Itinerar Biblic Ep.0244 – Evanghelia după Ioan cap. 13:38-14:3

 

Rezumat

  • Domnul este vândut de Iuda.

 

Dragi ascultători, suntem tot mai aproape de momentul în care Domnul Isus este adus ca jertfă ispăşitoare pentru păcatele noastre ale oamenilor.

Înainte însă de a privi la această jertfă a Domnului Isus, privim încă la episodul în care Domnul Isus este vândut de Iuda, unul din cei doisprezece.

Pe când se aflau cu toţi la masa festivă de Paşte, Domnul, conştient că sosise ceasul le repetă ucenicilor ceea ce El le mai spusese şi cu alte ocazii, dar de data aceasta intră în mai multe detalii.

Unul din aceste detalii este dezvăluirea vânzătorului, a celui ce avea să-l dea pe mâna liderilor religioşi.

Pentru a-l identifica pe vânzător, Domnul le dă un semn dar ucenicii nu înţeleg pe deplin ceea ce le spunea Domnul.

Iată cum descrie Ioan, în continuarea capitolul 13, ceea ce se petrecea în acea seară în jurul mesei.

v.28  Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n’a înţeles pentruce îi zisese aceste vorbe.

Nici unul din cei prezenţi în jurul mesei nu a bănuit că Iuda era trădătorul.

v.29  Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: ,,Cumpără ce ne trebuie pentru praznic;“ sau îi poruncea să dea ceva săracilor.

Observaţi că Domnul nostru nu cerşea sprijinul oamenilor. Ei aveau o vistierie şi aveau grijă de aceste lucruri ca adevăraţi oameni de afaceri. De asemenea, acest lucru ne spune că Domnul nu îi hrănea întotdeauna în chip miraculos pe ucenicii Săi. Ei nu erau un grup de oameni cu totul ciudaţi. Iuda era casierul, el avea în grijă punga.

Iată însă o problemă destul de des întâlnită. Administrarea banilor aduce întotdeauna o ispită în calea celui ce se ocupă cu aceasta. Acest lucru a fost, este şi va fi întotdeauna adevărat.

În ceea ce priveşte situaţia de aici, trebuie menţionat că de obicei, în timpul sărbătorii se făceau donaţii pentru săraci, aşa că ucenicii au crezut că Domnul îl trimitea pe Iuda să dea acei bani săracilor.

v.30  Iuda, dupăce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte.

Remarcaţi că era noapte când a ieşit Iuda afară.

Dragi prieteni, era o noapte veşnică pentru Iuda. Era ziua Diavolului şi această zi este ca întunericul care s-a coborât asupra Egiptului. Acest om a intrat în noaptea veşnică.

Dumnezeu face lucrurile încet, dragii mei, dar Diavolul trebuie să se mişte repede pentru că zilele lui sunt numărate. Dumnezeu are toată veşnicia pentru a-Şi împlini planurile. Din păcate, noi nu înţelegem lucrul acesta.

Ceva s-a schimbat în încăpere. Iuda a plecat şi Domnul începe să le vorbească ucenicilor rămaşi. Ei sunt cuprinşi de spaimă. Umbra Crucii s-a coborât asupra lor. Acum Domnul încearcă să-i ridice pe aceşti oameni pe un plan superior; de la aici şi acum la apoi; de la cele materiale la cele veşnice; de la cele lumeşti la cele spirituale. Deşi Simon Petru îl întrerupe, cuvântarea lui Isus începe aici şi se continuă în cap. 14.

v.31 Dupăce a ieşit Iuda, Isus a zis: ,,Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.

v.32  Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuş, şi-L va proslăvi îndată.

Domnul Isus trece acum în sfera spirituală. Fiul omului va fi glorificat şi aceasta se va împlini prin moartea şi învierea Sa. Din perspectiva omului, Crucea pare să însemne numai ruşine şi înfrângere. Dar Dumnezeu este slăvit în Isus pentru că mântuirea lumii va fi posibilă numai prin Cruce.

v.33  Copilaşilor, mai sînt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.

