Itinerar Biblic Ep.0240 – Evanghelia după Ioan cap. 11:23-57

 

Rezumat

  • Isus are putere asupra vieţii şi a morţii.
  • Învierea lui Lazăr (continuare)

Dragi prieteni,  nu ştiu care vă este criteriul potrivit căruia vă alegeţi persoanele în care vă puneţi încrederea. Poate că de o importanţă deosebită este modul în care îşi respectă cuvântul dat, angajamentele. Sau, poate că manifestarea unei atenţii deosebite faţă de nevoile celor din jur s-ar putea să determine încrederea voastră în ei.

Ambele aspecte sunt foarte importante, dar, cu toate acestea trebuie să admitem că avem de a face tot cu oameni care au anumite limitări. Chiar dacă aceşti oameni doresc să se ţină de promisiunile lor şi chiar dacă au dragoste faţă de cei din jur, s-ar putea ca ei să dea de nişte probleme prea mari pentru ei. De exemplu în ceea ce priveşte viaţa şi moartea nu pot să spun că am încredere în oameni. Odată ce o persoană este moartă nu cred că un om mai poate face mare lucru.

Nu la fel stau lucrurile cu Domnul Isus Hristos. Nu numai că îşi împlineşte promisiunile, nu numai că are dragoste faţă de oameni şi este deosebit de atent la nevoile oamenilor, dar, mai mult are şi puterea să intervină. El nu este om limitat, aşa cum suntem noi, ci El este Dumnezeu întrupat. El este Dumnezeu care are putere chiar şi asupra vieţii şi a morţii.

Privind la acest eveniment a cărui relatare o găsim în capitolul 11 din Evanghelia după Ioan, capitol pe care continuăm să-l explorăm astăzi, vedem că Marta este cea care exprimă o astfel de credinţă: […] ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.“

Dragul meu, de o astfel de credinţă avem nevoie. Singura persoană care poate satisface o asemenea credinţă este Domnul Isus.

Dar să ne întoarcem la capitolul 11 şi mai precis la versetul 23 al acestuia:

v.23  Isus i-a zis: ,,Fratele tău va învia.“

Dar iată răspunsul Martei, răspuns care duce la o importantă afirmaţie a Domnului Isus:

v.24  ,,Ştiu“, I-a răspuns Marta, ,,că va învia la înviere, în ziua de apoi.“

v.25  Isus i-a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

v.26  Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?“

Marta credea într-o înviere. Dar este nevoie de mai puţină credinţă pentru a crede că va veni în viitor o zi în care vom primi trupuri glorificate decât pentru a ne odihni acum siguri că toţi cei care nădăjduiesc în Domnul îşi vor înnoi puterea. Este mai uşor să crezi că Domnul vine şi că morţii vor fi înviaţi decât este să crezi că mâine poţi trăi pentru Dumnezeu.

Este atât de uşor să-i mângâi pe cei care sunt în doliu după cei dragi şi să le spui: “Va veni o zi când vă veţi întâlni din nou.” Nu este nevoie de prea multă credinţă pentru aşa ceva. Dar este nevoie de mai multă credinţă pentru a spune: “Am pierdut persoana iubită dar sunt mângâiat de sentimentul de siguranţă care-mi spune că Dumnezeu este cu mine şi El face toate lucrurile bine.” Vedeţi voi, deşi Marta ştia din Vechiul Testament că va exista o înviere a morţilor, ea nu credea că Isus o poate ajuta acum.

Isus îi spune: “Marta, nu ştii cu Eu sunt învierea şi viaţa?” Dacă-L avem pe Isus, avem viaţa. “Cel care crede în Mine, chiar dacă ar fi murit” – se referă la moartea spirituală. Deşi o persoană este moartă din punct de vedere spiritual, va trăi. Apoi El priveşte în viitor şi spune că acela care a crezut în El nu va muri niciodată. Viaţa începe în momentul în care o persoană Îl primeşte pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. Oricine trăieşte şi crede în Isus nu va muri niciodată pentru că Isus a murit deja pentru el. Adică, nu va muri de moartea ca pedeapsă pentru păcat. El nu va fi despărţit niciodată de Dumnezeu. Domnul Isus îi pune Martei o întrebare foarte directă în sensul acesta. Iată şi răspunsul ei:

v.27  ,,Da, Doamne,“ I-a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.“

Marta face aceeaşi mărturisire de credinţă ca Petru. Ea înţelege că Isus este Mesia.

