Itinerar Biblic Ep.0213 – NUMERI cap. 13-14

 

Rezumat

  • Trimiterea celor douăsprezece iscoade.
  • Raportul iscoadelor.
  • Slaba credinţă a poporului.
  • Întoarecerea în deşert.

 

Dragi ascultători, am fost până acum martorii pregătirilor făcute de popor, pentru marşul către Ţara promisă. Am observat, de asemenea câteva incidente, care au avut loc in mijlocul poporului. Dar iată-i acum foarte aproape de ţara promisă. Ce vor face ei?

Israel a ajuns la Cades-Barnea care este la hotarul cu Ţara promisă. Este trist să vedem faptul că acest loc a devenit un Waterloo din cauza necredinţei poporului. Aici aflăm că odată ajunşi la graniţele ţării promise, sunt trimise nişte iscoade în această ţară.

Acest capitol cu numărul 13 include motivul pentru care au fost trimise iscoadele, alegerea lor, sarcina pe care au avut-o, comportarea iscoadelor, confirmarea dată de aceşti oameni faptelor şi două interpretări ale acestor fapte; un raport al minorităţii şi unul al majorităţii.

Să discutăm mai întâi motivul pentru care au fost trimise iscoadele:

v.1   Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Trimete nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimeţi cîte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.“

v.3  Moise i-a trimes din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.

Cui i-a aparţinut ideea trimiterii iscoadelor? A fost ideea lui Dumnezeu? S-a gândit El că este nevoie să iscodească Ţara Canaanului? Nu.

Este nevoie să avem o imagine completă despre Dumnezeu, pentru că adesea descoperim un aspect într-un loc şi un alt aspect în alt loc. Drept exemplu, am putea spune că avem nevoie de toate cele patru Evanghelii pentru a ne forma o imagine exactă despre Domnul Isus Hristos şi viaţa Sa pe pământ.

Deşi acest fragment ne poate face să credem că trimiterea iscoadelor a fost ideea lui Dumnezeu, descoperim că El răspundea la cererea lor. Ascultaţi ce spune următorul fragment din Deuteronom 1:20-21: “Şi eu v-am zis: ‘Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suite-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.’ Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: ‘Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.’” Trimiterea iscoadelor în Canaan nu a fost ideea lui Dumnezeu. Această decizie a constituit dovada slăbiciunii şi a fricii poporului. Ei se temeau că nu vor putea să ia ţara în stăpânire. Aşa că oamenilor le-a fost uşor să decidă că trimiterea iscoadelor era un lucru înţelept.

Şi totuşi, Dumnezeu era cel care conducea Israelul spre Ţara promisă. Trimiterea iscoadelor descoperă lipsa de credinţă a poporului. Copiii lui Israel nu s-au încrezut în Dumnezeu în această situaţie. Dumnezeu văzuse deja ţara şi o iscodise pentru ei, astfel că El ştia totul despre acel ţinut şi despre locuitorii ţării. El nu i-ar fi trimis acolo dacă nu ar fi ştiut că ei pot lua ţara în stăpânire. Când au ajuns în sfârşit să intre în ţară, uriaşii erau tot acolo. Toate dificultăţile şi problemele se aflau în continuare înaintea lor dar ei tot au reuşit să ia ţara în stăpânire.

Acesta este un mesaj important şi pentru noi. Umblăm noi cu adevărat prin credinţă? Sigur că este nevoie să ne luăm anumite măsuri de precauţie, dar vine o vreme când trebuie să ne încredinţăm calea în mâna Domnului. Psalmistul spune: “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra.” Este nevoie să venim şi noi înaintea Domnului şi să-I încredinţăm Lui viaţa noastră şi să ne încredem deplin în El.

Poporul lui Dumnezeu nu s-a încrezut necondiţionat în Dumnezeu. Astfel se ajunge la decizia de a trimite iscoade care să cerceteze ţara pe care Dumnezeu le spusese că o vor lua în stăpânire. Acesta este un alt incident în care Dumnezeu cedează în faţa cererilor poporului Său. El le permite să facă acest lucru. Am mai redat această afirmaţie a psalmistului: “El le-a dat ce cereau dar a trimis uscăciune în sufletele lor.” De data aceasta va fi mai mult decât uscăciune în sufletele lor.

O dată ce poporul şi-a demonstrat lipsa de credinţă şi de încredere în Dumnezeu, El le porunceşte să organizeze această misiune, ca răspuns la cererea lor. Domnul le cere ca acest lucru să se facă în ordine şi fiecare seminţie să aibă un reprezentant în grupul iscoadelor.

