Itinerar Biblic Ep.0246 – Evanghelia după Ioan cap. 15:1-5

 

Rezumat

  • Isus- adevărata viţă.
  • Ucenicii sunt mlădiţele.

 

Dragi ascultători, acest al 15-lea capitol din Evanghelia după Ioan face parte din Cuvântarea din odaia de sus, deşi este probabil ca Domnul să nu fi spus aceste cuvinte în odaia de sus. Cel puţin se presupune că nu a fost aşa, pentru că ultimele cuvinte din cap. 14 sunt: “Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!”

Deci, undeva între odaia de sus şi grădina Ghetsimani, Domnul Isus a spus cuvintele consemnate de Ioan în  cap. 15 şi 16, apoi S-a rugat cu acea rugăciune din cap. 17 şi a intrat în grădină.

Mulţi comentatori sunt de părere că această cuvântare a fost ţinută în Valea Chedron sau pe Muntele Măslinilor pentru că se ştie că, pe vremea aceea, acolo se afla o vie care acoperea toată valea. Mai ştim că era lună plină pentru că era sărbătoarea Paştelui. Se poate ca Isus să fi spus toate acestea în timp ce treceau prin vie. Era un loc potrivit.

O altă sugestie făcută de câţiva comentatori englezi – pe care o accept şi eu – este aceea că Isus S-a dus în templu în noaptea respectivă, respectând Legea, aşa cum a făcut-o mereu, cu mare meticulozitate. Porţile erau deschise în timpul nopţilor pe toată durata sărbătorii. Acele frumoase porţi ale templului erau o mare atracţie pentru turişti. Au fost turnate în Grecia, au fost trecute peste mare şi au ajuns la Ierusalim, unde au fost plasate în templul lui Irod. Porţile erau făcute din bronz şi aveau lucrate în ele o viţă din aur. Via este un simbol pentru poporul Israel, aşa cum vedem şi din următorul fragment din Psalmul 80: “Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o. Ai făcut loc înaintea ei şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara” (Psalmul 80:8, 9). De asemenea, în Isaia 5 putem citi următoarele: “Voi cânta Preaiubitului meu, cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă…. Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!” (Isaia 5:1, 7).

Să mai citim şi un verset din Ieremia 2:21: “Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?” Iar în cartea Osea se spune: “Israel era o vie mănoasă care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti” (Osea 10:1). Este clar că via este o imagine a poporului Israel.

Domnul Isus le spunea ucenicilor Săi un lucru nemaiauzit. Era ceva cu totul revoluţionar pentru vremea aceea. Poate că nouă ni se pare că este ceva obişnuit astăzi, dar pentru urechile primilor ascultători ai Domnului, acestea erau lucruri neobişnuite.

v.1 Eu sînt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.

Spune Domnul Isus.

Cuvântul grecesc tradus prin “adevărata” în acest verset este alethinos care înseamnă autentic.

Un lucru este adevărat în contrast cu o eroare sau poate fi adevărat în opoziţie cu ceea ce este fals. Acesta din urmă este sensul folosit aici. Acelaşi cuvânt a mai fost folosit în acelaşi fel în Evanghelia după Ioan atunci când a fost vorba despre adevărata lumină.

Ioan Botezătorul reflecta lumina, dar Isus Hristos este adevărata lumină. Moise le-a dat pâine în pustie, dar Isus Hristos este adevărata Pâine. Astfel, Isus spune aici: “Eu sunt adevărata viţă, viţa autentică.”

Ucenicii Domnului aveau o gândire modelată de învăţăturile Vechiului Testament, ale Legii lui Moise. Acum Isus le spune că poporul Israel nu este via cea autentică. Identificarea lor cu poporul lui Israel şi cu religia iudaică nu era lucrul cel mai important. “Eu sunt adevărata viţă”, le spune Isus. Lucrul cel mai important pentru ei acum era să se raporteze la Domnul Isus. Acesta era un gând revoluţionar!

Domnul Isus a folosit o figură de stil deosebită pentru a ne spune că lucrul cel mai important nu constă în identificarea noastră cu o religie sau cu o ceremonie sau organizaţie. Noi trebuie să ne identificăm cu Domnul Isus Hristos! Noi suntem în Hristos prin botezul Duhului Sfânt din momentul în care Îl primim pe Isus Hristos ca Mântuitor personal şi suntem născuţi din nou în familia lui Dumnezeu.

“Tatăl Meu este vierul.” Şi acesta este un cuvânt surprinzător.

În Vechiul Testament şi în pilde, Dumnezeu este proprietarul viei. Aici El este cel care o întreţine, este viticultorul. Isus este adevărata Viţă şi Tatăl are grijă de El.

