Itinerar Biblic Ep.0224 – Evanghelia după Ioan cap. 1:1-4

 

Rezumat

  • Prolog- întruparea.
  • Cuvântul făcut trup.
  • Mărturia lui Ioan Botezătorul.
  • Mărturia lui Andrei.

Dragi prieteni, pornim la drum în Evanghelia după Ioan. Aşa cum spuneam în introducere, este o carte profundă, scrisă, în mod special pentru aceia care au luat deja decizia de a deveni copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus.

Evanghelia după Ioan ni-L prezintă pe Domnul Isus Hristos prin trei afirmaţii impresionante:

“La început era Dumnezeu”,

            “şi Cuvântul era cu Dumnezeu”,

            “şi Cuvântul era Dumnezeu.”

“Cuvântul” este unul din cele mai profunde şi mai înalte titluri atribuite Domnului Isus Hristos. Nu este uşor de determinat semnificaţia lui exactă. Evident este faptul că Domnul Isus nu este “logos”-ul filozofiei greceşti. Mai curând, El este “memra” din Scripturile ebraice.

Observaţi cât de important este Cuvântul în Vechiul Testament. De exemplu, numele Iehova nici măcar nu era pronunţat. Era un nume, un cuvânt atât de sfânt încât evreii nu-l pronunţau niciodată. Dar în acest început de Evanghelie Îl avem pe Acela care este Cuvântul şi care, însumând tot ce este spus despre El în Vechiul Testament, este prezentat ca fiind Cel de “la început”. Acest început precede chiar şi primele cuvinte ale Bibliei, care spun: “La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Acest început din Geneza poate fi datat, deşi nu cred că putem face acest lucru cu prea mare precizie. Nu are sens să spunem că totul a început în anul 4004 î.H., cum spune Ussher. Probabil că acest început a avut loc cu miliarde de ani în urmă. Vedeţi voi, noi vorbim despre un Dumnezeu al veşniciei. El era deja prezent când a început creaţia. Aşa se explică timpul trecut din afirmaţia “La început era Cuvântul”. Aceasta înseamnă că El exista înainte de acest început. Nu se spune că atunci a luat fiinţă Cuvântul, adică la început, ci ni se arată că El exista deja la data acestui început. Care început? Atât de demult cât puteţi voi să mergeţi cu imaginaţia. Biblia spune: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Acesta a fost începutul lui Dumnezeu? Nu. Mergeţi înapoi în timp de la acest moment cât de mult puteţi. Eu pot merge până la miliarde de ani mai înainte de creaţie. Poate că voi puteţi merge mai mult, dar să ne oprim la un punct, să zicem la câteva miliarde de ani înainte de creaţie. Chiar şi atunci, Dumnezeu exista deja. El vine din veşnicie, din trecutul veşniciei pentru a ne întâlni. El nu are început. “La început era Cuvântul” trebuie citit astfel: El era deja prezent când a fost acest început. Acum veţi spune: “Dar trebuie să fi existat un început la un moment dat.” Ei bine, oriunde aţi începe, El este deja acolo, El există deja de o veşnicie. “La început era Cuvântul” – în limba originală sunt cinci cuvinte, dar nu există nici un om pe faţa acestui pământ care să le poată înţelege, să le poată pătrunde întreaga semnificaţie. Această primă afirmaţie a Evangheliei după Ioan ne lasă undeva în spaţiu.

