Itinerar Biblic Ep.0251 – Evanghelia după Ioan cap. 18:7-35

 

Rezumat

  • Judecata înaintea lui Ana.
  • Prima negare a lui Petru.
  • Judecarea lui Isus.
  • Judecarea lui Isus înaintea lui Pilat.

 

Dragi ascultători, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, a venit de bună voie aici pe pământ şi de bună voie a trăit printre noi oamenii. Tot de bună voie s-a dat pe mâinile celor ce-i voiau moartea şi în cele din urmă, tot de bună voie a urcat pe cruce, aducându-se pe Sine ca jertfă răscumpărătoare.

Motivul pentru care insist asupra faptului că totul a fost făcut de bună voie este acela al necesităţii înţelegerii că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea aceasta încât a fost gata să moară pentru ea. El nu a fost victima comploturilor liderilor religioşi ci a ales să se dea pe mâinile lor, pentru că, dragii mei, a fost singura modalitate în care noi putem fi mântuiţi.

De aceea atunci când privim la scena prinderii Domnului Isus în grădina Gheţimani şi apoi la tot ceea ce urmează trebuie să înţelegem lucrurile din această perspectivă. Nu este vorba despre slăbiciunea Domnului ci despre dragostea Lui. Dacă este vorba să găsim o slăbiciunea la Domnul Isus aceea nu este decât dragostea Lui pentru noi.

Dar să ne întoarcem la capitolul 18 al Evangheliei după Ioan, acolo unde Domnul Isus este prins şi dus la Marele preot pentru judecată.

v.7  El i-a întrebat din nou: ,,Pe cine căutaţi?“ ,,Pe Isus din Nazaret“, I-au zis ei.

v.8  Isus a răspuns: ,,V-am spus că Eu sînt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.“

v.9  A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: ,,N-am pierdut pe niciunul din aceia, pe cari Mi i-ai dat.“

Menţionam încă de data trecută demnitatea Domnului Isus în aceste momente. El deţine controlul asupra tuturor lucrurilor. Ba chiar le spune oamenilor pe cine trebuie să aresteze şi pe cine nu.

Profeţia spune că Păstorul va fi luat şi oile vor fi risipite. Isus afirmă că nu a pierdut nici una din oile încredinţate de Tatăl Său. Ucenicii nu vor fi prinşi. Nu-i aşa că este interesant acest lucru? Poate că vă gândiţi că ar fi trebuit ca ucenicii să fie aduşi la proces ca martori sau complici, dar nu a fost aşa. Nici măcar impulsivul Petru nu este pedepsit.

 

v.10  Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

De ce nu l-au arestat pe Simon Petru după acest gest?

v.11  Isus a zis lui Petru: ,,Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“

Luca ne spune că Isus a atins urechea omului şi l-a vindecat. Dar de ce nu a fost arestat Simon Petru? Nu a fost arestat pentru că Domnul a spus: “Lăsaţi pe aceştia să se ducă!” El este Cel care porunceşte acolo.

Simon Petru, un simplu pescar, probabil că s-a gândit că ideea aceasta este foarte bună. El este cel care L-a întrebat pe Domnul de ce nu poate merge cu El unde Se duce acesta. A mai spus şi că el îşi va da viaţa pentru Domnul şi era convins de acest lucru. Însă Domnul i-a atras atenţia că nu se cunoaşte îndeajuns şi că se va lepăda de El chiar în noaptea aceea. Este atât de uşor pentru mulţi creştini să-şi dedice, să-şi re-dedice viaţa Domnului. Dacă s-ar fi făcut astfel de invitaţii pe vremea aceea, Simon Petru ar fi venit în faţă de fiecare dată, chiar foarte convins de hotărârea lui. Problema este că noi nu putem avea un devotament total prin propria putere. Pavel a avut parte de aceeaşi experienţă. El a spus că avea voinţa de a face binele, dar nu şi abilitatea de a-l împlini. Numai prin puterea Duhului Sfânt se poate ajunge la o viaţă predată lui Hristos. Petru se lăuda în sine însuşi şi era sigur că va muri pentru Isus.

