Itinerar Biblic Ep.0210 – Numeri cap. 8 şi 9

 

Rezumat

  • Aşezarea candelelor.
  • Curăţirea leviţilor

Dragi prieteni, am acoperit iată, în timp record, o mare suprafaţă din aceasta carte Numeri. Suntem deja la capitolul 8 al cărţii, dar nu putem spune că nu am găsit aici minunate lecţii de care Dumnezeu face parte celor ce vor să asculte de El.

Cred că acest capitol ne surprinde cu începutul său care cuprinde instrucţiuni pentru aşezarea candelelor în Locul sfânt. La o primă privire, sfeşnicul nu-şi mai are locul aici, pentru că ni s-a vorbit despre el în Exodul, unde erau date instrucţiunile cu privire la cortul întâlnirii. Dar, dacă ne uităm mai atent, înţelegem că Dumnezeu a avut un motiv întemeiat pentru a-l menţiona aici.

Capitolul 8 continuă de fapt secţiunea despre curăţire, proces care avea loc în vederea pregătirii poporului pentru marşul prin pustie. Era nevoie ca toţi cei care aveau să-L urmeze pe Dumnezeu şi să-I slujească să fie curăţiţi.

Dar să vorbim mai întâi despre aşezarea candelelor:

v.1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2 ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i: Cînd vei aşeza candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.“

v 3  Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise Domnul.

v.4  Sfeşnicul era de aur bătut; atît piciorul cît şi florile lui, erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după chipul, pe care i-l arătase Domnul.

Acest sfeşnic deosebit de frumos era unul din articolele de mobilier din cortul întâlnirii. Făcut din aur bătut, era opera unui artizan care îi dăduse forma unor ramuri de migdal cu câte o floare de migdal la capătul fiecăreia pentru a susţine candelele. Lumina dată astfel descoperea frumuseţea sfeşnicului în toată splendoarea sa.

Aceasta este imaginea cea mai bună a lui Hristos din tot cortul. Candelele aprinse reprezintă Duhul Sfânt care descoperă frumuseţea lui Hristos. Sfeşnicul este un simbol pentru Hristos care a trimis Duhul Sfânt în lume. Duhul lui Dumnezeu ne arată lucrurile lui Hristos.

Acum înţelegem de este menţionat sfeşnicul aici, între darurile căpeteniilor şi curăţirea leviţilor. Aceasta ne aminteşte faptul că totul trebuie făcut în lumina prezenţei lui Hristos.

Ce înseamnă acest lucru pentru mine şi tine, dragul meu ascultător ? Înseamnă că darurile noastre pentru El şi slujba noastră trebuie să se desfăşoare în lumina prezenţei Sale. Cu alte cuvinte, totul trebuie făcut conform Cuvântului lui Dumnezeu. De aici trebuie să-şi extragă orice biserică instrucţiunile: din Cuvântul lui Dumnezeu, nu din vreo altă carte sau vreun alt loc.

Sfeşnicul este lumina şi Domnul Isus Hristos spune despre Sine Însuşi că este Lumina lumii. El este revelat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru că este vorba despre sfinţenia lui Dumnezeu şi curăţia Lui, nici leviţii, oficianţii din curtea cortului întâlnirii nu se puteau apropia oricum de Dumnezeu.

Restul capitolului se referă la curăţirea leviţilor. Ei erau aduşi în faţa ligheanului pentru spălări ceremoniale deşi fuseseră deja la altarul de aramă, care prefigurează crucea lui Hristos. Acum vedem că Dumnezeu doreşte ca slujitorii Săi să fie curăţiţi şi să rămână curaţi.

v.5  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.6 ,,Ia pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, şi curăţeşte-i.

Dragul meu prieten, Dumnezeu vă va curăţi pentru a vă putea folosi. Şi El va face acest lucru aşa cum va crede El de cuviinţă. Observaţi cum erau curăţiţi leviţii.

v.7  Iată cum să-i curăţeşti: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele, şi să se curăţească.

v.8  Să ia apoi un viţel, cu darul de mîncare obicinuit, făcut din floare de făină, frămîntată cu untdelemn; şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire.

Mai întâi, leviţii erau stropiţi cu apa pentru curăţirea de păcate (ispăşitoare în trad. Cornilescu). Apoi lăsau să treacă briciul peste tot trupul lor, ceea ce înseamnă că se rădeau pe tot corpul. Al treilea pas era spălarea hainelor pentru a se curăţi. Iar etapa a patra o constituia aducerea unei jertfe pentru păcat şi a unei arderi de tot.

