Itinerar Biblic Ep.0242 – Evanghelia după Ioan cap. 12:28-50

 

Rezumat

  • Ceasul Jertfei.
  • Isus- viaţa.

Dragi ascultători, problema vieţii şi a morţii este una foarte importantă. Chiar dacă oamenii nu trăiesc în permanenţă sub semnul acestor două probleme, cel puţin odată în viaţă ajunge să-şi pună acest gen de probleme.

Chiar şi Domnul Isus, aşa cum am văzut, tratează acest aspect al vieţii… al câştigării sau al pierderii ei. “Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde.” A spus Domnul Isus. Dar nu se opreşte numai aici. El ne dă şi o soluţie pentru păstrarea vieţii , pentru o viaţă abundentă. Mai departe El spune: “unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”

Iată dragii mei soluţia propusă de Domnul Isus. Nu se pune problema că Isus va merge cu noi într-o nouă viaţă, ci noi trebuie să fim acolo unde este Domnul, ori El este deja învingătorul morţii. Aceasta înseamnă mântuire.

Un alt lucru pe care trebuie să-l înţelegem, dragi ascultători, este acela că mântuirea noastre nu este deloc “ieftină”. “Ceasul jertfei” a fost  respingător pentru Domnul nostru, nu a fost un ceas al plăcerilor. Dacă ar fi fost posibil, Isus ar fi vrut ca Tatăl să-L cruţe şi să nu treacă prin această grozăvie, să nu mai fie făcut păcat. Dar acesta este motivul pentru care a venit în lume. El a venit în lume pentru noi, a venit să moară ca noi să avem viaţa.

Dragii mei acestea sunt cam ultimele discuţii pe care Domnul Isus le mai poartă. El vorbeşte din ce în ce mai mult despre drumul ce i-a mai rămas de parcurs şi care este motivul acestuia. Noi suntem încă la capitolul 12 din Evanghelia după Ioan şi continuăm cu versetul 28:

v.28  Tată, proslăveşte Numele Tău!“ Şi din cer, s’a auzit un glas, care zicea: ,,L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!“

Dragii mei, dorinţa supremă a Domnului Isus este slava lui Dumnezeu. Ce lecţie şi pentru noi!

De cele mai multe ori, noi avem tendinţa de a ne plânge, de a ne văita şi de  a-L întreba pe Dumnezeu de ce îngăduie să ni se întâmple lucruri neplăcute. Avându-L pe Hristos, noi trebuie să învăţăm să spunem: “Tată, prin această suferinţă şi prin această durere, slăvit să fie Numele Tău!”

Cerul nu a rămas în tăcere şi I-a răspuns lui Isus în auzul tuturor.

Aţi observat că Dumnezeu I-a vorbit lui Isus din ceruri de trei ori? O dată la început, o dată la mijlocul lucrării şi o dată la sfârşit? Aţi observat că toate cele trei ocazii sunt legate de moartea lui Hristos?

Prima dată s-a întâmplat la botezul Lui când Isus S-a identificat cu omenirea păcătoasă.

A doua oară a fost cu ocazia schimbării la faţă, când Ilie, Moise şi Domnul Isus au vorbit despre ceea ce avea să I Se întâmple în Ierusalim (vezi Luca 9:30-31).

A treia oară, s-a întâmplat la încheierea lucrării Sale, când Domnul vorbeşte despre moartea Sa pentru că Îi sosise ceasul.

v.29  Norodul, care stătea acolo, şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: ,,Un înger a vorbit cu El!“

v.30  Isus a răspuns: ,,Nu pentru Mine s’a auzit glasul acesta, ci pentru voi.

Care grup avea dreptate? Nici unul. Nu era vorba de un înger; Tatăl Îi vorbea lui Isus. Un grup a crezut că era vorba de ceva supranatural; ei ştiau că este un mesaj limpede, clar formulat. Aceşti oameni ştiau ceva despre lucrarea îngerilor în Vechiul Testament şi înţelegeau faptul că mesajul lui Dumnezeu pentru oameni venea prin “îngerul Domnului”. Dar ei nu înţelegeau că “îngerul Domnului” era Hristos înainte de a fi întrupat. Dar recunoşteau că glasul din ceruri aducea un mesaj de la Dumnezeu.

Celălalt grup a spus că a tunat. Ei au oferit o explicaţie naturală. Aceasta este reacţia multora şi astăzi. Ei susţin următoarea idee: Cuvântul lui Dumnezeu este plin de erori şi minunile relatate nu pot fi exacte. Şi pentru că ei nu cred în minuni, spun că pur şi simplu a tunat.

