Itinerar Biblic Ep.0217 – NUMERI cap. 21:1-22:31

Rezumat

  • Primele biruinţe de război ale lui Israel.
  • Şarpele de aramă.
  • Lăcomia lui Balaam

Dragi prieteni, am văzut, în capitolul precedent, că rătăcirea poporului lui Dumnezeu prin pustie s-a încheiat. Poporul începe, de acum, marşul spre intrarea în Ţara promisă. În acest capitolul 21 sunt consemnate primele lor victorii războinice. De asemenea, întâlnim aici cârtirea a opta, care este cea din urmă cârtire şi care adus la apariţie şerpilor înfocaţi şi a şarpelui de aramă, folosit de Domnul Isus pentru a ilustra propria răstignire.

Dar să urmărim cu ajutorul textului biblic incursiunile acestui popor şi să învăţăm din istoria lui.

v.1 Împăratul Aradului, un Cananit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s’a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.

v.2  Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă, şi a zis: ,,Dacă vei da pe poporul acesta în mînile mele, îi voi nimici cu desăvîrşire cetăţile.“

v.3  Domnul a auzit glasul lui Israel, şi a dat pe Cananiţi în mînile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvîrşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).

v.4  Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a perdut răbdarea pe drum

Aceasta este prima biruinţă (de la conflictul cu Amalec, la scurt timp după ieşirea din Egipt) în timpul marşului prin pustie. Este clar că Dumnezeu le-a dat această biruinţă. Acum ei au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie. Pentru că nu puteau trece prin ţara lui Edom, ei au încercat un drum ocolit. Drumul este greu şi oamenii sunt descurajaţi. În culmea descurajării, ei încep să se plângă şi să cârtească. Din păcate, aceasta este o trăsătură generală printre creştinii de astăzi. Când viaţa este grea, ne plângem şi cârtim.

v.5  şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: ,,Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pîne, nici apă, şi ni s’a scîrbit sufletul de această hrană proastă.

Aceasta este cea de-a opta şi ultima dintre cârtirile copiilor lui Israel. Ei cârtesc din nou în legătură cu mana. Vă amintiţi că adunătura de oameni care nu erau israeliţi, dar care mergeau cu ei a fost factorul care a dus la respingerea manei la începutul marşului prin pustie. Aşa cum am mai spus, mana era o hrană foarte bună. Dumnezeu le aminteşte, în cartea Deuteronom, că picioarele nu li s-au umflat. Un doctor misionar a spus că picioarele se umflă şi poţi avea beri-beri ca efect al unui regim alimentar din care lipsesc vitaminele şi mineralele. Aşadar, israeliţii au avut parte de o nutriţie corectă prin mana dată de Dumnezeu şi era un fel de mâncare foarte gustos. Şi totuşi, ei s-au plâns.

Unii oameni se vor plânge de prea multă friptură şi vor spune că ar vrea să mănânce şi un hamburger. Este uimitor cât de uşor ne este să ne plângem de lucrurile lui Dumnezeu. Unii oameni se plâng de scaunele din biserică. Dar am văzut oameni care se duc pe stadion şi stau pe banchete de lemn, fără spătar, fără să se plângă nici un pic.

Noi mai mult ne plângem şi ne văităm înaintea lui Dumnezeu, dragii mei decât Îi mulţumim. De câte ori ne oprim să-I mulţumim şi să ne bucurăm de bunătatea Lui faţă de noi?

Cred că Dumnezeu Se cam săturase de cârtirea lor. Ei spun că sufletul lor urăşte mana dată de El. Ei nu o mai vor şi Îi cer lui Dumnezeu să-i ducă în pustie să moară acolo. Domnul a obosit să-i tot audă plângându-se şi cârtind şi îi va judeca pentru această atitudine.

v.6  Atunci Domnul a trimes împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, cari au muşcat poporul, aşa încît au murit mulţi oameni în Israel.

v.7  Poporul a venit la Moise, şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.“ Moise s’a rugat pentru popor.

“Am păcătuit.” Ei sunt gata acum să recunoască faptul că au păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise.

Mulţi oameni vor să înceapă o relaţie cu Dumnezeu de pe poziţia de membri ai biserici, de copii buni şi frumoşi ai Lui.