Vă amintiţi ce a spus Dumnezeu despre Levi? Levi a fost unul din fiii lui Iacov, iar când acesta şi-a binecuvântat fiii, iată ce a spus despre el: “Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt ca nişte unelte de violenţă. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată şi furia lor, pentru că a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel” (Gen. 49:5-7). Este evident că leviţii aveau nevoie de curăţire de păcat.

Lucrul cel mai important pentru copilul lui Dumnezeu de astăzi nu este atât cum umblăm, ci unde umblăm. Apostolul Ioan spune: “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). În acest fragment din Numeri, lumina şi ligheanul pentru spălare sunt puse alături. Când umblăm în lumină vedem imperfecţiunile din viaţa noastră. Atunci ne ducem la lighean pentru a le înlătura, ceea ce este echivalentul mărturisirii păcatelor.

Observaţi, vă rog, cei patru paşi ai curăţirii:

  1. “Stropeşte-i cu apa pentru curăţirea de păcate”. Când Domnul Isus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, Petru s-a împotrivit. Domnul i-a spus: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8). Cu alte cuvinte, nu vei avea părtăşie cu Mine. Ioan explică acest lucru în epistola sa când spune: “Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii”. Da, dar atunci când umblăm în lumină vedem lucruri care nu sunt tocmai bune în viaţa noastră. Ce facem atunci? “Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Sângele continuă să ne curăţească pe măsură ce noi ne mărturisim păcatele. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Acest lucru este deosebit de important, dragi prieteni care sunteţi credincioşi. Dacă vreţi să-I slujiţi lui Dumnezeu, trebuie să vă mărturisiţi păcatele. Altarul de aramă este locul unde vine păcătosul la Dumnezeu pentru mântuire; ligheanul este locul unde vine credinciosul, sfântul lui Dumnezeu, pentru a fi curăţit.
  2. Să lase să treacă briciul peste tot trupul lor”. “Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Cuvântul lui Dumnezeu poate săpa foarte adânc în viaţa voastră pentru a scoate la iveală lucruri rele despre a căror existenţă voi poate că nu ştiaţi nimic. Aveţi nevoie de un brici ascuţit. Credeţi că nu există nici o pată în viaţa voastră? Scoateţi briciul şi începeţi să folosiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este şi lumină şi brici foarte bine ascuţit.
  3. “Să-şi spele hainele”. Îmbrăcămintea vorbeşte despre stilul de viaţă. Noi chiar numim anumite haine după destinaţia pe care le-o dăm; avem rochii de seară şi ţinută de gală sau de serviciu. Dar acestea întruchipează şi nişte obiceiuri de care uneori este bine să scăpăm pentru că dăunează mărturiei noastre pentru Domnul. Aşadar, este nevoie să ne spălăm hainele, să renunţăm la anumite obiceiuri.
  4. Darul pentru jertfa de ispăşire. Era nevoie de un viţel pentru o ardere de tot, un dar de mâncare şi un alt viţel pentru jertfa de ispăşire (pentru păcat). Aceste jertfe, aşa cum am mai văzut, ne vorbesc despre Hristos. Arderea de tot ne vorbeşte despre cine este El. Darul de mâncare vorbeşte despre desăvârşirea Lui fără de păcat. Jertfa pentru pace vorbeşte despre faptul că El a făcut pace prin sângele Lui de pe cruce. Jertfa pentru păcat vorbeşte despre ce a făcut Domnul Isus pentru noi. Cu alte cuvinte, toată această curăţire, tot ce se face aici, se face în lumina persoanei şi a lucrării lui Hristos. El a făcut toate acestea pentru noi. Şi a făcut toate acestea pentru ca noi să-I slujim.

Dar iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu mai departe:

v.9  Să apropii pe Leviţi înaintea cortului întîlnirii, şi să strîngi toată adunarea copiilor lui Israel.

v.10  Să apropii pe Leviţi înaintea Domnului; şi copiii lui Israel să-şi pună mînile pe Leviţi.

v.11  Aaron să legene pe Leviţi într’o parte şi într’alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului.

Haideţi să lămurim un lucru foarte important, dragi ascultători.

Puteţi fi, preot, predicator, diacon, învăţător de Şcoală duminicală, cântăreţ în cor sau solist, puteţi fi un conducător de marcă al bisericii; dacă nu umbli în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu vi la El pentru curăţire, nu vei fi roditor în lucrarea pe care Dumnezeu   ţi-a încredinţat-o spre împlinire. Trebuie să te vezi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Ştiţi că dacă aţi greşit, veniţi la Dumnezeu, vă mărturisiţi păcatul, iar El vă va ierta şi vă va curăţi. Folosiţi acel brici ascuţit care înlătură tot ceea ce nu este pe placul lui Dumnezeu?