Am auzit pe cineva spunând că nimeni nu poate înţelege cartea Apocalipsa, care nu are nici un sens. Acest om şi-a revelat propria ignoranţă astfel pentru că Apocalipsa este o carte foarte logică. Este probabil cea mai sistematică porţiune a Bibliei. Dar pentru el, toate acestea nu erau altceva decât un tunet, zgomot pur şi simplu.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că naşterea lui Isus a fost supranaturală. Viaţa Lui a fost plină de minuni, iar moartea Lui a fost asemenea unei seminţe de grâu. El nu a rămas în pământ, dragi prieteni. El a răsărit la suprafaţă la fel ca sămânţa de grâu.

Cel care spune: “Oasele lui Isus zac undeva sub cerul sirian” are o problemă în faţă. Unde sunt oasele Lui? Învierea lui Hristos nu a fost spirituală, ci faptică. Trupul Lui a fost înviat – oasele Lui nu se află nicăieri pe acest pământ.

Unii au spus că “a tunat”. Nu este nevoie de inteligenţă pentru a spune acest lucru. Avem nevoie de percepţie spirituală şi capacitate de apreciere spirituală pentru a cunoaşte şi înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie să recunoaştem faptul că Duhul lui Dumnezeu trebuie să ne lumineze când venim înaintea Cuvântului lui Dumnezeu.

v.31  Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpînitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

v.32  Şi după ce voi fi înălţat de pe pămînt, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.“ –

v.33  Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. –

Moartea lui Hristos pe cruce a fost judecata lumii şi a stăpânitorului acestei lumi. Acesta este unul din lucrurile asupra căruia va aduce mărturie Duhul Sfânt, aşa cum putem citi în Ioan 16:7-11. Noi trăim într-o lume judecată. Isus a venit să moară de o moarte ca judecată asupra păcatelor lumii. Lumea aceasta este judecată.

Cum este aruncat afară Satan, stăpânitorul acestei lumi? Eu cred că aceasta se face treptat. Eu sunt convins că, atunci când Hristos a murit pe cruce, Satan nu a înţeles ce se întâmpla. Ceea ce în ochii lui părea a fi o înfrângere s-a dovedit a fi o victorie. Satan a pierdut lupta la cruce şi acesta este motivul pentru care Domnul spune că stăpânitorul acestei lumi este aruncat afară. În Apocalipsa 12:10 ni se spune că Satan va fi alungat din ceruri, acesta fiind pasul al doilea. Apoi, în Apocalipsa 20:3, el va fi aruncat în Adânc, iar în Apocalipsa 20:10 aflăm că Satan va fi aruncat în iazul de foc. Aceasta este ultima etapă a înfrângerii lui. La cruce i-a fost pecetluită soarta. Crucea marchează biruinţa lui Hristos şi înfrângerea lui Satan.

Isus pune accentul pe moartea Sa răscumpărătoare. Moartea Lui îi va atrage pe toţi oamenii la El. Cei care cred vor fi mântuiţi. Cei care Îl resping vor fi pierduţi.

Gândiţi-vă la cât de important este să-L vestiţi pe Isus oamenilor, să puneţi accentul pe moartea Lui răscumpărătoare. O mulţime de oameni trec astăzi pe lângă biserici fără să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu aud vorbindu-se despre Isus Hristos în biserică. Isus Hristos, Domnul cel răstignit nu este înălţat astăzi în biserică.

Dragi prieteni, Evanghelia trebuie predicată şi Evanghelia vorbeşte despre Hristos cel răstignit.

v.34  Norodul I-a răspuns: ,,Noi am auzit din Lege că Hristosul rămîne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?“

Oamenii sunt nedumeriţi. Ei spun: “Când va veni Hristos, El va domni pentru totdeauna. Acum Tu spui că nu vei rămâne cu noi şi că vei muri.” Vedeţi, pur şi simplu nu înţelegeau cuvintele lui Isus. Ce nu era în regulă?

v.35  Isus le-a zis: ,,Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii cari aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul: cine umblă în întunerec, nu ştie unde merge.

v.36  Cîtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.“ Isus le-a spus aceste lucruri: apoi a plecat şi S’a ascuns de ei.

Isus Se retrage acum şi astfel se încheie lucrarea Lui publică. El nu va mai apărea în public decât la următoarea Sa venire pentru întemeierea Împărăţiei Sale pe acest pământ.

