Itinerar Biblic Ep.0227 – Evanghelia după Ioan cap. 2:25 – 3:5

 

Rezumat

  • Isus –Logosul întrupat.
  • Discuţia cu Nicodim.

Dragi ascultători, intrăm tot mai mult în atmosfera Evangheliei după Ioan. Prin exactitatea detaliilor cu care prezintă evenimentele legate de Domnul Isus, Ioan încearcă să ne poarte prin locurile şi timpurile în care Domnul Isus mergea cu ucenicii Săi şi împlinea voia celui ce l-a trimis.

Suntem deja la capitolul 2 din această evanghelie şi am văzut deja confirmarea faptului că Domnul Isus este trimisul lui Dumnezeu, fiul în care tatăl îşi găseşte plăcerea. Am mai văzut, de asemenea că  Ioan redă începutul semnelor, sau minunilor pe care le face Domnul Isus. Începutul acesta are loc la o nuntă la care participă şi mama Domnului Isus, precum şi Domnul nostru împreună cu ucenicii Săi.

Cred că situaţia că este bine cunoscută şi vă aduceţi aminte cum se derulează lucrurile. Nuntaşii rămân fără vin şi Domnul Isus le porunceşte să umple nişte vase cu apă, pe care mai apoi o transformă în vin.

Aşa cum  mai spuneam  obiectivul acestei lecţii nu este acela de a încuraja consumul băuturilor alcoolice. Obiectivul Lui este acela de a arăta ce se poate întâmpla acolo unde pătrunde El, Mântuitorul lumii. Ce se întâmplă acolo unde pătrunde Cuvântul lui Dumnezeu. Acest cuvânt al lui Dumnezeu, este un cuvânt viu, un cuvânt care lucrează, un cuvânt pe care Duhul lui Dumnezeu îl foloseşte pentru transformarea vieţilor. Cum se întâmplă aceasta?  Deşi nu cred că pot explica acest lucru, văd că se întâmplă adesea. Am chiar acum pe masa mea de lucru 12 scrisori de la oameni care au fost mântuiţi în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu prin acest program de radio. Nu, eu nu înţeleg cum se întâmplă acest lucru. Eu sunt doar un vas pentru apă în care se află o cantitate mică din apa Cuvântului. Pe măsură ce eu o revărs, această apă se transformă în vinul bucuriei pentru cei care primesc Cuvântul.

Dragi prieteni, acesta este mesajul important pentru fiecare dintre noi: Dumnezeu vrea să ne umple cu apa Cuvântului lui Dumnezeu pentru ca apoi să reverse din ea asupra altora.

Dar, după ce face această minune, Domnul Isus se îndreaptă către alte locuri. De acum începea lucrarea Sa publică:

v.12 După aceea, S’a pogorît la Capernaum, împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n’au rămas multe zile.

Probabil că aceasta era o referire la acea vreme în care El nu era bine primit în cetatea Sa natală. Când a intrat în sinagogă şi a citit din Isaia, ei i-au spus: “… Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?” (Luca 4:22). Probabil că atunci L-ar fi distrus. Aşa că El a plecat la Capernaum şi acolo şi-a instalat cartierul general. Aşa a rămas pe tot timpul lucrării Sale care a durat trei ani.

Dar nu se opreşte aici:

v.13  Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S’a suit la Ierusalim.

Aici avem un alt reper geografic. Isus a pornit de la Cana din Galileea, S-a dus la Capernaum şi acum Se află în Ierusalim.

Observaţi că Ioan numeşte această sărbătoare “Paştele iudeilor”. Nu mai este “Paştele în cinstea Domnului”, ca în Exodul 12:27. Este Paştele iudeilor – în principal o sărbătoare religioasă, fără cine ştie ce semnificaţie, numai un ritual prin care trebuie trecut. Cel despre care vorbeşte acest Paşte a venit acum. “… căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7).

Domnul Isus S-a dus la Ierusalim. Acest lucru nu s-a întâmplat la începutul lucrării Sale, ci, probabil, către sfârşitul primului an. Toţi bărbaţii mergeau la Ierusalim de trei ori pe an: de Paşte, de Rusalii şi la sărbătoarea corturilor. Domnul Isus S-a dus la Ierusalim de Paşte, cam pe la jumătatea lunii aprilie. Ioan are grijă să ne spună şi unde şi când s-a întâmplat ceva.

Acum aflăm că Domnul a curăţat templul. El a făcut acest lucru de două ori: o dată la începutul lucrării, şi a doua oară la sfârşit.

v.14  În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezînd jos.