Trebuie să fiţi atenţi la obiceiurile voastre, dacă vreţi să fiţi folosiţi de Dumnezeu. Mulţi au îngăduit ca un obicei rău să le distrugă mărturia. Iar curăţirea voastră trebuie să se bizuie pe persoana şi lucrarea lui Hristos.

Vedem că toate aceste lucruri erau făcute pentru ca leviţii să-I poată sluji lui Dumnezeu.

v.14  Aşa să desparţi pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei.

Sau

v.19  Am dat pe Leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întîlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nici o urgie, cînd se vor apropia de sfîntul locaş.“

Am mai menţionat felul în care Se roagă Domnul pentru credincioşi în rugăciunea Sa din Ioan 17: “Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi” (Ioan 17:9). Domnul Isus Hristos a plătit un preţ şi ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său. Acum Tatăl ne-a dăruit din nou Fiului şi noi Îi aparţinem Lui.

Slujirea lui Dumnezeu nu înseamnă respectare de reguli, legi şi norme. Nu aşa Îi slujiţi Domnului Isus. Noi Îi slujim pentru că-L iubim. Avem o relaţie cu totul nouă cu El. Am fost făcuţi una cu Domnul şi ai Lui suntem. Este extraordinar să ştii că nu eşti nevoit să urmezi o mulţime de reguli şi norme. În loc de aceasta, Îi slujim Domnului din dorinţa de a-I fi pe plac.

v.24  ,,Iată legea privitoare la Leviţi. Dela vîrsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice Levit va intra în slujba cortului întîlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo.

v.25  Dela vîrsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă, şi să nu mai slujească.

v.26  Va putea să ajute pe fraţii lui în cortul întîlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu Leviţii în ce priveşte slujbele lor.“

Leviţilor li se îngăduia să slujească în cortul întâlnirii de la vârsta de 25 de ani. În capitolul 4 am aflat că preoţii puteau intra în slujba preoţească de la vârsta de 30 de ani. Preoţii slujeau de la 30 la 50 de ani. Leviţii care slujeau şi aveau grijă de toate accesoriile cortului aveau între 25 şi 50 de ani. În primul capitol din Numeri citim că numărătoarea îi includea pe bărbaţii care puteau merge la război, de la vârsta de 20 de ani în sus.

Aici apare întrebarea referitoare la vârsta responsabilităţii. Versetul 29 din capitolul 14 al acestei cărţi spune aşa: “Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi care aţi cârtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o…”. După cum reiese din acest episod, s-ar părea că vârsta la care începe omul să dea socoteală pentru faptele sale este cea de 20 de ani. Băiatului de 19 ani i s-a permis să intre în ţară. Tânărul de 20 de ani care cârtise avea să moară în pustie.

Aş vrea să spun doar că această vârstă de la care omul începe să fie răspunzător pentru ceea ce face poate fi mai mare decât ne închipuim noi. Noi credem că un copil mic este răspunzător, dar eu nu cred că este aşa. Sigur că un copil Îl poate primi pe Domnul Isus şi se cunosc chiar şi cazuri de copii de 4 ani care L-au primit pe Domnul Isus. Dar vârsta responsabilităţii trebuie să fie mai mare de atât şi părerea mea este că diferă de la persoană la persoană. Vedem aici că Dumnezeu a stabilit vârste diferite pentru slujbe diferite. Un bărbat putea deveni soldat la 20 de ani; levitul putea începe să slujească la cortul întâlnirii la vârsta de 25 de ani; preotul putea intra în slujba preoţească la 30 de ani. Oricum, ceea ce avem noi de făcut este să ne îndemnăm copiii să vină la Domnul Isus Hristos cât mai curând cu putinţă şi să le arătăm cât este de important să se încreadă în El.

Să continuăm şi noi secţiunea cu privire la curăţirea necesară apropierii de Dumnezeu şi să privim şi la capitolul 9 care începe cu sărbătoarea paştelor:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, în pustia Sinai, în luna întîi a anului al doilea, după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi a zis:

v.2  ,,Copiii lui Israel să prăznuiască Paştele la vremea hotărîtă.

Israel trebuia să sărbătorească Paştele în timpul rătăcirii poporului prin pustie. Astfel, ei au celebrat Paştele şi acum, în al doilea an al ieşirii lor din Egipt. În timpul sărbătorii a apărut o problemă. Nişte oameni s-au întinat pentru că au atins un om mort, aşa că nu puteau ţine Paştele. Oamenii au venit la Moise şi la Aaron pentru a-i întreba ce era de făcut.

v.8  Moise le-a răspuns: ,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.“

Moise nu a apelat la instrucţiunile din regulamentul vreunei biserici. El a venit la Dumnezeu. Repet şi acum ceea ce am spus de nenumărate ori: avem nevoie să apelăm la Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta reprezintă autoritatea pentru copilul lui Dumnezeu. Sunt conştient de faptul că există mai multe interpretări ale Cuvântului, de aceea este necesar să-l studiem cu atenţie şi să tragem propriile concluzii.

v.9   Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.10  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într’o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.

v.11  Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare.

