Itinerar Biblic Ep.0250 – Evanghelia după Ioan cap. 17:13-18:6

 

Rezumat

  • Rugăciunea Domnului Isus.
  • Rugăciunea Domnului pentru Biserică

 Dragi ascultători, încă suntem la capitolul 17 din Evanghelia după Ioan, capitol ce conţine rugăciunea Domnului Isus. Vă amintesc că această rugăciune este spusă chiar în seara în care a fost prins de slujitorii marilor preoţi şi ai fariseilor şi dus apoi pentru a fi răstignit. Dar nu numai prin această încadrare, capitolul acesta este deosebit ci şi prin ceea ce spune Domnul Isus în această rugăciune. În numai 3 minute, pentru că numai atât durează această rugăciune, Domnul Isus aduce înaintea Tatălui, lucruri cu o semnificaţie deosebită.

După ce se roagă Tatălui pentru lucruri ce ţin de persoana şi lucrarea Sa, Domnul Isus se roagă şi pentru ucenicii Săi. Chiar dacă Domnul Isus se pregătea să meargă la ceruri, El nu îi abandonează ci este în continuare preocupat de bucuria lor. Iată ce spune Domnul,

capitolul 17 versetul 13:

v.13  Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe cînd sînt încă în lume, pentruca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Dragi prieteni, Dumnezeu nu vrea să fim nişte persoane solemne, cu faţa tristă şi fără nici un zâmbet. El a venit pentru ca viaţa noastră să fie plină de bucurie.

Dar să mergem mai departe:

v.14  Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i-a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu nu sînt din lume.

Cuvântul lui Dumnezeu provoacă multe probleme astăzi. Biblia este cea mai revoluţionară carte din lume. Este un concept revoluţionar acela care spune că nu te poţi salva singur şi că numai Hristos te poate mântui. Şi că nu poţi schimba această lume în mai bine. Numai Hristos poate face acest lucru. Lumea nu vrea să audă aşa ceva. Oamenii preferă să mai sădească nişte copaci şi să înlăture poluarea. Problema este că inimile oamenilor sunt poluate.

v.15  Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

Remarcăm încă o dată un lucru uimitor: Domnul Isus nu Se roagă pentru ca noi să fim luaţi din lume. Dacă noi rămânem în lume Îi putem aduce slavă lui Dumnezeu. Noi ne gândim la răpire şi ne aşteptăm să fie un lucru minunat, şi aşa va fi. Ne gândim că răpirea va aduce slavă lui Dumnezeu. Şi aşa va fi. Dar să înţelegem un lucru: prin rămânerea noastră în lume I se aduce slavă lui Dumnezeu. Noi aşteptăm cu înfrigurare momentul răpirii.

În Apocalipsa 22:17 este scris că Duhul şi mireasa spun: “Vino!” Duhul Sfânt este obosit de această lume, este întristat. El spune: “Vino!” Şi noi suntem obosiţi, aşa că şi noi, cei care suntem mireasa lui Hristos, spunem: “Vino!” Dar Isus nu Se roagă ca noi să fim luaţi din lume, ci Se roagă să fim păziţi de cel rău, adică de Satan.

Dragii mei, eu unul nu aş vrea să fiu aici nici măcar un minut, dacă nu aş şti că Domnul mă păzeşte de cel rău.

Nu ar fi minunat să ne însuşim cu adevărat această lecţie?

Plângem adesea şi ne văităm că lucrurile merg atât de rău şi ne este greu aici, pe pământ. Aşa este. Domnul a spus că va fi greu – “dar îndrăzniţi, a mai spus El,  Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33).

Îmi imaginez că la fiecare 24 de ore se cântă în cer “Aleluia!” şi îngerii spun: “Nu este minunat că acest om  încă mai este păstrat în lume? Ar fi atât de uşor pentru Dumnezeu să-l ia din lume, dar este un miracol faptul că el este ţinut încă în lume.”

Dacă am învăţa acest lucru, dragii mei,  ar fi mult mai uşor să îndurăm problemele, tensiunile, ispitele din viaţa noastră. Domnul Isus S-a rugat ca noi să rămânem în lume şi să fim păziţi de cel rău.

v.16  Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume.

Dacă noi înţelegem acest lucru, vom împlini voia Sa şi planul pe care îl are Dumnezeu pentru noi.

v.17  Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.

“A sfinţi” înseamnă a pune deoparte. Credinciosul nu este din această lume; el este pus deoparte. Gândul acesta se referă mai degrabă la sarcina lui decât la persoană; este un angajament pentru o sarcină anume. Credinciosul este pus deoparte de Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să spun că acest Cuvânt al lui Dumnezeu descoperă gândul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citim, suntem conduşi să ne punem deoparte pentru o lucrare anume. Putem să-I slujim lui Dumnezeu numai dacă ajungem să cunoaştem Cuvântul Lui şi să ascultăm de el.

v.18  Cum M’ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume.

v.19  Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.