Ei vindeau animale, porumbei, schimbau bani. Este interesant faptul că nu acceptau acolo decât moneda pentru templu; nici o altă monedă nu putea fi folosită sau oferită. Aşa că aveau un fel de birou de schimb valutar şi scoteau profit foarte mare din această afacere.         De ce aveau ei un astfel de sistem? De ce făceau acest lucru? Pentru că uşurau oamenilor practicarea religiei. Ei luau moneda romană care avea chipul lui Cezar pe ea, adică efigia păgânismului, şi o schimbau în moneda evreiască, singura care era folosită în templu. Aşadar, ei erau acolo pentru a fi de folos celor care vroiau să se închine la templu. De asemenea, ei schimbau monedele mai mari în monede mai mici. Ei nu făceau numai accesul la religie uşor; ei făceau astfel încât religia să fie ieftină.

Recunosc faptul că nu ar trebui să punem accentul pe bani în biserică şi nu ar trebui să cerşim bani, dar exista ceva mai intolerabil decât acest lucru. Unii oameni consideră că biserica şi cauza lui Hristos sunt ceva ieftin şi de multe ori este nevoie să tragem un semnal de alarmă.

De asemenea, în templu se vindeau animale. Era un trafic intens acolo şi se aduceau şi se cumpărau animale pentru jertfă.

A creşte animale însemna muncă şi cheltuieli pe care cineva trebuia să şi le asume. Aşa că şi acest aspect al religiei era transformat într-o afacere.

v.15  A făcut un bici de ştreanguri, şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor, şi le-a răsturnat mesele.

v.16  Şi a zis celor ce vindeau porumbei: ,,Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.“

v.17  Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: ,,Rîvna pentru casa Ta Mă mănîncă pe Mine.“

Din ceea ce vedem aici nu cred că putem să ne facem acea imagine pe care multe picturi o prezintă când este vorba de Domnul Isus. Ei înfăţişează un  Hristos anemic. Artiştii care le-au pictat nu au înţeles cum era El în realitate.

Acum, Ioan completează această relatare cu ceva ce s-a întâmplat mult mai târziu. Ei nu şi-au dat seama atunci, pe loc, de ce avea Domnul Isus această reacţie.  Abia mai târziu ucenicii şi-au adus aminte versetul 9 din Psalmul 69 şi l-au asociat ce ceea ce făcuse Domnul Isus.

De fapt, acest psalm este citat de 17 ori în Noul Testament. Este unul din cei şase psalmi citaţi cel mai des în Noul Testament.

Mai este citat în Ioan 15:25 şi 19:28-29. Ceilalţi psalmi la care se face referire frecvent sunt: Psalmul 2, 22, 89, 110 şi 118. Dar toţi aceşti psalmi constituie Cuvântul lui Dumnezeu care profeţeşte şi se împlineşte.

v.18  Iudeii au luat cuvîntul, şi I-au zis: ,,Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?“

v.19  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.“

Cuvântul grecesc folosit pentru “stricaţi” este luo care înseamnă “a dezlega”. El Se referă, desigur, la trupul Său.

v.20  Iudeii au zis: ,,Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?“

Templul din vremea aceea era templul lui Irod. Era încă în construcţie, proces care dura de 46 de ani.

În acest fragment sunt folosite anumite cuvinte într-un mod special. În versetele 14 şi 15, unde este vorba despre curăţirea templului, Isus foloseşte cuvântul hieron care se referă la templu în întregime. Isus a curăţat curtea exterioară a templului. Cuvântul folosit de Isus în versetul 19 şi de iudei în răspunsul lor din versetul 20 este naos şi se referă sanctuarul interior al templului. Acest cuvânt este folosit şi când se face referire la trup aşa cum vedem în 1 Corinteni 6:19 unde Pavel spune că trupul nostru este templul (naos) Duhului Sfânt. Iudeii L-au întrebat pe Domnul dacă a vrut să spună cu adevărat că va distruge templul. Dar Isus Se referise la trupul Său. “Dar El vorbea despre Templul trupului Său” completează Ioan. (Ioan 2:21).

Isus a spus că, dacă ei vor distruge templul, El îl va ridica din nou. Cuvântul folosit de Domnul este egeiro, cuvânt pe care îl întâlnim de cinci ori în Evanghelia după Ioan. Înseamnă “a (se) trezi” şi de fiecare dată când apare este vorba de trezire din morţi. Pavel a folosit acelaşi cuvânt – de patru ori – în predica sa din Antiohia Pisidiei. Se referă la învierea lui Hristos şi la învierea celor credincioşi. De asemenea, este folosit şi în readucerea la viaţă a lui Lazăr care a fost o trezire. Aceasta este imaginea pe care ar trebui să ne-o facem când întâlnim acest cuvânt – egeiro. Şi aceasta a vrut să spună şi Isus când a vorbit despre templul trupului Său. Dar ucenicii Lui nu au înţeles acest lucru. Abia după învierea Lui şi-au amintit şi s-au referit la aceste cuvinte ale Lui.

v.22  Tocmai de aceea, cînd a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe cari le spusese Isus.