Dragi prieteni, noi începem relaţia noastră cu Dumnezeu de pe poziţia de oameni păcătoşi. Aceasta este singura cale pe care se poate apropia omul de Dumnezeu. Hristos a murit pentru păcătoşi şi El îi iubeşte pe păcătoşi. Dacă nu puteţi veni ca păcătoşi la Dumnezeu, Hristos nu este pentru voi. El a venit pentru păcătoşi.

Aceşti oameni trebuie să aducă dovezi ale credinţei lor, pentru că nu au ce fapte bune să prezinte. Ei nu pot veni la Dumnezeu cu promisiunea că de acum încolo vor fi buni, pentru că nu vor fi buni. Dar se pot încrede în Dumnezeu şi Dumnezeu îi va lăsa să vină la El prin credinţă.

v.8 Domnul a zis lui Moise: ,,Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spînzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.“

v.9 Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus într’o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia.

Aici avem o altă lecţie minunată. Oamenii priveau la şarpele de aramă prin credinţă. De fapt, dacă nu aveau credinţă, nici nu se uitau. Îmi imaginez că unii spuneau că aceasta este o absurditate. Ar fi vrut altceva, ceva palpabil, nu un şarpe de aramă la care să se uite. Cu toate acestea, cel care nu privea la şarpele de aramă murea.

Nu este greu să vedem care este semnificaţia acestui lucru. În dialogul său cu Nicodim, Domnul Isus a spus: “Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:14-16).

Cum a fost înălţat Fiul omului? Veţi spune: pe cruce. Da, dar El a murit pe crucea lui Baraba, iar Baraba a fost un tâlhar şi un ucigaş. Baraba era vinovat şi merita să moară. Isus nu era vinovat. Domnul nostru a fost făcut păcat pentru noi. Pe cruce, El nu a luat numai locul lui Baraba, ci şi locul meu şi al tău. Dumnezeu a plănuit şi îngăduit acest lucru pentru că ne iubeşte. Dar Dumnezeu nu ne poate mântui numai prin dragostea Sa. Ioan 3:16 nu spune că Dumnezeu a iubi lumea atât de mult încât a mântuit-o. Nu, ci spune că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu”.

Dragi prieteni, tot ce vă cere Dumnezeu este să priviţi şi să trăiţi. Priviţi la Hristos! El a luat locul vostru pe cruce. Voi sunteţi păcătoşi şi meritaţi să muriţi. Hristos nu a meritat să moară. El a murit pentru fiecare dintre voi.

În Numeri citim că a fost făcut şarpele de aramă şi cei care au privit la el au trăit. Cei care nu au privit la el au murit. La fel de simplu este şi astăzi. Fie priviţi la Hristos pentru că sunteţi un păcătos, fie refuzaţi să faceţi acest lucru. Dacă nu priviţi la El, nu contează de câte ori sunteţi botezaţi, prin câte ceremonii treceţi sau cine vă sunt părinţii – tot păcătoşi pierduţi sunteţi. Este nevoie să priviţi la Domnul Isus Hristos. Atât de simplu şi, în acelaşi timp, la fel de complicat este totul. Dar destul de mulţi oameni preferă se privească la ei înşişi, la faptele lor bune, cu speranţa că acestea le vor aduce mântuirea. Multora le este greu să recunoască faptul că sunt păcătoşi şi să se încreadă în Hristos.

Acum copiii lui Israel merg mai departe şi ajung la râul Arnon.

v.13  De acolo au plecat şi au tăbărît dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieşind din ţinutul Amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi Amoriţi.

Apoi merg mai departe.

v.16  De acolo s’au dus la Beer (Fîntînă). La această fîntînă Domnul a zis lui Moise: ,,Strînge poporul, şi le voi da apă.“

Iată că se întâmplă ceva diferit de data aceasta. Suntem martorii primei ocazii în care israeliţii cântă o cântare de laudă şi de mulţumire. Până acum au cântat numai cântece de jale, s-au plâns şi au cârtit. Acum ei cântă refrenul “Aleluia!”

v.17  Atunci a cîntat Israel cîntarea aceasta: ,,Ţîşneşte, fîntînă! Cîntaţi în cinstea ei!

v.18  Fîntîna, pe care au săpat-o căpeteniile, Pe care au săpat-o mai marii poporului, Cu toiagul de cîrmuire, cu toiegele lor!“ Din pustia aceasta s’au dus la Matana;

v.19  din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;

v.20  din Bamot, la valea din cîmpia Moabului, în vîrful muntelui Pisga, care caută spre pustie.