Noi am fost trimişi în lume să prezentăm o mărturie. Domnul Isus Se pune deoparte pentru a fi identificat cu noi, iar noi trebuie să fim identificaţi cu El în această lume.

v.20  Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor.

Iată aici dovada, dragi ascultători că Domnul nu s-a gândit numai la cei care au trăit în vremea lui. El S-a gândit şi la mine şi la tine.

Astăzi, după atâtea secole, putem şti că Marele nostru Preot Se roagă pentru noi. Iată ce se roagă El:

v.21  Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M’ai trimes.

Această rugăciune a primit răspuns. Biserica este o unitate organică. Credincioşii sunt una în Hristos pentru că biserica este un singur trup. În clipa în care un păcătos se întoarce la Dumnezeu şi Îl primeşte pe Hristos, el este aşezat în trupul lui Hristos. Dacă oamenii credincioşi ar manifesta în lume această unitate, lumea ar fi mult mai impresionată de Hristos. Din păcate se întâmplă prea des ca lumea să vadă credincioşi care se urăsc unii pe alţii, ceea ce poate constitui un motiv pentru care necredincioşii să nu-L accepte pe Hristos.

Dar iată ce mai spune Domnul Isus:

v.22  Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentruca ei să fie una, cum şi noi sîntem una,

v.23  Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvîrşit una, ca să cunoască lumea că Tu M’ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

“Eu în ei, şi Tu în Mine.” Minunat! Numai Duhul lui Dumnezeu poate realiza aşa ceva. Unitatea dintre Tatăl şi Fiul trebuie să fie prezentă şi între fiecare credincios şi Domnul Isus Hristos. “I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” – aceasta înseamnă că Dumnezeu vă iubeşte tot la fel de mult cum Îl iubeşte pe Domnul Isus Hristos. Acesta este un gând extraordinar! Nu putem înţelege cum este posibil aşa ceva!

v.24  Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Nici nu ne putem imagina ce înseamnă să fim cu El într-o părtăşie perfectă. Eu cred că acesta a fost scopul lui Dumnezeu atunci când a creat omul. Mai sunt multe creaturi în acest univers şi pe acest pământ, dar Dumnezeu a făcut din om o făptură cu care să poată avea părtăşie. Chiar dacă el a păcătuit, Dumnezeu tot doreşte să aibă părtăşie cu omul. Va fi minunat în cer, sunt convins, pentru că toate oile Sale vor fi acolo, cu El.

Pentru orice credincios, posibilitatea de a privi slava Domnului Isus Hristos va fi satisfacţia supremă. Moise a cerut să vadă slava Domnului. Filip a cerut să-L vadă pe Tatăl. Uneori surprindem o sclipire din această slavă într-un curcubeu sau într-un apus de soare. Gândiţi-vă cum va fi când ne vom afla în prezenţa Lui! Acesta este scopul spre a cărui împlinire ne îndreptăm! Abia atunci vom cunoaşte pe deplin pe Cel trimis de Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Dumnezeu Fiul, pentru ca noi să-l putem cunoaşte pe El, Tatăl. Iată ce spune Domnul Isus:

v.25  Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M’ai trimes.

 

Faptul că Isus este trimis de Tatăl este aspectul cel mai important al răscumpărării. Orice credincios ştie că Tatăl L-a trimis pe Fiul. Scopul acestei trimiteri: moartea Fiului pentru păcatele noastre.

v.26  Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentruca dragostea cu care M’ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.“

Ultimul lucru menţionat de Isus aici se referă la dragostea Lui care ar trebui să fie prezentă în inima şi în viaţa noastră. Este bine că vorbim mult despre har şi despre credinţă. Totuşi, dorinţa cea mai mare a inimii Lui este aceea ca dragostea Lui să se manifeste în viaţa celor pe care El i-a răscumpărat. Dragi prieteni, cât din dragostea Lui se manifestă în prezent în viaţa voastră?

Să vedem, pe scurt, ce spune rugăciunea Domnului Isus despre credincioşi şi despre lume:

  1. credincioşii sunt daţi lui Hristos din lume (v. 6)
  2. sunt lăsaţi în lume (v. 11)
  3. nu sunt din lume (v. 14)
  4. sunt urâţi de lume (v. 14)
  5. sunt păziţi de cel rău (v. 15)
  6. sunt trimişi în lume (v. 18)
  7. se manifestă în unitate înaintea lumii (v. 23)

 

Iată care sunt cererile lui Hristos pentru ai Săi:

  1. Păzirea sau păstrarea lor (v. 11)
  2. bucuria – plinătatea Duhului (v. 13)
  3. eliberarea de rău (v. 15)
  4. punerea deoparte – sfinţirea (v. 17)
  5. unitatea – “să fie una” (v. 21)
  6. părtăşia – “împreună cu Mine” (v. 24)
  7. satisfacţia – “să vadă slava Mea” (v. 24).