Petru era un pescar bun. Ştia să mânuiască năvodul cu pricepere, dar nu şi sabia. Aşa se face că a nimerit urechea când a ţintit capul. Domnul îi spune lui Petru să pună sabia deoparte. Cu ceva timp în urmă, când Isus le-a spus ucenicilor să-şi ia săbii, acestea erau destinate protecţiei lor, nu apărării Lui. Domnul S-a predat în mâna celor care au venit să-l aresteze. El Se pregăteşte să bea paharul pregătit de Tatăl Său.

Fiind vorba despre pahar, Scriptura menţionează câteva “pahare”. Unul este paharul mântuirilor sau al izbăvirilor (depinde de traducere), menţionat în Psalmul 116:13“Voi înălţa paharul mântuirilor şi voi chema Numele Domnului.” spune acest psalm.

Apoi este menţionat paharul mângâierii: “… nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor”, găsim scris în cartea (Ieremia 16:7). Mai este descris şi un pahar al bucuriei: “Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, şi paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5).

Paharul pe care urma să-L bea Domnul Isus Îi fusese dat de către Tatăl. Era un pahar al groazei, şi Isus S-a rugat astfel în Ghetsimani: “… Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!” (Matei 26:39). Acesta este paharul judecăţii pe care Isus a îndurat-o în locul nostru pe cruce. Orice persoană care Îl respinge pe Domnul Isus Hristos trebuie să bea acest pahar al judecăţii. Isus L-a băut pentru noi, deşi Îi inspira groază. Să nu uităm că El era om la fel ca şi noi, dar fără păcat. Cu toate acestea, El a băut paharul păcatului meu şi al vostru. Mai este un pahar, şi anume: paharul judecăţii care stă să vină asupra acestui pământ.

Dragii mei, eu cred că cele şapte potire ale mâniei care vor fi turnate asupra celor răi, aşa cum este descris acest lucru în cartea Apocalipsa, sunt împlinirea acestei judecăţi. Psalmistul spune: “Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte” (Psalmul 11:6). Acesta este paharul mâniei. “Căci aşa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Ia din mâna mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele, şi dă-l să bea toate neamurile la care te voi trimite’” (Ieremia 25:15).

Să ne întoarcem a cum la momentul în care ceata ostaşilor a venit pentru a-l aresta pe Domnul. Observaţi încă o dată ce îi spune Domnul lui Petru: “Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”

Notaţi că Domnul Isus nu spune: “El este judecătorul şi Eu voi bea acest pahar la porunca Sa.” Isus Se exprimă altfel: “Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” El este gata să facă ce trebuie, conform planului Tatălui. Isus este cu totul la dispoziţia Tatălui. Iată un exemplu demn de urmat de fiecare dintre noi.

Dar să nu rămânem cu impresia că Isus a acceptat toate acestea cu reţinere. Iată ce se spune despre Isus în Evrei 12:2: “… pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”

Dar iată ce s-a mai întâmplat.

v.12  Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat.

v.13  L-au dus întîi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.

Conducătorii religioşi au pus la cale totul. Pentru că ei se temeau de popor, Domnul a ieşit în afara cetăţii, oferindu-le astfel prilejul de care aveau nevoie pentru a-L aresta. El Se predă cu demnitate, arătându-Şi slava. Cei veniţi să-L prindă Îl leagă, deşi acest lucru nu era necesar. Isus era Mielul înjunghiat încă de la întemeierea lumii. El este oaia tăcută înaintea celor ce o tund; astfel, El nu se va împotrivi deloc.