Cei care nu puteau sărbători Paştele la timpul cuvenit îl puteau celebra o lună mai târziu.

v.15  În ziua cînd a fost aşezat cortul, norul a acoperit locaşul cortului întîlnirii; şi, de seara pînă dimineaţa deasupra cortului era ca înfăţişarea unui foc.

v.16  Totdeauna era aşa: ziua, norul acoperea cortul, iar noaptea avea înfăţişarea unui foc.

Copiii lui Israel aveau asupra lor un nor care îi acoperea şi care era prezenţa glorioasă a Domnului (Shekinah). Acesta era unul din multele lucruri care făcea din Israel un popor cu totul deosebit. Când Pavel le-a scris romanilor şi a dorit să vorbească despre unele din trăsăturile caracteristice ale israeliţilor, el a spus următorul lucru: “Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Romani 9:4, 5). Vedeţi că şi Pavel menţionează slava lui Dumnezeu. Acesta a fost singurul popor care a avut în mijlocul său prezenţa vizibilă a lui Dumnezeu.

v.18  Copiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului; tăbărau atîta vreme cît rămînea norul deasupra cortului.

v.19  Cînd norul rămînea mai multă vreme deasupra cortului, copiii lui Israel ascultau de porunca Domnului, şi nu porneau.

Nu Moise era cel care decidea dacă vor porni la drum sau nu. Dumnezeu lua această decizie şi poporul ştia acest lucru şi de El asculta.

Este nevoie ca noi să recunoaştem astăzi că Domnul Isus Hristos este Capul bisericii. El este Cel care deţine conducerea. Problema este că biserica modernă este atât de ocupată cu urmarea propriei căi încât Domnul nici nu este măcar consultat. În ciuda acestei situaţii, Domnul Isus Hristos rămâne Capul Bisericii şi cei care sunt ai Lui Îl vor urma.

Poporul lui Dumnezeu stătea în tabără uneori câteva zile, alteori luni la rând, ba chiar au stat aproape un an la Muntele Sinai. Iar în pustie au rătăcit vreme de 40 de ani.

v.22  Dacă norul se oprea deasupra cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel rămîneau tăbărîţi, şi nu porneau; şi cînd se ridica, porneau şi ei.

  1. 23 Tăbărau după porunca Domnului, şi porneau după porunca Domnului; ascultau de porunca Domnului, de porunca Domnului dată prin Moise.

Când se ridica stâlpul de nor, ei ştiau că vor pleca la drum. Leviţii se apucau imediat să dea jos cortul întâlnirii. Eu cred că ajunseseră să facă acest lucru într-un timp foarte scurt – poate o jumătate de oră. Şi tot la fel de repede îl ridicau seara, când se opreau. În timpul nopţii, asupra taberei se vedea un stâlp de foc, în loc de stâlpul de nor din timpul zilei. Acest stâlp de nor sau de foc reprezenta slava lui Dumnezeu, era prezenţa vizibilă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. După ce s-a sfârşit cu rătăcirea prin pustie şi poporul a ocupat ţara promisă, împăratul Solomon a ridicat un Templu care a înlocuit cortul mobil. “În clipa când au ieşit preoţii din Locul sfânt, norul a umplut casa Domnului. Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului”                  (1 Împărați 8:10, 11). Dumnezeu a umplut Templul cu prezenţa Sa. Cu toate acestea, mai târziu, când Israel L-a părăsit pe Dumnezeu, slava Lui a părăsit Templul. Ezechiel ne vorbeşte despre depărtarea ezitantă, ca şi când nu ar fi vrut să plece, despre ridicarea şi apoi dispariţia acestui nor în ceruri.

Ioan vorbeşte despre slava Domnului Isus, dar puţini oameni au văzut-o la prima Sa venire pe pământ. Când a venit pe pământ, Domnul Isus a renunţat la slava Lui, nu la dumnezeirea Sa.

Când Domnul Isus va reveni, va fi un semn al Fiului omului în ceruri, după cum spune Biblia. Iar eu cred că acest semn este slava Shekinah. Hristos Se va întoarce pe pământ în toată slava Lui.

Semnul nu este pentru biserică. Nouă nu este dată niciodată o prezenţă vizibilă a lui Dumnezeu. Mai curând, nouă ne este dată prezenţa interioară a lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi. Duhul lui Dumnezeu se află în cel credincios astăzi. Ce adevăr minunat, dragi prieteni!