Itinerar Biblic Ep.0225 – Evanghelia după Ioan cap. 1:5-39

 

Rezumat

• Isus lumina oamenilor.

• Prin credinţă primim puterea de a ne face copii ai lui Dumnezeu.

       Dragi ascultători, cred că v-aţi convins deja de profunzimea Evangheliei după Ioan. Am parcurs doar primele patru versete din primul capitol al Evangheliei sale şi deja am discutat despre lucruri de o însemnătate deosebită.

Doresc să remarc doar ceea ce spune el cu privire la Domnul Isus identificându-l ca fiind Cuvântul venit în lumea noastră. Este, dacă vreţi, cel mai concret mesaj pe care Dumnezeu îl trimite omenirii. În Domnul Isus se întâlnesc atâtea lucruri care fac parte din esenţele vieţii încât a trece cu uşurinţă peste ele ne-ar priva de cele mai mari binecuvântări. De fapt,  Ioan sumarizează totul într-o sintagmă foarte simplă: “În El era viaţa”.

Adică tot ce înseamnă viaţă este în Isus Hristos. ”În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.” Noi trăim într-un univers care, din punct de vedere spiritual, se află în întuneric. De fapt, într-o anumită măsură, este întuneric şi din punct de vedere fizic. Dar Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Corpurile cereşti care dau lumină sunt răspândite prin tot universul ca iluminatul electric într-un oraş mare.

Se spune că, dacă ajungi la o anumită distanţă de pământ, totul este întuneric în jur. Trebuie să fie înfricoşător să vezi numai întuneric în jurul tău, acolo unde nici un corp ceresc nu poate reflecta lumina soarelui. Micul nostru glob pământesc se află într-un univers întunecat şi totuşi, nimic nu se poate compara cu întunericul spiritual care-l învăluie. Când dispare soarele, este întuneric fizic peste ţară; dar întunericul spiritual durează 24 de ore pe zi. Omul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu; omul are o atitudine de răzvrătire faţă de Dumnezeu; omul este în păcat şi acest păcat îl orbeşte astfel că nu-L poate vedea pe Dumnezeu. În Domnul Isus Hristos poate fi găsită lumina, şi lumina pe care o dă El este lumina oamenilor.

De fapt, viaţa Lui este singurul lucru care poate aprinde lumina în inima omului. Un om care nu s-a născut din noi nu are viaţă spirituală. Acesta este motivul pentru care atunci când Îi este prezentat Isus Hristos, el spune: “Nu înţeleg deloc ce-mi spui.”

Lumea de astăzi este cufundată în întuneric spiritual. Domnul Isus Hristos a adus singura lumină care există în această lume. El este lumina. “În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.”

Să înaintăm acum la versetul cinci din primul capitol al Evangheliei după Ioan:

v.5 Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n’a biruit-o.

Aşa cum spuneam, Domnul Isus este cel care a adus lumina spirituală de care omenirea are atâta nevoie. Acum, “N-a biruit-o” nu este tocmai traducerea cea mai fericită. Cuvântul grecesc este katelaben şi înseamnă “a cuprinde, a include”. Adică: Lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu o poate cuprinde. Poate că aţi auzit şi voi exclamaţia: “În ce întuneric mă aflam înainte de a-L cunoaşte pe Hristos! Nu ştiu de ce nu vedeam nimic!” Eraţi în întuneric şi nu aveaţi cum să vedeţi. Întunericul nu poate cuprinde lumina, nu o poate absorbi.

Dacă intraţi într-o cameră întunecoasă, în momentul în care aţi aprins lumina, întunericul a dispărut. Lumina şi întunericul nu pot coexista în lumea fizică. În momentul în care aprindeţi lumina, întunericul a dispărut. În momentul în care stingeţi lumina, apare din nou întunericul.

Altfel stau lucrurile în sfera spiritualului. Lumina şi întunericul spiritual există împreună în această lume. Uneori soţul este mântuit şi soţia nu este mântuită sau invers. Alteori, un credincios lucrează cot la cot cu un necredincios care îi spune: “Ce înţelegi prin a fi creştin? Eu îmi dau silinţa să fac toate lucrurile bine şi să fiu un om bun. De ce spui că nu sunt creştin?” Lumina şi întunericul stau alături şi întunericul nu poate cuprinde, nu poate include lumina. Despre acest lucru este vorba în versetul 5: “Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o.”