Ei Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru apa pe care o pregătise pentru ei. Căpeteniile au săpat şi nobilii poporului au săpat. Şi cei mari şi cei mici îşi unesc eforturile pentru săparea fântânilor. Iată o atitudine pe care poporul ar fi trebuit să o cultive cu mult timp înainte.

v.21 Israel a trimes soli la Sihon, împăratul Amoriţilor, ca să-i spună:

Acum Israel îi cere lui Sihon, împăratul amoriţilor permisiunea de a trece prin ţara lui. Sihon refuză şi îşi adună oştirea pentru a se împotrivi poporului lui Dumnezeu.

v.24  Israel l-a bătut cu ascuţişul săbiei şi i-a cucerit ţara dela Arnon pînă la Iaboc, pînă la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.

Dumnezeu i-a dat lui Israel biruinţa asupra lui Sihon. Poporul se va îndrepta acum către o altă direcţie.

v.33  Au schimbat apoi drumul, şi s’ -au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.

Domnul i-a spus lui Moise să nu se teamă de Og, împăratul Basanului. Copiii lui Israel i-au bătut pe Og şi pe fiii lui şi pe tot poporul lui. Dumnezeu le dă biruinţa şi îi ajută şi în lupta împotriva lui Moab. Apoi ei se pregătesc să intre în Ţara promisă.

Să trecem acum la capitolul 22.

În Cuvântul lui Dumnezeu sunt prezentate sute de personaje. De obicei, Duhul Sfânt ne oferă o imagine clară a trăsăturilor de caracter definitorii prin doar câteva cuvinte. Am observat de multe ori acest lucru.

Mai există şi excepţii – oameni care rămân în umbră. Întunericul ascunde adevărata lor natură. Aceştia sunt indivizi despre care nu ştim exact ce să spunem. Nu ştiu ce să spun despre Cain, despre Esau, despre Samson, despre Saul, despre Absalom sau despre Balaam. Nu ştiu cum să interpretez personalităţile acestor oameni. Apoi, în Noul Testament, avem întrebări referitoare la tânărul bogat care a venit la Hristos. Oare s-a întors el vreodată la Domnul? Mai este şi exemplul lui Iuda. Cine-l poate înţelege? Sunt sigur că mulţi cred că Iuda a fost o persoană pierdută, dar el este un personaj ciudat care L-a urmat totuşi pe Isus vreme de trei ani. Nimeni, în afară de Domnul Isus, nu şi-a dat seama că el se prefăcea. La fel şi cu Dima, care se pare că a fost credincios, dar care a sfârşit prin a-l părăsi pe Apostolul Pavel. Sau ce putem spune despre Anania şi Safira?

Balaam, personajul care va apare în următoarele trei capitole,  este unul din acele personaje misterioase şi enigmatice. Un scriitor spunea că Balaam este cel mai ciudat personaj al Scripturii. Unii autori îl consideră un autentic profet al lui Dumnezeu. Alţi spun că era un escroc religios. Îl caută Balaam cu adevărat pe Dumnezeu sau este doar un prefăcut, un profet fals? Ei bine, vă voi lăsa pe voi să judecaţi acest lucru.

Poate că l-am ignora, el fiind nedemn de orice consideraţie din partea noastră, dar Cuvântul lui Dumnezeu îi acordă o oarecare importanţă. Mica spune: “Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile Domnului!” (Mica 6:5). Mica le spune copiilor lui Israel că ar fi bine să nu uite de Balaam. Aşa că nici noi nu putem să-l trecem total cu vederea.

Ştiaţi că se spun mai multe în Scriptură despre Balaam decât despre Maria, mama Domnului? Se spun mai multe despre Balaam decât despre oricare apostol. Noul Testament îl menţionează de trei ori, şi de fiecare dată în legătură cu apostazia. În 2 Petru ni se vorbeşte despre calea lui Balaam. În Iuda se menţionează greşeala lui Balaam, iar în Apocalipsa, învăţătura lui Balaam.