Acum aflăm ce nu era în regulă. Deşi stăteau în prezenţa Luminii lumii, aceşti oameni nu aveau ochii deschişi. Profeţia lui Isaia era împlinită.

v.37  Măcar că făcuse atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

v.38  ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: ,,Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?“

v.39   De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

v.40  ,,Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.“

v.41  Isaia a spus aceste lucruri cînd a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El.

Aici se face referire la capitolul 53 din Isaia care vorbeşte despre moartea lui Hristos. Oamenilor le-a fost prezentată moartea lui Hristos şi ei L-au respins. Erau orbi faţă de lumina care le era prezentată. Era ca şi cum un om s-ar trezi dimineaţa şi ar spune: “Astăzi nu voi vedea şi îmi voi ţine ochii închişi toată ziua.” Acest om este la fel de orb ca unul care cu adevărat nu poate vedea.

Următorul citat este din Isaia, capitolul 6. Veţi sublinia faptul că acest fragment spune: “Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima”. Este adevărat, dar să nu pierdem din vedere contextul. Isus li Se prezentase ca Mesia şi ca Împărat al lor. Ei L-au respins pe Mesia în persoană. Acum El îi respinge pe ei!

Ascultaţi-mă cu atenţie!

Pentru că ei nu au vrut să-L accepte pe Hristos, va veni o zi în care nu vor mai putea să-L accepte.

Dragul meu prieten, cel mai periculos lucru din lume este să auzi Evanghelia şi să ignori ce ai auzit. Dacă veţi asculta de nenumărate ori fără să luaţi seama, fără să acceptaţi ce auziţi, va veni o vreme când nu veţi mai putea auzi şi vedea. Dumnezeu este Dumnezeu şi El este Cel care are ultimul cuvânt.

v.42 Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.

v.43  Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.

Din nefericire, aşa au făcut. Ei erau cum sunt credincioşii în secret de astăzi care sunt nişte laşi. Totuşi, vom vedea că doi dintre aceşti credincioşi în ascuns vor coborî trupul lui Hristos de pe cruce.

v.44 Iar Isus a strigat: ,,Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M’a trimes pe Mine.

v.45  Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M’a trimes pe Mine.

v.46  Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămînă în întunerec.

Isus repetă afirmaţia uimitoare conform căreia El este Lumina lumii. Aceasta este o prelungire a discursului cu ocazia deschiderii ochilor orbului din naştere. Isus Hristos va deschide ochi oricui recunoaşte că este orb şi are nevoie de Lumina lumii.

v.47  Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n’am venit să judec lumea, ci să mîntuiesc lumea.

v.48  Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi.

v.49  Căci Eu n’am vorbit dela Mine însumi, ci Tatăl, care M’a trimes, El însuş Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

v.50  Şi ştiu că porunca Lui este viaţa vecinică. De aceea lucrurile, pe cari le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“

Dragi prieteni, noi vom fi judecaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vom fi judecaţi de măruntele noastre fapte bune. Nu vom fi judecaţi după concepţia noastră despre religie. Vom fi judecaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a venit prima dată ca Mântuitor. El spune: “Nu am venit să judec lumea, ci s-o mântuiesc.” Data viitoare, El va veni ca Judecător. Glasul din ceruri încă ne mai spune: “Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultaţi!” (Matei 17:5).

Ce facem noi? Ascultăm noi de Domnul?

Aici se încheie această secţiune din Evanghelia după Ioan. Oamenii au ales să ignore acel glas şi L-au respins pe Împăratul.

Noi am început prin a studia prologul care cuprinde primele 18 versete din cap. 1. Restul versetelor din primul capitol au constituit introducerea. De la cap. 2 la cap. 12 am văzut mărturia lucrărilor şi cuvântărilor lui Isus. Acum vom vedea mărturia lui Isus în faţa martorilor Lui.

Această Evanghelie mai poate fi divizată şi în alt fel. În primele 12 capitole, subiectul este lumina. În ele este vorba despre lucrarea publică a lui Isus şi despre faptul că El este Lumina lumii. Secţiunea a patra, cea  pe care noi o cuprindem sub titlul: “Cuvântarea din camera de sus” are ca subiect dragostea. El îi iubeşte pe ai Săi. Ultima parte a acestei Evanghelii, de la cap. 18 la cap. 21 are ca subiect viaţa. Isus a venit ca să ne aducă viaţa, şi această viaţă este în Sine Însuşi. Viaţa noastră vine prin moartea Lui.

