Itinerar Biblic Ep.0241 – Evanghelia după Ioan cap. 12:1-27

 

Rezumat

  • Mărturia iudeilor şi a neamurilor cu privire la Isus.
  • Domnul ia masa în Betania.
  • Intrarea în Ierusalim.

Dragi ascultători, în acest al doisprezecelea capitol, Îl vom însoţi pe Isus într-o vizită.

Este vorba despre vizita pe care El o face în casa din Betania în care locuiau Lazăr, Maria şi Marta. În Evanghelia după Ioan, Isus Îşi începe lucrarea publică la o nuntă, în Cana din Galileea; El Îşi încheie această lucrare într-o casă.

Domnul Isus a pus un accent deosebit pe familie, pe căminul creştin. Căsătoria are parte de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Aşadar acum ajungem la această imagine frumoasă a lui Isus luând masa în casa acestei familii.

v.1  Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi.

v.2  Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice şedeau la masă cu El.

v.3  Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s’a umplut casa de mirosul mirului.

În timp ce în Ierusalim I se plănuieşte moartea, în Betania prietenii Lui Îi pregătesc cina. În umbra crucii, toţi cei care-L iubesc iau masa împreună cu El. Să cercetăm îndeaproape această cină de dragoste.

Lazăr, omul înviat din morţi, are părtăşie cu Domnul Isus Hristos. Isus spusese: “Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25).  În ceea ce-l priveşte pe Lazăr, acest lucru era adevărat în sens fizic. El a fost înviat din morţi.

Pentru noi, acest lucru este adevărat în sens spiritual. Noi eram morţi în greşelile şi păcatele noastre. Nu-L cunoşteam pe Dumnezeu şi nu aveam părtăşie cu El. Deci pentru noi El a spus: “Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:26).

Ce imagine avem aici! Îl vedem pe Lazăr înviat din morţi având părtăşie cu Hristos. Maria stă la picioarele lui Isus, crescând în harul şi cunoaşterea lui Hristos. Apoi o vedem şi pe Marta slujindu-le tuturor prin pregătirea bucatelor pentru cină. Acesta este darul ei şi ea îl foloseşte. Acestea sunt cele trei lucruri esenţiale în biserica de astăzi: viaţa nouă în Hristos, închinare şi adorare, şi slujire. Casa aceasta din Betania ar trebui să fie o imagine a bisericii pentru fiecăre dintre noi.

Toate acestea se întâmplă în casa în care Isus este înconjurat de ai Săi. Aşa cum ştiţi, biserica şi-a început activitatea într-o casă. S-ar putea să şi-o încheie tot într-o casă. Multe din bisericile de astăzi se îndepărtează de Dumnezeu şi de lucrurile lui Dumnezeu. Ele nu mai sunt locaşuri de părtăşie şi binecuvântare. Poate că biserica va reveni în case unde va fi găsită adevărata părtăşie cu Hristos.

Observaţi devotamentul, adoraţia, ataşamentul nerostit şi afecţiunea puternică şi profundă a acestei femei, Maria. Ea a uns picioarele Domnului Isus cu un parfum foarte scump şi apoi le-a şters cu părul ei. Unii cred că acest incident este descris în altă parte ca fiind ca femeia adulteră cea care îi spală picioarele lui Isus. Aceea este cu o totul altă persoană. Singurul lucru comun în ambele cazuri este folosirea părului pentru ştergerea picioarelor. Mireasma mirului folosit a umplut casa. Ce încântare!

v.4   Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vîndă, a zis:

v.5  ,,De ce nu s’a vîndut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?“

v.6   Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.

Dar în mijlocul acestei imagini cu oameni drăguţi cu inimi mare, iată-l şi pe Iuda Iscarioteanul care îşi dă arama pe faţă. Aici aflăm cum era acesta în realitate. El este casierul grupului. Lui nu-i pasă de cei săraci; îi pasă numai de propria persoană şi este un hoţ. El îşi lua partea lui din banii comuni. Iuda ar fi vrut ca şi banii Mariei să fie daţi pentru cei săraci astfel încât să-şi poată opri el un anume procent.