Tot în acest capitol ne este dată lista iscoadelor. Pe noi ne interesează în mod special doi dintre ei.

v.4  Iată numele lor: pentru seminţia lui Ruben: Şamua, fiul lui Zacur;

v.5  pentru seminţia lui Simeon: Şafat, fiul lui Hori;

v.6  pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;

v.7  pentru seminţia lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif;

v.8  pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun;

v.9  pentru seminţia lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu;

v.10  pentru seminţia lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi;

v.11  pentru seminţia lui Iosif, seminţia lui Manase: Gadi, fiul lui Susi;

v.12  pentru seminţia lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali;

v.13  pentru seminţia lui Aşer: Setur, fiul lui Micael;

v.14  pentru seminţia lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi;

v.15  pentru seminţia lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi.

Dintre toţi aceştia doi se vor distinge în mod deosebit: Iosua, sau Osea, şi Caleb, fiul lui Iefune. Vom afla mai multe despre aceşti doi bărbaţi deosebiţi care au prezentat raportul minorităţii.

Să vedem acum care era sarcina iscoadelor:

v.17  Moise i-a trimes să iscodească ţara Canaanului. El le-a zis: ,,Mergeţi de aici spre miazăzi, şi apoi să vă suiţi pe munte.

v.18  Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuieşte, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr;

v.19  vedeţi cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sînt cetăţile în cari locuieşte: dacă sînt deschise sau întărite;

v.20  cum este pămîntul: dacă este gras sau sterp, dacă sînt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă, şi luaţi cu voi roade din ţară.“ Era pe vremea cînd încep să se coacă strugurii.

Acum iscoadele ştiu ce au de făcut: sarcina lor a fost trasată cu foarte mare claritate. Dar cum se poartă ei?

v.21 Ei s’au suit, şi au iscodit ţara, dela pustia Ţin pînă la Rehob, pe drumul care duce la Hamat.

Hamat este în capătul de nord al ţării. Iscoadele s-au achitat de sarcina încredinţată investigând totul minuţios. Probabil ar fi putut scrie o carte intitulată: “Prin Ţara Promisă”. Ştiau totul despre ea. Biblia ne spune prin ce locuri au trecut şi cum i-au întâlnit pe fiii lui Anac. Aceştia erau uriaşi.

v.22  S’au suit pe la miazăzi, şi au mers pînă la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt.

v.23  Au ajuns pînă la valea Eşcol; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugur, şi l-au dus cîte doi cu ajutorul unei prăjini, au luat şi rodii şi smochine.

v.24  Locul acela l-au numit valea Eşcol (Strugure), din pricina strugurelui pe care l-au tăiat de acolo copiii lui Israel.

v.25  S’au întors dela iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite,

 

Traducerea noastră ne lasă cu impresia că era nevoie de doi oameni pentru a purta un singur ciorchine de strugure. Cred că este vorba de faptul că au tăiat destul de mulţi struguri (foarte mari, de altfel) pentru doi oameni care i-au agăţat de o ramură mai puternică şi au ţinut unul de un capăt şi altul de celălalt. Ei au adus mostre din fructele ţării cercetate pentru a le arăta fraţilor lor ce loc minunat îi aşteaptă.

v.26  Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregei adunări, şi le-au arătat roadele ţării.

v.27  Iată ce au istorisit lui Moise: ,,Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimes. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele.

Raportul lor a confirmat faptul că Dumnezeu fusese foarte exact în descrierea ţării când spusese că este o ţară în care curge lapte şi miere.

Dar, faptele acestea sunt interpretate greşit, după cum o să şi vedem.

Dragii mei, iată aici o mostră cu privire la modul în care putem să greşim în aprecierea faptelor. Nu faptele sunt de vină ci interpretarea pe care noi oamenii o dăm acestor fapte. La fel se petrece şi în cazul acelor situaţii în care Dumnezeu îşi face cunoscută prezenţa şi voia Lui. Iată de ce avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a ne lumina în ceea ce priveşte înţelegerea evenimentelor din jurul nostru.

Să vedem ce face poporul evreu:

v.28  Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sînt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.

v.29  Amaleciţii locuiesc ţinutul dela miază-zi; Iebusiţii şi Amoriţii locuiesc muntele; şi Cananiţii şi Hetiţii locuiesc lîngă mare şi dealungul Iordanului.“

Toate acestea erau adevărate. Erau uriaşi în ţară. Cetăţile erau înconjurate de ziduri puternice. Relatarea faptelor era corectă, interpretarea lor însă a fost greşită. Din această cauză lucrurile au luat o întorsătură urâtă.

v.31  Dar bărbaţii cari fuseseră împreună cu el au zis: ,,Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decît noi.“

v.32   Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: ,,Ţara pe care am străbătut-o, ca s’o iscodim, este o ţară care mănîncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe cari i-am văzut acolo sînt oameni de statură înaltă.

v.33   Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.“

 

 

Când vă este frică şi când v-aţi pierdut încrederea în Dumnezeu, dificultăţile şi problemele vi se par mult mai mari decât în realitate. Sigur că existau uriaşi în Ţara promisă, dar iscoadele aveau impresia că ei sunt mult mai înalţi decât erau în realitate. Uriaşii păreau mai înalţi din cauză că iscoadele se temeau de ei. Uitaţi-vă la contrastul care ne este prezentat aici: lăcuste şi uriaşi! Aceşti oameni se vedeau ca nişte lăcuste pe lângă uriaşii din Canaan. Pe Dumnezeu Îl uitaseră complet. Dacă L-ar fi văzut şi pe Dumnezeu în această imagine, istoria ar fi fost cu totul alta.