Domnul Isus Hristos este Marele nostru Preot. Acesta este marele adevăr al Epistolei către Evrei. În Vechiul Testament, marele preot purta un efod al frumuseţii şi gloriei, care era prins pe umeri cu două pietre de onix pe care erau gravate numele seminţiilor lui Israel. Astfel, el purta numele acestor seminţii cu el atunci când venea în prezenţa lui Dumnezeu. Acest fapt ne spune ceva despre puterea marelui preot. Versetul 25 din Evrei 7 ne vorbeşte astfel despre Isus Hristos, Marele nostru Preot: “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Hristos poate să ne mântuiască. El are puterea şi tăria pentru a face acest lucru.

De asemenea, pe pieptarul marelui preot se aflau douăsprezece pietre preţioase aranjate câte trei pe patru rânduri. Pe fiecare era gravat numele unei seminţii a lui Israel. Când marele preot intra în prezenţa lui Dumnezeu având pe piept aceste pietre, el Îl prefigura pe Domnul Isus Hristos care este la dreapta Tatălui acum şi mijloceşte pentru noi. Domnul ne poartă pe umeri, locul tăriei şi al puterii, dar ne poartă şi în inimă, locuinţa dragostei. El are toată puterea şi ne iubeşte nespus!  Nu ştiu cum simţim noi această dragoste, dar ea există, este reală. Lucrul care ne împiedică s-o primim în plinătatea ei nu este decât păcatul nostru, păcatul care l-a dus pe Domnul Isus pe cruce.

Dar să mergem puţin mai departe la următorul capitol din Evanghelia după Ioan. Este vorba despre capitolul 18. Cu acest capitol ne apropiem şi mai mult de finalul Evangheliei după Ioan, dar şi de finalul lucrării Domnului Isus aici pe pământ.

În acest capitol ne este prezentată mai întâi prinderea Domnului Isus în grădina Gheţimani.

Să nu uităm, Domnul se afla deja în grădină după ce luase acea masă ceremonială de paşte împreună cu ucenici. Venise în Gheţimani să se roage şi acum tocmai a terminat rugăciunea:

v.1  După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pîrîul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui.

v.2  Iuda, vînzătorul, ştia şi el locul acela, pentrucă Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.

Cred că şi ceea ce spune Ioan aici reprezintă o imagine a blândeţii dar şi măreţiei Domnului nostru. Din câte vedem aici, Domnul petrecuse întreaga noapte sub cerul liber, în afara Ierusalimului iar acum traversa pârâul Chedron către un loc unde şi în alte dăţi a mai fost cu ucenicii. Iuda cunoştea şi el acest loc şi nu trebuie să uităm că el luase deja hotărârea de a-l vinde pe Domnul Isus.

Un lucru interesant aici este acela că un al personaj însemnat al Scripturii şi care, la rândul lui a fost vândut, a traversat şi acelaşi pârâu. Este vorba despre David atunci când a fost alungat de la curte de către fiul său Absalom iar sfetnicul său, Ahitofel îl trădase.

În ceea ce-l priveşte pe Domnul Isus, El n-a stat deloc în Ierusalim în această ultimă săptămână ci a ieşit mereu către Betania pentru a petrece noaptea acolo.

Chiar şi în această ultimă seară petrecută cu ucenicii Săi, El iese din cetate, dintre zidurile Ierusalimului şi se duce în această grădină numită Gheţimani oferindu-le de fapt inamicilor Său posibilitatea de a-l prinde.

Aceştia se temeau să pună mâna pe El cît era în public pentru că mulţimea s-ar fi putut răzvrăti.

Un lucru care trebui observat aici este acela că Ioan nu redă agonia Domnului Isus din grădina Gheţimani. El nu spune nimic despre pasiunea din rugăciunea Domnului ci, mai degrabă înregistrează mijlocirea Domnului pentru ucenici şi pentru cei ce vor crede în El. Cu alte cuvinte, Ioan subliniază dumnezeirea Domnului nostru, pe când celelalte evanghelii subliniază umanitatea Sa.

Un alt aspect demn de remarcat aici este faptul că Domnul Isus nu opune nici un fel de rezistenţă atunci când este luat de slujitorii Marelui Preot.  Este demnitatea Fiului lui Dumnezeu pe care Isaia l-a descris ca fiind “ oaia dusă la tăiere.”

Această pasivitate a Domnului nu este motivată de teamă sau de lipsa de putere a Domnului. Dacă ne amintim, ei au mai încercat odată să-l ucidă dar El a trecut printre ei şi nimeni nu a schiţat un gest pentru a-i face rău.