Iuda nu mai este prezent, aşa că Isus li se poate adresa ucenicilor prin formula: “copilaşilor”. El Se pregăteşte să meargă la Cruce şi nimeni nu poate merge la Cruce aşa cum a făcut-o Isus. El a suferit singur şi noi nu putem pătrunde intensitatea suferinţei lui Hristos.

v.34  Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

v.35  Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.“

Acum Isus le dă ucenicilor o poruncă nouă. S-ar părea că unii oameni cred că Isus a spus: “Prin aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei: dacă sunteţi fundamentalişti în credinţă.”

Dragi prieteni, eu cred în lucrurile fundamentale ale credinţei. Cred în infailibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu, în faptul că Scriptura este inspirată de Dumnezeu, în dumnezeirea lui Isus Hristos. Cred că El a murit pe cruce pentru păcatele noastre; cred că moartea Lui a fost o moarte substituţionară, pentru păcatele întregii lumi.

De asemenea, eu cred că El a fost înviat în trup şi S-a înălţat la cer şi că El va veni personal pentru a lua Biserica Sa din această lume. Dar vreau să spun ceva, cu mare atenţie: faptul că noi credem aceste lucruri nu va convinge lumea nemântuită.

Lumea moare din dorinţa de dragoste. Isus a spus că ucenicii Lui vor fi recunoscuţi după dragostea lor.

Dragi prieteni, nu-i câştigăm pe cei pierduţi printr-o atitudine de canibali creştini. “Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii” sună   într-o traducere literală cuvintele apostolului Pavel către Galateni şi consemnate în capitolul 5, versetul 15.

Un astfel de lucru îi ţine departe de biserică pe oamenii nemântuiţi. Acesta este motivul pentru care nu intră să audă Evanghelia. Ei aud bârfele înainte de a auzi Evanghelia.

Vă daţi seama că porunca cea mai importantă pentru un creştin este nu să aducă mărturie, nu să slujească, ci să-i iubească pe ceilalţi credincioşi?

Tertulian scrie că guvernul roman a fost deranjat de ceea ce se întâmpla cu biserica primară. Numărul creştinilor creştea într-un ritm foarte rapid. Din cauză că nu vroiau să ardă tămâie înaintea imaginii împăratului, romani au gândit că creştinii nu sunt loiali. Au fost trimise iscoade la întâlnirile creştinilor care s-au întors cu rapoarte în care spuneau: “Creştinii aceştia sunt oameni foarte ciudaţi. Ei se întâlnesc în încăperi goale pentru a se închina. Nu au nici un chip cioplit. Ei vorbesc despre Unul pe nume Isus, care nu este de faţă, dar pe care se pare că Îl aşteaptă să vină din clipă în clipă. Şi cum Îl mai iubesc şi cum se iubesc unii pe alţii!” Dacă ar veni astăzi iscoade de la un guvern ateu şi ar vrea să afle din biserica voastră dacă creştinismul este autentic, care ar fi verdictul? S-ar întoarce ei acasă cu un raport în care să scrie cât de mult se iubesc aceşti creştini?

Dragi ascultători, discursul Domnului Isus este întrerupt de Petru care se simte dator să-şi afirme ataşamentul său faţă de Domnul. Este o singură problemă…, în cele din urmă va eşua în respectarea angajamentului său.

v.36 ,,Doamne“, I-a zis Simon Petru, ,,unde Te duci?“ Isus i-a răspuns: ,,Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai tîrziu vei veni.“

v.37  ,,Doamne“, I-a zis Petru, ,,de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.“

v.38  Isus i-a răspuns: ,,Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat, îţi spun, că nu va cînta cocoşul, pînă te vei lepăda de Mine de trei ori.

Petru este un om de care ne simţim apropiaţi.

Cred că, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, nu-L vei vinde niciodată pe Isus aşa cum a făcut Iuda. Diavolul nu deţine controlul absolut asupra voastră pentru că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar nu există nici unul printre noi care nu ar face ce a făcut Petru.