Îngăduiţi-mi să vă spun că adevăratul test al creştinului constă în administrarea banilor. Adevăratul test al unei bisericii sau al unei organizaţii creştine este dat de administrarea finanţelor. Sunt folosiţi banii în scopul pentru care au fost donaţi sau sunt deturnaţi spre alte buzunare?

Suma tradusă aici prin “trei sute de lei” era salariul anual al unui lucrător în vremea aceea. Maria a considerat că mirul era prea scump pentru ca să-l folosească pentru ea însăşi, aşa că l-a folosit pe tot pentru Isus.

Dragi prieteni, dacă am învăţa să stăm la picioarele Lui, i-am da şi noi mai multe lui Isus. Maria a păstrat mirul acesta scump într-un vas de alabastru. Acest mir provenea din India, unde ierburile din care era extras creşteau la înălţime, pe muntele Himalaia, acesta fiind şi motivul pentru care era atât de scump. Ştiţi de ce l-a cumpărat şi l-a păstrat Maria? Ea îl cumpărase pentru a fi unsă cu el la propria-i înmormântare. Dar acum ea îl foloseşte pe tot asupra Domnului Isus. Aceasta este o dovadă de afecţiune profundă, de adoraţie şi devotament faţă de Persoana Lui. Mireasma acelui parfum a umplut casa aceea şi încă mai umple lumea şi astăzi.

v.7  Dar Isus a zis: ,,Lasă-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

v.8  Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.“

Acesta este un incident absolut remarcabil. Domnul ne arată că această femei Îl unge cu mir pentru ca El să afle că astfel ea intră în moartea Lui. Ea simte că Isus va muri pentru păcatele lumii şi Îl unge înainte de vremea potrivită pentru aceasta. Matei redă cuvintele lui Isus care spune că oriunde va fi predicată Evanghelia, va fi spus şi acest incident. Acest lucru este adevărat. Mireasma plăcută a gestului ei umple şi astăzi lumea.

Ce contrast avem aici între Maria şi Iuda Iscarioteanul. Lumina şi întunericul sunt împreună aici. Iuda este întunericul şi Maria este lumina.

Noi avem de învăţat ceva din acest fragment. Isus spune că săracii sunt întotdeauna cu noi şi că El va nu va fi totdeauna cu noi. El nu contrazice afirmaţia prin care spune că El va fi cu noi totdeauna şi că nu ne va părăsi niciodată. Ce vrea să spună este că putem fi de folos celor săraci mereu, pentru ei sunt cu noi tot timpul, dar că slujirea nu ar trebui să substituie închinarea la picioarele Lui. Vine o zi în care este prea târziu să poţi absorbi tot ce are El de dat.

v.9  O mare mulţime de Iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.

v.10  Preoţii cei mai de seamă au hotărît să omoare şi pe Lazăr,

v.11  căci din pricina lui mulţi Iudei plecau dela ei şi credeau în Isus.

Aceşti oameni erau vânători de curiozităţi. Marele preot dorea să-l înlăture pe Lazăr. Eu cred că oamenii veniseră aici din curiozitate, pentru a-l vedea pe Lazăr, mai degrabă decât pe Isus. Credinţa manifestată aici semăna foarte mult cu aceea manifestată la prima intrare a lui Isus în Ierusalim. Amintiţi-vă că ei au crezut în El, dar El nu S-a lăsat pe Sine în mâinile lor. Ei aveau o credinţă bazată pe curiozitate.