Iată cum au interpretat, în mod corect, cei doi oameni despre care vorbeam mai către începutul incursiunii noastre:

v.30  Caleb a potolit poporul, care cîrtea împotriva lui Moise. El a zis: ,,Haidem să ne suim, şi să punem mîna pe ţară, căci vom fi biruitori!“

Acesta este raportul minorităţii. Caleb a încercat să se facă auzit prezentând lucrurile în adevărata lor lumină, dar a fost redus la tăcere. Numai Iosua a fost de acord cu Caleb.

Acum avem imaginea întreagă. Raportul era exact în ce priveşte faptele. Dar au existat două părere diferite în ce priveşte interpretarea faptelor. Raportul minorităţii spunea: “Hai să mergem şi să cucerim ţara. Putem s-o facem!” Raportul majorităţii spune: “Nu putem s-o facem!” Poporul a crezut raportul majorităţii. Copiii lui Israel nu au crezut că pot lua în stăpânire Ţara promisă pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu.

Capitolul 14, continuă descrierea acestei situaţii şi de aceea vom continua să mergem şi noi mai departe.

Israel a ajuns acum în momentul luării unei decizii importante. Poporul trebuie să decidă dacă să intre în Ţara promisă sau nu. Aflăm că Israel a refuzat să intre. Motivul? Necredinţa. Biblia însăşi comentează acest fapt prin cuvintele din Epistola către Evrei: “Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor” (Evrei 3:17-19). Necredinţa a fost cea care i-a împiedicat să intre în Ţara promisă.

v.1  Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea.

v.2  Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: ,,De ce n’om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n’om fi murit în pustia aceasta?

Îmi imaginez că Moise şi Aaron şi-ar fi dorit, în acel moment, să fi murit în pustie pentru a nu mai avea de-a face cu plângerile lor necontenite.

v.3  Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?“

Ei sunt într-o stare de spirit atât de rea încât ajung să spună: “Nevestele şi copilaşii noştri vor fi de jaf”. Ei folosesc copiii drept pretext, susţinând că se gândesc la siguranţa lor, dar de fapt aceasta este o dovadă a atitudinii lor faţă de Dumnezeu: ei arată în acest fel că lui Dumnezeu nu-I pasă de ceea ce se întâmplă cu copiii lor.

Ştiţi cine a ajuns să intre în ţară? Tocmai aceşti copii: următoarea generaţie. De fapt, Dumnezeu S-a gândit la siguranţa copiilor şi El i-a adus în Ţara promisă.

v.4  Şi au zis unul altuia: ,,Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.“

v.5  Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt, în faţa întregei adunări a copiilor lui Israel care era strînsă la o laltă.

v.6  Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,

v.7  şi au vorbit astfel întregei adunări a copiilor lui Israel: ,,Ţara pe care am străbătut-o noi ca s’o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.

v.8  Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.

v.9  Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!“

Aceşti doi oameni – Caleb şi Iosua – au venit cu aceleaşi date ca şi celelalte iscoade. Care a fost diferenţa? Diferenţa constă în interpretarea pe care au dat-o aceloraşi fapte. Caleb şi Iosua au ţinut seama de Dumnezeu. Dragi prieteni, aveţi nevoie de Dumnezeu tocmai atunci când vă vedeţi ca nişte lăcuste în faţa unor uriaşi. Aceşti oameni aveau cu adevărat nevoie de Dumnezeu. Caleb şi Iosua au insistat asupra faptului că Dumnezeu îi va duce în Ţara promisă, dacă Dumnezeu va fi binevoitor cu ei. Dar cum ar fi putut Dumnezeu să fie binevoitor faţă de ei, dacă ei nu se încredeau în Dumnezeu? Era nevoie ca poporul să se încreadă în Dumnezeu.

Expresia “îi vom mânca”, din versetul 9, este sinonimă cu expresia noastră “floare la ureche”. O dată ajunşi în Ţara promisă, copiii lui Israel nu ar fi avut nici un fel de dificultăţi. Cum de erau aceşti doi oameni atât de încrezători în biruinţă? Aveau credinţă în Dumnezeu!

v.10 Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s’a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.