Cea de-a doua afirmaţie este: “şi Cuvântul era cu Dumnezeu”. De aici reiese cât se poate de clar că El este o persoană diferită de cea a lui Dumnezeu Tatăl. Nu puteţi spune că El este Dumnezeu Tatăl pentru că El este cu Dumnezeu. Acum va spune cineva: “Dacă El este cu Dumnezeu, înseamnă că El nu este Dumnezeu.” Cea de-a treia afirmaţie ne pune la punct: “şi Cuvântul era Dumnezeu”. Aceasta este o declaraţie clară şi fermă: Domnul Isus Hristos este Dumnezeu. De fapt, limba greacă este şi mai clară pentru că în greacă, cuvântul cel mai important este plasat la începutul propoziţiei, aşa că aceasta sună astfel: “Dumnezeu era Cuvântul”. Este o afirmaţie categorică. Mai categoric de atât nu se poate. Vreţi să daţi la o parte dumnezeirea lui Hristos? Dragi prieteni, nu puteţi face acest lucru. Primele trei afirmaţii din Evanghelia lui Ioan pun lucrurile la punct. “La început era Dumnezeu, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Să trecem acum la versetul 14 şi vom observa alte trei afirmaţii.

v.14  Şi Cuvîntul S’a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. –

Observaţi afirmaţiile?

“Şi Cuvântul S-a făcut trup”,

            “Şi Cuvântul a locuit printre noi”,

            “El era plin de har şi adevăr”.

Dacă filozoful grec ne-a urmărit în timpul explicaţiilor asupra primului verset, acum cred că ne părăseşte. El nu ar fi niciodată de acord cu întruparea Cuvântului (“Cuvântul S-a făcut trup”). Limba greacă ne arată mai clar şi mai exact semnificaţia acestui fapt, pentru că în greacă acest fragment sună astfel: “Cuvântul S-a născut trup”.

Gândiţi-vă câteva momente la acest enunţ. Dumnezeul veşniciei, Cel din vechime a venit la Betleem ca un prunc gingaş care o face pe mama lui să plângă. Observaţi că Evanghelia după Ioan nici nu consemnează episodul naşterii lui Isus Hristos în Betleem. Ştiţi de ce? Ioan vorbeşte despre Unul prea măreţ pentru Betleem. Cuvântul din veşnicie a devenit trup.

“Şi (Cuvântul) a locuit printre noi” este cea de-a doua afirmaţie din versetul 14. “A locuit” este traducerea lui “skenoo” care înseamnă “El Şi-a ridicat cortul printre noi”. Trupurile noastre pământeşti sunt doar nişte corturi în care trăim vremelnic.

Apostolul Pavel a folosit aceeaşi comparaţie: “Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc…” (2 Corinteni 5:1). Această casă în care trăim este un cort care poate fi suflat de pe faţa pământului peste noapte, poate dispărea într-o clipită. Pentru că eu şi voi trăim în aceste corturi, Dumnezeul veşniciei a luat asupra Lui un trup omenesc şi astfel şi-a aşezat şi El cortul printre noi, pe pământ. Aceasta este cea de-a doua afirmaţie a versetului 14.

Să vedem care este cea de-a treia afirmaţie a acestui verset: “plin de har şi de adevăr”. Întrebarea firească aici este aceasta: “Dacă El S-a făcut trup, înseamnă că Şi-a impus anumite limite.” Ioan ne spune: “Nu e chiar aşa… El este plin de har şi de adevăr.” Cuvântul “plin” înseamnă că pur şi simplu nu se mai poate adăuga ceva. El a adus întreaga dumnezeire cu El şi când a venit pe pământ era plin de har şi de adevăr.

Acum vom trece la versetul 18 unde vom găsi alte trei afirmaţii. Vă rog să notaţi cât de bine este organizat materialul lui Ioan.

v.18  Nimeni n’a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.“

Observaţi prima afirmaţie: “Nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu.” De ce? El va explica acest lucru în această Evanghelie. Domnul Isus va spune femeii de la fântână: “Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan 4:24). Dumnezeu este Duh. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dar cum rămâne cu apariţiile Lui din Vechiul Testament?   Dumnezeu nu S-a revelat niciodată pe Sine în faţa ochilor omului, nici măcar în Vechiul Testament. Atunci, ce au văzut acei oameni? Iacov a spus că L-a văzut pe Dumnezeu dar, de fapt, el l-a văzut pe îngerul Domnului care s-a luptat cu el. Aceasta era o formă de manifestare a divinităţii, dar Iacov nu L-a văzut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Duh. “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu.”