v.28  Dupăce a spus aceste vorbe, s’a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i-a zis: ,,A venit Învăţătorul şi te cheamă.“

v.29  Maria, cum a auzit, s’a sculat iute, şi s’a dus la El.

v.30  Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta.

v.31  Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut-o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: ,,Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.“

Deşi Marta i-a spus Mariei în secret, Dumnezeu va trece peste aceasta şi toată mulţimea de oameni va veni la cimitir. Ei nu ştiau că ea se duce să-L întâlnească pe Isus.

v.32  Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L-a văzut, s’a aruncat la picioarele Lui, şi I-a zis: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n’ar fi murit fratele meu.“

Ea spune la fel ca Marta că, dacă Isus ar fi fost acolo, fratele lor nu ar fi murit. De aceea va spune Isus mai târziu că era imperativ ca El să plece. Acest incident arată limpede de ce trebuia să plece Isus. Atâta vreme cât Se afla pe pământ, El era limitat din punct de vedere geografic. Dacă El ar fi aici în trup, nu ar putea fi în acelaşi timp şi în oraşul vostru şi în al meu. Dacă Isus nu ar fi plecat de pe pământ, El nu ar fi putut trimite Duhul Sfânt, Mângâietorul. Dar acum, când Duhul Sfânt a venit şi este aici, El este peste tot. El locuieşte astăzi în fiecare credincios. Astfel, Duhul Sfânt poate fi acolo unde sunt eu, şi în acelaşi timp să fie prezent în colţul opus al ţării sau al acestui continent. “Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7).

v.33 Isus, cînd a văzut-o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S’a înfiorat în duhul Lui, şi S’a tulburat.

v.34  Şi a zis: ,,Unde l-aţi pus?“ ,,Doamne,“ I-au răspuns ei, ,,vino şi vezi.“

v.35  Isus plîngea.

Dacă vreţi să ştiţi ce simte Dumnezeu despre moartea celor pe care-i iubiţi, citiţi acest fragment.

El S-a înfiorat în Duhul Lui şi S-a tulburat.

Moartea este un lucru înfricoşător. Puteţi fi siguri că El este alături de voi cu toată compasiunea.

Compasiunea lui Isus se adresa celor vii. El ştia ce va face pentru cel mort. Isus plângea. Deşi Evanghelia după Ioan este scrisă pentru a ne arăta dumnezeirea lui Isus, aici El este înfăţişat în toată umanitatea Lui. El chiar a întrebat unde era pus Lazăr, tocmai ca să vedem că El era la fel de uman ca fiecare dintre noi. Aici vedem şi ce simte Dumnezeu la o înmormântare. Lacrimile Lui se adună cu ale noastre. El Se înfiorează în Duhul Său. Eu nu prea am răbdare cu oamenii care spun că un creştin nu ar trebui să plângă la înmormântare, şi că trebuie să fie curajos. Moartea nu este un lucru frumos. Este un lucru înfricoşător! Isus a plâns.

v.36  Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!“

v.37  Şi unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“

Iudeii nu au înţeles esenţialul. El a plâns nu pentru că Îl iubea pe Lazăr – Isus nu plângea pentru cei morţi – ci plângea pentru cei vii.

Observaţi că iudeii îşi aduc aminte de vindecarea orbului din naştere. Este clar că acel incident lăsase o impresie puternică asupra lor.

v.38  Isus S’a înfiorat din nou în Sine, şi S’a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră.

v.39  ,,Daţi piatra la o parte,“ a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: ,,Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.“

v.40  Isus i-a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?“

Subiectul morţii este ocolit astăzi de cei mai mulţi oameni. Serviciile specializate încearcă să arate, prin tot felul de mijloace, că moartea este un episod plăcut. Dar să fim sinceri şi să recunoaştem că nu putem acoperi moartea prin îmbălsămare şi fardare, prin îmbrăcarea în haine frumoase a celui care nu mai este printre noi şi prin aşezarea trupului într-un sicriu frumos aranjat şi înconjurat de flori. Poate că toate acestea reuşesc să atenueze puţin şocul, dar moartea este un lucru înfricoşător.