Aţi observat că, de fiecare dată când a existat o răzvrătire, o plângere sau o cârtire apărea slava lui Dumnezeu? Lui Dumnezeu Îi displace profund această răzvrătire împotriva Lui.

 

 

v.11 Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Pînă cînd Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă cînd nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui?

v.12  De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decît el.“

Dumnezeu spune: “Îi voi distruge şi voi face din tine un popor prin care vor fi împlinite făgăduinţele Mele.”

v.13  Moise a zis Domnului: ,,Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.

v.14  Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într’un stîlp de nor, şi noaptea într’un stîlp de foc.

v.15  Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, cari au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:

v.16  ,Domnul n’avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorît în pustie!`

v.17  Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus cînd ai zis:

v.18  ,Domnul este încet la mînie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam.

v.19  Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt pînă aici.“

Moise Îi aminteşte lui Dumnezeu că va se va naşte zvonul conform căruia, deşi El i-a scos din ţara Egiptului, nu a fost în stare să-i ducă în ţara lor şi să sfârşească ce a început. Dumnezeu este de acord să meargă mai departe cu ei şi să-l aşeze pe Israel în Ţara promisă.

v.20  Şi Domnul a spus: ,,Iert cum ai cerut.

Apoi Domnul le spune această profeţie:

v.21  Dar cît este de adevărat că Eu sînt viu şi că slava Domnului va umplea tot pămîntul,

Aşa cum Dumnezeu i-a scos pe copiii lui Israel din Egipt şi i-a aşezat în Ţara promisă, El va desăvârşi planul pe care l-a avut cu privire la voi încă de când v-a mântuit. Tot aşa, El va duce la îndeplinire planul pe care îl are acum în desfăşurare cu acest pământ, pentru că va veni vremea în care tot pământul va fi plin de slava lui Dumnezeu.

v.22  atît este de adevărat că toţi ceice au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe cari le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuş M’au ispitit de zece ori acum, şi n’au ascultat glasul Meu,

v.23  toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M’au nesocotit, n’o vor vedea.

v.24  Iar pentrucă robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s’a dus, şi urmaşii lui o vor stăpîni.

Judecata cade asupra copiilor lui Israel. Generaţia care a cârtit nu va intra în Ţara promisă. Iosua şi Caleb sunt singurii pe care Dumnezeu îi pune deoparte pentru a ajunge în această ţară. Dumnezeu a făgăduit că ei doi vor intra în Ţara promisă şi S-a ţinut de cuvânt.

v.29  Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s’a făcut, numărîndu-vă dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi cari aţi cîrtit împotriva Mea,

v.30  nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s’o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

v.31  Pe copilaşii voştri însă, despre cari aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.

v.32  Iar cît despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.

Copiii lor, despre care ei au lăsat să se înţeleagă că ar fi neglijaţi de Dumnezeu, vor intra în ţara pe care ei au dispreţuit-o.

v.33  Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, pînă ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.

v.34  După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mîna de la voi.

v.35  Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s’a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.“

Dumnezeu le spune că vor rătăci prin pustie patruzeci de ani – câte un an pentru fiecare zi în care iscoadele au cercetat ţara.

v.36 Bărbaţii pe cari îi trimesese Moise să iscodească ţara, şi cari, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cîrtească împotriva lui, înegrind ţara;

v.37  oamenii aceştia, cari înegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.

Cele zece iscoade care au prezentat raportul negativ şi au instigat poporul la răzvrătire au murit de o moarte năpraznică.

v.39  Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într’o mare jale.

Poporul s-a întors şi a pornit la drum, dar având înaintea lor pustia, le era o frică mult mai mare de pustie decât le fusese de Ţara promisă.

 

 

v.40  S’au sculat dis de dimineaţă a doua zi, şi s’au suit pe vîrful muntelui, zicînd: ,,Iată-ne! sîntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.“

v.41  Moise a zis: ,,Pentruce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.

v.42  Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.

Ei şi-au irosit şansa. Nu au vrut să pornească spre Ţara promisă şi s-o ia în stăpânire atunci când le poruncise Dumnezeu s-o facă. Acum ei presupun că trebuie să se suia în locul de care le vorbise Dumnezeu! Aceasta este o presupunere. Dar credinţa nu este presupunere sau bănuială. Din nou, ei vor să facă după voia lor, nu după voia lui Dumnezeu. Nu se poate obţine biruinţa acolo nu există supunere faţă de voia lui Dumnezeu.

v.44  Ei s’au îndărătnicit şi s’au suit pe vîrful muntelui; dar chivotul legămîntului şi Moise n’au ieşit din mijlocul taberii.

v.45  Atunci s’au pogorît Amaleciţii şi Cananiţii, cari locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat în bucăţi pînă la Horma.

Dragii mei, unde nu este supunere față de voia lui Dumnezeu, nu se poate obține biruință.