Cea de-a doua afirmaţie este: “singurul Lui Fiu”. Cel mai bun manuscris grecesc este cel al lui Nestle, cărturarul german. El a ajuns la concluzia clară că nu este vorba despre singurul Fiu ci de singurul Dumnezeu. Şi eu prefer această variantă. “Care este în sânul Tatălui” ne spune foarte multe. El nu a venit din capul lui Dumnezeu pentru a ne revela înţelepciunea lui Dumnezeu; nu a venit din piciorul lui Dumnezeu pentru a fi slujitorul omului. El spune: “căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea. ci voia Celui ce M-a trimis”  (Ioan 6:38). Isus era slujitorul lui Dumnezeu – a venit să-L slujească şi slujindu-L pe Tatăl îi slujea şi pe oameni.) Isus nu a ieşit din picioarele lui Dumnezeu, nu a ieşit nici din capul Lui; din sânul Tatălui a venit pentru a dezvălui oamenilor inima lui Dumnezeu. El era singurul Fiu pe care L-a avut Tatăl, Fiul care este în sânul Tatălui.

Cea de-a treia afirmaţie completează versetul 18: “Acela L-a făcut cunoscut”. Cuvântul grecesc din acest fragment este exegesato.

 “Ago” înseamnă “a conduce” şi ex înseamnă “afară”. Aceasta înseamnă că Isus Hristos L-a condus pe Dumnezeu în afară, în văzul tuturor. Cunoaşteţi vreun lucru mai măreţ decât acesta? O călătorie pe lună este un nimic în comparaţie cu aşa ceva.

Din trecutul veşniciei vine Dumnezeul acestui univers, Creatorul tuturor lucrurilor şi ia asupra Lui un trup omenesc. Astfel, El Îl aduce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor pentru ca oamenii să-L poată cunoaşte.

Dragul meu prieten, singura cale prin care Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu este prin Isus Hristos. Isus Hristos a venit să-L reveleze pe Dumnezeu pentru că El este Dumnezeu.

Nu am terminat cu aceste afirmaţii. Mai este un lucru aici pe care aş dori să-l observaţi. Haideţi să punem la un loc primul verset din fiecare din aceste trei grupe şi să vedem ce va ieşi.

“La început era Cuvântul”,

            “Şi Cuvântul S-a făcut trup”,

            “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu.”

Nu-L puteţi vedea pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Duh. A fost nevoie ca Dumnezeu să ia trup omenesc; a fost nevoie să devină asemenea nouă, unul dintre noi, pentru ca noi să-L cunoaştem.

Acum să alăturăm cea de-a doua secţiune din fiecare din cele trei grupe:

“Cuvântul era cu Dumnezeu”,

            “Şi a locuit printre noi”,

“singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui.”

Gândiţi-vă puţin la faptul că El era cu Dumnezeu, îngerii se plecau înaintea Lui, era egalul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris astfel despre Domnul Isus: “n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (Filipeni 2:6). Isus nu S-a dus la şcoală ca să Se facă Dumnezeu; nici nu a lucrat peste program pentru a obţine calitatea de Dumnezeu. Nu a căutat să obţină diploma de Dumnezeu. El nu încerca să devină Dumnezeu pentru că era şi este Dumnezeu. Şi nici nu avea de ce să se teamă că locul Lui în cer va fi luat de altcineva cât timp El a trăit pe pământ pentru că nu era posibil acest lucru. El este Dumnezeu. Dar iată că Se naşte în Betleem şi este înconjurat de câţiva păstori. Timp de 30 de ani El a trăit în Nazaret fără să ştie nimeni cine este. Dumnezeu vine din veşnicie, merge în Nazaret şi acolo lucrează ca tâmplar. De ce? Pentru ca voi să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu, dragi prieteni. Nu-L puteţi cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Isus Hristos. Singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui este Cel care ni-L poate descoperi pe Dumnezeu. Nimeni altcineva nu o poate face.