Marta spune că Lazăr a fost îngropat deja de patru zile, aşa că trebuie să miroasă foarte neplăcut din cauza procesului de descompunere. Poate că vi se pare că este o descriere prea crudă. Dar moartea este o un lucru urât. Este clar că este nevoie de un miracol.

v.41  Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M’ai ascultat.

v.42  Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M’ai trimes.“

Amintiţi-vă că acest incident este pentru slava lui Dumnezeu. Isus Se roagă cu glas tare pentru ca toţi să audă că El face voia Tatălui şi pentru slava Tatălui. El Îşi spune rugăciunea cu glas tare pentru folosul celor prezenţi.

v.43  Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ,,Lazăre, vino afară!“

v.44  Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: ,,Deslegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă.“

Eu cred că au existat mult mai mulţi oameni înviaţi dintre cei morţi de către Isus Hristos. Au existat mii de oameni vindecaţi, sute de oameni care şi-au căpătat vederea. Evangheliile ne prezintă numai câteva din aceste cazuri.

Observaţi că, în cazul lui Lazăr, viaţa a fost readusă în vechiul trup. El a ieşit din mormânt înfăşurat în acele pânzeturi cu care erau înfăşuraţi morţii de obicei. Când Domnul a înviat din morţi, El a lăsat toate aceste fâşii de pânză la locul lor, inclusiv ştergarul cu care Îi fusese înfăşurat capul. El a ieşit pur şi simplu din ele. De ce? Pentru că El a înviat în trup glorificat. Nu a fost nevoie ca ucenicii să rostogolească piatra de la intrarea mormântului pentru ca El să poată ieşi afară. Piatra era deja dată la o parte pentru ca oamenii să vadă că mormântul era gol. Trupul glorificat al lui Isus putea părăsi mormântul pecetluit şi putea intra într-o cameră încuiată.

Aici avem o frumoasă imagine a mântuirii. Noi eram morţi în greşelile şi păcatele noastre, morţi faţă de Dumnezeu, dar acum suntem vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus. Dar, dragul meu prieten, fiecare dintre noi este tras înapoi de fâşiile de pânză pentru înmormântare. Pavel a spus: “Căci nu ştiu ce fac; nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. O, nenorocitul de mine!” (Romani 7:15, 24). Acestea nu sunt cuvintele unui om nemântuit; Pavel era credincios. Isus vrea să fim liberi, eliberaţi de aceste fâşii de pânză care ne ţin legaţi. Isus a spus oamenilor: “Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”

v.45  Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.

v.46  Dar unii din ei s’au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus.

Aceşti oameni nu pot ignora minunea care a avut loc.

Poate că veţi fi surprinşi să auziţi că acesta este sfârşitul lucrării publice a lui Isus, când vedeţi că sunteţi la mijlocul Evangheliei după Ioan. Lucrarea Lui publică a început atunci când Ioan Botezătorul L-a anunţat ca fiind Mielul lui Dumnezeu. Ea s-a încheiat o dată cu învierea lui Lazăr din morţi.

Ioan a acordat aproape la fel de mult timp celor 48 de ore dinaintea morţii Lui cât a acordat pentru cei 32 de ani, 11 luni, 3 săptămâni şi 5 zile din restul vieţii Sale. De fapt, acesta este modelul urmat de toţi evangheliştii. Patru din capitolele lor acoperă primii 30 de ani din viaţa lui Isus şi 85 de capitole se ocupă de ultimii trei ani ai vieţii Lui. Astfel, aproximativ o treime din Evanghelii tratează ultimele zile şi pun accentul pe moartea şi învierea lui Isus Hristos.

Dragi prieteni, dacă moartea şi învierea lui Isus Hristos nu ocupă locul central, Evanghelia nu este interpretată corect. De fapt, moartea şi învierea lui Isus Hristos rezumă Evanghelia (vezi 1 Corinteni 15:1-4). Autorii Evangheliilor au făcut ce a făcut şi Pavel ulterior. El spune: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

Noi ne gândim că acest miracol uimitor ar fi trebuit să întoarcă inimile scepticilor la Isus, dar nu a fost aşa. Domnul le spusese mai devreme: “Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16:31). Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu părăseşte cerurile şi nu vine pe pământ într-un mod spectaculos. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu face minuni astăzi. După ce Biserica va fi luată de pe pământ, în timpul necazului cel mare şi în timpul mileniului, vor fi multe minuni, dar nici acestea nu-i vor convinge pe oameni. Astăzi ni se cere în tăcere să ne punem încrederea în El, chiar dacă majoritatea oamenilor Îi întoarce spatele. Unii oameni se plâng că mulţimea nu-L urmează pe Isus. Dar nu a fost niciodată aşa! Isus a murit, a fost îngropat, a înviat din morţi şi aceasta este Evanghelia. Nu avem nevoie de o minune. Problema nu constă în lipsa dovezilor. Problema constă în necredinţa omului.

v.47  Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.