Dar iată acum că Domnul se îndreaptă către Ierusalim:

v.12 A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

Observaţi cum Ioan Îl ancorează în calendarul acestei lumi pe Cel venit din veşnicie. Momentul ales este înainte de sărbătoarea Paştelui şi mulţimea este în aşteptare. Matei ne spune că, după naşterea lui Isus, magii care au venit în căutarea Lui întrebau de Împăratul iudeilor. Acum, la sfârşitul lucrării Sale, Isus este prezentat din nou ca Împărat al iudeilor.

v.13  a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întîmpinare, strigînd: ,,Osana! Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

v.14  Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, dupăcum este scris:

v.15  ,,Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mînzul unei măgăriţe.“

Aceasta este oferta publică a lui Isus ca Împărat al iudeilor şi bineînţeles că mai marii iudeilor o resping. Isus nu mai este în mijlocul maselor de oameni învăţând şi vindecând. Această lucrare a încetat. Acum are loc un act care este o împlinire a profeţiei. El Se dăruieşte poporului. Aceasta nu este o intrare triumfală în Ierusalim. În timpul lucrării Sale publice, Isus a intrat prin poarta oilor, în linişte şi tăcere. Cât a durat această lucrare, El a avut mereu tendinţa de a se retrage din mijlocul mulţimilor. Acum, când lucrarea publică este încheiată, Isus face gestul cel mai public pe care l-a făcut vreodată. El Se prezintă publicului ieşind din rândurile oamenilor, aceasta numai pentru a împlini profeţia. “Aşa cum este scris.” El intră în Ierusalim călare pe un măgăruş pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu şi voia Lui. Relatarea lui Ioan cu privire la această intrare este foarte scurtă, dar el menţionează faptul că este împlinită profeţia lui Zaharia din 9:9, care spune: “Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” Isus Se prezintă în Ierusalim ca Mesia, în mod public. Oamenii Îl aclamă spunând: “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Ce va face Israel cu Împăratul său? Îl va răstigni.

v.16  Ucenicii Lui n’au înţeles aceste lucruri dela început; dar, dupăce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, şi că ei le împliniseră cu privire la El.

Ioan scrisese aceste rânduri cu mulţi ani mai târziu şi recunoaşte că el nu a înţeles atunci ce făcea Isus. Poate că el i-a întrebat pe Iacov, Petru şi Andrei, fără ca ei să înţeleagă ce se întâmplă. Maria a fost singura care a intrat în moartea Lui. Ceilalţi nu au înţeles acest lucru decât după moartea şi învierea Lui. “Când Isus a fost proslăvit, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise cu privire la El.”

v.17  Toţi ceice fuseseră împreună cu Isus, cînd chemase pe Lazăr din mormînt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.

v.18  Şi norodul I-a ieşit în întîmpinare, pentrucă aflase că făcuse semnul acesta.

v.19  Fariseii au zis deci între ei: ,,Vedeţi că nu cîştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!“

Avem aici o situaţie explozivă. Mulţimea este entuziastă datorită minunii făcute de Isus; interesul oamenilor este concentrat asupra lui Lazăr şi nu asupra Persoanei lui Hristos. Fariseii sunt hotărâţi să-L omoare. Ierusalimul este plin de oameni veniţi la sărbătoare.

Sigur că Isus Hristos ar fi putut avea coroana de împărat şi fără să treacă mai întâi pe la cruce. Şi totuşi, dacă El nu ar fi mers la cruce, dacă El ar domni astăzi, noi nu am fi mântuiţi. A fost nevoie ca Hristos să meargă la cruce pentru ca să ne mântuiască pe mine şi pe tine. Deşi acesta a fost un scurt moment de triumf înainte de moartea Lui, nu este vorba despre o intrare triumfală în Ierusalim. Intrarea triumfală va fi în viitor, când El va veni ca Domn al domnilor şi Rege al regilor.

Pictura mea favorită a răstignirii înfăţişează trei cruci goale. Trupurile celor răstigniţi au fost coborâte de pe cruce şi zac în morminte. În fundal se vede un măgăruş care mănâncă dintr-o ramură cu frunze de palmier. Ce mesaj! Ramura de palmier aruncată pe jos şi crucea sunt rămăşiţele aşa-zisei intrări triumfale. Unde este mulţimea care striga: “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul împăraţilor!”? Peste doar câteva ceasuri, aceeaşi mulţime va striga: “Răstigneşte-L!” Acum ei au dispărut şi Isus este în mormânt, înainte de învierea Sa. Ei S-a dat pe Sine lor în mod public, ca Împărat al lor, dar ei L-au respins.

v.20 Nişte Greci dintre ceice se suiseră să se închine la praznic,

v.21  s’au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: ,,Domnule, am vrea să vedem pe Isus.“

v.22  Filip s’a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.