Acum observaţi cea de-a treia afirmaţie din fiecare grup:

“Cuvântul era Dumnezeu”,

“Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”,

            “Acela L-a făcut cunoscut.”

Cât a trăit pe pământ, Isus era în continuare Dumnezeu, plin de har şi de adevăr. Şi El L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu. El este singurul care Îl poate arăta pe Dumnezeu oamenilor, Îl poate aduce în mijlocul oamenilor unde noi Îl putem cunoaşte.

Nu am terminat încă. Aş dori să vă mai spun ceva. Cum poate fi împărţit acest univers?

Am stat de vorbă cu un om de ştiinţă care a lucrat la proiectarea scuturilor protectoare ale navelor spaţiale. El este specialist în energie termică, ştie tot ce se poate şti despre căldură. În timp ce luam masa împreună, el mi-a spus: “Ştiai că acest univers este împărţit în lucruri care pot fi luate în grupuri de câte trei? Eu cred că Dumnezeu Şi-a pus amprenta asupra tuturor lucrurilor. Sfânta Treime este peste tot.” Apoi mi-a explicat ce a vrut să spună. Universul are trei componente: timp, spaţiu şi materie. Puteţi să spuneţi care este a patra? Interesant este că timpul, spaţiul şi materia includ tot ce există în univers aşa cum îl cunoaştem noi. Apoi, timpul are trei unităţi: trecut, prezent şi viitor. Puteţi să spuneţi că mai există şi un al patrulea segment de timp în afară de acestea? Şi ce putem spune despre spaţiu? Aici avem lungime, lăţime şi înălţime. Mai există o altă direcţie? De asemenea, în ceea ce priveşte materia avem energie, mişcare şi fenomene. Acestea sunt cele trei diviziuni ale primelor trei diviziuni. Universul în care trăim poartă amprenta Sfintei Treimi.

Acum observaţi felul în care este cuplată Întruparea în ceea ce am spus până acum. Versetul 1:

Timpul: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu.”

Spaţiul: “Cuvântul S-a făcut trup”, a devenit trup, a coborât în acest spaţiu. Unde? La Betleem, un punct geografic. De fapt, pentru El şi acest pământ era doar un mic punct geografic. El Şi-a ridicat cortul aici, printre noi. Noi am privit slava Sa, a Singurului Fiu

care era plin de har şi de adevăr.

Materia: “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Omul L-a putut vedea şi cunoaşte pe Dumnezeu pentru că Isus Hristos a devenit materie, a devenit om, a luat asupra Sa trup de om. Acesta este timpul, spaţiul şi materia Întrupării. Să le împărţim şi pe acestea în trei.

Trecut: “La început era Cuvântul”.

Prezent: “Cuvântul S-a făcut (a devenit) trup” (în zilele noastre).

Viitor: “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu… L-a făcut cunoscut.”  La sfârşitul vieţii, apostolul Pavel a spus: “Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui…” (Filipeni 3:10). Aceasta va fi în viitor, când Îl vom cunoaşte cu adevărat. Astăzi ştim atât de puţin pentru că suntem mărginiţi.

Acum să luăm spaţiul cu cele trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi înălţimea.

Lungimea: “La început era Cuvântul.”

Lăţimea: El a venit pe pământ şi a fost făcut trup.

Înălţimea: Nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu al lui Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, a venit din înălţimi pentru a ni-L înfăţişa pe Dumnezeu.

Acum să luăm în considerare cele trei aspecte ale materiei: energia, mişcarea şi fenomenele.