Isus a fost dus mai întâi înaintea lui Ana. Ioan este singurul care ne oferă acest detaliu, poate pentru că era într-o poziţie din care a putut vedea lucruri pe care ceilalţi nu    le-au văzut. Ana fusese mare preot şi probabil că stătea încă în locuinţele palatului marelui preot. Istoria certifică faptul că Ana a fost unul din cei mai străluciţi, cei mai inteligenţi şi cei mai răi mari preoţi. Caiafa era cel acceptat de autorităţile romane, dar adevăratul conducător al grupului religios era Ana. El era un adevărat lider, un politician care ştia cum să trateze cu romanii. Sunt convins că el a plănuit arestarea, judecarea şi răstignirea lui Isus. Acel proces a fost o bătaie de joc şi eu cred că Ana a fost cel care a tras toate sforile.

De câtă nedreptate au avut parte evreii de-a lungul secolelor! Ei au fost acuzaţi de crima unora ca Ana, Caiafa şi Pilat.

Cred că trebuie să păstrăm aici anumite proporţii.Eu nu port răspunderea pentru crimele săvârşite de nu ştiu care mare criminal al acestei ţări doar pentru că suntem de aceeaşi naţionalitate.

Evreii au fost numiţi vreme de secole “ucigaşii lui Hristos”, şi aceasta a fost baza antisemitismului în Europa. Şi totuşi, ei nu au o răspundere mai mare decât cea a neamurilor. La urma urmei, toţi suntem vinovaţi de moartea Lui, pentru că Isus a murit pentru păcatele lumii. Nu ar trebui să învinuim nici o rasă, nici un grup anume de oameni.

v.14  Şi Caiafa era celce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ,,Este de folos să moară un singur om pentru norod.“

Ioan a specificat acest lucru pentru a ne arăta că era hotărât deja ca Domnul Isus să moară. Conducătorii religioşi luaseră deja această decizie. Vicleanul Ana ştia cum să fabrice o acuzaţie împotriva lui Isus care să atragă pedeapsa cu moartea din partea autorităţilor romane. Întregul proces a fost o batjocură totală.

Dar să vedem ce fac unii dintre ucenici :

v.15  Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.

Celălalt ucenic era Ioan, evident. Se pare că Ioan cunoştea multe persoane influente în Ierusalim şi astfel putea obţine permisiunea de intrare pentru încă o persoană. Ioan era cunoscut în aceste cercuri şi pentru el nu era o ispită intrarea în acest loc. Dar pentru Simon Petru lucrurile stăteau altfel. El stătea afară când Ioan a obţinut şi pentru el permisiunea de a intra în curtea interioară. Fiţi atenţi scena aceasta de la palatul lui Caiafa.

v.16  Petru însă a rămas afară la uşă. Celalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înlăuntru.

Ioan putea intra, dar Petru era un biet pescar necunoscut, aşa că nu are cum să intre. Ioan îi spune fetei de la poartă că este cu un prieten şi astfel intră şi Petru cu el. Simon Petru era îngrozitor de speriat. Ioan se simţea în largul lui aici, dar Petru nu mai fusese niciodată în mijlocul acestor oameni. El are însă o gură mare, aşa că nu se poate să nu vorbească. Celelalte Evanghelii menţionează faptul că fata de la poartă l-a remarcat tocmai datorită graiului său. Petru este emoţionat şi vorbeşte prea mult. O măruntă observaţie îl face să se lepede de Domnul.

Avem şi noi ceva de învăţat din toate acestea. Este greşit să impunem noi o linie de demarcaţie unui alt creştin. Un alt creştin poate să meargă unde voi nu puteţi ajunge. A fost o greşeală din partea lui Petru să intre în curtea aceea, dar nu şi pentru Ioan.

 

v.17  Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: ,,Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?“ ,,Nu sînt“, a răspuns el.

Slujnica ştie că ucenicii lui Isus sunt acolo şi presupune că Petru este unul dintre ei. Ea pune întrebarea în timp ce Petru intră pe poartă. “Nu cumva şi tu eşti unul din ucenici?” Intrând pe poartă, el răspunde: “Nu, nu sunt.”

v.18  Robii şi aprozii cari erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se încălzea.

