Itinerar Biblic Ep.0212 – NUMERI cap. 11:10- 12:16

 

Rezumat

  • Plângerile poporului.
  • Prepeliţele trimise de Domnul.
  • Revolta Mariei şi a lui Aaron.
  • Lepra Mariei.
  • Vindecarea Mariei.

 

Dragi ascultători, asemenea drumului prin deşert, drumul prin această viaţă, către Ierusalimul ceresc, nu este deloc lipsit de peripeţii.

Urmărind poporul evreu în drumul lor către ţara promisă, avem ocazia să învăţăm şi din greşelile lui şi să corectăm toate acele lucruri care ne ţin departe de binecuvântările lui Dumnezeu.

În momentul acesta, toate pregătirile erau făcute pentru popor, pentru  porni la drum spre Canaan. Erau făcute pregătirile în ceea ce-l privea pe Dumnezeu, dar nu şi poporul. Poporul nu era încă pregătit. Încă nu era suficient de hotărât să ajungă în Canaan. Din această cauză începe din nou să cârtească împotriva lui Dumnezeu. Interesant este că şi Moise se satură de plângerile acestui popor.

v.10  Moise a auzit pe popor plîngînd, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mînia Domnului s’a aprins cu tărie. Moise s’a întristat,

v.11  şi a zis Domnului: ,,Pentru ce mîhneşti Tu pe robul Tău, şi pentru ce n’am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?

v.12  Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ,Poartă-l la sînul tău, cum poartă doica pe copil,` pînă în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?

v.13  De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plîng la mine, zicînd: ,Dă-ne carne ca să mîncăm!`

v.14  Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.

v.15  Decît să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.“

Se plânge Moise? Mie aşa mi se pare. Un lucru este sigur: Moise nu a fost în nici un caz un om perfect. El a fost un om obişnuit care a fost folosit în chip măreţ şi minunat de către Dumnezeu. Moise spune că preferă să moară decât să treacă prin ceea ce trecea acum în mijlocul poporului lui Dumnezeu!

Dar, noi nu trebuie să uităm că Dumnezeu este un Dumnezeu, mare, plin de bunătate şi gata să ierte. Să apelăm dar la el şi nu vom regreta.

v.16   Domnul a zis lui Moise: ,,Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari-i cunoşti ca bătrîni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întîlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.

Moise face o greşeală plângându-se în acest fel înaintea lui Dumnezeu. El spune că nu poate purta acest popor, dar Dumnezeu nici nu-i ceruse acest lucru. Dumnezeu îi purta pe copiii lui Israel, El îl purta şi pe Moise.  Numai că Moise nu se aruncase cu totul în braţele lui Dumnezeu. În acest caz, Dumnezeu spune: “Bine, Moise, te voi ajuta, dacă asta doreşti.” Cu multă răbdare, cu multă bunăvoinţă, Dumnezeu pregăteşte un ajutor pentru Moise. El i-a spus lui Moise să adune şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului.

Numirea unui număr de şaptezeci de bărbaţi a început atunci şi a continuat de-a lungul istoriei evreilor. În vremea Domnului Isus ei formau Sinedriul. Într-o noapte, ei s-au întâlnit şi au hotărât să-L dea la moarte pe Domnul.

Nouă ni se pare şi astăzi că vom rezolva problemele bisericii formând tot felul de organizaţii şi comitete. Dar s-a văzut că acestea nu au rezolvat nimic. Nu avem nevoie de organizaţii şi sinedrii. Ceea ce avem nevoie este să îndreptăm privirile oamenilor către Dumnezeu şi nu către un sistem administrativ.

Din păcate foarte multe consilii de conducere ale bisericilor, grupuri de slujitori, au devenit factori administrativi şi au pierdut din vedere responsabilitatea spirituală pe care o au şi care este elementul cel mai important.

v.17  Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n’o porţi tu singur.

Dumnezeu L-a chemat pe Moise să conducă poporul Său şi i-a dat şi puterea necesară pentru aceasta. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna. El nu cere nimănui să facă mai mult decât poate. Dacă vă simţiţi istoviţi şi credeţi că munciţi prea mult, poate că faceţi mai mult decât vă cere Dumnezeu. Domnul nu va pune niciodată pe umerii noştri poveri prea mari pentru puterile copiilor Săi.

