Itinerar Biblic Ep.0230 – Evanghelia după Ioan cap. 5

 

Rezumat

  • Vindecarea de la scăldătoarea Betesda

Dragi ascultători, capitolul 5 ne aduce înaintea unui incident minunat care implică vindecarea unui om bolnav de treizeci şi opt de ani la scăldătoarea Betesda. Într-un anumit sens, această minune este punctul de cotitură în lucrarea lui Hristos. Această minune i-a stârnit pe duşmanii Lui şi ei nu s-au lăsat până nu L-au văzut răstignit pe cruce.

Observaţi ce spune versetul 16 şi următoarele:

v.16  Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

v.17  Dar Isus le-a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.“

v.18  Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentrucă zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.

Vedeţi dragi prieteni,  conflictul era declanşat din cauza sabatului. Iudeii nu L-au iertat pe Isus pentru ce făcea în ziua de sabat. Dar El a spus: “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Minunea pe care a făcut-o Domnul Isus la scăldătoarea Betesda i-a făcut pe iudei să-I dorească moartea. Ei Îl urau pe Isus din cauza sabatului şi pentru că El Se făcea egalul lui Dumnezeu.

“Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” este o pretenţie clară la divinitate.

I-am auzit pe unii spunând că Biblia nu învaţă despre divinitatea lui Hristos. Nu ştiu în ceea ce vă priveşte care vă este poziţia. Poate că nu sunteţi de acord cu Domnul Isus, poate că nu sunteţi de acord cu Biblia, dar cum aţi putea să interpretaţi altfel aceste cuvinte: “Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu”. Dacă aceasta nu este o declaraţie prin care se cere recunoaşterea divinităţii, atunci nu ştiu cum ar putea o persoană să susţină că este Dumnezeu.

Dar să ne întoarcem la începutul capitolului. Aflăm chiar din primul verset că acest incident a avut loc cu ocazia unei sărbători a iudeilor. Se pune întrebarea: ce sărbătoare era? Probabil că era vorba despre Paşte.

Evreii aveau trei mari sărbători. Iată ce ne spune versetul 16 din Deuteronom 16: “De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor.”

Pentru că în Ioan 2 este menţionat Paştele, iar în capitolul 7 este vorba despre sărbătoarea corturilor, mulţi au presupus că aici ar fi vorba despre sărbătoarea săptămânilor. Nu este menţionat numele sărbătorii pentru că nu acesta este lucrul cel mai important aici. Eu unul înclin să cred că este vorba despre Paşte din nou.

Dar iată mai departe ce ne spun primele versete din acest capitol cu numărul 5 din Evanghelia după Ioan.

v.1  După aceea era un praznic al Iudeilor; şi Isus S’a suit la Ierusalim.

v.2  În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.

v.3  În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, cari aşteptau mişcarea apei.

v.4  Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Betesda înseamnă “Casa milei” sau “Casa măslinelor”. Această poartă avea cinci pridvoare în care zăceau oameni bolnavi în număr foarte mare. Printre aceştia erau şi oameni paralizaţi, aşa cum era şi cel pe care l-a vindecat Isus aici. Toţi aceşti bolnavi erau importanţi pentru Domnul Isus. Unul dintre ei chiar era atât de important încât El a venit să-l vindece.

Versetul 4 ne oferă o explicaţie pentru prezenţa acelor oameni acolo. Exista credinţa că un înger agită apa la un moment dat.

Dragii mei, cred că cel mai potrivit mod de a privi lucrurile este că Domnul Isus vindeca, adică Dumnezeu vindeca, nu apa aceea tulbure.

v.5  Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.

Atenţia ne este atrasă acum asupra unui singur om. Nu ştim dacă el a fost la scăldătoare în toţi acei ani. Ştim că era infirm de 38 de ani şi se pare că se mişca foarte greu. Eu aş spune că el reprezenta cazul cel mai dificil dintre toţi acei bolnavi. Gândiţi-vă cât de frustrant era pentru acest biet om să fie mereu în urma celorlalţi. Chiar dacă nu venise la scăldătoare în toţi cei 38 de ani, sigur fusese prezent ani la rând. Poate că avea o vârstă mai mare de 38 de ani şi starea lui era rezultatul vreunui păcat.