În afara palatului s-au adunat oameni – nu foarte mulţi la acel ceas al dimineţii – dar gărzile sunt prezente pentru a menţine ordinea. Se face focul şi Petru se apropie de foc pentru a se încălzi.

v.19   Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.

v.20  Isus i-a răspuns: ,,Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n’am spus nimic în ascuns.

v.21  Pentruce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe ceice M’au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.“

O dată cu aceste versete are loc o schimbare de decor şi suntem martorii procesului lui Isus. Observaţi demnitatea Lui în faţa celor ce-L acuză.

v.22  La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, cari stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: ,,Aşa răspunzi marelui preot?“

v.23  Isus i-a răspuns: ,,Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, dece mă baţi?“

Isus este supus şi unei astfel de umilinţe. El Se predă în mâinile duşmanilor Lui pentru păcatul meu şi al tău. Totuşi, El le atrage atenţia asupra faptului că ceea ce fac ei este ilegal şi contrar Legii lui Moise. Ei nu au nici un martor care să arate că Isus a făcut ceva rău, şi totuşi Îl lovesc. Ei sunt cei care încalcă Legea. În primul rând, nici un proces nu trebuia să înceapă noaptea sau să se sfârşească noaptea. Nici un proces nu trebuia să înceapă şi să se încheie în aceeaşi zi. De asemenea, prizonierul nu trebuia lovit înainte de a fi dovedit vinovat.

v.24  Ana L-a trimes legat la marele preot Caiafa.

Ioan adaugă acest scurt verset pentru a ne arăta că Ana a fost cel care L-a legat pe Isus. Ana a fost cel care a pus la cale tot acest plan diabolic.

Iată acum a doua lepădare a lui Petru!

v.25  Simon Petru stătea acolo, şi se încălzea. Ei i-au zis: ,,Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?“ El s’a lepădat, şi a zis: ,,Nu sînt.“

v.26  Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: ,,Nu te-am văzut eu cu El în grădină?“

v.27  Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cîntat cocoşul.

Din celelalte Evanghelii aflăm că Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar. El a reuşit să vadă pentru o clipă chipul lovit şi însângerat al Domnului şi I-a surprins privirea. Atunci a ieşit şi a plâns ca un copil mic. Dacă Petru s-a contrazis cu ruda lui Malhus trebuie să fi fost foarte vehement. Dar, slăvit să fie Dumnezeu, Domnul era pe cale să moară pentru el şi îi spusese deja că S-a rugat ca să nu piară credinţa lui Petru.

Cum se explică faptul că Petru, care a făcut un lucru la fel de grav ca fapta lui Iuda,   s-a putut întoarce la Domnul? El era un copil al lui Dumnezeu şi inima i-a fost zdrobită din cauza trădării sale. Se poate întâmpla ca un copil al lui Dumnezeu să se depărteze de El, dar Dumnezeu nu este niciodată departe de copilul Său. El este mereu prezent şi gata să ne primească şi să ne asculte. Domnul nu i-a spus lui Petru: “Îmi pare rău, dar din cauză că    Mi-ai greşit, nu te mai pot folosi.” Domnul I-a apărut personal lui Petru după învierea Sa şi l-a ales pe acest om pentru prima predică din Ziua cincizecimii. Nicicând nu a mai fost o predică la fel! Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că avem un astfel de Mântuitor. El ne va aduce întotdeauna înapoi.

v.28   Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele.

Avem aici ocazia să vedem “religia” pusă alături de persoana lui Isus Hristos. El este Cel care a venit să împlinească Paştele. El va muri în curând pe cruce pentru că ei Îl condamnă la moarte. Dar, pentru că vor să mănânce Paştele, aceşti oameni nu vor să intre în sala de judecată. Dacă ar intra, s-ar întina. Aşa că nu au de gând să facă acest lucru. Cât de meticuloşi sunt ei în religiozitatea lor! Şi totuşi, ei plănuiesc moartea Celui care este împlinirea Paştelui!