Dar iată o altă afirmaţie cu privire la Domnul Isus:

v.10  El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

Aceasta era tragedia: lumea era în întuneric spiritual şi nu L-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. Suntem şi astăzi martorii unui val de ateism şi necredinţă. Mai mult, acesta va fi din ce în ce mai mare în zilele care vor veni. Cei mai mulţi oameni nu recunosc faptul că necredinţa şi ateismul se potrivesc foarte firesc omului firesc. Cineva îmi spune: “Ai citit în ziarul cutare ce a scris doctorul cutare?” Da, am citit. “Şi nu ţi se pare îngrozitor?” Nu, nu mi se pare. M-ar fi supărat dacă ar fi spus că este un credincios, pentru că prin ceea ce a spus şi a făcut a arătat că este necredincios. El spune că nu crede în naşterea din nou şi nu crede că trebuie să-L primească pe Hristos ca să fie mântuit. Eu nu mă aştept ca acest om să spună că el crede în Biblie. O asemenea afirmaţie le-ar contrazice pe toate cele făcute anterior.

Aşa-zişii teologi sau profesori teologi care sunt de partea mişcării “Dumnezeu a murit” fac afirmaţia ridicolă şi imposibilă conform căreia ei sunt atei creştini! Este evident că ateismul exclude posibilitatea de a fi creştin. Cu toate acestea, necredinţa a pătruns în seminarele şi amvoanele din toată această lume. Lumea nu-L cunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu, dragii mei şi aceasta este o mare tragedie.

v.11  A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

El a venit în propriul univers şi poporul Său nu L-a recunoscut.

v.12  Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Ei, aceasta este o afirmaţie interesantă. De fapt, o mai bună traducere a versetului ar fi :“Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat puterea…”. Cuvântul pentru putere de aici nu este cel pentru putere fizică, ci este exousia – putere delegată, autoritate. “Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu.” Observaţi că este vorba despre toţi cei care au crezut în Numele Lui. Verbul a crede este urmat mereu de o prepoziţie. Unii spun: “Cum adică? Tot ce am de făcut este să spun că cred?” Da, dar aceasta implică ceva. Trebuie să credeţi în Domnul Isus Hristos sau să-L credeţi pe Domnul Isus Hristos. Credinţa, aşa cum este folosit acest termen în Biblie, nu este doar o cunoaştere care rămâne la nivel intelectual. De exemplu, să spunem că stau lângă un scaun şi spun: “Cred că scaunul acesta mă va ţine”, deşi scaunul nu mă ţine pentru că nu m-am aşezat pe el. De ce? Astfel am doar o cunoaştere intelectuală asupra acestui lucru. Eu doar spun că mă va ţine. Dar dacă eu cred în acest lucru şi mă aşez pe scaun. Mă aşez pe el cu toată greutatea şi scaunul mă ţine. Ce puteţi spune voi despre Isus Hristos? Credeţi că El vă poate ţine? Este El Mântuitorul vostru? Nu se reduce totul la a sta deoparte şi a spune: “Da, eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Întrebarea este: v-aţi încrezut în El? Credeţi în El? V-aţi găsit odihna în El? Scaunul mă ţine foarte bine. În acest moment, Hristos este Mântuitorul meu desăvârşit, pe El mă bizui şi în El mă odihnesc. Iar despre lucrul acesta pot să depun şi o mărturie, aşa cum depune şi Ioan Botezătorul:

v.19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, cînd Iudeii au trimes din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: ,,Tu cine eşti?“

Acesta este primul incident din viaţa lui Ioan Botezătorul pe care îl prezintă evanghelistul Ioan în cartea sa. El nu ne relatează nimic despre naşterea acestui om. Despre acest subiect aflăm detalii în Evanghelia după Luca.