Am ajuns la un fragment extrem de interesant. De fapt, ar trebui să citim de la versetul 23 din cap. 2 şi să continuăm cu discuţia lui Isus cu Nicodim din cap. 3. Aceasta a avut loc în Ierusalim în timpul sărbătorii Paştelui.

v.23 Pe cînd era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe cari le făcea.

Mulţi se entuziasmează când citesc acest verset şi spun: “Nu este minunat că oamenii credeau în El?” Nu era chiar aşa de minunat pentru că ei nu aveau o credinţă mântuitoare. Ei pur şi simplu aprobau minunile pe care le vedeau. Observaţi ce urmează:

v.24   Dar Isus nu Se încredea în ei, pentrucă îi cunoştea pe toţi.

v.25  Şi n’avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuş ştia ce este în om.

Limbajul folosit aici spune că Isus nu credea în ei. Vedeţi voi, ei credeau în El, dar El nu credea în ei. Credinţa lor nu era o credinţă mântuitoare, iar Domnul Isus ştia foarte bine ce era în inima lor.

Dar şi cei care spun astăzi că cred în Isus trebuie să-şi pună câteva întrebări. Ce vreţi să spuneţi prin afirmaţia: “Eu cred în Isus”? Vreţi să spuneţi că credeţi în datele şi faptele Evangheliei? Credeţi în Domnul Isus ca Mântuitor? Credeţi că El a murit pentru păcatele voastre? Credeţi că Domnul Isus Hristos a înviat pentru ca voi să fiţi făcuţi drepţi înaintea lui Dumnezeu? Este El singura voastră nădejde pentru cer?

Aceşti oameni erau interesaţi de ceea ce se întâmpla şi când L-au văzut pe Isus făcând acele minuni, au crezut. Nu aveau încotro – văzuseră minunile. Dar Isus nu credea în ei. El ştia că credinţa lor nu era autentică pentru că El însuşi ştia ce este în om. Îi cunoştea foarte bine pe aceşti oameni.

Domnul Isus nu S-a dedicat mulţimii de oameni pentru că ştia că nu aveau o credinţă autentică. În schimb, în timpul nopţii, Isus a stat de vorbă cu Nicodim, S-a dedicat Lui pentru că a văzut că acest om avea o credinţă autentică.

Aici însă intervine o pauză care desparte capitolul 2 de capitolul 3 şi pentru că  nu îşi are locul această linie de demarcaţie între capitole nu vom face această pauză. Să mergem deci mai departe la capitolul 3 , primul verset:

v.1  Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.

Nicodim este cu totul diferit de restul mulţimii. Domnul Isus nu a avut încredere în toţi acei oameni pentru că le cunoştea credinţa şi ştia că nu este autentică. Dar Nicodim era un om sincer şi deschis. Să facem cunoştinţă cu el!

Din acest fragment aflăm trei lucruri despre Nicodim. Primul este acela că era dintre farisei. Aceasta înseamnă că făcea parte din cea mai valoroasă grupare din Israel. Fariseii credeau în inspiraţia Vechiului Testament, în venirea lui Mesia, în minuni şi în înviere. Era fariseu şi numele lui era Nicodim. Şi era un fruntaş, adică un conducător al iudeilor. Aceasta ne spune ceva despre cele trei măşti pe care le purta acest om.

Avem aici o imagine a omului modern. Nicodim era dintre farisei când se întâlnea cu ei. Când era în mijlocul lor, era unul de-al lor. În acele momente lăsa garda jos, atât cât îşi permitea. Apoi, când ieşea dintre ei şi mergea pe stradă, oamenii se dădeau la o parte şi îi făceau loc să treacă. El purta acea haină specială, filacteriile, şi acel şal de rugăciune, iar oamenii spuneau: “Uite-l pe fruntaşul Nicodim! Ce om remarcabil! El este fruntaşul iudeilor!” Cu aceştia, el adopta o atitudine cu totul diferită. Dar dincolo de acestea, el era un om obişnuit – Nicodim – care poate avea şi o poreclă.

Mulţi oameni trăiesc astăzi cu trei măşti. Să luăm exemplul unui om de afaceri sau preşedintele unei firme importante. El se duce dimineaţa la birou unde toată lumea îl salută cu respect şi caută să i se vâre pe sub piele. Subalternii cred că îl cunosc, dar se înşeală amarnic. Apoi se întâlneşte cu unii dintre clienţii săi şi le spune că afacerile merg foarte bine. La prânz, el se duce să mănânce la restaurant unde se întâlneşte cu oameni cu care se află într-un alt fel de relaţii. Sunt prietenoşi, se cheamă pe numele mic şi când îl întreabă pe omul nostru cum merg afacerile, primesc acelaşi răspuns: “Afacerile merg grozav.” După orele de serviciu, când ajunge acasă, îşi scoate haina şi se prăbuşeşte frânt într-un fotoliu. Acum sunt scoase cele două măşti pe care le-a folosit printre colegi, subalterni şi amici. Soţia lui se apropie de el şi îl întreabă cum merg afacerile şi el răspunde: “Afacerile merg rău de tot.” Acesta este el în realitate. Cam aşa ceva se petrece cu mulţi dintre noi şi se petrece şi cu Nicodim:

v.2  Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.“

Nicodim vine la Isus purtând o mască. El spune: “Ştim…”. Cine este acest “noi ştim”? Noi, fariseii. El vine ca unul dintre farisei şi poartă această mască. Complimentul lui este sincer. Nu este ipocrit. Nicodim spune: “Noi, fariseii, suntem de acord că Tu eşti un învăţător venit de la Dumnezeu.”

Eu cred că el a venit să vorbească despre Împărăţia lui Dumnezeu. Fariseii îşi doreau să întemeieze Împărăţia şi să scape de jugul roman. Dar nu aveau mijloacele pentru a face acest lucru. Dar iată că vine Unul care se bucură de foarte mare popularitate şi pe care mulţimile Îl urmează. Fariseii vor să-şi lege şi ei căruţa de El. El venea din Galileea şi ei erau convinşi că nu ştia cum să se descurce cu politicienii, aşa că se gândesc că cel mai bine ar fi să-şi unească forţele. Aşadar Nicodim vine şi recunoaşte că Isus este un învăţător care vine de la Dumnezeu.

Dovada asupra căreia atrage atenţia el o constituie minunile făcute de Isus. El nu putea să nu recunoască aceste minuni. Vă rog să observaţi că nimeni nu se îndoia în vremea aceea de minunile Domnului Isus. Trebuie să fii profesor de seminar la o distanţă de două mii de ani şi câteva mii de km pentru ca să te îndoieşti de minunile făcute de Domnul Isus. Pe vremea aceea însă nu se îndoiau de ele nici prietenii, nici duşmanii Lui.

v.3  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“

De aceea cred eu că Nicodim venise să vorbească despre Împărăţia lui Dumnezeu. Nu văd alt motiv pentru care Domnul să-l fi întrerupt atât de brusc şi să spună: “Problema este că nici măcar nu poţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu te naşti din nou mai întâi.” Domnul îi spune unui fariseu, unui om religios până-n vârful degetelor, că nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu se naşte din nou. Dacă acest om a venit să vorbească despre Împărăţie şi despre instaurarea ei, această afirmaţie l-a derutat. Acum el scoate masca fariseului, dar o mai are încă pe cea a fruntaşului iudeilor.

v.4  Nicodim I-a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?“

Isus i-a spus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou. Cuvântul grecesc pentru “din nou” este anothen care înseamnă “de sus”. Acest om nu se putea gândi la altceva decât la o naştere fizică. El a renunţat imediat la masca fariseului condescendent şi a întrebat cum este posibil acest lucru.

Domnul nu vorbea despre o naştere fizică, ci despre una spirituală. Nicodim nu putea înţelege acest lucru din cauză că nu avea capacitatea spirituală necesară pentru a-l cuprinde.

v.5  Isus i-a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să se nască cineva din apă şi din Duh? Unii cred că a fi născut din apă este tot una cu a fi botezat în apă. Dar aceasta ar fi o expresie neobişnuită dacă la aceasta s-ar referi. Alţi cercetători creştini au fost de părere că naşterea în apă este naşterea fizică, făcând referire la faptul că pruncul este în mediu lichid în pântecele mamei. Eu nu cred că aceasta este interpretarea corectă. Isus nu vorbea despre diferenţa dintre naşterea naturală şi cea spirituală. El vorbea despre cum poate un om să se nască “de sus”, să se nască din nou.

Aşa cum am văzut în capitolul 2, apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. În capitolul 17 vom citi: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”      (Ioan 17:17). Cuvântul lui Dumnezeu are o putere curăţitoare şi sfinţitoare.               În Ioan 15:3, Isus spune: “Acum voi sunteţi curaţi prin cuvântul pe care vi l-am spus.” Cuvântul lui Dumnezeu este asemuit cu apa de foarte multe ori. Noi credem că a fi născut din apă şi din Duhul înseamnă că o persoană trebuie să fie născută din nou de către Duhul Sfânt prin intermediul Scripturii. Noi suntem convinşi că nimeni nu poate fi născut din nou fără Cuvântul lui Dumnezeu aplicat de către Duhul Sfânt. Un om se naşte din nou prin apă, care este Cuvântul lui Dumnezeu, şi Duh – Duhul Sfânt – care face acest lucru real în inima lui.

Dragul meu, este ceea ce fiecare din noi are nevoie. Este condiţia pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Ai îndeplinit tu această condiţie?