Dar cine este acest Balaam. În primul rând el făcea parte din poporul lui Madian. Era un profet cu o reputaţie foarte larg răspândită. El a obţinut rezultate. Era el sincer? Dar mai bine să-i citim povestea înainte de  a judeca.

v.1 Copiii lui Israel au pornit, şi au tăbărît în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.

v.2  Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel Amoriţilor.

v.3  Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atît de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.

Vedeţi că Israel este gata să intre în Ţara promisă. Balac, împăratul Moabului fusese martor la ce se întâmplase cu amoriţii şi cu Og, împăratul Basanului. El se întreba ce ar trebui să facă pentru a-i ţine pe israeliţi departe de ţară. Să-i atace? El chiar nu ştia ce să facă, aşa că a contractat serviciile unui profet.

v.5  El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Rîu (Eufrat), în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme, şi să-i spună: ,,Iată, un popor a ieşit din Egipt; acopere faţa pămîntului, şi s’a aşezat în faţa mea.

v.6  Vino, te rog, să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decît mine; poate că aşa, îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvintezi tu este binecuvîntat, şi pe cine blastămi tu este blăstămat.“

El trimite soli la Balaam. Se pare că acest profet era cunoscut în întreaga ţară. Balac vrea să-l angajeze pentru ca el să vină şi să blesteme poporul lui Israel. Aceşti oameni veniseră în această zonă de lângă râul Iordan şi Balac voia ca ei să fie alungaţi.

v.7  Bătrînii lui Moab şi bătrînii lui Madian au plecat, avînd cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, şi i-au spus cuvintele lui Balac.

Balac a trimis mesageri la Balaam cu un discurs de prezentare bine pregătit. Omul acesta se bucura de un mare prestigiu. Mesagerii duc cu ei daruri sau plata pentru acest profet. Balaam este un ghicitor, unul care prezice viitorul. Balac îi oferă acestui om un preţ foarte mare pentru serviciile sale.

v.8  Balaam le-a zis: ,,Rămîneţi aici peste noapte, şi vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.“ Şi căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.

Se pare că el încearcă într-adevăr, în mod sincer, să afle gândul lui Dumnezeu. Observaţi ce se întâmplă mai departe:

v.9    Dumnezeu a venit la Balaam, şi a zis: ,,Cine sînt oamenii aceştia pe cari-i ai la tine?“

v 10  Balaam a răspuns lui Dumnezeu: ,,Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, i-a trimes să-mi spună:

v.11  ,,Iată, un popor a ieşit din Egipt, şi acopere faţa pămîntului; vino dar, şi blastămă-l; poate că aşa îl voi putea bate, şi-l voi izgoni.“

Interesant este faptul că Dumnezeu a comunicat într-adevăr cu el.

v.12  Dumnezeu a zis lui Balaam: ,,Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blastămi poporul acela, căci este binecuvîntat.“

Acesta a fost un răspuns categoric. Nu se putea răstălmăci în nici un fel. Fiţi atenţi acum la Balaam:

v.13  Balaam s’a sculat dimineaţa, şi a zis căpeteniilor lui Balac: ,,Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.“

Balaam pare să fie un om al lui Dumnezeu sincer şi onest. Dacă acesta ar fi sfârşitul poveştii, aş presupune că aşa şi este. Dar Balac era un om insistent.

v.15  Balac a trimes din nou mai multe căpetenii mai cu vază decît cele dinainte.

v.16  Au ajuns la Balaam, şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: ,Nu mai pune piedici, şi vino la mine;

v.17  căci îţi voi da multă cinste, şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blastămă-mi poporul acesta!“

De fapt, ei îi oferă un preţ mai bun.

v.18  Balaam, a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: ,,Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de argint şi de aur, şi tot n’aş putea să fac niciun lucru, fie mic fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu.