În orice caz, în această situaţie, Dumnezeu este cel care se adresează acestui grup învestindu-i cu autoritate necesară îndeplinirii atribuţiilor lor.

v.18  Să spui poporului: ,Sfinţiţi-vă pentru mîne, şi aveţi să mîncaţi carne, fiindcă aţi plîns în auzul Domnului, şi aţi zis: ,Cine ne va da carne să mîncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!` Domnul vă va da carne, şi veţi mînca.

v.19  Aveţi să mîncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile,

  1. 20 ci o lună întreagă, pînă vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scîrbi de ea, pentrucă n’aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, şi pentrucă aţi plîns înaintea Lui, zicînd: ,Pentruce am ieşit noi oare din Egipt?.“

Este interesant de văzut care este comentariul Duhului Sfânt referitor la acest incident. Psalmul 106 este un psalm istoric. Iată ce spune versetul 15 al acestui psalm: “El le-a dat ce cereau; dar a trimis uscăciune în sufletele lor.”

Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lor, dar a trimis uscăciune în sufletele lor. Îmi imaginez cum unii dintre ei au mers de colo-colo lăudându-se cu răspunsul dat de Dumnezeu.

Îi văd asemenea unor lideri sindicali care se laudă cu obţinerea soluţiilor la revendicările lor. Ei îl “forţaseră“ pe Dumnezeu să le dea ce au cerut! Oare? Nici măcar nu îşi dau ei seama ce preţ o să plătească pentru aceasta.

Noi putem să ne aducem cererile la cunoştinţa lui Dumnezeu, dar ar trebui să facem acest lucru cu mulţumiri (Filipeni 4:6). Noi ştim că Dumnezeu ne va auzi rugăciunea şi va răspunde. De cele mai multe ori, răspunsul lui Dumnezeu va fi negativ, ceea ce este spre binele nostru. Uneori noi ne rugăm pentru lucruri care nu sunt tocmai potrivite pentru viaţa noastră, lucruri care nu ne-ar face bine. Dacă noi continuăm să ne plângem şi să-L implorăm pe Dumnezeu, El poate alege să ne satisfacă cererea, dar va trimite uscăciune în sufletele noastre.

Cu ceva timp în urmă, a venit la mine un bărbat care slujea în biserică. El mi-a cerut să mă rog pentru el. Afacerea lui nu mergea prea bine şi dorea să mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze afacerea. Mi-a spus că avea şansa de a deveni un om înstărit dacă trecea de acest punct critic. Nici nu aveam suficientă experienţă pe vremea aceea,  aşa că am început imediat să mă rog ca acest bărbat să câştige bani şi ca Dumnezeu să-i întărească afacerea. Bineînţeles că şi el s-a rugat pentru acelaşi lucru. Dumnezeu a auzit rugăciunile noastre şi a răspuns. Omul acela s-a îmbogăţit şi acesta a fost cel mai rău lucru care i se putea întâmpla. El avea o familie frumoasă, dar lucrurile au mers bine până când au început să aibă mai mulţi bani decât le trebuia. Ca urmare, el şi-a pierdut toţi copiii. Dumnezeu a răspuns la cererea lui, dar în sufletul acestui om a pătruns uscăciunea.

Dumnezeu îi spune lui Moise că timp de o lună vor mânca numai carne, până se vor scârbi de ea. El a făcut acest lucru pentru că poporul L-a dispreţuit şi s-a plâns înaintea Lui.

v.21  Moise a zis: ,,Şase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, şi Tu zici: ,Le voi da carne, şi vor mînca o lună întreagă!`

v.22  Putem tăia oare atîtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?“

 

Moise Îl întreabă pe Dumnezeu cum va face acest lucru.

Şi iată răspunsul:

v.23  Domnul a răspuns lui Moise: ,,Nu cumva s’a scurtat oare mîna Domnului? Vei vedea acum dacă ceeace ţi-am spus se va întîmpla sau nu.“

Dumnezeu îi spune lui Moise că El va face lucrul acesta.

Este ciudat ce se petrece cu Moise, nu vi se pare?. De fapt este ciudat ce se petrece cu întreg poporul. Să nu uităm că poporul acesta era acelaşi care fusese martor la cele zece urgii din Egipt. Acesta este poporul care trecuse prin mijlocul mării. Acesta este poporul care băuse apa de la Mara. Acesta este poporul care se hrănea în fiecare dimineaţă cu mana care era o minune divină.