În versetul 14, Domnul Isus îi spune: “Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”

Ni-l putem imagina pe bietul om zăcând acolo neajutorat şi aşteptând să se mişte apa. El spera ca, într-un fel sau altul, să poată ajunge primul în apă. Dar a avut dezamăgire după dezamăgire. Starea lui era atât de gravă încât ceilalţi ajungeau în apă înaintea lui.

Sunt convins că el asistase de-a lungul timpului la multe vindecări. Cei cu mintea bolnavă ieşeau din apă cu mintea vindecată.

Domnul Isus ştia că omul acesta era bolnav de multă vreme şi aştepta la scăldătoare de foarte mult timp. Observaţi cum Se apropie Domnul de el:

v.6  Isus, cînd l-a văzut zăcînd, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: ,,Vrei să te faci sănătos?“

Pare o întrebare ciudată pentru un om bolnav, deplasată chiar. E absurd să-l întrebi pe un bolnav dacă vrea să fie vindecat, nu-i aşa? Sigur că vroia să fie vindecat. Dar Domnul pune această întrebare din două motive. Primul este acela de a aduce speranţa în sufletul acestui om. Cazul lui era unul deznădăjduit, iar eu sunt înclinat să cred că lumina speranţei nu mai strălucea în sufletul lui. În al doilea rând, şi cel mai important, Isus dorea să-l facă pe acest om să-şi mute privirea de la scăldătoare. Isus vroia să-l facă să privească la El. Cred că bolnavul acesta nu băga niciodată de seamă cine venea acolo. Nu privea niciodată altceva decât scăldătoarea la care îşi dorea atât de mult să ajungă. Aşadar, Domnul Isus îl uimeşte cu întrebarea: “Vrei cu adevărat să fii vindecat?” Cred că omul s-a uitat în mod firesc în sus. Cine ar pune o astfel de întrebare? Răspunsul lui a fost: “Sigur că vreau să fiu vindecat. Dar nu aceasta este problema mea. Eu am nevoie să mă pună cineva în apă.”

Starea multora este astăzi la fel ca starea acestui om care privea scăldătoarea şi aştepta să se întâmple ceva. Ba chiar pot spune că aceasta este starea noastră, a tuturor astăzi. Noi aşteptăm. Gândiţi-vă la oamenii din biserici care aşteaptă să fie cuprinşi de vreo mare emoţie. Apoi mai sunt şi cei care tot amână să ia o decizie pentru Hristos. Ei nu sunt dispuşi să vină la El pentru că aşteaptă să simtă ceva, aşteaptă să se întâmple ceva. Un alt mare grup de oameni se concentrează numai asupra afacerilor şi aşteaptă să se întâmple ceva pentru a se îmbogăţi rapid.

Apoi mai sunt şi aceia care sunt cu privirile aţintite la o persoană anume. Au auzit că această persoană a avut o anumită experienţă şi aşteaptă să li se întâmple şi lor la fel. Dar nu vor avea parte decât de dezamăgire. Am vorbit cu mulţi oameni din toate aceste categorii. Toţi aşteaptă cu privirile aţintite asupra unui lucru sau altul. Din nefericire, privirile lor sunt aţintite asupra lucrului sau persoanei nepotrivite.

Dă-mi voie să te întreb dragul meu ascultător: “Nu cumva aştepţi şi tu să se întâmple ceva zilele acestea?” Dacă îmi spui care este acel lucru pe care-l aştepţi, cred că ţi-aş putea scrie biografia.

Tesalonicenii s-au întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat (1 Tesaloniceni 1:9). Ei şi-au întors privirile de la lucrurile din jurul lor şi le-au îndreptat spre Domnul Isus Hristos.

Sunt convins că acest om s-a uitat în sus uimit că se găsise cineva să-i pună o astfel de întrebare.

v.7  ,,Doamne“, I-a răspuns bolnavul, ,,n’am pe nimeni să mă bage în scăldătoare cînd se turbură apa; şi, pînă să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.