În Vechiul Testament se profeţeşte că Domnul Isus va creşte înaintea Tatălui ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Gândiţi-vă cât de des a intervenit Tatăl pentru a-L salva pe Isus de Diavolul care dorea să-l înfrângă. Tatăl este Cel care S-a îngrijit de viţa de vie şi El va avea grijă şi de mlădiţele ei.

Mlădiţele trebuie să fie în viţă pentru a putea da roade. Vom întâlni în acest fragment trei cuvinte sau sintagme foarte importante. Vă voi atrage atenţia asupra lor în timp ce vom parcurge acest capitol.

v.2  Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n’aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.

 

“În Mine”, adică în Hristos, înseamnă a fi mântuit.

Există cuvinte mult mai dificile, precum răscumpărare, împăcare, îndreptăţire, care acoperă diferite faze ale mântuirii. Însă întregul spectru al mântuirii este cuprins în aceste cuvinte simple: “în Hristos”. Din acest punct de vedere, există două grupe de oameni: cei care sunt în Hristos şi cei care nu sunt în Hristos.

Cum ajungeţi în Hristos, mă veţi întreba? Prin naşterea din nou. Când Îl primiţi pe Hristos ca Mântuitor personal deveniţi copii ai lui Dumnezeu prin credinţă. Voi sunteţi născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt începe să locuiască în voi şi vă botează. Astfel este pus fiecare credincios în trupul lui Hristos – “orice mlădiţă care este în Mine”.

Acest fragment se adresează celor credincioşi, adică celor care sunt deja în Hristos. Isus nu vorbeşte aici despre cum poate fi mântuit cineva. De fapt, El nu vorbeşte deloc despre mântuire în acest pasaj. Mai degrabă, El vorbeşte despre aducerea de roade, şi aceasta este expresia pe care aş dori s-o notaţi în continuare. Cuvântul “roadă” este menţionat de şase ori în primele zece versete. Pe măsură ce vom înainta vom observa că există trei niveluri în ce priveşte aducerea de roade. Avem roadă, multă roadă şi mai multă roadă. Aceasta este tema acestui fragment: aducerea de roadă.

“Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie.” Astfel, El o înlătură din locul în care ar fi putut aduce roadă.

Ascultaţi cum descrie Domnul acest lucru în versetul 6 (vom reveni ulterior asupra versetelor 3-5):

v.6  Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sînt strînse, aruncate în foc, şi ard.

Acum ştiu că unii vor spune: “Asta sună a pierderea mântuirii!” Nu, amintiţi-vă că acest fragment nu vorbeşte despre mântuire, ci despre aducerea de roadă. Este vorba de ceva ce este rezultatul, efectul faptului că suntem mântuiţi.

În primul rând, să vedem ce este roada. Nu cred că roada menţionată aici se referă la câştigarea de suflete, aşa cum cred mulţi. Cred că această câştigare a sufletelor este un produs secundar, nu roada în sine. Roada este roada Duhului Sfânt. “Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Aceasta este roada din viaţa celui credincios. Rămânerea în Hristos va produce o rugăciune eficientă, roade fără sfârşit şi bucurie cerească.

v.7  Dacă rămîneţi în Mine, şi dacă rămîn în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.

Aceasta este rugăciunea eficientă dragii mei.

v.8  Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.

Aceasta este roada adusă neîncetat.

v.11  V’am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea să rămînă în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.

Aceasta este bucuria cerească.

Dacă o persoană aduce o asemenea roadă în viaţa sa, el va aduce oameni în prezenţa lui Dumnezeu prin felul său de a trăi. Astfel, câştigarea sufletelor este un produs secundar.

“Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El o îndepărtează” (cum este în original). Dumnezeu vrea să vadă roade în viaţa noastră. Cum îndepărtează Dumnezeu o mlădiţă care nu aduce roadă? Una din metode este luarea unei astfel de persoane din locul în care se aduce roadă. Cunosc mulţi oameni care au fost îndepărtaţi pentru că nu mai erau eficienţi în lucrarea lor pentru Dumnezeu. Printre ei se numără atât predicatori şi păstori, cât şi laici. Înlăturarea unei astfel de mlădiţe nu este echivalentă cu pierderea mântuirii. Aceşti oameni sunt luaţi doar din locul în care aduceau roadă pentru Dumnezeu.

