Itinerar Biblic Ep.0216 – NUMERI cap. 19:1-20:29

Rezumat

  • Cenuşa vacii roşii.
  • Moartea Mariei.
  • Conflictul cu Edom.
  • Moartea lui Aron.

Dragi  ascultători, deşi mergem înainte cu incursiunea noastră în cartea numeri, nu putem spune că avansăm prea mult spre ţara promisă. De fapt, ne cam întoarcem în cerc. După ce poporul a refuzat să intre în ţara promisă ei au fost întorşi în pustie pentru a fi pregătiţi în continuare pentru acea ţară promisă strămoşilor lor.

În acest context, poporului i se oferă din nou posibilitatea să înveţe tot mai mult despre modul în care se poate apropia de Dumnezeu.

După ce am văzut modul în care Dumnezeu stabileşte autoritatea preoţimii, dar şi legile privitoare la ea, ne întoarcem din nou la sistemul jertfelor. Astfel ajungem la una din cele mai interesante jertfe. Este vorba despre jertfa vacii roşii, fiind vorba despre ceva cu totul neobişnuit.

Să vedem despre ce este vorba şi să nu uităm că suntem la capitolul 19:

v.1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

v.2  ,,Iată ce porunceşte legea pe care a dat-o Domnul, zicînd: ,Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug.

Este pentru prima dată când este menţionat pentru jertfă un animal de sex feminim. Să vedem ce trebuie să facă cu această vacă:

v.3  S’o daţi preotului Eleazar; el s’o scoată din tabără, şi să fie junghiată înaintea lui.

v.4  Preotul Eleazar să ia cu degetul din sîngele vacii, şi să stropească de şapte ori înaintea cortului întîlnirii.

v 5  Vaca să fie arsă subt ochii lui; să-i ardă pielea, carnea şi sîngele, împreună cu baliga.

v.6  Preotul să ia lemn de cedru, isop şi cîrmîz, şi să le arunce în mijlocul flăcărilor cari vor mistui vaca.

v.7  Preotul să-şi spele hainele, şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăş în tabără, şi să fie necurat pînă seara.

v.8  Celce va arde vaca, să-şi spele hainele în apă, şi să-şi scalde trupul în apă; şi să fie necurat pînă seara.

Dar care este scopul acestei procesiuni?

v.9  Un om curat să strîngă cenuşa vacii, şi s’o pună într’un loc curat afară din tabără; s’o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Aceasta este o apă de ispăşire.

Cum trebuia folosită această apă aflăm de la versetul 17:

v.17  Pentru cel necurat, să se ia cenuşă dela jertfa de ispăşire care a fost arsă, şi să toarne peste ea apă de izvor într’un vas.

v.18  Un om curat să ia isop, şi să-l moaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii cari sînt acolo, pe cel ce s’a atins de oase omeneşti, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormînt.

v.19  Cel curat să stropească pe cel necurat, a treia zi şi a şaptea zi, şi să-l curăţe în ziua a şaptea. Să-şi spele hainele, şi să se scalde în apă; şi seara, va fi curat.

Aceasta este o lege neobişnuită şi nouă ni se pare chiar ciudată, dar vom vedea că totul avea un motiv cât se poate de întemeiat. Când poporul lui Israel era în plin marş şi un om păcătuia, nu se puteau opri pe loc pentru a monta cortul întâlnirii şi a aduce o jertfă pentru păcat. Deci ce le rămânea de făcut când un om păcătuia în timp ce se deplasau? Luau cenuşa acestei vaci, o amestecau cu apă curgătoare, apoi stropeau cu un mănunchi de isop înmuiat în această apă persoana care păcătuise. Vi se pare ciudat? Acesta era modul în care era rezolvat păcatul înaintea lui Dumnezeu în acele împrejurări, în poporul Său.

