Itinerar Biblic Ep.0243 – Evanghelia după Ioan cap. 13:1-27

 

Rezumat

  • Isus spală picioarele ucenicilor.
  • Satana intră în Iuda.

Dragi prieteni, aminteam că ultima secţiune a Evangheliei după Ioan prezintă un eveniment de un dramatism aparte, cu o încărcătură emoţională şi spirituală deosebită. Este vorba despre momentul în care Domnul Isus spală picioarele ucenicilor.

Am început să oferim câteva motive pentru care Domnul Isus face un asemenea gest.

Un motiv  pentru gestul lui Isus este acela că El îi iubeşte pe ai Săi. El i-a iubit “până la sfârşit” spune primul verset al capitolului 13.

Domnul Isus Se pregăteşte să meargă la Tatăl pentru că îi iubeşte pe ai Săi. El a murit pentru a-i mântui pe cei care sunt ai Săi şi trăieşte pentru a-i păstra mântuiţi. Noi avem un Mântuitor minunat şi El ne iubeşte deplin până la sfârşit. Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste veşnică; noi nu-L putem împiedica să ne iubească.

Dar să vedem şi un alt motiv. Înainte de aceasta să vedem ce spune Ioan în Evanghelia sa. Capitolul 13, versetele 1şi 2:

v.1  Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i-a iubit pînă la capăt.

v.2  În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă,

Un alt  treilea motiv pentru care Domnul spală picioarele ucenicilor  este acela că o altă persoană a intrat în cameră. Era prezent acolo şi un oaspete neinvitat. Numele lui era Satan. Noi ne gândim că în odaia de sus erau prezente treisprezece persoane, dar de fapt erau paisprezece pentru că era prezent şi Satan. El a pus în inima lui Iuda Iscarioteanul gândul de a-L trăda pe Isus.

Ori de câte ori intră Satan într-o lucrare creştină, sunt afectate şi alte persoane şi Domnului trebuie să le spele. Este nevoie ca Domnul să ne spele dacă vrem să avem părtăşie cu El.

Observaţi că toate acestea se întâmplau în timpul sărbătorii Paştelui. “În timpul cinei” înseamnă că aceasta nu se încheiase încă. Nu este vorba despre Cina Domnului. De fapt, Ioan nici nu scrie despre Cina Domnului. De ce omite Ioan un lucru atât de important? Părerea mea este că, la momentul la care scria Ioan aceste rânduri, existau deja creştini care făceau din Cina Domnului un ritual. Există pericolul de a acorda o importanţă mai mare unui ritual decât Persoanei lui Isus Hristos. Este mult mai important să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu decât să iei parte la Cina Domnului. Nu este nici o binecuvântare în aceasta dacă nu cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu. Un profesor de apologetică obişnuia să spună că Hristos este în inima ta, iar pâinea în stomac. Pâinea nu va rămâne mult timp acolo, dar este esenţial ca Hristos să rămână în inima ta. Acesta cred eu că este motivul pentru care nu vorbeşte Ioan despre Cina Domnului.

v.3  Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,

Aici este reafirmată ideea că Isus face acest lucru pentru că Se întoarce la Tatăl. Este important să reţinem acest amănunt.

v.4  S-a sculat dela masă, S’a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S’a încins cu el.

v.5  Apoi a turnat apă într’un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

Isus Îşi lasă deoparte hainele Lui, adică Îşi scoate mantia pe care o poartă. Apoi ia un ştergar de in şi se înfăşoară cu el. Este un lucru neobişnuit. El ia locul unui slujitor. Isus este încins cu ştergarul slujirii şi este gata să spele picioarele ucenicilor.