Domnul ar fi avut posibilitatea unei intervenţii în forţă, o intervenţie prin care să iasă din această situaţie, dar nu a vrut aşa ceva. El se oferea de fapt. El s-a dat în mâinile lor pentru că sosise ceasul. Era vorba despre acel ceas important al bătăliei finale dintre Dumnezeu şi Satan.

Domnul Isus purta acum ultima bătălie şi nu a încercat prin nimic să întârzie măcar acea clipă.

Dar să ne întoarcem la acel episod:

v.3  Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.

După cum vedem, acolo a venit o ceată de ostaşi. Aceasta ar însemna un număr de peste o sută de ostaşi. Dacă mai punem la socoteală şi aprozii atunci putem înţelege de ce Matei vorbeşte despre o mulţime de oameni care veniseră să-l prindă pe Domnul.

De ce veniseră oare atât de mulţi şi bine înarmaţi? Probabil se gândiseră că Domnul putea face minuni şi poate în felul acesta, prin numărul lor, îl pot împiedica să facă vreo minune. Interesant nu?

Dar priviţi la demnitatea Fiului lui Dumnezeu:

v.4  Isus, care ştia tot ce avea să I se întîmple, a mers spre ei, şi le-a zis: ,,Pe cine căutaţi?“

v.5  Ei I-au răspuns: ,,Pe Isus din Nazaret!“. Isus le-a zis: ,,Eu sînt!“. Iuda, vînzătorul, era şi el cu ei.

Nu vreau să trec prea repede peste acest pasaj pentru că este unul foarte important.

Atunci când Domnul îi întreabă pe cine caută ei răspund: “ Pe Isus din Nazaret!”  Nu-l mai numeşte nimeni “Învăţător”, “ Domn” sau “Rabin” aşa cum au făcut-o şi în alte rânduri.

Nici nu poate fi vorba ca ei să recunoască că El este Hristosul. Dar, nici numele Isus nu este greşit. Este un nume mai presus de orice nume, pentru că va veni ziua când numai cei ce au crezut în acest nume vor fi izbăviţi. Atunci toţi se vor pleca înaintea Lui.

Acum, această mulţime nu vrea să-i recunoască autoritate, dar va veni ziua când o vor face.

Doresc să menţionez aici că în ciuda faptului că Domnul Isus era deja o figură publică, apăruse de atâtea ori în mijlocul oamenilor şi oamenii îl recunoşteau, atunci când au venit  să-l prindă au avut nevoie de Iuda pentru a-l identifica.

Dragii mei, Pavel precizează că pentru cei ce sunt pierduţi, păcătoşi, chiar şi Evanghelia este ascunsă, neînţeleasă de ei.

Domnul era de acum un Domn al slavei şi nu-l recunoşteau. Domnul nu-şi ascunde identitatea. Dar observaţi numai ce se întâmplă când le spune cine este:

v.6  Cînd le-a zis Isus: ,,Eu sînt“, ei s’au dat înapoi, şi au căzut jos la pămînt.

Cred că explicaţia cea mai bună a acestei reacţii o găsim tot în Ioan care spune despre Domnul Isus:

v.14  Şi Cuvîntul S’a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. –

Chiar şi în acel ceas întunecat, Dumnezeirea Domnului Isus este evidentă. Păcătoşii sunt aruncaţi la pământ înaintea Lui. Se împlinesc aici profeţii făcute cu mulţi ani înainte.

Psalmul 27:1  Domnul este lumina şi mîntuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Psalmul 27:2  Cînd înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănînce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmaşii mei-se clatină şi cad.

Psalmul 35:4  Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie ceice vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gîndesc peirea!

Psalmul 40:14  Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi, toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine ceice-mi doresc pierzarea!

Iată, chiar în acele moment, Dumnezeu se revelează înaintea acelor oameni care-l căutau pe Isus din Nazaret. În chiar acele momente Dumnezeu le arătă cine este Isus din Nazaret, omul pe care ei îl căuta. El este acolo, dar nu este un simplu om, este Dumnezeul gloriei pe care omul păcătos nu o poate suporta.

Dragul meu ascultător, cred că acesta este un moment potrivit să te întrebi şi tu: Ce vezi în Isus Hristos? Vezi numai omul, personajul istoric? Vezi numai un sprijinitor în vremuri dificile, sau vezi în El pe Dumnezeul întrupat, pe Domnul gloriei, pe Cel Sfânt venit să-ţi ierte păcatele.

Domnul îi întreabă încă o dată:

v.7  El i-a întrebat din nou: ,,Pe cine căutaţi?“ ,,Pe Isus din Nazaret“, I-au zis ei.

Şi încă o dată ei dau acelaşi răspuns.

Dragul meu, cerceteză-te. Întreabă-te de cîte ori este nevoie dar cere înţelepciunea de a ajunge la răspunsul corect. Acel răspuns poate însemna salvarea ta!