Dar să vă mai aduc înainte un alt incident ciudat. Când Domnul Isus Hristos S-a dus în odaia de sus împreună cu ucenicii Săi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ia un lighean cu apă şi un ştergar şi să spele picioarele ucenicilor Lui. De ce a făcut acest lucru? Domnul îi spune lui Simon Petru care este motivul: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8). Dacă Domnul Isus nu-i spăla picioarele lui Petru, acesta nu ar fi putut avea părtăşie cu Domnul. Isus venea de la Tatăl şi Se întorcea la Tatăl. “Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el” (Ioan 13:3, 4).

Isus Hristos S-a dus la Tatăl, El este acolo acum şi este încă încins cu ştergarul slujirii. Ligheanul cu apă este Cuvântul lui Dumnezeu,  Duhul Sfânt este Cel care îl pune în aplicare, iar isopul este credinţa.

Chiar dacă noi mai păcătuim astăzi, Isus Hristos nu va muri încă o dată pentru noi. În 1 Ioan ni se spune: “Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”             (1 Ioan 1:7). Lumina este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce vedem, dacă umblăm în lumină? Vedem că suntem murdari şi avem nevoie de curăţire. Duhul lui Dumnezeu ne convinge. Cuvântul ne spune că sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va continua să ne cureţe de toate păcatele. Dar apa Cuvântului şi sângele curăţitor al lui Isus Hristos trebuie să fie aplicate asupra noastră. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Domnul Isus a murit aici, pe pământ, ca să ne mântuiască. Acum El trăieşte sus, în ceruri, pentru ca să ne păstreze mântuiţi. Isus Hristos nu a murit numai pentru păcatele noastre făcute până în momentul în care am venit la El. Domnul Isus a murit pentru toate păcatele făcute în întreaga noastră viaţă.

Să nu-mi spuneţi că după ce sunteţi mântuiţi nu mai păcătuiţi. Păcatul din viaţa noastră este un fapt pe care foarte mulţi creştini îl neglijează. Creştinii se pregătesc şi se spală pentru a merge la biserică. Sâmbătă seara ei fac baie pentru a fi curaţi a doua zi, la biserică. Îşi dau cu deodorante şi parfumuri. Adunările miros mai bine astăzi decât înainte pentru că oamenii folosesc parfumuri, deodorante şi apă de colonie. Dar înaintea lui Dumnezeu, ei miros mai rău pentru că sunt murdari. Câţi dintre ei s-au uitat la lucruri la care nu ar fi trebuit să privească? Ochii lor sunt murdari. Câţi au ascultat tot felul de bârfe în săptămâna care a trecut? Câţi au ascultat lucruri nepotrivite? Aceştia vin duminică la biserică având urechile întinate. Unii au mâinile murdare pentru că au făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă. Alţii au picioarele murdare pentru că au umblat prin locuri în care nu aveau ce căuta. Toţi aceştia cred că dacă vin la biserică totul este în ordine. Ei bine, nu este. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus a spus: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”

Dragul meu prieten, dacă serviciul de închinare vi se pare lipsit de viaţă, iar predica plictisitoare, poate că motivul este acela că aveţi nevoie de o baie spirituală. “Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). Dragul meu prieten, noi nu vrem să minţim. Dacă minţim, trebuie să ne mărturisim acest păcat. Este atât de important să venim la Domnul şi să-I spunem toate păcatele noastre. Şi aţi face bine să le spuneţi, pentru că El oricum le cunoaşte foarte bine. El ştie totul despre voi. Dar dacă noi ne mărturisim Domnului păcatele, părtăşia noastră cu El va fi din ce în ce mai strânsă.

De ce nu veniţi la Domnul pentru a fi curăţiţi? Poate că veţi întreba de câte ori trebuie făcut acest lucru. Nu ştiu care sunt obiceiurile voastre, dar mie îmi place să fac duş în fiecare zi. Am descoperit că trebuie să vin înaintea Domnului de două sau chiar trei ori pe zi şi să-i spun că am greşit, am spus sau am făcut ceva ce nu trebuia. Dacă vrem să ne menţinem părtăşia cu Domnul într-o stare bună, este nevoie să ne mărturisim păcatele.