În capitolul 21 din cartea Exodul aflăm amănunte despre o lege referitoare la sclavi. Un sclav evreu îi slujea stăpânului său şase ani, iar în al şaptelea putea fi liber. Dacă, în timpul celor şase ani de sclavie, el îşi lua o soţie şi avea copii, în al şaptelea an era eliberat numai el, dar nu şi familia lui. Totuşi, el putea alege să rămână. Dacă îşi iubea stăpânul şi familia, putea alege să rămână cu ei. Atunci stăpânul îl punea la stâlpul uşii, îi găurea urechea cu o sulă şi astfel el devenea un sclav de bunăvoie pentru totdeauna. Deşi ar fi putut pleca şi ar fi fost liber, el a ales să rămână din dragoste. Domnul Isus Hristos a venit pe pământ, a luat asupra Lui umanitatea noastră, şi a fost făcut asemenea unui slujitor. El a făcut toate acestea pentru că ne iubeşte. El ar fi putut fi liber, dar a murit pe Cruce pentru a ne aduce mântuirea. Isus a făcut acest lucru pentru a întemeia o relaţie specială cu noi şi pentru ca noi să putem avea părtăşie cu El. El a ales să fie slujitor şi rob pentru că ne iubeşte.

v.6  A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: ,,Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“

v.7  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.“

Unii oameni susţin că acesta este un ritual sacru şi că ar trebui să practicăm şi noi această spălare a picioarelor altora. Nu văd nimic rău în această practică atâta vreme cât nu se pierde semnificaţia spirituală.

Alţii spun că aceasta este o lecţie de smerenie, un exemplu pentru noi. Nu este nimic greşit în această interpretare, dar aceasta nu merge destul de profund.

Este sigur că Petru a înţeles că acesta este un exemplu de smerenie, dar Domnul a spus: “tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”.

v.8  Petru I-a zis: ,,Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!“ Isus i-a răspuns: ,,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.“

Ce a vrut Domnul să spună prin aceste cuvinte? A vrut să spună că, fără spălarea aceasta nu poate exista părtăşie cu El. Aceasta este sărbătoarea Paştelui care vorbeşte despre moartea Lui. Isus S-a ridicat de la masa de Paşte, şi aceasta ne vorbeşte despre ridicarea Sa în înviere şi întoarcerea Sa la cer. El este încins cu ştergarul slujirii şi ne spune: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” Nu puteţi avea părtăşie cu El, nici slujire, dacă nu sunteţi spălaţi de El.

Cum ne spală Hristos astăzi? “Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). “Acum voi sunteţi curaţi prin cuvântul pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). “… cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea apei, prin cuvânt” (Efeseni 5:25, 26). Cuvântul lui Dumnezeu este cel care îl păstrează curat pe credincios. Şi cum suntem curăţiţi când păcătuim?

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Prea mulţi oameni tratează păcatul cu uşurătate.

Dragul meu prieten, picioarele vorbesc despre umblare, şi atunci când devenim neascultători nu mai umblăm pe calea Lui. Acesta este un păcat şi trebuie mărturisit.

v.9  ,,Doamne,“ I-a zis Simon Petru, ,,nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!“

Mai întâi, el îşi ridică picioarele; apoi, când Domnul spune că nu va avea părtăşie cu El, el îşi întinde picioarele – picioare mari de pescar – şi mâinile – mâine aspre şi puternice – ba chiar îşi pleacă şi capul, şi spune: “nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul”. Dacă această spălare înseamnă părtăşie, Petru vrea să ia tot ce se poate lua.

v.10  Isus i-a zis: ,,Cine s-a scăldat n’are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.“

Ce înseamnă acest: “Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele”? În vremea aceea, oamenii mergeau la baia publică pentru a face baie. Apoi îşi puneau sandalele şi veneau acasă. Pe drum, picioarele li se murdăreau de praf şi din cauză că pe atunci oamenii aruncau gunoaiele în stradă. Ajunşi acasă, ei se spălau pe picioare într-un lighean special pregătit în acest scop. Abia după aceea intrau în casă.

Domnul ne învaţă că, atunci când am venit la Cruce, când am venit la Isus, noi am fost spălaţi cu totul, aşa cum suntem spălaţi când facem baie. Aceasta este regenerarea noastră. Când umblăm prin această lume, suntem întinaţi şi murdăriţi. Devenim neascultători şi păcatul intră în vieţile noastre.