Energia: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu – aceasta este energia. Cum a luat fiinţă acest univers? Dumnezeu a vorbit. Orice persoană raţională se confruntă cu această întrebare: cum a luat fiinţă acest univers? Acesta este motivul pentru care este atât de populară teoria evoluţiei – ea oferă omului firesc o explicaţie pentru originea universului. Dacă gândiţi cât de cât, trebuie să aveţi o explicaţie pentru originea universului. De unde a apărut totul? Ei bine, iată răspunsul: “La început era Cuvântul.” Dumnezeu a vorbit. Acesta a fost primul lucru care s-a întâmplat. Când Dumnezeu vorbeşte, când Cuvântul vorbeşte, energia este transformată în materie. Ce este fisiunea atomică? Este materie devenită din nou energie. Creaţia a început cu energie. La început era Cuvântul. Cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul era Dumnezeu.

Mişcarea: Cuvântul a fost făcut trup. El a venit din slava cerească aici, pe pământ.

Fenomene: Cel mai mare fenomen din această lume este Isus Hristos! Minunile lumii antice, minunile pe care le vedem în prezent sunt nimic pe lângă minunea Întrupării – Dumnezeu a devenit om!

Aceste afirmaţii sunt mai presus de noi toţi, dar în acelaşi timp sunt de o simplitate uluitoare. Le-am citit, le-am memorat şi totuşi, nici un om nu le-a putut cuprinde vreodată întreaga semnificaţie. “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. … Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi adevăr. Noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca a singurului născut din Tatăl… Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (v. 1, 14, 18).

Aceste trei versete sunt trei mari pietre de construcţie. Să vedem acum care este cimentul care le ţine la un loc.

v.3  Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El.

Domnul Isus Hristos este Creatorul. Nu numai că a existat dinainte de Betleem, dar a şi creat acest univers, inclusiv materia şi materialele din care a fost făcut Betleemul. Toate lucrurile au fost făcute de El; El este instrumentul creaţiei. Nimic nu a luat fiinţă fără El.

v.4  În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

Acum suntem confruntaţi cu două din cele mai simple lucruri din lume: lumina şi viaţa. Zoe şi phos sunt cele două cuvinte folosite în original. De la zoe avem cuvântul zoologie, studiul vieţii; iar de la phos tot ce ţine de foto, cum ar fi fotografia, de exemplu. Aceste două lucruri sunt atât de comune încât considerăm că se cuvine să existe. Viaţa – o vedem peste tot. Sunteţi înconjuraţi de viaţă chiar în acest moment. Mergeţi într-o pădure şi vedeţi în jurul vostru numai viaţă. Dar oare puteţi voi explica această viaţă? Întâlnim articole în diferite reviste în care se spune că anumiţi cercetători au descoperit sursa vieţii. Dar dacă le citiţi cu atenţie veţi observa că nu este vorba despre aşa ceva, deşi oamenii de ştiinţă cred că sunt foarte aproape de descoperirea sursei vieţii. Ei pun la microscop o frunză verde. La un moment dat, ei văd că o celulă minusculă este aranjată într-un anumit fel şi este lipsită de viaţă. În momentul următor, celula este într-un aranjament diferit şi este vie. Imediat după aceea ea începe să crească şi să se dividă, înmulţindu-se. De ce face acest lucru? Pentru că în ea este viaţă.

Celălalt lucru la fel de comun este lumina. Ce este lumina? Am ascultat explicaţiile unui specialist, dar când acesta a terminat de explicat eu tot nu ştiam dacă lumina este ceva real sau reprezintă doar nişte unde care pot tăia un lucru şi totuşi lumina trece mai departe. Aşa cum ştiţi, lumina de un anumit fel trece prin obiecte care ar opri undele. Oare ce este totuşi lumina?

Vedeţi dar că avem de-a face cu lucruri fundamentale pe care oamenii, cu toată aparatura sofisticată de care dispun acum, nu le pot explica. Ştim atât de puţine despre lumea înconjurătoare!

Dragii mei, tocmai pentru că ştim atât de puţine despre lumea această, să ne îndreptăm cu dragoste către cel ce-a creat-o. Ne va primi cu dragoste şi, cu siguranţă, ne va spune tot ce avem nevoie să ştim.