Jertfa aceasta cu vaca roşie este o jertfă minunată. Îi păstra pe copiii lui Israel într-o părtăşie dulce cu Dumnezeu în timpul marşului lor prin pustie. Acesta era mijlocul lor de curăţire pentru a putea umbla în părtăşie cu El.

Dar acum să trecem la următorul capitol, capitolul 20. După cum vedeţi înaintăm foarte repede, dar nu la fel se întâmplă şi cu poporul evreu.

Capitolul care ne stă înainte începe cu moartea Mariei şi se încheie cu moartea lui Aaron. Acest capitol este marcat de moarte. Mai conţine şi păcatul lui Moise şi păcatul lui Edom. Totuşi, acesta este un capitol important pentru că marchează sfârşitul rătăcirii poporului lui Israel prin pustie.

Secţiunea cuprinsă între capitolul 14 şi capitolul 20 este singurul fragment care se ocupă de cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustie – şi asta nu este prea mult. Ne sunt relatate numai câteva incidente care au avut loc în acei patruzeci de ani. Israel este în afara voii lui Dumnezeu şi nu prea sunt multe de spus. Putem vorbi despre faptul că Israel este poporul ales al lui Dumnezeu, dar aceasta nu însemna ceva decât atunci când ei erau în voia lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat şi astăzi.

Dragi prieteni, nici faptul că noi suntem copii ai lui Dumnezeu nu înseamnă mare lucru, dacă nu suntem în voia Lui. Când nu funcţionăm în trupul celor credincioşi, manifestând darul pe care ni L-a dat Domnul prin puterea Duhului Sfânt, suntem la fel de nefolositori ca a cincea roată la căruţă.

Dar să vedem ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu:

v.1 Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în luna întîi. Şi poporul s’a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.

Aici ne este anunţată moartea Mariei şi totul este cuprins într-un singur verset. Nu a avut loc o înmormântare pompoasă, nu s-au ţinut discursuri, nu au fost zile de doliu naţional şi nu s-a făcut nici un efort de a elogia această persoană. Maria a murit şi a fost îngropată. Asta este tot.

Poporul a ajuns din nou la Cades. Ultima lor vizită în acest loc avusese loc cu aproape 38 de ani în urmă – ani de rătăcire, fără a ajunge nicăieri. Deşi aceşti ani de rătăcire nu fuseseră ani de mare binecuvântare pentru popor, această perioadă ne poate oferi multe lecţii valoroase. Cei mai mulţi dintre noi nu merg spre o ţintă precisă ca nişte călători prin această lume, ci rătăcesc prin lume.

Poate veţi crede că după atâţia ani prin deşert, o călătorie marcată de cârtirile lor împotriva lui Dumnezeu, poporul a învăţat ceva. Ei bine, se pare că nu.

v.2  Adunarea n’avea apă. Şi s’au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.

v.3  Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: ,,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit fraţii noştri înaintea Domnului!

Sigur că nu credeau cu adevărat ce spuneau. Nimeni nu vrea să moară. Moartea sau, mai bine zis, dorinţa de moarte este un lucru nefiresc. Dar copiii lui Israel se plâng şi cârtesc din nou. Este ce-a de-a şaptea cârtire şi este declanşată de lipsa de apă.

v.4  Pentruce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre?

v.5  Pentruce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?“

Ei se află din nou la Cades, acolo unde mai avuseseră un eşec şi se plâng iarăşi, în loc să se încreadă în Dumnezeu. Ţara în care curge lapte şi miere este înaintea lor, prieteni, dar ei nu sunt încă în ea.