Eu nu cred că există vreun credincios care să treacă printr-o zi fără să se murdărească măcar puţin. Astfel, spălarea picioarelor este curăţirea noastră pentru refacerea părtăşiei cu Dumnezeu. “Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim cu adevărat. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat ”            (1 Ioan 1:6, 7).

Dragi prieteni, pentru a avea păcatele spălate trebuie mai întâi să ne mărturisim păcatele. A mărturisi înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. Înseamnă a spune acelaşi lucru despre păcat pe care-l spune Dumnezeu. Unul din cele mai grele lucruri din lume este să-l faci pe un sfânt să recunoască faptul că este păcătos. Nepăsarea, indiferenţa, lipsa dragostei sunt socotite ca păcate de către Dumnezeu. Dacă le mărturisim, El este credincios şi drept ca să ne ierte. Dar asta nu e totul. Dacă vreţi să aveţi picioarele spălate, trebuie să le puneţi în mâinile Mântuitorului. Aceasta este ascultarea. Nu putem spune doar: “Doamne, iartă-mă, am greşit”, pentru ca să o luăm apoi de la capăt şi să facem acelaşi lucru. Aceasta nu este punerea picioarelor voastre în mâinile Mântuitorului.

v.11  Căci ştia pe cel ce avea să-l vîndă; de aceea a zis: ,,Nu sînteţi toţi curaţi.“

Isus ştia că Iuda Îl va trăda. El ştia că Iuda nu fusese îmbăiat, adică nu fusese regenerat. De aceea spune Domnul că nu toţi sunt curaţi.

v.12  Dupăce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S’a aşezat iarăş la masă şi le-a zis: ,,Înţelegeţi voi ce v’am făcut Eu?

v.13  Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul`, şi bine ziceţi, căci sînt.

v.14  Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v’am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

v.15  Pentru că Eu v’am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.

v.16  Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decît domnul său, nici apostolul mai mare decît cel ce l-a trimes.

v.17  Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.

Dacă vreţi să aveţi bucurie în viaţa voastră, dragi prieteni creştini, mergeţi înaintea Domnului şi mărturisiţi-vă păcatele. Aceasta este una din problemele din adunările creştine de astăzi. Poate că avem capul plin de doctrină, dar ne miros picioarele. Fraţii mei, nimic nu miroase la fel de neplăcut ca picioarele nespălate! Poate că acesta este motivul pentru care unele din serviciile noastre religioase nu miros prea bine. Acesta este motivul pentru care nu aducem mai mulţi oameni la Hristos. Este nevoie de mărturisire pentru a avea părtăşie cu Hristos.

Isus le-a spus ucenicilor că, aşa cum le-a spălat El picioarele, să-şi spele şi ei picioarele unii altora. Ce înseamnă aceasta? Pavel ne spune în Epistola către Galateni cum să facem acest lucru: “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Adică, atunci când un frate în Hristos cade în păcat, el trebuie readus în părtăşie de unul care este spiritual.

Admonestarea şi criticarea lui nu constituie spălarea picioarelor dragii mei. A-l ridica pe cel căzut înseamnă a-i spăla picioarele.

În biserică noi avem tot felul de talente – vorbitori excelenţi şi muzică frumoasă – dar nu există trezire spirituală. Este nevoie de spălarea picioarelor; avem nevoie de curăţire.

Înainte de a putea spăla picioarele unui frate, este nevoie ca picioarele noastre să fie spălate de Domnul slavei. Ar trebui să venim la El de fiecare dată când suntem murdari pentru a fi curăţiţi de El.

Psalmistul spune: “Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!”     (Psalmul 139:23, 24). Nici unul dintre noi nu ajunge la capătul zilei fără să facă nici un păcat. Trebuie să-i mărturisim Domnului păcatul nostru şi să fim curăţiţi. Noi suntem spălaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne punem picioarele în mâinile Lui, ceea ce înseamnă că ne supunem total Lui. În felul acesta suntem puşi în părtăşie cu Domnul Isus.