Uneori, această înlăturare din locul aducerii de roade se face prin moarte fizică. Eu cred că la aşa ceva se referă Ioan în versetul 16 din 1 Ioan 5, unde vorbeşte despre păcatul care duce la moarte. Un creştin poate continua să păcătuiască până când Dumnezeu îl înlătură din locul aducerii de roade prin moarte. Anania şi Safira au fost înlăturaţi prin moarte din biserica primară, care era o biserică sfântă, o biserică aducătoare de roade. Aceşti doi mincinoşi nu puteau rămâne în biserică. Tare mi-e teamă că s-ar simţi foarte bine în unele din bisericile noastre de astăzi, dar Dumnezeu nu le-a îngăduit să rămână în biserica primară.

            “Pe orice mlădiţă care aduce roadă o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.”

Unii consideră că aici este vorba despre plivire, dar deşi vierul face şi acest lucru, aici se referă la curăţire.

Nu încape nici o îndoială: Dumnezeu pliveşte buruienile din viaţa noastră. El scoate din viaţa noastră acele lucruri care nu sunt potrivite şi uneori această operaţie este dureroasă. El îndepărtează lucruri care devin obstacole pentru înaintarea noastră. Eu pot să mărturisesc că aşa ceva doare.

Unul din motivele pentru care atât de mulţi copii ai lui Dumnezeu suferă în urma acestei operaţii de plivire a buruienilor din viaţa lor este acela că ei se îndepărtează de Dumnezeu. Nu mai au părtăşie cu El. Durerea va fi mai mică dacă noi suntem aproape de Dumnezeu.

Îmi amintesc de vremea când chiuleam de la şcoală în copilărie. Ne lăsam cărţile la şcoală şi plecam la pârâu să pescuim. Deşi nu prindeam peşte, ne distram grozav. Când venea ora încheierii cursurilor, ne duceam să ne luăm cărţile înainte de a merge acasă, astfel încât părinţii noştri nici să nu bănuiască ce făcusem noi.

Directorul şcolii şi-a dat seama că aşa vom face. Când ne-a văzut venind, ne-a ieşit în întâmpinare şi ne-a spus: “Ce bine-mi pare că vă văd, băieţi!” A trebuit să intrăm în biroul lui şi să aşteptăm până ce el şi-a luat nuielele. Ştiam ce ne aşteaptă. Unul din colegii mei, care trecuse prin această experienţă de mai multe ori, mi-a dat unul din cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată. El mi-a spus că, atunci când directorul începe să lovească, noi să venim cu un pas mai aproape de el, în loc să ne îndepărtăm. Cu cât eram mai aproape de el, cu atât era şi durerea mai mică. Astfel, la prima lovitură, eu m-am apropiat de director şi nu m-a mai durut atât de rău. De-a lungul timpului am descoperit că acesta este un sfat foarte bun şi în ce priveşte pedeapsa pe care o primim de la Domnul.

Domnul îi pedepseşte pe cei pe care-i iubeşte. Pedeapsa Lui nu este un semn că El este împotriva noastră. El încearcă să obţină roade din viaţa noastră. Noi avem tendinţa de a ne plânge şi de a ne îndepărta de El, dar dacă ne-am apropia tot mai mult, nu ne-ar mai durea la fel de tare.

Dar să ne întoarcem acum la versetul 3, aşa cum am promis:

v.3  Acum voi sînteţi curaţi, din pricina cuvîntului, pe care vi l-am spus.

Noi suntem făcuţi curaţi prin Cuvânt. Curăţirea se realizează prin Cuvântul lui Dumnezeu. Puterea curăţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu este un lucru minunat. Este o adevărată minune. “Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi rămâne în veac”                     (1 Petru 1:22-23). Noi am fost născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin care am şi fost spălaţi de păcatele noastre. În umblarea noastră pe acest pământ, noi ne murdărim şi avem nevoie de curăţirea continuă a Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este unul din motivele pentru care trebuie să studiem Biblia. “Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău!” (Psalmul 119:9).

Unii credincioşi cred că pot trăi orice fel de viaţă atâta timp cât sunt convinşi de faptul că sunt mântuiţi prin harul lui Dumnezeu. Dar, credeţi-mă, Dumnezeu foloseşte Cuvântul Său pentru a ne arăta când nu trăim după voia Lui. Adevăratul test care arată dacă există o relaţie autentică între o persoană şi Dumnezeu este studierea Cuvântului şi acceptarea acţiunii Lui în viaţa sa. Dumnezeu vrea ca noi să fim ascultători şi să ne supunem Cuvântului Său.

“Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău” (Psalmul 119:67). “Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale!” (Psalmul 119:71).