Dragi prieteni, citiţi aceste versete şi cercetaţi-vă inimile! Sunteţi doar nişte persoane religioase sau sunteţi una cu Domnul Isus Hristos?

Mai avem de remarcat un lucru interesant aici: evreii nu vor să intre în sala de judecată pentru ca să nu se întineze, dar Îl aduc pe Isus să fie judecat în această sală.

Lui Pilat nu prea îi plăcea la Ierusalim. Lui îi plăcea mai mult Cezareea, o cetate la mare cu o plajă frumoasă. În timpul sărbătorii, el pleca din Cezareea şi venea la Ierusalim, aducându-şi soldaţii cu el. În calitate de guvernator roman, Pilat era responsabil pentru păstrarea ordinii în această perioadă în care evreii de pretutindeni se adunau aici. Acesta era motivul prezenţei sale în Ierusalim.

v.29  Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: ,,Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?“

v.30  Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.“

v.31  Atunci Pilat le-a zis: ,,Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.“ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni“, I-au zis Iudeii.

v.32  Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

Pilat sesizează că ceva nu este în ordine şi încearcă să evite această răspundere. El le spune evreilor să-L judece singuri pe Isus. El nu putea înţelege ce se întâmplă de fapt. Problema era că acuzatorii lui Isus vroiau pedeapsa cu moartea şi erau nevoiţi să recunoască faptul că nu mai aveau autoritatea de a da o astfel de sentinţă. Este interesant că ei sunt forţaţi să admită acest lucru după ce, în Ioan 8:33, afirmaseră cu aroganţă: “Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui!”

Ioan ne spune că astfel s-a împlinit ce profeţise Isus. El le spusese ucenicilor că liderii religioşi evrei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. El vorbise despre aceste lucruri cu luni în urmă. Şi iată că acum este adus înaintea lui Pilat, reprezentatul Romei, de către conducătorii religioşi care vor să obţină pedeapsa cu moartea. Dacă iudeii  L-ar fi dat pe Isus la moarte conform cu Legea lor, El ar fi fost omorât cu pietre. Citiţi Psalmul 22 şi veţi vedea dacă acolo este descrisă moartea prin aruncarea cu pietre sau prin răstignire. Evident că este vorba despre răstignire, cu mâinile şi picioarele străpunse, şi cu tot acel chin provocat de atârnarea pe cruce. Romanii erau singurul popor care executa condamnaţii prin răstignire. Era necesar ca Isus să fie dat pe mâinile romanilor pentru a se împlini profeţia Vechiului Testament.

v.33  Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“

v.34  Isus i-a răspuns: ,,Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!“

v.35  Pilat a răspuns: ,,Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?“

Isus a apelat la mintea acestui om. El i-a pus lui Pilat o întrebare logică: de unde avea acea dovadă? Pilat a fost deranjat de întrebare şi I-a spus lui Isus că iudeii erau cei care aduceau această acuzaţie. Acum Isus va apela la inima acestui om.

Pilat însă era consternat. Nu-i venea să creadă că cineva putea susţine că este Împăratul iudeilor şi că aceştia ar avea cutezanţa să aducă o astfel de acuzaţie. Pilat se află într-o poziţie incomodă şi caută o cale de ieşire din această situaţie. Ar vrea să-L ajute pe Isus. El se află în sala de judecată singur, împreună cu Isus. Iudeii aşteaptă afară din cauză că nu vor să se întineze. Pilat ar fi fericit dacă Isus ar spune că nu este împărat. Astfel, Pilat ar putea declara cazul închis. Dar, în cele din urmă cine este judecat? Pilat sau Isus?

Dragii mei, nimeni nu-l poate judeca pe Dumnezeu. De aceea noi trebuie să ne judecăm fiecare.