Amândoi au fost ucenici ai lui Isus în secret, dar în acest moment dezvăluie acest lucru pentru prima dată. Să nu-i criticăm însă. Ei nu au spus nimănui că sunt ucenicii lui Isus până în acest moment, dar acum, când toţi ceilalţi s-au risipit care încotro, ei îşi dau pe faţă opţiunea.

În ceea ce priveşte îmbălsămarea trupului Domnului Isus nu trebui să uităm că evreii au trăit în Egipt destul de mult pentru a adopta, aşa cum presupun mulţi, metoda egiptenilor de a îmbălsăma trupul celor morţi.

Copilul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, ca şi cel din Noul Testament, a crezut întotdeauna în învierea trupului. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire; este semănat în slăbiciune, va învia în putere. Va fi un trup slăvit. Din acest motiv, copilul lui Dumnezeu are grijă de trupul său.

Conform obiceiului la acea dată, se folosea o cantitate de miresme aproximativ egală cu jumătate din greutatea trupului. În original, este vorba despre o sută de măsuri de smirnă şi aloe, ceea ce înseamnă aprox. 32,7 kg. Putem estima astfel că trupul lui Isus cântărea în jur de 65 kg. Tot conform obiceiului, trupul era uns cu smirnă şi aloe, după care era înfăşurat în pânză de in. În felul acesta, aerul nu mai pătrundea dincolo de aceste fâşii de in. Se începea cu un deget, apoi se înfăşurau toate degetele de la o mână, apoi braţul şi tot aşa până era înfăşurat tot trupul. Cu alte cuvinte, trupul lui Isus a fost înfăşurat ca o mumie. Ioan menţionează cantitate de smirnă şi aloe şi procedeul înfăşurării în pânză de in pentru că acesta era un detaliu important pentru el. Amintiţi-vă că, în dimineaţa învierii, când Ioan a văzut fâşiile de pânză fără trupul care ar fi trebuit să fie învelit în ele, a înţeles că învierea avusese loc şi a crezut.

 

v.41  În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.

v.42  Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus.

Era nevoie să se grăbească pentru că se apropia sărbătoarea Paştelui şi se pare că nu au reuşit să termine procesul îmbălsămării. Astfel se explică de ce femeile au mai adus miresme şi plănuiau să vină să ungă trupul lui Isus după sărbătoare. Şi astfel se face trecerea în capitolul următor, capitol care descrie deja învierea Domnului Isus.

Dragii mei, nu putem lua moartea Domnului Isus fără învierea Sa. Învierea Sa este cea care confirmă că nu a fost vorba de o simplă moarte a unui om cu idealuri înalte, ci este vorba despre jertfa Celui pe care Dumnezeu l-a trimis să moară în locul nostru.

Învierea lui Isus Hristos este esenţa credinţei creştine. Este atât de importantă încât cineva a spus: “Nu putem acorda niciodată o importanţă prea mare morţii lui Hristos, dar putem atribui o semnificaţie prea mică învierii Sale.”

Aşa stau lucrurile astăzi. Cărţile de teologie, imnurile bisericii, predicile au secţiuni întinse despre moartea lui Hristos. Prea adesea învierea lui Hristos este abordată numai cu ocazia Paştelui. Ar trebui să observăm că predicile Noului Testament, începând cu aceea din Ziua cincizecimii, au ca temă centrală învierea lui Isus Hristos.

Iată cum descrie Ioan acest mare eveniment în capitolul 19:

v.1    În ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina s’a dus disdedimineaţă la mormînt,

pe cînd era încă întunerec; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormînt.

“În ziua dintâi a săptămânii”, adică duminică, Maria Magdalena a venit la mormânt. Când a fost schimbată ziua de odihnă, sabatul? Această întrebare este pusă foarte des de către cei care cred că sâmbăta ar trebui să fie ziua de odihnă şi de închinare. Aceasta s-a schimbat când Isus a înviat din morţi. El a fost mort în timpul sabatului, dar a înviat în ziua de duminică. De atunci încoace, credincioşii se adună în prima zi a săptămânii. Ziua de sabat aparţine vechii creaţii. După ce a creat totul, Dumnezeu S-a odihnit în ziua de sabat. Acum noi suntem o creaţie nouă în Hristos Isus. Rusaliile au fost duminică, în prima zi a săptămânii. Este interesant faptul că Ioan, ultimul evanghelist, subliniază faptul că Isus a înviat în prima zi a săptămânii.

În ceea ce priveşte succesiunea evenimentelor legate de înviere, trebuie să începem cu primele ceasuri ale zilei întâi a săptămânii când trei femei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome pornesc o dată cu ivirea zorilor, urmate de alte femei care aduc miresme.

Cele trei găsesc piatra de la intrarea în mormânt dată la o parte şi Maria Magdalena pleacă să le spună ucenicilor (Luca 23:55 – 24:9; 20:1-2). Maria, mama lui Iacov şi Iose, se apropie de mormânt şi îl vede pe îngerul Domnului (Matei 28:2). Ea se întoarce şi le iese în întâmpinare celorlalte femei care vin cu miresme. În acelaşi timp, Petru şi Ioan, care au fost anunţaţi de Maria Magdalena, vin, se uită şi pleacă înapoi (Ioan 20:3-10). Maria Magdalena se întoarce plângând, îi vede pe cei doi îngeri, apoi pe Isus (Ioan 20:11-18), şi se duce să le spună ucenicilor, aşa cum îi poruncise Domnul. În acest timp, Maria (mama lui Iacov şi Iese), s-a întâlnit cu femeile care aduceau miresme şi, întorcându-se împreună, ele văd doi îngeri    (Luca 24:4-5; Marcu 16:5). Primesc şi ele mesajul îngerilor şi, după ce pleacă să-i caute pe ucenici, li Se arată Isus (Matei 28:8-10).

Maria Magdalena era femeia din care Domnul Isus scosese şapte demoni. Unii cercetători sunt de părere că ea era femeia păcătoasă care I-a şters picioarele lui Isus cu părul ei. Aceasta este o presupunere care nu poate fi dovedită. Eu cred că ea purta o recunoştinţă veşnică Domnului pentru vindecarea ei. Când a văzut că trupul Lui nu mai era acolo, ea a alergat imediat să le spună lui Petru şi lui Ioan.

v.2  A alergat la Simon Petru şi la celalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: ,,Au luat pe Domnul din mormînt, şi nu ştiu unde L-au pus.“

Ucenicul pe care îl iubea Isus era Ioan. El se referă întotdeauna astfel la el însuşi, evitând să-şi folosească numele. Oricare dintre ucenici, cu excepţia lui Iuda, ar fi putut să se descrie la fel. Şi voi puteţi să spuneţi despre voi înşivă: “Eu sunt ucenicul pe care-l iubeşte Isus.” În versetul 21 al Epistolei sale, Iuda spune: “Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.” Ţineţi-vă în dragostea lui Hristos pentru că ştiţi că El vă iubeşte. Nu-L puteţi împiedica pe Dumnezeu să vă iubească! Este minunat să puteţi spune despre voi înşivă că sunteţi “ucenicul pe care-l iubea Isus”.