Aici, relatarea despre Ioan Botezătorul începe când o delegaţie de la Ierusalim vine să-l întrebe dacă el este Acela pe care Îl aşteptau.

În această întrebare se strecoară o ispită subtilă pentru că îi oferă lui Ioan prilejul de a se da drept cine nu este. În Ioan 3:30 avem răspunsul lui atunci când ucenicii lui au intenţionat să facă din el ceea ce nu era. Ioan Botezătorul spune: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Ce afirmaţie uimitoare! Aceasta este afirmaţie pe care ar trebui s-o facă fiecare credincios. Mai mult, este afirmaţia pe care ar trebui s-o trăiască fiecare credincios. “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.”

Dragul meu prieten, nu poţi fi tu pe primul loc în viaţa ta. Acest loc poate fi ocupat ori de tine, de eul tău egoist, ori de Hristos. Nu pot fi amândoi pe primul loc. El trebuie să crească şi eu trebuie să mă micşorez. Va fi ori aşa, ori invers.

Acum observaţi răspunsul pe care îl dă Ioan Botezătorul conducătorilor religioşi:

v.20  El a mărturisit şi n’a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.

Vedeţi voi, ei au sugerat cu viclenie că el ar putea fi Hristos – aceasta pentru că exista acea speranţă mesianică. Dar Ioan Botezătorul spune foarte clar că el nu este Mesia. Ei nu caută unde trebuie. Atunci, dacă nu este Hristos, cine este el? Ce persoană importantă este?

v.21  Şi ei l-au întrebat: ,,Dar cine eşti? Eşti Ilie?“ Şi el a zis: ,,Nu sînt!“ ,,Eşti proorocul?“ Şi el a răspuns: ,,Nu!“

Remarcaţi cât de concis şi clar este Ioan aici. Răspunsurile lui sunt la obiect şi devin din ce în ce mai scurte pe măsură ce se înmulţesc întrebările conducătorilor religioşi. Dacă nu este Hristos, el trebuie să fie Ilie. Dacă nu este Ilie, trebuie să fie Profetul. Ei se referă astfel la un profet asemenea lui Moise care fusese făgăduit în Deuteronom 18:15. Ioan răspunde printr-un “Nu” foarte clar. El nu este profetul despre care este vorba în Deuteronom.

v.22  Atunci i-au zis: ,,Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuţi?“

Ei insistă vrând cu tot dinadinsul ca el să le spună cine este. Nu se pot întoarce la cei care i-au trimis cu un şir de răspunsuri negative. Ioan se identifică astfel:

v.23  ,,Eu“, a zis el, ,,sînt glasul celuice strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.“

Observaţi că el este un glas. Vedeţi voi, Hristos este Cuvântul! Ioan este glasul! Şi Ioan nu vrea să fie nimic mai mult decât un glas! El are de transmis un mesaj mult mai măreţ decât el. Şi noi ar trebui să ne mulţumim cu această poziţie de glas care transmite mesajul lui Dumnezeu pentru că mesajul este cu mult mai măreţ decât individul. Bineînţeles că glasul trebuie să proclame slava lui Hristos.

Observaţi extraordinarul mesaj al lui Ioan: “Neteziţi calea Domnului!” Cu alte cuvinte: “Pregătiţi-vă pentru venirea Domnului!” Eu cred că aceasta înseamnă că Împărăţia cerurilor este aproape. Era aproape în persoana Împăratului. Ioan spune: “Neteziţi calea Domnului!” Acesta era un îndemn pentru oameni să alunge din viaţa lor lucrurile rele, nepotrivite. Şi noi avem nevoie să rezolvăm problema lucrurilor rele sau greşite din viaţa noastră. Numai atunci ne este deschisă părtăşia cu Dumnezeu. “Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). Trebuie să ne facem ordine în viaţă, să ne îndreptăm viaţa şi acest lucru este posibil prin mărturisire, aşa cum ne spune şi Biblia în 1 Ioan 1:8-9.

Revenind la Ioan Botezătorul, să remarcăm faptul că el îl citează pe profetul Isaia. “… Pregătiţi calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40:3).

v.24  Trimeşii erau din partea Fariseilor.

v.25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: ,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?“

Acum ei îl pun pe Ioan în faţa unei probleme tehnice. “Dacă nu eşti nici unul din aceştia, de ce botezi?”