Care este lecţia aici? Păi, lecţia este aceea că nu minunile ne ţin pe noi lângă Dumnezeu. Îi aud pe unii spunând că dacă ar ava parte de minuni în vieţile lor, vor crede mai mult în Dumnezeu. Dacă aceasta ar fi o regulă, atunci poporul acesta ar fi trebuit să nu mai cârtească vreodată. Ei trăiau în permanenţă în mijlocul minunilor.

Dragii mei, atâta timp, cât noi ne menţinem pe noi şi nevoile noastre în centru, nici o minune nu ne va aduce mai aproape de Dumnezeu. Chiar şi în mijlocul minunilor vom găsi mereu motive pentru a pune la îndoială lucrările Lui.

Nu este nevoie să-L întrebăm pe Dumnezeu cum va duce la îndeplinire un lucru, o dată ce El a spus că-l va face. El nu are nevoie de metodele noastre, pentru că va face totul după voia Lui.

v.24  Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrînii poporului, şi i-a pus în jurul cortului.

v.25  Domnul S’a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s’a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n’au mai proorocit.

Observaţi că, de fapt, nu a fost putere mai multă decât până în acel moment. Era un angrenaj mai complicat, dar Duhul era acelaşi, împărţit acum printre aceşti oameni.

v.26  Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s’a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără.

v.27  Un tînăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicînd: ,,Eldad şi Medad proorocesc în tabără.“

v.28  Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţa lui, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Domnule Moise, opreşte-i.“

v.29  Moise i-a răspuns: ,,Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!“

v.30  Apoi Moise s’a întors în tabără, el şi bătrînii lui Israel.

Iosua îi era foarte loial lui Moise, ceea ce este minunat! Dar la fel de minunat este şi faptul că nu găsim nici o fărâmă de gelozie la Moise. El nu era gelos pe faptul că şi alţii puteau să proorocească. Cred că lucrarea de slujire a lui Dumnezeu este pândită de pericolul următoarelor trei păcate: lenea, gelozia şi plictiseala. Unii dintre noi sunt vinovaţi de toate trei. Am văzut că Moise nu era leneş, nici plictisit. Acum descoperim că nu era nici gelos. Gelozia este un lucru îngrozitor. Dar şi Domnul intervine:

v.31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepeliţe, şi le-a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într’o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi dela faţa pămîntului.

Domnul le dă carnea pe care o promisese. El le-a pregătit prepeliţe din belşug, ceva de neimaginat. Mai bine de atât nici că se putea, îşi spun ei. Eu nici măcar nu-mi pot imagina un aşa belşug de prepeliţe.

v.32  În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s’a sculat şi a strîns prepeliţe; cel ce strînsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii.

Zece omeri înseamnă aprox. 24 kg. Nu aveau frigidere sau congelatoare pe vremea aceea, aşa că au fost nevoiţi să gătească toată această cantitate. Aceasta a fost o dovadă clară de lăcomie dragii mei.

v.33  Pe cînd carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S’a aprins de mînie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.

v.34  Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.

v.35  Dela Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s’a oprit la Haţerot.

Dumnezeu judecă aceste lucruri. A judecat atunci şi judecă şi acum. Amintiţi-vă cuvintele apostolului Pavel: “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi o dată cu lumea”                       (1 Corinteni 11:31, 32).

Să trecem acum mai departe, la capitolul 12 al cărţii Numeri. Aici observăm, cât de umani erau Maria şi Aron, sora şi fratele lui Moise. Ei devin geloşi pe Moise şi se răzvrătesc chiar împotriva lui.

Biblia ne vorbeşte foarte puţin despre viaţa de familie a lui Moise. Dar din ce ştim,    nu-mi imaginez că aceasta era foarte fericită. Incidentul consemnat în acest capitol este o chestiune de familie care a apărut în timpul marşului de la Sinai la Cades-Barnea.

v.1 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.

Nu cred că această nevastă era Sefora, fiica preotului Madianului – ea era madianită. Putem găsi ultima relatare despre Sefora în Exodul 18:2, când tatăl ei i-a adus-o lui Moise la Muntele Sinai. S-a întors ea acasă cu tatăl ei? Murise între timp? Cine este această nevastă etiopiană? Scriptura păstrează tăcerea asupra acestui subiect. Tot ce putem spune este că aceasta pare a fi o a doua nevastă. Ce vreau să vedeţi aici este faptul că Maria s-a folosit de această căsătorie ca pretext pentru a ataca autoritatea lui Moise.

v.2  Şi au zis: ,,Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?“ Şi Domnul a auzit-o.