Domnul Isus prezintă în faţa oamenilor patru mari cuvântări sau discursuri. Trei dintre ele au fost studiate deja în seria despre Evanghelia după Matei: Predica de pe Munte (Matei 5-7); Cuvântarea pildelor despre Împărăţia lui Dumnezeu     (Matei 13); Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor (Mat.ei 24; 25). Iar acum urmează Cuvântarea din odaia de sus care acoperă capitolele 13-17.

Aceasta este una din cele mai importante cuvântări rostite de Domnul Isus. Are o semnificaţie deosebită şi pentru noi pentru că Isus i-a luat pe ai Săi în odaia de sus şi le-a dezvăluit noi adevăruri. Acest fragment are aceeaşi prospeţime şi aceeaşi noutate şi pentru oamenii acestui sfârşit de secol şi de mileniu. Nimic nu se compară cu acest fragment. Lucrare publică a lui Isus se încheiase şi El fusese respins. Acum El vorbeşte despre dragostea Lui pentru noi, despre cum trebuie să trăim viaţa creştină, despre ce a pregătit pentru noi şi despre relaţiile dintre El şi cei care sunt ai Săi. În drumul Său spre cruce, El nu are nici un mesaj pentru farisei, pentru conducătorii religioşi sau pentru autorităţile romane. Mesajul lui Isus din aceste momente este pentru ai Săi.

Ne aflăm acum la capitolul 13 din Evanghelia după Ioan, în faţa unui incident neobişnuit. Mi-aş dori să vă pot şoca, să vă uimesc cu această relatare. O auzim atât de des încât pierdem din vedere minunea care stă în spatele acestui gest. Isus Hristos părăseşte slava cerească şi se coboară pe pământ pentru a lua locul unui sclav şi a spăla picioarele oamenilor!

Dacă vă amintiţi, în capitolul precedent am văzut că picioarele lui Isus au fost unse cu mir. Aici, picioarele ucenicilor sunt spălate. Ce diferenţă! În timpul trecerii Mântuitorului prin această lume păcătoasă, El nu a fost deloc contaminat de păcat. A rămas sfânt, neîntinat, fără vină şi fără păcat. Picioarele vorbesc despre umblarea unei persoane şi ungerea picioarelor lui Isus cu mir de nard curat ne spune ceva despre mireasma dulce a umblării Domnului nostru.

Picioarele ucenicilor aveau nevoie de spălare! Isus le-a spălat picioarele cu apă, nu cu sânge. Acest lucru este foarte important. Îi aud pe mulţi spunând că vin din nou la fântâna plină cu sânge pentru a fi curăţiţi. Aceasta nu-I aduce nici o cinste Domnului. Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţeşte de toate păcatele – trecute, prezente şi viitoare – la o singură aplicare. A fost nevoie de o singură jertfă. “Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (Evrei 10:14). Când noi am venit ca păcătoşi înaintea lui Isus Hristos, sângele Lui vărsat pe cruce ne-a curăţit o dată pentru totdeauna şi ne-a dat dreptul de a ne înfăţişa fără teamă înaintea lui Dumnezeu. Tot atât de adevărat este, dragi prieteni, că avem nevoie de curăţire în timpul călătoriei noastre pe acest pământ. În umblarea noastră prin lume ne murdărim şi trebuie să ne spălăm. Aşa cum vom vedea, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor tocmai cu acest scop.

Motivul pentru care a făcut Domnul acest gest comportă trei aspecte, pe care le vom descoperi pe măsură ce vom citi acest fragment.

Isus a spălat picioarele ucenicilor pentru că a ştiut că a sosit ceasul să plece din lumea aceasta. Lucrarea Lui va continua şi după întoarcerea Sa la ceruri. El S-a identificat cu poporul Său şi astăzi El continuă să spele picioarele ucenicilor Săi. El spune că va pleca din lumea aceasta – kosmos – adică din acest sistem lumesc. Este o lume a omului, o lume a păcatului. Este o civilizaţie anti – Dumnezeu şi anti-Hristos, care se află sub judecată. Şi pentru că pleacă din această lume, El spală picioarele ucenicilor.

O să vedem în incursiunea noastră viitoare şi un alt motiv pentru care Domnul a făcut dovada unei profunde iubiri.

Doresc însă să reţinem că aceasta iubire a Domnului Isus este valabilă şi pentru tine dragul meu ascultător! Tu ce răspuns ai?