Deşi ei au urcat preţul, acest lucru nu pare să-l afecteze pe Balaam. El refuză. În această împrejurare, el pare a fi un om foarte evlavios. Îmi vine să zic “Amin”. Dar mă răzgândesc. Sună prea bine ca să fie adevărat. De ce a vorbit el despre o casă plină de argint şi aur? A spus acest lucru pentru că la asta se gândea. Este lacom şi aceasta este direcţia în care se îndreaptă gândul lui.

v.19  Totuş vă rog, rămîneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.“

Ce se întâmplă aici, dragi prieteni? Este evident. Balaam avea deja un răspuns de la Domnul, nu mai avea nevoie de altul. Dumnezeu îi spusese deja să nu se ducă, dar el speră că Domnul va crăpa măcar puţin uşa, atât cât să-şi poată strecura şi el piciorul înăuntru. Şi dacă îşi va strecura piciorul înăuntru, va putea să se ducă. Toată această întâmplare este cât se poate de interesantă.

Nu facem şi noi câteodată acelaşi lucru? Fiţi atenţi la ce se întâmplă. Dumnezeu nu face toate acestea numai pentru Balaam; El ne are în vedere şi pe mine şi pe tine. Nu este bine, dragi prieteni, dar Dumnezeu ne îngăduie câteodată să facem ce vrem noi.

v.20  Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii, şi i-a zis: ,,Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te, şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.“

Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: “Bine, vrei să mergi şi vei merge, dar dacă te duci acolo, vei spune ce vreau Eu să spui. Fii atent la acest lucru!” Avem aici un exemplu al voii permisive a lui Dumnezeu. El ne îngăduie de multe ori să facem ceva ce noi insistăm să facem, deşi nu este în voia Lui directă. Vă amintiţi ce am spus în alt episod? Dumnezeu le-a dat copiilor lui Israel ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor. Uneori, El răspunde şi la cererile noastre, dar trimite uscăciune în sufletele noastre.

v.21  Balaam s’a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă, şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.

v.22  Dumnezeu S’a aprins de mînie, pentrucă plecase. Şi Îngerul Domnului S’a aşezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.

v.23  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă din teacă în mînă, s’a abătut din drum, şi a luat-o pe cîmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s’o aducă la drum.

El a avut răspunsul direct al lui Dumnezeu, dar nu i-a plăcut ce a auzit. Dumnezeu îi îngăduie să plece. Dumnezeu trimite un înger, dar acest profet nu are deloc gândul lui Dumnezeu. Nu are nici un discernământ spiritual, nici măcar pe acela al unui animal nătâng.

v.24  Îngerul Domnului S’a aşezat într’o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era cîte un zid.

v.25  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s’a strîns spre zid, şi a strîns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

v 26  Îngerul Domnului a trecut mai departe, şi S’a aşezat într’un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta nici la stînga.

Balaam era foarte decis să ajungă la capătul călătoriei sale. El era un om lacom.

v.27  Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, şi s’a culcat subt Balaam. Balaam s’a aprins de mînie, şi a bătut măgăriţa cu un băţ.

v 28  Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: ,,Ce ţi-am făcut, de m’ai bătut de trei ori?“

Acesta este un miracol. Dumnezeu foloseşte această metodă pentru a-şi face cunoscut mesajul.

v.29  Balaam a răspuns măgăriţei: ,,Pentrucă ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mînă, te-aş ucide pe loc.“

  1. 30 Măgăriţa a zis lui Balaam: ,,Nu sînt eu oare măgăriţa ta, pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?“ Şi el a răspuns: ,,Nu.“

v.31  Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă în mînă. Şi s’a plecat, şi s’a aruncat cu faţa la pămînt.

Îngerul îl avertizează din nou pe Balaam şi îi spune că trebuie să transmită numai ceea ce i-a spus Domnul. Balaam se duce la întâlnirea cu împăratul Balac.

Aceasta este ceea ce Scriptura numeşte “calea lui Balaam”. Vorbind despre profeţii falşi, Petru a scris: “După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei proorocului” (2 Petru 2:15, 16). Calea lui Balaam era lăcomia.

Din păcate, acesta este modul în care evaluează lucrurile mulţi creştini şi multe organizaţii creştine – singura lor unitate de măsură este banul. Dumnezeu să ne păzească, dragi prieteni, de păcatul lăcomiei!