Dragul meu prieten, nu lăsa să treacă nici o zi fără această părtăşie. Nu îngădui păcatului să distrugă părtăşia ta cu Domnul Isus.

Ucenicii erau ca un grup de copii în acea odaie de sus. Ei erau, pe drept, speriaţi. Umbra Crucii se abătuse asupra acestui mic grup.

v.18 Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.`

Isus are grijă să spună că nu vorbeşte despre toţi. El tocmai le spusese că vor fi fericiţi dacă vor face aceste lucruri, dar este printre ei unul care nu le poate face. Ştiţi de ce? El nu a crezut. Isus le-a spus deja că nu toţi sunt curaţi. De asemenea, le-a spus: “Mă numiţi Învăţător şi Domn.” Învăţătorul trebuie crezut. Domnul trebuie ascultat. Credinţa şi ascultarea trebuie să meargă mână în mână. Credinţa vie, mântuitoare duce la ascultare. Iuda nu avea această credinţă.

Isus citează Psalmul 41:9, care spune: “… Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.” El Se referă la Iuda. Nu se pune problema că acest om şi-a pierdut viaţa spirituală. Este mai degrabă o revelaţie care arată că el nu a avut o astfel de viaţă niciodată! El nu este o oaie care s-a murdărit; este un câine care s-a întors la ce a vărsat. Acesta este portretul lui Iuda Iscarioteanul. Şi totuşi, el se afla acolo, în odaia de sus şi i-au fost spălate picioarele. El a primit spălarea prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a respins-o total.

Să revizuim aceste lucruri pentru ca totul să fie foarte clar.

Sângele lui Isus Hristos este partea divină a jertfei Sale. Sângele este vărsat pentru iertarea şi ştergerea păcatelor noastre. Sângele a anulat vinovăţia noastră şi a şters datoria aceea îngrozitoare pe care o aveam înaintea lui Dumnezeu. El mi-a asigurat o poziţie înaintea lui Dumnezeu pentru că toate fărădelegile noastre au fost iertate. Curăţirea cu apă este aspectul omenesc. Aceasta este necesară pentru purificarea morală. După ce suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu pe temeiul sângelui lui Isus Hristos, apa Cuvântului ne conferă purificarea morală în umblarea noastră zilnică.

Iată motivul pentru care Domnul Isus le spune aceste cuvinte:

v.19  Vă spun lucrul acesta depe acum, înainte ca să se întîmple, pentruca, atunci cînd se va întîmpla, să credeţi că Eu sînt.

Isus le spune ucenicilor că unul dintre ei va ridica împotriva Sa călcâiul, şi ei nu trebuie să fie uimiţi când se va întâmpla aceasta. Atunci nu vor putea spune: “Ce păcat că Isus nu a ştiut!” Aţi observat vreodată că Domnul Isus a fost trădat din interior? Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Oamenii se plâng de păcatul din afara bisericii, dar acesta nu răneşte biserica. De fapt, unii dintre acei păcătoşi primesc mântuirea. Rana apare atunci când Hristos este trădat din interior.

v.20  Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimet Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Celce M’a trimes pe Mine.“

Isus adaugă acest lucru pentru că Iuda fusese trimis în misiuni împreună cu ceilalţi ucenici. El a predicat şi a vindecat oameni. “Cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte.” Nimeni nu este mântuit prin credinţa mesagerului sau a predicatorului. Noi suntem mântuiţi prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin primirea lui Hristos ca Mântuitor personal.

Dacă poştaşul vă aduce o telegramă prin care sunteţi anunţaţi că un unchi bogat a murit şi v-a lăsat moştenire toată averea sa, faptul că poştaşul este un hoţ nu invalidează mesajul telegramei, nu-i aşa?