Vedeţi dar că problema acestor oameni nu era lipsa dovezilor. Ei recunosc că Isus face multe minuni. Nu puteau nega acest lucru.

Acesta este un grup diabolic. Marii preoţi la vremea aceea erau în mare parte saduchei, care nu acceptau existenţa minunilor, a supranaturalului, a învierii. Fariseii erau conservatorii religioşi, politicienii de dreapta ai acelor zile. Cele două partide erau opuse în toate privinţele. Şi totuşi, aici ei îşi unesc forţele în ura lor comună faţă de Isus Hristos şi decid că I se cuvine pedeapsa cu moartea. Puteţi spune că aceasta este prima mişcare ecumenică. Dacă ştiu că se pot descotorosi de Isus Hristos, oamenii se vor alătura celor cu idei opuse, celor care anterior le erau potrivnici. Aceasta este tendinţa vremii noastre. Majoritatea încearcă să scape de Isus aşa cum este El revelat în Cuvântul lui Dumnezeu. Minoritatea Îl acceptă pe Isus Hristos aşa cum este El cu adevărat.

v.48  Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.“

Fariseii se temeau că va avea loc o întoarcere în masă la Hristos şi că aceasta va declanşa o revoluţie. Aceasta va da ocazia Romei să intervină în forţă. Ei au acţionat pe baza fricii. Frica este motivaţia care îi ţine pe mulţi oameni departe de Isus astăzi. Chiar şi în bisericile noastre lipsesc oameni care să aibă tăria interioară de a apăra adevărul Scripturii în orice împrejurări.

v.49  Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: ,,Voi nu ştiţi nimic;

v.50  oare nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?“

v.51 Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam.

v.52  Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într’un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

Ei încep să găsească tot felul de justificări şi ajung la concluzia că Isus trebuie să moară tocmai pentru ca să nu moară tot poporul de mâna romanilor. Este interesant de reţinut faptul că, deşi au reuşit să-L dea pe Isus la moarte, poporul a fost nimicit de Titus în anul 70.

În acest fragment întâlnim un lucru curios: prezicerea corectă a lui Caiafa datorită faptului că el era mare preot în acel an. Caiafa era un politician viclean. Mai târziu, îl întâlnim pe socrul lui, Ana, care era un fel de eminenţă cenuşie, puterea de dincolo de scaunul de domnie. Nu ar trebui să ne lăsăm păcăliţi de faptul că acest mare preot Caiafa avea darul profeţiei. În Vechiul Testament, Balaam a avut darul de a rosti o profeţie adevărată.

v.53  Din ziua aceea, au hotărît să-L omoare.

v.54  De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lîngă pustie, într’o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.

Acesta este începutul sfârşitului, dragi prieteni. Ei încearcă în mod deschis să-L omoare pe Isus şi ostilitatea lor este dată pe faţă. Nu ştim exact unde este cetatea Efraim. Probabil că era undeva într-un ţinut mai degrabă sălbatic.

v.55  Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s’au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească.

v.56  Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: ,,Ce credeţi? N’are să vină la praznic?“

v.57  Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă. Maria Îi toarnă mir pe picioare.

Oamenii vin la Ierusalim să se cureţe înainte de Paşte. În timp ce respectă acest ritual nesfârşit şi se lovesc unii de alţii în înghesuială, îşi împărtăşesc opiniile diferite cu privire la Isus. Ei se întreabă dacă El va veni la sărbătoare în acest an. Oamenii ştiu că Sinedriul îi pândeşte sosirea pentru că vrea să-L prindă. Dacă nu-L cred pe Moise, ei nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi.

În acest moment, Evanghelia după Ioan a ajuns la un punt de ruptură. De aici încolo, Ioan ne prezintă ultima săptămână din viaţa pământească a lui Isus Hristos.

Dragii mei, ce reacţii produc aceste evenimente în vieţile noastre? Înţelegem noi mesajul Fiului lui Dumnezeu. El a venit ca noi să avem viaţa… veşnică.