S-ar părea că Isus S-a dus in templu. Pentru că exista o curte pentru femei şi o curte pentru neevrei, aceşti greci nu pot intra acolo unde este Isus. Filip are un nume grecesc şi probabil că vorbea limba greacă şi de aceea au venit la el. Filip este un om modest şi îi cere ajutorul lui Andrei. Împreună, ei îi duc pe greci la Isus.

v.23  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

v.24  Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.

Când Domnul spune: “adevărat vă spun” înseamnă că are de spus ceva foarte important. Când spune: “Adevărat, adevărat”, este vorba de ceva de o importanţă deosebită.

v.25  Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa vecinică.

“Isus le-a zis…” – acest plural îi include şi pe greci şi pe ucenicii Lui. Cred că Isus a ieşit să vorbească acestor oameni. Nu cred că El ar fi refuzat să răspundă întrebărilor cuiva.

Grecii vroiau să-L vadă pe Isus pentru că auziseră foarte multe despre El, probabil prin minunile pe care le făcuse şi mai ales prin învierea lui Lazăr. Acum El îndreaptă atenţia lor asupra crucii Lui. El este în umbra crucii şi le spune: “A sosit ceasul”. Care ceas? Ceasul crucial pentru care a venit din veşnicie şi către care înainta viaţa Lui. Vă amintiţi că, la începutul lucrării Sale, Isus îi spune mamei Lui: “Nu mi-a venit încă ceasul” (Ioan 2:4). Acum a venit ceasul Lui. Isus Se îndreaptă spre cruce.

Concepţia Lui despre cruce era foarte diferită de cea a populaţiei romane. Pentru ei, crucea era un instrument al infamiei, al ruşinii şi al dispreţului. Era laţul spânzurătorii, scaunul electric, camera de gazare a acelor vremuri. Isus a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce. De ce? “Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris: ‘Blestemat e oricine este atârnat pe lemn’” (Galateni 3:13). Apoi, în cea de-a treia zi, Isus a fost înviat din morţi şi a fost încununat cu slavă şi cinste. “… pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Slava lui Dumnezeu este vizibilă în crucea aceea. De aceea spune Isus că a venit ceasul ca El să fie proslăvit.

Dragul meu prieten, El a fost proslăvit când a murit pentru mine şi pentru tine. Isus a fost proslăvit când a ieşit din acel mormânt. Îndurarea şi iertarea pot fi găsite la crucea pe care a murit Hristos.

În continuare, Domnul Isus foloseşte exemplul seminţei de grâu pentru a ne face să înţelegem un principiu foarte important. Deşi o sămânţă de grâu moare când este pusă în pământ, ea produce spicul şi boabele de grâu. Este nevoie ca sămânţa să moară pentru ca să aducă roade. Mulţi oameni cred că L-au văzut pe Isus pentru că au citit Evangheliile şi au studiat viaţa Lui. Ei văd un Isus personaj istoric, dar nu L-au văzut şi nu-L văd cu adevărat pe Isus până nu înţeleg ce înseamnă moartea şi învierea Sa. Moartea Lui a fost o moarte răscumpărătoare. El Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem avea viaţă. Nu L-aţi văzut pe Isus până ce nu aţi înţeles că El este Cel care a murit pentru voi pe cruce. El este Cel care a murit pentru păcatele lumii.