Ce poveste tristă! Acest om neajutorat şi deznădăjduit spune, de fapt, următorul lucru: “Dacă vreau să mă fac sănătos? Sigur că da. Dar nu am pe nimeni să mă ducă în apă. Vrei să mă duci tu în apă?” Domnul Isus nici nu Se gândise să-l ducă în apă. El vrea să-l îndepărteze de apa şi de scăldătoarea aceea. Ceva se va întâmpla în clipa în care acest om îşi aţinteşte privirea asupra lui Isus.

v.8  ,,Scoală-te“, i-a zis Isus, ,,ridică-ţi patul şi umblă.“

Domnul Isus i-a spus să se ridice, să-şi ia patul şi să umble. El trebuia să cedeze altcuiva locul său de lângă scăldătoare. Să-şi ia patul pentru că nu va exista nici o revenire a bolii. Boala nu va reveni!

v.9  Îndată omul acela s’a făcut sănătos, şi-a luat patul, şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.

v.10  Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: ,,Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit   să-ţi ridici patul“.

v.11  El le-a răspuns: ,,Celce m’a făcut sănătos, mi-a zis: ,Ridică-ţi patul, şi umblă.“

v.12  Ei l-au întrebat: ,,Cine este omul acela, care ţi-a zis: ,Ridică-ţi patul, şi umblă?.“

v.13  Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.

Care este următorul pas? Duşmanii îl acuză pe omul vindecat că şi-a purtat patul în ziua de sabat. Dar aceasta era dovada vindecării sale. Vă imaginaţi ce ridicoli erau aceşti conducători religioşi în supărarea lor iscată de faptul că acest om îşi ducea patul în ziua de sabat?

Domnul Isus a găsit o cale miraculoasă de a scăpa din mijlocul mulţimii pentru că omul vindecat nu ştia cine l-a făcut bine.

v.14  După aceea, Isus l-a găsit în Templu, şi i-a zis: ,,Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău.“

v.15  Omul acela s’a dus, şi a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.

v.16  Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Iată ce s-a întâmplat cu adevărat: Domnul l-a vindecat fizic la scăldătoarea Betesda şi i-a vindecat şi sufletul în templu. Păcatul provocase nenorocirea omului. Mai întâi, el a primit sănătate pentru trupul Său, pentru ca mai apoi să-i fie însănătoşit şi sufletul. El a venit să-L cunoască pe Isus. După aceea a putut spune şi altora cine era cel care l-a vindecat.

Omul paralizat de 38 de ani stătea şi privea la scăldătoare, aşteptând să se facă bine, până într-o zi în care Isus, Mielul lui Dumnezeu, a trecut pe acolo şi l-a văzut. Apoi omul L-a văzut pe Isus. Omul neputincios L-a întâlnit pe Cel Atotputernic. Lucrul care mă uimeşte pe mine este acela că acolo se afla o mare mulţime de oameni. Ei au rămas acolo nevindecaţi. Astăzi suntem înconjuraţi de o mulţime de oameni care nu sunt mântuiţi. Nu vrea Isus să-i mântuiască? Sigur că vrea să-i mântuiască. Dar ei nu privesc la El. De ce? Pentru că aşteaptă pur şi simplu să se întâmple ceva.

Acest incident i-a aţâţat pe toţi potrivnicii lui Isus. (Când Ioan spune “iudeii” se referă la conducătorii religioşi.) Acesta este punctul în care încep să-L persecute pe Isus şi caută să-L omoare.

v.17  Dar Isus le-a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.“

După ce omul a ajuns în groapa păcatului, Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl nu au mai avut odihnă în ziua de sabat. Deşi Dumnezeu S-a odihnit după ce a creat universul fizic, după căderea omului în păcat nu S-a mai odihnit pentru că omul a căzut în groapă, asemenea unui animal.

v.18  Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentrucă zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.

Aceşti oameni nu s-au lăsat până nu L-au văzut pe Isus răstignit pe cruce.