Problema lui Petru nu era Satan, ci încrederea prea mare în carnea lui. Cred că aceasta este şi problema noastră astăzi.

Petru Îl iubea cu adevărat pe Domnul. Era gata să-L apere pe Domnul. Şi totuşi, Domnul Isus trebuie să se poarte cu Petru aşa cum te porţi cu un copil. Cred că acest om nu a atins maturitatea intelectuală şi spirituală decât în Ziua cincizecimii.

Singurul lucru pe care l-a auzit din tot ce a spus Isus a fost acela că El va pleca dintre ei. El reacţionează ca un copil care spune: “Unde te duci, tati? Vreau şi eu să merg cu tine!”

Prima întrebare pe care o pune Petru este: “Doamne, unde Te duci?”, iar a doua este: “De ce nu pot veni după Tine acum?”

Când Isus i-a răspuns: “Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni”, Petru nu aude decât cuvântul “acum”. Este ca un copil care cere o prăjitură. Când mama îi spune că va primi prăjitură după masă, copilul insistă să o aibă acum. El acum vrea prăjitura şi nu vrea să aştepte până după masă.

Dragostea şi loialitatea lui Petru pentru Isus erau sincere. El vroia să-L urmeze pe Domnul oriunde va merge El. Când a spus: “Îmi voi da viaţa pentru Tine”, el a crezut cu toată puterea în ce spunea. A şi încercat să lupte pentru Domnul şi i-a tăiat urechea robului. Când Domnul i-a spus că se va lepăda de El de trei ori înainte de a cânta cocoşul, era deja întuneric şi lui Petru nu-i venea să creadă că s-ar lepăda de Domnul înainte de venirea zorilor.

Ce lecţie şi pentru noi! Petru era prea încrezător în el însuşi! Ar trebui să învăţăm să nu avem încredere în carne. Pavel spune: “… când sunt slab, atunci sunt tare”                        (2 Corinteni 12:10).

Dragii mei voi cum sunteţi? Vă recunoaşteţi slăbiciunea sau credeţi că sunteţi puternici?

Cineva l-a întrebat pe vestitul predicator  Moody: “Aveţi destul de mult har ca să muriţi pentru Isus?” El a răspuns: “Nu, El nu mi-a cerut să fac aşa ceva. Dar dacă mi-o va cere, ştiu că El îmi va da har suficient pentru ca eu să pot face ce mi-a cerut.” Acesta este răspunsul. Carnea noastră este slabă, dar Dumnezeu împlineşte orice nevoie.

Dar să urmărim în continuare discursul Domnului Isus, discurs ce continuă şi în capitolul 14 din Evanghelia după Ioan.

Înainte de aceasta însă, doresc să spun că împărţirea pe capitole a Bibliei este foarte bună pentru că ne ajută să ne orientăm mai uşor în Biblie, dar uneori pauza dintre capitole apare într-un loc nepotrivit, cum este cazul aici. Cuvintele Domnului din începutul capitolului 14 sunt o continuare a celor spuse lui Simon Petru în capitolul 13.

Ioan 14:1

v.1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.

Oameni de pe tot cuprinsul acestui pământ au nevoie de mângâiere chiar în aceste momente. Ei tânjesc după pace pentru sufletele lor. Numai Isus poate aduce această mângâiere şi aici El ne spune care este temelia pentru aceasta: “Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.” 

Alături de verbul “a crede”, cum este în limba greacă (“Credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine”) apare şi prepoziţia “în”. Ioan vorbeşte despre o credinţă mântuitoare. Credinţa nu este inactivă, nu este pasivă; înseamnă să crezi în ceva sau cineva. Este o credinţă activă, care înseamnă să ai încredere.

Dacă tu crezi că maşina ta te poate duce acasă, cum vei ajunge acasă? Pur şi simplu doar crezând acest lucru?

Nu, ci credeţi suficient de mult pentru a vă urca în maşină şi a porni spre casă. Aveţi încredere în acest lucru. La fel este şi cu mântuirea. Credeţi în Hristos şi aveţi încredere în El.

“Credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine” este o declaraţie clară prin care Domnul Isus afirmă că El este Dumnezeu. Cunosc un profesor de teologie care susţine că Isus nu Şi-ar fi declarat niciodată dumnezeirea. Aş vrea să ştiu atunci ce spune aici, în acest verset, dacă nu spune că este egalul lui Dumnezeu.

Această afirmaţie mai clarifică un lucru. A crede în Dumnezeu înseamnă a nu fi ateu, dar pentru a fi creştin trebuie să ai o credinţă personală, o încredere personală în Hristos.

v.2  În casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n’ar fi aşa, v’aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Să stabilim mai întâi ce este casa Tatălui.

Casa Tatălui este acest univers vast în care trăim noi astăzi. Noi trăim pe una din cele mai mici planete. Suntem doar un fir de nisip în spaţiul cosmic. Trăim în casa Tatălui.

Sir James Jeans l-a numit univers în expansiune. La început, oamenii şi-au imaginat că pământul şi stelele sunt un fel de becuri electrice înşurubate cumva pe tavanul universului. Apoi au început cercetările şi oamenii au descoperit că noi ne aflăm într-un sistem solar, că suntem de fapt o planetă mică, la fel ca altele care se rotesc împreună cu noi în jurul soarelui. Alături de alte sisteme solare, noi ne aflăm într-un sistem galactic. Când priviţi la Calea Lactee vedeţi cealaltă parte a sistemului nostru galactic.

Dragi prieteni, acesta este doar un sistem galactic. Dacă am putea merge îndeajuns de departe, am găsi alte sisteme galactice; pe lângă ele, sistemul nostru ar fi de mărimea unei alune în spaţiu. Ni se spune că vecinul nostru cel mai apropiat, Andromeda, se află la o distanţă de 2 milioane de ani lumină.

Dragi ascultători pur şi simplu nu ştim cât este de vast acest univers. Poate că este un univers infinit. Şi dacă este un univers infinit, trebuie să existe un Dumnezeu infinit. Poate că Dumnezeu ne îngăduie să ne zugrăvim pe noi înşine într-un colţ al universului pentru ca să recunoaştem că El este acolo sus!

Domnul a spus: “În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.” Cred că pe chipul Lui se putea zări un zâmbet tainic când a spus aceste cuvinte. El este Cel care le-a făcut şi ştie foarte bine câte sunt. Noi nu ştim acest lucru şi poate nici nu-l vom şti vreodată. Eu nu cred că Dumnezeu a pus vreun semn pe care scrie “Locuri libere” în acest univers vast. Nici nu vreau să spun că mai trăiesc oameni şi pe alte planete. O singură omenire este de ajuns – noi suntem cei care trăim în răzvrătire faţă de Dumnezeu! Totuşi, eu cred că acest univers vast este plin de inteligenţe create de Dumnezeu care privesc spre această mică planetă. Aici pot vedea ceva unic în univers. Ştiau ceva despre înţelepciunea puterea şi Persoana lui Dumnezeu, dar nu au ştiut nimic despre dragostea Lui până nu a venit a doua Persoană a Treimii pe pământ pentru a muri pe cruce. Dumnezeu atât de mult a iubit această lume încât L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru a muri în locul nostru pe cruce. Dragostea lui Dumnezeu se manifestă în mod vizibil pe acest pământ.

Noi credem că suntem fiinţe valoroase. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar rasa umană nu merită să fie mântuită. Dumnezeu ne poate mătura într-o secundă de pe acest pământ pentru a o lua de la capăt. El ar putea să întrerupă existenţa pământului şi nu i-ar lipsi nimic. Dar atunci nu Şi-ar mai putea demonstra dragostea. În felul acesta, El Şi-ar demonstra doar dreptatea şi neprihănirea, dar nu şi dragostea. Dumnezeu ne iubeşte. Acesta este lucrul cel mai uimitor şi minunat din lume. El nu ne iubeşte pentru că noi am fi buni sau am merita să fim iubiţi. El ne iubeşte în ciuda faptului că suntem cu totul depravaţi. Aşa este întreaga rasă umană. Dacă nu credeţi acest lucru, priviţi în jurul vostru. Dacă nu este nimic în neregulă cu noi, cum este posibil ca o civilizaţie care a ajuns la o asemenea înălţime să cadă atât de jos cum a făcut-o în ultimele două sau trei decenii?