Ioan 1:26  Drept răspuns, Ioan le-a zis: ,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.

Ioan 1:27  El este Acela care vine după mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor Lui.“

Astăzi noi îi spunem acestui bărbat Ioan Botezătorul. Dar el spune că nu a folosit decât apă. După El urma să vină Cel care va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acel foc este botezul judecăţii care va veni asupra acestui pământ. Botezul cu Duhul Sfânt a avut loc în ziua Cincizecimii. Unii se întreabă dacă Hristos S-a aflat în mijlocul acelei mulţimi în ziua aceea. Nu ştim. Dar poate că a fost.

“El este Acela care vine după mine şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui.” Slujitorul trebuie să facă orice sarcină încredinţată de stăpânul lui. Un discipol însă trebuie să ducă la îndeplinire orice sarcină mai puţin dezlegatul şireturilor învăţătorului. Aceasta era regula acelor vremuri. Ioan spune că este un slujitor: nici măcar un discipol, doar un slujitor. Şi nu merită să fie nici măcar slujitor, deşi asta este.

v.28  Aceste lucruri s’au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Apostolul Ioan ne familiarizează cu geografia acelor locuri. El ne dă mai multe nume de localităţi şi date calendaristice. Aici avem numele Betabara, pentru ca în versetul următor să ni se precizeze când se întâmplau evenimentele descrise: “a doua zi”. Ioan ne arată că Isus Hristos, Cel care a venit din veşnicii, Cuvântul întrupat este conectat acum la geografia şi calendarul pământesc.

v.29   A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Ioan Îl identifică pe Isus în acest moment. El este Mântuitorul. Isus nu este numai Mesia, El este şi Mântuitorul. El este un Mântuitor preamărit pentru că este Mielul lui Dumnezeu. Este Mântuitorul desăvârşit pentru că a venit să ia păcatele lumii. Isus Hristos este Mântuitorul veşnic ceea ce înseamnă că orice om poate veni oricând la El.

Aici avem împlinirea răspunsului dat de Avraam lui Isaac acum mulţi, mulţi ani. “Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: ‘Tată!’ ‘Ce este, fiule?’ i-a răspuns el. ‘Isaac a zis din nou: ‘Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?’ ‘Fiule’, a răspuns Avraam, ‘Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot’” (Geneza 22:7-8). Ioan ne spune că Isus este Mielul.

Aceasta este o dovadă următorul lucru: Cain a greşit şi Abel a avut dreptate. Abel a adus un miel. Toţi mieii care au fost înjunghiaţi pe altarele evreieşti de-a lungul timpurilor şi-au găsit împlinirea în El. Ioan Îl arată pe Isus din mulţime. “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”

v.30  El este Acela despre care ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

v.31  Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.“

Ioan spune că Isus este adevăratul Botezător. L-am putea numi Isus Botezătorul. El este Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc.

v.32  Ioan a făcut următoarea mărturisire: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

v.33  Eu nu-L cunoşteam; dar Celce m’a trimes să botez cu apă, mi-a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.`

v.34  Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.“

v.35  A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui.

v 36  Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!“

Înainte a fost Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Aceasta este lucrarea lui Hristos. Acum este: “Iată Mielul lui Dumnezeu!” Isus este Mielul în persoana Sa. Vedem că Ioan L-a botezat pe Isus şi Isus a fost identificat de către Duhul Sfânt. Privindu-L pe Isus, Ioan spune: “Iată Mielul lui Dumnezeu!”

v.37  Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.

v.38  Isus S’a întors; şi, cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: ,,Ce căutaţi?“ Ei     I-au răspuns: ,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?“

v.39  ,,Veniţi de vedeţi“, le-a zis El. S’au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela ceasul al zecelea.

El vă adresează aceeaşi invitaţie şi vouă astăzi: “Veniţi de vedeţi!” Psalmistul spune: “Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8).

Dragi prieteni, acceptaţi această invitaţie.