În cele ce urmează, Domnul Isus face câteva afirmaţii absolut uimitoare referitoare la Persoana Sa. Pe baza acestor afirmaţii noi putem folosi versetul din Ioan 5:24 pentru a prezenta Evanghelia. Vom vedea în cele ce urmează care sunt aceste afirmaţii.

Prima afirmaţie:

v.19  Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic dela Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.

Domnul Isus spune că El este Dumnezeu şi poate face tot ce face Dumnezeu. Între Tatăl ceresc şi Fiul Său există o armonie perfectă. Prin urmare, acuzaţia care I s-a adus era absurdă. Fiul nu Îl contrazice în nici un fel pe Tatăl, şi nici Tatăl nu Îl contrazice pe Fiul. Isus face numai ce face Dumnezeu. Isus poate ierta păcatele. Mai departe, El spune că există o relaţie personală şi intimă între Tată şi Fiu.

v.20  Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decît acestea, ca voi să vă minunaţi.

Cea de-a doua afirmaţie o găsim în versetul 21:

v.21  În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.

Isus dă viaţă cui vrea. Dacă Tatăl învie morţii, şi Fiul va învia morţii. Astăzi auzim multe despre darul vindecării dar pe vremea aceea darul vindecării implica şi capacitatea de a învia morţii. Pavel a înviat morţi; la fel şi Petru. Domnul Isus le dăduse acest dar. Era un dar apostolic al vindecării şi al învierii morţilor, dar care a dispărut o dată cu apostolii. Domnul Isus a înviat morţi. El a făcut acest lucru pentru că este Dumnezeu. Ceilalţi oameni au făcut-o în Numele Domnului Isus.

Cea de-a treia afirmaţie:

v.22  Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,

Voi puteţi avea viaţa veşnică dacă auziţi Cuvântul lui Dumnezeu şi îl credeţi. De ce? Pentru că Domnul Isus face tot ce face Dumnezeu; pentru că El învie morţii şi pentru ca El îi va judeca într-o zi pe toţi oamenii. Mântuiţi sau pierduţi, toţi vom apărea înaintea Lui. Credincioşii vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru a vedea ce răsplată primesc (vezi 2 Corinteni 5:10). Cei pierduţi vor fi înaintea Lui la scaunul de judecată mare şi alb (vezi Apocalipsa 20:11). Reţineţi că Domnul Isus nu a venit să judece prima dată, dar va veni ca Judecător a doua oară, şi toată judecata Îi este încredinţată Lui.

Este foarte clar că Isus Se arată a fi egalul lui Dumnezeu. Iată cum sună versetul 23:

v.23   pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimes.

Pe baza acestor trei afirmaţii, pe baza acestor trei principii, Domnul Isus spune cele ce urmează în versetul 24 care este folosit atât de mult în lucrarea de evanghelizare. Este bine că este folosit, dar ar trebui să amintim de fiecare dată şi cele trei principii care stau la baza lui.

v.24  Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Celce M’a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.

Observaţi că Isus spune: are viaţa veşnică”, la timpul prezent deci. Cel credincios nu vine la judecată, nu este condamnat, ci a trecut de la moarte la viaţă.

Cine spune acest lucru? Este ceva extrem de important deci trebuie să ştim cine este Cel care face o asemenea afirmaţie.

Domnul Isus Hristos ne-a prezentat trei afirmaţii referitoare la El însuşi care constituie temelia acestui verset. Isus este Dumnezeu (v. 19); El învie morţii (v. 21); El va judeca toţi oamenii (v. 22) iar această identitate a Lui face ca aceste cuvinte să fie minunate.

În continuare, Isus ne prezintă o altă afirmaţie la fel de impresionantă.

v.25  Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-l vor asculta, vor învia.

v.28  Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,

Ce credeţi că  vrea să spună, în versetul 25, prin cuvintele: “vine ceasul, şi acum a şi venit”?

Ei bine, noi suntem acum în vremea acestui ceas care vine.

Versetul 28 arată clar că ceasul nu a venit încă dar “vine ceasul” şi acest lucru este clar.

Ideea este că noi trăim în perioada sau vremea care se apropie de ceasul când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi vor trăi.