Poate că acesta era un lucru neobişnuit pentru grecii care veniseră să-L vadă pe Isus. Domnul le spune că a-L vedea pe El în carne şi oase nu este de ajuns. Important este ca ei să înţeleagă că El va muri şi va fi pus într-un mormânt. Când sămânţa de grâu moare, ea dă viaţă. Isus a murit, dar a înviat din morţi. Acesta este lucrul cel mai important care trebuie înţeles.

Mai departe, Isus le explică acestor greci o axiomă importantă. Există două feluri de viaţă şi ele sunt puse în contrast aici. Una este viaţa psihologică, viaţa lui “psyche”, viaţă care se bucură de lucrurile din lume şi Îşi găseşte plăcerea în satisfacerea simţurilor. Este genul de viaţă care îi face pe oameni să se distreze aici, pe pământ. “Cine îşi iubeşte viaţa” se referă la această viaţă fizică, naturală. Omul poate să se distreze cât vrea, să bea, să ia droguri, să facă tot felul de lucruri nebuneşti, dar toţi au parte de aceeaşi soartă. Va veni o zi în care viaţa aceasta se va sfârşi. Îmi pare rău, dragul meu prieten, dar acesta este adevărul: îţi vei pierde viaţa aceasta. Noi trebuie să-l spunem aşa cum este.

Acelaşi lucru îl spune şi Domnul nostru. “Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde.” Adică, dacă o trăiţi aşa cum vreţi voi aici, pe pământ, o veţi pierde. Apoi Domnul foloseşte un contrast: “Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.” Aceasta înseamnă că, dacă nu vă trăiţi viaţa pentru lumea aceasta, pentru lucrurile din această lume, o veţi păstra pentru viaţa veşnică. Şi din ce vine viaţa veşnică? Vine din moartea seminţei de grâu care a căzut în pământ şi a înviat – Domnul Isus Hristos. Aceasta este singura cale de mântuire a vieţii voastre.

v.26  Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sînt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

El le spune să-L urmeze când Se afla pe drumul spre cruce! Dar în acelaşi timp, El promite că acolo unde este El va fi şi slujitorul Lui. “Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.”

v.27 Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la ceasul acesta!

De crucea lui Hristos este legată o suferinţă pe care noi nu o putem înţelege. El nu a suferit numai de mâna omului. Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, Isus a avut de îndurat o suferinţă mult mai mare. Păcatul meu şi al vostru a fost pus asupra Lui. Pe cruce, El a fost “om al păcatului, obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). Isus a purtat păcatele lumii, nu păcatele Lui. “El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…” (Isaia 53:4). Isus a fost făcut păcat pentru noi. “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…. Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat…” (Isaia 53:10). Deşi Isus era sfânt şi neîntinat, neavând nimic în comun cu păcătoşii, El a fost făcut păcat pentru tine şi pentru mine. Aceasta a implicat o suferinţă pe care noi nu o putem înţelege.

Sufletul lui Isus era îngrozit pe crucea aceea de lemn. El era înspăimântat în faţa crucii. Însă tocmai pentru aceasta a venit în Isus în lume: pentru a merge la cruce şi a îndura ruşinea de a fi atârnat de ea. Dar era şi slavă în crucea aceea. Ar trebui să ne gândim mai mult la acest lucru şi să-I mulţumim mai mult lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: “departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14).

Vedeţi cum se leagă toate acestea cu cele două versete precedente? Domnul nostru are de înfruntat sacrificiul suprem; în curând, El Îşi va da viaţa pentru neamul omenesc. Şi iată provocarea adresată celor care Îl vor urma: “cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze.” Poţi spune încotro se îndreaptă o persoană după felul în care trăieşte. Poate că va spune cineva: “Dar am crezut că suntem mântuiţi prin credinţă. Întotdeauna puneţi accentul pe credinţă, şi nu pe fapte.” Aşa este. Dacă vreţi să fiţi mântuiţi, trebuie să credeţi în Domnul Isus Hristos: “Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit” (Fapte 16:31). Dacă veţi crede cu adevărat în El, această încredere vă va schimba viaţa. Dacă nu v-a schimbat viaţa, nu vă încredeţi cu adevărat în El.