“În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.”

Cuvântul grecesc tradus aici prin “locaşuri” este mone (mone) şi înseamnă locuinţă.

Isus ne spune că acest univers este plin cu locuinţe, cu spaţii de locuit. “Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.” Domnul Isus Îşi pune întreaga reputaţie la bătaie aici. Fie Îl credeţi, fie nu. El spune: “Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Acest lucru este minunat. Acest univers vast este plin cu un număr mare de locuri; şi totuşi, Domnul Isus S-a dus să pregătească un loc pentru cei care sunt ai Lui. Am spus că eu cred că universul este plin de fiinţe inteligente. Ioan a apucat să vadă câteva dintre ele în cartea Apocalipsa şi a fost copleşit. El spune că a văzut mii de mii şi zeci de mii. Vedeţi aşadar că este vorba de un Dumnezeu măreţ şi impresionant. Poate că vă gândiţi la miliardele de oameni din lume şi vă gândiţi dacă nu cumva vă veţi rătăci. Numai că Isus pregăteşte un loc pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate ocupa acel loc.

v.3  Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.

Aceasta este prima ocazie din Biblie în care se menţionează faptul că Dumnezeu ia pe cineva de pe acest pământ pentru a merge într-un loc pregătit de El. Sfinţii din Vechiul Testament nu aveau o astfel de speranţă.

Dumnezeu nu i-a promis niciodată lui Avraam că-l va lua şi îl va duce undeva, departe, pe o stea. Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor fi la fel de numeroşi ca stelele cerului, dar promisiunea făcută lui Avraam se referea la o casă veşnică pe acest pământ. Speranţa Vechiului Testament avea în vedere o împărăţie de pe acest pământ în care va domni pacea şi neprihănirea. Aceasta este împlinirea scopului lui Dumnezeu pentru acest pământ. Eu cred că expresia “Împărăţia cerurilor” se referă la domnia lui Dumnezeu asupra acestui pământ. Dumnezeu a spus: “Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt” (Psalmul 2:6).

Acesta este scopul lui Dumnezeu cu privire la acest pământ şi El Se îndreaptă inevitabil, fără nici o ezitare, fără nici un compromis, spre ziua în care Îl va pune pe Fiul Său pe scaunul de domnie asupra acestui pământ. Aceea va fi Împărăţia cerurilor. Acesta este planul lui Dumnezeu şi speranţa Vechiului Testament.

Ucenicii sunt uluiţi când aud că Isus va lua nişte oameni – începând cu apostolii – de pe acest pământ pentru ca ei să fie cu Hristos în locul pe care El l-a pregătit pentru ei. Aceasta este prima dată când menţionează acest lucru, dar nu şi ultima. Pavel a vorbit despre acelaşi lucru în 1 Tesaloniceni 4 şi a spus că Însuşi Domnul Se va pogorî din cer cu un strigăt. Glasul Lui va fi ca o trâmbiţă, ca sunetul unui arhanghel. El vine pentru a-i chema pe ai Săi. Cei morţi în Hristos vor învia mai întâi, pentru ca apoi credincioşii care sunt în viaţă să fie luaţi pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Astfel noi vom fi totdeauna cu Domnul în locul pregătit de El pentru noi. Apostolul Ioan ne spune, în cap. 21 din Apocalipsa, că noul Ierusalim, cetatea cea nouă, se va coborî din cer, de la Dumnezeu. Va fi un oraş cu totul nou, un concept nou de aşezare urbană şi acolo vor locui toţi credincioşii, începând cu apostolii Domnului.

Dragii mei acestea sunt minunatele lucruri pe care Dumnezeu le face pentru cei ce sunt copii săi.

Dacă nu eşti încă unul de a-l său, grăbeşte-te! El încă te aşteaptă!