Dacă noi ne aflăm în vremea apropierii de ceasul care vine, ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: “şi acum a şi venit”? Cine sunt morţii care Îi aud acum glasul?

În Ioan 11, unde avem relatarea despre învierea lui Lazăr, Domnul Isus le spune surorilor acestuia: “Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11:25, 26). “Chiar dacă ar fi murit.” Se referă aceasta la faptul că cei din mormânt pot auzi? Nu. Aici este vorba despre moartea spirituală. Moartea este despărţirea de Dumnezeu. Va veni ceasul când cei care sunt în mormânt Îi vor auzi glasul şi vor trăi, dar acum este ceasul când cei morţi din punct de vedere spiritual Îi aud glasul şi vin la viaţă.

Pavel le-a scris creştinilor din Efes spunându-le că au fost morţi în greşelile şi în păcatele lor. Aceasta este starea spirituală a fiecărui om fără Hristos. Dar El ne spune: “Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Aceasta este viaţa pe care El o dă. Aşadar, în versetele 25 şi 28, Isus vorbeşte despre două lucruri diferite. Acum este ceasul în care Domnul Isus Hristos dă viaţă spirituală. Se apropie ceasul când El îi va învia pe cei morţi din mormintele lor.

v.26  Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.

v 27  Şi I-a dat putere să judece, întrucît este Fiu al omului.

Domnul Isus este un dăruitor de viaţă. El nu numai că are viaţa, ci o şi dă. De asemenea, El are dreptul de a judeca. Domnul Isus a venit prima dată ca Mântuitor, dar a doua oară va veni în calitate de Judecător. Atunci, cei din morminte Îi vor auzi glasul.

v.28  Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,

v.29  şi vor ieşi afară din ele. Ceice au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată.

Aici sunt menţionate două judecăţi dragi prieteni. Data viitoare vom vorbi mai pe larg despre acestea.

Aş vrea că mai remarc însă Cartea Apocalipsa, care este foarte exactă şi ne prezintă împlinirea primei învieri (Apocalipsa 20:4-6) şi cea de-a doua înviere                   (Apocalipsa 20:11-15). Prima înviere este învierea tuturor celor mântuiţi – prima fază din ceea ce urmează în planul lui Dumnezeu. Noi îi spunem “răpirea” bisericii. “Răpire” este o traducere potrivită pentru cuvântul grecesc harpazo. Pavel l-a folosit în 1 Tesalonice 4:17 unde spune că vom fi răpiţi în nori. Răpirea va avea loc la un moment dat în viitor. Nu ni se oferă nici un reper calendaristic sau de orice altă natură. Se poate întâmpla în orice moment. Domnul îi va chema din această lume pe toţi cei care sunt ai Lui, atât morţi cât şi vii. Aceasta este o parte a primei învieri. Apoi, în timpul necazului cel mare mulţi credincioşi vor deveni martiri. Ei vor fi înviaţi la sfârşitul necazului cel mare împreună cu sfinţii Vechiului Testament. Şi aceasta face parte din prima înviere. Ei vor fi înviaţi pentru a trăi veşnic pe acest pământ. Aceasta este prima înviere. Este învierea vieţii, cum a numit-o Domnul.

Apoi mai este învierea pentru judecată – este vorba despre judecata de la scaunul de domnie mare şi alb – când vor fi înviaţi toţi cei nemântuiţi, din toate timpurile. Ei au vrut să fie judecaţi după faptele lor şi aşa va fi! Ei vor sta înaintea lui Dumnezeu care este drept şi neprihănit; vor avea ocazia să stea înaintea unui Dumnezeu sfânt şi să-şi pledeze cauza. Dar Dumnezeu i-a avertizat deja: nici un om mântuit nu va fi prezent la această judecată. Aici vor fi prezenţi numai cei pierduţi şi ei vor fi judecaţi după faptele lor, pentru că pedeapsa are anumite nivele (vezi Luca 12:47-48).

Dragul meu, soluţia pentru a nu intra sub incidenţa judecăţii, este să accepţi ceea ce spune Domnul Isus că este- fiul lui Dumnezeu. Este singura şansă.