Oricine aţi fi şi oriunde v-aţi afla, trebuie să recunoaşteţi că, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, voi nu sunteţi aici pentru totdeauna. Noi suntem călători, pelerini care trec prin această lume. Nu vom rămâne nicăieri pentru totdeauna, aşa că ar fi bine să nu ne mai plângem.

v.6  Moise şi Aaron au plecat dela adunare şi s’au dus la uşa cortului întîlnirii. Au căzut cu faţa la pămînt, şi li s’a arătat slava Domnului.

Vă atrag din nou atenţia asupra faptului că slava lui Dumnezeu apărea de fiecare dată când poporul lui Israel cârtea sau se plângea de ceva. Această atitudine nu era pe placul lui Dumnezeu. Ar trebui să înţelegem şi noi faptul că, dacă ne plângem şi cârtim, nu suntem pe placul lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat indiferent cine sunteţi şi unde vă aflaţi.

Dar iată că Dumnezeu intervine şi de această dată în mijlocul poporului:

v.7  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.8  ,,Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stîncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stîncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.“

Dumnezeu spune “Ia toiagul” – este vorba despre toiagul lui Aaron – “adună poporul şi vorbeşte stâncii acesteia”. De ce era nevoie doar să vorbească stâncii de data aceasta? Cu mulţi ani în urmă (aşa cum aflăm din capitolul 17 al cărţii Exodul), stânca fusese lovită înainte de a ţâşni apă din ea. Stânca trebuie lovită numai o singură dată!

Moise ascultă prima parte a ceea ce spune Dumnezeu:

v.9  Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.

v.10  Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stîncii. Şi Moise le-a zis: ,,Ascultaţi, răsvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta?“

Nu se plâng numai copiii lui Israel, acum se plânge şi Moise de această situaţie. Eu am o mare înţelegere pentru acest om. El a însoţit acest popor patruzeci de ani prin pustie şi cred că, la un moment dat, se cam săturase și el.

El nu-şi mai dă seama ce spune când întreabă: “Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” Nu Moise este cel care scoate apă din stâncă, ci Dumnezeu. El este cel care le va da apa. Stânca aceasta este un prototip al lui Hristos. Iată însă că Moise se mânie şi face un lucru nepermis. Drept pedeapsă, nici el nu va intra în Ţara promisă.

v.11  Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa în cît a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

Unii susţin că greşeala lui Moise a fost că a lovit stânca de două ori. Nu ar fi trebuit s-o lovească deloc, dragi prieteni. Fusese lovită deja. Stânca aceasta Îl prefigurează pe Domnul Isus Hristos (1 Corinteni 10:4). Hristos a murit o dată pentru păcat, nu de două ori. Dumnezeu îi învăţa pe israeliţi acest lucru printr-un exemplu, iar Moise ar fi trebuit să ocrotească şi să păzească aceasta  prin ascultare de Dumnezeu.

Vedeţi, Dumnezeu îi spusese că trebuie să vorbească stâncii. Asta era tot ce avea de făcut. Dar Moise nu a ascultat de Dumnezeu. Acest act de neascultare era atât de important pentru că stânca Îl prefigura pe Domnul Isus Hristos. Iată ce spune apostolul Pavel: “Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos” (1 Corinteni 10:1-4).

Din stâncă a ţâşnit apă din belşug. Greşeala lui Moise nu a oprit apa să se reverse. Ce mare este îndurarea lui Dumnezeu!

v.12  Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pentrucă n’aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.“

Dumnezeu spune aici că Moise şi Aaron nu L-au crezut. Şi nici nu L-au sfinţit, nu L-au înălţat înaintea poporului. Ei şi-au însuşit meritul pentru acest miracol.

v.13  Acestea sînt apele Meriba (Ceartă), unde s’au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei.

Dragi prieteni, necredinţa este marele nostru păcat de astăzi! Când nu-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt, când nu ne încredem în El, lăsăm lumii o impresie foarte proastă despre El.