Dragi prieteni, Dumnezeu foloseşte această metodă a smeririi prin încercare pentru ca să ne aducă înaintea Cuvântului şi pentru ca să fim făcuţi potriviţi pentru a-I sluji. Eu nu cred că puteţi fi curaţi înaintea Dumnezeu dacă nu studiaţi Cuvântul Lui.

Oamenii cu adevărat periculoşi sunt cei activi ca nişte furnici în bisericile noastre, dar care refuză să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Eu consider că ei sunt elementele cele mai periculoase în ce priveşte cauza lui Hristos.

Dragi prieteni, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să aplicăm în viaţa noastră principiile Lui.

Iată acum ce spune Domnul în versetul 4

v.4  Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.

Am ajuns la cel de-al treilea cuvânt pe care aş dori să-l remarcaţi în acest capitol; este vorba despre verbul “a rămâne”. A rămâne în Hristos înseamnă a avea o relaţie strânsă cu El tot timpul. Am vorbit despre puterea curăţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este o parte a rămânerii în El. Avem nevoie să fim curăţiţi în fiecare zi.

Am auzit o istorioară despre marele predicator englez, Spurgeon care, la un moment dat, s-a oprit în mijlocul străzii, şi-a scos pălăria şi a început să se roage. Unul din diaconi a văzut acest lucru şi l-a întrebat ce s-a întâmplat. Spurgeon a spus că se pusese un nor între el şi Domnul lui şi a vrut să-l înlăture imediat. El s-a oprit pentru a-şi mărturisi gândul păcătos.

Avem nevoie să ne mărturisim păcatele înaintea Domnului pentru a rămâne în El, pentru a ne păstra legătura strânsă cu El.

De asemenea, pentru a rămâne în Domnul este nevoie să împlinim poruncile Lui.

Să mergem acum mai departe la versetele 10 şi 14:

v.10  Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămînea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn în dragostea Lui.

v.14  Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.

Noi avem cântări despre Isus cel smerit şi cântăm despre faptul că El este prietenul nostru.

Dragi prieteni, acum nu mai avem un Isus smerit, ci un Isus glorificat care stă la dreapta Tatălui, în ceruri. A-L numi pe Isus prietenul meu este o atitudine sentimentală şi greşită. Dacă eu spun că preşedintele Statelor Unite este prietenul meu, îl cobor la nivelul meu. Dacă el spune că sunt prietenul lui, asta este altceva. Ascultaţi ce spune Isus: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” Nu de sentimentalisme avem nevoie astăzi, ci de o serioasă cercetare a inimii. Facem noi ce ne-a poruncit Isus? Ascultarea este o condiţie esenţială a rămânerii în Domnul.

Iată ce consemnează Ioan în versetul 9:

v.9   Cum M’a iubit pe Mine Tatăl, aşa v’am iubit şi Eu pe voi. Rămîneţi în dragostea Mea.

Rămânerea implică o comuniune neîntreruptă. Aceasta este relaţia dintre viţă şi mlădiţă.

În grădina de acasă eu am câţiva pomi fructiferi. Nu a fost nevoie niciodată să spun ramurilor acestor copaci să rămână în copac, altfel nu vor da roade. Nu a trebuit să le inspectez noaptea şi nu am sosit pe neaşteptate pentru a le descoperi fugind din copac. Ele rămân în copac şi poartă fructele acestuia. Poate vi se pare amuzant ce spun.

Cu toate acestea, eu cunosc mulţi creştini care trăiesc asemenea Diavolului toată săptămâna şi duminica vin la biserică pentru a sluji Domnului.

Dragi prieteni, avem nevoie să rămânem într-o strânsă comuniune cu Domnul pentru a putea aduce roade. Aceasta înseamnă că, atunci când vă treziţi dimineaţa, când mergeţi pe stradă, când conduceţi maşina, voi rămâneţi într-o strânsă comuniune cu Domnul.

Tot despre comuniune este vorba şi în versetul 5:

v.5  Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

Pentru că avem o voinţă liberă, noi putem întrerupe părtăşia cu Dumnezeu atunci când îngăduim păcatul în viaţa noastră, când ieşim din voia lui Dumnezeu şi adoptăm metodele lumii. Domnul vrea să rămânem în El pentru ca să aducem tot mai multe roade. Observaţi aici o asemănare cu pilda semănătorului?

Amintiţi-vă că o parte din seminţe au căzut pe pământ bun şi a dat roadă. Un grăunte a dat treizeci – aceasta este roada; altul a dat şaizeci – multă roadă; şi altul o sută – şi mai multă roadă. Dumnezeu vrea să aducem tot mai multe roade.

Dar aceasta nu este posibil dacă nu rămânem în El.