Aici vorbeşte sora mai mare a lui Moise. Cu alte cuvinte, Maria spunea: “Cine se crede acest Moise? Îmi amintesc de vremea când era doar un prunc şi eu aveam grijă de el. Dacă eu nu aş fi avut grijă de el, unde ar fi fost el acum?” Ei i se alătură şi marele preot, Aaron.

v.3  Moise însă era un om foarte blînd, mai blînd decît orice om de pe faţa pămîntului.

Despre Moise şi Domnul Isus se spune că erau oameni blânzi. Amintiţi-vă că blândeţea nu înseamnă slăbiciune. Blândeţea este ascultare de Dumnezeu şi împlinire a voii Lui.

v.4 Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: ,,Duceţi-vă, cîteşi trei la cortul întîlnirii.“ Şi s-au dus cîteşi trei.

Aceasta este o problemă de familie.

v.6  Şi a zis: ,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într’o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

v.7  Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.

v.8  Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v’aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?“

v.9  Domnul S’a aprins de mînie împotriva lor. Şi a plecat.

Dumnezeu spune că El alege proorocii. De asemenea, El spune că Moise este mai mare decât toţi ceilalţi, el este credincios peste toată casa Lui. Dumnezeu mai spune şi că El vorbeşte cu Moise altfel decât cu orice alt profet: cu Moise Domnul vorbeşte direct.

Dacă studiem Vechiul Testament vedem că acest lucru este adevărat. Eu nu cred că există un alt profet care să fi avut o astfel de relaţie cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a apărut în vis lui Avraam. Şi lui Iosif tot în vis i-a apărut. Dar cu Moise Dumnezeu a vorbit direct., faţă către faţă. Moise era cu totul deosebit faţă de toţi ceilalţi. În Deuteronom 18:18, Dumnezeu spune: “Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.” Acest Prooroc care urma să fie ca Moise era Domnul Isus Hristos.

Acum, gestul Mariei nu rămâne fără urmări. Judecata Mariei vine chiar din partea lui Dumnezeu:

v.10 Norul s’a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s’a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.

Ei au dat dovadă de o mare nesăbuinţă în ceea ce au spus. Maria s-a umplut de lepră, care a fost dovada unei judecăţi severe a lui Dumnezeu în cazul ei.

Însă pentru Moise, Maria continuă să rămână sora lui. Dacă ea nu a uitat cum s-a purtat ea cu Moise când era mic copil, nici Moise nu a uitat şi se roagă Domnului pentru ea.

v.13  Moise a strigat către Domnul, zicînd: ,,Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!“

v.14  Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n’ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.“

Cât de iertător şi blând era Moise! Deşi Dumnezeu a vindecat-o, dar ea a fost alungată din tabără timp de şapte zile. Poporul nu a călătorit cât ea a fost alungată din tabără. Ea a ţinut poporul pe loc timp de o săptămână întreagă.

v.15  Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n’a pornit, pînă ce a intrat din nou Maria în tabără.

v.16  După aceea, poporul a plecat din Haţerot, şi a tăbărît în pustia Paran.

Poate că întrebaţi de ce nu a fost lovit şi Aaron cu lepră? Pentru că Aaron era marele preot al lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost lepros, nu ar mai fi putut să slujească în această funcţie. Atunci Israel nu ar mai fi avut un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Astfel, Dumnezeu nu a folosit această chestiune de familie pentru a-l judeca pe Aaron. Aaron a fost cel care a venit la Moise şi l-a rugat: “Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi.” Judecata a fost adusă şi provocată de gelozia ambelor persoane, dar Maria a fost cea care a condus totul. Numele ei este menţionat primul. Iar verbul din versetul 2 este la forma feminină: “Ea a zis…”. Aaron nu a fost conducător în acest caz; el doar a urmat-o pe Maria. El era un om slab şi şovăielnic, uşor influenţabil. Vedem acest lucru şi în incidentul din Exod 32 în care este vorba despre viţelul de aur. Păcatele geloziei şi invidiei erau prezente în inima Mariei şi Dumnezeu a judecat-o cu dreptate.

Iată dragi prieteni noi minunate lecţii cu privire la viaţa noastră spirituală. Am văzut pe de-o parte că nu minunile sunt acelea care ne ţin aproape de Dumnezeu ci o inimă curată, şi am mai văzut apoi că este nevoie de mulţumire pentru darurile spirituale pe care le primim din mâna Domnului. Să medităm la aceste lecţii.25