Dar să trecem acum la un alt incident care ne aminteşte de un conflict foarte vechi, cel dintre Israel şi Edom.

v.14 Dela Cades, Moise a trimes nişte soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: ,,Aşa vorbeşte fratele tău Israel. Tu ştii toate suferinţele prin cari am trecut.

v.15  Părinţii noştri s’au pogorît în Egipt, şi am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri.

v.17  Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece de ţinutul tău.“

Moise prezintă un scurt istoric al poporului său şi apoi cere permisiunea de a trece prin ţara lui Edom.

Cererea lui Moise a fost foarte politicoasă. Edom era fratele lor şi Moise le aminteşte acest lucru. Edom a păcătuit prin faptul că nu i-a lăsat pe copiii lui Israel să treacă.

v.18  Edom i-a răspuns: ,,Să nu cumva să treci pela mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.“

Copiii lui Israel i-au spus din nou lui Edom că aveau cu ei turmele şi copiii şi că nu vor decât să treacă prin ţară, fără să ceară nimic şi fără să producă nici un fel de pagube.

v.20  El a răspuns: ,,Să nu cumva să treci!“ Şi Edom i-a eşit înainte cu multă gloată şi cu mînă tare.

v.21   Astfel Edom n’a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s’a abătut dela el.

v.22  Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat dela Cades, şi a ajuns la muntele Hor.

Acum copiii lui Israel trebuie să meargă pe un drum ocolit, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă Edom i-ar fi lăsat să treacă prin ţara lui. Oricum, eu cred că Moise a făcut o greşeală aici. El ar fi trebuit să urmeze norul. Nu avea nevoie să se îngrijoreze. Dumnezeu l-ar fi condus şi i-ar fi arătat pe unde trebuie să treacă. În loc să-i ceară lui Edom permisiunea de a trece, Moise ar fi trebuit să urmeze norul. Eu cred că stâlpul de nor l-ar fi călăuzit astfel încât nu ar fi ajuns să se lupte cu Edom deloc. Acesta este unul din cazurile în care omul o ia înaintea lui Dumnezeu. Mulţi facem acest lucru destul de des.

Capitolul acesta se sfârşeşte cu o notă de tristeţe pentru că el se încheie cu moartea lui Aaron. Dar acest capitol cuprinde lecţii foarte valoroase pentru mine şi pentru fiecare dintre voi, dragi ascultători.

v.23  Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron, lîngă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom:

v.24  Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentrucă v’aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.

Ştiţi că mulţi oameni sunt mântuiţi, dar nu se bucură de roadele mântuirii lor şi nu au pacea Duhului în viaţa lor. Ei nu ştiu ce înseamnă umblarea în părtăşie cu Domnul Isus. Nu pun la îndoială mântuirea lor. Aaron este un exemplu pentru acest gen de viaţă. El a avut parte de experienţa celor patruzeci de ani duri prin pustie. Cu toate acestea, nu a ajuns să se bucure de roadele Ţării promise. Nu a ajuns să ştie ce înseamnă să bei laptele şi să mănânci mierea din ţara în care curge lapte şi miere. Mulţi dintre noi se lipsesc de aceste binecuvântări din cauza necredinţei.

v.25 Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar, şi suie-i pe muntele Hor.

v.26 Desbracă pe Aaron de veşmintele lui, şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.“

v.27 Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S’au suit pe muntele Hor, în faţa întregei adunări.

v.28 Moise a desbrăcat pe Aaron de veşmintele lui, şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vîrful muntelui. Moise şi Eleazar s’au pogorît de pe munte.

v.29 Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plîns pe Aaron treizeci de zile.

Acesta a fost un moment trist pentru poporul Israel, dar pe noi ne învaţă un lucru pentru care ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu.

Este vorba despre faptul că noi avem un Mare Preot care nu moare. Un Mare Preot care este viu în vecii vecilor.

Acum, Israel şi-a încheiat rătăcirea prin pustie şi se pregăteşte să intre în Ţara promisă. Dumnezeu are şi pentru noi o ţară promisă în care vrea să ne aducă. Hristos este Cel care ne poate aduce în această ţară chiar acum dragii mei.