Am cunoscut un predicator care ulterior a renunţat la credincioşia lui faţă de Dumnezeu şi ia întors spatele. Un om m-a întrebat cu privire la acest aspect: “Uitaţi despre ce este vorba, a spus el! Eu sunt nedumerit şi confuz. Am fost mântuit prin lucrarea acestui om. Ştiu că sunt mântuit şi ştiu că sunt un copil al lui Dumnezeu. Dar tot sunt nedumerit. Cum puteţi explica acest lucru?” I-am arătat exact acest pasaj din Ioan şi i-am spus că până şi Iuda a predicat şi a câştigat oameni pentru Hristos. Dar aceasta nu pentru că era Iuda, ci datorită mesajului pe care-l predica. Dumnezeu va binecuvânta Cuvântul Său. Noi suntem mântuiţi prin auzirea Cuvântului.

v.21  Dupăce a spus aceste cuvinte, Isus S’a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde.“

v.22  Ucenicii se uitau unii la alţii, şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte.

v.23  Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sînul lui Isus.

v.24  Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus.

v.25  Şi ucenicul acela s’a răzemat pe pieptul lui Isus, şi I-a zis: ,,Doamne, cine este?“

Dacă sunteţi cumva de părere că Isus nu a fost atins de faptul că Iuda urma să-L trădeze, vă înşelaţi. El S-a tulburat în Duhul Lui. Ucenicii erau stupefiaţi. Vă puteţi imagina unda de şoc care a trecut prin încăperea aceea.

Iuda fusese atât de inteligent, încât nici o persoană nu-şi imagina că el este trădătorul. Fiecare a crezut că este celălalt şi fiecare se gândea dacă nu cumva este el însuşi. Fiecare ucenic ştia că este capabil de a face acelaşi lucru.

Mă îndoiesc că semnele făcute între Petru şi Ioan au fost remarcate de ceilalţi. Probabil că era o stare de confuzie generală în mijlocul lor. Petru era probabil mai departe de Isus, aşa că i-a făcut semn lui Ioan să întrebe.

v.26  Isus a răspuns: ,,Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i-o voi da.“ Şi a întins o bucăţică, şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul.

Pe atunci exista obiceiul ca gazda ospăţului să ia o bucăţică de pâine, să o înmoaie în sos şi s-o ofere oaspetelui de onoare. Domnul îl face pe Iuda oaspete de onoare prin acest gest. El îi prezintă acestuia o ofertă de prietenie. Iuda este la o răscruce. Hristos păstrează uşa deschisă pentru Iuda până în ultimul moment. Chiar şi în grădină, El îi spune lui Iuda: “Prietene, ce ai venit să faci, fă!” (Matei 26:50), în felul acesta uşa fiind încă deschisă pentru Iuda.

Isus ştia ce va face Iuda. Dar deşi a ştiut ce va face, nu l-a obligat în nici un fel să facă acest gest. Dimpotrivă, El i-a oferit lui Iuda prietenia Sa până în ultima clipă.

v.27  Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.“

Satan a pus stăpânire pe Iuda în mod treptat. Nu cred că Satan ia un om în stăpânire dintr-o dată. Există multe căderi mărunte care îi permit lui Satan să înainteze treptat. Apoi, într-un final, ocupă terenul. Domnul i-a dat lui Iuda ocazia să-L primească, dar Iuda I-a întors spatele Domnului. Atunci a intrat în acţiune Satan şi a pus stăpânire totală pe el.

Iuda ia singur această decizie. Dumnezeu nu trimite un om în iad, dacă omul acela nu s-a trimis singur acolo. Vedeţi voi, Dumnezeu respectă decizia omului. Dacă un om spune că Îl acceptă pe Hristos, Dumnezeu spune: “Susţin această decizie; te primesc.” Când omul spune că Îl respinge pe Hristos, la fel ca Iuda, Dumnezeu spune: “Îţi respect decizia.”

Dragii mei, Dumnezeu vă respectă decizia. Este ea în favoarea sau împotriva Fiului lui Dumnezeu? Daţi-vă acest răspuns!